Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Cosminul | Dragusanul.ro

Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Cosminul

Bătălia din Codrul Cosminului, pictură de Juliusza Kossaka

 

COSMINUL. Satul care dă numele codrului legendar, pe care polonii aveau să-l numească „înspăimântătoarea Bucovină”, Cosminul, „care acum se numeşte Molodia”, cum declara egumenul Putnei, în 1782, a fost dăruit mănăstirii Putna, drept selişte pustie, în 3 aprilie 1488.

 

1488: Mănăstirii Putna în revenea „Venitul întreg pe ceară din oraşul Siret, cu morile lui, cu vama cea mică din Vicov, şi satul Cozminul, cu uricul din 3 aprilie 6996 (1488)”[1]. „Uric scris pe sârbie, de la fericitul ctitor Ştefan voevoda, cum au miluit sfânta mănăstire Putna, cu teascul cerii din târgul Siretului, şi cu 6 boştinare, şi cu morile din târgul Siretului, şi cu sladniţa, şi cu vama cea mică ot Suceavă, ci iaste în Jicove, şi cu satul Cozminul, din anii 6996 (1488), Aprilie 3”[2].

 

1497: Bătălia de la Codrul Cosminului, descrisă de Grigore Ureche, a dat celebritatea locurilor pentru totdeauna. „Într-aceia Albriht, craiul leşesc, fiind de inimă rea bolnav, a dat semn de întors înapoi, de care semn erau toţi bucuroşi să-l auză, să să întoarcă de la atâta flămânziciune la casile lor. Şi în 19 zile ale lui octombrie (1497), joi, s-a întors craiul de la Suceava şi s-a apucat de cale. Ci nu s-a întors pre calea pre unde venise, ci pre altă cale, pre unde era ţara intreagă, spre Codrul Cozminului. Simţind, deci, Ştefan vodă că craiul n-a luat urma pre unde venise, ci spre codru, îndată au trimis după dânsul de l-au pohtit să nu ia pre aceia cale, spre codru, ci pre urmă, pre unde venise, că făcând într-alt chip, văzând ţara paguba ce să va face de oastea leşască, nu vor răbda, ci vor vrea să-şi apere ale sale, de unde toate să vor aţâţa de iznoavă spre vreun lucru rău, carile va strica şi pacea. Ci craiul mai bucuros fusese să meargă di dereptul, să iasă în ţara sa şi n-au băgat în samă, ci ş-au păzit calea spre Codrul Cozminului. De care lucru fiind înhierbântat Ştefan vodă de război, socotind că are vreme de a-şi răscumpăra strâmbătatea sa dispre cela ce nu numai pacea cea veche o au călcat-o, care avusese domnii Moldovei cu craii leşăşti, ce şi jurământul şi şi pacea ce legase atunci, de curând, aşezându-să să să întoarcă pe urmă, pre unde şi venise, deci îl aţâţa ajutoriul ce-i venise di pretitindirilea şi oastea sa toată gata strânsă şi odihnită, văzând dobânda di pre cei flămânzi şi slăbiţi, a trimis înainte ca să apuce calea la Codrul Cozminului, să săciuiască pădurea, să o înţineaze, ca să o poată porni asupra oştii, dacă vor intra în pădure. Iară el, cu toată oastea, a intrat după dânşii şi cu doao mii de turci. Şi, a patra zi, i-a ajuns în pădure, joi, octomvrie în 26 de zile, luând ajutoriu pre Dumnezeu şi cu ruga Preacistii şi a sfântului marelui mucenic Dimitrie, şi, lovindu-i de toate părţile şi oborându copacii cei înţinaţi asupra lor, multă oaste leşască a pierit, unii de oşteni, alţii de ţărani, că le coprinsese ca cu o mreajă calea, alţii de copacii cei înţinaţi. Aşa pierzând puşcile, lăsând steagurile care toate le-a adunatu Ştefan vodă şi ei cine cum au putut, în toate părţile s-au răşchirat prin păduri, de au scăpat puţini afară. Şi însuşi craiul cu puţini rămăsese, strângându-să s-au adunatu într-un ocol, la sat, la Cozmin. Şi de acolo, bulucindu-să, au tras spre Cernăuţi. Iară oastea lui Ştefan vodă, cu dânşii mergându împreună, să bătiia şi să tăia. Ci şi acei puţini, ce ieşisă din codru, n-ar fi scăpat, de nu s-ar fi încurcat ai noştri în carăle crăieşti şi în carăle altor boieri, de le-au dat vreme de au ieşit. Şi acolea veni veste lui Ştefan vodă, că vine şi altă oaste leşască, într-ajutoriu craiului. Atuncea au chiemat pre Boldur, vornicul, şi i-a dat lui oaste de ajuns şi a trecut Prutul împotriva acei oşti, sâmbătă sara. Şi duminică, dimineaţa, octovrie 29 zile, le-au dat războiu şi pre toţi i-a răsipit îndată şi i-a topit, cu ajutoriul lui Dumnezeu şi cu norocul lui Ştefan vodă, şi mare moarte şi tăiere s-a făcut atuncea în oastea leşască, la locul ce să chiiamă Lănţeştii, satul. Şi nimica n-a ştiut craiul de venirea acei oşti, nici de pierirea lor.  Şi într-aceiaş duminecă, trecând craiul Prutul, la Cernăuti, iarăşi fu lovit de oastea lui Ştefan vodă, de i-au răsipit şi i-au tăiat, de-abiia au scăpat însuşi craiul cu puţină oaste de a sa. Deci, trecând craiul spre ţara sa, pre multe locuri i-au lovit ai noştri, ales pre craiul, că mazurii, întorcându-să să dea războiu şi să apere pre craiul şi pre cei scăpaţi dintru acel pojar, au dat asupra lui Boldur, vornicul cel mare, pre carile îl trimisese Ştefan vodă împotriva acei oşti leşăşti, ce veniia într-ajutoriu craiului, şi mare moarte au făcut într-înşii. Şi la sat la Şipinţi puţini au scăpat din oastea de era strânsă pre lângă craiul. Deci craiul, cu multă nevoie strecurându-să, a tras la Sneatin şi, de acolo, a slobozit oastea pre acasă, de cătă rămăsese, iară el s-a dus la Liov”.

 

1658: „Carte domnească de la Gheorghia Ghica voevoda, dată igumenului şi a tot soborul de la mănăstire Putna, să-şi cheme oameni străini pe Selişte din Cozmin şi din Cuciur, din anii 7166 (1658), mai 28”[3].

 

1667: „Hotarnică pe satul Cozminul, de la Gavril vtorii (al doilea – n. n.) logofăt, din anii 7175 (1667), martie 15”[4].

 

1686: Campania polonă în Moldova a fost descrisă, zi de zi, în jurnalul de campanie al lui Iacob Sobiecki, fiul cel mai mare al regelui. Conform jurnalului, oastea polonă a poposit, lângă Lujeni, în 26 iulie, zi de vineri, în care s-a postit, a doua zi regele mergând „s-a dus să vadă întăriturile pe care unii le numesc întăriturile regelui Albert (Ioan Albert, cel înfrânt la Codrii Cosminului); iar alţii – întăriturile genoveze”. În noaptea de sâmbătă, 27 iulie, trupele polone au ajuns „în împrejurimile localităţii Jucica, chiar la intrarea în Bucovina”[5].

 

1734: „Carte domnească de la Constantin Nicolai voevoda, cătră Nicolai Costân, Staroste de Cernăuţi, şi Manole biv vel (fost mare – n. n.) căpitan, pentru că împresură Bainschii moşia Cozminului, să margă să hotărască, din anii 7242 (1734), ianuarie 12”[6].

 

1739: „Carte domnească de la Grigorii Ghica voevod, cătră Manole biv vel căpitan, pentru Bainschii, că şi-au făcut casă şi slobozie pe locul moşiei Cozminului, să margă acolo şi să scoată pe oameni de pe locul mănăstirii, din anii 7247 (1739), ianuarie 10”[7]. „Carte domnească de la Grigorii Ghica voevod, dată Arhimandritului Macarii şi a tot soborul de la sfânta mănăstire Putna, de apărat hotarul a trei sate, Cuciurul, Cozminul şi Ostriţa, despre Baranii (încasatorii de biruri – n. n.) din Cernăuţi, din anii 7247 (1739), martie 4”[8].

 

1749: „Mărturie hotarnică de la Ioann Rapel, staroste de Cernăuţi, şi de la alţi boieri, cum au hotărât Cozminul  şi Cuciurul, din anii 7257 (1749), mai 25”[9].

 

1756: „Carte domnească de la Constantin Mihail Cehan Racoviţă voevoda, cătră Iordache Cantacuzino biv vel paharnic, Staroste de Cernăuţi, să margă la Cleşcăuţi, Cozmin, Cuciurul şi Ostriţa, să îndepărteze hotarele mănăstirii Putnii, din anii 7264 (1756), august 6”[10].

 

1763: „Carte, mărturie, hotarnică, de la Anghirii vel ban, Staroste de Cernăuţi, şi de la alţi boieri, cum au hotărât Cozminul, de cătră Lucaviţa, din anii 7271 (1763), mai 15”[11].

 

În 1775, Cosminul, împreună cu Mologhia, cu care formează un sat, şi cu Ceahorul, avea 2 popi, 133 ţărani, 1 umblător, 1 arnăut şi 1 baran.

 

1781: „Sulzer caută şi locul satului Cuciurul Mare şi al Cozminului, cu vechea biruinţă. Acestea toate le spune el pentru a da de lucru „amatorilor germani de istorie şi antichităţi, care-şi au acum sălaşul în Bucovina” (p. 434). Se dă şi o întinsă hartă, care ar merita să fie retipărită. Ea e o reproducere, desigur, a hărţii oficiale ce i s-a comunicat. Dar Sulzer era să ne dea pentru Bucovina mult mai mult: însăşi istoria anexării, care nu se păstrează însă în manuscriptul său de la Braşov (copie la Academia Română, făcută, acum 15 ani, după intervenţia mea) / N. Iorga[12].

 

În 16 octombrie 1784, mănăstirea Putna vinde satul Cosmin unor greci.

 

În 1843, biserica Arătarea Maicii Domnului din Mologhia, sat care avea, încă din 1843, o şcoală trivială cu 6 clase, era slujită de preotul administrator Dimitrie SEMACA, numărul enoriaşilor fiind de 2.040. În 1876, paroh era Vasile MANDICEVSCHI, preot cooperator fiind Constantin COCA, parohia numărând 3.090 creştini ortodocşi. În 1907, paroh era Nicon TOMIUC, născut în 1844, preot din 1868, paroh din 1881, preoţi cooperatori fiind Ioan IANOVICI, născut în 1859, preot din 1889, şi Ioan VOROBCHIEVICI, născut în 1872, preot din 1901, iar cantor, din 1900, Mihail LESNIUC, născut în 1869[13].

 

1900: Cozmin, odinioară castel în Bucoviua, ridicat pe muncelul unde astăzi se află satul Mologhia, pe pârâul Derehlui, căpitănia şi judeţul Cernăuţi; cu rămăşiţe de ziduri, găsite, ici-acolo, în pământ; pare să fi fost cândva extins şi împoporat, re­prezentând un ţinut întreg, cu falnici codri de stejar şi de fag, cuprinzâd cam teritoriile sa­telor de astăzi Tărăşenii, Adâncată (Hliboca), Chicera, Voloca, Derehlui, Mologhia, Ceahor şi Corovia. Codrul Cozminului, astăzi numai un cut din parohia Mologhia, mai poartă nomele de Cozmin (Cf. Revista, Tocilescu, II, t 3, p. 140, Nr. 91; Bogdan I. Vechile cronice moldoveneşti. Bucureşti, 1801, p. 197.) – Dr. I. G. Sbiera”[14].

 

1904: „Sâmbătă, în 3/16 iulie, dis de di­mineaţă, cu trenul special, ticsit cu peste 2.000 de români, o luăm spre Putna vechea martoră a gloriei stră­bune. De sub perdeaua de neguri, care acoperea împrejurimile, munţi, piscuri, văi şi vâlcele, se ridică mândrul soare, la început plăpând şi timid, apoi din ce în ce mai mândru şi strălucitor, conştient că are să facă să strălucească o zi de sărbătoare a tuturor românilor, răspândeşte valuri da viaţă şi lumină peste pădurile şi câmpiile scăldate de rouă. Trecem prin Codrul Cosminului, împânzit de umbră adâncă şi răcoroasă, unde strămoşii, pe vremuri, făceau să se audă vaiete de durere şi deznădejde, iar „copacii fremătau în noapte ca o ameninţare şi trunchiurile, prin care trecuse limba fierăstraielor, se clătinau, un vânt de primejdie zgudui codrul şi zidul de arbori căzu la pământ, tăind poteca şi ajutând sprintenilor luptători români să boteze dumbrava, stropită de sângele ostaşilor unui rege, arogant, Dumbrava roşie, ca un memento pentru cel nedrepţi şi lacomi, care vor călca pământul muncit al ţării, ca să ne stingă neamul! Adâncurile codrilor şi râpelor să nu ajungă pentru a le cuprinde trupurile sfărâmate şi buruienile pustiului să se ridice pe mor­mintele lor! Căci pământul e a celui care l-a lucrat din neam în neam!” (N. Iorga)”[15].

 

1919: Prin deciziunea ministerială nr. 1593/1919, semnată, în numele lui Ion Nistor, de Iorgu Toma, erau numiţi în „Comisiunea de apel pentru evaluarea taxei de cărşmărit” pe anul în curs şi „Ioan Niznic din Cosmin şi Abraham Ausländer din Ceahor”[16].

 

1943: „Se numesc cu titlul definitiv, pe ziua de 1 septembrie 1943[17], următorii învăţători şi învăţătoare: Dănciulescu Veronica, comuna Plaiul Cosminului, jud. Cernăuţi, media 8,37; Jiglău Eufrosina, comuna Plaiul Cosminului, jud. Cernăuţi, media 7,62; Blaga Elena, comuna Plaiul Cosminului, jud. Cernăuţi, media 7.08”.

 

1944: Prin ordinul „Nr. 63.175 din 20 martie 1944, se înaintează 1a gradul II în învăţământul primar, pe ziua de 1 septembrie 1943, următorii învăţători şi învăţătoare, care au reuşit la examenele de înaintare la gradul II, din sesiunea August 1943, la Centrul Cernăuţi, cu notele arătate în dreptul fiecăruia[18]: Itrin Artenie, comuna Plai Cosmin, media 8,62”.

 

1947: „Dl Anton I. Wolf, născut la 29 Noemvrie 1900, ăn comuna Cosmin, judeţul Cernăuţi, domiciliat în comuna Măgurele, judetul Ilfov, a făcut cerere acestui minister să schimbe numele său patronimic de Wolf în acela de Cernăuţeanu, spre a se numi Anton I. Cernăuţeanu”[19].

 

Codrul Cozminului – desen de Mattias Adolf Charlemont (1820-1871)

 

[1] Dan, Dimitrie, Mănăstirea şi comuna Putna, Bucureşti 1905, p. 19

[2] Dan, Dimitrie, Mănăstirea şi comuna Putna, Bucureşti 1905, p. 191

[3] Dan, Dimitrie, Mănăstirea şi comuna Putna, Bucureşti 1905, p.191

[4] Dan, Dimitrie, Mănăstirea şi comuna Putna, Bucureşti 1905, p. 194

[5] Călători, VII, p. 421

[6] Dan, Dimitrie, Mănăstirea şi comuna Putna, Bucureşti 1905, p. 192

[7] Dan, Dimitrie, Mănăstirea şi comuna Putna, Bucureşti 1905, p. 192

[8] Ibidem

[9] Dan, Dimitrie, Mănăstirea şi comuna Putna, Bucureşti 1905, p. 193

[10] Ibidem

[11] Ibidem

[12] Iorga, Nicolae, Note despre vechea Bucovină, în Revista Istorică, I, No. 5, București mai 1915, pp. 85-87

[13] SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1843 p. 14, 1876 p. 23, 1907 p. 55

[14] Diaconovich, C., Enciclopedia Română, Tomul II, Sibiu 1900, p. 31

[15] Drăgan, Dr. Valentin, Serbarea de la Putna – 3/16 iulie 1904, în Gazeta Transilvaniei, Nr. 144, Anul LXXVII, Braşov 3/16 iulie 1914, pp. 1, 2

[16] Monitorul Bucovinei, Fascicula 69, Cernăuţi, în 3 octombrie nou 1919, pp. 1-3

[17] Monitorul Oficial, Nr. 71, 24 martie 1944, pp. 2549-2552

[18] Monitorul Oficial, Nr. 72, 25 martie 1944, pp. 2612 şi urm.

[19] Monitorul Oficial, Nr, 77, 2 aprilie 1947, p. 2687