Dragusanul - Blog - Part 462

Expoziţia grupării de creaţie DOMINO

 

Gruparea de creaţie DOMINO, formată din armeanul Tiberiu Cosovan, maghiarul Iosif Csukat şi polonezul Iulian Dziubinski, toţi trăitori şi creatori în Suceava, a expus, astăzi, în incinta Sălii „Elena Greculesi” a Bibliotecii Bucovinei „I. G. Sbiera”, lucrări din vara acestui an, toate demne de sinceră admiraţie şi nu doar de solidarizare afectivă. Am făcut trimitere la rădăcinile etnice ale celor trei artişti plastici suceveni, pentru că e bine să ne amintim despre aceste rădăcini şi atunci când e vorba de creaţie, de îmbogăţirea patrimoniului cultural bucovinean.

 

Tiberiu Cosovan a lucrat, prin iulie, două tulburătoare acuarele, cu tentă de fotografie veche, şi două dezlănţuite lucrări de grafică, în care clopotniţa devine Axa Lumii, în jurul căreia plutesc sacralităţile şi vremelniciile. Tonurile de tip sepia, din acuarele, menite exprimării tranşante a trăirilor, într-o superbă armononie, care-i definea sufletul, transformă lucrările în ceva de nepreţuit, pentru că şi prin ele, dar mai ales prin ele, se confirmă talentul de artist plastic profund şi temeinic, pe care Tiberiu Cosovan, cel mai bun ziarist de cultură din istoria Bucovinei, l-a pus la lucru atât de târziu:

Iosif Csukat, cu două lucrări în ulei şi două schiţe de portret, este egal cu sine în statutul dobândit şi consacrat de pictor între pictor, de maestru al penelului şi, în primul rând, al sculpturalităţii culorii – chestiune care ţine şi de tehnică, şi de folosirea inspirată a transparenţelor, în dezlănţuirile de forme care dau viaţă culorii:

 

Iulian Dziubinski, mai revoltat şi mai tumultos în culoare decât de obicei, violentează detaliile, inclusiv în portrete, în intenţia de a vizualiza şi trăiri, şi idei, dar şi evadări din cenuşiul existenţial al condiţiei umane:

 

O expoziţie de un ceas, premeditată, încă din vara, de Tiberiu Cosovan, Iosif Csukat şi Iulian Dziubinski drept cadru pentru lansarea cărţii „Prin labirinutul umbrelor”.

 


şi te vei naşte iarăşi; ca să fii

 

trec anotimpuri iar prin gara veche

şi nostalgii într-un timid balans

când, întâlnindu-mi pasărea pereche,

fără de veste o ivit la dans,

păşim alături în salonul gării

doar surâzând confortului burghez

ademenit de jertfa lumânării,

iar păsării în place că visez,

*

afară-i frig şi-ncărunţesc tăciunii

în cerul din înalte pribegiri

din care curg luminile în funii

spre cei ce cată alte izbăviri,

iar pasărea cu aripa-mi atinge

contururile sufletului vii:

aşteaptă – zice, în curând va ninge

şi te vei naşte iarăşi; ca să fii

*


doar ţie să mă-nchin, Divine!

 

o taină-i fiecare clipă

pe care-o seamăn pe ogor

ca să îi crească o aripă

şi-apoi să se înalţe-n zbor

ducând fărâmele din mine

în cuibul clipelor ascuns,

acolo unde cică-i bine

de ai norocul şi-ai ajuns

*

căci rătăcirile sunt multe

şi calea-n faţă îmi descheie

mereu ademeniri oculte

criptate-n suflet de femeie

şi-atras în cursă de destin,

de ce mi-a fost ursit odată,

eu tot femeilor mă-nchin,

deci voi fi tras la judecată

*

ca să mă apăr – doar sunt fiu

ce nu acceptă vreo robie,

nici întuneric, nici pustiu

pentru pretinsă veşnicie,

iar cei ce se socot stăpâni

şi-n lanţuri ferecă destine

să-mi scoată cuiele din mâini

doar ţie să mă-nchin, Divine!

*


căci suntem pururi împreună!

Fără titlu, de Radu Bercea

 

sunt doar ţăranul care trece

ducându-şi cântecul pe umăr

pe când frunzişul se petrece

şi nici nu mai apuc să-l număr,

ci-l potrivesc în nişte file

în care spun doar ce-am trăit

tot întrebând: tu vezi, copile,

că totuşi toamna-i asfinţit?

*

şi-atunci din frunza lui cea sfântă

copilul care-am fost odată

îmi face semn s-aştept şi-mi cântă

cântarea lui desferecată

de primăvara vârstei sale

de parcă ar dori să-mi spună:

păşeşte liniştit pe cale

căci suntem pururi împreună!

*


cântec pentru roman istrati şi tiberiu cosovan

 

când nu au mai venit la cină

nici n-a fost nimeni să-i aştepte

şi frunzele cădeau pe trepte

în lungi aleanuri de lumină,

şi cerul clătinat în dungă

de clopotul ca o părere

pieziş mai scăpăta durere

pe calea încă mult prea lungă

*

şi parcă fără paşi grăbind

spre înălţimile profunde

în care cineva se-ascunde

sub tânguirea din colind

căci doar atunci când nu se ştie

ne stăpâneşte şi-nfioară

să-l aşteptăm şi-a doua oară

blând răstigniţi în poezie

*


Pagina 462 din 1,488« Prima...102030...460461462463464...470480490...Ultima »