László Gergely Pál: DUPĂ PLECAREA UNGURILOR

1874, Le tour du monde: Maghiari din Torotzko; desen Duvivier

În multe publicații apărute după 1990 în Țara Fagilor s-au consemnat plecările maghiarilor din Bucovina. Absolut toate au surse românești, făcute de autoritățile române și cunoaștem, că în perioada aceea cum s-au făcut rapoartele. Ele trebuiau să fie plăcute autorităților și a naționalismului dominant în acei ani. Și cel care raporta trebuia să aibă mare grijă la cuvintele formulate, practic trebuia să înoate cu valul. Cum adevărul se află de multe ori la mijloc, consider necesar să-mi public concluziile și din documentele maghiare.

Ideea de a se muta în Ungaria a apărut cu mult înainte ca cele două state, maghiară și română să-și înceapă negocierile. Când a ars jumătate din Vorniceni, în anul 1939, deja s-a zvonit despre strămuta. Casele nou construite a celor de acolo erau făcute să fie demontabile, și eventual mutate în altă parte. Ce nu s-a știut atunci, că cei plecați nu vor avea voie să ducă cu ei numai două lăzi de 200x80x80 cm, și strictul necesar: haine, alimente, etc. Nu animale, case, mobilă sau altceva. Flăcăii maghiari încorporabili, de prin 1939-40 deja treceau granița ilegal în Ardeal. Alții plecau individual sau cu familiile pe poteci de ei cunoscute, și lăsau imobilele în grija rudelor. Cei care au plecat legal, au fost obligați să opteze, să renunțe la toate imobilele deținute în Bucovina, și la cetățenia română, urmând ca statul român să-i despăgubească prin consulatul maghiar. Acest lucru nu s-a întâmplat niciodată. În anul 1953, cele două guverne au semnat un tratat, în care renunță reciproc la despăgubiri imobiliare, incluzând și cele cinci sate din Bucovina, sau imobilele Gojdu din Budapesta.

Diferiți autori consemnează anumite rapoarte, în care maghiarii care plecau își distrugeau singuri casele sau livezile. Cineva trebuia acuzat, și era normal atunci, să fie acuzat cel care nu se poate apăra. Subiectul acesta m-a interesat în mod special, o analiză obiectiva a celor petrecute atunci.

Acuzațiile cu incendierea caselor sau a gospodăriilor nu se dovedesc a fi reale, din motive pe care eu le consider logice dar reies și din cele povestite de maghiarii rămași.

Maghiarii au plecat într-o perioadă de 1,5-2 ani, și nu se goleau toate satele deodată. Plecau din 2-3 case, mai ales neamurile, ceilalți încă nu. Dacă se aprindea o singură casă, ardea tot satul, inclusiv casele celor care încă nu plecaseră.

Ultimul tren cu maghiarii bucovineni a ajuns în Bacica în data de 21 iunie 1941. Casele fiind goale, au apărut profitorii înainte ca statul român să-și facă un inventar. Se cunosc cazuri, când casele au fost desfăcute și cărate în satele învecinate. În alte cazuri, cei care s-au mutat de la sine putere într-o casă părăsita au folosit peste iarnă, drept combustibil, casa de lângă ei, care încă nu avea stăpân. Dintr-un raport aflat la Arhivele din Suceava reiese, că până în septembrie 1944, deci în trei ani, au dispărut 663 de case dintr-un total de 1970, din satele Dornești, Măneuți și Țibeni. Din cele 1307 de case rămase, 774 erau atunci locuite, de către cei din satele vecine sau din refugiați din Ardealul de Nord, din Basarabia, din Bucovina de Nord, ori au fost alocate văduvelor de război. Interesant este ultima rubrica, în care se specifică un total de 171 de case ruinate de vânt, de parcă ar fi trecut uraganul Katrina pe acolo. Un alt document din 1945 consemnează numărul paznicilor pentru paza imobilelor din localități, după plecarea maghiarilor:

„Expunere de motive

…pentru paza si conservarea acestor bunuri s’au numit paznici după volumul bunurilor aflate în comune astfel:

În comuna Dorneşti 4 paznici

„ „ Măneuţi 3 paznic şi

„ „ Ţibeni

De cine se fereau, dacă maghiarii erau de mult plecați?

O notă din subpagină precizează: „Toate bunurile arătate mai sus, rămase dela Unguri, nu se încadrează în prevederile Art. 8 din Convenția de Armistițiu, potrivit adresei No. 23430/946 și No. 43959/946 a Casei de Administrare și Supraveghere a Bunurilor Inamice (C.A.S.B.I.) anexate alăturat în copie.” La 5 ani după plecarea ungurilor, s-au hotărât și autoritățile. Dar oare câte nu s-au întâmplat între timp?

Și urmează tăierea pomilor fructiferi. Nu exclud din start faptul că printre maghiari să fi fost vreun idiot care și-a tăiat pomii, dar nu se poate generaliza. Tăietori nu au fost numai ei, și urmează să tratăm un caz aparte, bazat pe documente. Preotul reformat din Măneuți, Géza Bognóczky, l-a împuternicit la plecare prin act notarial pe dascălul Ioan Popa să aibă grijă de biserica reformată, de parohie și școala reformată, inclusiv terenurile sau grădinile aparținătoare bisericii[1].

„Dela Comitetul Dirigent al Bisericii Reformate din Transilvania

Nr. 1600/1942.III

D-sale , D-lui Ioan Popa învățător de stat Mănăuți

Avem onoarea a vă comunica următoarele:

Valabilitatea procurei dată D-Voastră de dl. Bognóczky Gheza, fost preot reformat la Măneuți, la 2 iunie 1941, pentru administrarea averilor bisericii reformate din Măneuți și care a fost aprobată de Comitetul nostru cu nr. 1706/1941.III rămâne în vigoare și mai departe și va rămâne în vigoare până la revocarea noastră…”

Parohia ortodoxă de la Măneuți s-a înființat la 1 martie 1944, dar nu dispunea de nimic: nici biserică, nici parohie, și nici pământ. Parohia catolică avea parcelele 5053/38 și 5016/5 din fascicola 302 suprafața fiind de 6ha, 90 ari și 19m², iar ce reformată avea parcela virană nr. 112 și parcela 103 și 107 din fascicola 813 în suprafață de 72 ari și 76m². În data de 12 septembrie 1945, sub nr. 7638 s-a înregistrat o cerere de către parohia din Măneuți, ca aceste pământuri să le fie date în folosință. Dar cu biserica s-a întâmplat altceva.

Iată cum raportează Ioan Popa:

„Prea Cucernice Părinte

Fiind informat că Jurisdicțiunea Comitetului Dirigent cu sediul în Aiud s-a desființat și că ați preluat-o Dvs., vin cu onoare a-mi achita și înstiința pe această cale, obligațiunea luată ulterior, de a arăta starea bunurilor Reformate din Măneuți, Jud. Rădăuți.

Având împuternicirea de Comitetul Dirigent ca administrarea și observarea acestor lucruri să se facă numai de mine, fiind recunoscut și valabil până la revocarea din partea celui cu drept. Acesta împuternicire sub nr. 1700/1942 nu a fost revocată nici până în prezent.

Îmi fac datoria și de data aceasta pentru a vă face cunoscut următoarele:

În aceste bunuri azi s’a așezat samavolnic un preot ortodox care nu face decât stricăciuni. Toate băncile din biserică le-a scos și tăiat, după nevoile lui personale, făcându-și diferite obiecte casnice. Geamurile de la școală le-a ridicat luând sticla, prefăcând această clădire într-un asemănător grajd. Mulți pomi din livadă i-a tăiat.

Totul distruge fără nicio remușcare.

Arătându-i cele împuternicite îmi răspunde că nu recunoaște. Ba mai mult, aceste bunuri sunt trecute la biserica ort. și că Comitetul nu mai dispune de ele.

Vă rog să binevoiți a-mi da o deslegare asupra celor arătate și avute față de împuternicire.

De nu, insist să mi se reînnoiască împuternicirea pentru al chema pe acest domn în fața justiției să-și spună cuvântul de cele făcute.

Ar fi mult mai bine dacă ați delega pe cineva de a inspecta și vedea la fața locului aceste toate.

Măneuți la 2 Noemvrie 1945 Cu supus respect

Popa Ioan

Învățător

Măneuți-Rădăuți

Cred că sunt de prisos comentariile. Probabil așa s-a întâmplat și cu cele rămase de la germani.

[1] După câte cunosc, averile bisericii au fost predate, în anul 1946, cultului ortodox, de către Episcopia Reformată din Cluj.

BUCOVINA UNUI MAGHIAR No Comments Sep 13

BRC 2018, scena 1: DE STAAT

BUCOVINA ROCK CASTLE 2018 No Comments Sep 13

BRC 2018, scena 1: IMPLANT PENTRU REFUZ

BUCOVINA ROCK CASTLE 2018 No Comments Sep 13

Muncitorii, birocraţia şi 3 roabe de bitum

Există, în Suceava, pe strada Mărăşeşti, între blocurile A9 şi A10, o pistă de beton îngropată, în care se adună gunoaie şi apă, iar în băltirea asta deja tradiţională fecundează roiuri întregi de ţânţari. Prinzând de veste, Primăria Sucevei a trimis, încă de la începutul săptămânii, o echipă de muncitori, care au curăţat pista de beton, apoi, cum nu vine nici o maşină care să ia movila de gunoi şi să aducă asfaltul, s-au pus pe aşteptat.

De luni, încoace, muncitorii vin, în zori, descarcă uneltele şi se pun pe aşteptat. Unii mai apucă şi câte un puiuţ de somn, alţii sporesc în obezitate pe băncile pentru părinţi din locul de joacă. La sfârşitul programului, muncitorii strâng uneltele, le încarcă într-o maşină şi pleacă. Locul rămâne cum a fost, cu maşini înghesuite unele peste altele.

De o săptămână, un birocrat din Primăria Sucevei îşi bate joc şi de locatarii celor două blocuri, dar şi de muncitorii proprii. Dacă nu este bitum, de ce nu-i foloseşte pe meseriaşi la alte treburi? Dacă este bitum, de ce nu se aduce? S-or fi aflând “dracii” administraţiei în şedinţă?

Astăzi e a patra zi de când 7 oameni, care ar fi terminat lucrul într-un ceas, ard gazul de pomană, din vina birocraţiei din Primăria Sucevei. Fără comentarii.

Jurnalism No Comments Sep 13

Rockeri, citiți și dați mai departe!

Vouă, rockerilor care, în fiecare an, vă procurați abonamente și, prin atitudine, constituiți gloria Festivalului „Bucovina Rock Castle”, vi se adresează acest manifest, pe care vă rog să-l citiți și să-l redistribuiți, astfel încât cât mai mulți dintre voi, prin apreciere pozitivă sau negativă, să voteze pentru sau împotrivă a ceea ce vreau să vă propun: independența festivalului și un salt valoric spectaculos.

Există un scenariu județean care premeditează abandonarea Festivalului „Bucovina Rock Castle” încă din 2010 sau, cel mai târziu din 2011, deci după a zecea ediție. Conform scenariului, după pensionarea mea, managerul Sorin Filip va fi schimbat cu un „popândău” de-al lui Flutur, care va decide retragerea Centrului Cltural „Bucovina” din festival, sub pretextul că nu mai au un om care să-l poată face. Adevărat sau nu, scenariul acesta nu prea contează; oricum, în limitele bugetului tradițional, care include și încasările din fiecare ediție (o treime din buget), nu se poate gândi o creștere calitativă spectaculoasă a Festivalului, care, ca să ne aparțină nouă, iubitorilor de muzică dumnezeiască vie cu adevărat, trebuie să ni-l și asumăm. Cu abonamente de doar 30 lei, vom fi mereu la cheremul altora, fără să putem contracta abonamente din vreme, precum festivalurile „Posada Rock” sau „Rockstadt Extreme Fest”, care au scos la vânzare electronică abonamente pentru 2019, cu prețuri promoționale (100 lei, „Posada Rock”, față de 130, în 2019; 230 lei, „Rockstadt Extreme Fest”, față de 390 lei, în 2019).

„Bucovina Rock Castle” nu poate scoate abonamente la vânzare, din pricina procedurilor birocratice, decât în iulie 2019 și nici nu poate achiziționa din vreme și prin negocieri avantajoase concerte, scene, cazări etc. „Bucovina Rock Castle” se zvârcolește în incertitudine, apoi urmează înfruntările tradiționale și un fel de „scos la capăt” târziu, dar mulțumitor. „Bucovina Rock Castle” nu-și poate permite să aducă măcar o trupă cu cotă de piață de 50-100.000 de euro, pentru că niciodată nu va putea miza pe 30.000 de euro, cu care să aduci, prin perseverența negocierii, o astfel de trupă, în condițiile în care bugetul pentru 15 trupe este de 30.000 de euro. Și-atunci, ce ar fi de făcut.

Ca să răspund la întrebare, am frunzărit pe net, căutând costurile abonamentelor altor festivaluri românești de rock și am constatat că, în 2018, abonamentele au fost de 70 lei, pentru 2 nopți, la „SoundArt Festival” Cluj Napoca, de 80, tot 2 nopți, la „Rock la Mureș”, 97,2 lei, 3 zile, la „Danube Rock Festival”, 220 lei, 3 zile, la „Rock me”, în Osica, 120 lei, 3 zile, la „Awake Festival”, ținut pe domeniul Teleki din Gornești, Mureș, și așa mai departe. Nu voi compara ofertele artistice ale acestor festivaluri de rock cu oferta „Bucovina Rock Castle”, pentru că fiecare dintre el înseamnă o frățietate a noastră, de care ne bucurăm și cu care ne mândrim. „Bucovina Rock Castle” nu se află cu nimeni în concurență, ci în permanentă competiție cu sine.

În 2018, Consiliul Județean Suceava, prin Muzeul Bucovinei și Centrul Cultural „Bucovina”, a investit câte 30 de lei în fiecare trăitor de muzică rock (diferența fiind recuperată din abonamente și bilete), dar nu sunt semne că s-ar înțelege că fiecare act de cultură trebuie să producă doar cultură, nu bani. Se găsesc șmecheri, care nu vor să cumpere bilete, pe motiv că festivalul s-ar face „din impozitele” lor, nu și din cele ale cumpărătorilor de abonamente sau de bilete; pe de altă parte, popi sau pastori sar la beregata administrației, pretextând un inexistent satanism (care le stăpânește creierașele bolnave), care „nu poate fi plătit din bani publici”. Toate acestea reclamă independența financiară a Festivalului „Bucovina Rock Castle”, cu păstrarea parteneriatului cu instituțiile de cultură ale Consiliului Județean Suceava.

Independența financiară a Festivalului „Bucovina Rock Castle” se poate dobândi, cu sprijinul celor 3.000 de fani fideli, care cumpără abonamente, prin mărirea costului unui abonament la 100 lei. Dar tot nu ar însemna mare lucru, pentru că un astfel de cost ar deconta complet „investiția”-împrumut a CJ Suceava, fără creșteri valorice spectaculoase în viitor. Dacă vreți un festival rock doar al vostru, cu trupe celebre din Europa, ar fi necesară creșterea abonamentului la 150 lei. Practic în problema asta vreau să vă consult: ne asumăm „Bucovina Rock Castle” și facem, în viitor, cel mai tare festival rock din țară sau ne mulțumim cu ce avem (pentru DA dați like, pentru NU, like negativ). Abia după ce veți răspunde acestei întrebări voi putea propune CJ Suceava o variantă de parteneriat durabil. Pentru că ar fi păcat să se spulbere, în curând, truda cetățenilor Ion și Andi Drăgușanul, Constantin-Emil Ursu, Mihnea Blidariu, Lucian Francisc Csibi și așa mai departe.

Jurnalism No Comments Sep 13