Romanciera Lili CRĂCIUN, la Suceava

Romanciera Lili Crciun şi Dr, în Istorie Gabriel Cărăbuş

Astă-seară, vineri, 23 octombrie 2015, Suceava a avut parte de o splendidă lansare de carte. Publicul, în majoritate format din foşti colegi de liceu sau de facultate ai romancierei cu rădăcini în Lămăşeni, cu copilărie fălticeneană şi cu adolescenţă suceveană (fostul Liceu Pedagogic, unde a avut-o drept model de viaţă pe regretata profesoară Gica Pânzaru, după cum a mărturisit-o public), a fost cald şi generos, un fel de mângâiere vindecătoare pentru suflete. În public, şi omul de afaceri Ioan Iftode, fost coleg de facultate, la Filosofie, cu Lili Crăciun şi, desigur, durabil prieten de-al meu, care a şi mijlocit colaborarea mea cu autoarea şi cu soţul ei, ziaristul bucureştean Virgil Cozma – un ardelean croit după sufletul meu.

Cartea, romanul “Călătoria” (Editura “Eubeea”, 215, cu Ilie Chelariu – consilier editorial şi cu Nina Ceranu – lector) e un ţipăt, o spovedanie dramatică a unei tragedii tulburătoare, pe care o voi ilustra şi cu o variantă sonoră, pe care o anexez, după copertă, pentru că ştiu că o să-i facă bine romancierei Lili Crăciun, care va descoperi acolo, în armoniile sonore ale altei generaţii, şi o bună parte din sine:

10 Toy Machines – Last Confession

Deşi marchează debutul de romancier al doamnei Lili Crăciun, “Călătoria” poate fi considerată, pe o grilă valorică, un al şaptelea roman al unui scriitor serios şi înnăscut scriitor. Excelent construită narativ, cu o simbolistică filosofică insinuată discret (ca şi coloristica metaforică a elegantei frazări) şi cu o vervă a epicului ascendentă, care ajunge la apogeu prin ţipătul (vârstelor şi al cărţii) “Sunt liberă!”, cartea lansată, astăzi, la Suceava a însemnat o sărbătoare şi pentru noi, “străinii”, Gabriel Cărăbuş, Mihai Pânzaru-PIM, Tiberiu Cosovan şi sub-nesemnatul, care am cunoscut-o pe autoare odată cu cartea. E drept că tot noi am fost şi vorbitorii, elogiind un produs cultural care merită prinos, cu bucuria de a percepe că ţara asta, atât de pustiită în ultimele decenii, are, totuşi, şi oameni care îi dau consistenţă dumnezeiască în faţa dumnezeirii.

Restul poveştii am să vi-l “narez” cu imagini, pentru că nu mi-am propus, astăzi, decât să salut evenimentul cultural de excepţie, reprezentat de lansarea unei cărţi bune (dovadă: nici un scritoraş, nici un pictoraş, nici un politicienel în sală, cu excepţia personalităţilor de care v-am vorbit mai sus):