Dragusanul - Blog - Part 1474

Vera VESLOVSCHI-NIŢESCU

 

Vera VESLOVSCHI-NIŢESCU

 

Veslovschi-Nitescu

 

10.09.1901, Câmpulung – 03.08.1974, Bucureşti

 

         Renumită prin „atmosferă intimă caldă, sănătoasă; această eleganţă a liniilor şi armonia tonală a coloritului” („Junimea Literară”, 1928), încă din 1924, când expusese la Paris, şi consacrată ca atare şi în 1928, când expunea şi la Cernăuţi, Vera Veslovschi-Niţescu, soţia pictorului bucureştean Jean Niţescu, a însemnat un zvâcnet de lumină, răsfrântă când asupra Bucovinei natale, când asupra prospeţimii vârstei omeneşti, într-o desăvârşită armonie a nuanţelor.


Joseph SCHMIDT

 

Joseph SCHMIDT

 

Schmidt

 

04.03.1904, Davideni – 16.11.1942, lagărul Girembad, Elveţia

 

         Încredinţat memoriei universale prin tulburătorul film „Un cântec străbate lumea”, al lui Geza von Bolvary, Joseph Schmidt a fost legenda interbelică a cântecului slobozit în eter. Afirmat, încă din 1924, la Cernăuţi, ca interpret de excepţie a unor arii de Verdi, Puccini, Rossini şi Bizet, şi promovat, din 1929, de faimosul bariton Cornelis Bronsgeest, tenorul bucovinean şi-a făcut auzită vocea pe toate meridianele lumii, inclusiv prin coloana sonoră pentru 9 filme artistice.


George ONCIUL

 

George cav. de ONCIUL

 

Onciul George

 

24.07.1904, Cernăuţi – 21.04.1981, Ansbach-Germania

 

         Autor al unui aforism de excepţie, „Biserica face legătura între folclor şi artă, între popular şi savant”, George cav. de Onciul, compozitor cernăuţean cu un bogat palmares, a publicat, printre altele, şi câteva cărţi de muzicologie, „Istoria muzicii / până la apariţia stilului melodiei acompaniate în Evul Nou” I, II (1929), „Din trecutul muzical al Bucovinei” (1932), „Îndreptar în studiul muzicii româneşti” etc.


Traian LARIONESCU

 

Traian LARIONESCU

 

Larionescu

 

31.03.1905, Rădăuţi – 27.03.1979, Bucureşti

 

         Fost bibliotecar al Fundaţiei „Regele Carol I”, genealogist şi heraldist de marcă, întemeietorul  Centrului Genealogic Român şi membru al societăţilor de heraldico-genealogice din Viena, Geneva, Varşovia şi Liege, descendent al celei mai bogate familii româneşti din Rădăuţi, Traian Larionescu a devenit o celebritate europeană prin lucrările „Familii vechi bucovinene” (1944) şi „Armorialul Moldovei de Sus. Album heraldic” (1976), dar şi prin studiile încă nepublicate.


Petru IROAIE

 

Petru IROAIE

 

Iroaie Petru

 

22.05.1906, Mitocu Dragomirnei – 1989, Roma

 

         Cărturar din „şcoala” Leca Morariu, cu carieră universitară la Palermo, din 1942, Petru Iroiaie a publicat: „Cântecul popular istro-român” (1936), „Caracterul poeziei populare” (1937), „Poezia autentic populară” (1938) „Ionel Teodoreanu” (1939), „Natură şi sens popular românesc” (1942), „Sulla poesia popolare italiana” (1942), „Vita e poesia popolare romeno” (1943), „Siculo-Valachica” (1952), „Elementi di lingua romena” (1972) etc.


Pagina 1,474 din 1,497« Prima...102030...1,4721,4731,4741,4751,476...1,4801,490...Ultima »