Nu e Geoană prostănacul!
Mircea Geoană: Dragă Victor Ponta, te recunosc drept cel mai mare!
Crin Antonescu, în arena leilor Antenei 3
Dana Grecu: Băieţi, voi aţi băgat de seamă că Ciuvică iar s-a dat la caşcaval?
Voiculescu, într-un fel,
a-nţeles cu ce temei
chiar şi şoarecii, la el,
chiţcăie numai pe… lei!
Dracula, o cheie spre simbolistica sacră
Despre bijuteria de la cuşma lui Vlad Ţepeş, similară cu simbolistica druidică de pe steagul Angliei, am vorbit, într-un material anterior. Semnul lui Dracula, deci simbolistica de pe bijuterie, reprezintă crucea dreaptă – simbol al roţii cerului (ur anu, de unde grecescul Uranus) şi crucea oblică (Crucea Nordului sau Constelaţia Lebăda, cum i se mai spune Constelaţiei Cygnus, devenită, în creştinism, Crucea Sfântului Andrei). Desigur că, în acelaşi simbol totemic, mai există şi alte simboluri sacre neexplicite, adică rombul (Sfântul Graal sau Inima lui Iisus) şi pătratul (Paradesha, dar şi Cetatea, dar şi Coloana Celestă).
*
Detaliul în cerc (druidic) al steagului Angliei, peste care am suprapus bijuteria lui Dracula, probează că în ambele reprezentări au fost incifrate aceleaşi simboluri sacre, doar dezvoltările grafice diferind aparent. Am folosit elementul crucii druidice (nicidecum celtice, pentru că celţii erau doar meşteşugarii antichităţii, deci cea de-a treia cultură, adăugată culturii agrare şi culturii păstoreşti, simbolistica sacră fiind iniţiatică, deci druidică), pentru că o găsim şi pe teritoriul României (druizii noştri se numeau ctisti sau ctitostai), păstrându-se, mai ales în Maramureş, până astăzi.
Crucea ctistică de la Piatra Ariniş
Există, însă, şi a doua bijuterie, cea de la gâtul lui Vlad Ţepeş, din portretul care urmează, şi care, deşi nu pare, grupează, altfel exploatate grafic, aceleaşi simboluri sacre, care se găsesc şi pe steagul Angliei, şi pe frescele bisericilor ortodoxe din România, dar şi în cultura iconografică a tuturor civilizaţiilor din lume.
În decupaj, se poate observa că bijuteria respectivă suprapune două pătrate, cu unghiuri diferite de expunere, peste care este aşternut “dreptunghiul” pietrei preţioase.
*
Cele două pătrate (de fapt, un pătrat şi un romb) incifrează aceeaşi simbolistică sacră, pe care o aflăm şi pe steagul Angliei. Steagul Angliei nu are întâietate, dar îmi foloseşte în a proba că întreaga simbolistică sacră străveche nu înseamnă decât incifrări ale suprapunerii celor două cruci, mai aproape de noi fiind roata cerului (crucea dreaptă), apoi runa cosmică a nordului (Crucea Nordului, căreia grecii i-au zis Constelaţia Lebăda).
*
Aceste două cruci intersectate, conţin, înainte de toate, rombul (sfinţenia, formată din două triunghiuri echilaterale unite prin bază, cel de sus simbolizând iniţierea de pe munte, iniţierea în astral, în sfinţenie, iar cel de jos, iniţierea în peşteră, subpământeană, în omenesc – cu reprezentări superbe pe ouăle încondeiate, dar conţin şi pătratul (paradisul terestru, dar şi cetatea, dar şi coloana celestă), dar şi cercul (Veşnicul, Neprecizatul, Adâncul, Originea Lucrurilor şi a Fiinţelor), pe care l-am folosit în decupaj, deci nu-l mai şi desenez.
*
Prin suprapunerea celor două simboluri sacre implicite (care nu ni se desluşesc, la o primă vedere), pătratul şi rombul, obţinem, de fapt, bijuteria de la gâtul lui Vlad Ţepeş, care, la o privire şi mai atentă, este identică şi cu bijuteria de la cuşmă, care, tot la o primă desluşire, înseamnă calendar lunar, Floarea Vieţii, Sămânţa Vieţii, Timpul, Arborele Vieţii, Primăvara (Maia, cum o numesc slavii, Eftepir, cum o numeau dacii, prin Crăiasa ei, Alba, adică Luna) etc.
*
Simbolistica bijuteriei lui Vlad Ţepeş de la gât este cea din imaginea alăturată, în care se suprapun Viaţa şi Sfinţenia, Pământul şi Cerul, omul trebuind să urmeze pilda Pământului, Pământul, pilda Cerului, iar Cerul trebuie să-l urmeze pe cel Veşnic, Neprecizat şi Fără Nume, cum se spune în textele taoiste, deci cercul, care simbolizează şi divinitatea supremă, deci vidul, deci profunzimea (adâncul), deci substanţa (şi nu forma), deci naşterea tuturor fiinţelor şi a lucrurilor (geneza).
*
Elementele sacre ale simbolisticii străvechimii neamurilor omeneşti încă se mai păstrează, fără iniţieri, dar cu rol vag totemic, în ornamentaţiile drept-liniare ale popoarelor din răsăritul Europei. Simbolurile pot fi descifrate, dar ne rămân secrete spunerile pe care le transmit simbolurile respective, spunerile pierzându-se odată cu iniţierile. Pe de altă parte, în ornamentaţia populară s-au folosit combinaţii estetice (nicidecum sacre, cel mult oculte), dar şi o vulgarizare a simbolurilor printr-un lexic aiurit, rupt din asemănările cu elemente ale lumii banale, trecătoare. Or, asta e diferenţa fundamentală: sacrul operează cu simbolurile sfinţeniei, deci ale veşnicipei, pe când artizanatul, cu ornamente ale vremelniciei banale, care caracterizează viaţa omenească.
Reciclarea maidanezilor, la Suceava
Ion Lungu: Io, dragi suceveni, îs om di ominii şî cu cel mai bun pretin a dumneavoastrî!
Cea mai grozavă izbândă a primarului ion lungu, în actualul mandat, o reprezintă dublarea şi perpetua înnoire a şeptelului de maidanezi. În fiecare noapte, dacă faci prostia să te întorci, acasă, pedestru, de pe fiecare alee te atacă o haită nouă şi arţăgoasă în a-şi lua teritoriul în stăpânire mai dihai decât America şi Rusia, care s-ar mulţumi, fiecare, doar cu Crimeea.
*
Nevestele sucevence ar trebui să-i poarte veşnică recunoştinţă primarului ion lungu, pentru că, datorită strategiei lui economice de importare a maidaneilor, conjugalii domniilor lor nu mai întârzie nici prin cârciumi, nici pe la prostuate sau amante, revenind, cuminciori şi treji, la domicilii, odată cu amurgul. Lui, lui ion lungu, i se cuvin omagiile pentru o astfel de civilizare urbană a ţăranilor din târg. Cât despre cine şi cât câştigă cu umanitarismul jăvros, mai bine să nu mai vorbim!
A doua umilire a ctitorului Sucevei
Ion Lungu: Dacî aţ şti, dragi suceveni, câţi bani costî ca sî-l ascund pi Pietrea Muşat în tufiş!
Ca să fie mutată statuia ctitorului târgului Sucevei, al Cetăţii de Scaun, al bisericii Mirăuţi şi al Cetăţii Zamca, voievodul Petru Muşat, din tufele de lângă cimitir, în tufele de lângă Palatul Administrativ, primăria sucevei (cu “p” şi, respectiv, “s” mici de tot, măruntace, microscopice!) are nevoie de un miliard de părăluţe – cu bănetul ăsta, s-ar putea face şi statuia, din nou. Se împotrivesc, însă, consilierii PDL, foşti tovarăşi ai primarului Lungu în zvârlirea statuii la mama dracului, pricepând băbeşte şi opintit că tovarăşul prelipcan îi va trăda, la expirarea mandatului său, pentru a muşca, hulpav şi cu saţ, din mărul mişcării populare din fese şi din ţâţe al politichiei reformare după metoda gardului cu leopard, portocaliii, deci, nu se mai lasă fraieriţi de tehnicile administrative ale îmbuibării şi votează gică-contra.
*
Chestia cu bănetul nu mă deranjează (furaţi, fraţilor, că doar de asta v-a votat poporul municipal!). În schimb, amplasamentul umilitor, dosnic, pe la intrarea salariaţilor, mă sufocă – ar trebui să mă revolte (în general, prostia mă revoltă!), dar ar fi inutil, pentru că proştii au largă reprezentare populară. Sfârşit. Nu al lor, ci al nostru, al celor pentru care memoria încă mai contează.