Bătălia teleelectorală în România
*
*
*
Cu fostul meu coleg de liceu, Victor Traian Rusu (celălalt poet, născut, iar nu făcut, era Roman Istrati), am pus de câte o sâmbră foto în câteva rânduri, fiindu-i eu în megieşie şi la splendida expoziţie “Miniaturi bucovinene / obiect şi semn”, şi la “Casa bucovineană”, şi la “Bucovina catolică”, şi la o mulţime de alte expo-document, pe care le-a tot durat, de-a lungul ultimilor ani, de când suntem iar colegi, dar în culturnicie (am mai fost şi la “Crai nou”). Colegi, ba chiar prieteni, deşi Victor a fost uns director al Culturii Tradiţionale, deci şef al meu, fiind legat ca iobagul de moşia culturnică a politrucilor aflaţi vremelnic la smântânit oalele judeţene.
*
*
Ca poet, Victor a pus în rafturi vreo trei cărţi de poezie-poezie, apoi a aruncat condeiul, descoperind aparatul de fotografiat şi câteva personaje legendare, care l-au folosit (Balint, Vinţilă, Mîndrescu etc.), personaje pe care le mută, cu hărnicie, în mitul creator bucovinean.
*
Ca director, Victor Rusu nu prea mai are timp pentru fotografie artistică, iar când rupe ceva din bicisnicia momentului managerial, se dedică total viitoarei lui expoziţii, cea din 13 februarie 2015, în care valorifică, în mod exemplar, potenţialul coloristic alb-negru, deci o esenţializare a luminii, pe care am mai aflat-o, într-o altă tratare, doar în linogravurile lui Tiberiu Cosovan. Dar, în ciuda irosirilor sale, Victor T. Rusu este prins din urmă de satisfacţii ale recunoaşterii artistice, precum această diplomă, de la un salon internaţional de excepţie, cel din Târgu Mureş, 2014:
*
*
În acelaşi plan, selectarea şi expunerea lucrărilor sale, “Violet”, “Toamnă în Bucovina” şi “Spre casă”, în expoziţia “România şi China pitorească” (99 lucrări, 36 artişti fotografi), organizată de EURO PHOTO ART ASSOCIATION, înseamnă încă o confirmare a faptului că şi în arta fotografică, nu numai în poezie, Victor Traian Rusu e un artist… dă artist!
*
*
Ce-aş mai putea spune? Felicitări, şefu’, şi ţine-o tot aşa. În fond, exişti, iar umbra ta, în ciuda aparenţelor, chiar lasă dâre de lumină pe pământ.
*
Şi n-aş fi ştiut, şi n-aş fi băgat de seamă, dacă nu aş fi văzut florile. Ca nişte bucurii mărunte, omeneşti, sunt florile toamnei. Freamătă luminile, adăpostindu-se prăbuşit în culori, înoată luminile în nişte sfericităţi secrete, pe care simţi nevoia să le desluşeşti pe cer. Dar cerul e ca o lespede funerară şi abia în amurg se dezlănţuie sub povara sacră a culorilor pământeşti. Şi e minunat între flori şi cer amurgit, şi e atâta linişte între flori şi cer, încât nimic altceva nu mai contează.
*
*
*
*
*
*
Nici în săptămâna aceasta nu scăpăm de folcloroase. De data asta, în mediul urban, la mall, timp de trei zile, când iar va urca pe scenă Nechifor, începând de vineri, şi ne va vorbi, până duminică, despre mândria de a fi români. Să sperăm că şi suntem, dar nu ca ponta, ca dragnea, ca nechifor şi ceilalţi.