Dragusanul - Blog - Part 548

în care paradisul e femeie

din talpa ta se va desprinde iarba

și va păși încet spre depărtări

ademenită-n nesfârșit de oarba

nevoie sacră de iluminări

și-apoi din palme crengi au să culeagă

ceea ce-n ele e acum idee,

iar universul o să înțeleagă

că tu exiști pentru rodiri, femeie,

*

că tu îmi vindeci verbele cu pleoapa

și îmi arăți pe cale o fântână

să mușc lumina, să-nțeleg că apa

e orizontul care mă amână

căci am aici altarul din poveste

la care cu clipite să mă-nchin

când înțeleg că însăși soarta este

doar o femeie și-un pahar cu vin

*

din care sorb cu sete ancestrală

atunci când simt că sufletu-l descheie

spre veșnicia vieții ideală

în care paradisul e femeie


roman istrati: nunta

ce fum albastru umple casa noastră

din nou îl simt prin sânge colindând

mor goi şi albi castanii la fereastră

peste obrazul lunii fulgerând

*

prin umbra florii umedă tăcere

dansează lutul gata să se-aprindă

cu furca mama-mpunge speriată

păpuşa nopţii răstignită-n grindă

*

abia-mi vestesc surorile botezul

când frigul mi se rupe peste oase

cu glasul negru o şopârlă-mi spune

că lumânările au nins prin case

*

spartă lumina s-a prelins din mine

şi-n sânge îmi veghează un cocor

doar mama ia-n lopată lutul morţii

cu care neştiut o să mă-nsor


Basarabia necunoscută

Sunt vreo doi-trei ani de când caut iconografia şi cântecele vechi ale Basarabiei, bazându-mă doar pe confirmări documentare. Nu pe supoziţii, pentru că supoziţiile nu au temeinicia concluziilor. Şi, cum era şi firesc, am apelat la mărturisiri scriitoriceşti şi la iconografia folosită de condeieri pentru a fi mai convingători în prezentarea unei lumi fabuloase, pline de mister oriental şi de exotism străvechi. Precum în cazul contelui Anatole de Demidoff, care l-a luat cu el, în călătoria prin „Rusia Meridională”, cu trecere prin Principatele Dunărene, pe minunatul Auguste Raffet, care ne-a înveşnicit o bună parte din istorie.

*

În 27 martie 2018, o să pot expune pe şevalete 100 de mărturii iconografice despre Basarabia, dacă tot vom sărbători, în acea zi, centenarul Unirii Basarabiei cu Regatul României. Datorită numărului mare de desene, acuarele şi fotografii, pe care le voi reproduce aidoma unor tablouri, cu rame A3, cred că va trebui să optez pentru singura locaţie care are suficient spaţiu şi pentru expoziţie, şi pentru concertul cu cântecele pierdute ale Basarabiei, pe care le vor readuce în contemporaneitate „Zicălaşii” basarabeanului Petru Oloieru, adică pentru parterul Centrului pentru Susţinerea Tradiţiilor Bucovinene.

*

Aşa simt eu nevoia să mă închin Basarabiei, prin mărturii pierdute; iar pentru cârcotaşi, reproduc bibliografia mărturiilor iconografice:

*

Alexander, William, Picturesque representations of the dress and manners of the Austrians, London 1814

Artamof, Piotre, La Russie historique, monumentale et pittoresque, Paris, 1862-1865

Bois Robert, J. D. de, Nil et Danube souvenirs d’un touriste, Paris, 1855

Bossert, Helmuth Theodor, Ornament, two thousand decorative motifs in colour, forming a survey of the applied art of all ages and all countries, London, 1924

Bugnion, M., La Bessarabie ancienne et moderne, Lausanne et Odessa, 1846

Charles Upson Clark, Bessarabia, Russia and Roumania on the Black Sea, New York 1927

Claude, Anet, La perse en automobile à travers la Russie et la Caucase, Paris, 1890

Demidoff, Anatole de, Voyage dans la Russie méridionale et la Crimée, Paris, 1848

Dodd, George, Pictorial history of the Russian War, 1854-5-6: with maps, plans, and wood engravings, Edinburg, 1856

Greening-Pantazzi, Ethel, Roumania in light & shadow, Toronto, 1921

Hielscher, Kurt, Roumanie: son paysage, ses monuments, son people, Paris, 1933

Iorga, Nicolae , Neamul Românesc în Basarabia, Bucureşti, 1905

Kuleman, Rudolf, Descriptio Basarabia, în Albina, II, nr. 61-168, Viena, 2/14 iunie 1867

Mackenzie Wallace, Donald, Russia: its history and condition to 1877, London, 1910

Markoff, Dimitri A., Belgium of the East, New York, 1920

Mason, John, Three years in Turkey, London, 1860

Pittard, Eugène, La Roumanie; Valachie, Moldavie, Dobroudja, Paris 1917

Raoult, Ivan, Types et Costumes de la Russie, Paris, 1913

Rosny, Léon de, Les Romains dʼOrient: apercu de lʼethnographie de la Roumanie, 1885

Zander, Erich, Bessarabien, Ukraine, Krim – Der Siegeszug deutscher und rumänischer Truppen (1943), Berlin, 1943

 *

Catalogue spécial de la section russe à l’Exposition universelle de Paris en 1867, Paris, 1867

Library of Congress : World Digital Library

Gallica, Biblioteca Naţională a Franţei

Răsăritul, anul 1, Chişinău, 1929

Roumanian peasant art, Imprimeria „Luceafărul” Bucureşti, 1940

The Illustrated London news, National Album Rumänischer: Costume und Monumental Bauten aus allen Districten Rumänien’s, London, 1860


Buzoviţa sau Бузовица – Hotin, la 1770-1772

Ţinutul Hotinului

1770-1772

Ocolul Nistrului

*

Bujoviţa

*

Toată suma caselor: 30

Scădere rufeturi: 2

1 popă

1 dascăl

Rămân birnici: 28

*

Birnicii:

*

Tudose, olariul

Ivan, văcariul

Fegher Jidovschie

Ivan Chiripciuc

Orechitna

Vasile Moldovan

Grigore Calanciuc

Iacob, rus

Ivan Melnic

Vasile Tcaci

Vasile Putlişni

Onofrei Moldovan

Vasile Chiriliuc

Gavril

Pavăl Honcerescul

Alecsa Honcerescul

Andrei Stare

Ihnat Hociur

Fedor Macsiman

Iacob Ciornei

Vasile Mazur

Ştefan

Hrin

Bartiş

Hrior Burbet

Ştefan Ilenic

Mihai, vornic

Simion, vătăman

*

Rufeturi:

*

Mihai, popă

Ivan, dascăl

*

ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, II, Chişinău 1975, p. 138


Tălmăceiu (?) – Hotin, la 1770-1772

Ţinutul Hotinului

1770-1772

Ocolul Nistrului

*

Tălmăceiu

(nu am aflat numele actual)

*

Toată suma caselor: 16

Rămân birnici: 16

*

Birnicii:

*

Iaţcul

Simion, rus

Ştefan, cibotariul

Nicolae

Tudose

Ştefan Moşniagul

Ivan, pânzar

Ianţuc, pânzar

Iacob, rus

Vasile Caraolan

Luchian Mitfin

Ion Vijnig

Andrei zet (al) Hrior

Ostahe sin (fiu) Tănase

Toader brat (frate) lui

Ignat, vătăman

*

ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, II, Chişinău 1975, p. 138


Pagina 548 din 1,488« Prima...102030...546547548549550...560570580...Ultima »