De ziua naşterii fiului meu, Andi Drăguşanul
„Se spune ca mântuirea nu-i chiar atât de dulce,
Am auzit că nu ar mai fi loc şi pentru mine,
Îmi crestez iluziile în ochii străinilor,
Cuprins ca un orb la vânare de îngeri;
Am auzit că n-ar mai fi loc şi pentru mine”
(Mântuire / Redemption)
„They say that redemption, well it ain’t that sweet.
I heard there’s no more room for me…
I cut my illusions in the eyes of the strangers,
Engaged, like a blind man in hunting angels.
I’m sure there’s no more room for me”
(Mântuire / Redemption)
„Cuprins ca un orb la vânare de îngeri” în vâltoarea din „ochii străinilor”, Andi Drăguşanul este un veritabil poet de limbă engleză, atunci când premeditează textele pentru melodiile trupei „Toy Machines”, unele dintre cântece fiind, şi ca melodii, creaţia lui integrală (Morning Rush – prima piesă a trupei, Flawless etc.). Dar el există pentru trupă şi în numele ei „îşi crestează iluziile” în „vremurile disperate”, în care „sentimentele vor muri toate / ridicându-se, în timp ce cad”. Nu s-a vrut poet, deşi identificase, în lăuntruri, poezia care cântă, şi-abia atunci când a tradus textele englezeşti pentru mine, ca să înţeleg mai bine mesajul muzicii „Toy Machines”, abia atunci am trăit surprinderea şi bucuria de a descoperi în fiul meu şi un poet adevărat, cu construcţii discursive inedite, care valorifică alegoric, deci mai mult decât metaforic cunoştinţele lui de mitologie şi de astronomie, care l-au îndreptăţit, pe când avea doar 13 ani, să fie cel mai tânăr concurent din lume la Olimpiada Mondială de Astronomie de la Stockholm, deschizând pentru România o cale pe care acum se păşeşte atât de triumfal.
Pentru Andi Drăguşanul mitologia, ştiinţa cerului, muzica şi poezia înseamnă un tot unitar şi armonios, menit purificării, deci desprinderii de decadenţa structurală a trăirilor omeneşti, de realităţile în care „violent strigă minciuna”, iar „mântuirea nu-i chiar atât de dulce”, precum se crede, sentimentul de „purtat prea mult” vizând, de fapt, târâşul condiţiei existenţiale prin care suntem obligaţi să răzbatem, pendulând între înălţări şi căderi („raiul a încetat să mă mai urască”), în căutarea propriei identităţi („vei putea străpunge cerul cu vocea ta, şi să strigi numele meu: Ce e purtat prea mult?”).
Fiecare poem al lui Andi Drăguşanul, menit doar împlinirii spectacolului scenic, înseamnă mult mai mult, mult mai adânc şi mai tulburător, iar când am înţeles că fiul meu este incomparabil mai dinamic şi mai divers decât am izbutit eu să fiu în poezie (şi niciodată nu am fost de mâna a doua), l-am rugat să scoatem împreună o carte de poezie – ceea ce a însemnat o bucurie şi pentru regretatul poet Roman Istrati, pentru că rareori, în spiritualitatea universală, se petrec astfel de întâlniri tată-fiu într-un spaţiu comun al trăirii, al speranţei şi al mântuirii prin „cântecele despovărării”. De acolo, din filele care ne adăpostesc şi ne apără, „mă alint cu întunericul” şi, mai ales, pe seama lui, şi te invit, cititorule întâmplător: „Vino să guşti cum eu / devin apă!”. Eu, Ion sau eu, Andi Drăguşanul, nu contează, în suprapuneri ursite, întruparea eu-lui, chiar şi atunci când „acţionează în moduri disperate”. Contează doar sigiliul liric, pe care vi-l pun la dispoziţie, în cinstea zile de mâine, 14 martie 2019, ziua naşterii lui Andi Drăguşanul, pe care eu, Ion Drăguşanul, o voi petrece în faţa unei instanţe, apărând pecetea „Bucovina Rock Castle” de răutatea altor nefăcători decât cei deja ştiuţi. Rămâneţi, deci, cu câteva scăpătări de cântec, în variantă română şi engleză, dar nu înainte de a apuca să-i urez fiului meu drag:
La mulţi ani, Andi,
şi Dumnezeu să ni te ţie
numai întru bucurie!
„Vremuri disperate se vor înlănţui,
Acţionează în moduri disperate
Purifică-te, ca să afli
Că totul rămâne la fel:
Violent strigă minciuna
Sub piele, se târăşte,
Sentimentele vor muri toate
Ridicându-se, în timp ce cad”
(Treaz / Awake)
„Desperate times will bind
Act in desperate ways
Purge yourself to find
All the same it stays
Violent calls the lie
Under skin it crawls
Feelings will all die
Rising as they fall”
(Treaz / Awake)
*
„Şi-acum mă tem de cădere, nu mai am nimic, totul e purtat prea mult,
îmi vei purta tu inima şi mă vei aştepta? Eu, cel întârziat, raiul a încetat să mă mai urască
vei putea străpunge cerul cu vocea ta, şi să strigi numele meu:
Ce e purtat prea mult? Sunt purtat prea mult”
(Purtat prea mult / Worn Out)
„And now I fear the fallout, I’m all out, everything’s worn out.
Will you wear my heart and wait me? The late me? Heaven done hate me.
Could you pierce the sky with your voice? And call out my name,
That’s worn out, I’m worn out”
(Purtat prea mult / Worn Out)
*
„Acum sunt violenţa
împăturită în tăcerea insulelor
ce nu mă vor lăsa niciodată să le văd
de aproape,
Flirtez cu ulcerul,
cu „post-ea”-ul
cu faptul că ea e o minciună
iar eu sunt uitat.
Iroseşte-mă, muscă şi gustă-mă,
dar nu te grăbi,
Vino să guşti cum eu
devin apă!”
(Orb / Blind).
„And now I’m violence, wrapped inside the silence
Of the islands that will never let me see them
Closer
I’m flirting with the ulcer,
With the post-her,
With the fact that she’s a lie, and I’m forgotten.
Waste me, take a bite and taste me,
But don’t be hasty,
Come and have a taste of how
am I becoming water”
(Orb / Blind).
*
„Mă alint cu întunericul,
Nimic nu e ce pare a fi;
De acum, am terminat cu artiştii
Care-mi pictează zidurile în melodii,
Ce nu-s atât de sincere
Şi-s făcute doar ca ei să plece”
(Ultima confesiune / Last Confession)
„Cuddling with the darkness,
Nothing is quite what it seems.
From now I’m done with artists
That paint my walls in melodies
that aren’t quite sincere,
And only meant for them to go”
(Ultima confesiune / Last Confession)
