Dragusanul - Blog - Part 552

Liliana Widocks, David Croitor, Basarabia

Astăzi, când noi, „Zicălașii”, omagiem, prin iconografie necunoscută și prin cântece pierdute, Basarabia, doi prieteni, poetesa Liliana Widocks și pictorul David Croitor, își sărbătoresc ziua ivirii în lumină și în iluminare. Am o zi complicată, astăzi, cu două concerte cu cântecele pierdute ale Basarabiei, am propriile mele închinări de trăit la piedestalul eroicei și martirei Basarabii, dar nu pot trece peste operele cu care, și Liliana Widocks, și David Croitor, își încrustează în memorie ziua lor de naștere. În memorie, chiar dacă noi, românii suntem insensibili la memorie, pentru că spiritualitatea neamului există și durează dincolo de noi, de pășitorii grăbiți prin generații.

*

Liliana Widocks, poet neconvențional, cu frazări arborescente într-un lexic propriu bine chibzuit, trăiește mitul și recursul la mit în moduri atât de surprinzătoare încât își dobândește pe merit locul ei în iconarismul modern bucovinean. În vară, în luna diasporei, își va lansa la Suceava, în orașul ei natal, prima carte de poezie, pe care, deși o cunosc în bună parte, o aștept cu firească emoție.

*

Pictorul dornean David Croitor, sigiliu sacru al luminii pe pânzele vremuirilor, înseamnă atât de mult pentru Bucovina contemporană, încât o copleșește până la a nu fi observat (furnicile, cică, nu pot zări un stejar). Este un om plin de sfințenie, în ciuda puzderiei de răni care îi zdrențuiesc sufletul, fără să îl poată clinti din matricea ursită. David Croitor pictează lumina în toate întruchipările dumnezeiești care ne înconjoară, de la firul de iarbă, până la cer. Este un artist monumental pictorul David Croitoru, în pofida aparenței de cult al miniaturalului din care recompune astralul, ceea ce există dincolo de spațiu și de timp.

*

Basarabia, ruda noastră cu adevărat bogată, la care cătăm cu iresponsabilă făloșenie, înfășurați în primurile noastre de dihor, se va dezvălui, astăzi, în superba ei verticalitate, celor care au urechi, văz, minte și suflet. Celor care și există.

La mulți ani și Dumnezeu să vă ție numai întru bucurie,

Liliana Widocks, David Croitor, tulburătoare Basarabia!

 


Martirii lăutari ai martirei Basarabiei

Admiraţi şi recompensaţi cu ruble şi şepci militare, în 1814, de însuşi Ţarul Rusiei, care trecea în revistă noua cucerire, Basarabia, lăutarii dintre Nistru şi Prut au refuzat să abandoneze cântecul românesc, până au fost zvârliţi peste Prut de autorităţi. Cel mai fanatic apărător al muzicii ancestrale era un oarecare Lomiş, care a primit şi pedepse pe măsură, dar de cântecul românesc nu s-a lăsat şi pace, nici măcar după niscaiva schingiuiri. Bun român, mare patriot!, veţi exclama, dacă nu vă spune nimeni că lăutarul basarabean Lomiş, care iubea nepământeşte, până la pedeapsa deportării, cântecul românesc, era evreu.

Joan Dinicu, chef d’orchestre, 36 ans ( n. 1853)

Izgoniţi din Basarabia sau doar presimţind pericolul, lăutarii s-au adunat la Iaşi, acolo unde venise şi Năstase din Botoşani, şi Picu din Bucovina, dar nu după multă vreme, pentru că s-a făcut prima unire şi boierimea moldoveană a plecat la Bucureşti (între timp, Picu, reîntors în Suceava, murise), lăutarii moldoveni de pe ambele maluri ale Prutului s-au aciuat în mahalale. Erau atât de incredibili ca muzicanţi, încât, la Paris, în 1889, un puşti, pe nume Cristache Ciolacu, a primit 2.000 de franci din mâna Preşedintelui Franţei şi 5.000 de ruble, din partea Ţarului Rusiei, care îl ştia pe Radu Ciolacu, fratele lui Cristache, care cânta, de vreo doi ani, la Petersburg. De altfel, lăutarilor Dinicu şi Cuiolacu li se spunea, în Bucureştui, “muscalii”, cu trimitere nedelicată la originea lor basarabeană.

Cristache Ciolacu, în perioada interbelică

Din nefericire, soarta artistului cu geniu este întotdeauna tristă; şi Cristache Ciolacu, şeful tarafului care a cântat la nunta lui Ferdinand şi la nunta de argint a lui Carol I, a sfârşit atât de sărac şi de ignorat de toată lumea, încât a fost îngropat în zdrenţele în care murise.

Paris, 1889: Banda lui Dinicu

*


Șantierul „Expo Basarabia”

În cadrul iconografic al Basarabiei de odinioară, cu reprezentări grafice și, respectiv, fotografice din 1837, până în 1918, vor răsuna cântecele pierdute ale provinciei dintre Prut și Nistru, reînviate de „Zicălașii” Petru Oloieru, Răzvan Mitoceanu, Ionuț Chitic și violoniștii Adrian Pulpă și Narcis Rotariu. Expoziția înseamnă nu decorul, ci atmosfera retrezirii cântecelor uitate sub colbul greu al istoriei, lăutarii Basarabiei de odinioară fiind meșteri neîntrecuți în păstrarea cântecelor ancestrale ale Neamului, prin respirații melodice moderne și antrenante, care fac de neînțeles lepădarea noastră iresponsabilă de ceea ce ne definește: Datina. Mâine, 27 martie 2018, începând cu ora 15,00, vă dăm întâlnire cu Basarabia uitată, și ca iconografie, și ca desfășurare de melos tradițional, Centrul pentru Sprijinirea Tradițiilor Bucovinene din Suceava urmând să vibreze de trăirile profunde ale veacurilor.

*


Album general al României: Moldova

Barnar

Alexandru Antoniu (1860-1925), „Album general al României: compus din 300 tablouri reprezentînd monumentele istorice şi contimporane, posiţiuni pitoresci, Domeniul Coroanei şi costume naţionale cu descrierea istorică şi pitorească”, Dresden, C. G. Röder, 1901-1904.

Bicaz, Casa Regală

Biserica Albă din Baia

Borca şi Sabasa

Botoşani, mănăstirea Coşula

Botoşani

Broşteni

Cheile Bistriţei

Fălticeni

Hârlău

Iaşi, biserica Barboiul

Iaşi, biserica Galata

Iaşi, biserica Golia

Iaşi, biserica Sf. Sava

Iaşi, Cazarma din Copou

Iaşi, gara

Iaşi, Liceul internat

Iaşi, mănăstirea Cetăţuia

Iaşi, Şcoala Normală

Iaşi, Teatrul Naţional

Iaşi, Trei Ierarhi

Iaşi, Universitatea

Ceahlău

Agapia

Hangu

Mănăstirea Neamţ

Războieni

Secu

Văratic

Crucea

Piatra Neamţ

Piatra Neamţ, Biserica Sf. Ioan

Port fălticenean

Probota

Pe Rarău

Slatina

Soveja

Mănăstirea Miera, în Vrancea

Mănăstirea Visantia, în Vrancea

*


Album general al României: Ţara Românească

Aninoasa, în Muscel

Alexandru Antoniu (1860-1925), „Album general al României: compus din 300 tablouri reprezentînd monumentele istorice şi contimporane, posiţiuni pitoresci, Domeniul Coroanei şi costume naţionale cu descrierea istorică şi pitorească”, Dresden, C. G. Röder, 1901-1904.

Azuga

Băileşti

Bivolari, în Argeş

Brezoi

Bucovăţ

Mănăstirea Bucovăţ

Căciulata

Călimăneşti

Călimăneşti

Câmpulung Muscel, mănăstirea

Câmpulung Muscel

Cernavodă, Podul Carol I

Mănăstirea Cozia

Mănăstirea Cozia

Craiova, biserica Sf. Dimitrie

Craiova, biserica Sf. Ilie

Liceul Traian

Craiova, Palatul de Justiţie, Universitatea de azi

Craiova, parcul

Curtea de Argeş

Curtea de Argeş

Peştera Dâmbovicioara, în Muscel

Dâmbovicioara

Mănăstirea Frumoasa

Mănăstirea Polovraci, în Gorj

Horezu

Lainici, în Gorj

Masa lui Traian

Mănăstirea Dealu, în Dâmboviţa

Mănăstirea Râmnic

Mănăstirea Turnul

Piatra Arsă, Prahova

Piteşti

Mănăstirea Cheia Teleajenului, în Prahova

Mănăstirea Mărgineni, în Prahova

Mănăstirea Suzana, în Prahova

Mănăstirea Verbila, în Prahova

Predeal

Râmnicu Sărat

Rucăr

Rucăr

Schitul Cetatea din Muscel

Mănăstirea Segarcea

Sinaia, biserica

Sinaia, Peleş

Sinaia, Peleş

Sinaia, Pelişor

Sinaia

Târgovişte, ruinele

Târgovişte, Turnul Chindiei

Turnu Severin

Turnu Severin, ruinele podului roman

Turnu Severin, ruinele

Valea Cerbului

Valea Oltului

Mănăstirea Vărzăreşti

Mănăstirea Arnota, în Vâlcea

Mănăstirea Bistriţa, în Vâlcea

Mănăstirea Cetăţuia, în Vâlcea

Râmnicu Vâlcea

Mănăstirea Vieroş

*


Pagina 552 din 1,501« Prima...102030...550551552553554...560570580...Ultima »