Povestea aşezărilor sucevene: Hânţeşti

HÂNŢEŞTI. Pentru că odinioară se creşteau mânjii hergheliilor domneşti prin lunca Siretului, satul lui Miclouş avea să se numească Hânţeşti, numele cailor mici fiind, în româna veche, „hanţă”. Numele s-a păstrat şi după prima atestare documentară, veac de veac, până astăzi.

1431, iunie 15: Alexandru cel Bun întăreşte credinciosului boier pan Cupcici, printre multele sate pe care le stăpânea, „Henţăuţi, pe Siret, şi Grigorăuţi, mai sus de Dragan şi Camena, pe Siret, pe care i l-a dat fiica lui Miclouş… cu toate hotarele vechi, pe unde au folosit din veac”[1].

1623, martie 2: Ştefan Tomşa întăreşte clucerului Vasilie Pilat „o jirebie de ocină, cu casă, în vatra satului Hănţeşti, ce sunt în ţinutul Sucevei şi cu vătaşină loc de case boiereşti, în partea de sus a satului, şi cu loc de mori pe Siret, şi cu loc de eleşteu şi de mori în pârâul satului. Care acea parte a fost a socrului său, lui Onul, care a fost de la Coste Bucioc, vornicul. Şi ne-a arătat nouă un ispisoc încă de la Alexandru Iliiaş vodă, de danie şi de miluire pe acele părţi de ocină, partea de sus Hănţeşti. Şi iarăşi dăm şi întărim slugii noastre Vasilie Pilat, clucerul, şi jupânesei sale, Axinia, o jirebie de ocină în partea de jos, iarăşi întru acel sat Hănţăşti, ce este lor dreaptă cumpărătură de la Cârstina, fata Odochii preotesei, drept douăzeci şi cinci de taleri, bani buni, dintr-un ispisoc de cumpărătură de la Eremia vodă. Şi iarăşi dăm şi întărim pre sluga noastră Vasilie Pilat, clucer, cu două case cu jirebii, a lui Alexii şi a Nechitei, în ţarină, ce este lor dreaptă moşie, dintr-un ispisoc de la singur domnia mea. Şi întru aceeaşi, iarăşi dăm şi întărim pre sluga noastră Vasilie Pilat, clucer, şi jupânesei sale, Axinia, două jirebii şi cu casă dintr-acelaşi sat Hănţăştii, şi cu loc de mori în Siret şi în pârăul satului, care jirebii le-a răscumpărat lui şi de la Coste Bucioc, vornic şi a dat lui şaizeci de taleri, bani buni, iar Coste Bucioc a fost cumpărat acele jirebii de la Gligorii şi de la soru-sa Costanda, feciorii Gherlii lui Pătraşco, nepoţii lui Drăguşan; şi ispisocul de la Radu vodă ce-a avut Bucioc, de cumpărătură, încă l-a dat el în mâinile slugii noastre, lui Vasilie Pilat, clucerul. Pentru aceea, şi domnia mea, dacă am văzut acele ispisoace de danie şi de miluire şi de cumpărături de la cei mai dinainte domni, şi domnia mea mai vârtos m-am milostivit şi de la noi de am dat şi am miluit şi am întărit pre sluga noastră ce mai sus s-a scris, Vasilie Pilat, acele ce mai sus s-au zis jirebii de ocină de sat din Hănţeşti, ce sunt în ţinutul Sucevei, şi cu loc de mori în apa Siretului şi cu loc de heleşteu şi de mori în pârâul satului, care sunt pentru dania, şi miluirea, şi cumpărătura şi slujba, ca să-i fie lui şi de la noi uric şi ocină, lui şi feciorilor lui, şi nepoţilor lui, şi strănepoţilor lui şi a tot neamul lui, care se vor alege să fie lui mai de aproape, neruşeit niciodinioară, în vecii vecilor. Iar hotarul acestora ce mai sus s-au scris jirebii şi părţi de ocină, ca să fie lor hotarul dinspre toate părţile: din câmp, şi din pădure, şi din apă, şi cu pod, şi cu loc de mori în apa Siretului, şi cu loc de heleşteu şi de mori în pârâul satului, după hotarele sale cele vechi, pe unde din veac au trăit”[2].

1624, martie 15: În faşa Divanului lui Radul voievod s-a prezentat „sluga noastră Pilat, ce a fost clucer, şi s-a pârât, de faţă, cu sluga noastră Neagoe, ce a fost postelnic, şi cu jupâneasa lui, Candachia, ce a fost înainte după Bucioc, vornicul, pentru nişte părţi de ocină din sat din Hânţeşti, din cutul de sus, care părţi au fost cheltuite de mătuşa sa, anume Costanda, şi cu ruda ei toate părţile sale lui Bucioc, vornicul. Deci Pilat şi cu feciorii săi s-au sculat că le-a fost lor moşie şi seminţie mai aproape. Deci au întors lui Bucioc, vornicul… (rupt) jirebi şaizeci de taleri cu loc de moară şi cu vecini şi cu tot venitul a… (rupt) altă jirebie ce a fost pusă zălog de soacră-sa, de Drăgălina, ce au fost ia… (rupt), iar o au încă domnia dumi mele dintâi, cum înşine am văzut zapis de la Bucioc, de întoarcere, iscălit cu mâna lui. Iar de două jirebii, ce a zis Neagoe şi cu femeia sa, care scrie mai sus, că n-au întors Pilat lui Bucioc nici un ban pe acele două părţi, căci Pilat direse ce au fost având pe acele două părţi, el le-au pierdut, ci au adus mărturie pe boiarinul nostru Ghianghea, logofătul, şi a mărturisit cum însuşi ştie că a luat Bucioc banii de la Pilat şi pe acele două părţi, de a rămas Neagoe şi cu femeia sa din toată legea, iar pe Pilat l-am îndreptat şi am luat de la dânsul 24 florinţi în vistierul dumi meli. Iar de se vor afla, în vreo vreme, niscaiva direse sau urice, acele ca să nu se creadă pe acele părţi, ci să se rumpă. Şi, de acum, înainte să n-aibă mai mult a pârî Neagoe şi femeia sa pe Pilat de aiastă pâră, nici a dobândi în veci înaintea cartei dumi mele”[3].

1636, mai 9: Se face alegerea părţilor rămase după vornicul Coste Băcioc, în Hânţeşti. „Adică noi, Simion Ţîrea, vel vatah Suceavscoi şi Borăleanu, uricar, scriem şi mărturisim, cu cest zapis al nostru, cum au venit cinstită cartea Mării Sale, domnul nostru, Io Vasilie voievod, ca să hotărâm şi să alegem toate părţile lui Coste Băcioc, vornicul, Dumnezuu îl pomenească, ce a avut în sat, în Hănţeşti pe Siret, cu locuri de mori întru apa Siretului şi pe valea satului. Deci, noi am strâns oameni buni şi bătrâni, de primprejur, megieşii, şi am socotit pe direse şi am măsurat cum se cade, cu otgonul, şi s-au ales părţile lui Băcioc, vornicul, jumătate de sat, unde am pus doi stâlpi de piatră, unul de ceasta parte de vale, altul de ceea. Şi într-această jumătate de sat s-au aflat trei jirebii, a lui Avraam, şi iarăşi s-a stâlpit, din jos, la mijlocul satului, cu stâlpi de piatră. Însă măsura satului s-a pus din gardul ţintirimului bisericii, din sus de portiţă, până în casa Gligorcii, unde a fost dinspre Siret, şi s-a stâlpit şi s-a tocmit. Iară din ţarină, să aibă a ţine şi în fânaţe, şi din toloace, tot în două; numai ce se vor afla lazuri, făcute cu săpatul, să le ţie a cui va fi săpat; iară de se vor fi făcute cu arsura focului şi se vor fi făcut poieni, să fie iarăşi în două. Aşijderi, de două jirebii, ce s-au aflat un zapis la Avraam, cumpărătură lui Băcioc de la Gherla Pătrăşcoae, ce au zis Avraam că a cumpărat de la Pilat, încă s-au dat pre mâna vistiernicului Mălai şi s-au ales în cea jumătate de sus, în partea lui Băcioc, deosebi de cele trei jirebii ce i-am stâlpit, ce au fost cumpărătură de la Lola, sora Onului. Aşijderi, o poiană ce este peste Siret, când s-au pârât călugării de Gălata cu Bârlădeniţa şi au rămas pe călugări să ţie până în Siretul bătrân, fost-au atunce la pâră toţi fraţii câţi au fost răzeşi în Henţeşti, ca să aibă a ţinea iarăşi în două frăţeşte, cum s-a stâlpit şi în sat. Şi la cest hotar au fost Ionaşco Băzăceanul ot Băzaci, şi Ionaşco Dărman din Ungureni, şi Drăguşan, bătrânul din Zvorişte, şi Eremiia Pahulcea ot Şerbăneşti, şi Iachim din Vâlceşti, şi Ionaşco Nechiforescul ot tam, şi Dumitraşco ot Hreasca, şi Gligorcea star ot Henţeşti şi alţi oameni buni şi bătrâni au fost şi s-au tocmit şi s-au voit şi ei, de bunăvoie”[4].

1636, iunie 11: „Adică cu, Iorga din târg de Suceava, mărturisesc, cu ceastă scrisoare a mea, cum eu am fost cumpărat de la Lupul Pahulcea o jirebie din sat din Henţeşti, drept 20 de lei bătuţi, dinaintea a oameni buni şi dinaintea femeii lui şi dinaintea fraţilor lui, ca să-mi fie mie ocină dreaptă. După aceea, s-a sculat jupânul Avram de Lucăceni, că ci că-a fost moşan mai bătrân în sat în Henţeşti. Deci, n-a vrut să fiu răzeş cu dumnealui într-acea ocină şi mi-a întors banii deplin, cum a fost cumpărătura, 20 de lei bătuţi, ce-am fost eu, Iorga, dat Lupului, fără pâră şi fără price, dinaintea a oameni buni, anume: Hruci vornicul, şi Gheuca, din târg de Cotnari, şi Iacob a Chitei, din târg din Suceava, ginerele Gheuchei, şi Iusip din târg de Hotin, ce-a fost şoltuz, şi alţi oameni buni au fost într-această tocmeală, ca să n-am eu, Iorga, treabă de-acum, la acea ocină, în veci, dinaintea acestor oameni buni, cum mai sus scrie. De-aceasta mărturisim, să-i fie dumisale, de pe partea noastră, moşie şi cumpărătură, în veci. Şi, spre mai mare mărturie, noi, aceşti oameni buni, ne-am pus peceţile de mărturie”[5].

1658, ianuarie 23: Mărturie hotarnică. „Milostive şi luminate Doamne, să fii Măria Dumitale sănătos, dăm ştire Măriei Dumitale că, după cinstit cuvântul Măriei Dumitale, venit-am aice, la hotarele acestor sate, cărora ne-au dat Măria Ta învăţătura să alegem hotarul Hănţeştilor dinspre alte hotare, ce se lipesc cu acel hotar, deci noi, milostive Doamne, aşa am trimis în toate părţile, împrejurul locului, de am dat ştire tuturor megieşilor şi s-au strâns din tot împrejurul mulţi oameni buni megieşi, anume Ionaşco Pilat de Călineşti, care a avut ocină în Hănţeşti şi au fost vândut, mai dinainte vreme, şi Cârstea Pahulce, care. iarăşi, este moşniaş de Hănţeşti, şi Gavril, ce a fost vătăman în Vâlceşti, care a fost iarăşi de ocină din Hănţeşti, şi a vândut, şi Dumitru Robul de Vâlceşti, şi Eremie de acolo, şi Andrii şi Grigori de acolo, şi alt Grigorie, de acolo, şi Ştefan şi Tănasă ot tam, şi pe aceştia pe toţi întâi i-am întrebat cu cuvântul şi le-am adus aminte, în tot chipul, ca unor oameni bătrâni şi de cinste, să caute pe dreptate, precum or şti, de rândul hotarului satului Hănţăştilor, cum a ţinut de veac hotar în semne de către Bereşti şi de către siliştea Todirenilor, şi, după ce i-am întrebat, cu cuvântul aşa le-am dat jurământ de au jurat precum au ştiut ei cu sufletul lor, aşa să ne spună şi să ne arate semnele hotarului, deci ei au jurat şi, dacă au jurat cu mare jurământ, aşa cum au purces arătându-ne semnele hotarelor Hânţeştilor dinspre Bereşti şi dinspre Silişte, şi aşa ne-au arătat cum hotarul Hănţeştilor, către Bereşti, se începe din fântâna putredă, unde sunt două răchite, în fântâna cea din sus, dinspre Bereşti, de acolo peste Siretul cel mare, până în Siretul cel vechi, împotriva troianului Vâlcenilor, aşijderea şi dinspre siliştea monastirii Todirenilor, iară de la fântâna putredă. până la teiul rotund, până în fântâna roşie, din fântâna roşie până în trestie, din trestie în vâlceaua de lături, dinspre Grigoreşti, de acolo drept la Siret, aşa, pe aceste semne, ne-au arătat aceşti oameni buni cu sufletele lor şi după mărturia lor am socotit de am pus şi stâlpi, şi semne înaintea oamenilor, care au fost strâns Bereştii, Ionaşco Ţire, vel jicnicer, şi Ştefan Mareş, nepotul Ţirei, şi Gligoraşco Gherman, pârcălab, şi Vasile Ropcianul, şi Dumitraşco Murguleţ; deci noi, Milostive Doamne, pe bună mărturie, cu jurământul acestor oameni buni, am făcut această mărturie la Măria Dumitale, satului Hănţăştilor, precum li s-au aflat hotarul şi am iscălit noi, cu iscăliturile noastre, şi acei boiari, ce-au fost Bereştii, care mai sus scriem, dacă au văzut jurământul megieşilor, precum au mărturisit, aşa au iscălit şi ei toţi, împreuna cu noi. De aceasta dăm ştire Măriei Dumitale, să fii Mărie Dumitale sănătos. Amin / Între hotarul Hănteştilor şi Bereştilor şi a Siliştei. / Veleat 7166 Ghenar 23. / Dabije vel vornic, Ionaşco Ţire vel jicnicer, Ştefan Mariş căpitan. / az Grigori Neaniul vtori logofăt iscal. / Vasili Ropcian (Din Condica Zvorâstei, Surete IV, 421)”[6].

1661, octombrie 13: Se face hotarnica Bereştilor, la cererea lui Vasilie Stârcia, de către Cărstea, pârcălabul de Suceava, printre martori aflându-se foştii hânţeşteni „Ionaşco Pilat, căpitanul, Dămiian… Sărstea Paholcia”, iar din Zvorişte, „Popa Ionaşco, Miftodie, feciorul lui Drăguşan, Lupul, feciorul Chitului şi Biţurco, şi Bilăi vătămanul, şi Tiron, şi Roman, şi Căzacul şi Vasilie din Zvoriştea”, apoi iarăşi câţiva hânţeşteni, „Lealea vornicul şi popa Gheorghie, şi Hilip vatamanul, şi Nastasie, şi Sidor, şi Ionaşco de Hânţeşti” etc., „şi hotarul Bereştilor s-a socotit şi s-a ales să ţină până în Siretul cel bătrân, precum ţin şi alte sate din sus şi din jos, pentru căci s-a aflat şi siliştea Bereştilor în ţărmurile Siretului celui bătrân şi locul bisericii în siliştea cea bătrână, în ţărmurile Siretului celui bătrân”[7].

1710, martie 26: La Divanul lui Niculae Alexandru voievod au venit „Ion şi Sandul, feciorii lui Ionaşco, stolnic, şi ne arată o carte de la Mihai Vodă, scriind la Ion Balşe, stolnic, şi la Constantin Zbiară, logofătul, cum a pârât, de faţă, cu Vârlăniasa, logofetiasa, pentru o parte de moşie din sat Bereşti, din ţinutul Sucevei, ce l-ar fi împresurând Vârlăniasa şi arătând Ion şi Sandul direse şi mărturii încredinţate pe acea moşie, a rămas logofeteasa Vârlaniasa şi, după aceea, a mai scos Vîrlăniasa un zapis de danie, pe acea bucată de moşie, de la moaşa (bunica – n. n.) acestor copii, femeia lui Vasile Stârcia, vornic, şi pe acel zapis a făcut şi ispisoace domneşti, iar copiii iarăşi au mai scos o mărturie de la moaşa lor, făcută la darea sufletului ei, în care mărturie s-a aflat iscălit şi duhovnicul ei, anume Popa Gheorghie, egumenul de la monastire de la Sintilie de la Suceava şi zapisul Vărlănesei a rămas făcut rău. Pe urmă, Vârlăniasa iarăşi s-a plâns de strâmbătate pentru hotarul acelui sat al Bereştilor şi a fost cerut de la Divan hotarnici şi a fost socotit Divanul pe sfinţia sa, părintele Chir Ghedeoan, Mitropolitul, fiind atuncea episcop la Rădăuţi, şi cu acei boieri mai sus pomeniţi, ca să ia seama, cu bună dreptate şi pe dresele monastirii şi pe dresele ce au arătat ca să-i hotarască şi aşa făcânduli-se şi carte de la Divan, iară Vârlăniasa, logofetiasa, ţine cartea închisă, de i-a trecut şi anul şi n-a vrut să o mai scoată, să-şi hotărască, şi copii lui Ionaşco, stolnicul, mai jăluind la Divan, cum le împresoară acea bucată de loc şi n-a vrut să-şi mai scoată cartea, să-şi aleagă hotarul locului de iznoavă, le-a fost făcut carte la aceşti boieri mai sus pomeniţi şi nici dumnealor n-au mai apucat a merge sa le hotărască, ci acum, dar, jăluind aceşti copii şi domniei mele şi arătând cărţi de rămas şi direse şi mărturii cu bune dovezi într-un dires, care şi singur Dabija Voevod mărturiseşte, când a fost boier, cum a mers de a hotărât lui Solomon, logofăt, la Hănţeşti şi a aflat şi hotarul Bereştilor că merge tot până în malul Siretului celui bătrân, şi a aflat siliştea satului Bereştilor ca şi alte hotare până în matca Siretului cea veche, pe unde au îmblat din veac, ci acum dar, iată că te-am socotit pe tine, vornice Bejan, trimis de aice, îndată să te scoli să mergi acolo, la Bereşti, la Vârlăniasa, şi să o faci numai să-şi scoată cartea cea închisă, ce-a fost luat de hotărât şi toate diresele şi zapise de la Stârcioae şi domneşti, şi să strângi megieşi de primprejur şi să cauţi pe diresele copiilor lui Ionaşco, cu care au dovedit pe dumneaei, şi să cauţi ce or mărturisi şi megieşii şi pe unde or spune diresele din semne în semne, să hotărăşti şi să stâlpeşti, şi, aflându-se acea bucată de loc a copiilor lui Ionaşco, să iei toate diresele şi mărturii viclene de la Vârlăniasa şi să le dai pe mâna copiilor şi casele ei, de s-or afla pe locul copiilor, să le strici şi să se mute de acolo şi cheltuiala toată să o plătească dumneaei, că a îmblat fără socoteală, şi cartea ce a apucat ea de hotărât încă să i se ia de la mână, să rămână hotarul Bereştilor în matca Siretului celui bătrân, pe cum sunt şi alte hotare din sus şi din jos”[8].

1822: „Parohia Hănţeşti, 400 familii, cu biserica parohială „Duminica Tuturor Sfinţilor”, fondată din zid piatră, cu grosimea în dreptul ferestrelor 1,5metri. După tradiţie, ar fi fost săsească, reparată de Teodor Silion, după inscripţia de la uşă, sus, în afară: _„Acest sfânt locaş, în care se prăznuieşte hramul „Duminica Tuturor Sfinţilor”, s-a prefăcut de dumnealui spătarul Teodor Silion, Viliat 1822, april 23”. În peretele de miază-noapte, la pridvor se deschide un antret, care serveşte (baptisteriu) pentru botez. Aice se citeşte pe o piatră mormântală: „Sub această piatră odihneşte robul lui Dumnezeu Teodor Silion, răposat la 1800”. A doua piatră: „Sub această piatră odihneşte trupul robului lui Dumnezeu Ioan Silion, care s-a săvârşit la 1802, ghenar, ziua 8”. Şi a treia piatră: „Sub această piatră odihneşte roaba lui Dumnezeu, Zoi Silion, născută Milu, care s-a născut la anul 1756 şi a răposat la anul 1848”. Un pomelnic, cu data 1838, la vii supune: Zoi, Teodor etc., şi la morţi: Ioan, Ioan, Teodor etc., scris de I. Niculce. În afară, lângă biserică, partea de miazăzi, pe o piatră de marmoră, înconjurată cu grilaj de fier, se citeşte: „Sub aceasta piatră odihneşte robul lui Dumnezeu Teodor Silion, născut la 10 Ianuar 1736 şi răposat la 7 Iunie 1856, pace sufletului său”. Al doilea ctitor e Principele Gheorghe Sutzo, cu principesa Maria Sutzo şi nepoata ei, Ecaterina Zota, care împodobesc biserica cu policandre, candele, sfântul aer (o sută galbeni), vestminte alese, cădelniţă, sfintele vase, pe care stă scris „Maria Sutzu, născută Cantacuzino, 1870”. Catapiteazma, în 4 rânduri de icoane, făcută de spătarul şi vornicul Teodor Silion, e frumoasă ca pictură şi sculptură, strană arhierească, amvon diaconesc, frumos sculptate. În cafas se păstrează vestmântăria. Afară, lângă biserică, alături de întâiul monument, se vede al doilea monument de marmură, închis cu grilaj de fier, cu inscripţia „Gh. Al. Sutzo, încetat din viaţă în 22 Ianuar 1870”. Biserica, înconjurată cu zid de piatră, având şi case bisericeşti, unde fusese şcoala de cântări bisericeşti, astăzi nelocuite şi în ruină. Actualul proprietar, Luca V. Goilav, şi soţia sa, Roza Goilav, născută Pruncu, încă continuă a ajuta biserica cu cele necesare. Săteni împroprietăriţi au 940,23 hectare, iar proprietatea, 1950,65 hectare câmp şi 716,10 hectare pădure. Moşia, înzestrată cu grajduri, velniţe, ratoşe. Clerul, în 1894: paroh Constantin Teodoreanu, născut la 1825, hirotonit diacon la 1845 şi preot la 1867. Supranumerar preot Gheorghe Măzăreanu, atestat seminar 4 clase No. 417 din 1880 Iaşi, învăţător, devenit paroh în locul decedatului Teodoreanu. Cântăreţi: I. T. Munteanu, decret No. 116 din 1860, şi Gh. Tăchiţă, cu No. 377 din 1891; Leon Halunga, în locul lui Munteanu”[9].

1890: „Hănţăşti, comună rurală, în partea de sud a plasei Berhometele, formată numai din satul Hănţăşti, pe moşica cu asemenea numire; având o populaţie de 460 familii, cu 1.735 suflete şi bună situaţie. Reşedinţa primăriei se află în acest sat. Aşezările sătenilor sunt mai toate bune, cu livezi şi grădini. Casa proprietăţii este forte frumos construită şi spaţioasă, cu heiurile necesare; are grădină frumoasă de flori; livadă de fructiferi aleşi şi grădină de legume. Atât sadurile de flori, cât şi parcurile de arbori şi de fructiferi sunt în orânduire atât de plăcută încât se priveşte ca cea dintâi grădină din acest judeţ; formată şi îngrijită cu mult gust de răposatul Prinţ (Beizadea) Iorgu Suţu şi de soţia sa, Prinţesa Maria, născută Alexandru Cantacuzin Paşcanu. Proprietatea moşiei este a domnişoarei Ecaterina Zota, obţinută în ereditate, ca nepoată de soră a defunctei Prinţese Maria Iorgu Şuţu. Biserica are hramul „Duminica Tuturor Sfinţilor”, cu 2 preoţi, 2 cântăreţi şi 1 palamar; este mare, bine zidită şi frumos înzestrată; făcută, în 1822, de boierul Teodor Silion, proprietarul de atunci; reparată şi înfrumuseţată de Prinţul Suţu. Şcoala primară e condusă de l învăţător şi frecventată de 50 elevi, dar n-are localul propriu. Calitatea pământului, în mare parte este bună. Sătenii împroprietăriţi au 940 hectare 23 ari pământ; iar proprietatea moşiei, 1.950 hectare 65 ari câmp şi 716 hectare 10 ari de pădure, cu diferite esenţe de arbori, între care domină stejarul, carpenul şi fagul. Moşia e bine înzestrată în acareturi, având coşare şi hambare bune pentru conservat productele; grajduri pentru iernatul vitelor; velniţă cu toate dependenţele ei; iazuri pentru adăpătoare şi conservarea peştelui. Apa principală care trece pe hotarul moşiei este râul Siretul. Drumuri sunt acelea care comunică cu satele vecine. Moşia se mărgineşte cu Adâncata, Zvoriştea, Grigoreşti şi Bucecea. Bugetul comunei a fost, în 1889-90, de 5.486 lei, la venituri, şi lei 5.099, la cheltuieli; iar în 1890-91, de lei 3.872, la venituri, şi lei 3.799 bani 12, la cheltuieli. Vite mari albe cornute 289, oi 736, cai 104, porci 342 şi stupi 124. Însemnată aicea este Familia Zota, pe Ia 1591-1594, în Domnia lui Aron Vodă, găsim pe marele postelnic Zota că era unul din cei mai însemnaţi boieri ai ţării”[10].

1906: Se înființează „Banca populară „Prevederea” din comuna Hânțești și filialele ei: Adâncata, Vârful Câmpului, Zamostea și Grămești din plasa Berhometele, județul Dorohoi”[11].

1917: „În tren. Sâmbătă 18 februarie / 3 martie 1917. Am pornit, la ora opt și jumătate, de la gara Verești și am făcut circuitul pe care Ballif mi-l desenase. În fiecare sat, regimentele erau aliniate într-un loc deschis și am mers să le văd, pe rând, bucurându-le. Trebuie să spun că ostaşii, în mare parte, arătau bine și erau bine îmbrăcați, majoritatea fiind bărbați foarte tineri. Toți erau pedeştri, caii neputând să se recupereze la fel de bine ca bărbații. În fiecare sat, școlile şi primăriile au fost rechiziţionate pentru a fi transformate în spitale. Oriunde m-am dus, le-am găsit într-o stare satisfăcătoare, destul de curate, nu prea multe, dar desigur foarte sărace. / La Hânţeşti, Dumbrăveni și Salcea, am găsit o mulțime de bolnavi de tifos exantematic. Oriunde m-am dus, totul era decorat cu florile timpurii ale primăverii, în special ghioceii și ramuri de salcie, care erau foarte frumoase. Am fost atât de dornică de flori, încât această abundență a fost o adevărată bucurie”[12].

1931: Direcţiunea Administraţiunii Locale din Ministerul de Interne consemnează, în „Tablou de regruparea comunelor rurale”, comuna Hănţeşti, din judeţul Dorohoi, compusă din satele Bereşti şi Hănţeşti (p. 162).

1941: „Se publică mai jos lista Nr. 9 de gradele inferioare (trupă) morţi pentru Patrie în actualul război, începând de la 22 Iunie 1941, ora 24: Olaru Silvestru, soldat, ctg. 1932, cu ultimul domiciliu cunoscut în comuna Hânţeşti, jud. Dorohoi, mort la 25 Iulie 1941; Grindei Ioan, soldat, ctg. 1932, cu ultimul domiciliu cunoscut în comuna Hânţeşti, jud. Dorohoi, mort la 8 iulie 1941”[13].

1942: „Următoarele maestre, maeştri şi maeştri agronomi, cu titlul provizoriu, se numesc, cu titlul definitiv, în învăţământul primar al Statului, cu vechimea de la 1 Septemvrie 1941 şi cu plata drepturilor materiale din data înscrierii lor în buget: Moga Mihai, comuna Hânţeşti, Dorohoi, media 7,83”[14].

1943: Printre moştenitorii lui Ilie I. Manolache, din Rădăuţi-Prut, se numără şi „Maria M. Halunga, învăţătoare, domiciliată în comuna Hânţeşti”[15].

1947: „Următorii învăţători se repartizează, pe data de 1 Septemvrie 1947, la şcolile primare din judeţul Dorohoi indicate în dreptul fiecăruia: Cutaş Virginia, de la Fântâna Mare, Baia, la Hânţeşti, Bereşti; Mirăuţă Ana, de la Cracalia, Popeni, la Hânţesti, Hânţeşti”[16].