Fantastică solidarizare cu Roman Istrati!

Astăzi, începând cu ora 15, în sala “Elena Greculesi” a Bibliotecii Bucovinei “I. G. Sbiera”, s-au adunat oameni ale căror chipuri au căpătat aura sfinţeniei în sufletul meu. S-au adunat chiar şi fără prezenţă fizică. Mihaela Siminiceanu, de pildă, de la mii de kilometri depărtare, a trimis banii pentru patru tablouri. Gheorghe David, geniul meu protector, m-a rugat să depun o sumă importantă de bani din partea lui, fără să îl intereseze dacă îi aduc sau nu un tablou. Soţia regretatului nostru coleg Didi Ciubotaru, Viorica, tot aşa, a donat o sumă importantă, în memoria prietenie de o viaţă dintre Didi şi Romică. Directorul Bibliotecii Bucovinei, Gabriel Cărăbuş, la fel. Familia Alexandra şi Florin “Maghi” Pascal, care sunt, de ani buni, sprijinitori ai lui Roman Istrati, au fost, iarăşi, magnifici şi copleşitori. Poetul Ioan Manole, ca achizitor al unui prieten de-al lui, iarăşi a adus o sumă importantă de bani pentru punerea în practică a proiectului cultural gândit de Roman Istrati pentru posteritatea lui. Şi toţi cei care au venit pentru a se solidariza, nu pentru a lua o lucrare sau alta, care au mai mult o valoare sentimentală, m-au cucerit definitiv prin staturile lor spirituale. Iar Tiberiu Cosovan, care trece printr-o perioadă grea a vieţii sale, m-a tulburat prin acelaşi tip de eroism umanitar, pe care, în fond, l-am recunoscut şi în solidarizarea poetesei Viorica Petrovici, a pictorilor Lucia Puşcaşu, Radu Bercea, Constantin Ungureanu-Box şi Mihai Pânzaru-PIM, a sculptorului Toader Ignătescu şi aşa mai departe. Lista o s-o public mâine, când o să mi-o aducă executorul testamentar al lui Roman Istrati, tânărul lui discipol Florin Marius Bruja.

*

Scriitorimea suceveană, implicată major în depunerea de coroane artizanale la busturile şi mai jalnice ale lui Eminescu nu a putut participa. Doar cei amintiţi deja. La fel, artiştii plastici. Ziariştii – înghesuială, prin Relu Gavril şi atât. Politicienii, care au şi centenarul pe cap, şi veghea să nu ne vindem ţara… din buzunarele lor, aşijderea. Dar oameni au fost acolo şi tare m-am mai bucurat eu să constat că Suceava nu-i chiar pustie, că mai are, în afară de populaţie, şi câteva zeci de oameni. Oameni oameni, croiţi cu adevărat după chipul şi asemănarea bunului Dumnezeu.

*

Poze am făcut puţine, începând cu truda colegului meu Gheorghe Senciuc în organizarea expoziţiei. Puţine, pentru că în Sala “Elena Greculesi” nu s-a întâmplat ceea ce trebuie să vadă oamenii, ci doar Tatăl nostru cel ceresc şi, dacă îngăduie El, şi Roman Istrati. Dar, cum îl ştiu eu pe Roman Itrati, cu sau fără îngăduire divină, lui nimic nu putea să-i scape. Am dreptate, Romi?

*

Centenarul Eroilor interziși ai Unirii

Centenarul Unirii nu-i decât un pretext de lăfăire triumfalistă a tuturor înzestraților cu diagonală tricoloră de către naivul vot universal românesc. Sângele vărsat de eroica generație a Întregirii Neamului Românesc nu valorează nici cât o ceapă degerată în ochii parveniților administrării clipitei, în ale căror creierașe primitive nu există nici o aparență de rid al memoriei. Așa se explică de ce, pe frontispiciul Casei de Cultură din Suceava, tronează doi antiunioniști, în vreme ce un personaj emblematic al Unirii Bucovinei cu Țara, Dimitrie Marmeliuc, nu doar că este „omis”, ci chiar îmbrâncit în mlaștina triumfalismului zilei, un monument al Eroilor, plătit de veterani ai Armatei Române, fiind refuzat în Litenii Bucovinei, satul lui de naștere, și de administrație, și de noua secție de propagandă și de îndoctrinare în beznă, preoțimea.

*

Dimitrie Marmeliuc, doctor în litere la Universitatea din Viena, profesor gimnazial la Cernăuți, a fost unul dintre puținii tineri care, supunându-se oprobiului public bucovinean și condamnării la moarte prin spânzurătoare, a trecut pârâul Hranița și s-a pus la dispoziția Armatei Române, solicitând, ca și Ion Grămadă, să fie trimis în linia întâi a frontului. A fost rănit la Mărășești, la începutul lunii august 1917 și decorat, pe patul de spital din Iași, de însuși Regele, apoi, în convalescența de după spitalizare, a plecat în Basarabia, pentru ca, împreună cu George Tofan și alți români bucovineni instruiți, să pună bazele învățământului în limba română pe teritoriul primei provincii care s-a întors sub stindardele neamului.

*

În toamna anului 1918, Eroul rezervist Dimitrie Marmeliuc a fost chemat din nou sub arme și trimis de generalul Coandă la Cernăuți, cu misiunea de a-i sprijini pe Ion I. Nistor și George Tofan în convingerea elitelor bucovinene ale vremii, total antiunioniste, că nimeni și nimic nu se mai pot împotrivi cursului firesc al istoriei. În noaptea de 27 spre 28 noiembrie 1918, Dimitrie Marmeliuc, sfințitorul de ideal național cu propriul sânge, a scris proclamația unirii, care, după ce a fost vizată de Ion Nistor, a devenit unul dintre documentele glorioase ale Neamului nostru. Și?

*

Nimic nu înseamnă în ochii purtătorilor de diagonale tricolore o astfel de biografie a demnității românești reale. Primarul din Moara și popa din Liteni se împotrivesc violent amplasării unui monument al Eroilor (un obelisc purtând Sfânta Cruce în vârf și numele eroilor pe soclu) de către veteranii Armatei Române. Consiliul Județean Suceava strânge din umeri, fiind atât de preocupat de reușita Centenarului Unirii în Haida-dâra-dâr-dâr-da, încât îl apucă stresul stropșit față de astfel de inițiative. Și o face pe bună dreptate. În fond, patria sărbătorește Centenarul celor aflați la putere pe toate glorioasele sale paliere prezente și nu memoria celor care-s, de mult amar de vreme, oale și ulcele.