O fecioară din Zarand a prezis naşterea lui Iisus Christos

Augustin, incunabul “De civitate dei”

*

Ştiam câte ceva, din scrisul mitropolitului Dosoftei, despre prezicătoarea din Zarand, care a trăit în vremea războiului troian şi care, tot atunci, a prezis, printr-o interesantă formulă de acrostih, naşterea lui “Iisus Christos, Fiul Mântuitor al lui Dumnezeu”. Din întâmplare, însă, căutând un citat de-al lui T. Robeanu, am dat, astăzi, peste profeţia Sibyllei Erythreea (sibyllam Erytraeam), în latină şi în franceză (Saint Augustin, Cité de Dieu, Tom III, Paris, 1854), aşa că mă grăbesc să vă spun ce am aflat, precizând că “sibyllam”, chiar dacă ştiţi mai multă latină decât mine, se traduce drept “fecioara înţeleaptă”, care, conform tuturor cărţilor sfinte ale omenirii, anterioare “Bibliei”, a descifrat “Legile”, lângă “Arborele Vieţii”.

*

„Această Sibylla Erythreea se referă, în mod deschis, la Christos” (Augustin citise traducerea în latină a fostului proconsul Flaccianus), printr-o prorocire în greacă, dar care avea primele litere ale fiecărui vers (acrostih) grupate în fraza: „Jésus Christus Dei Filius Salvator” (p. 110). În treacăt fie spus, proconsulul Flaccianus, care era creştin, ar putea fi acel legendar Flacus, din care susţineau valahii că se trag. Dar asta nu-i treaba mea, ci a istoricilor.

*

În greacă: Iisus Christos, Fiul Mântuitor al lui Dumnezeu

*

Cum Augustin, “primul om modern al omenirii”, cum îl numea Tolstoi, nu a lăsat şi o variantă în limba greacă a profeţiei, ci doar cea latină şi încă parţială, cu primele litere ale versurilor dublate de litere greceşti, haideţi să vă arăt textul, înainte de a încerca o traducere, tot în acrostih, gen de traducere în care ideile contează, în răsădire nouă, într-o altă limbă:

*

Jésus Christus Dei Filius Salvator

*

În traducere, deci pe limba urmaşilor urmaşilor-hăt şi hăt-hăt ai Sibyllei Erythreea (sibyllam Erytraeam), prorocirea, de la p. 113, ar suna cam aşa:

*

Ivită e prorocirea hotărâtă în umedul pământ.

El, Regele Cerurilor, va veni în veacurile următoare:

Se va încarna în trup ca să judece lumea.

Umanitatea va crede în El, crezând în Dumnezeu

Cu sfinţii se va înălţa lumea, căci deja s-a sfârşit.

Se vor înfăţişa judecăţii lui drepte şi sufletul, şi carnea:

*

Ca tufişurile de pe ogorul necultivat arată leagănul lumii.

Renunţa-vor oamenii la idoli şi vor primi comoara Lui:

El va fi focul care arde pământul, marea şi cerul

Iar gloatele îl vor căuta, înspăimântate de porţile iadului.

Sfânta iluminare va elibera carnea de frică,

Toţi cei vinovaţi vor arde în focul veşnic.

Ocultele fapte le va dezvălui, fiecare va şti

Secretele timpului şi lumina lui Dumnezeu va pătrunde în inimi”.

*

V-am mai rămas dator doar cu o fotografie a Sfântului Augustin (în grad mic, pentru că a ironizat tendinţa Bisericii de a se substitui statelor, aşa că v-o ofer pe cea din incunabil, prin care “primul om modern al omenirii” închină cartea sa… viitorimii.

*

Augustin, închinându-şi cartea… viitorimii

O relicvă câmpulungeană a cărţii sfinte primordiale

Dumnezeu-Soarele – Garcia, Cesar, Gonzales; Belmonte, Juan Antonio, Thinking Hattusha

*

O relicvă a cărţii sfinte primordiale, descoperită de istoricul novator George Popovici (T. Robeanu), pe la anul 1900, în patrimoniul de spiritualitate al muntenilor din Câmpulunul Moldovenesc şi valorificată în studiul „Runc. Glosă la o colecţiune inedită de documente moldo-câmpulungene”[1], probează că Rene Guenon avea dreptate atunci când afirma că „tratăm cu dispreţ drept „superstiţii” tot ceea ce nu înţelegem”[2], noi, românii, trecând nepăsători peste „felul specific de a exista în orizontul misterului şi pentru relevare” [3]. Reproduc textul acela sacru ancestral şi, după ce îl veţi citi, să nu vă grăbiţi să credeţi că am luat-o razna, pe urmele lui Densuşianu sau Lovinescu:

*

„A codrilor crăiasă

Şi a zmeilor mireasă

Iese, seara, într-amurg,

Paşte cerbii sus, pe runc,

Ciutele şi caprele

Şi le mulge laptele

Şi-l încheagă în fântână

Să nu iasă altă zână,

Şi îl face mândru caş,

Bolovan de bicaş,

Şi îl pune în părău

Să-l spele apa mereu,

Să-i treacă dorul de zmeu”[4].

*

George Popovici (T. Robeanu), deşi descifrase textul, nu a riscat explicaţii publice, preferând să ne lase moştenire o „cheie”: „Celebrul episcop din Hippo Augustin (m. 430), în epocalul „De civitate dei, libri XXII”, prima formulare sistematică şi admirabil de energic concepută a principiului despre supremaţia puterii clericale asupra statelor, istoriseşte, în un capitol plin de sarcasm, că desburuienirea arăturilor era pusă sub patronajul unei speciale divinităţi subalterne, numită Dea Runcina[5]”.

*

Coperta de gardă a cărţii care se va lansa în 12 noiembrie 2015

* 

Textul câmpulungean reprezintă o relicvă carpatică a timpului lunar („crăiasa… paşte cerbii”, deci timpul, tutelat de Capricorn), „zmeul”, de care ar urma „să-i treacă dorul” fiind Soarele.

*

Mitologiile lumii stabilesc în simbolul „a codrilor crăiasă” din textul „poporan” câmpulungean identitatea „Dea Runcina”, numită, în vremurile noastre vechi, Eftepir (Isis – în egipteană, Ishtar – în sumeriană, Lucia – în latină, Alba – în celtă, Maia – în slavă), Luna fiind primul „iniţiator” în peşteră, rolul ei mistic fiind preluat, ulterior, de imitatorii Rhadamanthys, Minos şi, în final, de Zalmoxis[6].

*

Printr-o degenerescenţă post-totemică a miturilor primordiale, Ishtar, numită uneori şi Inanna, zeiţa fertilităţii şi a dragostei, nu ar trebui identificată cu Luna, ci cu Venus, iar semnul ei runic ar fi steaua în opt colţuri (cea care, în realitate, desemnează pe Dumnezeu-Cerul, „Soarele-Dumnezeu, ca o stea în opt colţuri, în centrul unui disc”[7] – Dumnezeu „în soare şi-a pus locaşul său”[8]), semnul acesta apărând pe unele dintre reprezentările ei post-totemice drept „dorul” de Soarele protector şi frate, fiind greşit identificat drept „Floral Stag with Triple Goddess Moon”. Mircea Eliade, de pildă, accepta că octograma, în cazul zeiţei Ishtar, vizează statutul de „regină a Cerului şi a pământului. La fel, în cazul Soarelui”[9], împreună cu care a determinat mitul imposibilei „logodne cosmice”. Acel „Triple Goddess Moon”, pe care îl accepta şi Eliade, se referă, de fapt, la cele trei ceruri de dedesubt, pe care le domină, „Suprafaţa Pământului”, „Lumea Apelor Subterane” şi „Lumea Adâncă a Morţii”[10], Soarelui stăpânind cele trei niveluri ale universului, „Cerul Superior – al lui Anu, Cerul Mijlociu – al lui Igigi şi Cerul Apropiat (de jos) – al stelelor, al constelaţiilor”[11]. Altfel spus, Soarelui îi aparţine „ordinea celestă, căruia îi aparţine drumul soarelui”, iar Lunii i-a fost hărăzită „ordinea terestră, căreia îi aparţine, dimpotrivă, succesiunea anotimpurilor”[12].

*

Ishtar – Floral Stag with Triple Goddess Moon

*

Conform mitologiei carpatice străvechi, Crăiasa Zăpezii (şi a Florilor, Stăpâna Lupilor etc.) Eftepir, adică Luminoasa sau Alba, ar fi fost transformată, iniţial, în mesteacăn de către zânele geloase şi, apoi, transformată de Soare în Crăiasa Zăpezii, cu palat celest deasupra nourilor. În mitologia slavă, Pământul avea o fiică, primăvara, care se numea Maia (luna mai), fata fiind îngropată într-o peşteră, din pricina dragostei cosmice imposibile, şi eliberată, apoi, de către Soare şi urcată sus, pe Cer, drept zeiţă.

*

Ishtar si simbolul solar

*

La fel se întâmplă şi cu „Zeiţa Ishtar, marea zeiţă-mamă, zeiţa vegetaţiei şi a fertilităţii printre oameni şi animale. Se spune că ea petrece jumătate de an pe pământ, când natura este în floare şi animalele nasc puii, în timp ce în jumătatea de an rămasă, când natura pare moartă, ea este închisă în lumea inferioară, cunoscută sub numele de Aralu. Mitul coborârii ei în Aralu simbolizează trecerea de la vară la iarnă, în timp ce eliberarea ei sugerează trecerea de la iarnă la vară. Povestea pare să aibă ca sugestie principală posibilitatea reînvierii morţilor; se poate să fi fost compus în legătură cu un ritual în cinstea zeului sumerian vechi Tammuz sau Dumu-Zi-Apsu, „copilul spiritului (sau viaţa) din Deep”, „zeul-soare al primăverii, a cărui plecare a fost jelită şi a cărui întoarcere a fost salutată cu ceremonii adecvate. În alte povestiri, Tammuz este prezentat ca iubit al zeiţei Ishtar, ucis de zeiţă, din cauza respingerii lui de dragostea ei”[13].

*

În străvechiul text sacru, păstrat prin munţii câmpulungeni cale de milenii, se vorbeşte, deci, despre Lună, stăpâna Timpului calendaristic (timpul care aparent moare şi reînvie în Capricorn) şi despre „caşul”, pe cate „îl încheagă în fântână”, adică Pământul, cu cele trei „ceruri” ale sale.

*

Ishtar – The Rites of Ishtar

*

Dacă şi în culegerea de lirică poporană, George Popovici punea atâta preţ pe simbolistica „limbajului ritmicităţii” sau al iluminării „luga suryanyya”[14], în propria lui creaţie oare nu vine cu o simbolistică proprie? Categoric, da, dar, din păcate, încă nu mă simt suficient de pregătit ca să încerc şi descifrarea ei.

*

Universul Biblic – Godawa, Brian, Mesopotamian Cosmic Georgraphy in the Bible

*

Răzvan Mitoceanu, de Ziua Scrisului Bucovinean

Răzvan Mitoceanu – fotoportret de Ion Drăguşanul

*

Deşi nu am avut când vorbi cu muzicianul Răzvan Mitoceanu, cel care va trebui să reconstituie, doar cu vioara, atmosfera bucovineană din timpul vieţii lui T. Robeanu, am ales un repertoriu pe care tare drag mi-ar fi să-l ascult în varianta în care îl auzea Robeanu: lunecând dumnezeieşte de pe strunele viorii. Vi-l prezint şi dumneavoastră (face parte din fonotecările realizate de Răzvan şi Petrică Oloieru), dar şi lui Răzvan, care, desigur, are libertatea de a-şi concepe singur concertul în trei părţi, de câte 5-7 piese (eu aş prefera câte 7).

*

În deschiderea manifestării, îi propun lui Răzvan piesele:

*

Hora bătrânească a lui Grigore Vindereu:

p2

*

Hai leliţo şi o rusească ale lăutarilor din Gura Humorului:

p103

*

Jâdaucuţa lui Vasile Muntean din Oprişeni:

p188

*

Bulgăraş de gheaţă rece al lăutarilor Niculai Ienciu şi Gheorghe Chiciu:

p85

*

Hora lui Alecu Lupaşco:

p165

*

Rusasca lui Nicolai Bogatu:

p181

*

Sârba lui Matei Onofrei:

p194

*

Pe la jumătatea manifestării, după lansarea cărţilor şi a revistei, îi propun lui Răzvan Mitoceanu piesele:

*

Hora lui Grigore Vindereu:

p3

*

Alivanca lui Nicolaie Bogatu:

p53

*

Vicovanca lui Alexandru V. Bujdei:

p270

*

Cântecul vechi al lui Alexandru V. Bujdei:

p16

*

Hora Storojineţului, aşa cum o cânta Petrea Dolinschi:

p21

*

Bătrâneasca lui Nichita Zlotar:

p70

*

Hora muntenească veche a lui Bujdei Ion Ienciu:

p259

*

Pentru final, după premierea celor trei scriitori bucovineni şi după rostirile lor, aş propune:

*

Boiereasca lui Alexandru V. Bujdei:

p72

*

Hora lui Cuza – cum o cânta Pamfil Furcaş:

p143

*

Cealaltă Horă lui Alecu Lupaşco:

p164

*

Rusasca lui Ştefan Cozubaş:

p180

*

Ţânţăroiul lui Ilie Marcu:

p210

*

Căpitanul Dan:

p218

*

Pe o stâncă naltă – cum îl cânta Bujdei Ion Ienciu:

p26

*

Ţucu-te-aş, Ion Lungu, ne faci loc de joacă!?

Nici chiar aşa! Astfel de locuri se fac în localităţi cu primari, nu cu vechili!

*

Să nu-mi crez auzului şi văzului, când ies în spatele blocului, să mă informez în ce scop râmă părculeţul Ion Lungu: face un loc de joacă nou pentru copii! Ţucu-te-aş, dom’ vechil al Sucevei, dar mare bucurie îmi produci, în ciuda faptului că urmaşii mei şi urmaşii urmaşilor mei nu vor beneficia de el, pentru că s-au stabilit pentru totdeauna la Cluj Napoca. Ştiu, n-ai să faci o chestie precum cea de la Breaza (dar Breaza are primar, nu vechil!), dar e bine şi aşa, drept pentru care îţi dedic un cântec de-al trupei izgonite din vechilăria dumitale (să nu cumva să-l asculţi, că faci toxi-infecţie intelectuală şi-ajungi în rândul sfinţilor; rămâi la mucii din batista folcloroasă a lui Brăteanu şi păzeşte-te de cântecele alor mei, dar remarcă, totuşi, că, atunci când faci bine, recunosc şi ţi-l dedic!):

04 Toy Machines – Awake

*