Calea lui Dracula – un muzeu cât Bucovina
Calea lui Dracula – cel mai lung muzeu de sculptură, în aer liber, din lume (schiţă)
*
Oricine va afla că, între Reuseni şi Pasul Tihuţa, ar urma să se desfăşoare, începând din vara acestui an, un viitor muzeu de sculptură monumentală (cel mai lung din lume), cu titlul “Calea lui Dracula“, şi-ar face cruce, apoi ar scrâşni doct: “De unde, până unde, vreo legătură între Vlad Ţepeş şi Bucovina? Asta de unde aţi mai scos-o?“. Din lecturi, tataie!
*
Desigur că nici slujitorii altarelor n-ar nutri, faţă de mine, gânduri prea creştine, din moment ce, şi după erudiţia lor, Dracula ar fi simbolul “necuratului”, care trebuie refuzat cu orice preţ, inclusiv cu preţul păgubirii Bucovinei de un patrimoniu artistic şi de memorie deosebit de atrăgător, inclusiv datorită acestor contrarietăţi.
*
Chiar şi elitele culturale româneşti pot afla lesne că, începând cu septembrie 1449 şi până în 15 spre 16 octombrie 1451, Vlad Ţepeş, nepotul de soră al lui Bogdan al III-lea, a trăit la Suceava, perfecţionându-se în meseria armelor, împreună cu vărul său Ştefan, cu maeştri ai spadei aduşi din Polonia. Din fericire (mai ales) pentru amocul patriotard şi pentru mândria noastră de pui de dihori daco-romani, Vlad şi Ştefan, tineri fiind, au cam întârziat prin Suceava, pe sub balcoanele domniţelor, în seara zilei de 15 octombrie 1451, aşa că au întârziat la nunta de la Reuseni, spre care, totuşi, au grăbit, în cele din urmă.
*
După uciderea voievodului Bogdan de către fratele său, Petru, singurul supravieţuitor dintre curtenii lui Bogdan a grăbit spre Suceava şi, când i-a întâlnit pe cei doi tineri prinţi, i-a întors din drum, ceata fugarilor străbătând târgul voievodal în goana cailor şi îndreptându-se, prin Bosanci (prin Moara, care era moşie a Bosancilor şi tocmai de aia se vorbeşte de drumul, prin Bosanci, spre Baia), spre Horodniceni, Brădăţel, Brăieşti, Homor, Vama, Câmpulung, Dorna, apoi, peste Tihuţa, spre Bistriţa, oprindu-se, în cele din urmă la Geoagiu. Nu la Sighişoara, ci la Geoagiu, deşi, de regulă, fugarii se ascund în locurile copilăriei lor. Chestia asta e precizată de Iancu de Hunedoara, într-o scrisoare adresată braşovenilor, după ce Vlad şi Ştefan îi uciseseră pe cei doi mercenari sibieni, trimişi pe urmele lor de Vlaicu, voievodul muntean. Iancu de Hunedoara precizează, deci, că i-a alungat spre Moldova, pe acolo pe unde au venit, adică peste Tihuţa.
*
Începând cu noaptea de 15 spre 16 octombrie 1451, noi, românii, am păşit, vreme de vreo şase zile şi nopţi, cât dura drumul respectiv, pe calea istoricităţii, dar şi pe cea a mitului (luciferic, prin Vlad) şi a legendei (sfinţeniei, prin Ştefan). Calea, în fond, este pe deplin a sfinţeniei, mitul fiind confecţionat şi impus, din gelozie, de către fiul lui Iancu de Hunedoara, Mathias Rex. Dar chestia asta o ştie toată lumea românească.
*
Miturile şi legendele, aşa cum se ştie, desfăşoara întâmplări celeste, pe care le personifică în vremelnicie. Draco, de pildă, este Constelaţia Dragonului, care “îmbrăţişează” cele două Urse (Europa este pământul de sub Urse) şi arată nordul, doldora de frigul cosmic, frigul dur care avea să-i alunge pe miticii culegători de fructe Adam şi Eva din raiul terestru continental, spre sudul acelui rai terestru.
*
Constelaţia Dragonului, într-un desen sugestiv
*
Constelaţia Dragonului sau Draco (Şarpele biblic)
*
Constelaţiile sau… Stâlpii (mai ales în cazul constelaţiilor zodiacale) au poveşti, dar şi reprezentări monumentale (mai ales din preistorie) surprinzătoare. Corona Borealis, de pildă, e “desenată” în monumentul megalitic de la Stonehenge (Anglia), poziţionat pe “Roata Cerului” (“Ur Anu”):
*
Stonehenge
*
Românii şi-au închipuit Corona Borealis drept Horă, iar în cosmologia populară românească aşa i se spune Coroanei Boreale, Hora:
*
Constelaţia Hora, aşa cum şi-o închipuiau românii
*
Dacă suprapunem Hora peste Stonehenge, constatăm că, în ciuda planurilor diferite de “fotografiere”, cele două imaginări coincid:
*
Stonehenge (reconstituit ca întreg) şi Constelaţia Hora
*
Şi mai există o constelaţie, despre care relatează, pe larg, Hecateu Abderida şi Diodor Sicul, ambii preluaţi de Strabon, cea a Lebedei sau Cygnus, căreia i se mai spune şi Crucea Nordului sau Crucea Mare:
*
Cygnus sau Crucea Mare (Constelaţia Lebedei)
*
În taoism, ideograma pentru Tao, originea lucrurile, adânc, mama pământului, veşnicie etc. arată exact precum crucea creştinilor, care nu este, totuşi, Lebăda, care e aidoma Crucii Sfântului Andrei (pe cer), crucea dreaptă fiind, în simbolistica sacră precreştină, şi simbol al cerului, deci taman ca şi în Taoism. Dar indiferent de simbolistica la care s-ar apela, în spaţiul românesc, deci un areal cu o anumită, dar târzie istoricitate, crucea nu poate fi decât creştină. Deci ca atare o şi propun, în descrierile de simboluri celeste, pe care intenţionez să le pun la dispoziţia sculptorilor care vor concepe “Calea lui Dracula“. Nu mă interesează cum îl văd alţii. Eu am obligaţia de a-i revendica pe Vlad Ţepeş şi pe Ştefan cel Mare drept domni profund creştini, drept apărători ai creştinătăţii, într-o desfăşurare galactică de simboluri. De pildă, în Horă:
*
Sugestia Constelaţiei Hora, în desfăşurarea de simboluri ale “Căii”
*
Am apelat, pentru reprezentare, la un stâlp de… cerdac (românii au stâlpul de ţară, de moşie, de gospodărie şi de cerdac), “stâlp” numindu-se şi moşul care, la un moment dat, a ieşit din indiviziune. Stâlpi, deci, sunt şi moşi-strămoşii, iar prima manifestare religioasă a omenirii miza pe cultul spiritelor strămoşilor, după cum o probează şi “Biblia”.
*
Sugestia străbunilor, prin folosirea stâlpului de moşie (Udeşti, aflat în Muzeul din Gura Humorului)
*
Zeiţa Vetrei, în cultura Vinca
Elementele stâlpului totemic, prezent în toate culturile lumii, fie ca strămoş, fie ca zeu (mai târziu), pot fi valorificate în cazul proiectului pe care îl vom realiza în vară (începând din mai), într-o desfăşurare alegorică, marcată de moartea ciobanului mioritic (crima de la Reuseni), de Constelaţia Cei Doi Fârtaţi (mitologicii Arbori Înfrăţiţi, care reprezintă binele şi, respectiv, răul – pentru Suceava), Hora (pentru dealul Horodniceni), vânătoarea cosmică, moartea şi învierea timpului, despărţirea de spiritele locului etc.
*
Am, de altfel, o adevărată colecţie de fotografii ale unor monumente oarecum asemănătoare, care să-i ajute pe sculptorii bucovineni în a-şi forţa imaginaţia, până la totala eliberare a spiritului lor creator.
*
Problema cea mai mare, pe care am discutat-o, deja, cu vicepreşedintele C. J. Suceava, domnul Ilie Niţă, este cea a amplasamentelor, care trebuie să respecte şi adevărul istoric, dar şi principalele exponenţialităţi bucovinene, astfel ca monumentele să se afle, mereu şi mereu, “la drumul mare”, între Reuseni şi Tihuţa, dar, de preferinţă, în afara localităţilor.
*
Există două posibilităţi de concepţie în realizarea muzeului “Calea lui Dracula“:
Reprezentare statuară
monumentală, precum în cele trei schiţe pe care le-am încropit eu, deci cu desfăşurări de elemente ale simbolisticii sacre româneşti (maximum 7 la număr) şi statuară, deci cu lucrări de sculptură aproape clasice, amplasate doar în localităţi, variantă de lucru mult mai convenabile pentru exprimarea fiecărui sculptor în parte.
*
Există, desigur, şi o a treia posibilitate, şi anume aceea de a combina, şi în cadrul fiecărei lucrări monumentale, elementele stilizate cu cele clasise, dar şi de a alterna genurile de lucrări, lucrând monumente ample pentru înălţimi şi operele clasice pentru localităţi, acestea urmând să fie realizate şi amplasate în anul următor, eventual.
*
Deocamdată, pentru că trebuie să întocmesc argumentarea istorică aşa cum e obligatoriu (cu trimiteri precise la documente şi la citate din studii de specialitate), am să mă opresc aici, materialul acesta fiind doar o prezentare de intenţii, care poate fi îmbogăţită prin sugestiile tuturor.
*
Eu aşa văd posibilitatea de a valorifica mitul lui Vlad Ţepeş în Bucovina, simultan cu legenda lui Ştefan cel Mare, prin artă, deci printr-o exprimare creştină a perspectivei epocii noastre asupra unor vremi deja în bună parte uitate.
*
Ion Drăguşanul
