Bianca Băițan, de la Bucovina Rock Castle

Mihnea Blidariu, Bianca Bodnar și Bianca Băiţan

Voluntarii Festivalului „Bucovina Rock Castle” fac parte din familia mea, așa cum și eu aparțin și familiilor lor. De fapt, în întregul lui, Festivalul „Bucovina Rock Castle” înseamnă o familie uriașă, cu mii și mii de oameni croiți din aceeași stofă. Printre voluntari, avem trei Bianca – cea brunetă, cea șatenă și cea blondă – din care două născute în august, dar ziua de astăzi aparține Biancăi Băițan (cea blondă), care, ca și alți voluntari, vine, de la Cluj-Napoca (oraș în care mii de tineri suceveni au găsit șanse la demnitate și la viitor), la Suceava doar pentru a sluji Festivalul „Bucovina Rock Castle”. În fond, festivalul este fărâma de suflet pe fiecare dintre ei o dăruiește vitregei baștine sucevene, și pentru asta le sunt profund recunoscător. Prin voluntari îmi iau puterea de viață și de luptă și de la muzicieni, și de la publicul fără de egal al festivalului.

*

Ca și ceilalți voluntari, și Bianca Bodnar are împliniri intelectuale, profesionale și familiale, dar „Bucovina Rock Castle” înseamnă, și pentru ea, un mod neprihănit de a vă șopti, cât se poate de firesc: Oameni, vă iubesc!

*

La mulți ani, Bianca Băițan,

și Dumnezeu să ni te ție numai întru bucurie!

Ionică Băițan, un prieten întru Ion Grămadă

Ionică Băiţan

Prietenii nu ni-i alegem, ci se aleg singuri. Prietenii sunt o complementaritate, o părticică din aura existenței noastre, pe care noi am ignorat-o, din diverse motive, și pe care ei o completează și o pun în lumină. Realizez chestia asta abia astăzi, când nu facebook-ul, ci un prieten îmi spusese primul că astăzi este ziua de naștere a directorului Școlii de Arte „Ion Irimescu” din Suceava, Ion Băițan.

*

Pe Ionică Băițan l-am cunoscut și ne-am împrietenit întru Ion Grămadă. Dacă nu ar fi fost și obolul lui drept singură implicare stroieșteană, nu amplasam niciodată bustul Eroului Bucovinei în Stroiești, ci „undeva pe pământul Bucovinei”, după cum îndemnau Dimitrie Marmeliuc și Ion Arieșescu, camarazii lui de jertfă în tranșeele României Mari. Dar legătura de atunci s-ar fi spulberat, probabil, dacă nu ar fi fost evoluția, în primul rând umană, a lui Ionică Băițan din anii de când ocupă un important scaun decizional în cultura bucovineană.

*

Prietenii mei sunt, dintotdeauna, oameni care se învrednicesc de acest statut, eu fiind doar un fir de nisip, care se revoltă împotriva umbrelor și absoarbe cu nesaț lumina.

*

Iar Ionică Bățian nu mi-a umbrit sufletul vreodată, ci mi l-a încălzit, mereu și mereu, cu o înțeleaptă cumsecădenie, care mă obligă la respect. Iar de la respect până la prietenie nu a mai fost decât un scapăr.

*

La mulți ani, Ionică Băițan,

și Dumnezeu să ni te ție numai întru bucurie!