Dragusanul - Blog - Part 1286

Cea mai veche istorie a românilor?

Coperta Istoriei

*

Din pură întâmplare, am dat peste “Istoria Moldo-Romăniei”, publicată de primul editor al românilor, George Ioanid (1817-1907), 1858 (deci, cu un an înainte de unire),  cu portrete litografiate, realizate de A. Bielz, dar fără să ştiu dacă între ilustrator şi germanul sibian Eduard Albert Bieltz (1827-1898), autor al primei monografii transilvane, “Handbuch der Landeskunde von Siebenbürgen”, există vreo legătură.

*

Cartea grupează, în două volume şi o anexă, două manuscrise vechi şi o scurtă istorie, toate  în limba română, pe care Iamandi le-a descoperit, în 1856, la mănăstirile Cozia şi Şerbăneşti. Manuscrisul cu istoria Moldovei, în Muntenia, iar manuscrisul cu istoria Munteniei, în Basarabia. Cronica moldavă beneficiază şi de un indice explicativ, întocmit de istoricul Daniel Fotino, care propunea o etimologie interesantă pentru Moldova: cuvântul slav “mală”, care înseamnă deal, şi străvechiul “davă”, preluat din Strabon, ca nume de populaţie, Moldova însemnând, după Daniel Fotino, Dealurile Davilor (în strabon, întâlnim “Râpele Davilor”).

*

Manuscrisele valorifică, la maximum, letopiseţul lui Grigore Ureche, dar până voi apuca să le amănunţesc, pentru a sesiza plusurile, voi insista asupra portretelor propuse de A. Bielz, portrete care, cu câteva excepţii (Ştefan cel Mare, de pildă, care, în viziunea lui Bielz, purta barbă, portretul real al lui Ştefan cel Mare fiind cel recuperat, de pe frescele mănăstireşti şi din evangheliare, de pictorii bucovineni Epaminonda Bucevschi şi de Eugen Maximovici; mai curând seamănă, în desenele lui A. Bielz, Neagoe Basarab cu Ştefan; cât despre Vlad Ţepeş, nu avem de unde şti, pentru că domină notorietăţile de astăzi chipul stabilit de Aman), sunt cele îndeobşte cunoscute, indiferent de portretistul care le redesenează.

*

O “arhivă” iconografică A. Bielz, cu domnitorii noştri (halal să ne fie, dacă un neamţ sibian ne-a restituit străbunii!), de la legendarii Traian şi Decebal, încoace, merită, deci, supusă atenţiei, înainte de toate. Iat-o:

*

Traian

Decebal

 

Dragos Voda

 

Stefan cel Mare

 

Bogdan cel Orb

 

Vasile Lupu Voda

 

Coperta Istorie 2

 

Radu Negru Basarab

 

Mircea cel Batran

 

Vlad Tepes

 

Neagoe Basarab

 

Mihai Viteazul

 

Constantin Serban

 

Matei Basarab

 

Constantin Brancoveanu

*

La o simplă răsfoire, manuscrisele acelea vechi par să relateze o poveste interesantă, cu câteva atitudini surprinzătoare faţă de istoria reală şi de cea deja convenită. Asupra lor voi reveni, în curând.


La Talcioc Cultural, Toy Machines îşi va cânta… albumul!

Toy Machines îşi va cânta... primul album, la Talcioc Cultural, vineri, 28 februarie 2014.

Toy Machines îşi va cânta… primul album, la Talcioc Cultural, vineri, 28 februarie 2014.

Ca parte direct interesată şi implicată, eu de-abia aştept seara de vineri, 28 februarie 2014, când, în superba locaţie a Talciocului Cultural din Suceava, Toy Machines, adică Edy Ciornea, Buzu Parascan, Teiu Teişanu şi Andi Drăguşanul, îşi vor cânta piesele din primul lor album (desigur că şi altele), pe care deja la un înregistrat, într-unul dintre cele mai bune studiouri din ţară, deci din Cluj Napoca.

*

Vor fi şi piese pe care nici măcar eu nu am apucat să le aud, dar despre titlul şi conţinutul albumului încă n-am primit dezlegare să spun o vorbă. Şi asta, pentru că cei patru tineri muzicieni suceveni vor să se confeseze, mai întâi, sucevenilor din generaţia lor, generaţia unor “criminali în serie, care îşi ucid numai visele”, cum se spune în finalul piesei “I”.

*

Din câte ştiu (iar asta nu mi s-a interzis să o spun, pentru că nu am adus-o în discuţie), spectacolul de la Talcioc Cultural este cel cu care Toy Machines va însoţi Luna Amară, într-un turneu de primăvară, prin întreaga ţară, şi cu care, în vară, va participa la Festivalul Internaţional Rock în Parc, de la Bucureşti, cucerind dreptul de participare, în toamna trecurtă, în competiţia de la Arenele Romane.


Cântecul amurgului: lui Radu Bercea

Răpus discret de şiruri de cocori,

aştept amurgul care vine, vine

desprins brutal din cerul fără nori,

uitând de steaua stinsă pentru mine;

*

Ban de argint mi-i luna în balans,

e scris să-mi fie luna şi veşmântul

rotit frumos în veşnicii de dans,

când voi ciopli definitiv cuvântul

eternităţii clipei ireale

ascunsă sub păcate ancestrale.


Haiducie liberală, în vremuri mondene

Crin, haiducul lui Terente: Liberalism înseamnă să iei de la săraci şi să dai la bogaţi. Deci vorbim tot despre un fel de haiducie, dar una modernă...

Crin, haiducul lui Terente: Liberalism înseamnă să iei de la săraci şi să dai la bogaţi. Deci vorbim tot despre un fel de haiducie, dar una modernă…

Halal liberalism! Cu miniştri şi parlamentari, în puşcărie, pentru hoţie, şi cu alţii în obezile cercetării penale, cu dăieni şi ruşani, la jefuit birurile, desprinse cu tot cu carne, de pe umerii săracilor.  Halal democraţie socială, cu ochii pe buzunarele oamenilor şi cu mâinile greblă, cu nulităţi promovate la oalele cu smântână ale guvernării, cu bătaie zărvoasă pentru caimac. În rest, numai vorbe, uneori faine, ba chiar ademenitoare, când trântorul are niscaiva înclinări literare (cazul lui Antonescu), sau spre golănism de maidan bucureştean, când păduchele tropăie pe lângă elefanţi (cazul lui Ponta).

*

Halal popor, care nu numai că îi mai îndură, dar se va înghesui, în mai, să le trimită, şi lui Antonescu, şi lui Ponta, nevestele mondene la Bruxelles, că doar ciocoismul românesc nu se vindecă în doar o jumătate de veac de comunism, iar cucoanele care-s cucoane fac astm dâmboviţean, dacă îşi petrec tinereţea în ruralitatea europeană, numită, şi din vina consorţilor lor, România.


Proză umoristică: O, Charlie Chaplin!…

Constantin Horbovanu

Constantin Horbovanu

*

„Râsul lungeşte viata”, a zis un mare filosof şi aşa este. Noi, românii, nu prea dăm importanţă acestui fenomen, în schimb străinii, mai ales occidentalii, da.

Nu de mult, m-am întors din Hawai, unde am conferenţiat, în calitatea mea de lider al umoriştilor, varianta WHC, timp de două luni, într-o clinică spe­cială de menţinere a tinereţii prin râs, umor. Pacienţii, milionari sau miliardari, toţi cu facultăţi şi para-facultăţi, doxaţi în toate domeniile, plătesc sume imense de, bani, ca să… râdă!

Tot, în acest timp, alături de mine, au mai prezentat materiale sau au vorbit liber mari personalităţi contemporane, printre care Bill Clinton, Boris Elţîn, Dalai Lama, Papa de la Roma, Nicoiae Văcăroiu, Laszlo Tokes, ş.a.

Ceea ce m-a mirat pe mine, în aceste două luni, e faptul că acei oameni (pacienţii) au ajuns să râdă nu numai la glumele umoriştilor, ci şi la cele zise de oameni serioşi. De exemplu, când Bill Clinton a spus că SUA se bagă, cu armata, în toate zonele conflictuale din lume, fără nici un folos, ci doar ca să aplaneze situaţia, cei din sală au râs zgomotos; când Boris Elţîn a susţinut că Rusia priveşte înainte, că n-o mai interesează testamentul lui Petru cel Mare şi nu mai doreşte să existe zone de influenţă, asistenţa a râs, să leşine, nu altceva; când Dalai Lama a afirmat că puritatea oamenilor e cea mai mare bogăţie, cei din sală s-au prăpădit de râs; când Papa de la Roma a declarat, sus şi tare, că el este „fruncea” credincioşilor; că-l interesează viaţa spirituală a oamenilor, nu cea ma­terială, că fiecare om e liber să creadă ce vrea, în orice religie doreşte, iar în politica ţărilor nu se bagă, „pacienţii” au râs bătându-se, pur şi simplu, cu mâinile pe burtă, de parc-ar fi fost cu toţii atei, musulmani, protestanţi, budişti, ortodocşi!; iar când Nicolae Văcăroiu a zis că România se află pe drumul cel bun, iar cupoanele de proprietate vor duce la prosperitatea românilor, cei din sală au râs cu lacrimi; În sfârşit, când Laszlo Tokes a afirmat că, fără pile la Comunitatea Europeană, ci numai cu acceptul entuziast al românilor, regiunile locuite, în majoritate, de etnici maghiari vor deveni autonome, cei din sală au râs, tăvălindu-se pe jos, ca apucaţii.

Vreţi să ştiţi, sunt sigur, dacă au râs şi la glumele mele. Da, au râs, deşi mi-am încheiat „recitalul” cu următoarea întâmplare:

Înainte de apleca în Hawai, în timp ce căutam, prin magazine, nişte haine mai acătării, m-am întâlnit cu un prieten, inginer, care umbla, pe la rude şi pe cunoştinţe, să împrumute nişte bani, ca să-şi plătească cheltuielile comune, telefonul, aparatul de radio şi celelalte.

– Şi unde zici că trebuie să mergi?, m-a întrebat el.

– În Hawai, să spun nişte glume unor miliardari, să-i fac să râdă…

– Da!?, s-a mirat el. Apoi, bine le faci, că nici eu nu-i pot suferi!