Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Coţman

1899, Ţărancă din districtul Coţman. Foto: Julius Dutkiewicz

COŢMANI. Atestat încă din 6 iulie 1413, când Alexandru cel Bun întăreşte soacrei sale, Anastasia, „Coţmanul Mare, cu toate cătunele ce ţin de el, anume Suhoverhul, Hliveştii, apoi Valeva, până în pădurea care se cheamă Dumbrava”, avea să revină, după moartea Anastasiei, Episcopiei de Rădăuţi, care administra vechea necropolă domnească, în care voievodul îşi avea înhumaţi bunii şi străbunii.

1479: „În 1479 (anul 7005, de la începutul lumii), regele polon Albert Jagello, „gândi ca să-şi arate vitejia asupra Moldovei, socotind că prea lesne o va supune, ştiind că, de multe ori, se ajutora Moldova de la craii leşeşti, ca de la nişte vecini de aproape, spre toţi vrăjmaşii… Înţelegând Ştefan Vodă cum craiul se apropie, cu oaste, de Pocuţia şi se trage spre margine, de iznoavă a poftit solia, de a trimis înaintea craiului pe Tăutul, logofătul, şi pe Isac, vistiernicul, cu multe daruri, şi l-au întâmpinat de cealaltă parte a Nistrului şi i-au închinat darurile. Şi, iarăşi, cu dragoste le-a luat. Şi, de aici, a trecut craiul apa Nistrului, pe la Mihălceni, în aceastălaltă parte, cu toată oastea sa, şi a venit la Coţmani. Acolo, s-au descoperit toată viclenia şi faptele sale cele ascunse, că a prins pe Tăutul, logofătul, şi pe Isac, vistiernicul, de i-a ferecat în obezi, şi i-a trimis, de i-a închis, tocmai la Liov. Înţelegând acestea Ştefan Vodă, de la iscoadele ce pururea le trimitea, să ştie încotro merge craiul, cu oastea leşească, cum că craiul l-a viclenit şi vine asupra lui, şi a trecut şi Nistrul, cu 80.000 de oameni în oaste, cu scrisoare, fără altă adunare, de sârg a trimis, în toate părţile, în ţară, să se strângă la târgul Romanului. Iar Albert a şezut, şapte zile, la Coţmani. Şi, până a se strânge oastea lui Ştefan Vodă şi până a veni ajutorul, că şi Laslău, craiul unguresc, fratele lui Albert, încă i-a trimis 12.000 de oameni de oaste şi, cu dânşii, pe Birtoc, voievodul Ardealului, ce era cuscru lui Ştefan Vodă; şi de la Radul Vodă încă i-a venit în ajutor oaste muntenească, dar, până a se strânge oastea toată, la un loc, Albert crai a purces, cu oastea de la Coţmani, şi a lovit la Şipinţi” [1].

În 26 august 1503, Ştefan cel Mare întăreşte Episcopiei din Rădăuţi „Coţmanul Mare, cu cătunele sale Gavrilăuţi, Hliviscea, Davidăuţi, Sadcău, Clivodinul, Bludna, Suhoverhul, Ceaplinţii şi Valeva”, Ştefăniţă Vodă adăugând la danie, în 6 octombrie 1520, „Rogozna şi o prisacă pe locul târgului Cernăuţi, acolo unde au fost stupii lui Grumază, pentru pomenirea mamei noastre, Stana”.

1686: „Şi aşezat-au leşii, în ţinutul Cernăuţiului, în câteva locuri, de-au făcut parcane, de-au aşezat drept oaste joimiri moldoveni şi leşi: în Vasileu, pe Nistru, dragoni, în Orăşeni, pe Zaharovski, cu leşi, în Coţmani, pe Dobravski, tot cu leşi, în Bănila, pe Turculeţ cel mare, cu moldoveni, în Hliniţa,  pe Botez, tot cu moldoveni, în târgul Cernăuţi, în Brăneşti, în Cuciur, pe Turculeţ cel mic, cu moldoveni. Şi aşa cuprinseseră tot ţinutul Cernăuţiului, de-l ţineau”[2].

În 8 decembrie 1707, la cererea episcopului Ghedeon, Mihai Racoviţă Vodă scuteşte satul Coţman de plata solăritului.

1714: După un an de vânzoleli armate prin restul ţării, suedezii şi polonii se întorc în Bucovina, unde au îngăduinţă să stea doar trei luni, „prin pădure pe la Cernăuţi”, în 2 ianuarie 1714, trecând prin Coţmani, „unde se afla măria sa, prinţul Wisniowiecki”, apoi „prin Orăşeni, peste Prut şi Ceremuş, până în satul Văscăuţi, unde se afla şi domnul general. În ziua următoare, am mers, iar, îndărăt, la Coţmani, şi, în dimineaţa de după aceea, peste graniţă, până în oraşul Horodenka şi, apoi, iar înapoi. Am mers iar la Orăşeni şi, în ziua următoare, la Văscăuţi. Lângă acest sat este un râu mic, care scoate aburi de căldură, în timpul iernii, şi nu îngheaţă niciodată. Cum excelenţa sa avea de gând să poposească după această apă, în vederea unei mai bune subzistenţe, am pornit, călare, în acea direcţie, să cercetez locul, şi am mers aşa până la satul Bănila, spre munţi şi spre oraşul Kossov (Kossowo, în Polonia). În ziua următoare, am fost la Milewo şi Spassy, şi iar înapoi, prin Wilawce, Karapozny şi Barbowce, până la Văscăuţi, şi apoi, în dimineaţa următoare, până la Coţmani, unde am rămas locului toată luna. Aici locuia un ţăran, în vârstă de o sută treizeci de ani, al cărui fiu avea mai mult de o sută de ani, şi la fiul acestui fiu, care era de optzeci de ani, am stat eu în cvartir. Fără a mai vorbi de ceilalţi descendenţi, bătrânul de o sută treizeci de ani era mai zdravăn decât fiul său de o sută de ani. Mai avea ochi frumoşi, dar nu mai putea să vadă, dar, altminteri, umbla sprinten şi singur, cu un toiag. Acest sat se află între Nistru şi Prut, la 6 mile de Hotin, 3 de Cernăuţi şi 1 şi 1/2 de Snyatin, însă la 3 mile de Horodenka. Aici stătuse strajnicul Sayvoyski, în anul precedent, când înaintea lui şi a încă mulţi alţii s-a petrecut următoarea minunăţie: Când mergi spre Hotin, chiar dincolo de sat, peste lac şi mlaştină, este o pădure rară de stejar, pe o înălţime. Din această pădure au început, într-o anumită zi, de partea dreaptă a drumului, să joace şi să salte stejarii, au mers către… şi s-au închinat unii în faţa celorlalţi, şi au jucat, iar, în felul arătat mai sus. Şi aceasta a ţinut, sub ochii unui număr aşa de mare de oameni, câteva ore. Şi de partea cealaltă, înspre Horodenka, şi între aceasta şi satul Suhoverca, a jucat, tot atunci, muntele, cu tufişurile şi copacii săi, şi, apoi, s-au oprit, cu toţii, odată, şi acest semn îl cunoaşte singur Dumnezeu. S-a aflat, de la anumite persoane, că, înainte de ultimul război cu turcii, s-a putut vedea acelaşi lucru lângă Cernăuţi, care, fără nici o îndoială şi cu toată siguranţa, era un cutremur de pământ. Astfel, la numai o jumătate de milă de aici, în satul Ivankopce şi Habielowce, spre Snyatin, au fost văzuţi oameni ieşind din munţi, cu flamurile fluturând, ca dintr-un castel, care, apoi, s-au făcut nevăzuţi”[3].

În 13 aprilie 1737, Grigore Ghica Vodă dă instrucţiuni Marelui Căpitan de Coţmani referitoare la import-exportul de cai şi de vite, făcut de armenii polonezi, stabilind taxele încasate de el şi de subalternii săi: de 1 leu pentru fiecare cireadă care trece graniţa, vameşii – 1 leu, iar călăreţii care păzesc trecătoarea – 2 potronici de cireadă.

În 1741, Marele Căpitan de Coţmani primeşte poruncă să interzică polonezilor să mai treacă graniţa pentru a tăia şi lua lemne, pentru că „prea fără cale au făcut socoteală şi margine acia să fie foarte poprită de către Leşi”.

În 15 februarie 1754, Matei Ghica Vodă dă carte de volnicie episcopului Dositei Herescu pentru a supune la obligaţiile ce le revin, după obicei, pe călăraşii din Coţman şi Hlivişte. Iar dacă vor experima nemulţumiri călăraşii, Marele Căpitan de Coţman, care, atunci, era „Enacache, staroste de Cernăuţi”, îi va obliga pe călăraşi „ca tot căsariul să dea câte 2 lei pe an”.

1759: Călăraşii de Coţmani încetează să-şi mai execute atribuţiunile militare începând cu 27 aprilie 1759, când Ioan Teodor Calimah îi lasă la vetrele lor, motivând că „în vremuri ca astea ţara are mai multă nevolie de birnici decât de slujbaşi”, iar scutirea de solărit, pe care o aprobă în 27 februarie 1761, nu vizează o posibilă reluare a atribuţunilor militare, ea fiind motivată de faptul că, în locul platei solăritului, foştii călăraşi „sunt de ajutor şi posluşanie Episcopiei de Rădăuţi”.

1772; Recensământul lui Rumeanţev[4], din 1772-1773, înregistrează la Coţmani „137 – toată suma caselor”, însemnând 3 popi, Ştefan, Ion şi Dumitru, 3 diaconi, Dumitraşco, Sandul şi Grigoraş, 3 dascăli, Vasile, Mihail şi Hrihor, 1 poroşnic ostavoi, Ihnat PETROVICI, 8 scutelnici ai poroşnicului, Dumitro FEUKO, Simeon FINKO, Vasile MURGOCI, Tănasă FEUCIUK, Grigoraş rotar, Ştefan COSOVAN, Toader  CHIŞCAN şi Grigore rusul, 1 jidov, Iutko, 11 văduve, Paraschiva, Odochia, Lianka ruscă, Sofia ruscă, Sofia GAVRILOAI, Irina, TOCIOAII baba, Dochiţa baba, LUPUŞOAIA, Acsănia şi Gafia baba, 15 case pustii şi 92 birnici, şi anume: Neculai vornic, Ivan zet ROMAN, Ivan LUNGUL, Dumitru FACĂŞ, Ivan rusul, Georgi CRAVCIUK, Fodor vătăman, Vasile DOSTEIU, Ivan PAVLIUK, Mihail SCRIPNIC, Ion zet HARASIM, Harasim, Petre ROTAR, Ivan SINCO, Prodan PIVULIAC, Vasile sin diacon, Vasile CREŢU, Ivan FACĂR, Toader RĂZNIC, Ivan PINTEMA, Muţic rus, Fodor rus, Fodor ZADOBRIŢCHI, Petre LOICA, Neculai CULIC, Mihail PROCLECIUK, Vasile berar, Hrihor ungurian, Vasile DANIŞUC, Ivan văcar, Ivan SAUCIUK, Nichifor CUDRECIUK, Alecsa RUDEI, Ivan CUDRIC, Iacob BĂŞCHII, Vasile BĂŞCHII, Sârghii rus, Ivan LEVCUN, Ivan MOŞPANUC, Procopi rus, Georgi rus, Sârghii LEZEI, Vasile PRASCHII, Ivan PETRIVANCIUK, Sandul NASTASIACIUK, Ştefan CĂPĂŢÂNĂ, Sandul CANTEMIR, Dumitru CANTEMIR, Semen CANTEMIR, Ion zet CANTEMIR, Semen MARIŢUC, Andrinachi sin VASILE, Ştefan CANTEMIR, Georgi BUCĂTARCIUC, Vasile cojocar, Procop scripcar, Ştefan zet morar, Hrihor VEŞCIUK, Ivan MOŞIŞCIUC, Vasile rus, Ivan rus, Dumitraşco  IORDACHIANCIUC, Grigoraş PIVULIAC, Ion POCLITAR, Coste rus, Neculai zet MALIC, Fodor TRIU, Ştefan CHIUCIUK, Andrei morar, Andrei BĂNULIAC, Timofei haidău, Ivan VOIUCO, Vasile rus, Georgi merticar, Vasile morar, Ştefan POCLITAR, Ilaşco cojocar, Matei bejenar, Vasile LIATOSKI, Ivan GULEVAN, Vasile FACĂS, Nicolai morar, Andrei SOMERCA, Vasile SOMERCIUK, Toma MAZUR. Matei FRANSKI, Toader pânzar, Simeon cojocar, Semen HUJNIK, Vasile rus, Iacob rus şi Pavel STASII.

În cătunul Suhaverca, existau 45 de case, locuite de 1 popă, Miron, 2 diaconi, Toader şi Andrei, 2 slugi ale Episcopiei Rădăuţilor, Neculai ROSCHIP şi Dănilă, 4 văduve, Irina, Maria URSULIASA, Palaghia şi Maria morăriţa, 11 case erau nelocuite, iar în celelalte 25 locuiau familiile birnicilor: Ivan vornic, Andrei rus, Toader CURLAT, Georgii brat ego, Iacob vătăman, Ursul sin văcar, Ştefan HORIŢCI, Costin MACCIUC, Ion brat ego, Ion DIMURCIAC, Timofti morar, Andrii DIMULIAC, MÂNDRIŞOR, Vasile IVANUC, Luchian rus, Vasile NEGOIŢĂ, Tănasă BĂETU, Ştefan GAVRILIUC, Alecsa zet MACSIN, Ion DEBLE, Andrei PRODAN, Sava zet PRODAN, Ion rus, Simion rus şi Fodor DREJCIAN.

În 1774, satul Coţmani avea 81 familii de călăraşi, numărul gospodăriilor ajungând, în 1784, în baza masivelor colonizări cu ruteni, la 177.

1803: „Școli există, pe teritoriul dintre râurile Prut și Nistru doar în Coţman (Kotzman) și Cişciatec (Kryszczatek), unde se predau, în germană și ruteană, citirea, scrierea și aritmetica, apoi religia, toate acestea în cele 5 ore pe zi, trebuiau să fie predate. Şcoala din Coţman a avut, timp de 30, până la 40 de ani, în mare parte copii de țărani; la Crişciatec, întâmplător sau nu, 50 dintre şcolari erau copii de clerici săraci și țărani, iar chiriașul de acolo (schitul – n. n.), le-a oferit mâncare și haine copiilor săraci” (Archiv für österreichische Geschichte, Wien 1898, p. 663).

În 1843, biserica Arătarea Maicii Domnului din Coţmanii de Sus, cu 911 enoriaşi, era slujită de preotul administrator Wassilie JUZARKOWSKI, în vreme ce biserica Sfântul Nicolai din Coţmanii de Jos, cu 924 enoriaşi, îl avea paroh pe Mihail VOROBCHIEVICI. În 1876, este menţionată doar biserica Sfântul Nicolai, cu 2.540 enoriaşi, paroh fiind Dimitrie GRIBOVICI. În 1907, la biserica Sfântul Nicolai, cu 3.954 enoriaşi, slujeau parohul Ştefan IVANOVICI, născut în 1832, preot din 1855, paroh din 1859, preotul cooperator Ioan SIMIGANOVSCHI, născut în 1861, preot din 1890, şi, din 1904, cantorul Zosim EUSTAFIEWICZ, născut în 1849.

1788: O şcoală trivială moldovenească, cu 6 clase, funcţiona la Coţmani din 1788, o alta, cu 5 clase, din 1888, un gimnaziu inferior începând să funcţioneze, tot la Coţmani, din 1904[5].

1869: O tipăritură vieneză din 1869, referitoare la organizarea politică și judiciară în țările reprezentate în Împărăţia Austriei, prezintă următoarea administrare în Ducatul Bucovinei: „Administrarea raionului Coţman –Coţman (judecătorie de district), Berhomet pe Prut, Bordei sau Burdigeu, Davideşti, Dubăuţi, Hacrileşti, Iujeniţa, Ivancăuţi, Clivodin, Laszkowka, Lujeni, Malatineţ, Mămăieştii Vechi, Mămăieştii Noi cu Cutul Strileţchi, Nepolocăuţi, Orăşeni, Oşehlib, Piedecăuţi cu Ţopeni, Revacăuţi, Revna, Şipeniţ, Şişcăuţi, Stăuceni, Suhoverca, Valeva, Viteleuca. Zastavna (judecătorie de district), Babin cu Ştefanovca, Boianciuc, Borăuţi, Brodok, Czarnypotok, Cincău, Doroşăuţi, Horoşăuţi, Iurcăuţi, Cadobeşti, Kiseleu, Krisciatek, Cuciur-mic, Culeuţi, Mitcău, Mosoiuca, Ocna, Onut, Pohorlăuţi, Prilipce cu Luca, Repujineţ, Samuşin, Teutri, Vasileu, Verbăuţi, Verenceanca, Zwiniec cu Koetriszöwka”[6].

1885: „O bijuterie din argint (fig. 8), probabil dintr-un set de inele de templu, a fost găsit, în 1885, la Malatineţ, în districtul Coţman. Formată dintr-un inel deschis cu sârmă puternică, un capăt aplatizat, care are o perforație, și un al doilea capăt aplatizat, înfășurat în spirală, de asemeni cu o mică perforație rotundă, care susţine ornamentul, care constă, în principal, din suprapuneri de flori, care, dispuse într-un astfel de mod, formează o formă sferică. Fiecare dintre ele (dintre care au mai rămas patru, dar trei despărțite) are o piramidă, cu globuri mici la mijloc, în timp ce frunzele constau din bucăți de argint aplatizate, realizate din bucle de sârmă. Acestea din urmă, împreună cu firele subțiri, înfășurate în spirală, în mai multe rânduri de mărgele, deasupra, formează deformațiile ulterioare. În special, o parte a discului inelar este umplută cu respectivele bucăți de fagure asemănătoare tubului, din care o parte este, de asemenea, spartă; proprietarul, ca înainte (doamna Bogdan von Bottuschan, soția proprietarului din Lujeni – n. n.)”[7].

1888: La Balul român de elită al „Junimei”, din februarie, aranjat în sala Societăţii filarmonice germane” a paricipat, ca membru marcant al elitei bucovinene, şi „dl Tabora, comisar din Coţmani”, împreună cu „doamna de Tabora din Coţmani”[8].

1891: O listă de subscripţie pentru zidirea bisericii orientale din Cacica, întocmită, în iunie 1891, de „Ioan HOMIUCA, paroch şi protopresbiter în Cozman”, menţionează, printre familiile comunei, pe:  preotul Eleuterie DAŞCHEVICI, SNIATINCIUC, Ion LOJUK, Nicolaiu BULANKA, Dumitru PAULINE, Michael ZUKOWSKI, Nicolaiu PERCHINSKI şi Nicolaiu DIACONIUC.

1899: „Numiri, în ceea ce privește judecătorii regionali: Ernst Mandyczewski, din Dorna Watra, pentru Suceava… Cornel Kisselitza din Suceava, acolo… Dr. Emanuel Dresdner, din Cernăuţi, acolo… judecătorul de district Emil Orobko, din Sadagura, pentru Cernăuţi… Emil Prokopovici, din Suceava, în Suceava… judecătorul de district Elias Dan, din Coţman, în Suceava. Cu privire la judecătorii regionali în calitate de judecător de district: Julian Curkowski, din Sadagura, în Zastavna, Simeon Wydyniwski, din Sorojineţ, în Dorna Watra, Elias Semaca, în Cernăuţi, din Solca… Hippolyt Calindescu, din Rădăuţi, în Dorna Vatra, Johann Stefanoeicz, în Cernăuţi, din Vijniţa, Emil Tomorug, în Dorna Watra, din Sadagura şi Georg Tarnawski, în Suceava, din Coţman“[9].

1906: „Fondul religionar şi institutele filantropice gr. or. române. Înainte de doi ani, a petiţionat comitetul societăţii „Şcoala română” din Câmpulung pentru o subvenţie, cu scop ca să înfiinţeze un internat pentru elevii gr. ort. români de la şcoala profesională din Câmpulung, dar, până acum, n-a sosit nici un răspuns. Se zvoneşte ştirea cum că chiar venerabilul consistoriu gr, or. – motivele nu sunt cunoscute – să fi refuzat acordarea unei subvenţiuni băneşti, cu toate că guvernul ţării a sprijinit această afacere. Când e vorba să se atribuie ajutoare băneşti la văduve de consilieri cu o pensie grasă (vezi Wlazl), remuneraţiuni la funcţionari străini, lemne gratuite la institute iezuitice sau locuri de sute de mii la asociaţiuni străine (pentru internatul ucrainean, în Coţmani), atunci se arată factorii competenţi, îndeosebi venerabilul consistoriu, darnic de tot, dar când e vorba de sprijinirea unei instituţiuni române gr. or., atunci… nu-s parale. Suntem foarte curioşi cum se va rezolva cererea internatului român din Câmpulung”[10].

În 1908, conform Dicţionarului lui Grigorovitza: „Coţman (Kotzman), târg, aşe­zat pe malul drept al pârâu­lui Soviţa, care dă aci naştere la mai multe heleştee. Suprafaţa 23,45 kmp; popu­laţia 4.500 locuitori, din care cea mai mare parte ruteni, iar restul poloni, germani şi izraeliţi; religia, la ruteni, este în majoritate gr. or., apoi gr. cat. Se compune din vatra târgului şi cătunul Zahorbi (Zahorby). Este străbătut de şoseaua principală ce duce, pe de o parte, în Galiţia, spre Zaleszszyki, iar pe de altă parte, la Cer­năuţi. Din el pleacă drumurile districtuale Coţman-Nepolocăuţi şi Coţman-Berhomet pe Prut, ce-l leagă cu Storojineţ şi Stăneşti. Este staţie a liniei ferate locale, ce se bifurcă din linia ferată principală, în punctul Lujeni. Este reşedinţa unui căpitan (prefect); are, pe lângă oficiile administrative obişnuite, şi judecătorie de ocol, un birou telegrafo-poştal, 2 şcoli populare, cu câte 6 clase (deci, vreo 360 elevi, fiecare clasă având câte 30 – n. n.), o şcoală spe­cială de industrie, o biserică gr. or. Parohială, cu hramul „Sf. Nicolae”, una rom. cat. şi una gr. cat. Coţmanul este pomenit, ca sat, făcând parte din propietatea Episcopiei Rădăuţului, lu­cru care se confirmă printr-un hrisov al lui Ştefan cel Mare, de la 1503, şi altul de pe vre­mea lui Bogdan cel Chior, de la 1519. După tradiţie, târgul şi-ar avea numele de la o fată, Chiţa Apostoluc (Coţman – Chiţman), care ar fi scăpat târgul de urgia turcilor (în 6 iulie 1413, când a fost atestat satul, încă nu păşise picior de turc prin părţile Moldovei – n. n.), înecând pe un paşă ce a iubit-o. În le­gătură cu această legendă se aducea un tablou, cu data anu­lui 1798, care se păstrează la primăria târgului şi reprezintă această întâmplare. De fapt, însă, termenul îşi va fi având originea în numele Cosma (Cosmeni – Cosmani). Interesant este vechiul clopot, ce se păstrează în biserica ortodoxă, încă din secolul al XVII -lea, ca dar, pe care l-ar fi hărăzit un boier, cu numele de Ghica, întru pome­nirea răpăusatei sale fiice. Po­pulaţia ortodoxă atribuie aces­tui clopot făcătoriei de mi­nuni. Lângă Coţman, s-ar fi găsit, în diferite rânduri, obiecte din epoca de piatră şi de bronz, precum şi podoabe de argint, aparţiitoare epoceii de fier. Populaţia se ocupă cu agri­cultura şi prăsila vitelor, şi cu negoţul de cai, pentru care se ţin bâlciuri vestite în anumite părţi ale districtului. Târgul posedă 2.388 hectare pământ arabil, 267 hectare fânaţuri, 8 hectare şi 50 ari grădini, 124 hectare izlaz, 447 hectare pădure. Se găsesc 324 cai, 605 vite cornute, 990 oi, 738 porci şi 101 stupi de albine. Coţman, moşie, cu administraţie particulară, districtul cu acelaşi nume. Suprafaţa: 16,81 kmp; po­pulaţia: 206 locuitori, în ma­joritate ruteni, restul poloni, izraeliţi, germani, ş. a. În privinţa confesiunii, în afară de izraeliţi, sunt în ma­joritate gr. or. şi rom. cat., restul gr. cat. şi armeni uniţi. Cuprinde, pe lângă moşia Coţman propriu-zisă, şi cătunul Zahorbi”[11].

1914: Colonizat puternic cu ruteni, Coţmanul a avut parte şi de o puternică infuzie evreiască, dar comunitatea s-a organizat ca atare abia în 1914, sub şefia lui Anschel, care-l avea ca adjunct pe Aron Weintraub, printre membri aflându-se Salomon Merdlinger, Samuel Fritz, Jakob Gruen, Chaim Schorr, Hersch Kreisberger, Leibisch Rosenblatt, Samuel Oberwaeger, Hermann Schulmann, Markus Stier, Schorr Abraham, Moise Tannenbaum, Alter Tennenblatt şi Hersch Zimmer. Rabin era Samuel Schaechter, urmat de David Fraenkel-Hager. Comunitatea evreiască din Coţman, care cuprindea şi pe evreii din satele dijn jur, a avut o sinagogă şi un cimitir.

1915: „Odată, primeşte viteazul sublocotenent Victor Rusu porunca să împrăştie garnizoana rusească a orăşelului Coţman. Porunca fu primită dimineaţa, la 6 ore, iar peste un ceas şi jumătate, fugeau ruşii de credeai că şi-au pierdut minţile. Atât de fără de veste i-a prins atacul românilor că bieţii soldaţi ruşi nici nu-şi puteau da seama din ce direcţie vine acest atac. Tot astfel o păţiră, înaintea localităţii Zastavna, din Bucovina de nord. Aici concentrează ruşii o armată destul de respectabilă, care se compunea din cel puţin 6 regimente de infanterie, mai multe despărţăminte de mitraliere, precum şi câteva tunuri. Sublocotenentul Rusu atâta i-a hărţuit, şi dintr-o parte, şi din alta, că bieţii ruşi nu se puteau orienta de loc. Nu ştiau cât de mare e armata care-i ataca. Comandantul rusesc raportează superiorităţii sale următoarele: „E imposibil ca să înaintăm, pentru că se semnalează, din toate părţile, puternice trupe duşmane”. Şi, când colo, era numai sublocotenentul Rusu, cu mica lui ceată de Români”[12].

1914-1918: Dimitrie Sucholotiuk a lui Nicolai din Coţmani, născut în 1887, a fost înrolat în 1914, cu ocazia mobilizării generale, în Regimentul 24 şi a plecat la luptă. Ultima scrisoare a trimis-o soţiei sale cu data de 24 martie 1915. De atunci nu-i nici o ştire despre dânsul. Martorii spun că, în aprilie sau martie, dânsul a luat parte la un atac în contra ruşilor şi, după această luptă, n-a mai fost văzut, aşa că trebuie să fi picat pe câmpul de onoare. Presupunându-se decesul probabil, se dispune, la cererea soţiei sale, Maria Sucholotiuk, născută Pauline, procedura pentru stabilirea morţii celui dispărut”[13]; „Ioan a lui Vasile Fiwczuk, născut în Coţmani, la 7 iunie 1889, chemat, în august 1914, sub arme, să se fi înecat, chiar la începutul lunii august 1914, într-o mlaştină, în Galiţia, lângă Socal, lipsind, până în prezent, orice ştire despre el. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea Rachilei Fiwczuk, procedura pentru declararea morţii celui dispărut”[14].

1919: septembrie 10: Decretul de confirmare a autorităţilor judecătoreşti. Începând cu 1 septembrie 1919, se confirmă „la autorităţile judecătoreşti din Bucovina, următoarele persoane[15]: La judecătoria Coţmani: Iosan Oskar, judecător de district cu rangul VIII”, din Coţman fiind transferaţi „Dr. Rosenzweig Leon, judecător de district cu rangul VIII, în aceeaşi calitate, de la judecătoria Coţmani; Iaroszynski Eusebie, judecător de district cu rangul VIII, în aceeaşi calitate, de la judecătoria Coţmani”, iar la Suceava, „Bensdorf Kasimir, consilier de district cu rangul VII, de la judecătoria Coţmani”. În cadrul aceloraşi regrupări de magistraţi, veneau, „La judecătoria Coţmani, Dr. Hostiuc Constantin, judecător la tribunalul Cernăuţi, consilier conducător de judecătorie cu rangul VII, şi Dr. Sigmund Bibring, auscultant la tribunalul Cernăuţi, judecător cu rangul IX”.

1919: Comisiunea agrară de ocol Coţmani avea următoarea componenţă: Preşedinte: Dr. Constantin Hostiuc, consilier de tribunal şi şef al ocolului judecătoresc Coţmani. / Locţiitor: Oscar Giosan, judecător districtual. / Reprezentantul Administraţiei: Arcadie Lucescu, prefect, Coţmani. / Locţiitor: Gheorghe Rusu, practicant de concept, Coţmani. / Reprezentantul Băncii regionale: Teofil Nedelcu, fost prefect, Cernăuţi. / Locţiitor: Ion a lui Miron Sauciuc, agricultor, Clivodin. / Expert agricol: Porfirie Colomiţchi, referent agricol, Coţmani. / Locţiitor: Eugen Zukowski, directorul şcolii de Agricultură, Coţmani. / Reprezentantul proprietarilor expropriaţi: Andrei Botuşan, proprietar mare, Lujeni. / Locţiitor: Kasimir Bohdanovici, proprietar mare, Oşehlib. / Inginer hotarnic: Octavian Coca, inginer, Cernăuţi. / Locţiitor: Iosef Charvat, inginer civil, Coţmani. / Reprezentanţi ai ţăranilor: Nicolai Boşniac,  agricultor,  Coţmani; Doroftei Spaniuc, agricultor, Şipeniţ. / Locţiitori: Vasile Sorohan, agricultor, Coţmani; Andrei Crauciuc, agricultor, Stăuceni”. Un alt localnic, „Krudowski Stanislau, inginer hotarnic civil, Coţmani”[16], era trimis, ca specialist în Comisiunea agrară de ocol Ciudei.

1919: Printre cei mai faimoşi cârciumari ai Bucovinei, nominalizaţi ca atare în deciziunea ministerială nr. 1593/1919, semnată, în numele lui Ion Nistor, de Iorgu Toma, erau „Ioan Pauliuc, Jossel Pilpel, Gheorghe a lui Vasile Perhinschi şi Samuel Fritz, toţi din Coţmani”[17].

1920: „Deciziune de expropriere No. Ra 173/20. Deriziunea Comisiunii agrare de ocol Coţmani, cu care s-a decis exproprierea de 85 ha 19 a 12 mp din moşia Gavrileşti, proprietatea lui Iossel Merdinger, Chave Perl Merdinger şi Salomon Merdinger, corpul domicial fasc. No. 68 din registrele fonciare pentru comuna cadastrală Gavrileşti, în folosul „Fondului de pământ bu­covinean”, a devenit definitivă”. „Deciziune de expropriere No. Ra 133/20. Deciziunea Comisiunii agrare de ocol Coţmani, cu care s-a decis exproprierea corpului dominical fasc. No. 204, Şipeniţ, din registrele fonciare pentru moşiile bucovinene, în suprafaţă de 169 ha 67 a 68 mp, proprietatea dnei Anysia Miron Costin, în folosul „Fondului de pământ bucovinean”, a devenit definitivă”. „Deciziune de expropriere No. Ra 109/20. Deciziunea Comisiunii agrare de ocol Coţmani cu care s-a decis exproprierea corpului dominical fasc. No. 120, Lujeni, din registrele fonciare pentru moşiile bucovinene, în suprafaţă de 66 ha 90 a 68 mp, proprietatea dlui Andreas Botuşan, în folosul „Fondului de pământ buco­vinean”, a devenit definitivă”[18].

În vara anului 1941, au fost împuşcaţi evreii Uscher Rubin, Baruch Auerbach, fratii Schwarzkopf, fraţii Berl, Isiu Hecht, Hersch Spierer, cei doi fii ai lui Simon Schorr, Hersch Gaensler, Simon Rottenberg, Jakob Baer Schorr, Moise Chaim Schiffer şi Leib Nagler. Printre cei deportaţi în Transnistria se numără Jakob Nathan Seidmann, Avraam şi Moise Hersch Seidmann, Ida Seidmann, Josef Herzan, Mailman Meier Schulmann.

Coţmani, panoramă

[1] Ureche, pp. 76-87

[2] Neculce, p. 101

[3] Ibidem, pp. 337-339

[4] ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, I, Chişinău 1975, p. 408

[5] SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1843 p. 25, 1876 p. 75, 1907 p. 103

[6] Politische und gerichtliche / Organisation / der / im Reichsrathe vertretenen Länder von Öesterreich, Wien 1869. pp. 158-161

[7] Romstorfer, Carl A, Aus „Mittheilungen der k. k. Central-Commission, în Maximovici, E.; Mikulicz, A.; Polek, Dr. J; Romstorfer, C. A.; Jahrbuch des Bucowiner Landes-Museum / 1893,Czernowitz 1893, pp. 45-71

[8] Familia, Nr. 6, Anul XXIV, 7 /19 februarie 1888, pp. 69, 70

[9] Verordnungsblatt des k. k. Justizministeriums, XV. Jahrgang 1899, Wien 1899, pp. 255, 256

[10] Apărarea Naţională, Nr. 3, Anul I, Cernăuţi, duminică 14 octombrie stil nou 1906, p. 4

[11] Grigorovitza, Em., Dicţionarul geografic al Bucovinei, Bucureşti 1908, pp. 75, 76

[12] Viaţa Nouă, anul IV, nr.174, 7 februarie 1916, p.3

[13] Monitorul Bucovinei, Fascicula 79, Cernăuţi în 1 Noemvrie nou 1919, pp. 7-9

[14] Monitorul Bucovinei, Fascicula 9, Cernăuţi 15 martie nou 1921, pp. 98-105

[15] Monitorul Bucovinei, Anul 1919, Cernăuţi, în 10 Septembrie nou, Fascicula 63, pp. 1-4

[16] Monitorul Bucovinei, Fascicola 73, 13 octombrie nou 1919, pp. 1-8

[17] Monitorul Bucovinei, Fascicula 69, Cernăuţi, în 3 octombrie nou 1919, pp. 1-3

[18] Monitorul Bucovinei, Fascicula 18, Cernăuţi, 15 iunie nou 1921, pp. 229, 230

Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Coşna

Coşna – foto: Jan Pesula

COŞNA. Deşi exista, în 15 februarie 1410, un stăpân pe acele locuri, Branco, care îşi avea păltinişul între Coşna Mică şi Coşna Mare, satul Coşna este unul relativ nou, menţionat în cadastrul Prefecturii judeţului Câmpulung din 1939, format din Bancu, Dealul Coşnei, Poiana Coşnei, Tebeleauca, pe locurile unor branişti câmpulungene din hotarul cu Ardealul.

1774: „Sediul trupelor austriece, introduse în Bucovina, se afla la Cernăuţi, iar de aici au fost înaintate departamente individuale până la granița cu Moldova. Puterea acestora a fost de 400 de soldați, la începutul lunii septembrie 1774. La începutul lunii octombrie, Batalionul Siskowitsch a fost direcționat către Suceava pentru a putea oferi mai mult sprijin trupelor avansate, în caz de eventualități neplăcute, şi a primit ordinul de a stabili și menține legătura cu Transilvania, prin Pasul Rodna, prin intermediul poştelor. Astfel de poşte au fost în Dorna, Capu Codrului și Stupca. Poziţionări similare au fost făcute și în interiorul graniței transilvănene, de brigada de frontieră situată acolo, iar generalul de câmp  Preiss a informat Înaltul Consiliu de Război din Viena că a luat măsura pe care Filo a considerat-o necesară pentru a stabili legătura dintre Transilvania și Bucovina. Această măsură a constat în faptul că al doilea regiment grăniceresc românesc a trebuit să mențină un post de vamă între Coşna și Dorna, adică în afara Transilvaniei. Postul era format din opt bărbați puternici (inclusiv un caporal și un sergent), care subordonau postului principal de la Kukuraza”[1]. În Transilvania, la izvoarele Coşnei, exista un sătuc numit Coşna, care avea să iasă în evidenţă în vâlvătaia întâmplărilor belicoase din anul 1849.

1849: „Apoi, locotenentul prim Storch servise, mai înainte, în Bârgău-Bistriţa, cunoştea bine terenul. La mandatul lui Urban, făcuse, mai înainte, locotenentul prim adjunct P. Domide, cu o companie de cordonişti, o recunoaştere către Ilva Mare, având a cerca şi a aduce acelea lăzi cu zünderi (gaze?), care s-au fost ascuns în Dealul Senienilor, în 4 ianuarie 1849. Această recunoaştere a urmat în 30-31 ianuarie 1849, şi anume peste Poiana Stampii, Dealul Friu, Dealulul Ivan, apoi Ilva Mare, Dealulul Senienilor, Poiana lui Taloş şi retur. Spre transportarea lăzilor, s-au recrutat locui­torii din Coşna (deci, în 1849, deşi nu figura în evidenţele administrative, Coşna exista şi era un sat destul de mare, dacă puteau face un astfel de transport – n. n.). Întreprinderea a succes; Domide a raportat, la întoarcere, colonelului Urban toate, cu de-amăruntul, descriind căile, potecile şi starea inamicului în Rodna şi Moroşeni. Acestea considerate toate, au născut ideea în Urban de a întreprinde o năvălire în Borgo-Moroşeni (Mureşenii Bârgăului – n. n.) şi a prinde batalionul lui Kofler”[2].

1869: O tipăritură vieneză din 1869, referitoare la organizarea politică și judiciară în țările reprezentate în Împărăţia Austriei, prezintă următoarea administrare în Ducatul Bucovinei: „Administrarea districtului Câmpulung – Dornawatra cu Dornakilie (judecătorie), Dorna pe Giumalău, Dorna Candreni cu Coşna, Iacobeni, Cârlibaba Partea câmpulungeană, Poiana Stanpii cu Pilugani, Ciocăneşti”[3]. Deci, în 1869, Coşna era locuită şi, în ciuda răzleţirii caselor, era considerată măcar cătun, dacă nu chiar sat.

În 1907, era menţionat, în cadrul comunei bisericeşti Poiana Stampii, Pilugani, Tatarul, Teşna, Romaneşti, Plaiul şi Muncei, un alt cătun, la fel de mărunt pe atunci, Gura Coşnei[4].

În 1908, Dicţionarului lui Grigorovitza nu menţionează locuinţe pe valea Coşnei, ci doar „Coşna, pârâu, se naşte din izvorul Văcarilor şi izvorul Vulvei, care izvorăşte de sub culmea Butea Amarenilor, din Transil­vania, şi se împreună, apoi, cu pârâul Teşna, formând la un loc un confluent, pe stânga, al Dornei. Până la confluenţă, acest pârâu constituie valea Coşnei, pri­mind încă Izvorul Banului, pârâul Făgeţel şi pârâul Livadiei”[5].

1931: În „Tablou de regruparea comunelor rurale” (Bucureşti 1931), întocmit pe judeţe, Coşna apare la poziţia 10, în cadrul judeţului Câmpulung, şi ca reşedinţă comunală, dar fără alte sate în componenţă (p. 105).

1944: Prin ordinul „Nr. 63.175 din 20 martie 1944, se înaintează 1a gradul II în învăţământul primar, pe ziua de 1 septembrie 1943, următorii învăţători şi învăţătoare, care au reuşit la examenele de înaintare la gradul II, din sesiunea August 1943, la Centrul Cernăuţi, cu notele arătate în dreptul fiecăruia[6]: Todaşcă Victor, comuna Coşna, media 8,25”.

1946: „Văzând ordinul de urmărire Nr. 7.498 din 24 octombrie 1946, emis de ministrul de război, prin care numitului Spânu Ion, cu domiciliul în comuna Coşna, jud. Câmpulung-Bucovina, i s-a deschis acţiune penală pentru că ar fi comis participarea la complotarea întru distrugerea unităţii Statului, răzvrătire şi instrucţie armată, prevăzută şi penalizată de art. 227, 229, 230 şi 184 din codul penal, combinat cu Decretul Lege Nr. 967 din 1941 şi art. 502 din codul justiţiei militare, art. 210 şi 211 din codul penal, combinat cu art. 101 şi 103 din codul penal. / Văzând hotărârea dlui ministru de război, prin menţionatul ordin de urmărire, în sensul că numitul să fie instruit în stare de arest… / Manddatăm şi ordonăm tuturor agenţilor forţe publice ca, în conformitate cu legea, să aresteze şi să conducă la închisoarea militară Jilava pe numitul, întru executarea hotărârii de mai sus”[7].

1948: În „Tablou cu noua repartizare a comunelor din judeţul Câmpulung, aprobată cu deciziunea ministerială Nr. 7.998/948”[8], la Plasa Vatra Dornei, Coşna figurează drept comună cu existenţă comunală anterioară, la nr. 34.

1949: „Prin decizia ministerială Nr. 27 din 12 Ianuarie 1949, se rectifică, pe datele mentionate în dreptul fiecăruia, clasa de salarizare a următorului personal tehnic silvic din cadrele Ministerului Silviculturii, după cum urmează: Purcelean Ştefan, şeful Ocolului silvic Coşna, Câmpulung, pe data de 1 August 1948, în clasa 11/948 de salarizare, în loc de clasa 10 (D. M. Nr. 646 din 1948)”[9].

1949: Sunt dumiţi directori în învăţământul elementar[10], la cele două şcoli din Coşna, Todaşcă Victor, director la Şcoala elementară Coşna, Uriţă Ioan, director la Şcoala elementară Coşna-Teşna, Ursache Teodor, director la Şcoala elementară Poiana Stampei, Gura Coşnei.

[1] Werenka, Dr. Daniel, Bukowinas entstehen und aufblühen (Apariţia şi înflorirea Bucovinei), în Archiv für österreichische Geschichte (Arhive pentru istoria austriacă), Wien, 1892, pp. 98-152.

[2] Transilvania, Nr. 2, Anul IX, Braşov 15 ianuarie 1876, pp. 16-19

[3] Politische und gerichtliche / Organisation / der / im Reichsrathe vertretenen Länder von Öesterreich, Wien 1869. pp. 158-161

[4] SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1907 p. 67

[5] Grigorovitza, Em., Dicţionarul geografic al Bucovinei, Bucureşti 1908, p. 74

[6] Monitorul Oficial, Nr. 72, 25 martie 1944, pp. 2612 şi urm.

[7] Monitorul Oficial, Nr. 264, 13 noiembrie 1946, p. 11918

[8] Monitorul Oficial, Nr. 124, 31 mai 1948, p. 4740

[9] Monitorul Oficial, Nr. 21, 26 ianuarie 1949, p. 840

[10] Monitorul Oficial, Nr. 20, 25 ianuarie 1949, pp. 845, 846

Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Costeşti

Foto: commons wikimedia org

COSTEŞTI. Jumătate din satul Costeşti a fost dăruit de Constantin Movilă Vodă, în 7 ianuarie 1608, mănăstirii Pobrata, cealaltă jumătate fiind întărită, în 15 ianuarie 1617, copiilor lui Dumitru şi ai Antimiei Lenţa, Marca, Anghelina, Magda şi Miron. Din aceşti ujrmaşi ai lui Lenţa se desprind câteva neamuri răzeşeşti, care obţin, de-a lungul timpului, ieşirea din indiviziune pentru părţi din sat din ce în ce mai mici.

În 10 iunie 1650, Vasilie Lastiuca primeşte întăritură, de la Vasile Lupu Vodă, pentru partea lui Paholcea din Costeşti, care fusese zălogită pentru doar 10 galbeni.

În 28 iulie 1651, Nastasia, nepoata lui Ilea din Berbeşti, vinde moşioara ei din Costeşti, pentru 20 zloţi, lui Vasile Dumitraşcovici. În acelaşi an, dar pe 14 septembrie, Isac Cocoranul, ginerele lui Bogdan Lenţa, şi Ion Tudan îşi disputau posesia unui sfert din satul Costeşti în faţa Divanului Domnesc, câştig de cauză având, în cele din urmă, Isac Cocoranul, care, în 23 februarie 1663, lasă acel sfert de sat feciorilor lui, Constantin şi Săcuianul. În 14 septembrie 1651, Isac Cucoranul, ginerele lui Bogdan Lenţa, se ceartă la Divan, pentru a patra parte din Costeşti, cu Ion Tudan, care apare singur la sorocul de o săptămână, stabilit de Vasile Vodă, şi are câştig de cauză.

În 11 mai 1706, când Gavrilaş Frunză şi jupâneasa Gafiţa, fata lui Andronachi Vlad, lăsau copiilor lor, Ioan şi Maria, jupâneasa diaconului Nicolai Borşan, părţile de moşii moştenite după bunicul lui Frunză, Andronachi Peletiuc, „în Vilavce, în Carapciu, în Costeşti, în Comăreşti, în Budiniţă şi pe aiure de pe socrul meu, Andronachi sin Simion Vlad în Banila moldovenească şi de pe socra me, Nastasie, fata lui Vasile Căzăcescul, având noi parte de moşie în Berhomete, în Lucavăţ, în Panca şi în munte, în ţănutul Sucevii, şi în Vaselev, în ţănutul Cernăuţului”.

În 25 octombrie 1717, Ilie Catargiu moşteneşte patrea de sat a lui Dumitru Calmuţchi.

În 20 august 1719, „Axana, nepoata Mstiţchii” findea lui Ion Otrublenca, fiul lui Vasilie Zahariciuc şi, deci, nepotul lui Zaharie, partea ei „de moşie din Căbeşti şi din Comăreşti, care parte de moşie este despre partea lui Ion Otrublenca, pe care el a moştenit-o de la mama sa, Vasilca, fiica lui Ionaşcu, nepoata Gribincei şi a lui Ionaşco… şi i-am mai vândut un laz, pe care l-a curăţit părintele meu, Miron Purcel, care laz este mai sus de Lucov al lui Gribincea, apoi merge până la hotarul Costeştilor şi peste hotarul Costeştilor, mai sus de lazul pe care l-a cumpărat Bohatir de la părintele meu”.

În 25 iulie 1729, Mihai Racoviţă Vodă întărea lui Mihai şi Gheorghe Lenţa, „ficiorii lui Niculai Lenţii, nepoţi de fată lui Ion Lihacinschi, strănepoţii lui Vasilev Dumitraşcovici… părţile de ocină şi cumpărătură şi danie din zapis ce ar ave ei la satu la Costeşti”.

În 12 ianuarie 1740, după moartea fiului lor de doar 23 de ani, Constandin „cu moarte grabnică de ciumă, aflându-să eal cu noi la Gălaţi”, Iordachi şi Catrina Cantacuzino dăruiau mănăstirii Suceviţa, „pentru ertarea păcatelor lui şi ale lor… a şepte parte di satu de Costeşti… totul lângă acele sate ce să cheamă Malineşti, care au fostu a moşului du-sale Boului vornicu”.

În 22 iunie 1754, Matei Ghica întăreşte răzeşilor Văsiian şi Tănasie Coval şi altor fraţi ai lor, „moşeni din Costeşti” jumătatea de sat stăpânită de Sandul Brânzanul, mazil de Rohozna.

În 12 iulie 1758, fraţii Sandul şi Toader Brânzanul vindeau, pentru 12 lei bani gata, lui Vasile Brahă,  care mai avea o parte de moşie în sat, partea mamei lui, Măriuţa.

În 20 septembrie 1760, Mihai şi Aniţa Lenţa dădeau lui Alexandro Costriş, pentru o datorie neplătită de 20 lei, părţile lor din Costeşti, „care săntu cumpărate de strămoşu mieu”.

În 10 ianuarie 1768, pentru că bordeiele ţărăneşti din Costeşti erau făcute prin vecinătatea ţarinilor, Grigore Vodă Callimah, sesizat de egumenul mănăstirii Solca, i-a poruncit vornicului Constantin Kogălniceanu să adune toţi vecinii în vatra satului, unde să-şi facă alte bordeie.

1772: Recensământul lui Rumeanţev[1], din 1772-1773, înregistrează la Costeşti, moşie răzeşească, „60 – toată suma caselor”, însemnând 1 popă, Maftei, 2 dascăli, Dănilă şi Mihălache, 3 ruptaşi, Vasilie COMAN, Pătraş DRATFA şi Arsenii GAVRILESCUL, 1 umblător, Vasilii SĂNDULESCUL, 2 jidovi, Nosin şi Aizik, 2 văduve, Marie şi Acsinia, 33 călăraşi şi 16 birnici. Călăraşii de Costeşti erau: Dumitraş COŢIC chihai, Dumitraş COVAL, Vasili HRINCIUC, Ion DOLINSCHI, Grigoraş SCULICI, Vasili COŢIC, Ion CHISĂLIŢĂ, Ioniţă SĂNDULIAC, Ştefan COŢIC, Ion COŢIC, Tănasi COŢIC, Manoli MĂSÂIAN, Toader CHIRIICIUK, Enachii SCULEŞ, Ion ungurian, Ion sin PETRO, Vasili BĂNDAC, Ion CRURCA, Ion CECALĂ, Ion GAVRILIUC, Georgie MĂNĂILĂ, Costandin MANGUR, Ion ORICSUC, Irimie ŞERBAN, Toader VEZÂRCO, Ştefan CEDAŞ, Ion TOMICA, Andrieş ŞFEDUL, Ştefan HONCIAR, Costăn HRIHOR, Ştefan ANTONESCUL, Giorgie COŢIC şi Vasilie ŢOPA. Birnici erau Simion SĂVERIN, Toma MIRĂUŢĂ, Ştefan zet ego, Ştefan ZINA, Grigoraş PÂNTESCUL, Enachii PÂNTESCUL, Alecsa sin lui, Simion BRAHĂ, Vasili CIORNOHUZ, Toader MĂSĂIAN, Ion MASCIUK, Acsenti MANGĂR, Ştefan ungurian, Toader olar, Mihalachi CHERSÂN şi Severin sin popii.

În 1782, în faţa comisiei cezaro-crăieşti de delimitare a proprietăţilor în Bucovina, neamul Tudan, reprezentat de Iuon, Toader, Maftei şi Dumitraş Tudan, declara că stăpâneşte un sfert de sat, parte moştenit din moşi, parte cumpărătură de la Iuon Calmuţchi; neamul Noşa stăpânea alt sfert de sat, cumpărătură de la Iuon Calmuţchi; neamul Popescul moştenea un sfert de sat, din care cumpărase Iuon Mitescul, ginerele lui Iuon Calmuţchi, două odgoane şi jumătate, adică 55 stânjeni; ultimul sfert de sat Costeşti aparţinea mănăstirii Pobrata. Căpitanul Iuon Mitescul era fiul lui Gheorghie Mitescul şi al Ioanei, fata lui Toader Holban armaş, nepotul lui Gavril Mitescul şi strănepot lui Pavel.

În 26 decembrie 1796, Niculai Grigorcea şi jupâneasa lui, Maria (Volcinschi), dăruiau feciorului lor, Ilie, părţi din satul şi moşia Costeşti.

În 1843, biserica Sfântul Mihail din Costeşti, construită în 1785, cu 1.799 enoriaşi, patronată de Udalricus von CINSKI, era slujită de preotul administrator Grigorie SARNAWSKI. În 1876, patron al bisericii cu 2.478 enoriaşi era Anton Ritter von KOCHANOWSKI de STAWCZAN, deci de… Stăuceni, paroh fiind Leon PALIEVICI. În 1907, sub patronajul lui Victor SARNAWSKI, paroh al bisericii din Costeşi, cu hramul dedicat celor doi sfinţi arhangheli, paroh era acelaşi Leon Palievici, născut în 1833, preot din 1861, paroh din 1866, cantor fiind, din 1902, Eusebie POPOVICI, născut în 1874.

1860: Şcoala din Costeşti, cu 4 clase, funcţiona din toamna anului 1860[2].

1869: O tipăritură vieneză din 1869, referitoare la organizarea politică și judiciară în țările reprezentate în Împărăţia Austriei, prezintă următoarea administrare în Ducatul Bucovinei: „Administrarea districtului Storojineţ – Vaşcăuţi (Târg) pe Ceremuş, Banila rusească pe Ceremuş, Slobozia Banilei, Berbeşti cu Ostra pe Prut, Bobeşti, Ciartoria, Dracineţ, Hliniţa, Căbeşti, Călineşti pe Ceremuş, Carapciu pe Ceremuş, Costeşti, Stăneştii de Sus pe Ceremuş, Stăneştii de Jos (tribunal districtual), Vilaucea, Voloca pe Ceremuş, Zamostie, Zeleneu cu Samsonowka, Pleşniţa”[3].

În 1908, conform Dicţionarului lui Grigorovitza: „Costeşti, comună rurală, districtul Storojineţ, aşezată pe dealuri, spre Nord-Vest de comuna Căbeşti, cu care se învecinează. Suprafaţa: 18,21 kmp; po­pulaţia: 2.515 locuitori, în ma­joritate români de religie gr. or. Este legată, printr-un drum comunal, de drumul distric­tual Storojineţ-Sniatin; are o şcoală populară, cu o clasă, şi o biserică parohială cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril”. La 1776, aparţinea, în mare parte, mazilului Vasile Coman şi a şaptea parte numai mă­năstirii Suceviţa. Populaţia se ocupă cu agri­cultura şi creşterea vitelor. Comuna posedă 1.022 hectare pământ arabil, 208 hectare fânaţuri, 51 hectare grădini, 161 hectare islaz, 336 hectare pădure”[4].

1911: „La finea lui Februar, judecătoria din Stăneşti a condamnat pe dl Mihai Tudan, cantor în Costeşti, la patru zile închisoare, eventual 40 coroane amendă, şi la plătirea speselor pentru tulburarea ordinii publice. E interesant a se şti cum motivează judecătorul verdictul său şi pe ce motive a dictat acuzatului pedeapsa arătată. Se zice că acuzatul, în 20 Februar 1910, conchemase lângă can­celaria comunală vreo 200 de persoane, fără a fi anunţat adunarea aceasta, deci a călcat articolul 3 al legii pentru întruniri şi art. 496 al legii penale. Ca martori figurau Dimitrie Tudan, fra­tele acuzatului şi primar în Costeşti, şi Cesar Rogosievici exe­cutor, cel ce a făcut recensământul la Costeşti, scriind pe toţi răzeşii că-s ruşi, fără considerare că mulţi dintr-înşii vorbesc ro­mâneşte şi cereau anume să fie trecuţi ca români. Trebuie să observăm că martorii erau aceia care au făcut arătarea la tri­bunal şi au fost chemaţi, la rândul lor, să depună mărturie, care se înţelege au mărturisit astfel, ca să iasă adevărată arătarea făcută de dânşii. Ei spun că acuzatul ar fi avorbit pe oameni, în drum, şi i-ar fi provocat a se duce la cancelarie, pentru a protesta contra numărării făcute în satul lor. Chiar faptul acesta, că persoanele chemate ca martori au fost implicate la facerea recensământului, unul – Dimitrie Tiudan, ca primar, şi altul – Rogosievici, ca comisar, ar fi trebuit să-i dea de gândit judecătorului Danciul, că depunerile lor sunt de considerat cu multă precauţiune. Dar ce-i pasă, doară fură întărite depunerile acestor doi şi de un jandarm din sat, şi judecătorul credea să aibă destulă dovadă (cum se zice şi în verdict, că asupra mărturiilor făcute nu se poate avea nici o dubitaţie) pentru a se dicta pedeapsa. Dacă rectificarea acuzatului nu se lua în considerare, trebuia să se asculte măcar martorii săi şi atunci s-ar fi dovedit că acuzatul e nevinovat. Martorii acuzatului însă nu fură admişi, ci s-a trecut la ordinea zilei, peste principiul audiatur et altera pars”[5].

1911: „Petrecerea din Costeşti. Ca în anul trecut, aşa şi anul acesta, a aranjat comitetul societăţii Mazililor şi răzeşilor, cu concursul intelectalilor din Costeşti şi împrejurime, o petrecere în marele sat răzeşesc Costeşti, din districtul Vaşcăuţi. Împrejurările au voit însă ca petrecerea din anul acesta să fie repetată, astfel că costeştenii s-au ales cu două petreceri, aranjate o duminică după alta. Petrecerea întâia, din 6 August, fu stingherită de ploaie, care se cernea toată ziua, neîntrerupt. Dar, cu toate acestea, petrecerea aceasta avu o reuşită frumoasă, căci răzeşimea era întrunită aice, în număr mare, de asemenea şi preoţii din satele învecinate şi vreo câţiva intelectuali de alte categorii ne onorară cu prezenţa lor. Din punct de ve­dere moral, aşadară, a reuşit petrecerea din 6 August, căci răzeşii s-au petrecut până târziu, noaptea, foarte bine şi s-ar fi putut mulţămi cu asta singură, dacă chestia ce era pusă la ordinea zilei, înainte de petrecere, s-ar fi putut aduce în discuţie. Era vorba de chestia bisericească, care nu s-a putut discuta, fiind numărul răzeşilor din împrejurime, din pricina ploii, mai mic de cum se aştepta. Se amânase, dar, adunarea în chestia bisericească pe Du­minica din 13 August. Dar căpitanul districtual nu încuviinţase convocarea acestei adunări, pe ziua numită, pentru că rutenii, care la orice întreprindere sunt sprijiniţi în mod deosebit de afabil de organele guverniale, aveau să ţină şi ei adunare, după o liturghie cu sobor ca în Camena, şi, în fine, şi o petrecere în satul nostru, Costeşti, deci pentru a înlesni întreprinderea rutenilor, nu aveau voie românii să discute chestiile lor. Atunci Răzeşii, văzându-se întărtaţi de căpitanul districtual, care caută să stânjeniască afacerile lor, în folosul ucrainenilor, au dat petrecerea din 13 August, care nu li s-a putut opri. Şi bine au făcut Răzeşii că au aranjat petrecerea aceasta, căci ea a avut efectul pe care trebuia să-l aibă, într-un sat unde rutenii caută tot chipul să-şi facă mendrele lor, dar în zadar, căci şi aceasta ultimă încercare, pregătită de ei, cu săptămâni înainte, prin o agitaţie febrilă, s-a spulberat în vânt, fiindcă răzeşii sunt conştienţi de menirea lor şi nu se mai lasă îndopaţi cu minciuni ruseşti. Petrecerea s-a dat în casele domnului Vasile de Tudan, notar în Stulpicani, care, fiind originar din Costeşti şi având acolo o fru­moasă proprietate, cu casă spaţioasă, promovează mult mersul şi înaintarea activităţii noastre, punând, pentru prilejuri de acestea, tot­deauna localităţile sale la disposiţie. După-amiază, începură răzeşii a se aduna la casa de petrecere. Trăsuri soseau una după alta, din împrejurime, aducând oaspeţi din toate părţile, din Broscăuţi, Bobeşti, Comăreşti, Carapciu pe Ceremuş, Jadova, Vilaucea, Voloca etc. Dar petrecerea nu s-a început, până ce n-a sosit dl Cuparencu. Acestuia i s-au trimis, spre întâmpinare şaizeci de călăreţi, până la casa sa din Căbeşti, unde dumnealui îşi petrecea vacanţele, cu familia. Astfel fu condus dl Cuparencu şi preotul Mardarie de la Căbeşti, cu paradă mare, până la Costeşti, paradă cum răzeşii ştiu face acelora pe care-i îndrăgesc, pen­tru că se sacrifică cu sinceritate pentru dânşii. Şi rusnecii crăpau de ciudă, văzând cu ce alai fu petrecut dl Cuparencu, unde niciunul din cei şase deputaţi ai lor şi nici toţi la un loc n-au avut parte de aşa o primire. / Din Cernăuţi, au fost reprezentate societăţile studenţeşti „Aca­demia ortodoxă” şi „Moldova”, şi, din Viena, „România Jună”. Din persoane, mai marcante cităm pe domnii: Dimitrie Popovici, paroh din Broscăuţi, care venise cu muzica sa, „Muza Română”, şi cu preotul I. Luţa, Eugen Braha, învăţător superior în pensie, Minai de Po­pescul, învăţător superior, părintele Isopescu, cu familia, şi preoţii Antonovici, Rudeiciuc, N. Vlad şi I. Grigoras, dl Tarasievici, cu familia, dl deputat Modest Scalat, dl Iancu de Popescu, inginer, dl I. Fl. Marian, inginer, dnii Bărbier şi Mardari, cu familiile, şi dl Cuparencu, cu familia, şi mulţi alţii. / Dansul a început cam pe la patru ore după masă şi a durat, în cea mai mare veselie, până târziu, noaptea. Hora mare fu jucată, în casa şi curtea domnului Tudan, de una sută de părechi. Deci, o petrecere grandioasă a fost cea din Costeşti, precum de mult nu s-a pomenit prm cele părţi, părăsite şi uitate de con­ducătorii noştri. La un semn dat, s-a adunat o mulţime de inte­lectuali din toate părţile pentru a demonstra, în faţa deputaţilor ruteni, că răzeşimea e pătrunsă de românism până la măduvă şi nu vrea să ştie nimica de amăgirile ucrainene. E drept că la petrecerea noastră n-au fost şase deputaţi, ca la dânşii, dar tocmai aceasta e un semn bun, că noi facem ispravă şi fără deputaţi, pe când ei s-au ales, chiar sub scutul sfetnicilor, cu un scandat în toată regula. La noi a fost masa compacta a Răzeşilor, cu conducătorii lor, însufleţită de bucurie, petrecând în armonie deplină şi în ordine exemplară, pe când la pe­trecerea ruteană au fost numai vreo 10 răzeşi şi puţini ţărani, şi cu toate aceste s-a iscat ceartă între cei puţini. Din ceartă a venit chiar şi la bătaie. Preoţii Kopaczuk, Malanczuk şi Draczynski au părăsit „zăbava”, căpătând partea lor de „cinste”, şi chiar şi lumi­nătorul lor, Pihuliak, a fugit înainte de vreme, pentru a nu se alege şi cu ceva mai mult decât cu o simplă batjocură. N-am atinge noi lucrurile acestea, pentru că ele îi privesc pe ruteni, în prima linie, şi dânşii au să tragă consecinţele din întâmplarea aceasta, dară, dacă le aducem la cunoştinţa publicului, o facem de aceea, pentru că şi rutenii, în raportul ce l-au făcut despre „zabava z tanţiame”, în „Narodnei Holoc”, nu se mărginesc în darea raportului despre reuşita sau nereuşita petrecerii lor, ci se obrăznicesc a lua în batjocură muzica „Musa Română” şi mai fac şi alte observări batjocuritoare la adresa românilor. Noi însă nu vrem să ne întrecem, ca dânşii, în batjocură, ci înregistrăm simplu întâmplările adevărate din casa lui Sarnavschi. Dacă ar fi reuşit petrecerea lor, de bună seamă că tipăreau ei un raport straşnic, în numărul următor al gazetei lor, şi nu ar fi aşteptat patru săp­tămâni pentru a-l publica. Dar se vede că blamul cu care s-au ales deputaţii şi preoţii lor i-a zăpăcit aşa de tare, că le-a trebuit vreme pentru a se reculege şi pentru a-şi rescugeta bine cum să înşele lumea şi cum să ascundă mai bine scandalul ce s-a petrecut la ei. În fine, n-a spus Pihuliak, cătră Sarnavschi, fără pricină că „pentru ultima oară a venit la Costeşti” / Participantul”[6].

1915: „George a lui George Poliovei, născut în Costeşti, la 19 martie stil vechi 1884, să fi murit în toamna 1915, în Ottawa, Canada, după cum afirmă martorii. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea Eufrozinei Poliovei, născută Ungurean, procedura pentru declararea morţii celui dispărut”[7].

1919: Din Comisiunea agrară de ocol Stăneşti făceau parte, ca „Reprezentant al Băncii regionale: Nicolai Tudan, agricultor, Costeşti”, iar ca „Locţiitor: Tit Tudan, agricultor, Costeşti”[8].

În 5 iulie 1941, câţiva săteni ucraineni, foşti membri LANC,  i-au îmbrânit pe evreii din Costeşti într-un câmp de la marginea satului, de lângă casa lui Honceriuc, soldaţii români executând, atunci, 105 oameni. Ceilalţi, adică diferenţa de până la 420, au păşit pe drumul martiric înspre lagărele din Transnistria.

1941: „Tabloul normaliştilor cu diplomă de capacitate, numiţi în învăţământul primar, prin încredintare de post, pe ziua de 1 Octomvrie 1941: Păunescu Victoria, seria 1941, media 9,22, numită în comuna Costesti, jud. Storojineţ”[9].

1942: „Având în vedere raportul Nr. 4.080 din 1942 al dlui judecător al Judecătoriei mixte Vaşcăuţi, din care se constată că numitul Ilica S. Dumitru (neam de răzeşi români din Boscăuţi şi Costeşti – n. n.) din comuna Costeşti, judeţul Storojinet, în timpul evacuarii Bucovinei de Nord, a săvârşit acte de duşmănie împotriva armatei române; / Având în vedere depoziţiile martorilor, anexate la dosarul în cauză, din care reiese că susnumitul, în timpul retragerii armatei române, în Iunie 1940, din Bucovina de Nord, a dezarmat şi dezbrăcat un soldat român, ce era răzleţit de coloană, fapt pentru care a şi fost condamnat de Curtea Marţială, prin sentinţa Nr. 618 din 1942, la 15 ani muncă silnică… / Decidem: / Art. I. Se retrage naţionalitatea română numitului Ilica Simion Dumitru din comuna Costeşti”[10].

[1] ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, I, Chişinău 1975, p. 444

[2] SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1843 p. 20, 1876 p. 71, 1907 p. 143

[3] Politische und gerichtliche / Organisation / der / im Reichsrathe vertretenen Länder von Öesterreich, Wien 1869. pp. 158-161

[4] Grigorovitza, Em., Dicţionarul geografic al Bucovinei, Bucureşti 1908, p. 73

[5] Gazeta Mazililor şi Răzeşilor Bucovineni, Nr. 11, Anul I, 5 mai 1911, p. 100

[6] Gazeta Mazililor şi Răzeşilor Bucovineni, Nr. 17, Anul I, 15 septembrie 1911, pp. 201-204

[7] Monitorul Bucovinei, Fascicula 18, Cernăuţi, 15 iunie nou 1921, pp. 232-240

[8] Monitorul Bucovinei, Fascicola 73, 13 octombrie nou 1919, pp. 1-8

[9] Monitorul Oficial, Nr. 249, 2o octombrie 1941, p. 6475

[10] Monitorul Oficial, Nr. 149, 30 iunie 1942, p. 5362