Un fragment din amplul studiu „Bazele geologiei Bucovinei, de K. M. Paul, k. k. montanolog la Institutul Geologic Imperial (Cu o hartă geologică, valea XVII).
Introducere. Ducatul Bucovinei se află sub coordonatele geografice 47° 14′ şi 48° 44′ NE și 42° 38′ şi 44° 22′ VS; se învecinează cu Galiţia, la nord, cu Rusia (Basarabia) și cu Principatul Moldovei la est, cu Moldova și Transilvania la sud, cu Transilvania, cu Ungaria și cu Galiţia la vest.
Fără a merge mai departe în descrierea aspectului general şi a condițiilor geografice ale țării, în prezentul, care este scopul exclusiv al reprezentării compacte a structurii geologice a acestei țări, vreau să spun doar că Bucovina reprezintă, în general, o zonă înaltă, care este terasată ascendent, de la câmpia podoleană, la sud. Acest lucru este demonstrat în special de nivelurile albiilor celor 6 râuri principale din țară (Nistru, Prut, Siret, Suceava, Moldova, Bistriţa), care, în general, au un curs continuu dinspre vest-est, spre sud-est. Cea mai nordică dintre ele (valea Nistrului), al cărei mal sudic aparține Bucovinei, are o altitudine absolută de 373 de picioare, la intrare, și 277 de picioare, la plecarea din Bucovina; văile paralele sudice sunt întotdeauna cu 150-500 de picioare mai înalte, astfel încât cea mai sudică (valea Bistriţei), este de aproximativ 2.860 de picioare, la intrare, și 2.260 de picioare, la plecare, fiind cea mai înaltă.
La fel ca nivelele principalelor văi, înălțimile vârfurilor se ridică de la nord, la sud. Cele mai semnificative dealuri dintre dealurile dintre Nistru și Prut și dintre Prut și Siret ajung rareori la 1.600 de picioare; bazinul hidrografic dintre Siret și Suceava are o înălțime medie de aproximativ 1.900 de picioare, dar se ridică la 3.600 de picioare la vârful cel mai înalt (Pietruschka); partea de sud a țării conține, în sfârșit, cele mai mari înălțimi, inclusiv Giumalău, cel mai înalt vârf al Bucovinei, de 5.862 picioare (5.880 picioare pentru Cotta).
Acestă obişnuinţă orografică generală a țării este un rezultat al compoziţiei sale geologice. Partea de sud a țării face parte dintr-una dintre numeroasele insule cristaline de munte, care reprezintă scheletul Carpaților, ca să zic așa, cu o zonă de margine unilaterală a calcarului mezozoic; alăturată este o secțiune a zonei de gresie, care înconjoară întreaga margine nordică a Carpaților într-un arc continuu; în sfârșit, există o zonă extinsă neogenă și diluvială, care se învecinează cu câmpia podoliană, la nord, și cu câmpia galiţiană, la vest.
Am avut de cercetat această țară din partea k. k. Institutul geologic Imperial, care mi-a fost încredințat sondajul geologic detaliat al ţinutului, pe care l-am cercetat, călătorind în toate direcțiile, în lunile de vară ale anilor 1872-1875. Rezultatele cartografice ale observațiilor mele sunt înregistrate în fișele originale de înregistrare, la scara de 1:28800 (400° = 1″), păstrate în arhiva Institutului geologic. Următoarea hartă de ansamblu (1:288000) reprezintă o reducere a acestora, prin contracția stratigrafiei – subdiviziuni simplificate.
Înainte de a intra în discuția condițiilor geologice din țară, mă simt obligat să le mulţumesc tuturor acelor prieteni dragi, care m-au sprijinit în activitatea mea, dar mai ales colegilor noștri merituoși, domnul Otto Frhr. von Petrino, k. k. consilier de domeniu și proprietarul moşiei Onut, și Bruno Walter, k. k. montanolog, specialist în plante montane, și director al domeniului Fondului religios greco-oriental din Pojorâta, căruia îi exprim cele mai recunoscătoare mulțumiri; nu numai pentru că oamenii numiți mi-au sprijinit eforturile cu cea mai amabilă amabilitate, ci şi pentru că mi-au împărtășit bogatele comori ale cunoștințelor și experienței lor, în cel mai liberal mod posibil și au dobândit, astfel, merite importante în colectarea rezultatelor, analizate în cele ce urmează.
Trebuie să spun că nu cunosc, din experiența mea, extremitatea sudică a țării (de la linia Dorna Candreni – Dorna Vatra, spre sud), precum și marginea de nord-vest a acesteia (malul Nistrului, lângă Zaleszcik); informaţiile despre prima zonă le-am primit de la prof. J. Niedzwiedzki, iar cele despre partea Nistrului, de la Baronul von Petrino.
Mi-au fost puse la dispozişie reprezentări cartografice mai vechi ale condițiilor geologice ale țării, o carte a Baronului vov Cotta (Jahrb. d. k. k. geol. Reichsanstalt, VI. B.) și harta de ansamblu a Institului geologic imperial, lucrată de F. von Andrian, precum şi lucratea „Harta economică de ansamblu a Bucovinei”, a lui A. Mikulics (Czernowitz 1873), care include și o tentativă de geognostică, care, așa cum am încercat deja să dovedesc în altă parte, nu indică nici un progres demn de remarcat. În lucrarea marelui F. von Hauer, „Hartă de ansamblu a monarhiei austro-ungare” (Viena 1867-74), sunt câteva rezultate noi, în măsura în care este prima care foloseşte imaginile detaliate.
Printre studiile montan luate în calcul mai mult se numără şi „Harta geologică a Austro-Ungariei” (Geologischen Karte von Oesterreich-Ungarn) a lui Hauer (Viena 1875), dar o privire asupra hărții, aflată la îndemână, va releva diferențe foarte semnificative, în comparație cu studiile mai vechi citate. Justificarea „aceasta” ar trebui să reiasă din contextul acestei comunicări.
Alte studii referitoare la geologia Bucovinei (cu excluderea celor pur geografice), de care m-am folosit, au fost:
A. von Alt, „Izvoarele minerale din Bucovina“ (Die Mineralquellen der Bukowina), Leonhard & Bronn’s, 1848
F. Herbich, Descrierea speciilor minerale din Bucovina (Beschreibung der Mineralspecies der Bukowina), Cernăuţi, 1834.
V. von Zepharovich, „Informații despre districtul minier Bucovina“ (Mittheilungen über den Bergwerksdistrict der Bukowina), Jahrb. d. k. k. geol. Reichsanstalt, volumul V. 1854. p. 219.
B. v. Cotta, „Depozitele de minereu din sudul Bucovinei“ (Die Erzlagerstätten der südlichen Bukowina) Jahrb. d. k. k. geol. Reichsanstalt, volumul VI, 1855, p. 103.
A. von Alt, „O excursie în Carpații Maramureşului“ (Ein Ausflug in die Marinaroscher Karpathen). M Mittheil. d. k. k. geograph. Ges., 1858.
F. von Hauer și F. von Richthofen, „Raport despre geologia supraterană în nord-estul Ungariei“ (Bericht über die geol. Uebersichtsaufnahme im nordöstlichen Ungarn). Jahrb. d. k. k. geol. Reichsanstalt, volumul 10, 1859.
F. von Andrian. „Înregistrări în partea de vest a Bucovinei și în cercul Kolomeei“ (Aufnahmen im westlichen Theile der Bukowina und im Kolomeer Kreise). Jahrb. d. k. k. geol. Reichsanstalt, volumul X, 1859, 129,
„Despre zăcămintele de minereu din Bucovina“ (Ueber die Erzlagerstätten der Bukowina). Jahrbuch d. k. k. geol. Reichsanstalt, volumul XL, 1800, p.
D. Stur, Straturi de cerită la Siret, în Bucovina“ (Cerithienschichten bei Seret in der Bukowina), Jahrb. d. k. k. geol. Reichsanstalt, 1860, p 79.
F. von Hauer și G. Stächen, „Geologia Transilvaniei“ (eologie Siebenbürgens), Viena 1863.
O. von Petrino, „Roci din nisipurile de cretă verde ale Nistrului“ (Petrefakte aus dem grünen Kreidesande vom Dniester-Ufer), Verh. d. k. k. geolog. Reichsanstalt. 1868. Nr. 9.
U. Schloenbach, „Polipticodon de la malul Nistrului, lângă Onut“, (Polyptychodon vom Dniester-Ufer bei Onuth), Jahrb. d. k. k. geol. Reichsanstalt, volumul XVIII, 1869, p. 462.
J. Barber, „Analiza chimică a izvoarelor minerale ale Dornei Watra și Pojana Negri din Bucovina“ (Chem. Analyse der Mineralquellen von Dorna watra und Pojana negri in der Bukowina). Sitzb. d. k. Akad. d. Wissensch, 1869.
O. von Petrino, „Despre apariția fosforitului pe Nistrul inferior“ (Ueber das Vorkommen des Phosphorits am untern Dniester), Verh. d. k. k. geol. Reichsanstalt, 1869, Nr. 6.
„Roci noi de pe malurile Nistrului din Galiția și Bucovina“ (Neue Petrefakteniunde von den Ufern des Dniesters in Galizien und Bukowina), Verh. d. k. k. geol. Reichsanstalt, 1869, Nr. 8.
„Despre depozitele post-pliocene etc.“ (Ueber die nachpliociinen Ablagerungen etc.), Verh. d. k. k. geol. Reichsanstalt, 1870. Nr. 5.
F. Foetterle, „Răspândirea etapei sarmatice în Bucovina și Moldova de nord“ (Die Verbreitung der sarmatischen Stufe in der Bukowina und der nördlichen Moldau), Verh. der k. k. geol. Reichsanstalt, 1870, Nr. 16.
F. Schwackhöfer, „Despre depozitele de fosforit de pe malurile Nistrului din Podolia și Bukowina“ (Ueber die Phosphorit-Einlagerungen an den Ufern des Dniester in Podolien und der Bukowina), Jahrb. d. k. k. geol. Reichsanstalt, volumul XXI, secţiunea 2.
D. Stur, „Rapoarte de călătorie pe Nistru“ (Reiseberichte vom Dniester), Verh. d. k. k. geol. Reichsanstalt, 1872, Nr. 13 şi 14.
J. Niedzwiedzki, „Raport de călătorie în sud-estul Bucovinei“ (Reisebericht aus der südöstlichen Bukowina), Verh. d. k. k. geol. Beichsanstalt, 1872, Nr. 14.
L. A. Simiginowicz-Staufe, „Structura de podiş a Bucovinei“ (Die Bodenplastik der Bukowina), Kronstadt, 1873.
C. v. Beust, „Lucrările miniere ale fondului religios greco-oriental din Bucovina“ (Die Montanwerke des griechisch-orientalischen Religionsfondes in der Bukowina), Mittheil. d. k. k. Ackerbauministeriums, nr. 11.
F. Herbich, „Noi observații în Carpații Transilvaniei de Est“ (Neue Beobachtungen in den ostsiebenbürgischen Karpathen), Verh. d. k. k. geol. Reichsanstalt, 1873. Nr. 15.
J. v. Schröckinger, O nouă rășină fosilă din Bucovina“ (Ein neues fossiles Harz aus der Bukowina), Verh. d. k. k. geol. Reichsanstalt, 1875. Nr. 8.
O. v. Petrino, „Despre poziția gipsului în Galicia de Est și Bucovina“ (Ueber die Stellung des Gypses in Ostgalizien und der Bukowina), Verh. d. k. k. geol. Reichsanstalt, 1875, Nr. 12.
C. Pilide, Analiza melafirului de pe Pârâul Cailor“ (Analyse des Melaphyrs von Pareu Kailor), Verh. d. k. k. geol. Reichsanstalt, 1876. Nr. 9.
C. John, „Apa minerală de la Dorna“ (Das Mineralwasser von Dorna), Verh. d. k. k. geol. Reichsanstalt, 1876, Nr. 9.
În plus, vezi explicațiile lui Hauer pentru harta de ansamblu a monarhiei austro-ungare, citată mai sus, precum și lucrarea sa mai recentă, „Geologia și aplicarea acesteia la cunoașterea naturii solului în monarhia Austro-Ungară“ (Die Geologie und ihre Anwendung auf die Kenntniss der Bodenbeschaffenheit der österr.-ungar. Monarchie, Viena 1874), în care veţi găsi informații multiple referitoare la subiectul nostru. Eu însumi, în „Geol. Reichsanstalt“, din 1872-75, am publicat o serie de rapoarte preliminare mai restrânse despre experiențele mele de cercetare în Bucovina.
Există puține zone funciare a căror structură, în principalele grupuri geologice și orografice, este mai ușoară decât cea a Bucovinei. Așa cum s-a indicat mai sus, partea de sud-vest a țării face parte din Carpații Orientali. Jumătatea de nord-est a țării formează un ţinut deluros terțiar, sub care, la marginea nordică exterioară, dar fără să apară ca o creastă montană, depozitele mai vechi sunt din nou expuse vederii, în valea adâncă a Nistrului, care arată foarte puțin acord geologic cu lanțurile muntoase din Carpați și, de obicei, cu „depozitele de dezvoltare podoliană“.
Avem, astfel, divizarea principală a țării în 1). partea Carpaților, 2). ținutul deluros neogen dintre Carpați și Nistru, 3). partea podoliană, de pe malul Nistrului.
Prima parte (carpatică) se descompune, din nou, în patru subdiviziuni, și anume A). masivul cristalin; B). cea mai veche zonă de graniță mezozoică de nord-est a acelorași Carpaţi; C). zona de gresie carpatică, din nord-estul zonei precedente; D). formațiunile tinere, din sud-vestul masivului cristalin.
În cadrul acestor grupuri principale, vreau să ofer o imagine de ansamblu compactă a compoziției geologice a țării și, în acest sens, încerc să suplimentez ceea ce, din cauza scării mici, nu poate fi reprodus pe harta de ansamblu.
- Partea carpatică.
- Masivul cristalin.
Stâncile cristaline de ardezie, care, cu unele depuneri în formă de flăcări ale formațiunilor paleozoice și mezozoice recente, compun exclusiv această zonă, intră în țară, spre vest, cu masivul muntos Stara Wipczina, şi ca o continuare directă a masivului cristalin al Maramureşului, care, la fel ca înaltul vârf Rodna, din sudul Alpilor Transilvaniei, este despărțit de principalele zone ale masivului cristalin bucovinean printr-o bandă îngustă de formațiuni cretacice și eocene.
Acesta din urmă intră în Bucovina, după întreruperea mai sus menționată, între Ciboberge, în apropiere de Cârlibaba și valea Coşniţei, și de acolo continuă să vălurească prin țară, în direcția sud-est. De-a lungul unui promontoriu îngust, aparținând Principatului Moldovei, acesta continuă să se afle într-o legătură directă, către sud-est, și sud cu munții Transilvaniei de est.
Lățimea acestui tren de șisturi cristaline este de 3 – 3 mile şi jumătate (măsurate perpendicular la rădăcina munților). Răspândirea straturilor din această zonă este, în general (în afară de variațiile locale), paralelă cu șirul principal, un nord-vest-sud (h. 20-22), scufundarea alternând, acum spre nord-est, acum spre sud-vest, prin multiple anticlinale și linii de pliere a zonei.
În nord-est, după cum s-a menționat în introducere, masivul este însoțit și delimitat de un tren de formațiuni predominant mezozoice (triadice), care formează un perete de graniță continuă stâncoasă (întreruptă doar în zona de nord-vest a fermei Lucina), între zona rocilor de ardezie cristalină și zona de gresie ulterioară); în sud-vest, formațiuni mai tinere (predominant eocenice) se mărginesc direct pe ardezia cristalină, fără o zonă intermediară mezozoică mai veche, prin care acest masiv are caracterul unui lanț muntos cu o singură parte.
Cel mai sudic râu principal al țării, Bistriţa de Aur, aparține regiunii de șist în întregul curs situat în Bucovina, de la intrare, la Cârlibaba, până la ieșire, la Colbu, când Neagra (la est de Dorna Watra) este în general considerată ca longitudine, în jos de aici. Al doilea râu principal, Moldova, curge prin zona de șisturi, parcurgând doar lungimea de aproximativ două mile, spre sud, intrând la Botuş (între Breaza și Fundul Moldoei), apoi întorcând spre sud-vest, spre Fundul Moldovei, printr-o vale longitudinală, iar la Pojorâta, în viraj ascuțit spre nord-est, se îndoaie spre marginea mezozoicului. În ultimul loc, coborând de pe versantul nordic al Mestecăneştilor, întâlneşte frumoasa vale a pârâului Putna, care se varsă în Moldova. Toate celelalte cursuri de apă din zonă (precum Cibou, Cârlibaba și o serie de alți afluenți mai mici ai Bistriței) sunt, de departe, nesemnificativi, căci au zone aluviale foarte mici și exercită doar o influență minoră asupra reliefului principal al zonei.
În ceea ce-l privește pe acesta din urmă, zona este un platou înalt, a cărei altitudine medie variază de la 3.500-4.000 de picioare, în care principalele văi sunt tăiate la aproximativ 1.000-2.000 de picioare adâncime și peste care domină doar câteva creste (cum ar fi Suhardul, de 5.100 picioare, iar Giuumalău, de 5.862 picioare).
Alt, Cotta și Simiginovicz-Staufe au dat deja descrieri bune ale caracterului peisagistic al acestei zone, în menţionatele lor studii. Ţinutul se deosebește puțin de ştiutele terenuri de ardezie cristalină și, prin urmare, pot ignora acest subiect cu referire la publicațiile menționate.
Compoziția geologică a terenului în cauză va rezulta din următoarele exemple. Să luăm în considerare, mai întâi, valea Moldovei, în măsura în care aparține zonei ardezie cristaline.
Dacă urmați această vale, din Pojorâta (fostul sediu al Centralei de minereu din Buovina) în sus, spre vest, puteți vedea malurile văii de pe ambele părți ale structurilor cristaline de ardezie, care sunt compuse din mică și cuarț. Această din urmă componentă apare predominant aici, astfel încât roca poate fi menționată ca schistul mic de tip cuarţ, ardezie de cuarțit sau cuarțit, în funcție de gradul diferit al acestei predominanțe.
Deoarece valea urmează parcursul acestui complex de straturi destul de uniform ca lungimi, valea trebuie să se întoarcă lateral pentru a întâlni alte formațiuni.
Părăsind valea Moldovei, cam pe la mijlocul dintre ultimele case (vestice) din Pojorâta și colonia minieră Louisenthal, urcați, pe versantul nordic al văii, pe creasta stâncoasă a Dealului Cailor, care se întinde, într-un unghi ascuţit, spre vale, precum se vede în imaginea de mai jos.
Sub desen este arătat, în partea de jos, schistul mic, bogat în cuarț, care scade sub aproximativ 40-50° față de NV. Deasupra se află o rezervă de ardezie şi mică, cu grosimea de aproximativ 12-15 metri, care este destul de bogată în roci și conține și urme de hornblende, în sus. Este acoperit de un strat gros, de 40-45 de picioare de gnei roșcat, cu straturi groase, peste care, din nou şi aproximativ în aceeași grosime, urmează o ardezie de granat, de culoare închisă, exact ca cea care apare sub malul gneisului.
Deasupra acestuia se află un strat de conglomerat de cuarț și de gresie de cuarțit, nu mai mare de 12 metri, deasupra căruia, în stânci abrupte, se ridică varul care compune Dealu Cailor; acestea din urmă sunt roșiatice și bulboase, imediat deasupra conglomeratului de cuarț, dar masa lor principală este dolomitică și se contopește în dolomita breccia.
Exact aceeași secvență: ardezie, mică de cuarț dedesubt, ardezie, mică cu granat și gneie deasupra, despărțite de un strat subțire de conglomerat de cuarț, var dolomitic, este prezentat și de valea Pârâului Cailor, care se varsă în Moldova, la primele case din Louisenthal, și, de asemenea, mai spre nord-vest de de Neagra sau Parotimithal. În acestea din urmă, se deschid straturi oarecum culcate ale schistului mic de cuarț, mai mult decât în mediile atinse anterior; contin ardezie cu pietricele negre.
De la Louisenthal, în sus, valea Moldovei se extinde, într-o direcție de aproximativ o jumătate de milă, şi spre vest, şi spre est, și taie straturile schistului mic, bogate în cuarț, la un unghi de aproximativ 40°; prin urmare, cunoaștem și mai multe straturi aici, decât în Pareutimithale.
Mai întâi, vedem în satul propriu-zis, pe versantul drept (sudic), imediat deasupra podului de peste Moldova, o rocă deosebită, alb-gălbuie, moale, foarte ușoară, de structură celular-poroasă, care, la o privire superficială, ar putea aminti de unele structuri asemănătoare cu piceul. Cu toate acestea, la o inspecție mai atentă, se dovedește că avem de-a face cu trenul de șist clorit, bogat în sulf. Se pare că, datorită influenței sulfului atmosferic, pietrișul s-a descompus și s-a scurs un oxid de fier cu acid sulfuric, în timp ce liantul siliceu a rămas ca un schelet celular, reprezentând astfel structura asemănătoare cu pomița. Numeroasele tranziții ce pot fi observate la această structură, care este atât de izbitoare, la prima vedere, cu ardezia neclasată bogată în pietriș, dovedind conexiunea menționată“[1].
[1] Paul, K. M., Grundzüge der Geologie der Bukowina, în Jahrbuch der k. k. Geologischen Reichsanstalt, volumul XXVI, Viena 1876, pp. 263-270
