Povestea aşezărilor sucevene: Bereşti

Bereşti. Statutul de moşie a Zvoriştei, pe care s-a durat, ulterior, un cătun cu zece case, apoi, pe seama migraţiilor galiţiene de „liuzi”, chiar un sat, cu biserică mică şi târzie, dar cu oameni săraci, încât sărea în ochii drumeţului „cam proasta situaţie” a sătenilor, Bereştii au aceeaşi istorie ca şi Zvoriştea, Zamostea şi Şerbăneştii, cu aceiaşi moş-strămoşi, care se risipesc prin veacuri în diverse încrengături ale aceleiaşi tulpini genealogice. Prin urmare atestarea documentară începe cu statutul de moşie megieşă.

1492, martie 17: În faţa Divanului lui Ştefan cel Mare apar nepoţii lui Ion Jumetate, „Mărina, fiica lui Giurgiu Jumetate şi cu copiii săi, şi cu vara ei, Mărinca, fiica lui Mândrea, şi nepotul ei de frate, Silea, şi sora lui, Donea, fiii Fedcăi, şi verii lor, Şteful şi sora lui, Mărina, fiii Maruşcăi, fiica lui Şteful Jumetate” şi împart, în bună înţelegere, o parte dintre moşiile rămase după bunicul lor, Iom Jumetate. Şteful şi sora lui, Mărina, „nepoţii lui Şteful Jumetate” moştenesc „Şerbănăuţi pe Siret… Iar hotarul acelui sat, anume Şerbănăuţi, să fie din poiană, de la cornul pădurii, care este aproape de drum… iar de la Bereşti, aproape de Siret, o movilă pe care a pus-o Ioanăş (cel din 1392, proprietar al Zvoriştei, Zamostei şi Şerbăneştilor – n. n.), iar de la acea movilă drept către făget”[1].

1734: În 20 februarie 1733 se confirmă împărţirea moşiilor lui Vasile Stârcea, făcută în 20 decembrie 1733 e marele vornic Sandu Sturze, între urmaşii lui Stârcea, „anume Pătrăşcanu şi Safta, Ion şi Ştefan Stărpul, dându-se partea Stărpului, cu judecata Domniei Sale, să-l clironomisască nepoţii lui, feciorii lui Ioan Stârcea”. Astfel, prin „cartea lui Ion şi a lui Ştefan Stârcea, s-au împărţit pe 6 feciori ai lui Ion Stârcea: A patra parte de Bereşti, lui Vasile Stârcea; a patra parte de Zvorişte, Ilincăi; a patra parte de Şărbăneşti, Irinii şi o parte Ilincăi… A opta parte de Zvorişte, Sandii, mumei şatrariului Petre Cheşcu… A patra parte din Şărbăneşti, Saftei, din care se trage pitarul Cliamintiuoi”. / „La clironomii lui Ion Stârcea, ce clironomisesc şi pe Ştefan Stărpu, după puterea de judecată: A patra parte de Bereşti ot Ţinutul Sucevei; a patra parte de Zvoriştea”. / Partea lui Patraşcanu şi a Saftei lui Vasile Stârcea: jumătate de sat de Şărbăneşti; a patra parte de Bereşti… a opta parte de Zvorişte”. / „La clironomii lui Patraşcu şi a Saftei, surorii sale: A patra parte de Bereşti la Ţinutul Sucevei; pol  sat Şărbăneşti; a patra parte de Zvoriştea, însă cu jumătate de a patra parte ce au luat-o de la Şăpteliceşti fără dreptate, că unde aveau ei a opta parte de Zvorişte, acmu se stăpâneşte a patra parte”[2].

1772-1774: La Bereşti existau 14 case, cu 7 birnici şi cu 7 rufeturi, reprezentate de 1 mazil, 2 argaţi ai lui, 1 nevolnic, 1 ţigan şi 2 femei sărace[3].

1775: În recensământul făcut din ordinul generalului Spleny pentru Ocolul Siretului, Bereştii sunt menţionaţi cu 1 mazil, 1 popă, 10 ţărani.

1778: Bereşti avea 123 familii[4], incluse fiind şi cele de galiţieni, care munceau pe moşia mazilului Calmuţchi.

1803: Bereştii pitarului Neculai Calmuţchi avea 70 liuzi (oameni străini, de regulă fugiţi din Galiţia), care se alătură băştinaşilor menţionaţi de recensămintele anterioare[5].

1894: Biserica „Filială din Bereşti „Sfântul Necolai”, construită din lemn bârne, încheiate, de jos, până şi cu bolta de sus, de Vasile Calmuschi, la 1800. Catapiteazma din iconiţe mici, are inscripţia: „Această sfântă şi Dumnezeiască catapiteazmă s-a făcut de robul lui Dumnezeu Vasile Calmuschi şi soţia sa Balaşa, ca să fie spre pomenirea a tot neamul lor (7282). Altă inscripţie arată că s-a reînnoit de robii lui Dumnezeu Vasile Lepadatu, cu soţia sa, Safta, spre pomenirea a tot nea­mul lor, 1847, septembrie 26. În 1890, i se bătu scânduri pe dinlăuntru şi afară, văpsindu-se; se podi jos cu scân­duri, de comună şi enoriaşi, prin stăruinţa preotului C. Balanescu. Clopotniţa, dinaintea bisericii, pe 2 stâlpi. Pe clopot, numele Nicolae Calmuschi, 1809. Cimitirul e cu gard, cel de înmormântare, în partea de răsărit; sunt 8,5  fălci”[6].

1895: Comuna rurală Zvorăştea (Zvoriştea), din județul Dorohoi, plasa Berhometele, era „formată din satele: Bereşti, Buda cu Dealul, Poiana, Pustaiul, Şerbăneşti cu Slobozia, Stânca cu Zvorăştea şi Vatra, cu reşedinţa în Zvorăştea. Are 5.164 suflete; 6 biserici, deservite de 3 preoţi, 7 cântăreţi şi 6 pălămari; o şcoală mixtă. Vite: 939 vite mari cornute, 1.719 oi, 8 capre, 212 cai şi 300 porci”[7].

1895: „Soldaţii mai jos notaţi, dezertând, sunt rugate toate autorităţile civile şi militare a-i urmări şi, prinzându-i, să-i trimită depozitului de recrutare Dorohoi: ”

1898: „Bereşti, sat, judeţul Dorohoi, pe moşia Zvorâştea, comumna cu ase­menea numire, plasa Berhometele. Cu 136 familii, 544 suflete. Bise­rica, cu patronul „Sfântul Nicolae”, fără preot, cu 2 cântăreţi, 1 pălimar, este din lemn şi mică, făcută, în anul 1800, de Vasile Calmuschi”[8]. În dicţionarul lui Filipescu-Dubău se menţionează „cam proasta situaţie” a sătenilor, iar Calmuschi este connsiderat ctitor al bisericii „dupre spusa populară şi însemnările ce sunt, căci inscripţie n-are”[9].

1919: „EXTRAS de pe procesul-verbal încheiat de Comisia I judeteană, relativ la exproprierea moşiei Bereşti, din comuna Zvorâştea, proprietatea doamnei Ioana Dr. Sava-Goiu. Din această moşie s-au expropriat  94 ha şi 10 ari, situate între Siret şi Sireţel, în lung, în hotar cu terenul dat în expropriere locuitorilor din Ionăşăni pentru mosia Strâmba, având ca hotare, la nord, Siretelul, la sud, Siretul, la apus, hotarul pământului expropriat pentru locuitorii din Ionăşăni, iar la răsărit, cu restul proprietăţii. Întreg terenul expropriat este de calitatea I şi comisiunea opinează a se plăti cu 1.100 lei/ha. / Pentru exactitate: / Preşedintele comisiunii, judecător M. Balasan. / Secretar, I. Baer. // EXTRAS de pe procesul-verbal încheiat de comisiunea I judeţeană Dorohoi, relativ la exproprierea moşiei Bereşti-Zvorâştea, din comuna Zvorâştea, proprietatea Casei rurale din Bucureşti. Moşia are o întindere totală de 769 ha, care s-au expropriat în intregime, conform art. 5 din decret-lege, scăzându-se numai 3 ha – conacul, şi are următoarele hotare: spre răsărit apa Siretului şi moşia Strâmba, la apus delimitările satului Călugăreni (Adâncata) şi pădurea Hânţeşti, la nord moşia Bereşti Cotin Zamfirescu şi vatra satului Bereşti şi la sud cu moşia Hânţeşti. Terenul expropriat se compune din 512 ha calitatea I şi 194 ha calitatea II. Comisiunea opinează a se plăti cu câte 1.100 lei ha calitatea I şi 900 lei ha calitatea II. / Pentru exactitate, Preşedintele comisiunii, judecator M. Balasan. / Secretar, I. Baer. // Cotin Zamfirescu (stăpân şi în Vârfu Câmpului), fiind proprietar în hotar, pe toată întinderea şi pe moşia Bereşti- Calmuski,  a oferit o egală porţiune de pământ în moşia Bereşti, hotar cu moşia Vârfu Câmpului, în lungul moşiei, între Siret şi Sireţel. Pământul se compune din 78 ha calitatea I şi 6 ha 30 ari calitatea II. Comisiunea opinează a se plăti cu câte 1.400 lei ha pământ calitatea I şi cu câte 900 lei ha calitatea II”[10].

[1] AŞSP, Documente Romaniae Historica. A. Moldova, vol. III, Bucureşti 1980, doc. 108, p. 215

[2] Iorga, N., Studii şi documente cu privire la Istoria Românilor, vol. XXI, Bucureşti 1911, pp. 272-276

[3] AŞRSSM, Moldova în epoca feudalismului, vol. I, Chiţinău 1975, p. 344

[4] Ciocoiu, Constantin, iconom, Note la Monografia Bisericilor parohiale și filiale din județul Dorohoi, Dorohoi 1902, pp. 55, 56

[5] Codrescu, Th., Uricarul, Vol. VII, Iaşi 1886, p. 243

[6] Ciocoiu, C., Iconomul, Note la Monografia Bisericilor parohiale şi filiale din judeţul Botoşani, Dorohoi 1892, p. 56

[7] Lavovari, George Ioan, Marele Dicționar Geografic al României, Volumul V, București 1902, p. 799

[8] Lahovari, George Ioan, Marele Dicţionar Geografic al României, volumul I 1898, p. 379

[9] Filipescu-Dubău, Nicu, Dicţionar geografic al judeţului Dorohoi, Iaşi 1891, p. 18

[10] Monitorul Oficial, 9 august 1919, p. 4955-4957

Povestea aşezărilor sucevene: Grămeşti

GRĂMEŞTI. Despre legendarul Grama, al cărui nume l-a înveşnicit satul Grămeşti, vechile urice se pronunţă destul de ambiguu. Exista, în 1439 (6947), ca partizan al lui Ştefan Vodă, în disputa cu fratele său, Iliaş Vodă, un ban Grama, probabilfrate cu Oană Grama, proprietar de moşii pe Câmpul lui Dragoş, şi cu Coste Grama, proprietar al Siminicenilor. Acest Grama a avut patru feciori, pe Stan, Sima, Bodea şi Bogdan Grama, un singur urmaş fiind consemnat de mărturiile istoriei, Grama, fiul lui Stan şi părintele lui Grama vameş, care se însurase cu sora nevestei lui Ştefan Centaurul[1]. Cum satul lui Grama avea să fie împărţit, în 1430, între fiii lui Ioan Jumătate, este de presupus că Grama care a dat numele satului Grămeşti era ori tatăl, ori unchiul lui Ioan Jumătate, care putea moşteni sau cumpăra satul, conform dreptului valah, doar ca „neamul cel mai apropiat”, indiferent că era vorba de cumpărătură sau de moştenire.

1430, iulie 7. Satul lui Grama, Grămeşti, este menţionat în diata prin care Şteful Jumătate primeşte satul Cândeşti. În faţa divanului lui Alexandru cel Bun se prezentaseră „Jurju Jumătate, cu fraţii săi, cu jupânul Şteful şi cu jupânul Mândrul… şi cu a lor bunăvoie au împărţit ocinile părintelui lor, Ioan Jumătate… iar jupânului Şteful s-au dat Şerbăneştii pe Siret, cu mori în Siret şi Cândeşti pe Siret, cu moară pe Siret, între Grămeşti şi Rogojeşti, şi, mai jos de Călineşti… iar cu mori pe Siret”[2].

1490, martie 15. „A 26 biserică, la Grama, cu popă” trece sub ascultarea Episcopiei din Rădăuţi[3].

1623, aprilie 12. Ştefan Tomşa întăreşte lui Mihai Tăutul, pârcălabul Hotinului, „giumatate de sat Grămeştii, parte de sus, cu moară pe apa Siretului, ce el şi-a cumpărat de la unchiul său, Toader, fiul lui Tăutul,logofăt şi jumătate de Rudeşti, jumătatea de jos, ce i-a venit parte de la părintele său, Zahariia Tăutul, şi cu loc de iaz şi mori, şi satul Drăguşeştii, mai sus de târgul Siretului, ce el şi-a cumpărat de la Vasilie şi de la sora lui, copiii Eremii Drăgăneasii, nepoţii lui Burlă comis, şi a patra parte, partea de jos, din tot satul Rugăşeşti pe Siret, ce el şi-a cumpărat de la Căzacul şi de la femeia lui, Nastasia, fiica Agafiei Tolocicoaiei, nepoata lui Ponici, şi a treia parte din jumătatea de sus din acelaşi sat, parte cu loc de mori pe Siret şi pe Molniţă, amândouă părţile din ţinutul Sucevii, ce şi-a cumpărat de la Vasilie şi fratele lui, Gligorie, şi sora lor, Grozava, copiii lui Ionaşco Pitărescul, nepoţii Fădorcei, strănepoţii aceluiaşi mai sus scris Cozma Ponici”[4].

1722, februarie 20. Iuon Paladi moşteneşte partea de sus a satului de la Toader Paladi, ginerele lui Tăutul logofăt.

1733: Toader, fiul lui Iuon Paladi, moşteneşte moşia străbunilor săi.

1761, septembrie 19: „Pavel Morţun, vornic din Calafindeşti, ţinutul Suceava, dă lui Pahomie, egumenul mănăstirii Putna, mărturie că, după cum i-au artătat nişte oameni din Grimeşti, când a umblat cu Constantin Paladi pe moşia Rudeştilor şi a Botăşănţilor pentru cercetarea hotarelor, Igrişte este hortar al Rudeştilor şi al Botăşinţilor, ce desparte de Bălcăuţii mănăstirii Putna şi că, până în Igrişte, este şi hotarul Bălcăuţilor şi mănăstirii Putnn. Locul a fost arătat boierilor hotarnici: Vasile Buhăescu paharnic, Lupul Hadîmbul vornic de poartă gospod şi lui Pahomie, egumenul mănăstirii Putna”[5].  

1762: Vasile Buhăescu şi Lupul Hadâmul hotărnicesc, din nou, din porunca lui Grigori Callimachi Vodă, moşia Bălcăuţi, a mănăstirii Putna, satul megieşindu-se, „către răsărit, cu Rudeşti şi Grămeşti, moşiile lui Dumitru Palade vornic”[6].

1765, august 14. Se face hotarnica părţii din Grămeşti care-i revine Ilianiţwi, văduva lui Dumitraşco Paladi.

1782, februarie 20. Ioan Paladi şi Miron Darie împart între ei moşia rămasă după Toader Palade.  

1803: Conform condicii liuzilor („oameni aduşi de peste hotar, de către proprietarii de moşii, atât boieri, cât şi mănăstiri, care se foloseau de munca lor, pe un timp oarecare. Visteria nu putea percepe nici o dare de la toţi aceşti liuzi sau oameni străini”), în Ocolul Berhometile, la „Grămeştii caminarului Aleco Kalimah, lucrau pământul (pe) loc îndestul” 106 liuzi şi 16 breslaşi. În „Rudeştii lui Constantin Tăutul, lucrau pământul (pe) loc puţin” 21 liuzi, iar la „Botoşăniţa răzeşească, lucrau pământul, (pe) loc puţin” doar 11 liuzi. În celălalt cătun al Grămeştilor, la „Verpole a casei spătarului Neculce, lucrau pământul, (pe) loc îndestul” 32 liuzi[7]. Deci, stăpânii moşiilor din zonă erau caminarul Aleco Kalimah, Constantin Tăutul şi spătarul Neculce.

1804: „Parohia Grămeşti, 400 familii, cu biserica paro­hială „Sfântul Nicolae”, construită de locuitori, la 1804, din lemn bârne, tencuită şi văruită, în locul altei bisericuţe, arsă. Se repară, în 1887, acoperită cu şindrilă. În locul altei catapetezme de muşama, cu litere slavone, actuala catapiteazmă e în 3 rânduri de iconiţe, are, pe icoana împărătească, Maica Domnului, data 1807 şi un pomelnic cu această dată. La iconostas, data 1843; sus, podită cu scânduri, joş pardoseală de piatră. Cimitirul din jurul ei, închis cu gard de nuiele. Clopotniţa de la poarta cimitirului, aşezată pe stâlpi de lemn, e acoperită cu şindrilă. Cel de înmormântare, partea de apus, e închis cu zaptaz. Biserica avu reparaţiuni în 1908, întărindu-i-se pereţii. Poseda 12 fălci pământ. Proprietatea moşiei e a dlui Bogdan V. Goilav, Astăzi, sora Ecaterina Ilie Aritonovici. Sătenii împroprietăriţi au 1.004,26 hectare pământ, iar propietatea 1.246,01 hectare câmp şi 214,83 hectare pădure, la malul Siretului, luncă de răchită şi lozie. Însemnate, dealul (movila) din comuna Grămeşti (pe Siret), un loc unde spun bătrânii că au stat ostile ungureşti şi leşeşti, în vremea lui Ştefan cel Mare; Cudrina, un deal şi un ponor; Podişul Horaiţului, loc cu multe urme rămase de la războaiele dintre leşi, unguri şi moldoveni, sub Şte­fan cel Mare. Pârâie: Marele şi Verechia, ce vin din Bucovina. Clerul, în 1894: paroh –Sava Nicolau, seminar 4 cla­se, atestat No. 137 din 1858; Cântăreţi ­– D. Vasiliu, decre­tat în 1876; V. Gh. Nicolau – în 1886. Urmează: paroh – N. Tomaziu, din 1905, în locul decedatului Sava Nico­lau; cântăreţi: C. Vasiliu şi V. Vasiliu. Parohia Verpolea, 86 familii, anexată de cătunele Rudeşti, 30 familii, şi Botoşăniţa, 60 familii, toate din comuna Grămeşti, are biserica parohială „Sfântul Nicolai” din Verpolea, întâi con­struită din lemn bârne, adusă de la Sinăuţi, de lângă Mihăileni, reînnoită cu pereţi de cărămidă şi acoperită cu şindilă de ctitorii Elena şi preot V. Teodoriu, părinţii pre­otului Ioan Vasiliu, născut la 1799, care o refăcu de piatră. Vechea catapiteazmă de muşama se păstrează, cu inscripţiunea: „Această catapiteazmă au făcut-o robul lui Dumnezeu, Mihalache Grosu, cu fratele său, Ioniţă, la 1800, luna mart 22”. Actuala catapiteazmă, în 3 rânduri de iconiţe, se zugrăvi, cu preţul de 360 lei, la Satul Mare, în Bucovina. Icoanele împărăteşti parte sunt aduse, iar parte făcute din nou. „Sfinţii Voievozi” poartă data 1874. Uşile împărăteşti au litere slavone, cât şi alte iconiţe. Un tablou în pridvor: jude­cata viitoare. Sus, podeala din scânduri zugrăvite, jos pia­tră. Cimitirul din jurul bisericii închis cu zid de piatră, la poartă clopotniţă de lemn, acoperită cu tablă. Lângă sat, se află şanţul Haţaş, anume făcut a se despărţi de Bucovina, fiind graniţa. Biserica posedă 8,5 fălci pământ: Însemnată e Movila, la Verpole, unde s-a găsit o sabie şi alte obiecte militare, ar fi înmormântaţi soldaţi căzuţi în războiul lui Ştefan cu polonii. Filiala Adormirea din Rudeşti este construită din bârne, tencuită şi văruită, acoperită cu şindrilă, sus podeală din scânduri, jos nepodită, făcută în locul unui schit călugăresc. Vechea clopotniţă, ce fusese de cărămidă, înaintea bisericii, s-a mutat la poartă, pe stâlpi de lemn. Catapiteazma, în 3 rânduri de iconiţe, are litere slavone. Proprietatea moşiei e a doamnei Pulcherea Alecu Stârcia. Familia Stârcia, una din vechile şi ilustrele familiei ale Moldovei, se trage de aci; a dat mulţi bărbaţi însemnaţi; pe Mihu Stârcia, unul din veterani ostaşi ai lui Ştefan cel Mare, care străluci prin bravura sa, în războiul de la Baia, unde Matei Corvin, regele ungurilor, fu cu totul zdrobit; pe stolnicul Stârcia, care, la 1520 (7028), era între veliţii boieri şi consilier Domnesc (Cronicele Românilor, Melchisedec, p. 158). Dupa moartea lui Ştefan Bogdan Vodă, la 1527 (autorul se referă la Ştefăniţă Vodă – n. n.), se stinse cu el linia ereditară a Bogdanilor la tronul Ţării. Mihu Stârcia, bătrân de 87 ani, încă plin de viaţă, după stăruinţele adunării boierilor şi a vistiernicului Trotuşanu, se înduplecă a primi Domnia. Prezentându-se, atunci, Rareşa, cu fiul ei, Petru, şi arătând uricul cu inelul suveranului Ştefan cel Mare, prin care acesta reconoştea pe Petru de fiu al său natural, Stârcea recunoaşte pe Petru de Domn (Calendarul lui Asachi, 1854, p. 100.). Mihail Stârcia, portarul Sucevei şi Constantin Başotă, paharnic, fac hotărnicia Fălticenilor, în 12 iulie 1768 (Fondul Religionariu, Pumnul, p. 61). Sătenii împroprietăriţi au 52,2 hectare pământ, iar pro­prietatea 320,81 câmp şi 58 hectare pădure. Biserica s-a îngrijit, până la 1864, de decedatul proprietar Al. Stârcia. De la numitul proprietar, biserica stăpânea, imprejurul ei, cinci fălci pământ. De însemnat aici este Podul lui Tăutu, fiind biserica lui logofătului Tăutu, de la Bălineşti, aproape; asemenea, pârâul Marele, ce curge din Bucovina, fiind Rudeşti pe graniţă. Botoşăniţa (Tacul), sat lângă Grămeşti, aşezat parte pe costişă şi parte pe şes, între nişte gârle. Proprietatea moşiei a fost, din vechime, a mănăstirii Putna, din Bucovina. La 1785, s-a vândut partea ce a rămas în Moldova, după luarea Bucovinei, care forma un singur trup cu partea ce se prelungeşte în Bucovina. Sătenii împroprietăriţi au 104 hectare, iar proprietarul moşiei, 152 hectare câmp şi 35 hectare pădure. Însemnate: pârâul Verichia, dealul Botoşăniţa, care serveşte de hotar dinspre Bucovina. Clerul, în 1894: paroh –N. I. Tomaziu, seminar grad I, atestat No. 142 din 1876, Iaşi; supra-numerar – Preotul I. Vasiliu, născut la 1799, în 14 Ianuar, având cursul catihetic; cântăreţi: Gh. Vasiliu, decretat din 1878, şi V. Chiţu. Urmează: paroh – H. Tataru, în 1906, şi I. Grigoraşi, în 190p; Ilie Ungureanu, în locul lui Chiţu”[8].

1865: La „Esposiţiunea Naţionale din 1865 în Jassi”, organizată, sub înaltul patronaj al lui Alexandru Ioan Cuza, la Frumoasa, în cadrul clasei XIII – lânărie, a expus şi „Iconomul Sava, din Grămeşti, plasa Berhometele, judeţul Dorohoi, o scoarţă de lână lucrată de consoarta sa”, pentru care a primit „un premiu de 2 galbeni pentru o scoarţă”[9].

1883: „Sămile bugetare ale comunelor pentru exercițiul anului financiar trecut, 1881-1882, sunt deja verificate și aprobate de comitet, afară de acele ale comunelor Mamornita, Hilișeu și Grămești, care nu snnt trimise nici pe anul 1880-1881, și pentru care comitetul, uzând de dreptul ce i se confera prin art. 26 din legea comunalî, a regulat să trimită comisari, pe contul autorităților acelor comune, pentru a âncheia conturile și, în același timp, conform art. 90 din citata lege, a dispus sî se constate faptul întârzierii depunerii sămilor, traducându-se pe primari înaintea justiției, pentru a fi supuși penalităților ce această lege le prescrie”[10].

1895: „Soldaţii mai jos notaţi, dezertând, sunt rugate toate autorităţile civile şi militare a-i urmări şi, prinzându-i, să-i trimită depozitului de recrutare Dorohoi: Ivan Costache, contingentul 1878, din comuna Grămeşti, judeţul Dorohoi; „Maria Ioan, contingentul 1881, din comuna Grămeşti, judetul Dorohoi; Scutariu Ion, contingentul 1884, din comuna Grămeşti, judeţul Dorohoi; Ţiguleanu Costache, contingentul 1889, din comuna Grămeşti, judeţul Dorohoi”[11].

1899: „Se publică spre cunoştinţa generală că, în ziua de 18 Noiembrie 1899, orele 11 a. m., se va ţine, în localul primăriei comunelor respective de care depinde fiecare din bunurile notate mai jos, licitaţiune publică orală pentru arendarea terenurilor de arătură, de fâneţe şi a golurilor de munte pentru păşune, încorporate pădurilor prin perimetrarea lor, cu ocaziunea vinderii de veci a moşiilor respective: Bălineşti: „154. Locurile de fâneţe, şi anume: Poiana Graniţa,  2.685 mp; hotarul Tacului, 8.951 mp; Chetrişu, 1 hectar, 5.396 mp; Timofti, 5.724 mp; Maduriac, 1 hectar, 1.636 mp; Poiana Popii Verechi, 7.160 mp; Poiana Popii, fântâna Ciobanului, 1 hectar, 741 mp; Poiana N. Bahnovici, 5.720 mp; Popii din Deal, 7.160 mp; Poiana Vererechia, 2 hectare, 5.063 mp, şi Tiru, 3.580 mp, dimpreună şi cu poienile de arătură, anume: Chetrişu, 4 hectare, 8.157 mp; Poiana Popii, fântâna Ciobanului, 3 hectare, 7.775 mp; a Urzicilor, 5.908 mp, şi Rivan, 5 hectare, 1.917 mp, din care sunt scăzute 3 hectare, delimitate pentru gardianul pădurii, şi Poiana Tiru, ca de 1 hectar, 5.217 mp; toate în întindere ca de 25 hectare, 5.630 mp, situate în cuprinsul pădurii Statului Bălineşti; garanţia provizorie lei 270” (Monitorul Oficial, Nr. 172, 2 noiembrie 1899, p. 5915).

1900: „Grămeşti, comună rurală, în judeţul Dorohoi, plasa Berhometele, formată din satele: Botoşăniţa, Grămeşti, Rudeşti şi Verpolea, cu reşedinţa primăriei în Grămeşti. Are: 468 familii sau 2.173 su­flete; 3 biserici, cu 3 preoţi, 4 cântăreţi şi 3 pălimari; 1 şcoală, condusă de 1 învăţător şi frecventată de 58 elevi; 1.380 hectare 66 ari pămîânt sătesc; 1.944 hectare 93 ari câmp şi 365 hectare 96 ari pădure a proprietarilor de moşii; mai multe iazuri şi puţină vie. Bugetul comunei este de lei 6.214, bani 43, venituri, şi de lei 6.097, la cheltueli. Vite mari cornute 620, oi 1.257, capre 10, cai 57 şi porci 770. Sunt 60 stupi. Grămeşti, sat, pe moşia cu ace­laşi nume, plasa Berhometele, judeţul Dorohoiu, cu 318 familii sau 1.611 suflete. Proprietatea moşiei este a dlui Bogdan V. Goilav. Are o biserică, cu hramul „Sfântul Nicolai”, cu 2 preoţi, 2 cântăreţi şi 1 pălimar, mică, de lemn, şi tencuită, făcută în 1804, de către săteni; o şcoală, condusă de 1 învăţător şi frecventată de 50 elevi, aşezată într-un local bun făcut de comună. Sătenii împroprietăriţi au 1.004 hectare 26 ari pământ; iar stăpânul moşiei, 1.246 hectare 1 ar câmp şi 214 hectare 83 ari pădure, cu diferite eserţe de ar­bori; iar la malul Siretului, un frumos zăvoi, luncă de răchită şi lozie. Pâraiele ce trec pe moşie sunt Marele şi Verechia, ce vin din Bucovina. Drumuri principale: acel ce duce la Bălineşti şi acel ce duce la Botoşăniţa, prin Rudeşti şi Verpolea. Hotarele moşiei sunt cu : Bă­lineşti, Botoşăniţa, Rudeşti, Ver­polea şi Siretul. Însemnate aicea sunt dealul Cudrina, dealul Movila şi Podişul Horaiţuluî”[12].

1901, dialectologul Gustav Weigand: „Am vizitat Mihăilenii, târguşor preponderent evreiesc, de cealaltă parte a graniței cu România, unde era zi de piață. Un birjar m-a dus la oamenii din Grămeşti[13] și Zvoriştea[14], unde am şi înnoptat, la hanul evreiesc. A doua zi, am trecut, din nou, granița și am ajuns, după-amiază, în orașul Siret, care este inundat de evrei, plecând la Sfântul Onufri[15], sat cu o interesantă biserică mănăstirească, din 1593. Am rămas la profesorul de limba română von Geler, pe care l-am cunoscut pe stradă și care m-a invitat la el acasă”[16].

1919: „EXTRAS de pe procesul-verbal încheiat de comisiunea I judeţeană relativ la exproprierea moşiei Verpolea, din comuna Grămeşti, proprietatea doamnei Olimpia Chiriac Manoliu. Situatia definitivă a terenului expropriat în întindere de 7 ha, 80 ari este la locul numit „Ţarina”. Hotarele terenului expropriat sunt: la răsărit moşia Grămeşti, la apus cu restul moşiei, la nord cu Siretul, iar la sud cu şoseaua Grămeşti-Verpolea. Terenul expropriat fiind de calitatea I, Comisiunea opinează a se plăti cu câte 1.100 lei ha de pământ expropriat. / Pentru exactitate: Preşedintele Comisiunii, judecător M. Balasan. / Secretar, I. Baer. // EXTRAS de pe procesul-verbal încheiat de comisiunea I judeţeană, relativ la exproprierea moşiei Budeşti, din comuna Grămeşti, proprietatea dlui Alex. A. Stârcea. Situaâia definitivă a terenului expropriat, în întindere de 3 ha, este în Ceairul (loc de păşunat cai, cu rogozuri – n. n.) de la fântâna lui Zaharia. Hotarele acestui teren sunt: la nord ţarina locuitorilor satului Rudeşti, iar la est şi spre vest cu proprietatea lui Alex. M. Stârcea. Întreaga suprafaţă expropriată este formată din teren de cultură de calitatea I. Comisiunea opinează a se plăti cu câte 1.200 lei ha de pământ expropriat. / Pentru exactitate: Preşedintele Comisiunii, judecător M. Balasan. / Secretar, I. Baer”[17]. „EXTRAS de pe procesul-verbal, relativ la exproprierea moşiei Botoşiniţa-Tacu, proprietatea dlui Constantin Romano, fostă Elena Buzilă, încheiat de comisiunea I judeţeană, în ziua de 9 Iulie 1919. S-a declarat expropriată suprafaţa de 1 ha, 40 ari pamânt din moşia Botoşiniţa-Tacu, din comuna Grămeşti, judeţul Dorohoi. Situatia definitivă a terenului expropriat este în lanul Dumbrava, lângă pământurile sătenilor şi pădure. Comisia opinează a se plăti câte 1.000 lei hectarul, pământul fiind de calitatea II, în regiunea I. / Preşedintele comisiunii, M. Balasan. / p. Conformitate, M. Balasan”[18].

1920: „EXTRAS de pe hotărârea acestei comisiuni No. 150 din 25 Noemvrie 1920. / Văzând şi dispoziţiunile art. 31 bis şi 33 din decretul-lege de expropriere cu modificările aduse prin decretul-lege cu No. 2.100 din 8 Mai 1920 şi toate instrucţiunile date de Casa centrală a cooperaţiei şi împroprietării sătenilor în această privinţă. / Pentru motivele văzute în corpul hotărârii, în majoritate, hotărăşte: / Fizează următoarele preţuri pentru terenul expropriat din mosie Verpolea, comuna Grămeşti, proprietatea dnei Olimpia Chiriac Manoliu: / Pentru 7 hectare, 80 ari teren cultivabil calitatea I, lei 2.400 hectarul. Prezenta hotărâre este supusă apelului la Curtea de apel din Iaşi, în termen de 15 zile de la publicarea ei, conform art. 34 din decretul-lege de expropriere modificat prin decretul-lege No 2.100 din 8 Mai 1920. / Preşedinte, I. Stănescu-Buzău. / Membri: Consilier agricol, cu opinie separată, Alex. I. Dimitriu. / Delegatul proprietarilor, supleant, Brăescu. / Delegatul sătenilor, cu opinie separată, Dr. Al. Sandovici, preot. / Secretar, N. C. Mândrescu”[19]. // „Fixează următoarele preţuri pentru terenul expropriat din moşia Rudeşti, comuna Grămeşti, proprietatea dnei Finareta Al. Stârcea: / Pentru 3 hectare, teren cultivabil calitatea I, lei 2.000 hectarul”[20].

1925: „În numele legii şi al M. S. Regelui, Noi, locotenent Angheluţă I., substitut  de raportor pe lângă consiliul de război al corpului IV armată Iaşi, secţia II, / Mandăm şi ordonăm prin aceasta tuturor portăreilor sau agenţilor puterii publice militare şi civile a aduce înaintea noastră pe soldatul A Iftincăi Ioan, de fel din Grămeşti, judeţul Dorohoi, contingentul 1910, fost în regimentul 29 infanterie, iar acum necunoscut, la 29 mai 1925, ora 8 şi 30 a. m., pentru a fi ascultat ca inculpat. Invităm pe toţi depozitarii puterii publice militare şi civile, cărora li se vor arăta acest mandat, a da mână de ajutor pentru execatarea lui. / Mandăm şi ordonăm prin aceasta tuturor portăreilor sau agenţilor puterii publice militare şi civile a aduce înaintea noastră pe soldatul Barbu Vasile, de fel din comuna Grămeşti, judeţul Dorohoi, contingentul 1900, fost în regimental 69 infanterie, iar acum necunoscut, la 29 Mai 1925, ora 9 a. m., pentru a fi ascultat ca inculpat”[21].

1941: „Se publică mai jos lista Nr. 13, de gradele inferioare (trupe), morți pentru patrie, în actualul război, începând de la 22 Iunie 1941, ora 24: Moroșanu Vasile, soldat, ctg. 1941, cu ultimul domiciliu în comuna Grîmești, jud. Rădăuți, mort la 13 iulie 1941”[22]. „Lista nr. 9: Acsahei Haralamb, sergent, ctg. 1932, cu ultimul domiciliu cunoscut în comuna Grămești, jud. Dorohoi, mort la 5 iulie 1941; Anichitei Mihai, soldat, ctg. 1941, cu ultimul domiciliu cunoscut în comuna Grămești, jud. Dorohoi, mort la 17 iulie 1941”[23].

1947: „Tribunalul Dorohoi Conform art. 14 din legea Nr. 173 din 1941, sunt invitați toți acei ce stiu despre moartea sau dispariția lui Neculai Ion Barbu, fost cu domiciliul în comuna Grămești, județul Dorohoi, să comunice Tribunalului Dorohoi. / Nr. 23.069. /1947, Iulie 30”[24].

1947: Se transferă: „Agronomi: Vatamaniuc Teodor, de la Grămești, Dorohoi, la Vârfu Câmpului, singurul concurent, interese materiale”[25].

1948: „Art. 1. Se acordă gradația de merit în învățământul primar, pe data de 1 Septemvrie 1946, următorilor învățători titulari la școlile primare specificate în dreptul fiecăruia: Bordeianu Clemansa, învățătoare, comuna Grămești, județul Dorohoi”[26]. / „Membrii corpului didactic cuprinși în alăturatele tablouri, care fac parte integrantă din prezenta decizie, ale cărora raționalizări, fixări li repartizări au fost anulate cu decizia Nr. 164.743 din 1948, rămân la dispoziția ministerului, fiind obligați să ceară detașarea în posturile ce vor fi publicate vacante: Maftei Mihai, Şcoala Grămeşti, Grămeşti, postul V[27].

1958-1963: „Preotul Casian Bucescu, paroh în localitatea Grămești, a executat șase ani de închisoare la Aiud”[28]. „Acest om s-a născut în anul 1907, în satul Baineț, lângă orășelul Siret: a absolvit Teologia la celebra facultate din Cernăuți (1933): mitropolitul Nectarie l-a hirotonit preot. A păstorit în Broscăuții Noi și Panca, Storojineț, în nordul Bucovinei, între anii 1933-1940, la Grănicești, între anii 1940-1950, și la Grămești, din 1950, până în 1958. Aici, umbra malefică a unui confrate i-a retezat dreptul de slujire și propovăduire curajoasă a Evangheliei – timp de 5 ani a trebuit să-l mărturisească pe Hristos de după gratii; a fost vertical, ca și înaintea altarului, și la Botoșani, și în Aiud, Gherla, Jilava, ca și în gulagul de la Ostrov”[29].

1991: Victor Bobu, „părinte al lucrului bine făcut… a scris o monografie a Bălineștilor (1938) și una a comunei Grămești (1991)”[30].

[1] Ghibănescu, Gh., Surete şi Izvoade, Volumul XX, Iaşi 1928, p. 232

[2] AŞSP, Documente Romaniae Historica. A. Moldova, vol. I, Bucureşti 1975, doc. 99 pp. 146, 149

[3] AŞSP, Documente Romaniae Historica. A. Moldova, vol. III, Bucureşti 1980, doc. 73, pp. 135-139

[4] AŞSP, Documente Romaniae Historica. A. Moldova, vol. XVIII, Bucureşti 2006, doc. 58. pp. 90-94

[5] DGAS, Din tezaurul documentar sucevean, Bucureşti 1983, Doc. 1036, pp. 343, 344

[6] DGAS, Din tezaurul documentar sucevean, Bucureşti 1983, Doc. 1050, pp. 348, 349

[7] Codrescu, Th., Uricarul, Vol. VII, Iaşi 1886, p. 243

[8] Ciocoiu, C., Iconomul, Note la Monografia Bisericilor parohiale şi filiale din judeţul Botoşani, Dorohoi 1892, pp. 61-64

[9] Ionescu, Ion, Esposiţiunea Naţionale din 1865 în Jassi – Catalogu Officialu, Jasii 1865, p. 66 şi 96

[10] Monitorul Oficial, No. 136 , 24 septembrie / 6 octombrie 1883, p. 2854

[11] Monitorul Oficial, Nr. 118, 26 august 1895, pp. 4009-4012

[12] Lahovari, George Ioan, Marele Dicţionar Geografic al României, volumul III 1900, p. 629

[13] La Grămeşti, a cântat Gheorghe Găvărloaie (60 ani).

[14] La Zvoriştea a cântat Ion Damia (45 ani) din Vârvu Câmpului.

[15] La Sf. Onufri, a cântat Niculai Humeniuc (18 ani)

[16] Weigand, op. cit., pp. 7-17.

[17] Monitorul Oficial, Nr. 90, 9 august 1919, p. 4956

[18] Ibidem, p. 4958

[19] Monitorul Oficial, Nr. 203, 15 decembrie 1920, p. 8199

[20] Ibidem, p. 8200

[21] Monitorul Oficial, Nr. 107, 17 mai 1925, p. 578

[22] Monitorul Oficial, Nr. 220, 17 septembrie 1941, p. 5546

[23] Monitorul Oficial, Nr. 202, 27 august 1941, p. 5045, 5050

[24] Monitorul Oficial, Nr. 178, 6 august 1947, p. 5855

[25] Monitorul Oficial, Nr. 135, 17 iunie 1947, p. 4911

[26] Monitorul Oficial, Nr. 40, 18 februarie 1948, p. 1391

[27] Monitorul Oficial, Nr. 194, 23 august 1948, pp. 6963, 7021-7023

[28] Ioanițiu, Cicerone, Martiri și mărturisitori ai Bisericii din România, București 2004, p. 6

[29] Hrehor, Constantin, Muntele mărturisitor, Editura Apologetica, Iași 2004, p. 199

[30] Hrehor, op. cit. p. 235