Ignoranţii culturnici rusifică Bucovina

Народная культура сегодня в моде sau Ignoranţii care rusifică Bucovina

Veşnica nevoie a politicienilor de “băi de mulţime” a condus la un fenomen anticultural agresiv şi iresposabil – simularea, excelent definit de ucraineni prin titulatura “Народная культура сегодня в моде” (“Cultura oamenilor de astăzi în simulări“), un fenomen care desacralizează şi istoria, şi spiritualitatea, şi identitatea naţională. Singurul lucru care contează pentru politrucii dornici de popularitate este adunarea şi îmbătarea partizană a mulţimilor, care să vină, precum, în urmă cu câteva zile, la Drăguşeni şi să-i aplaude în delir, pentru că politrucii au îndopat mulţimea cu găluşte, cu bere şi cu două ore şi jumătate de spectacol de manele, interpretate de Carmen Şerban. Tipul cu investiţia, primarul din Drăguşeni, a ţopăit, timp de două ore şi jumătate, pe scenă, lângă Carmen Şerban şi se simţea fain, ca la manelismul datinilor de iarnă pe stil vechi, pe care tot minţişoarele lui glorioase le-au născocit. Iar ţărănimea daco-romană din zonă aşa de iute s-a porcit cu găluştele şi cu berea primarului, încât radia de fericire Ioan Cătălin Nechifor, sub primele tălpoaie ale lui Ponta către Cotroceni.

Mă rog, primarul Drăguşenilor face cu banii lui ce vor muşchii lui. Dar când eşti plătit din banii statului şi când pe banii statului te dai în stambă drept om de ştiinţă şi cultură tradiţională, în juriul multiimbecil al “Întâlnirilor Bucovinene“, altfel stă treaba. Fiecare notă a ta poate distruge o cultură multimilenară şi încă exprimată în română, în ucraineană şi, parţial, în polonă, chestie pe care n-au izbutit-o nici barbarii, nici migratorii, nici bolşevicii, dar sunt pe cale să o împlinească ditamai culturnicii judeţeni Constanţa Cristescu, Petre Horvat, Ion Băiţan şi gâgă ăla radiofonic de la Iaşi, al cărui nume nu mi-l mai amintesc.

Aşa se face rusificarea Bucovinei, deşi rusoaicele nu au purtat, vreodată, minijupă

Nu sunt un adversar al culturii ruse, dimpotrivă. Respect, prin cunoaştere, cea mai copleşitoare cultură naţională din istoria omenirii, marea cultură rusă. Dacă ruşii din actuala regiune Cernăuţi vor să-şi facă un ansamblu folcloric, fie el şi narodnicist (deci, cu esenţializări bolşevice), nu-mi rămâne decât să salut prezenţa lor târzie în acest spaţiu multicultural. Faţă de cultura tradiţională ucraineană am, însă, o curiozitate în plus, pentru că ea reprezintă ceva din uriaşul mozaic al culturii ancestrale, din cea care ne-a fost dată, numindu-se datină.

Ucrainenii din Bucovina provin numai şi numai din Galiţia, austriecii aprobând sate ruseşti, din motive umanitare, doar din rândurile urmaşilor foştilor rascolnici ruşi, pe care îi numim lipoveni, datorită practicii lor religioase, care excludea total lumescul, inclusiv folclorul.

Am prezentat, de-a lungul ultimelor luni, vreo trei sute de fotografii vechi, precum şi desene cu portul ucrainean din Bucovina, fără ca militantiştii zaporojenismului să mă contracareze cu o singură fotografie a străbunilor lor în şalvari. Şi cum monografia austro-ungară a Galiţiei, scrisă de fruntaşi ai culturii ucrainene (“Die österreichisch-ungarische Monarchie in Wort und Bild / 19 Galizien“), reprezintă o sursă documentară de excepţie (ucrainenii au şi tradus-o, în vreme ce pe noi, românii dihoriţi, ne doare-n produs bucovinean de volumul închinat Bucovinei), am să reproduc iconografia respectivă (pe care am mai folosit-o şi pentru argumentări bucovinene), pentru ca măcar copiii aceia talentaţi, artişti înnăscuţi din Siret, din Negostina, din Balcăuţi şi din alte sate cu densă populaţie ucraineană din judeţul Suceava să priceapă că identitatea reală a străbunilor lor este demnă de toată admiraţia şi că falsurile promovate de instructorii Ianoș Zirca, Petru Șoiman, Valentin Vlîgea şi tot neamul lor de bişniţari români ai folclorosului fals spectaculos, nu înseamnă decât o imbecilă îndepărtare de pe calea străbunilor.

O ultimă precizare: eu înţeleg să văd în populaţiile slave regionale o singură identitate, cea a exprimării lingvistice, deci ucraineană, cu distincţie ocupaţională între munteni (huţului, gurali, boiki, lemki) şi ţăranii din zona de deal-câmpie (podolieni, ruteni, galiţieni). Nu mă las îmbătat de “dacismul” real al huţulilor, pentru a-i considera români, pentru că huţulii, prin limba folosită, au ales, de-a lungul veacurilor, să fie ucraineni. În fond, e o crimă să arunci cu piatra sau cu indiferenţa în străbunii cuiva.