Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Costâna

Biserica Sfântul Gheorghe din Costâna, construită în 1811-1812 de George şi Ioan de Cărste

COSTÂNA. Sat străvechi ca şi Bălăceana şi, ca şi Bălăceana, populat, cândva cu câte o breaslă de meşteşugari saşi (dovadă toponimele Săsciori, din Bălăceana, şi Saşii, din Costâna), Costâna beneficiază de atestare documentară tot în 15 martie 1490, când printre bisericile întărite de Ştefan cel Mare Episcopiei de Rădăuţi, se aflau şi „a 42-a biserică, cu popă, la gura Costinei;… a 44-a biserică, cu popă, la Costina, la Dragomir Juratu”. În 1499, Ştefan cel Mare întăreşte mănăstirii Moldoviţa satul Saşi al Costânei, care, ulterior, va dispărea fără urmă.

În 3 martie 1507, ginerele lui Luca Arbure, vistiernicul Gavril Trotuşan, cumpără „satul Berindeşti, pe gura Costinei… şi moara pe Costina… cu bani 600 zloţi tătăreşti” de la descendenţii vornicului Onişor şi ai fratelui lui, Bâzdâga, cei doi fraţi, fiii lui Dragomir Juratu, fiind, practic, împreună cu părintele lor, moş-strămoşii costânenilor.

În 20 aprilie 1546, Petru Rareş dăruieşte mănăstirii Sf. Ilie jumătate din satul Costâna, „partea de jos, cu mori, care parte din jos a satului a fost a noastră din veci”. Cu siguranţă, partea aceasta de sat fusese confiscată de Ştefăniţă Vodă, de la vornicul Trotuşan, după uciderea lui Luca Arbure, iar ipoteza este susţinută de faptul că, în 26 aprilie 1581, fiii lui Isac Udre (alt ginere al lui Luca Arbure), Gavril şi Grigore, revendică partea de sat, intrată în stăpânire mănăstirească, dar Iancul Sasul dă câştig de cauză călugărilor, pe motiv că pe uricul Udreştilor scrie „satul Berindeşti, pe apa Costinii”.

1641: Cealaltă jumătate de sat aparţinea răzeşilor, care, încet, încet, cer ieşirea din indiviziune, primul dintre aceştia fiind Dociul paharnic, costâneanul care cere divanului lui Vasile Vodă, în 19 aprilie 1641, „să se aleagă partea lui… de către alţi fraţi răzeşi, atât din vatra satului, cât şi ţarină” .

În 1649, un alt răzeş care ieşise din indiviziune, Ştefan ot Costâna, dăruia mănăstirii Sf. Ilie o livadă cu pomi şi o prisacă, situate pe Dealul Mare, loc lăzuit de el, „cu sapa şi focul”.

1669: Din istoria Costânei nu putea lipsi, totuşi, zvânturatul neam al Murguleţilor, printre răzeşii satului numărându-se şi Ipatie Murguleţ, pe care-l moşteneşte Toader Murguleţ fost mare armaş, care, în 15 octombrie 1669, cerând uric de la divanul domnesc, susţine că „a şasea parte de Costăna s-au vinit în partea unchiului nostru Ipatii Murguleţ, cu vecinii şi cu tot venitul”.

În 1723, Măricuţa, sora lui Ştefan Murguleţ, moştenea după fratele ei a patra parte din moşia Costâna, „partea ce o ţine Abăza, cumpărată de la Cărca, feciorul Măricuţei”.

În 1774, Costâna avea 30 de gospodării, numărul lor sporind, până în 1784, la 98, în faţa Comisiei cezaro-crăieşti de delimitare a proprietăţilor în Bucovina apărând, în 11 noiembrie 1782, fraţii Ilie şi Ion Cărste, care revendicau o jumătate de sat.

1836: S-a născut Vasile Cocârlă, „la 22 martie 1836, în comuna Costâna, partea Berindeşti, din părinţi ţărani, a învăţat şcoala elementară în satul natal, apoi a continuat la Suceava, a terminat studiile gimnaziale în Cernăuţi şi tot acolo şi cursul clerical, în tote clasele, cu diliginţă rară, purtare bună, economie lăudabilă. Deosebit talent arăta tânărul student pentru muzica vocală şi instrumentală, care ambe le cultiva cu bun succes. La 1866, se căsători, la 1867 se hirotoni întru diacon şi presbiter şi se rândui preot la Costişa, apoi administrator parohial şi, la 1870, paroh la Ruşi-Moldoviţa, unde, ca preot de model păstoreşte poporul până în prezent. La 1873, pierdu, prin moarte, pe soţia sa, iar la anul 1882, moartea îi răpi şi pe unica fiică ce avea”[1].

În 1843, biserica Sfântul Gheorghe din Costâna, construită în 1811-1812 de George şi Ioan de CĂRSTE, cu 1.190 enoriaşi, patronată de Ianacachi de CĂRSTE („von Kriste”), avea postul de paroh vacant. În 1876, Nicolai de CĂRSTE moştenea drepturile şi obligaţiile patronale asupra bisericii din Costâna, cu 1.621 enoriaşi şi cu Ioan MANDAŞEVSCHI paroh. În 1907, paroh era George BERARIU, născut în 1854, preot din 1882, paroh din 1895, iar cantor, din 1904, Ilie NAHORNEAC, născut în 1878.

1861: Şcoala din Costâna, cu 3 clase,  funcţiona din toamna anului 1861[2].

1869: O tipăritură vieneză din 1869, referitoare la organizarea politică și judiciară în țările reprezentate în Împărăţia Austriei, prezintă următoarea administrare în Ducatul Bucovinei: „Administrarea districtului Suceava – Suceava (Oraş cu tribunal districtual) cu Cutul Zamca, Iţcanii Vechi şi Şeptilici, Bosance cu Nemericeni, Podeni, Hriaţca şi Lisaura, Buneşti, Buninţi, Chilişeni, Danila, Găureni, Hatna cu Dărmăneşti, Iasobeşti sau Fogodisten cu Gura Solcii, Slobozia sau Milişăuţii de Jos, St. Ilie, Ipoteşti, Iţacanii Noi, Călineşti Enache cu Vasilache, Călineştii lui Kuparenko, Costâna cu Berindeşti, Liteni, Mereţei, Mihoveni, Mitocul Dragomirnei cu Lipoveni, Părhăuţi, Pătrăuţi pe Suceava, Reuseni, Romaneşti, Rus Mănăstioara, Rus Plavalar cu Rus Poienile, Securiceni, Şcheia, Soloneţ, Stroieşti pe Suceava, Tişăuţi, Todireşti cu Pietroasa, Uideşti, Zahareşti”[3].

În anul 1888, antistele comunal al Costânei, George Goian, preotul I. Mandacevschi şi bătrânii satului „au oprit hramul, punând străji şi jandarmi pe la intrări, ca să nu lase pe nici un străin în sat. Străjerii şi jandarmii, înţelegându-şi, la rândul lor, misiunea, pe toţi cei ce voiau să-i înşele, spunându-le că ei nu merg la hram, ci se duc la Suceava, îi petrecură frumuşel, prin mijlocul satului, până ce-i scoaseră de cealaltă parte de sat, afară. În felul acesta, după propria mărturisire a Costânenilor, le rămăseseră ca la vreo 6.000 florini în pungă”[4].

1901: Însoţirea de păstrare şi credit, în sistem Raiffeisen, din Costâna s-a înfiinţat, cu 103 părtaşi, în anul 1901, sub direcţiunea lui Dimitrie cavaler de opovici, vicedirector fiind George Berariu, preşedinte – preotul Vasile Procopovici, iar vistiernic – Ioan Ferlievici. Cabinetul de lectură „Albina” din Costâna fusese înfiinţat, încă din anul 1896, cu 30 membri, cu 15 cărţi, 4 abonamente la gazete şi 12 florini avere, sun preşedinţia moşierului din comunăm, armeanul Dimitrie cavaler de Popovici, din conducerea acestei prime biblioteci săteşti făcând parte şi George Berar, şi Amfilochie Ţurcan.

1901: Gustav Weigand, aflat la Poieni-Solca, a „mers spre sud-est, până la Costâna, unde mi-am reînnoit cunoștința cu preotul satului, pe care îl cunoscusem în Vama, când ploaia s-a revărsat din ceruri şi abia am trecut, pe pod, râul Suceava, mergând la Hatna”. În Costâna i-a cântat Iliana Dohotar[5].

În 1908, conform Dicţionarului lui Grigorovitza: „Costâna, comună rurală, districtul Su­ceava, aşezată pe râul Ilişeşti, la confluenţa sa cu râul Su­ceava. Suprafaţa: 10,87 kmp; po­pulaţia: 1.480 locuitori, exclusiv români de religie gr. or. Se compune din vatra satu­lui, cu 542 locuitori, şi din satul Berindeşti. Este străbătută de drumul districtual Cacica-Suceava; legată cu drumul principal Suceava-Siret, precum şi cu linia fe­rată Cernăuţi-Suceava, printr-o şosea comunală, Costâna-Hatna. Are o şcoală populară, cu 2 clase (deci, cam 60 de şcolari) şi o biserică parohială, cu hramul „St. Gheorghe”, fon­dată, la 1812, de Gheorghe şi Ioan de Cârstea. La anul 1546, Petru Rareş a dăruit jumătate din această localitate mănăstirei Sf. Ilie. Acum câţiva ani, s-a găsit aci o sabie, lungă de 1,25 m, care se află în muzeul din Cernăuţi; de asemenea, s-au găsit şi măsele de mamut, aduse de apa pârâului care curge prin partea învecinată. Populaţia se ocupă cu agri­cultura şi creşterea vitelor. Comuna posedă 1.017 hectare pământ arabil, 228 hectare fânaţuri, 18 hectare grădini, 231 hectare izlaz, 101 hectare pădure, 0,25 ari heleştee. Se găsesc 137 cai, 478 vite cornute, 508 oi, 308 porci şi 200 stupi. Costâna, moşie, cu administraţie specială, districtul Suceava. Suprafaţa: 17,75 kmp; populaţia: 161 locuitori români şi străini. Se compune din moşiile Costâna propriu-zisă, cu 9 case şi 95 locuitori, Hatna şi Călineştii lui Enache”[6].[7]

1907: Adunând „cântece populare româneşti din Bucovina”, care aveau să vadă lumina tiparului sub semnătura nemeritată a lui Mattias Friedwagner[8], în 1940, Alexandru VOEVIDCA a cules folclor şi de la Mafta ZVANCIUC (37 ani în 1908) din Costâna.

1912: „Excelenţa sa Mitropolitul a sfinţit parohul George Berariu din Costâna în protosviter”[9], „Elena Berariu din Costâna” luând „examenul de capacitate pentru şcolile primare, cu limba de propunere română”[10].

1915: „În după-amiaza zilei de 1 ianuarie 1915, după două lupte, în 31 decembrie, la Storojineţ şi la Rădăuţi, „primele patrule ruseşti şi-au făcut intrarea în Suceava, venind din direcţia Hatna şi luând drumul spre satele Costâna şi Mihoveni. În urma patrulelor, trupele ruseşti au cantonat în pădurea Costâna”, iar sucevenii şi iţcănenii s-au refugiat în Burdujeni. În 2 ianuarie, pe la orele 14, 300 de ruşi au intrat în Suceava, ocupând oraşul. La pichetele de grăniceri ruse au fost instalaţi soldaţi basarabeni, care, „aflând că este teritoriul românesc, au salutat, retrăgându-se”[11]. În zilele următoare, cavaleria rusească s-a îndreptat spre munţi (comandamentul rămăsese la Costâna), o primă confruntare armată având loc, în 5 ianuarie 1915, la Vama[12]. „Cam pe aceeaşi vreme, sosiseră la Şcheia, venind din spre Costâna şi Mihoveni, 600 de cazaci călări, în frunte cu polcovnicul Syczen. Mişcările călărimii se puteau bine urmări de pe dealul Zamcei. Această megieşie atât de apropiată cu groaznicul duşman a pricinuit o nouă şi cuprinzătoare bejenire a populaţiei oraşului. Cu două zile mai înainte, părăsiseră oraşul autorităţile şi toţi câţi credeau a fi mai de seamă expuşi primejdiei de a fi luaţi chezaşi pentru Dumnezeu mai ştie ce fel de bănuieli. De astă dată, a părăsit oraşul îndeosebi cetăţenimea evreiască, tăbărând la frontiera românească în punctul Burdujeni. Autorităţile româneşti de la frontieră, cu toată rigoarea dispoziţiunilor privitoare la trecerea frontierei, au îngăduit tuturor refugiaţilor, fără deosebire, intrarea în ţară şi, pentru acest act de curată umanitate, au dobândit un titlu de bine meritată recunoştinţă din partea populaţiei neromâneşti din Bucovina”[13].

1914-1918: Au vărsat sânge pentru Bucovina: „rezervistul Ilie Semcu, Costâna, Regimentul 22, rănit”[14]; „infanteristul George Cordoban, Costâna, Regimentul 22 Infanterie, rănit”[15]; „infanteristul Ioan Romaşcan, Costâna, Regimentul 22, rănit”[16]; „La propunerea domnului Vasile Cocârla din Costâna, se îndrumează procedura pentru adeverirea morţii lui Nicolai a lui Vasile Cocârla. Domnul Vasile Cocârla susţine că fiul său Nicolai Cocârla a murit, la 1 Octombrie 1918, la Tarnopol / Tribunalul Suceava, Secţia I, la 10 Iulie 1919”[17].

1919: Din Comisiunea agrară de ocol Suceava făcea parte, ca locţiitor, „Dumitru Neculiţă-Popovici, pro­prietar mare, Costâna”[18], care deţinea şi o cârciumă faimoasă în Suceava[19].

1920: „Deciziune de expropriere No. 1020. Deciziunea Comisiunii agrare de ocol Suceava, cu care s-a decis exproprierea de 24 ha 54 a 58 mp din moşia „Costâna”, fasc. No. 406, proprietatea Fondului bisericesc, în folosul „Fondului de pământ bucovinean”, a devenit definitivă”[20].

1921: „Potrivit dispoziţiunilor art. 12 şi 23 din regulamentul pentru Congresul bisericesc orto­dox român al Arhidiecezei Bucovinei, convocat, prin înaltul Decret Regal Nr. 2513 din 17 Iunie 1921, pe ziua de 3 Octombrie, la Cernăuţi, se publică următoarea listă a patronilor bisericeşti particulari, de lege drept credincioasă răsăriteană, îndreptăţiţi la alegerea de 6 reprezentanţi pentru acest Congres: Niculiţa Dimitrie cav. de, Costâna, (patron bisericesc în Costâna şi în Parhăuţi); Niculiţa Nicolai Dr. cav. de, Costâna (patron în Stroeşti); Popovici Alecu cav. de, erezii (Magda de Niculiţa, Costâna), patroni în Stupca”[21].

1930: „Teama pentru joia viitoare. În oraş continuă să circule patrule militare. Populaţia continuă a fi foarte îngrijorată, deoarece prefectul judeţului, dl Tudoraş, a dat scris sătenilor că, joia viitoare, vor fi liberi să ţină adunarea proiectată. Toţi sătenii, plecând acasă, au dus cuvânt de ordine că, joi, are loc la Suceava o mare adunare împotriva cămătarilor. Dacă la Suceava domneşte linişte, în satele apropiate, Costâna şi Bălăceana, s-au produs pe ziua de ieri tulburări, spărgându-se geamurile la mai multe prăvălii[22].

1943: „Se numesc cu titlul definitiv, pe ziua de 1 septembrie 1943[23], următorii învăţători şi învăţătoare: Sofian Constantin, comuna Costâna, jud. Suceava, media 7,17”.

1947: „Constituiri de societăţi cooperative[24]: Banca populară „Dumbrava”, comuna Costâna, jud. Suceava”.

1948: „Tablou de întreprinderile naţionalizate trecute în administrarea comunelor, potrivit dispoziţiunilor art. 1, al. penultim, din legea N. 119 din 1948, şi pentru care urmează să se ia deciziuni în cauză de către Preşedinţia Consiliului de Ministri[25]: Moara fostă proprietatea a lui Gheorghe Niculiţă Popovici din comuna Costâna”.

L-a Costâna s-au născut fraţii Vasile şi Ion Bumbac, primul, în 7 februarie 1837, celălalt, în 31 ianuarie 1843. Vasile Bumbac, profesor gimnazial la Cernăuţi şi Suceava, harnic traducător al poeziei latine, dar şi al celei eline, a fost recunoscut drept „poet al Sucevei”, încropind puzderii de versuleţe, inclusiv o epopee, „Dragoşiada”. Celălalt frate, Ion, om trufaş şi atentator la arta scrisului, a fost editorul gazetei „Aurora Română”, pe care a împestriţat-o cu nuvele mai mult sau mai puţin reuşite. În 14 septembrie 1880, s-a născut, tot în Costâna, poetul Vasile Huţan, şi el extrem de prolific, ba chiar ceva-ceva mai talentat decât fraţii Bumbac.

Intrarea în Costâna

[1] Transilvania, Nr. 12, Anul XXIV, Sibiu 15 decembrie 1893, pp. 373, 374

[2] SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1843 p. 44, 1876 p. 41, 1907 p. 154

[3] Politische und gerichtliche / Organisation / der / im Reichsrathe vertretenen Länder von Öesterreich, Wien 1869. pp. 158-161

[4] REVISTA POLITICĂ, Anul III, nr. 6, 1 aprilie 1888, p. 9

[5] Weigand, op. cit., pp. 7-17.

[6] Grigorovitza, Em., Dicţionarul geografic al Bucovinei, Bucureşti 1908, pp. 73, 74

[7]

[8] MATTHIAS FRIEDWAGNER, Rumanische Volkslieder aus der Bukowina, Konrad Triltsch Verlag Wurzburg, 1940

[9] Gazeta Mazililor şi Răzeşilor Bucovineni, Nr. 11, Anul II, 7 noiembrie 1912, p. 174

[10] Gazeta Mazililor şi Răzeşilor Bucovineni, Nr. 4, Anul III, 18 iulie 1913, p. 63

[11] Adevărul, 27, nr. 9980 din 22 decembrie 1914, p. 2

[12] Adevărul, 27, nr. 9983 din 25 decembrie 1914, p. 4

[13] Viaţa Nouă, anul III, nr. 153, 30 mai 1915, pp. 1-4

[14] Viaţa Nouă, IV, nr. 157 – Supliment, din 8 iulie n. 1915

[15] Viaţa Nouă, IV, nr. 158 – Supliment, din 25 iulie n. 1915

[16] Viaţa Nouă, IV, nr. 159 – Supliment, din 6 august n. 1915

[17] Monitorul Bucovinei, Fascicula 67, Cernăuți, în 24 Septemvrie nou 1919, pp. 5-7

[18] Monitorul Bucovinei, Fascicola 73, 13 octombrie nou 1919, pp. 1-8

[19] Monitorul Bucovinei, Fascicula 69, Cernăuţi, în 3 octombrie nou 1919, pp. 1-3

[20] Monitorul Bucovinei, Fascicula 7, Cernăuţi 1 martie nou 1921, p. 69

[21] Monitorul Bucovinei, Fascicula 16, Cernăuţi 21 iulie nou 1921, pp. 64-66

[22] Adevărul, anul 43, nr. 14277, duminică 13 iulie 1930, p. 3

[23] Monitorul Oficial, Nr. 71, 24 martie 1944, pp. 2549-2552

[24] Monitorul Oficial, Nr. 268, 19 noiembrie 1947, p. 10261

[25] Monitorul Oficial, Nr. 229, 2 octombrie 1948, p. 7974

Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Cosminul

Bătălia din Codrul Cosminului, pictură de Juliusza Kossaka

COSMINUL. Satul care dă numele codrului legendar, pe care polonii aveau să-l numească „înspăimântătoarea Bucovină”, Cosminul, „care acum se numeşte Molodia”, cum declara egumenul Putnei, în 1782, a fost dăruit mănăstirii Putna, drept selişte pustie, în 3 aprilie 1488.

1488: Mănăstirii Putna în revenea „Venitul întreg pe ceară din oraşul Siret, cu morile lui, cu vama cea mică din Vicov, şi satul Cozminul, cu uricul din 3 aprilie 6996 (1488)”[1]. „Uric scris pe sârbie, de la fericitul ctitor Ştefan voevoda, cum au miluit sfânta mănăstire Putna, cu teascul cerii din târgul Siretului, şi cu 6 boştinare, şi cu morile din târgul Siretului, şi cu sladniţa, şi cu vama cea mică ot Suceavă, ci iaste în Jicove, şi cu satul Cozminul, din anii 6996 (1488), Aprilie 3”[2].

1497: Bătălia de la Codrul Cosminului, descrisă de Grigore Ureche, a dat celebritatea locurilor pentru totdeauna. „Într-aceia Albriht, craiul leşesc, fiind de inimă rea bolnav, a dat semn de întors înapoi, de care semn erau toţi bucuroşi să-l auză, să să întoarcă de la atâta flămânziciune la casile lor. Şi în 19 zile ale lui octombrie (1497), joi, s-a întors craiul de la Suceava şi s-a apucat de cale. Ci nu s-a întors pre calea pre unde venise, ci pre altă cale, pre unde era ţara intreagă, spre Codrul Cozminului. Simţind, deci, Ştefan vodă că craiul n-a luat urma pre unde venise, ci spre codru, îndată au trimis după dânsul de l-au pohtit să nu ia pre aceia cale, spre codru, ci pre urmă, pre unde venise, că făcând într-alt chip, văzând ţara paguba ce să va face de oastea leşască, nu vor răbda, ci vor vrea să-şi apere ale sale, de unde toate să vor aţâţa de iznoavă spre vreun lucru rău, carile va strica şi pacea. Ci craiul mai bucuros fusese să meargă di dereptul, să iasă în ţara sa şi n-au băgat în samă, ci ş-au păzit calea spre Codrul Cozminului. De care lucru fiind înhierbântat Ştefan vodă de război, socotind că are vreme de a-şi răscumpăra strâmbătatea sa dispre cela ce nu numai pacea cea veche o au călcat-o, care avusese domnii Moldovei cu craii leşăşti, ce şi jurământul şi şi pacea ce legase atunci, de curând, aşezându-să să să întoarcă pe urmă, pre unde şi venise, deci îl aţâţa ajutoriul ce-i venise di pretitindirilea şi oastea sa toată gata strânsă şi odihnită, văzând dobânda di pre cei flămânzi şi slăbiţi, a trimis înainte ca să apuce calea la Codrul Cozminului, să săciuiască pădurea, să o înţineaze, ca să o poată porni asupra oştii, dacă vor intra în pădure. Iară el, cu toată oastea, a intrat după dânşii şi cu doao mii de turci. Şi, a patra zi, i-a ajuns în pădure, joi, octomvrie în 26 de zile, luând ajutoriu pre Dumnezeu şi cu ruga Preacistii şi a sfântului marelui mucenic Dimitrie, şi, lovindu-i de toate părţile şi oborându copacii cei înţinaţi asupra lor, multă oaste leşască a pierit, unii de oşteni, alţii de ţărani, că le coprinsese ca cu o mreajă calea, alţii de copacii cei înţinaţi. Aşa pierzând puşcile, lăsând steagurile care toate le-a adunatu Ştefan vodă şi ei cine cum au putut, în toate părţile s-au răşchirat prin păduri, de au scăpat puţini afară. Şi însuşi craiul cu puţini rămăsese, strângându-să s-au adunatu într-un ocol, la sat, la Cozmin. Şi de acolo, bulucindu-să, au tras spre Cernăuţi. Iară oastea lui Ştefan vodă, cu dânşii mergându împreună, să bătiia şi să tăia. Ci şi acei puţini, ce ieşisă din codru, n-ar fi scăpat, de nu s-ar fi încurcat ai noştri în carăle crăieşti şi în carăle altor boieri, de le-au dat vreme de au ieşit. Şi acolea veni veste lui Ştefan vodă, că vine şi altă oaste leşască, într-ajutoriu craiului. Atuncea au chiemat pre Boldur, vornicul, şi i-a dat lui oaste de ajuns şi a trecut Prutul împotriva acei oşti, sâmbătă sara. Şi duminică, dimineaţa, octovrie 29 zile, le-au dat războiu şi pre toţi i-a răsipit îndată şi i-a topit, cu ajutoriul lui Dumnezeu şi cu norocul lui Ştefan vodă, şi mare moarte şi tăiere s-a făcut atuncea în oastea leşască, la locul ce să chiiamă Lănţeştii, satul. Şi nimica n-a ştiut craiul de venirea acei oşti, nici de pierirea lor.  Şi într-aceiaş duminecă, trecând craiul Prutul, la Cernăuti, iarăşi fu lovit de oastea lui Ştefan vodă, de i-au răsipit şi i-au tăiat, de-abiia au scăpat însuşi craiul cu puţină oaste de a sa. Deci, trecând craiul spre ţara sa, pre multe locuri i-au lovit ai noştri, ales pre craiul, că mazurii, întorcându-să să dea războiu şi să apere pre craiul şi pre cei scăpaţi dintru acel pojar, au dat asupra lui Boldur, vornicul cel mare, pre carile îl trimisese Ştefan vodă împotriva acei oşti leşăşti, ce veniia într-ajutoriu craiului, şi mare moarte au făcut într-înşii. Şi la sat la Şipinţi puţini au scăpat din oastea de era strânsă pre lângă craiul. Deci craiul, cu multă nevoie strecurându-să, a tras la Sneatin şi, de acolo, a slobozit oastea pre acasă, de cătă rămăsese, iară el s-a dus la Liov”.

1658: „Carte domnească de la Gheorghia Ghica voevoda, dată igumenului şi a tot soborul de la mănăstire Putna, să-şi cheme oameni străini pe Selişte din Cozmin şi din Cuciur, din anii 7166 (1658), mai 28”[3].

1667: „Hotarnică pe satul Cozminul, de la Gavril vtorii (al doilea – n. n.) logofăt, din anii 7175 (1667), martie 15”[4].

1686: Campania polonă în Moldova a fost descrisă, zi de zi, în jurnalul de campanie al lui Iacob Sobiecki, fiul cel mai mare al regelui. Conform jurnalului, oastea polonă a poposit, lângă Lujeni, în 26 iulie, zi de vineri, în care s-a postit, a doua zi regele mergând „s-a dus să vadă întăriturile pe care unii le numesc întăriturile regelui Albert (Ioan Albert, cel înfrânt la Codrii Cosminului); iar alţii – întăriturile genoveze”. În noaptea de sâmbătă, 27 iulie, trupele polone au ajuns „în împrejurimile localităţii Jucica, chiar la intrarea în Bucovina”[5].

1734: „Carte domnească de la Constantin Nicolai voevoda, cătră Nicolai Costân, Staroste de Cernăuţi, şi Manole biv vel (fost mare – n. n.) căpitan, pentru că împresură Bainschii moşia Cozminului, să margă să hotărască, din anii 7242 (1734), ianuarie 12”[6].

1739: „Carte domnească de la Grigorii Ghica voevod, cătră Manole biv vel căpitan, pentru Bainschii, că şi-au făcut casă şi slobozie pe locul moşiei Cozminului, să margă acolo şi să scoată pe oameni de pe locul mănăstirii, din anii 7247 (1739), ianuarie 10”[7]. „Carte domnească de la Grigorii Ghica voevod, dată Arhimandritului Macarii şi a tot soborul de la sfânta mănăstire Putna, de apărat hotarul a trei sate, Cuciurul, Cozminul şi Ostriţa, despre Baranii (încasatorii de biruri – n. n.) din Cernăuţi, din anii 7247 (1739), martie 4”[8].

1749: „Mărturie hotarnică de la Ioann Rapel, staroste de Cernăuţi, şi de la alţi boieri, cum au hotărât Cozminul  şi Cuciurul, din anii 7257 (1749), mai 25”[9].

1756: „Carte domnească de la Constantin Mihail Cehan Racoviţă voevoda, cătră Iordache Cantacuzino biv vel paharnic, Staroste de Cernăuţi, să margă la Cleşcăuţi, Cozmin, Cuciurul şi Ostriţa, să îndepărteze hotarele mănăstirii Putnii, din anii 7264 (1756), august 6”[10].

1763: „Carte, mărturie, hotarnică, de la Anghirii vel ban, Staroste de Cernăuţi, şi de la alţi boieri, cum au hotărât Cozminul, de cătră Lucaviţa, din anii 7271 (1763), mai 15”[11].

În 1775, Cosminul, împreună cu Mologhia, cu care formează un sat, şi cu Ceahorul, avea 2 popi, 133 ţărani, 1 umblător, 1 arnăut şi 1 baran.

1781: „Sulzer caută şi locul satului Cuciurul Mare şi al Cozminului, cu vechea biruinţă. Acestea toate le spune el pentru a da de lucru „amatorilor germani de istorie şi antichităţi, care-şi au acum sălaşul în Bucovina” (p. 434). Se dă şi o întinsă hartă, care ar merita să fie retipărită. Ea e o reproducere, desigur, a hărţii oficiale ce i s-a comunicat. Dar Sulzer era să ne dea pentru Bucovina mult mai mult: însăşi istoria anexării, care nu se păstrează însă în manuscriptul său de la Braşov (copie la Academia Română, făcută, acum 15 ani, după intervenţia mea) / N. Iorga”[12].

În 16 octombrie 1784, mănăstirea Putna vinde satul Cosmin unor greci.

În 1843, biserica Arătarea Maicii Domnului din Mologhia, sat care avea, încă din 1843, o şcoală trivială cu 6 clase, era slujită de preotul administrator Dimitrie SEMACA, numărul enoriaşilor fiind de 2.040. În 1876, paroh era Vasile MANDICEVSCHI, preot cooperator fiind Constantin COCA, parohia numărând 3.090 creştini ortodocşi. În 1907, paroh era Nicon TOMIUC, născut în 1844, preot din 1868, paroh din 1881, preoţi cooperatori fiind Ioan IANOVICI, născut în 1859, preot din 1889, şi Ioan VOROBCHIEVICI, născut în 1872, preot din 1901, iar cantor, din 1900, Mihail LESNIUC, născut în 1869[13].

1900: „Cozmin, odinioară castel în Bucoviua, ridicat pe muncelul unde astăzi se află satul Mologhia, pe pârâul Derehlui, căpitănia şi judeţul Cernăuţi; cu rămăşiţe de ziduri, găsite, ici-acolo, în pământ; pare să fi fost cândva extins şi împoporat, re­prezentând un ţinut întreg, cu falnici codri de stejar şi de fag, cuprinzâd cam teritoriile sa­telor de astăzi Tărăşenii, Adâncată (Hliboca), Chicera, Voloca, Derehlui, Mologhia, Ceahor şi Corovia. Codrul Cozminului, astăzi numai un cut din parohia Mologhia, mai poartă nomele de Cozmin (Cf. Revista, Tocilescu, II, t 3, p. 140, Nr. 91; Bogdan I. Vechile cronice moldoveneşti. Bucureşti, 1801, p. 197.) – Dr. I. G. Sbiera”[14].

1904: „Sâmbătă, în 3/16 iulie, dis de di­mineaţă, cu trenul special, ticsit cu peste 2.000 de români, o luăm spre Putna vechea martoră a gloriei stră­bune. De sub perdeaua de neguri, care acoperea împrejurimile, munţi, piscuri, văi şi vâlcele, se ridică mândrul soare, la început plăpând şi timid, apoi din ce în ce mai mândru şi strălucitor, conştient că are să facă să strălucească o zi de sărbătoare a tuturor românilor, răspândeşte valuri da viaţă şi lumină peste pădurile şi câmpiile scăldate de rouă. Trecem prin Codrul Cosminului, împânzit de umbră adâncă şi răcoroasă, unde strămoşii, pe vremuri, făceau să se audă vaiete de durere şi deznădejde, iar „copacii fremătau în noapte ca o ameninţare şi trunchiurile, prin care trecuse limba fierăstraielor, se clătinau, un vânt de primejdie zgudui codrul şi zidul de arbori căzu la pământ, tăind poteca şi ajutând sprintenilor luptători români să boteze dumbrava, stropită de sângele ostaşilor unui rege, arogant, Dumbrava roşie, ca un memento pentru cel nedrepţi şi lacomi, care vor călca pământul muncit al ţării, ca să ne stingă neamul! Adâncurile codrilor şi râpelor să nu ajungă pentru a le cuprinde trupurile sfărâmate şi buruienile pustiului să se ridice pe mor­mintele lor! Căci pământul e a celui care l-a lucrat din neam în neam!” (N. Iorga)”[15].

1919: Prin deciziunea ministerială nr. 1593/1919, semnată, în numele lui Ion Nistor, de Iorgu Toma, erau numiţi în „Comisiunea de apel pentru evaluarea taxei de cărşmărit” pe anul în curs şi „Ioan Niznic din Cosmin şi Abraham Ausländer din Ceahor”[16].

1943: „Se numesc cu titlul definitiv, pe ziua de 1 septembrie 1943[17], următorii învăţători şi învăţătoare: Dănciulescu Veronica, comuna Plaiul Cosminului, jud. Cernăuţi, media 8,37; Jiglău Eufrosina, comuna Plaiul Cosminului, jud. Cernăuţi, media 7,62; Blaga Elena, comuna Plaiul Cosminului, jud. Cernăuţi, media 7.08”.

1944: Prin ordinul „Nr. 63.175 din 20 martie 1944, se înaintează 1a gradul II în învăţământul primar, pe ziua de 1 septembrie 1943, următorii învăţători şi învăţătoare, care au reuşit la examenele de înaintare la gradul II, din sesiunea August 1943, la Centrul Cernăuţi, cu notele arătate în dreptul fiecăruia[18]: Itrin Artenie, comuna Plai Cosmin, media 8,62”.

1947: „Dl Anton I. Wolf, născut la 29 Noemvrie 1900, ăn comuna Cosmin, judeţul Cernăuţi, domiciliat în comuna Măgurele, judetul Ilfov, a făcut cerere acestui minister să schimbe numele său patronimic de Wolf în acela de Cernăuţeanu, spre a se numi Anton I. Cernăuţeanu”[19].

Codrul Cozminului – desen de Mattias Adolf Charlemont (1820-1871)

[1] Dan, Dimitrie, Mănăstirea şi comuna Putna, Bucureşti 1905, p. 19

[2] Dan, Dimitrie, Mănăstirea şi comuna Putna, Bucureşti 1905, p. 191

[3] Dan, Dimitrie, Mănăstirea şi comuna Putna, Bucureşti 1905, p.191

[4] Dan, Dimitrie, Mănăstirea şi comuna Putna, Bucureşti 1905, p. 194

[5] Călători, VII, p. 421

[6] Dan, Dimitrie, Mănăstirea şi comuna Putna, Bucureşti 1905, p. 192

[7] Dan, Dimitrie, Mănăstirea şi comuna Putna, Bucureşti 1905, p. 192

[8] Ibidem

[9] Dan, Dimitrie, Mănăstirea şi comuna Putna, Bucureşti 1905, p. 193

[10] Ibidem

[11] Ibidem

[12] Iorga, Nicolae, Note despre vechea Bucovină, în Revista Istorică, I, No. 5, București mai 1915, pp. 85-87

[13] SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1843 p. 14, 1876 p. 23, 1907 p. 55

[14] Diaconovich, C., Enciclopedia Română, Tomul II, Sibiu 1900, p. 31

[15] Drăgan, Dr. Valentin, Serbarea de la Putna – 3/16 iulie 1904, în Gazeta Transilvaniei, Nr. 144, Anul LXXVII, Braşov 3/16 iulie 1914, pp. 1, 2

[16] Monitorul Bucovinei, Fascicula 69, Cernăuţi, în 3 octombrie nou 1919, pp. 1-3

[17] Monitorul Oficial, Nr. 71, 24 martie 1944, pp. 2549-2552

[18] Monitorul Oficial, Nr. 72, 25 martie 1944, pp. 2612 şi urm.

[19] Monitorul Oficial, Nr, 77, 2 aprilie 1947, p. 2687