Lăutari din Giurgiu, schiţaţi de Raffet
Cele trei cântece care s-au mai păstrat, datorită nemţilor şi polonilor, din vremea lui Ştefan cel Mare, „Cucuruz cu frunza-n sus”[1], „Haiducii”[2] şi „Romanesca”[3] – dar nu au aflat de ele decât „Zicălaşii”, au fost cântate, în ultimii ani ai vieţii lui Ştefan cel Mare – ce-i drept, nu la Curtea Domnească din Suceava, ci pe la cea dispărută a târgului Putna, din ţinutul Vrancei, de scripcarii Stoica şi Tîmpa, cobzar şi zicălaş fiind Ruste, în formula de trei instrumentişti, mărturisită de Pindar ca fiind nelipsită la toate ceremoniile borazilor, deci ale străbunilor neamurilor europene. Literatura română de specialitate, fie că-i istorică, fie că-i folclorică, n-a aflat decât despre Ruste Alăutarul, şi asta pentru că mai toţi autorii, conform tradiţiei româneşti a citării, nu au cercetat sursa, care conţine şi alte informaţii preţioase. Ba chiar şi autorul „Uricariului”, Theodor Codescu, în notele explicative, atenţionează, din trei, doar asupra unui singur nume de lăutar, cel al lui „Tîmpa lăutar”[4], ignorându-l pe Ruste şi, desigur, pe Stoica, celălalt viorist.
Lăutari din Aninoasa, pictaţi de Aman
Uricul de întărire a proprietăţii a fost descoperit, ca manuscris masiv degradat, datorită decăderii neamului boieresc moldovean Dinca şi, deci, a dezinteresului urmaşilor pentru astfel de moşteniri, de către profesorul Gheorghe Ghibănescu şi publicat de Theodor Codrescu[5], ulterior fiind cercetat de Nicolae Iorga[6], savantul fiind interesat de genealogia acestor Dinca, scoborâtori dintr-un cneaz valah din sudul Poloniei. Probabil că din vreo notiţă a lui Iorga a ieşit doar „Ruste Alăutariul”, despre care Ionnescu-Gion scria:
„La 1558 erau la Bucureşti lăutari robi[7] ai lui Mircea Vodă Ciobanul atât de renumiţi pentru priceperea şi inima cu care „ziceau pe alăută”, încât cel mai frumos dar, pe care Domnul Ţării Româneşti îl face Vornicului Dingă de la Moldova, este că-i dă rob pe Ruste Alăutarul, dar pe care Vornicul Dingă are grijă să şi-l întărească prin anumit hrisov de la Domnul său Bogdan-Vodă[8]” Lăpuşneanu, datat greşit de Ionnescu-Gion, uricul fiind scris în 1570.
Conform documentului, Gavril Dinga îşi procurase şi dobândise întăritură pentru posesia sa, în ultimii ani de viaţă ai lui Ştefan cel Mare, asupra unor moşii şi ţigani (în 1570, probabil că mai trăiau doar copii lor, născuţi robi şi moştenind acest statut sub pecetea străbunului iniţial, al primului… vândut). Printre robii ţigani, cumpăraţi sau primiţi în dar de hatmanul Dinga se numărau şi „Stoica lăutar şi femeia sa Leneşa şi copiii lor[9]”, „Ruste alăutar şi femeia lui Anca şi copiii lor, care aceşti de mai sus scrişi robi ţigani i-a dat Mircea Voevod, când s-au dus în legaţie[10]”, „şi Tîmpa lăutar şi Danciul şi Oprea şi fratele său Ciolan şi surorile lor … pe care le-a cumpărat de la Barcan comis în ţara Românească, drept 4.000 aspri[11]”. Dar, înainte de a continua cu un alt episod, iată ce spune uricul din anul 1570 (ca să înţelegeţi şi singuri din multiplele sugestii ale acelei vechimi):
Lăutarii lui Raffet
„Cu mila lui Dumnezeu, Noi Bogdan Voevod[12], Domn ţării Moldovei[13], înştiinţare facem cu această carte a noastră tuturor cui pe ea vor căuta, sau, cetindu-se, o va auzi, când i se va veni trebuinţa să ştie aceasta, iată că a venit înaintea noastră şi înaintea tuturor boierilor noştri sluga noastră Toader pitărelul şi fratele său Gavril, şi surorile lor, Drăghina şi Mariica, copiii Odochiei, nepoţi lui Gavril Dinga, de a lor bună voie şi de nimeni siliţi, nici asupriţi, şi au vândut a lor drepte ocine şi moşie şi din dresele de împărţeală, ce le-au avut strămoşii lor Dinga pitar şi Dinga Gavril de la strămoşul Domniei noastre Ştefan Voevod, şi din dresele de cumpărătură, ce le-a avut însuşi Gavril Dinga de la strămoşul nostru, bătrânul Ştefan Voevod a treia parte din jumătate de sat Farloeşti şi a treia parte de unde cade prihodiştea Solonţului, în poiană, în Tazlău (din text e rupt, la îndoitură un rând întreg) şi a treia parte din Frumoasa, unde-i poiana Costeva, pe acestea le-a vândut rudei sale, credinciosului nostru pan Dinga vornic, pentru 220 zloţi tătărăşti; şi s-a sculat sluga noastră Dinga vornicul şi a plătit toţi acei mai sus scrişi bani, 220 zloţi tătărăşti, în mâinile celor de mai sus scrişi, Toader pitărelul, şi fratelui său Gavril, şi surorilor lor Drăghina şi Marina, copiii Odochiei, nepoţi lui Gavril Dinga.
Şi pe, lângă acestea, aşijderea a venit înaintea noastră şi înaintea boierilor noştri Solomia şi sora ei Lupa, fetele lui Baloş Vuiopa, de a lor bună voie şi de nimeni silite, nici asuprite, şi au vândut a lor dreaptă ocină şi moşie din dresele de danie, ce le-a avut tatăl lor Baloş Vuiop de la răstrămoşul nostru, bătrânul (aşa se numea bunicul, în epoca feudală – n. n.) nostru Ştefan Voevod, din jumătate de sat de pe … unde a fost Tri … din jumătatea din sus … un vad de moară, ce-i tot în acelaşi sat şi jumătate dintr-un loc de grădină, ce-i între gârle. Iar ceia ce s-au ales partea Solomiei le-a vândut credinciosului nostru pan Dinga vornic pentru 400 zloţi tătărăşti. Şi la rândul său, Lupa s-a sculat şi a vândut casele sale din acelaşi sat scris mai sus. Iar aceste case, care au fost a părintelui ei Baloş Vuiop şi s-au cuvenit la împărţeală în partea ei şi 10 livezi din … şi din acelaşi hotar şi jumătate din vadul de moară scris mai sus, şi jumătate din locul de grădină dintre gârle, ce-i scris mai sus; şi tot ceia ce i s-a ales în partea sa le-a vândut tot credinciosului nostru pan Dinga vornicul, pentru 240 zloţi tătărăşti; şi a luat bani gata şi a plătit capul ei pentru că singură a dat pentru aţii … şi cu învoire să nu-i achite; şi s-a sculat pan Dinga vornicul de-a dat toţi acei de mai sus scrişi bani, 240 zloţi tătărăşti, în mâinile Lupei, sora Solomiei.
Şi pe lângă acestea, aşijderea am dat şi întărit credinciosului nostru pan Dinga vornicul şi ai săi drepţi şi robi de casă ţigani şi ţigance anume: Radul şi femeia sa Dobra, şi copiii lor, şi Lepădat şi femeia sa, şi copiii lor; şi Stoica lăutar şi femeia sa Leneşa şi copiii lor, Tunsul şi femeia sa, şi copiii lor, şi Radul Sechiraş şi femeia sa Rada, şi copiii lor, şi Cornea zlătar şi femeia lui Stana, şi copiii lor; şi … şi femeia sa Nasasiia şi copiii lor, şi Nicul, şi femeia sa Larga şi copiii lor, şi Costantin, şi femeia sa Voica, şi copiii lor, şi Calin, şi femeia lui Stana, şi copiii lor, şi Oprilă, şi femeia lui Va … şi copiii lor, şi Caran, şi femeia lui Ţeala, şi copiii lor, şi … şi femeia lui Rada, şi copiii lor, şi Muşa, femeia lui Dru … şi copiii lor, Ruste alăutar şi femeia lui Anca şi copiii lor, care aceşti de mai sus scrişi robi ţigani i-a dat Mircea[14] Voevod, când s-au dus în legaţie. Şi iarăşi Buhtea şi femeia sa, Vlada, şi sora ei Rada, ce i-a cumpărat de la Mo … dea, fost vistiernic, pentru 300 aspri, şi pe … scul zlătar, şi femeia sa Voica, şi Radul Cizmariul, ce i-a cumpărat de la Anton fost vameş, drept … aspri, şi Voica ţiganca, ce a cumpărat-o de la Hărtan, dragoman din târgul Romanului, drept … aspri, şi Tatul şi femeia lui, şi copiii lor, ce i-a cumpărat de la Marina, fata lui Rânjă pârcălab, drept 2.400 aspri, şi Stana şi fiul ei Simion, şi mama Stanina, ce singură l-a cumpărat de la Spancioc călugărul, drept 1000 aspri, şi … femeia lui (rupt un rând întreg, la îndoitura pergamentului) … drept 800 aspri, şi Gavril, ce l-au cumpărat de la Leuştea ureadnic din Bacău drept … aspri, şi Bojar, ce l-a cumpărat însuşi de la Petronie egumenul, şi de la toţi fraţii de la Tazlău drept … ughi, Joltii; care aceşti de mai sus scrişi ţigani, şi anume: Bojar i 1-a vândut Salom pitar, fratele lui Dinga …. şi Tîmpa lăutar şi Danciul şi Oprea şi fratele său Ciolan şi surorile lor … pe care le-a cumpărat de la Barcan comis în ţara Românească, drept 4.000 aspri, şi Zagan şi femeia lui Odochia, şi Stan şi femeia lui Dobra, ce i-a cumpărat singur de la Ţintă (scris deasupra rândului), drept 4.600 aspri, şi iarăşi Buzdugan, ce 1-a cumpărat de la … drept 1.000 aspri, şi Mancia, ce l-a cumpărat de la cel scris mai sus Hărtan, drept 1.000 aspri, şi Cirţuilă şi femeia lui Marica, ce sunt ai săi şi drepţi şi de care robi ţigani a Irinei ţigancei, să-i fie lui ţigani i să fie lui de la noi uric cu toate veniturile, lui şi copiilor lui, şi nepoţilor lui, şi strănepoţilor lui, şi prea-strănepoţilor lui, la tot neamul lui, ce i se va alege mai de aproape neruşuit nici odinioară în veci.
Iar hotarul tuturor celor de mai sus scrise, a treia parte din jumătate sat de Fîrloeşti şi din toate acele … din tot hotarul a treia parte şi din păcură. Iar hotarul părţilor scrise mai sus din satul de pe Putna, unde a fost târgul Putnei, să aibă hotar, pe câmp, ca şi în sat, iar despre alte părţi să fie toate acele mai sus scrise (precum din veci au umblat).
Iar la aceasta este credinţa Domniei noastre mai sus scrise Bogdan Voevod şi credinţa preaiubiţilor fraţi ai Domniei mele, Pătru şi Costantin, şi credinţa boierilor noştri, credincioşilor panului Zbiiarea, vornic ţării de jos, credinţa panului Crăciun, vornic ţării de sus, credinţa panului Ion Caraghiuzeal şi panului Ignat Murgul, credinţa panului Gavril şi panului Turcea, pârcălab de Hotin, credinţa panului Pasco şi panului Danciul, pârcălab de Neamţ, credinţa panului Coste şi panului (Poroseaca), pârcălabi de Roman, credinţa panului Vasilie, portar Sucevei, credinţa panului Toader spătar, credinţa panului Jurja vistiernic, credinţa panului Dinga postelnicul, credinţa panului Moghilă paharnic, credinţa panului Cascan stolnicul, credinţa panului Arvat comis, şi credinţa tuturor boierilor noştri moldoveneşti mari şi mici.
Iar după viaţa noastră, cine va fi Domn ţării noastre a Moldovii, din copiii noştri sau din neamul nostru, sau pe oricare altul îl va alege Dumnezeu să fie, acela să nu strice dania noastră şi întăritura, ci mai vârtos să o întărească şi să o împuternicească, deoarece noi i-am dat şi întărit pentru ceia ce singur a cumpărat cu ai săi drepţi şi curaţi bani. Iar spre mai mare tărie şi împuterire a tuturor celor de mai sus scrise, am poroncit credinciosului nostru pan Gavril logofătul să scrie şi pecetea noastră să o atârne la această adevărată carte a noastră. / A scris Andronic Hamza”[15].
Lăutari, pe coperta colecţiei „500 hore româneşti, de Dimitrie Vulpian
[1] Publicat de Joaquim Slutter, în Wittenberger Gesanbuch, 1531
[2] Cântat la Cracovia, în 1502 şi notat de Jana z Lublina
[3] Melodie preclasică, adusă la Suceava de Maria de Mangop
[4] Codrescu, op. cit., p. 188, nota 6.
[5] Codrescu, Theodor, Uricariul / Documente slavone / publicate cu traducere şi note de Gh. Ghibănescu, XVII, Iaşi 1892
[6] Iorga, Nicolae, Istoria Bucureştilor, Bucureşti 1939, p. 219
[7] Ionnescu-Gion, George I., Istoria Bucureştilor, Socec 1899, p. 536
[8] Codrescu, Uricariul XVIII (la Ionnescu-Gion este trecut greşit Uricariul XIII), p. 177
[9] Codrescu, op. cit., p. 183
[10] Ibidem, p. 184
[11] Ibidem, p. 185
[12] Bogdan Vodă Lăpuşneanu ()
[13] Codrescu, op. cit., p. 177, datează uricul în anul 1570.
[14] Ciobanul – nota de la p. 188
[15] Codrescu, Theodor, Uricariul / Documente slavone / publicate cu traducere şi note de Gh. Ghibănescu, XVII, Iaşi 1892, pp. 177-180 – documentul slavon, 181-187 – traducere.
