Patria română, pururi nerecunoscătoare!

*

Când am dat peste această fotografie, în “Gazeta Ilustrată“, mi-am propus să o re-public fără comentarii. În fond, e o tradiţie românească să ne îmbrâncim eroii în “umilita slujbă de curăţitor al gunoaielor”, de care nu patria, ci neamul se face responsabil. Aşa s-a întâmplat, în vremurile noastre, şi cu Traian Chelariu, căruia “universitarii” suceveni i-au dărâmat chiar şi bustul, amplasat de primarul Gheorghe Toma în faţa fabricii lor de diplome.

*

Sergentul Grigore Ion capturase drapelul turcesc, la Griviţa, dar în loc să moară pe câmpul de bătaie, a trăit ani mulţi, fiind un fel de stigmat pentru laşii care ne-au tot condus sau ne conduc. Laşi îmburgheziţi care, precum cei din suceava de astăzi, au făcut monumente în buricul târgurilor doar pentru a scăpa de ostenitorul drum până la cimitir, de Ziua Eroilor, plus că, în buricul târgului, te vede lumea cât de creştin patriot eşti, când depui coroana publică şi dai pomeni de găluşte nu pentru memoria şi pentru odihna celor jertfiţi de sine, ci pentru pomana porcului norocos şi a curcanului recunoştinţei, care zgârâie vioi parchetul cu ghearele îmbârligate, înfoindu-se în pene şi în alte beteşuguri morale.

Isprăvile haiducului Teodor Pantelimon

Haiducul Pantelimon – Adevărul din 21 nov. 1911

*

Haiducul Teodor Pantelimon a Dumitroaiei, fiul ajutorului de primar şi, ulterior, perceptorului Dumitrache Pantelimon şi al Catincăi din Răuceşti – sat de dincoace de Târgu Neamţ, înspre Suceava, avea, în iulie 1914, când începea cea mai spectaculoasă urmărire a sa, patruzeci şi unu de ani (s-a născut în 22 ianuarie 1870), opt condamnări definitive, dintre care cinci executate, o mulţime de amante, inclusiv o văduvă din Boroaia, doi fraţi, Ioan – mai mare, dispărut de multă vreme de acasă, şi Neculai, un flăcău de vreo nouăsprezece ani, care locuia cu mama sa, o femeie de şaizeci de ani, inteligentă, „şireată şi rafinată”, care le râdea în nas autorităţilor şi jandarmilor care îi tot călcau pragul.

*

Începând din 1911, presa din România inventa de zor isprăvi haiduceşti, puse pe seama lui Teodor Pantelimon, care haiducea din 1908, dar infirmate de un interviu, luat haiducului, în august, de N. D. Cocea, tatăl celebrei actriţe, Dina Cocea, de care avea să se îndrăgostească Gheorghe Gheorghiu-Dej, izbutind să dea de vestitul haiduc, ceea ce nu au putut face jandarmii penibilului comandant nemţean Coroiu şi soldaţii Regimentului 15 şi ai Batalionului 2, conduşi de procurorul Floareş şi căpitan de jandarmi Sandu Chiriac, care au dispus împresurarea pădurii Grumăzeşti.

*

Pantelimon, conform descrierii corespondentului „Adevărului” din Piatra Neamţ, era „foarte robust şi bine făcut”, „ştiutor de carte, care scrie bine şi frumos”, „foarte deştept, isteţ, sprinten, curajos, şi vorbăreţ”. Umblă încins cu revolvere şi cuţite. Pantelimon nu omoară. Ameninţă, cu arma întinsă, gata s-o descarce. Evident că nimeni nu-şi pune viaţa în pericol. Astfel că cel care a dat ochi cu faimosul bandit nu opune nici o rezistenţă”.

*

De la Piatra Neamţ, în sus, până în graniţa Bucovinei, contagioasa frică născocise poveşti uluitoare („toată lumea se interesează de aproape de isprăvile acestui haiduc, devenit celebru, şi tot ce se scrie despre activitatea lui este citit cu aviditate”).

*

Ceata lui Panteliomon încă nu fusese identificată, deşi doi dintre haiducii lui fuseseră capturaţi, spre sfârşitul lunii mai 1911, „după o încăierare sângeroasă cu mai mulţi jandarmi şi un primar” şi, ţinuţi în arestul preventiv, refuzau „să dea vreo lămurire cu privire la activitatea şefului lor, banditul Pantelimon”.

*

Datorită cetaşilor lui Teodor Pantelimon, călătoriile se făceau „cu frică. Toţi călătorii care merg în trăsuri, precum şi ţăranii care parcurg calea pe jos sunt îngroziţi şi, la fiecare răspântie, aşteaptă apariţia lui Pantelimon. Comercianţii călătoresc înarmaţi”. Şi de să şi exemplul arendaşului moşiei Grumăzeşti, arendaşul moşiei, Leon Tarcauanu, care venise, în 31 iulie, la Piatra Neamţ, înarmat până în dinţi, ca şi vizitiul şi pădurarul care îl însoţeau, dar şi „în condiţiile astea, a făcut drumul până la Piatra tot cu frică… Frica e contagioasă. Ea a început să bântuie şi prin oraş, căci se lansase zvonul că autorităţile ar fi primit scrisori de la Pantelimon, prin care înştiinţează că vine, pentru câtva timp, şi la Piatra” (Adevărul, 24, nr. 7887 din 27 august 1911, p. 2).

*

În 21 august 1911, sesizate de guardul Câmpeanu Bouleţ că Pantelimon s-ar afla în pădurea Cioroiu, de lângă Răuceşti, au organizat un impresionant cerc de poteri, cu o mie de oameni, cerc care s-a tot strâns ca un năvod, dar fără să-l poată captura pe haiduc, despre care s-a zvonit, imediat şi contradictoriu, că ar fi fost văzut îndreptându-se ba spre pădurea Chitele, ba în Poiana. În coliba părăsită de Pantelimon s-au găsit arma şi cartuşiera haiducului.

*

Interogat din nou, Neculai, fratele lui Pantelimon a strâns din umeri. La fel au procedat şi fraţii Dumitru şi Gheorghe ai lui Toader Luca, din Răuceşti, pe care autorităţile i-au ademenit cu sume mari de bani. Ţăranii adunaţi în poteri râdeau pe seama incapacităţii autorităţilor, iar căpitanul Neculai Chiriac şi inspectorul Popovici, după ce i-a demobilizat, au rămas, peste noapte, la Mitocul lui Bălan, ultimele poteri rămânând cele din Hangu, care au fost demobilizate a doua zi, dar nu înainte de a se rechiziţiona toate armele din zonă.

*

Înfrânte şi ironizate, autorităţile s-au năpustit asupra presupusele gazde ale lui Teodor Pantelimon, începând cu Vasile al Catrinei, din Timişeşti, pe care îl presupunea drept apropiat al haiducului însuşi şeful secţiei de jandarmi din localitate.

*

Hăituit, Teodor Pantelimon a vrut să se predea, dar nu oricui, ci doar prinţului Caradja, cu care urma să se întâlnească în pădurea Grumăzeşti, dar cum prinţul nu venise singur, ci cu jandarmi deghizaţi, predarea nu s-a mai făcut  (Adevărul, 24, nr. 7887 din 27 august 1911, p. 2).

*

Într-un interviu ulterior, publicat de „Adevărul”, avocatul nemţean Ioan V. Creţu susţinea că, în 26 august, fusese chemat de mama lui Pantelimon, de la care a aflat că un trimis al prinţului Caradja ar fi contactat-o, promiţându-i câte în lună şi în stele, dacă-l convinge pe haiduc să se predea prinţului, care, între timp, împănase Răciuleştii cu jandarmi. Catinca Pantelimon îl ruga pe avocatul Creţu să ia legătura cu prinţul şi să se convingă dacă trimisul era al lui sau nu. Era adevărat, dar Pantelimon a evitat întâlnirea, pentru că agenţii de Siguranţă bucureşteni s-a desconspirat, năvălind în cârciuma din Răciuleşti, ca să-şi întremeze curajul.

*

În după-amiaza zilei de 28 august 1911, Pantelimon ospăta, în fâneţele de lângă Răuceşti, împreună cu consătenii lui, Teodor Gheorghe Ghiba, Gheorghe Vasile Cozma şi Gheorghe Vasile Alexandru, care avea să-l vândă autorităţilor. Numai că haiducul, cu formidabilele lui instincte, s-a făcut nevăzut, la ora 2, după miezul nopţii, cu puţin timp înainte de sosirea jandarmilor, îndreptându-se spre mănăstirea Neamţ, unde s-a întâlnit cu călugărul Atanasie, apoi spre stâna de lângă stânca Hălăuca, de pe muntele Rusu. La stână se aflau doi ciobani şi zece ţărani, care veniseră să-şi aleagă oile, care s-au întins la pământ, după ce haiducul a tras un foc de pistol în aer. Când au sosit la stână şi jandarmii, ei nu au mai găsit decât sumanul cel vechi al lui Pantelimon, pe care haiducul îl abandonase, suman pe care l-au depus la primăria din Vânători. Primarul din Vânători, ambiţios, a plecat imediat, împreună cu doi agenţi îmbrăcaţi ţărăneşte, spre munţii Stânişoarei, bănuindu-se că spre judeţul Suceava s-a abătut Pantelimon.

Capturarea haiducului Teodor Pantelimon

Capturarea lui Pantelimon – Gazeta Ilustrată nr. 1 din 17 decembrie 1911

*

Teodor Pantelimon ostenise, de-atâta hăituială şi intenţiona să se predea, dar nu jandarmilor. „El îşi dă seama de situaţie, de aceea – după cum a declarat-o şi dlui Cocea – e hotărât mai bine să îşi tragă un glonte în cap, decât să cadă în mâna jandarmilor”. În prinţul Caradja, care venise la întâlnire însoţit, nu mai avea încredere, aşa că s-a orientat spre primarul din Pipirig, Ghimicescu, cu care se cunoştea de mult timp, şi căruia i-a trimis vorbă, printr-un ţăran, că dacă vine singur la locul de întâlnire, îl va însoţi, ca să se predea, la prefectul din Piatra Neamţ, Leon Bogdan. Informat de Ghimicescu, prefectul Bogdan a trimis ordin la Târgu Neamţ „să dosească pe toţi jandarmii şi să lase pe Pantelimon să vină cu primarul din Pipirig la Piatra”. Vestea a provocat pariuri, cel mai mediatizat fiind cel dintre comandantul gardiştilor din Piatra Neamţ, Nicu Sîrghi, cu arendaşul Adamescu, „pe 20 lei contra 10 că, până a doua zi, Pantelimon v-a fi prins”. Numai că Pantelimon, care văzuse automobilul prefectului Bogdan, sosind cu ordine la Târgu Neamţ, a intrat la bănuieli şi nu s-a mai prezentat la întâlnire (Adevărul din 3 septembrie 1911).

*

Între timp, un fost şef de post de jandarmi, pe nume Constantin Ana, demis după eşecul capturării lui Pantelimon la Mitocul lui Bălan, a cerut permisiunea să facă propriile lui cercetări, pentru a se reabilita.

*

Datorită lui Ana, în noaptea de 2 septembrie 1911, după ce Pantelimon fusese zărit în Răuceşti, pe la ora opt, iar jandarmii s-au pripit, trăgând asupra lui, făcându-l să fugă, un puternic detaşament de jandarmi l-a înconjurat în pădurea Grumăzeşti. Pantelimon avea puşca pe umăr, când jandarmii l-au somat, dar, după un schimb de împuşcături, haiducul a dispărut fără urmă. O luase spre Bălţăteşti, oprindu-se la stână, ca să mănânce, apoi a plecat spre Pipirig, ca să deruteze ciobanul, şi s-a oprit la Agapia, unde avea o ibovnică, Maranda Demetrescu, după ce călătorise însoţit de preotul Dumitru Stamate din Răuceşti, pe care-l întâlnise, în 3 septembrie, când, însoţit de doi fârtaţi, Pantelimon prădase prăvălia lui Nica Ravarin, de lângă pădurea Ashabeni din Grumăzeşti, dar şi pe femeia de serviciu a şcolii din Târgu Neamţ, căreia i-a luat sumanul, care-i era de trebuinţă. Maranda trebuia să-i aducă schimburi curate la „trei brazi îngemănaţi”, în ziua de 5 septembrie, şi, cum o urmăreau agenţii Siguranţei, care prinseseră ceva de veste, Pantelimon s-a făcut, iar, nevăzut, apărând a doua zi, în 6, în calea nevestei primarului din Pipirig, la intrarea în Târgu Neamţ. Odată cu înserarea, el s-a adăpostit în casa unui fost fârtat din Crăcăoani, Vasile Ciobanu, dar nu a avut parte de odihnă, pentru că, denunţat fiind de Costache Toma, din acel sat, casa lui Vasile Ciobanu a fost împresurată de o poteră de 30 de oameni, şi iar s-a făcut Pantelimon nevăzut.

*

În faţa atâtor eşecuri, colonelul Popovici, sub-inspectorul poliţiilor, şi căpitanul Chiriac, comandantul Jandarmeriei din Neamţ, au fost ameninţaţi cu demiterea, dacă nu-l capturează pe Teodor Pantelimon până la sfârşitul lunii septembrie. Şeful Siguranţei, Panaitescu, şi comandantul Jandarmeriei, colonelul Berlescu, amândoi din Bucureşti, spumegau de furie, iar dacă „şi-au pierdut capul”, au dezlănţuit teroarea asupra satelor nemţene, au dizolvat consiliile comunale din Răuceşti şi Crăcăoani, apoi, pentru că primarul Vasile Horga din Crăcăoani era preţuit de prefectul Bogdan, măsura a fost contramandată.

*

Ştirile despre Pantelimon încep să se împuţineze, pentru că dăduse ordin de secretizare a cazului, căpitanul de jandarmi Chiriac. Un ţăran din Crăcăoani îl informase, în mare taină, pe căpitanul de jandarmi Chiriac asupra faptului că Pantelimon obişnuieşte să-l viziteze, adesea, pe un fost tovarăş de puşcărie, care îşi avea casa la marginea pădurii. Pentru trei lei pe zi, ţăranul din Crăcăoani s-a oferit să stea la pândă şi, când se va ivi proscrisul, să dea de veste jandarmilor din Bucureşti, instalaţi în primăria din Crăcăoani.

*

Sosit de la Bucureşti, căpitanul de Siguranţă Corfescu, începu să aresteze pe ţăranii suspectaţi că ar fi tăinuitori ai haiducului, al optulea dintre ei fiind Eftimie Hanganu, paznic de câmp în Filioara, care îl ospătase pe haiduc, după ce acesta îi spusese că ar fi agent sub acoperire, trimis pe urmele lui Pantelimon.

*

La începutul lui octombrie, au fost arestaţi Ghiţă Simeon Deaconu, fost ajutor de primar în Răuceşti, şi Gheorghe Vlad, din acelaşi sat, drept presupuşi complici ai lui Pantelimon la furtul celor doi cai ai lui Wexler, de pe moşia Drăguşeni.

*

În 19 noiembrie 1911, o telegramă senzaţională avea să explodeze în media românească a vremii: „Tecuci, 19 Noem. Azi după amiază a fost prins în comuna Căbeşti, judeţul Tutova, banditul Pantelimon.

Căpitanul Ion şi agenţii C. Boca şi Eftimie Assane îl vor escorta la Tecuci în astă-seară aducându-l din Podu-Turcului. Coresp”.

*

Teodor Pantelimon sosise la Căbeşti în 14 noiembrie, ca să organizeze un jaf asupra proprietarului din Negrileşti, Petre Giurgea, sau pe cel al moşiei Ţigăneşti, Cincu. Un fârtat, Costache Iov, fu trimis în cercetare, dar Iov a fost prins, arestat şi interogat la Tecuci, unde Iov a trădat, spunând unde se ascundea Pantelimon: în casa lui Toader Popa.

*

Comandantul jandarmilor din Tecuci, căpitanul Constantin Ion, a trimis, în taină, la Căbeşti, o mulţime de jandarmi deghizaţi, apoi a organizat o mare poteră, condusă de sergentul major Arsenie şi de sergenţii Zaharia şi Ionescu, aceştia fiind în prim-planul înconjurării casei, din dispozitiv făcând parte şi câteva sute de ţărani, cărora li se vedeau ţevile puştilor sub sumane.

*

Somat, „Pantelimon a apărut la fereastră. Foarte liniştit, el deschise fereastra” şi spuse că se predă. Apoi, ca să nu fie bănuit de o ripostă neaşteptată, a aruncat pe fereastră puşca, cuţitul, revolverul şi cartuşiera, după care a întins mâinile în afară, care i-au fost legate de doi jandarmi. Odată legat, potera a năvălit în casă cu mult curaj (sic!).

*

Cei drept, şi corespondentul era foarte curajos: până la încarcerarea haiducului nu şi-a semnat niciodată articolele, apoi, brusc, s-a dat în petic, semnând dârz – I. Gh. Prundiş, apoi chiar Ioan Gh. Prundiş.

*

În 19 noiembrie, pe la ora 9 seara, Pantelimon ajunsese la Tecuci, iar corespondentul, privindu-l de aproape, în descrie: „Poartă iţari şi opinci. Şi-a ras barba, dar totuşi poate fi uşor recunoscut, după fotografiile publicate de ziarele noastre”.

*

Odată cu interogatoriul, încep să iasă la iveală tot felul de amănunte. Sau măcar se inventează amănunte. Cică Pantelimon se adăpostise, mai întâi, în casa lui Gheorghe Popa, din satul Hanţa, dar cum acesta a înştiinţat postul de jandarmi din comuna Giurgiuona, din care făcea parte satul, haiducul s-a mutat în casa lui Take Dorin din Plopu, care a fost şi el arestat. Dacă n-ar fi fost prins, după această ultimă lovitură, Pantelimon s-ar fi retras în Basarabia.

*

Cam flecar fiind, Teodor Pantelimon, care nu săvârşise nici o crimă, ci doar furturi, a povestit şi anchetatorilor, dar şi jurnaliştilor, tot felul de întâmplări. Făcea deliciul presei şi îi plăcea postura de erou. Când a fost prins, avea la el toate ziarele îi care i se relatau isprăvile şi suma de 120 de lei. Printre altele, a povestit şi despre întâlnirea cu prinţul Caradja, care-i adusese pâine cu unt, mere şi vin şi care-i promitea scăparea şi căruia i-ar fi zis: „Bine, conaşule, sunt închişi oameni de neam mare şi nu scapă de pedeapsă, dar eu, un pârlit de ţăran, care a pus în picioare o ţară întreagă, cum am să pot scăpa?”.

*

Maiorul de jandarmi C. Sterie, care organizase poteri în locurile cele mai frecventate de Pantelimon (Sticlărie, Târgu-Frumos, Bereslogi, Oglinzi, Drăguşeni, Răuceşti, Bălţăteşti etc.), care crezuse, la un moment dat, că Pantelimon fugise în Bucovina, dar continua să organizeze poteri deghizate, şi-a tras partea lui de glorie din trădarea săvârşită de Iov, fârtatul lui Pantelimon.

*

În 22 noiembrie 1914, Pantelimon a fost adus, cu trenul, împreună cu Costache Iov (“N-am ucis niciodată, dar pe această lichea aş ucide-o cu plăcere!”, scrâşnea haiducul), la Piatra Neamţ.

*

Cazierul lui Teodor Pantelimon cuprindea: o condamnare de trei luni şi o zi, în 1889, pentru furt; o condamnare la 1 an şi 6 luni, pentru furt, în 23 octombrie 1895, ispăşită la închisoarea din Bisericani; o condamnare de 5 zile, pentru ultraj (îl bătuse pe subprefectul Gheorghiu din Focşani), în 19 februarie 1899; o condamnare la 6 ani închisoare, pentru tâlhărie, în 1900, ispăşită la închisoarea din Mărgineni; o condamnare la 15 zile de închisoare în Paşcani, pentru lovire, în 26 septembrie 1908.

*

Cele două condamnări în lipsă, de care se vorbea la început, fuseseră pronunţate de judecătoria din comuna Fântâna Mare, judeţul Suceava, un an pentru un furt de vite (nu era vinovat, dar nu primise citaţia), şi de cea din Boroaia, în 1911, un an şi şase luni pentru furt.

*

Au urmat procese peste procese, o evadare şi o nouă capturare, în februarie 1914, la Fălticeni, apoi o punere în libertate, spre sfârşit de august, Teodor Pantelimon scufundându-se, pentru totdeauna, după aceea, în anonimatul vieţii lui de „pârlit de ţăran”. Câtăva vreme, fusese un erou, care „ridicase România în picioare”. Dar oare chiar fusese un erou?

*

Arestarea haiducului Teodor Pantelimon, în 1914