T. Robeanu şi “noaptea veşnicei uitări”

T. Robeanu – desen de Radu Bercea

Dacă tot am avut norocul să găsesc, după două decenii de căutare, singura carte de poezie a egalului lui Eminescu în epocă, T. Robeanu, carte îngrijită şi publicată de ardeleanul Şt. O Iosif, am început să lucrez şi o ediţie bucovineană, pe structura cărţii vechi, dar cu plusurile care mi-au tot ieşit în cale, de-a lungul vremii. Cred că, deşi nu pun preţ pe genul ăsta, o să fac o ediţie critică T. Robeanu, în sfioasa-mi tentativă de a-l slobozi din “noaptea veşnicei uitări”, pe care, de altfel, o conştientizase cu rece luciditate.

Zilnic (prietenii au acces în intimitatea muncii mele de zi cu zi), o să vă pun la dispoziţie câte cinci poeme , în ordinea stabilită de Şt. O. Iosif, apoi pe cele din colecţia proprie, în final urmând să apelez la referirile durabile despre bornele care marchează calea spiritualităţii bucovinene (T. Robeanu – Vasile Gherasim – Mircea Streinul). Tare mi-aş dori să-l cunoaşteţi, să-l înţelegeţi şi să-l preţuiţi pe poetul acesta tulburător, faţă de care avem atâtea datorii de împlinit.

Finis

Fără veste, fără nume, am să ies din lumea lor,

Nici un ochi de-azur n-a plânge, nu s-a stinge nici o stea,

Numai poate-un glas de clopot va-ncerca o tânguire

Şi un dascăl sur şi gârbov va rosti un Tatăl-nostru.

Lângă tine ei m-or pune, o, iubit şi palid tată!,

Mut zaci tu, şi rece-i fruntea şi închis e ochiul sfânt,

Ce-n jeliri fără cuvinte mă vedea de lacrimi plin,

Rătăcit în labirinturi de păcat şi nebunie.

Nici nu pot să cer iertare şi căinţă să-ţi arăt;

Amândoi tăcuţi şi galbeni zacem unul lângă altul;

Ale sufletului rane s-au uscat şi nu ne dor,

Blândă peste noi se lasă noaptea veşnicei uitări.

Cernăuţi (Convorbiri Literare 1885. No. 2)

Un mort

Nu ard luminile de ceară, cântări de groapă nu răsună,

Să mă privească înc-odată prietenii mei nu s-adună,

Şi, totuşi, stau tăcut, zadarnic bătaia inimii s-ascult,

Când fiecare gând la tine îmi zice c-am murit de mult.

Şi-atunci te văd venind spre mine, din vremi pierdute-o arătare

Şi ochii mari şi plini de milă de vină grea îmi dau iertare.

(Convorbiri Literare 1885. No. 12)

şi (Revista Bucovinei, nr. 5/1943, p. 215)

În zadar

O, de-ai veni încă o dată,

Iluzie de tinereţi,

Şi iar să-mi spui poveşti la lună

Şi a visa iar să mă-nveţi,

În tainicul mormânt de doruri

S-ar pogorî sclipit de stele

Şi-a inimii uitate glasuri

Cum s-ar trezi voios acele!

Şi iarăşi, albă, visătoare,

Copila dulce, ce-am iubit,

Ar învia la glasul tainic

Al dorului nebiruit.

(Convorbiri Literare 1885. No. 12)

Alcovul e în umbră

Alcovul e în umbră şi tu vii să te culci,

Copilă cu ochi negri şi buze moi şi dulci;

Încet ridici perdeaua şi-n zare un balaur

Îţi pare cerul nopţii cu ochii săi de aur.

El zborul lui de nouri spre tine îl îndreaptă…

Tu nu cobori perdeaua şi nu eşti înţeleaptă.

Ci gândul de copilă din depărtări lumeşti

Pe Făt-Frumos îl cheamă să vie ca-n poveşti,

Cu farmec de iubire din suflet de viteaz

El dorul să-ţi adoarmă şi iar să-l facă treaz

Şi tu în a‘lui braţe voioasă să te culci,

Copilă cu ochi negri şi buze moi şi dulci.

(Convorbiri Literare 1886, No. 7)

Romanţă

Când albă şi cu braţe goale

Tu lângă mine vii la bal,

Cu ochii sufletului dornic

Pe Venus văd ieşind din val.

Şi caldă, vie, poftitoare,

M-atingi cu braţele fierbinţi,

A ochilor vorbire dulce

E plină de făgăduinţi,

Dar nu-n păduri de portocali,

Pe ţărmul mărilor albastre,

Şi nici la Gange, unde sfinte

De lotus flori ne-ar face castre,

Nu vom fugi, ca-n veci să piară

Şi al meu nume şi-a ta veste!…

Tăcut şi tainic e alcovul

Şi plin de farmec de poveste!

(Convorbiri Literare 1887, No. 2)

Cum se măsluieşte un concurs în cultura arendată

Şi el poate ajunge director în cultură

La Centrul Cultural “Bucovina” se organizează un concurs pentru ocuparea funcţiilor de director la Ansamblul care băşcălizează memoria lui Ciprian Porumbescu şi la Şcoala de Arte care ia la mişto memoria Maestrului Ion Irimescu. Regulamentul, însă, parcă ar urma să măsluiască alegerea unei secretare vag culturalizată, care are “cunoştinţe minime de operare pe calculator” (pag. 2) – altminteri se lasă cu eliminare. Niscaiva cultură, niscaiva calităţi de creator şi de lider cultural probat nu se cer, ba chiar sunt interzise, concurentul la funcţie având obligaţia doar de a proba că ar “cunoaşte limba română vorbit şi scris”, în conformitate cu agramatul regulament de concurs, care impune şi o “adeverinţă de la medicul de familie a (sic!) candidatului” (pag. 3), căci, deh!, familia social-democrată înseamnă totul.

Dar, deşi limba română trebuie doar neprecizat cunoscută (din vedere, ca pe vânzătoarea de la chioşcul din colţ), pariez că delicata Tamira Gonda şi nu mai ştiu cum (dacă nu cumva vărul nu ştiu cui) şi viteazul proaspăt absolvent de Conservator (de la Ceapaev, încoace, avem multe conservatoare, ca să aibă poporul ce mânca) Ion Băiţan vor fi singurii concurenţi care, cu bărbăţie şi cu neînchipuită erudiţie, vor birui obstacolul achipuirii calculatorului şi vor ocupa, în sictirul culturii şi de ochii legii, scaunele pe care, maintenant (sic!), le ocupă de-un moft.

Jurnalism No Comments Apr 24

Sunt viu, aveţi în cine arunca cu pietre!

Emigranţi ardeleni, în drum spre Bucovina

Desenul de mai sus, publicat şi în volumul despre Transilvania din monumentala monografie a imperiului austro-ungar, are, în menţionatul volum, o altă explicaţie (din câte îmi amintesc, “Mocani, coborând muntele”). Dar şi în volumul respectiv, desenul se află între un desen care prezintă valea Bistriţei, la Valea Străjii, şi un altul, cu o panoramă a munţilor Rodnei, priviţi dinspre sud.

Şi ca tragere la temă puteam folosi desenul marelui pictor maghiar Pataky, cu definiţia “Emigranţi ardeleni, în drum spre Bucovina”, din moment ce 6.600 de români transilvăneni, urmând sfatul lui Enzenberg, se mutaseră în Bucovina, până în 1775, acolo unde exista o populaţie oarecum autohtonă de 50.000 de oameni. În fond, pentru obiceiurile ungureşti, polone, ucrainene, huţule, evreieşti sau armene, am folosit şi imagini din monografiile Galiţiei şi a Ardealului, în colecţia “Illustrierte Bukowina”, iar dacă expoziţia aceea şi-ar fi găsit un loc în urbe, aş fi explicat, într-un material de prezentare, ce şi de ce am folosit.

Numai că, în privinţa desenului de mai sus, nu m-am bazat pe altceva, decât pe buna cunoaştere a peisajului. În curând, împreună cu artistul fotograf Victor T. Rusu, voi dubla desenele de odinioară despre Bucovina cu fotografii de astăzi, realizate din exact acelaşi unghi. Şi veţi vedea că autorii maghiari ai monografiei despre Ardeal au folosit greşit desenul lui Pataky, şi nu eu, cum bârfeşte, pe ici, pe colo, un oarecare. Şi bine face specimenul că mă ponegreşte. În fond, eu sunt viu, deci aveţi în cine arunca cu pietre!

Jurnalism No Comments Apr 23

O datorie a Bucovinei: Vasile Gherasim

Singura broşură cu poezie a maestrului lui Lucian Blaga

Considerat de Lucian Blaga drept primul lui maestru în poezie şi în filosofie, Vasile Gherasim, printre altele şi eminescolog de excepţie, a beneficiat, în cadrul unei comemorări aproximative (1934), de un debut ca poet, printr-o broşură prost lucrată, în ciuda remarcabilei dispuneri a poemelor recuperate. De atunci, poezia lui densă nu a mai beneficiat de lumina tiparului, decât sporadic şi incomplet.

În Marginea lui natală, nimeni nu-l ştie şi nici nu vrea să-şi mai amintească de el.

Vasile Gherasim

Exemplarul broşurii din imaginea de mai sus, singurul care pare a se fi păstrat prin judeţul nostru, avea paginile netăiate, eu fiind primul cititor al acestui exemplar de carte în 80 de ani de la apariţia ei.

Broşura, deşi găzduieşte o carte mare de poezie modernă, are doar o încropire de prefaţă, urmată brutal de o aglomerare sufocantă de poeme. E drept, datorită lui Mircea Streinul, care a vrut să scrie o monografie “Vasile Gherasim”, şi datorită lui Traian Brăileanu, care a scris şi publicat o astfel de monografie, poetul născut la Marginea nu a fost uitat cu totul, deşi o vagă notorietate i-au păstrat-o studiile sale despre viaţa lui Mihai Eminescu, pe care îl venera şi cu care semăna, după cum se poate vedea din fotografia de mai sus (dar mai ales vârsta definitivă i-a unit).

Tot lui Vasile Gherasim i se datorează primul bust al lui Eminescu la Cernăuţi şi bustul lui Eminescu de la mănăstirea Putna.

Prefaţa broşurii

Prima pagină înghesuită a broşurii

Dacă nu s-ar fi născut la Marginea, în Bucovina, ci în oricare sat din Ardeal, Vasile Gherasim şi-ar fi ocupat locul meritat în Panteonul Culturii Române. Dar încă nu-i târziu, Bucovina încă-şi mai poate plăti datoriile faţă de uriaşul lui spirit.

ARHIVELE BUCOVINENE ALE SUFLETULUI No Comments Apr 23

O datorie a Bucovinei: T. Robeanu

Omagiul lui Şt. O. Iosif, cu o prefaţă de Nicolae Iorga

A fost egalul lui Eminescu, în epocă, deşi nu punea preţ nici pe poezie, semnându-şi poemele, calamburistic, cu tot felul de pseudonime, cel mai cunoscut fiind întrebarea adresată unei foste iubiri despre primul cântec publicat: “Te robea, nu?” (T. Robeanu).

A fost egalul lui Dimitrie Onciul, în epocă, deşi nu-l interesau titlurile academice şi nici carierele de orice fel, el fiind un veşnic tânjitor după moarte, după cum mărturisea George Bogdan-Duică, unul dintre prietenii lui.

Apoi, a ales să se stingă şi stins a rămas. Doar Şt. O. Iosif i-a adunat, de pe unde a putut, câteva dintre textele lirice, pe care le-a grupat într-o carte, prefaţată de tânguirea lui Nicolae Iorga, cărturarul care îl regreta cu adevărat. Bucovina la ignorat, deşi o modernizase, din postura de ales al ei în Dieta din Viena, deşi o scăpase din sărăcie, înfiinţând, împreună cu Iancu Flondor, prin serviciile plătite ale lui Grigore Filimon, cooperativele Raiffeisen.

Bucovina l-a ignorat, asta fiind însuşirea ei de căpetenie: lipsa memoriei şi a recunoştinţei.

De decenii caut, prin anticariatele ţării, omagiul lui Şt. O. Iosif, adus memoriei celui mai poet dintre poeţii Bucovinei, cel care a fost, după cum susţinea Mircea Streinul, întemeietorul impresionismului timpuriu german. Şi, în sfârşit, am găsit cartea aceea, pe care intenţionez să o aduc în memoria publică, întregită cu poemele pe care, de-a lungul anilor, le-am aflat eu prin presa veche românească. Deocamdată, în acest spaţiu virtual, doar atenţionez asupra unei sacre datorii pe care o are Bucovina faţă de:

T. Robeanu, pe coperta interioară a cărţii

Deocamdată, doar vă reproduc fotocopiile lacrimilor cu care Nicolae Iorga, acel irepetabil sacerdot al culturii române, i-a regretat dispariţia, pe fisura abisală a clipelor de dincolo de un veac şi mai bine:

ARHIVELE BUCOVINENE ALE SUFLETULUI No Comments Apr 23