Dragusanul - Blog - Part 1301

Spitalul lui Ponta, Corlăţean şi Nechifor nu are bani!

Ovidiu Donţu: Ca părinte al noii Constituţii, vă pot da dreptate, nu şi bani!

Ovidiu Donţu: Ca părinte al noii Constituţii, vă pot da dreptate, nu şi bani!

Vă mai amintiţi benerele, meşurile şi afişele electorale, de pe care vă zâmbeau, mai dihai decât Elena Udrea, Victor Ponta, Titus Corlăţean şi Ioan Cătălin Nechifor, asigurându-vă, din aglomerarea aceea vizuală, care sugera belşugul de opintici ai pădurilor bucovinene, că lapte şi miere vor curge prin văile dumneavoastră, dacă îi veţi vota?

*

I-aţi votat, dar opintacii iute v-au mai uitat, dacă nici măcar Spitalul Judeţean “Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava nu mai are bani, de prin toamnă, pentru procurarea de medicamente. Nu-i bai, Târgu Mureş şi Cluj Napoca îs la o aruncătură de băţ, peste munţi!

*

Bani nu are spitalul, dar are un fost ştab de gardă financiară, Vasile Râmbu, şi un fost sarmalagiu de presă (Claudiu Brădăţan), ca manageri, plătiţi fain şi boiereşte, oricât de competenţi sau de viceversa ar fi. Ambii impuşi politic, dar de găşti diferite, ba chiar contrare şi otrăvit de duşmănoase.

*

În vremea asta şi fără nici o legătură cu nimic, noul părinte al noii Constituţii, senatorul Ovidiu Donţu, trăieşte o angoasă umilitoare: Chiar şi agramatul de Traian Băsescu poate face mişto de exprimarea lui… anticonstituţională (de unde să ştie bietul Donţu că orice lege din ţara asta trebuie să respecte, mai întâi, constituţia numită… gramatica limbii române!).

*

Opintaci! Precis că vi se vor ivi în cale, şi la toamnă, că doar muierea lui Ponta s-a nărăvit în răsfăţul Parlamentului European…


Cântecul cireşilor: lui Costache Achiţei

Când mi-am uitat cireşii lângă zori,

oraşul aştepta cu porţi deschise

să vină fiii lui risipitori,

toţi îngeri trişti şi-mpovăraţi de vise;

avea, atunci, oraşul un alean

cu aripi largi pe ceruri desfăcute,

hotarul lui, în umbra de oştean,

eterniza doar umbre neştiute,

*

Am plâns, atunci, şi am privit spre zări,

cireşii mei s-au fost desprins din mine,

hălăduiau spre alte depărtări

irositoare numai de destine,

ţipau sfâşietor, dar prea departe

erau cireşii zărilor senine,

iar eu sfârşeam doar filă într-o carte.


Papahagi a făcut o mişcare populară!

Adrian Papahagi:: Camarazi, duşmanul este în spatele nostru; după mine, înainteee!...

Adrian Papahagi: Camarazi, duşmanul este în spatele nostru; după mine, înainteee!…

Adrian Papahagi, individul ăla agresiv, zgomotos şi care nu are răbdare să asculte pe nimeni (şi doar e profesor!) a făcut, deja, o mişcare foarte, foarte, foarte populară: a şters-o sovietic din partidul cuplului de amoc prezidenţial Băsescu-Udrea! Dar, în ciuda eroismului pe care îl deversează, ba oratoric (ceva de genul: “rămân credincios şi apărător principiilor mişcării populare şi ale preşedintelui Traian Băsescu”), ba ultra academic (“mă voi dedica vieţii universitare, ştiinţifice şi familiei”), se vede de la o poştă că Papahagi Jr. şi-a văzut oarece orgolii rău betegite, de-o ia peste câmp, aidoma lui Ceapaev, din calea duşmanilor poporului.

*

Pagubă-n ciuperci, dar mă abţin să fac trimitere la o epigramă a lui Păstorel, despre prostia celor cu ceva carte.


Proză umoristică: Înţelepciunea umorului

Constantin Horbovanu

Constantin Horbovanu

*

Pe data de 4 ianuarie 1995, călătoream, cu avionul, între Paris şi Bonn. Bucuros că am nimerit lângă geam, contemplam peisajul, fără să-mi pese de ceilalţi călători..

– Nu doriţi să conversăm?, mă întrebă, în germană, la un moment dat, vecina, o blondă subţirică, drăguţă, cu părul tuns scurt.

– N-am obiceiul să…, i-am răspuns, în franceză.

– Francez?, mă întreabă ea, în franceză.

– Nu. Român.

– Da? Mă bucur! România… Braşov… Nadia… Zamfir… Hagi… Pintilie…

– Până la Bonn, poate terminaţi!…

– Nu vă plac?

– Ba-mi plăceţi…

– Atunci, de ce vă uitaţi, mai mult, pe geam?

– Admir natura.

– Moartă…

– Când admir natura vie, se supără nevastă-mea.

– Ha-ha! Interesant! Nu cred că există vreun bărbat, în avionul acesta, care să nu dorească măcar să stea de vorbă cu mine, iar dumneavoastră… să vă dau o fotografie cu dedicaţie specială?

– Nu. Mulţumesc. Asta mi-ar mai trebui!

După un sfert de oră de conversaţie, derulată în sensul de mai sus, blonda a oftat adânc şi s-a lăsat păgubaşă.

La Bonn, înainte de-a coborî din avion, îmi întinse mâna şi zise:

– Eşti un bărbat deosebit. Mi-a făcut plăcere, să te întâlnesc. Dacă vrei să ne cunoaştem mai bine, treci pe la hotelul, în care voi fi găzduită. Să-ţi dau adresa?

– Nu cred că voi avea timp să trec. Am nişte afaceri de rezolvat, apoi o iau spre România… Îmi pare rău.

– Şi mie.

Ne-am despărţit. În momentul când a coborât scara, blonda a fost înconjurată de foarte mulţi oameni, cei mai mulţi cu aparate de filmat sau de fotografiat. M-am uitat, mirat, în urma ei, până a urcat în Mercedesul negru, ultimul tip, care o aştepta.

– Cine e blonda?, am întrebat o stewardesă, care, la fel ca mine, i-a urmărit toate mişcările.

– Cum, n-o cunoşti?!

– Nu.

– E Patricia Kaas!

Era să leşin. Cu ani în urmă, un umorist celebru a trăit o întâmplare asemănătoare, pe care am citit-o, dar nu am învăţat nimic din ea!


Se va lăsa Ion Lungu ademenit de mărul Nuţicăi?

Ion Lungu: Dragă doamnă Elena, ia ispita asta de la mine, până la încheierea mandatului! După aceea, gust cu plăcere şi din pădureţ!

Ion Lungu: Dragă doamnă Elena, ia ispita asta de la mine, până la încheierea mandatului! După aceea, gust cu plăcere şi din pădureţ!

Nu că ar conta, din moment ce ion lungu se află la ultimul lui mandat de devastator al Sucevei, căci un alt mandat, deşi e sigur că va încerca ademenirea cu mărul acru al Elenei Udrea (miticul şarpe rămâne, ca întotdeauna, Traian Băsescu), nu mai pupă. Pariază cineva?