Cucerirea Hotinului, în letopiseţul moldovenesc

Bătălia de la Hotin, din noiembrie 1672

Cum Miron Costin, mare logofăt al Moldovei, se afla, în noiembrie 1672, alături de marii boieri ai ţării, în tabăra lui Ştefan Petriceicu Vodă, de la Hotin, relatarea din letopiseţ a fost scrisă de Ion Neculce, care foloseşte, cât se poate de străveziu, mărturiile poloneze din campanie, pierzând informaţii, dar aducând tot felul de amănunte, care s-au transmis, cu legenda de rigoare, din om în om.

Ostaşi moldoveni

Neculce susţine că între poloni şi voievozii moldovean şi muntean ar fi existat o înţelegere secretă anterioară asediului Hotinului, pusă în practică cu ocazia primei ieşiri a cavalerii turceşti din fortificaţii, când moldovenii şi muntenii s-au împreunat cu armata polonă:

*

„A stat domn Petriceicu Vodă la leatul 7180 (1672) şi dacă, s-a aşezat domn, a rămas, cu oastea sa, la Hotin, pentru grija podului şi a Cameniţei, până-n postul Crăciunului. Apoi a venit la Iaşi, în scaun.

*

Iar în primăvară, a venit împărăţia până la Obluciţa şi a trimis pe Hussein-paşa, cu oşti, la Hotin. Mers-a şi Petriceicu Vodă, cu oastea şi cu toţi boierii săi, şi domnul muntenesc Grigore Vodă, iar cu oastea sa, la Hotin, iar la Ţuţora a stătut caplan-paşa, cu oastea turcească.

*

Stema regală poloneză

Atunci, leşii, gătindu-şi oaste, a venit asupra turcilor, la Hotin, Sobieki, hatmanul coroanei, care, pe urmă, a fost şi crai, şi cu Sinavski, hatmanul polonez, cu frumoasă oaste. Iar Mihail, craiul leşesc, era, cu toată puterea sa, la Lvov.

*

Turcii, văzând că vine oaste asupra lor, făcut-au şanţuri pe lângă cetatea Hotinului şi au intrat în şanţuri, iar moldovenii şi cu muntenii, deoparte, în alte şanţuri, înconjuraţi. Iar ei, precum cei cu nevoi, s-au sfătuit între ei, Grigore Vodă cu Petriceicu Vodă, să se închine la leşi, să stea cu toţii să bată pe turci, ca să nu apuce a se aşeza în cetatea Hotinului paşa, precum s-a aşezat în Cameniţa. Că, aşezându-se în Hotin paşa, deci în Moldova, n-are de ce mai domni domn. Şi, ajungându-se cu leşii, ei îi cheamă să vină mai curând, că ei încă vor ţine cu dânşii, asupra turcilor.

*

Deci leşii au primit, cu bucurie, şi îndată s-au pornit asupra Hotinului.

Jan Sobiecki

Hussein-paşa, ce era saraschier, cu alţi paşi, ce erau în Hotin, înţelegând că vine oaste leşească asupra lor, se sfătuiră cum ar tocmi oastea, acolo, în şanţuri – pedestrimea, şi cum ar tocmi călărimea în afara şanţurilor, să se bată cu leşii. A chemat şi pe domni, pe Grigore Vodă şi pe Petriceicu Vodă, la sfat, să vadă cum ar socoti şi ei.

*

Grigore Vodă şi cu Petriceicu Vodă se rugau lui Dumnezeu şi aşteptau să vadă mai degrabă izbânda leşilor asupra turcilor, ca să nu se poată aşeza turcii în Hotin.

*

Zis-a paşa acestor domni, după ce au venit la dânsul:

*

„Marele şi puternicul împărat ne-a trimis, cu oaste, la această cetate, la Hotin, cu puterea sa cea nebiruită, să ţinem locul şi cetatea aceasta şi să purtăm de grijă, şi de ajutor să fim cetăţii Cameniţei, care este, de curând, luată, din norocoasa campanie a împăratului nostru, ce s-a plimbat până aici, ca să fie raia Ţara Moldovei, ce este sub ascultarea împărăţiei. Să fim de ajutor în apărarea dinspre leşi, aflându-se leşii neprieteni împărăţiei, în această margine. Acum, cum socotiţi să tocmim oastea, pedestrimea şi călărimea, să putem lua izbânda neprietenilor, celor ce vin acum asupra noastră cu oşti?“.

*

Începutul bătăliei, la Hotin

*

Iar Grigore Vodă a răspuns paşei şi a zis:

*

„În aceasta, nu pot sfătui într-alt chip, decât că oastea puternicului împărat, fiind deprinsă la loc larg, călăreşte să dea război, foarte este tare şi cu nădejde de izbândă, fără de nici o sminteală, iar din şanţuri este cu grijă a se lupta cu neprietenii cei dinafară. Că de multe ori se iveşte prilejul ca cei dinafară să-i înconjure pe cei dinlăuntru şi-i ţin închişi şi-i flămânzesc, şi pe urmă, de nevoie, se închină şi cad în mâinile vrăjmaşilor lor, fără nici un război. Ci eu socotesc să ieşim, de aici, cu oastea, să lăsăm cetatea Hotinului şi să ne pogorâm, în jos, pe Prut, unde vom alege loc larg şi bun de bătălie. Şi, de vom vedea că nu putem sta împotriva neprietenilor, vei trimite, măria ta, de o veni şi Kaplan Paşa, cu oaste, de la Ţuţora, şi-i vom bate“.

*

Iar seraschierul-paşă, dacă a auzit pe Grigore Vodă zicându-i să lase cetatea, să iasă la loc larg cu oştile, s-a mâniat atât de tare pe Grigore Vodă, încât a scos hangerul, să-l lovească, să-l omoare, şi a răcnit, de i-a zis că pentru cetatea aceasta l-a trimis pe dânsul împăratul.

*

Iar Grigore Vodă, cu Petriceicu Vodă, s-au îngrozit şi de sârg au ieşit, de sub cort, afară. Şi cum s-au dus la otacul lor, îndată au trimis solie la leşi, să vină mai curând, să nu zăbovească.

*

*

Venit-a oastea leşească aproape de Hotin, unde îşi aşeză tabăra, tocmind oastea pe orânduiala lor de război. Ieşit-au şi turcii, cu oaste aleasă de călărime, din şanţuri, şi Petriceicu Vodă, cu moldovenii, şi Grigore Vodă, cu muntenii. Şi, începând războiul, mergeau turcii cu năvală asupra polcurilor leşeşti, iar leşii, încet păşind, opriră năvala turcilor. Şi stând leşii vitejeşte, s-au şi închinat Petriceicu Vodă şi cu Grigore Vodă, împreună cu oştile lor, la leşi, şi s-au amestecat cu leşii şi au şi început, cu toţii, asupra turcilor a-i tăia.

*

Călărimea turcilor, văzând asta, n-a mai avut vreme să facă năvală asupra leşilor, ci numaidecât a intrat în şanţuri, lângă pedestrimea lor, ca să se apere, iar steagurile husăreşti, păşind înainte, au intrat în şanţurile turceşti şi, după dânşii, cealaltă oaste. Şi au şi început a-i tăia pe turci, încât n-au mai putut să se mai îndrepte turcii. Şi au şi purces în risipă.

*

Unii au apucat pe podul ce era peste Nistru, sub cetatea Hotinului, alţii, prin Nistru, şi se înecau, alţii, pe sub cetate, de pe stânci săreau, de se zdrobeau. Şi podul încă s-a rupt de năvala turcilor, la mijlocul Nistrului, de s-au înecat mulţime de turci. Numai câţi au apucat, cu paşa înainte, de-au trecut asupra Cameniţei, atâţi au hălăduit.

*

Pierit-au optsprezece mii de turci. Umplutu-s-au leşii şi moldovenii şi muntenii de cai turceşti, şi de haine, şi de arme, şi de bani, şi de alte lucruri bune.

*

După ce au făcut leşii această izbândă, chemat-au pe aceşti domni, de s-au sfătuit să purceadă, în jos, să treacă Dunărea, în Ţara Turcească. Şi au orânduit pe moldoveni şi pe munteni să meargă înainte, pe Prut, să le fie de strajă şi să strângă oştii zahareaua. Şi, cu acea socoteală, au purces domnii, în jos, pe Prut, iar leşii, aşteptând să le mai vină oaste, pe urmă au luat-o, de la Hotin, pe sub codru, asupra Toporăuţilor, întru întâmpinarea celeilalte oşti, ce venea dinspre Sneatin, ca să se împreuneze cu toată oastea, la un loc, să purceadă, în jos, precum le era sfatul.

*

Deci, domnii au trecut Prutul, pe la Zalucie, în aceastălaltă parte şi, de acolo, s-au despărţit. Petriceicu Vodă a mers la satul lui, la Tătărăşeni, şi, de la Tătărăşeni, a luat-o, pe sub codru, asupra Iubăneştilor, întru întâmpinarea leşilor, iar Grigore Vodă a luat-o în jos, că nu avea într-alt chip cum face, că-i erau doamna şi coconii în Ţarigrad, în mâna turcilor.

*

Hatmanii leşeşti, văzându-l pe Grigore Vodă că a luat-o în jos, şi calea nu-i era într-acolo, au trimis un domn, să-l întrebe pe Grigore Vodă de ce merge pe acolo, că calea oştii nu-i într-acolo. Iar Grigore Vodă a dat seamă, către acel domn, că merge să dea ştire ţării să nu fugă, nici să se bejenească, şi să orânduiască conace pentru treaba oştii. Că într-alt chip nu are pe unde merge, că se vor speria oamenii şi se vor bejeni, şi nimic nu vor găsi hrană de treaba oştii. Şi acest răspuns a luat acel domn leşesc şi s-a întors la hatmani” (Neculce, pp. 47-50).

 *

*

Încărcaţi cu prăzi uriaşe, dar încă tremurând de frica seculară faţă de turci, boierii moldoveni, în frunte cu Miron Costin, şi-au părăsit domnitorul şi, trimiţând solie, au plecat, apoi să se închine turcilor, aşa cum deja procedase Grigore Vodă, al cărui scaun domnesc fusese încredinţat, între timp, lui Duca Vodă. Vizirul, deşi prinsese zvonurile despre trădarea lor, îi iartă pe toţi, numai bietul Ştefan Petriceicu fiind mazilit şi înlocuit cu Dumitraşco Cantacuzino, voievodul care avea să distrugă, pentru totdeauna, cetăţile Neamţ şi Suceava.

*

Rămas singur, doar cu hatmanul Hăbăşescul, Ştefan Petriceicu s-a întâlnit cu polonii lângă Cernăuţi, însoţindu-i în tentativa de campanie asupra Moldovei, întreruptă în postul Crăciunului, şi din pricină că tocmai murise, în 10 noiembrie, „cu o zi înainte de câştigarea bătăliei, regele Poloniei, Mihail Wisnioweski, dar şi din cauza aşezării tătarilor în ţară, ca sprijin pentru Dumitraşco Vodă. Iar tătarii, „ca lupii într-o turmă de oi, s-au aşezat la iernatic pin sate”, asuprindu-i „pe oameni, din Prut, până în Nistru şi mai sus, până în apa Jijiei, nimănui nefiindu-i nici o milă de săraca de ţară”, care era, acum, ca şi „cum ar fi fost fără domn”, victimă a tuturor blestemăţiilor. Nu chiar a tuturor, pentru că, peste câţiva ani, în 1685, avea să înceapă epoca zvârcolită a lui Jan Sobiecki (Sobieski, cum îi scriu numele cronicarii moldoveni).

*

*

Campania din 1685 începea, la sfârşit de septembrie, iar în 12 octombrie, Philippe le Masson du Pont consemna o informaţie, care ţine de obişnuinţele cancelariei polone, extrem de importantă:

*

„Marele codru al Bucovinei are peste 30 de leghe în lăţime şi aproape tot atâta în lungime. Începe de la munţii Carpaţi şi merge până la fluviul Nistru.

*

În cuprinsul acestor păduri, se găsesc goluri mari, odinioară foarte populate şi bine lucrate. Se pot vedea multe livezi, sădite cu pomi care fac poame minunate. Primăvara, când aceşti pomi sunt încărcaţi de flori, culoarea albă a florilor, amestecată cu verdeaţa celorlalţi copaci, oferă o privelişte încântătoare, mai ales când se află pe o coastă, de unde pot fi mai bine văzuţi. Şi aşa este în toate pădurile de la aceste hotare.

*

Se cunosc locurile pe care le ocupaseră, odinioară, satele şi celelalte locuinţă, după pometele sau plantele care se găsesc acolo, ca pepeni de mai multe feluri, castraveţi şi altele, care se înmulţesc prin seminţele lor.

*

Din Carpaţi, care înaintează foarte departe în această pădure, se desprinde un şir de munţi. Din acest şir, izvorăsc mai multe râuri, care o scaldă, în mai multe locuri, şi sapă, acolo, multe defileuri şi pasuri anevoioase. Cel mai mare din aceste râuri este Prutul, care ajunge acolo şi mai mare, îmbogăţindu-se cu apele celorlalte râuri, care se varsă în el. Acest râu, după ce străbate Moldova, îşi duce apele în Dunăre, aproape de vărsarea ei în Marea Neagră…

*

Armata, după ce a străbătut, de-a curmezişul, aproape două treimi ale acestei păduri, şi-a aşezat tabăra într-una din acele poieni mari, de care am pomenit, şi care avea un circuit de mai multe leghe. Aici a stat două zile, pregătindu-se să ridice tabăra a treia zi” (Călători, VII, pp. 287, 288).

*

Că Bucovina însemna, de veacuri, o provincie geografică moldavă, numită aşa doar de polonezi, nu şi de moldoveni, care, după reforma administrativă a lui Alexandru cel Bun, rareori o menţionau, echivoc, doar în hotarnice, am probat-o, pe baza mărturiilor călătorilor străini, într-un material separat, dar o să revin, la finalul „descâlcirilor” de mărturii uitate, cu un probatoriu separat.

Asediul şi cucerirea Hotinului, în noiembrie 1673

+

După moartea lui Timuş, Bucovina geografică îşi trage pe cer ceţurile tainice ale existenţei preistorice tradiţionale. Nu o mai vizitează nimeni, nu o mai mărturiseşte nici un condei. Se mai rătăceşte, arar, prin ţinuturile noastre, doar câte un misionar catolic (în noiembrie 1670), de soiul lui Giovanni-Battista del Mote Santa Maria, preocupat doar de bunurile catolicismului şi vorbind arar şi despre străbunii noştri nemărturisitori.

+

„Suceava: Biserica este făcută din zid, dar a fost pârjolită de tătari; acum este restaurată. Are vii şi are şi bani în oraşul Cotnari, şi Cotnărenii îngrijesc acele bunuri. Ca paroh este acolo Don Giorgio Gross, fiu al oraşului Baia, elev al sacrei congregaţii; ca venit anual, îi dau 50 de taleri imperiali. Acea biserică are potire şi o cruce de argint; în acel oraş sunt numai două case de catolici.

+

Baia: biserica este construită din zid şi înăuntru se află cinci altare bine rânduite, au destule odăjdii de altar, două cruci de argint, şi au vii la Cotnari. Ca paroh este părintele prefect apostolic Vito Piluzzi, care a rămas acolo 18 ani; are 80 de taleri imperiali pe an ca „elemosină” de la biserică; mai înainte, mai era încă o obligaţie de două slujbe pe săptămână, înfiinţată de un preot din familia lui Gross, de unde veneau 18 taleri imperiali pe an, dar acum, fiind vorba de un preot din acea familie (Grigore Gross), acela se bucură de acea fundaţie; în acel oraş sunt 40 de case de catolici” (Călători, Vol. VII, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1980, p. 217).

+

Abia în noiembrie 1673, când polonii marelui hatman Jan Sobieski, prin „pădurea Bucovinei” (Călători, VII, p. 280), care „constă dintr-o serie de defileuri, secretarul regal, francezul Philippe le Masson du Pont, începe să scrie importante mărturii.

+

„Hotinul este… aşezat pe malul drept al fluviului (Nistru), între două stânci; noi nu am găsit acolo decât câteva biserici ortodoxe ruinate şi vreo 30 de case, cu o cetate de demult, de formă pătrată, având în părţi patru turnuri mari, în stare bună, şi aşezată pe o stâncă, pe care o ocupă în întregime; la dreapta, începe un perete stâncos foarte înalt, care slujea de zid de apărare pentru acest oraş; când se apropie stânca de fluviu, urmează, paralel cu el, pe o întindere de peste o leghe; apoi pătrunde destul de adânc în interior, rămânând tot atât de abrupt, astfel că acest lanţ de stânci închide o mare întindere dreptunghiulară, absolut inaccesibilă pe trei dintre laturile sale.

*

Acest loc atât de prielnic era ocupat de turci. Ei au întărit şi latura a patra a patrulaterului, de la vârful unei stânci, până la cealaltă, printr-o întăritură puternică, acoperită cu iarbă, la care lucrează de mai multe luni.

*

*

Podul de peste Nistru al duşmanilor era apărat, dinspre tabăra lor, de cetatea despre care am vorbit şi, dinspre Podolia, de o fortăreaţă pătrată, cu patru turnuri rotunde, la mijlocul fiecărei curtine (partea de zid dintre două bastioane), fiind pe de-a-ntregul acoperit cu dulapi de stejar, atât pe dinafară, cât şi pe dinăuntru, în felul digurilor exterioare de la Dunquerque, având, deasupra ambelor porţi, două pavilioane, făcute tot din lemn. Se poate spune că această lucrare nu era lipsită de frumuseţe.

*

Pe sub stânca din dreapta, pe malul fluviului, se afla o tabără mai mică, despărţită de cea mare prin aceeaşi stâncă; ea era foarte bine întărită şi ocupată de 5.000 de călăreţi munteni şi moldoveni, trupe creştine, de religie ortodoxă, şi, din această cauză, ele nu sunt primite niciodată de turci în chiar tabăra lor.

*

Duşmanii avea din belşug toate cele de trebuinţă pentru întreţinerea oamenilor şi a cailor. Seraschierul (Hussein Paşa) sau generalul duşmanilor, unul dintre cei mai viteji şi mai încercaţi din împărăţie şi care fusese format la Kropoli în arta războiului, aflând de înaintarea armatei polone, poruncise să se aducă în tabăra lui tot ceea ce se găsea pe câmp, pe o rază de 10-12 leghe, astfel că polonii erau lipsiţi de toate, pe când duşmanii aveau mai mult decât le trebuia.

*

În consiliul care s-a ţinut în noaptea de 9 spre 10 noiembrie, Paz, mare voievod al Lituaniei, s-a opus hotărât propunerii lui Sobieski de a lupta a doua zi. Acest general vitează şi încercat făcuse o recunoaştere foarte amănunţită a taberei şi a întăriturilor duşmanului, care i se păruse la adăpostul oricărui atac şi care mai era, de altfel, apărate de peste 80.000 de oameni, cei mai viteji din împărăţia turcească şi având şi 70 de tunuri. El a susţinut, deci, că ar fi un act de o îndrăzneală condamnabilă să fie expuse nişte trupe adunate în grabă, neoţelite şi dintre care cea mai mare parte nu dăduse niciodată ochii cu duşmanul, şi care, totuşi, alcătuiau întreaga forţă armată a republicii; n-a uitat nici lipsa de furaj, de care suferea oştirea, într-un anotimp atât de înaintat, şi care abia îi ajungea ca să se apropie de hotare…

*

Sobieski hotărăşte, totuşi, să dea bătălia.

*

Vineri, 10 ale lunii noiembrie, trupele polone au ieşit din tabăra lor şi s-au răspândit la posturile lor, în ordinea de luptă hotărâtă din ajun. Ele ocupau tot terenul, în faţa luncii întărite a taberei dreptunghiulare a duşmanilor, între cele două capete de stânci, acesta fiind singurul loc accesibil pentru un atac. Armata Coroanei se afla la dreapta şi cea a Lituaniei la stânga, potrivit tradiţiei.

*

Când cele două armate s-au apropiat de duşmani, în această ordine, s-a arătat, deodată, domnul Moldovei (Ştefan Petriceicu, 1672-1673), precedat de un gornist, cerând să vorbească cu Sobieski. Cuvintele sale au fost puţine; l-a rugat să-i îngăduie să-şi alăture trupele sale armatei polone, ca să ajute la înfrângerea unui tiran, sub al cărui jug se istoveau muntenii şi moldovenii, de atâta vreme.

*

Propunerea domnului l-a uimit, la început, pe marele hatman, care se temea ca planul acesta, de a părăsi pe turci şi de a se uni cu polonii, să nu fi fost pus la cale împreună cu seraschierul, pentru a strecura, printre trupele noastre, 5.000 de duşmani, în loc de prieteni şi aliaţi. Totuşi, găsind Sobieski că era prea multă sinceritate în fapta moldoveanului, care venea el însuşi să se predea, fără a căuta nicidecum să se păzească, l-a primit cu multă cinste şi i-a făgăduit protecţia republicii, şi pentru el, şi pentru ţara lui.

*

O clipă după aceea, muntenii şi moldovenii puteau fi văzuţi cum se sârguiau să-şi alinieze rândurile, cu tot focul cel mare al turcilor, care băgaseră de seamă că un corp de trupe atât de mare trecuse la duşman. Marele hatman i-a răspândit în lina a doua şi a treia a oştirii sale.

*

Nu se pot arăta strigătele de bucurie ale trupelor polone şi mulţumirile aduse lui Dumnezeu, Domnul Oştilor, pentru un ajutor atât de neaşteptat. Nu a fost tot astfel cu tabăra otomană, unde se blestema, cu urlete îngrozitoare, răscoala acestor supuşi ai împărăţiei, care trăiau, de atâţia ani, în atârnarea ei.

*

Armata creştină îşi păstra nădejdea că seraschierul, văzând cu cât era mai puţină la număr, faţă de cea pe care o comanda el, nu va rămâne să ne aştepte în tabăra sa, ci va ieşi la loc deschis, pentru a da lupta cu noi.

*

Dar turcul, voind să tragă folos din toate împrejurările ce-i erau prielnice, a rămas în tabăra sa şi ne privea, de după întăriturile sale, fără să iasă.

*

Toată ziua a fost folosită de o parte şi de alta pentru trageri puternice de artilerie. Marele hatman a stat călare tot timpul, cercetând frontul armatei sale, aşteptând momentul prielnic pentru a porni atacul. După amiază, am văzut cum treceau, pe pod, mai multe cămile şi tot felul de echipaje; unii chiar îl asigurau pe Sobiski că duşmanii ar avea de gând să se retragă, voind să pună Nistrul între cele două oştiri, dar, după o recunoaştere făcută de el însuşi, şi-a făcut o altă părere şi a spus că seraschierul voia numai să descurce locul şi să mai golească tabăra, plină de o mulţime de corturi, dintre cele mai frumoase.

*

*

Noaptea a fost foarte supărătoare, din cauza topirii zăpezii, care tot cădea mereu. Dar în ciuda acestui neajuns, cele două armate au rămas la posturile lor, atât duşmanii, cât şi polonii, neîngăduindu-se nimănui să se depărteze. Sobieski însuşi a dat pildă ostaşilor săi şi nu a vrut să i se întindă un cort, pentru a se pune la adăpost, pe o noapte atât de cumplită; el a petrecut-o ba stând aşezat pe un afet de tun, ba plimbându-se, pentru a nu degera pe acel frig cumplit.

*

La 11 ale lunii noiembrie, în ziua Sfântului Martin, înainte de răsăritul soarelui, marele hatman a poruncit să se pregătească un altar, pentru a se sluji liturghia. În timp ce se îndeplinea acest ordin, zorii zilei îngăduindu-i să desluşească bine lucrurile, a băgat de seamă că rândurile şi coloanele duşmanilor se răriseră mult; se vedeau, pe parapet, acelaşi număr de steaguri, dar mult mai puţini ieniceri pe întărituri, pentru apărarea lor.

*

*

Semnalând acest lucru ofiţerilor care se aflau lângă el, le-a spus că turcii, mult mai pregetători decât polonii, fiind obosiţi, după 24 de ceasuri de aşteptare, în formaţie de luptă, şi neputând crede, de altfel, că cineva ar putea îndrăzni să-i atace, în timpul zilei, se duseseră unii să doarmă şi să se odihnească, iar alţii să mănânce şi să se întremeze, şi că a sosit, în sfârşit, clipa pe care o aştepta el, de atâta vreme.

*

A poruncit, îndată, aghiotanţilor săi să cutreiere toate liniile şi să le ducă ordinul de a da atacul îndată, iar el, fără a mai aştepta să fie precedat de ceva trupe, s-a aşezat în fruntea regimentului său de dragoni şi a pornit în jos, până la întărituri. Îndată a putut vedea o agitaţie grozavă în tabăra duşmanilor, care fugeau în toate părţile, spre posturile lor; armata creştină făcea tot aşa, pentru a ataca întăritura şi a-i alunga de acolo. Dragonii, de care am mai amintit, îşi croiau drum cu securea şi, după ce au ajuns la parapet, doi ofiţeri francezi l-au ajutat pe marele hatman să-l escaladeze, unul ţinându-l de o mână şi celălalt împingându-l din spate.

*

Niciodată nu s-au luptat nişte trupe cu mai multă vitejie ca acest corp de dragoni, dar niciodată trupele nu au avut o pildă mai frumoasă ca aceea pe care le-a dat-o Sobieski; a susţinut cu dârzenie atacurile reînnoite ale duşmanilor; cam acelaşi lucru se petrecea şi în celelalte puncte şi fiecare căuta să urmeze exemplul strălucitului său general.

*

Jablonowski, pe atunci palatinul Rusiei (Roşii, provincie din sudul Poloniei – n.n.), care comanda o parte din cavalerie, a făcut, în fruntea trupelor sale, un ocol prin tabăra pe care o părăsiseră moldovenii, pentru a ajunge la capătul stâncii, pătrunzând, de aici, cu cavaleria sa, în ciuda împotrivirii duşmanilor. Infanteria, care a săvârşit pretutindeni minuni de vitejie, după ce a cucerit cea mai mare parte din întăritură, a întors tunurile duşmanilor împotriva acestora şi a înlesnit pătrunderea în tabără a restului cavaleriei. Atunci i s-a adus un cal marelui hatman, care luptase pe jos, timp de aproape un ceas.

*

După ce a pătruns toată cavaleria în acea tabără, lupta s-a înteţit pretutindeni. Trupele care se aflau cel mai aproape de locul în care comanda Sobieski, unindu-se cu ale sale, înaintau împingând duşmanii, pe care îi aveau în faţă, spre mijlocul taberei, deşi numărul lor sporea din clip în clipă.

*

Focul luptei nu l-a împiedicat pe marele hatman de a se gândi la toate; a poruncit baronului de Behain, un francez, colonel de dragoni, să meargă, în fruntea celor trei regimente, la malul fluviului, pentru a pune stăpânire pe podul duşmanilor şi a zdrobi pe toţi acia care ar încerca să scape cu fuga.

*

În tabără urma, acum, un măcel îngrozitor, polonii, îndârjiţi de pierderile din trecut şi, mai mult, de tratatul de la Buczacz (din 1672, prin care Polonia ceda Turciei Podolia, iar cazacilor – Ucraina), se luptau cu o furie şi o înverşunare fără pereche; dar, în ciuda succeselor lor, marele hatman era cât pe ce să-şi piardă viaţa, în mijlocul victoriei.

*

Când duşmanii, împinşi cu atâta furie, din toate părţile, au văzut că sunt pierduţi – un corp de 6.000 – 7.000 de călăreţi şi-a croit drum, pe la capătul stâng al stâncii, şi a încercat să iasă în câmpie, pentru a fugi. Trupele din Lituania l-au atacat şi l-au împiedicat să se retragă; a fost, aşadar, silit să intre din nou în tabără şi, încercând să fugă prin altă parte, a dat peste o ceată puţin numeroasă, care lupta alături de Sobieski; aceasta era să fie zdrobită sub copitele cailor, dar groaza, punând stăpânire pe minţile duşmanilor, aceştia, în loc de a folosi această împrejurare prielnică, s-au aruncat din vârful stâncilor, nemaiscăpând nici unul dintre ei. Este adevărat că nu le mai rămăsese nici loc de retragere.

*

*

Pătrunderea trupelor lituaniene în tabăra duşmanilor a pus vârf nenorocirilor lor şi le-au adus pieirea; ei n-au mai opus decât o slabă rezistenţă. S-a făcut un măcel îngrozitor, trupe întregi de cavalerie şi de infanterie au fost împinse, din vârful stâncilor, în prăpastia, în care se vedea o mulţime nesfârşită de oameni şi de cai, îngrămădiţi unii peste alţii, până la o înălţime de mai multe suliţe. Au putut scăpa numai doar aceia care s-au retras chiar de la începutul bătăliei, pe unele poteci, printre stânci.

*

Unii au folosit podul, pentru a trece Nistrul, şi alţii s-au aruncat în apă; dintre aceştia din urmă, cei mai mulţi s-au înecat în acest fluviu, care este foarte larg şi foarte repede. Duşmanii au fost lipsiţi şi de acest singur mijloc de scăpare, de îndată ce colonelul Behain, în fruntea celor trei regimente, pe care i le încredinţase marele hatman, a pus stăpânire pe pod.

*

Temându-se de a fi izgonit de acolo de forţe superioare, acest viteaz ofiţer a pus să fie desprinse din pod primele şase sau şapte bărci, pentru a împiedica definitiv retragerea duşmanului. Un mare număr de turci, care alergau, din toate părţile, spre pod, neştiind ce se petrecea acolo, au fost măcelăriţi cu lovituri de baltag de cele trei regimente despre care am vorbit.

*

A fost una dintre cele mai înfiorătoare privelişti care s-au văzut vreodată: o oştire de peste 80.000 de luptători, aflată într-un loc închis, din toate părţile, de stânci înalte, măcelărită în parte de mâna soldaţilor, mii de călăreţi îngroziţi azvârlindu-se, din vârful acelor stânci” (Călători, Vol. VII, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1980, pp. 281-285).