L’Illustration, 1848: Album Moldo-Valaque

Pentru că, în 1838, nişte ţărani din Pietroasa, din apropiere de Buzău, descoperiseră un tezaur uluitor, pe care începuseră să-l vândă, considerând că este lucrat în fier, unor ţigani potcovari, o echipă a gazetei pariziene L’Illustration, Journal Universel a sosit, zece ani mai târziu, când deja se dusese vestea descoperirii tezaurului prin întreaga Europă, în principatele danubiene, pentru a realiza un Album Moldo-Valaque, publicat, împreună cu o lungă poveste despre ţinuturile româneşti şi despre locuitorii lor, în numerele 288 şi 290, din 2 şi, respectiv, 16 septembrie 1848, ale gazetei. Există în colecţia din septembrie 1848 – februarie 1849 şi ceva despre Dimitrie Cantemir, iar eu, căutându-i cântecele, notate liniar, pentru prima dată, de un francez şi abia apoi de către Teodor T. Burada, am dat peste această mărturie întâmplător, dar fără a-mi putea permite să trec peste ea superficial, aşa că, după ce am copiat iconografia, în parte cunoscută din ilustraţiile altor cărţi ale străinilor, am lecturat-o cu migală, cu gândul de a o prezenta pe scurt.

Echipa de documentarişti şi de desenatori de la L’Illustration, a debarcat pe ţărmul românesc de la Giurgiu, iar de acolo, cu o trăsură de poştă, a călătorit până la Bucureşti, apoi pe drumul de poştă Bucureşti-Iaşi, poposind la Buzău, înainte de a se răzleţi prin locurile cu zidiri învăluite de o aură de mister oriental. Venise bine documentată, după ce văzuse desenele şi inscripţiile acestor „objets cocs-mêmes, d’une origine impossible à déterminer”, deşi încercaseră localizări în timp şi ample descrieri academicieni celebri ai vremii, precum Berger de Xivrey, Saint-Marc Girardin sau Adolphe Billecocq, scrierile lor fiind folosite în descrierea sistematică a tezaurului şi de către L’Illustration, pledându-se pentru o enigmatică „époque déja ancienne”, în care „păgânismul nu îşi dorea să afişeze luxul cultului religios al epocii”, pe care savanţii paşoptişti ai Europei o considerau, totuşi, „une époque de décadence”, pentru că, în fond, marca o vagă înstrăinare de metafizic, în favoarea simbolisticii care impune, inclusiv ca formulă de exprimare artistică. Iar recursul, obişnuit pe atunci, la „le style byzantine… trop reconnaissable”, prin firească particularizată continuitate, cu câteva milenii mai târziu, nu exclude, totuşi, ba dimpotrivă, subliniază caracterul de „une réminiscence des traditions mytologiques par la reprѐsentation fort grossiѐre des divinités paiennes”.

În Bucureşti, francezii vizitează şi descriu amănunţit, inclusiv prin informaţii istorice de largă notorietate şi mai ales cele ale lui Démétrius Cantemir, Turnul Colţea (Le Tour de Coltza, batie par les suѐdois a Bucharest), atribuit ostaşilor suedezi ai lui Carol al XII-lea, care, după bătăliile cu ruşii ale anului 1709, se întorceau acasă, construind (inclusiv la Suceava, unde au construit turnul bisericii Sfântului Gheorge a mănăstirii Sfântului Ioan cel Nou). Două pagini întregi erau dedicate istoriei ruso-turce, descifrată din paginile lui Cantemir, apoi se trece la dorobanţi, miliţii ţinutale constituite, cică, tot sub influenţă suedeză, etimologia fiind „tout suédois”, cuvântul Dorobantz provenind de la trabanţi (Le mot Dorobantz n’est qu’une altération de l’appelation guerriere de ces trabants suédois, tirant leur nom du verbe „traba”, aller au trot).

Scena de vânătoare, desenată lângă Tamadéo (Tămădău), încununează o aventură interesantă, în care priceperea vânătorilor români surprinde şi cucereşte admiraţia vânătorilor e duminică francezi, care intuiesc instincte mongolice în măiestria calmă a vânătorilor profesionişti din Valahia şi din Moldova.

Şi tradiţiile luate în discuţie, mai toate despre viaţa la Curte, deşi, într-un desen, sunt prezentaţi nişte colindători copii „cu Steaua”, sunt luate, în general, tot din opera lui Cantemir, deşi se prezintă şi personaje pitoreşti din viaţa măruntă a capitalelor Bucureşti şi Iaşi, precum surugii sau mocanii transilvăneni, meşteri şi negustori ambulanţi în ţinuturile unei aceleiaşi „ţări atât de mari şi bogate” (Album Moldo-Valaque, in L’Illustration / Journal Universel, No. 288 – No. 290,Vol. XII, Samedi 2 Septembre 1848 et Samedi 16 Septembre 1848, pp. 7-12, 39-43).

Noi regăţenii No Comments May 11

Sfântul artist Adrian Bocancea a urcat în ceruri

Un om plin de sfinţenie, şi prin operă, şi prin trăiri, dascălul de arte plastice şi pictorul Adrian Bocancea, s-a mutat în ceruri, fără să mai aibă răbdarea de a aştepta împlinirea, în toamnă, a 90 de ani de trăiri. Nu de viaţă, ci mai mult decât atât, de trăiri. Nu am mai apucat să-i înmânez diploma de Senior al Artelor Plastice Bucovinene, titlu conferit de Consiliul Judeţean Suceava în 31 ianuarie 2017, pentru că Marele meu Prieten se internase într-un spital din Bucureşti, după ce se operase în Canada, apoi într-un cămin minunat al Ortodoxiei Româneşti, o instituţie în care credinţa se arată prin fapte şi, tocmai de aceea, era pe placul lui Adrian Bocancea. În 8 martie 2019, s-a simţit rău, internându-se în spital, dar medicii l-au întors de pe Cale, iar Pictorul, Sfântul artist Adrian Bocancea, a întrebat cu duios reproş: „Pentru ce m-aţi întors? Era atât de frumos şi de bine!…”. „Pentru că vă vin copiii, Mihaela şi Ciprian, din Canada!”. Şi a mai aşteptat două zile, până în 10 martie, când a urcat, împăcat cu sine şi poate că şi fericit, în ceruri. Trupul a fost încredinţat ţărânii sfinte din Pantelimon, în 13 martie.

Pictorul Adrian Bocancea şi opera sa

Am aflat şi cred că am şi tăifăsuit îndelung cu Adrian Bocancea şi cu copiii domniei sale, în această seară, când m-a sunat, din Canada, Mihaela Bocancea-Iliescu. După mai bine de doi ani, de când îl căutaserăm şi eu, şi Roman Istrati, şi Tiberiu Cosovan, Sfântul artist Adrian Bocancea îmi intră în casă, desprinzându-se aură din tabloul pe care mi l-a dăruit cândva şi care pentru mine va însemna întotdeauna o icoană. Nu mai ştiu când s-a întâmplat acea zi, când, împreună cu Adrian Bocancea, cu Roman Istrati şi cu Tiberiu Cosovan, am petrecut ore bune la „Gloria Partidului”, Maestrul urmând să plece în Canada, la Toronto, ca în fiecare an, ca să-şi trăiască şi copiii, şi nepoţii din mijlocul lor. Şedea acolo, de regulă, câteva luni, apoi revenea în Bălţăteştii nalali, iar de acolo ne suna şi ne convoca „la o ciorbă cu sporovăială”.

Adrian Bocancea, Roman Istrati şi Tiberiu Cosovan

Şi toţi trei, Doamne, sunt acum lângă Tine, în „frumos şi în bine”, cum a zis Adrian Bocancea, întors de pe Cale. Şi mi-au fost şi îmi sunt atât de dragi toţi trei, încât am să-i mai ţin o vreme lângă mine, prin cărţile lor nepublicate, pe care va trebui să le scot la lumină pământească. Pentru că doar atât stă în puterile mele. Şi prin câte va fi să vă povestesc, în lunile care vor urma, ca să-i puteţi retrăi şi dumneavoastră, cei care i-aţi iubit şi le păstraţi o frumoasă amintire.

Pictorul Adrian Bocancea

O întâmplase ciudată s-a petrecut, în această seară, pe când vorbeam cu doamna Mihaela; după vreun ceas şi jumătate de rememorare a trăirilor, şi eu, şi fata pictorului Adrian Bocancea am zis simultan: „Îl auziţi cum ne ascultă?”.

Cronici sentimentale No Comments May 10

Festivalul internaţional „Bucovina Rock Castle”

Afișul Ediției I, 2011

„La Suceava, în Cetate”

Festivalul internaţional „Bucovina Rock Castle”

de Tiberiu COSOVAN

Organizatorii Festivalului internaţional de rock „Bucovina Rock Castle” (Consiliul Judeţean Suceava, Centrul Cultural Bucovina, Muzeul Bucovinei), festival care se va desfăşura „La Suceava, în Cetate”, în perioada 18 – 21 august, au stabilit deja programul prezenţei pe scenă a formaţiilor participante.

Tiberiu Cosovan, în culisele „Bucovina Rock Castle”

Concertele vor avea loc seara, cu începere de la ora 19:00

Afişul evenimentului (realizat – aşa cum aflăm de la scriitorul Ion Drăguşanul, iniţiatorul festivalului – de Lucian Csibi, chitaristul trupei de rock alternativ Relative din Cluj-Napoca) anunţă programul fiecărei seri, concertele fiind programate în Cetatea de Scaun a Sucevei cu începere de la ora 19:00.

Astfel, joi, 18 august, publicul va audia formaţiile Lola and the lovers (Roma, Italia), Traum (Bucureşti), Odyssey (Suceava), P.O.V. (Tg. Mureş), Acid (Suceava) şi Broken Strings (Siret).

Vineri, 19 august, vor evolua grupurile clujene Kumm, Alternativ Quartet, Chilli Familli (Cluj-Napoca), Mat (Iaşi) şi The Edge (Humor).

Sâmbătă, 20 august, pe scena festivalului vor cânta formaţiile Luna Amară şi Relative (Cluj-Napoca), Astero (Bucureşti), Toy Machines şi Demisec (Suceava).

Duminică, 21 august, în Cetatea de Scaun a Sucevei vor evolua grupurile rock The Amsterdams (Bucureşti), Rava (Iaşi), Will Doo (Cluj-Napoca) şi formaţiile sucevene Fevers şi Aura Neagră.

Iubitorii de muzică rock vor veni cu corturile la Suceava

Semnalele din ţară sunt entuziaste, organizatorii au primit deja felicitări şi încurajări, dar şi solicitări insistente pentru amenajarea unui loc în care numeroşii iubitori ai muzicii rock, care vor asalta Suceava la sfârşitul celei de-a doua decade a lunii august, să-şi poată amplasa corturile.

Costul biletelor de intrare în cetate pentru participarea la concerte este de 2 lei pentru elevi şi studenţi şi 6 lei pentru ceilalţi doritori (Monitorul de Suceava, Ediția nr. 175 din 27 iulie 2011).

Memoria BUCOVINA ROCK CASTLE No Comments May 10

„Oameni cei fără lege merge la iadu”

Cântecul naţional românesc a fost cumplit urgisit, de-a lungul milenii, întâi de către biserică, apoi de către folclorişti. Lăutarii nu erau îngăduiţi în cimitire, ci erau îngropaţi, precum tâlharii, dincolo de garduri, în perimetrul de groapă comună, alături de sinucigaşi, curve, criminali şi sărăntoci, iar iconografia frescelor şi a icoanelor îi prezenta pe bieţii artişti, care păstrau cu încrâncenare elementele mitice primordiale ale Europei Boreale, pe care, prin conservare, le-au adjudecat drept patrimoniu cultural românesc.

Aflu, prin cărţi deja uitate, că în zugrăveala bisericii din Lunca Asău, de lângă Moineşti (Bacău), scripcarul era imaginat, în 1784, în chip de diavol[1], iar în icoana „Judecata de pe urmă”, pictată de Matei Ţîmforia din Câtişoara, de lângă Făgăraş, un taraf, cu clarinet (surla), liră (vielă) şi violoncel, conduce păcătoşii iubitori de dumnezeire direct în iad, inscripţia precizând (în chirilice, la 1892!) că „Oameni cei fără lege merge la iadu”[2]. Bigotism şi incultură, la fel ca şi în zilele noastre, ambele cu apucătoarele înfipte în gâtul artei muzicale, „muzica astrelor”, cum o numea Pitagora.

Apoi vin, şi mai nocivi, folcloriştii, care transformă, de pildă, „Hora morii”, a lui Gheorghe A. Dinicu, publicată înainte de anul 1870, şi transformată de Grigoraş Dinicu, după 1900, în „Ceasornicul”, într-o „creaţie populară”, „culeasă” de „informatori” de la o puzderie de lăutari, care o cântau, pe tot cuprinsul ţării, drept „Ceasul” sau „Ceasornicul”, în variante alterate, prin anii 1926-1939; elemente ale „Horei morii”, ulterior risipite şi prin componenţa altor hore, erau publicate, în 1814, cu partitură şi însoţite de articolul Geschichte der Musik in Siebenbürgen, în revista Allgemeine Musikalische Zeitung (nr. 46 din 16 noiembrie 1914), probând, astfel, o vechime multiseculară a acestei incredibile bijuterii muzicale. Sau, un alt exemplu, o romanţă (bestele – în turcă), notată în modul nişaburek şi publicată de Dimitrie Cantemir, înainte de anul 1700, la Istambul, romanţă care se mai afla în repertoriul lui Dumitrache Lăutarul Bondoliu, pe la anul 1800, avea să fie modificată de unul dintre elevii lui, dascălul Nănescu, după metrica versurilor lui Costache Conachi, şi publicată, de alt elev al lui Dumitrache Lăutaru, Anton Pann, drept „Vai ce ceas, ce zi, ce jale”, iar când Theodor T. Burada prezenta Academiei Române, în 20 noiembrie 1909, Scrierile muzicale ale lui Dimitrie Cantemir, domnitorul Moldovei, evenimentul a fost minimalizat masiv, strălucitul mare boier moldovean (tatăl său, Teodor, a fost mare vornic) fiind categorisit drept „diletant”, deşi studiase muzica temeinic, cu dascăli nemţi şi francezi. Ceea ce nu convenea folcloriştilor era spulberarea mitului „creaţiei întregului nostru popor”, pe care ei, nu bolşevicii l-au bătut cui şubred în pereţii şi mai ofiliţi ai memoriei româneşti.