Fantastică solidarizare cu Roman Istrati!

Astăzi, începând cu ora 15, în sala “Elena Greculesi” a Bibliotecii Bucovinei “I. G. Sbiera”, s-au adunat oameni ale căror chipuri au căpătat aura sfinţeniei în sufletul meu. S-au adunat chiar şi fără prezenţă fizică. Mihaela Siminiceanu, de pildă, de la mii de kilometri depărtare, a trimis banii pentru patru tablouri. Gheorghe David, geniul meu protector, m-a rugat să depun o sumă importantă de bani din partea lui, fără să îl intereseze dacă îi aduc sau nu un tablou. Soţia regretatului nostru coleg Didi Ciubotaru, Viorica, tot aşa, a donat o sumă importantă, în memoria prietenie de o viaţă dintre Didi şi Romică. Directorul Bibliotecii Bucovinei, Gabriel Cărăbuş, la fel. Familia Alexandra şi Florin “Maghi” Pascal, care sunt, de ani buni, sprijinitori ai lui Roman Istrati, au fost, iarăşi, magnifici şi copleşitori. Poetul Ioan Manole, ca achizitor al unui prieten de-al lui, iarăşi a adus o sumă importantă de bani pentru punerea în practică a proiectului cultural gândit de Roman Istrati pentru posteritatea lui. Şi toţi cei care au venit pentru a se solidariza, nu pentru a lua o lucrare sau alta, care au mai mult o valoare sentimentală, m-au cucerit definitiv prin staturile lor spirituale. Iar Tiberiu Cosovan, care trece printr-o perioadă grea a vieţii sale, m-a tulburat prin acelaşi tip de eroism umanitar, pe care, în fond, l-am recunoscut şi în solidarizarea poetesei Viorica Petrovici, a pictorilor Lucia Puşcaşu, Radu Bercea, Constantin Ungureanu-Box şi Mihai Pânzaru-PIM, a sculptorului Toader Ignătescu şi aşa mai departe. Lista o s-o public mâine, când o să mi-o aducă executorul testamentar al lui Roman Istrati, tânărul lui discipol Florin Marius Bruja.

*

Scriitorimea suceveană, implicată major în depunerea de coroane artizanale la busturile şi mai jalnice ale lui Eminescu nu a putut participa. Doar cei amintiţi deja. La fel, artiştii plastici. Ziariştii – înghesuială, prin Relu Gavril şi atât. Politicienii, care au şi centenarul pe cap, şi veghea să nu ne vindem ţara… din buzunarele lor, aşijderea. Dar oameni au fost acolo şi tare m-am mai bucurat eu să constat că Suceava nu-i chiar pustie, că mai are, în afară de populaţie, şi câteva zeci de oameni. Oameni oameni, croiţi cu adevărat după chipul şi asemănarea bunului Dumnezeu.

*

Poze am făcut puţine, începând cu truda colegului meu Gheorghe Senciuc în organizarea expoziţiei. Puţine, pentru că în Sala “Elena Greculesi” nu s-a întâmplat ceea ce trebuie să vadă oamenii, ci doar Tatăl nostru cel ceresc şi, dacă îngăduie El, şi Roman Istrati. Dar, cum îl ştiu eu pe Roman Itrati, cu sau fără îngăduire divină, lui nimic nu putea să-i scape. Am dreptate, Romi?

*