“Ctitorul Sucevei” a urcat pe soclu

Primarul Ion Lungu: Cân’ o sî vă deie Petru Muşat sarmali, o sî-l pun şî pi el!

Atestat drept ctitor al Cetăţii Sucevei (10 februarie 1388) şi al târgului Sucevei (18 august 1388), voievodul Petru Muşat a intrat în dizgraţia primarului Ion Lungu, care l-a izgonit din Suceava:

Statuia lui Petru I Muşat, “exilată” lângă pubelele de gunoi

Bun, dacă statuia întemeietorului Sucevei, Petru Muşat, încurca planurile de extindere a terasei cârciumei primarului Ion Lungu, acesta, ctitorul, putea fi mutat, fără “exilul” din fotografia lui Tiberiu Cosovan, într-un loc mult mai bun: colţul Parcului Central, de la intersecţia străzii Mitropoliei cu bulevardul Ana Ipătescu (peste drum de Biblioteca Bucovinei), astfel încât turiştii care ne vizitează judeţul să-l poată vedea, vrând-nevrând, pe cel care a pus piatra de temelie a Cetăţii şi a acestui târg, pe care nu-l merităm.

Lungu a plănuit, totuşi, să-l dosească prin vecinătatea Palatului Administrativ, apoi a uitat de cubalăul din beton, mult mai nimerit pentru un eventual soclu al infamiei, pe care să-l îmbrâncim, primul, la alegerile viitoare, pe Ion Lungu I Voda (voda di ploaii), şi nu se arată semne că, în curânda zi reală a Sucevei, ctitorul ei va beneficia de vreun omagiu public. Nu-i nimic, dacă tot nu suntem vrednici.

Jurnalism No Comments Jul 30

Din cer a venit un cântec de lebădă

“Din cer a venit un cântec de lebădă” (Lucian Blaga)

A fost, pentru mine, o mare şi plăcută surpriză să găsesc, într-un poem de Lucian Blaga (“Din cer a venit un cântec de lebădă”), aceiaşi interpretare a textului lui Claudiu Aelian, în care anticul istoric, salvat de la uitare de scrierile cronicarului lui Alexandru Macedon, Hecateu Abderida, vorbea despre cultul solar al hiperboreilor – care nu înseamnă altceva decât “religia naturală”, de la începuturile spiritualităţii omeneşti:

“Preoţii lui Apollo sunt fiii lui Boreas şi ai Chionei, trei fraţi la număr, oameni înalţi de câte şase coţi. Când aceştia, la timpul îndătinat, fac serviciul divin solemn sau ruga, atunci zboară acolo stoluri nenumărate de lebede, din munţii pe care ei îi numesc Ripae şi aceste lebede, după ce înconjură, mai întâi, templul cu zborul lor, ca şi cum ar voi să-l lustreze (purifice), se lasă, apoi, în curtea templului, al cărui spaţiu e foarte larg şi de cea mai mare frumuseţe. În timpul serviciului divin, pe când cântăreţii templului intonează laude zeului Apollo, cu un fel de melodii ale lor proprii şi pe când cobzarii acompaniază, cu cobzele lor, în cor melodia cea foarte frumoasă a cântăreţilor, tot atunci lebedele se asociază şi ele la cântările lor, guguind împreună; şi este de notat că aceste lebde nu fac nici o greşeală ca să cânte cu sunete disonante ori neplăcute, ci întocmai ca şi cum ele ar urma tonul şi începutul dat de dascăl corului, astfel cântă şi ele împreună cu cântăreţii cei mai deprinşi în melodii sfinte. Terminându-se, apoi, imnul, acest cor al păsărilor se retrage, ca şi cum ele şi-ar fi îndeplinit datoria lor obişnuită pentru sărbătorirea zeului, ar fi ascultat şi ele, toată ziua, onorurile ce s-au făcut zeilor, au cântat împreună şi au desfătat şi pe alţii”.

Datorită lui Strabon ştim că vechile cântări solare (cele scandate, urătura de azi) se numeau “peanuri ale tracilor” sau “imnele Titanilor”, deci ale unor “oameni înalţi de câte şase coţi”. Lebedele, câte şapte fecioare îmbrăcate în alb (numărul stelelor vizibile din Constelaţia Lebăda, numită şi Crucea Nordului – Cygnus), cântau colindele lunare, deci colindele de astăzi.

Lucian Blaga nu a putut risca, în “Trilogia cosmogonică”, o interpretare a textului lui Claudiu Aelian, dar o face dumnezeieşte în poemul “Din cer a venit un cântec de lebădă”, în compania căruia am decis să vă las:

Din cer a venit un cântec de lebădă.

Îl aud fecioarele ce umblă cu frumuseţi desculţe

peste muguri. Şi pretutindeni îl aud eu şi tu.

Călugării şi-au închis rugăciunile

în pivniţele pământului. Toate-au încetat

murind sub zăvor.

Sângeram din mâini, din cuget şi din ochi.

În zadar mai cauţi în ce-ai vrea să crezi.

Ţărâna e plină de zumzetul tainelor,

dar prea e aproape de călcâie

şi prea departe de frunte.

Am privit, am umblat, şi iată cânt:

cui să mă-nchin, la ce să mă-nchin?

Cineva a-nveninat fântânile omului.

Fără să ştiu mi-am muiat şi eu mâinile

în apele lor. Şi-acuma strig:

O, nu mai sunt vrednic

să trăiesc printre pomi şi printre pietre.

Lucruri mici,

lucruri mari,

lucruri sălbatice – omorâţi-mi inima!

Constelaţia Lebăda, în viziunea lui Johann Bode

Cronici sentimentale No Comments Jul 29

Decât fraier, mai bine absenteist!

Traian Băsescu: Victor Viorel Ponta, atât mi-a mai rămas din România, dar ţi-o las ţie pe toată!

M-am săturat să fiu luat de fraier şi să mai şi tac. Nimic nu e pentru noi, ci numai pentru ei, iar ipocrizia nătângă, cu care ne tot duc de nas cele două găşti de impostori ai politicii româneşti, puterea şi opoziţia, aflate în veşnică rotaţie la ciolan, nu doar că mă oripilează, ci îmi produce şi o nevindecabilă greaţă organică.

M-am săturat şi de parşivenia tembeleviziunilor, de potăile gâdea, turcescu, ciuvică, cristoiu, bogdan, grecu, şandru, badea şi toţi ceilalţi paraziţi ai spălării de creiere, aşa că nu mă mai interesează nici “bătălia” mediatică, dezgustătoarea şobolaniadă a libertăţii de expresie. Nu există libertate de expresie, ci doar şobolaniada.

Traian Băsescu: Băăă, spuneţi-i lui Voiculescu al vostru că o s-o duc întotdeauna bii-neeee!…

Ştiu că nici exercitarea opţiunii electorale nu înseamnă nimic şi nu mai vreau să fac parte din turma de care au nevoie ăştia să fie văzută la urne, ca să creadă ăia, turmele de americani şi de europeni, că sistemul poliţienesc mondialist conservă nişte principii şi nişte practici democratice. Aiurea! Nicăieri nu mai există democraţie. Există numai bâte, corupţie şi prostie, cu care stăpânii planetari ne înmoaie ciolanele, îmbrâncindu-ne în groapa comună a holocaustului spiritualităţii universale.

Ne-au înfrânt, m-au înfrânt. Nu-i nimic, dar măcar drept fraier să nu mă las luat. Prin urmare, mă doare-n indiferenţă la discreţia cărui netot vom fi puşi. Eu, la vot, nu mai merg niciodată. Iasă ponta, johannis, ungureanu, diaconescu, vadim, udrea sau cine dracu’ o ieşi, ieşi-le-ar ochii!

Jurnalism No Comments Jul 29

Şi Darabanii au festival de rock

ZILELE NORDULUI, un festival care se va îndreptăţi la viitor

O surpriză plăcută: oraşul Darabani organizează, în zilele de 8-10 august, un festival de rock, pe care organizatorii l-au numit, inspirat, ZILELE NORDULUI. Din câte ştiu, evenimentul va avea loc într-un cadru natural superb (sub pădure, lângă lacuri, admirabil loc de campare), iar trupele invitate sunt excelente, începând cu Viţa de Vie şi terminând cu Toy Machines, ambele participante şi la festivalul Bucovina Rock Castle.

Ţin să salut, inclusiv prin prezenţă, festivalul de două ori megieş (prin locaţie în spaţiu, dar şi în… timp), dorindu-i viaţă lungă şi o devenire pe măsura promiţătorului început.

Ion Drăguşanul

Jurnalism No Comments Jul 28

Ignoranţii culturnici rusifică Bucovina

Народная культура сегодня в моде sau Ignoranţii care rusifică Bucovina

Veşnica nevoie a politicienilor de “băi de mulţime” a condus la un fenomen anticultural agresiv şi iresposabil – simularea, excelent definit de ucraineni prin titulatura “Народная культура сегодня в моде” (“Cultura oamenilor de astăzi în simulări“), un fenomen care desacralizează şi istoria, şi spiritualitatea, şi identitatea naţională. Singurul lucru care contează pentru politrucii dornici de popularitate este adunarea şi îmbătarea partizană a mulţimilor, care să vină, precum, în urmă cu câteva zile, la Drăguşeni şi să-i aplaude în delir, pentru că politrucii au îndopat mulţimea cu găluşte, cu bere şi cu două ore şi jumătate de spectacol de manele, interpretate de Carmen Şerban. Tipul cu investiţia, primarul din Drăguşeni, a ţopăit, timp de două ore şi jumătate, pe scenă, lângă Carmen Şerban şi se simţea fain, ca la manelismul datinilor de iarnă pe stil vechi, pe care tot minţişoarele lui glorioase le-au născocit. Iar ţărănimea daco-romană din zonă aşa de iute s-a porcit cu găluştele şi cu berea primarului, încât radia de fericire Ioan Cătălin Nechifor, sub primele tălpoaie ale lui Ponta către Cotroceni.

Mă rog, primarul Drăguşenilor face cu banii lui ce vor muşchii lui. Dar când eşti plătit din banii statului şi când pe banii statului te dai în stambă drept om de ştiinţă şi cultură tradiţională, în juriul multiimbecil al “Întâlnirilor Bucovinene“, altfel stă treaba. Fiecare notă a ta poate distruge o cultură multimilenară şi încă exprimată în română, în ucraineană şi, parţial, în polonă, chestie pe care n-au izbutit-o nici barbarii, nici migratorii, nici bolşevicii, dar sunt pe cale să o împlinească ditamai culturnicii judeţeni Constanţa Cristescu, Petre Horvat, Ion Băiţan şi gâgă ăla radiofonic de la Iaşi, al cărui nume nu mi-l mai amintesc.

Aşa se face rusificarea Bucovinei, deşi rusoaicele nu au purtat, vreodată, minijupă

Nu sunt un adversar al culturii ruse, dimpotrivă. Respect, prin cunoaştere, cea mai copleşitoare cultură naţională din istoria omenirii, marea cultură rusă. Dacă ruşii din actuala regiune Cernăuţi vor să-şi facă un ansamblu folcloric, fie el şi narodnicist (deci, cu esenţializări bolşevice), nu-mi rămâne decât să salut prezenţa lor târzie în acest spaţiu multicultural. Faţă de cultura tradiţională ucraineană am, însă, o curiozitate în plus, pentru că ea reprezintă ceva din uriaşul mozaic al culturii ancestrale, din cea care ne-a fost dată, numindu-se datină.

Ucrainenii din Bucovina provin numai şi numai din Galiţia, austriecii aprobând sate ruseşti, din motive umanitare, doar din rândurile urmaşilor foştilor rascolnici ruşi, pe care îi numim lipoveni, datorită practicii lor religioase, care excludea total lumescul, inclusiv folclorul.

Am prezentat, de-a lungul ultimelor luni, vreo trei sute de fotografii vechi, precum şi desene cu portul ucrainean din Bucovina, fără ca militantiştii zaporojenismului să mă contracareze cu o singură fotografie a străbunilor lor în şalvari. Şi cum monografia austro-ungară a Galiţiei, scrisă de fruntaşi ai culturii ucrainene (“Die österreichisch-ungarische Monarchie in Wort und Bild / 19 Galizien“), reprezintă o sursă documentară de excepţie (ucrainenii au şi tradus-o, în vreme ce pe noi, românii dihoriţi, ne doare-n produs bucovinean de volumul închinat Bucovinei), am să reproduc iconografia respectivă (pe care am mai folosit-o şi pentru argumentări bucovinene), pentru ca măcar copiii aceia talentaţi, artişti înnăscuţi din Siret, din Negostina, din Balcăuţi şi din alte sate cu densă populaţie ucraineană din judeţul Suceava să priceapă că identitatea reală a străbunilor lor este demnă de toată admiraţia şi că falsurile promovate de instructorii Ianoș Zirca, Petru Șoiman, Valentin Vlîgea şi tot neamul lor de bişniţari români ai folclorosului fals spectaculos, nu înseamnă decât o imbecilă îndepărtare de pe calea străbunilor.

O ultimă precizare: eu înţeleg să văd în populaţiile slave regionale o singură identitate, cea a exprimării lingvistice, deci ucraineană, cu distincţie ocupaţională între munteni (huţului, gurali, boiki, lemki) şi ţăranii din zona de deal-câmpie (podolieni, ruteni, galiţieni). Nu mă las îmbătat de “dacismul” real al huţulilor, pentru a-i considera români, pentru că huţulii, prin limba folosită, au ales, de-a lungul veacurilor, să fie ucraineni. În fond, e o crimă să arunci cu piatra sau cu indiferenţa în străbunii cuiva.