Baştina străbunilor lui Nicolae Labiş

Întâmplarea face să descopăr prima atestare a antecesorilor lui Nicolae Labiş, drept neamul Labeş, în „Săcoiani, v. Săcuiani, sat <jud Neamţ>”; „Săcuiani (Săcoiani, Săcueni), sat pe Pârâul Negru, ţ. Neamţ <Secuieni, jud. Neamţ> XVI – III 8; IV 35, 217; XVII – I 116; II 316; întărit lui Ivan Porcu ş. a. XIV-XV – I 232; părţi întărite lui Gligorie diac XVI – III 327; IV 12, 27-8; ogoare întărite lui Gheorghie şi Iuraşco Başotă XVII – I 201; parte zălogită de Ion lui Simion vistiernicel XVII – II 126; parte întărită lui Ion Mederhean XVII II 286; parte întărită lui Matei vistiernicel XVII IV 73; parte dată de Matei lui Nechifor XV1I-V 62; părţi întărite lui Eremia XVII V 199”[1].  Localitatea, aflată la doar 10 km sud-vest de Roman, avea să teacă, de-a lungul vremii, când în ţinutul Roman, când în ţinutul Bacău, unde există şi o altă localitate cu acelaşi nume, apoi iarăşi în ţinutul Neamţului.

Căutând, zorit (până voi izbuti transcrierea), prin satele ţinutului Roman, nu am mai întâlnit alte nume Labeş (Labiş), nici măcar prin „satele de la Suceavă”, din Ocolul Mijlocului. M-am văzut doar cu Ioniţă Liancă, din Buciumii Ocolului de Jos al Ţinutul Romanului (II, p. 273), posibil străbun al renumiţilor muzicieni suceveni Viorel şi Trifan Leancă, dar, cu răbdare, pentru că mai am şi alte idei de călătorie prin timp şi spaţiu, sper să aflu mai multe despre neamul din care se trage spiritul veşnic viu al pământului românesc, poetul Nicolae Labiş. Deocamdată, am să vă povestesc atât cât am aflat despre vatra străbunilor lui din 1774, cei din Secuienii judeţului Neamţ.

1440 (6948) august 28: „Cu mila lui Dumnezeu, noi, Iliaş voievod, domn Ţării Moldovei, şi fratele domniei mele, Ştefan voievod. Facem ştire, cu această a noastră carte, tuturor cine va căuta spre dânsa sau cetindu-să va auzi, adecă aceşti adevăraţi slugile noastre, feciorii lui Ţudco, jupânul Şteful şi jupânul Isac, au slujit noi cu dreptate şi cu credinţa. Şi, văzând noi a lor dreaptă slujbă cătră noi, i-am miluit pre dânşii cu osebită a noastră milă şi le-am dat şi le-am întărit lor tij a lor ocină, satul anume Ţuţcanii, şi, mai sus de Ţuţcani, una fântână într-acelaşi hotar, şi Urzicele, şi în Iaz, şi Bahna, şi în Băhneana câtă parte au, şi poiană din sus de Bahnă, şi Săcătură, şi Poiana şi Runca Mare. Aceea le este de la noi uric, cu tot venitul, şi fiilor lor, şi nepoţilor, şi strănepoţilor, şi străstrănepoţilor şi la tot neamul lor, cine se va alege mai de aproape, neclintit niciodată, în veci. Dar hotarul acelor sate să fie după hotarul vechi, pe unde au umblat din veci”[2].

1448 (6956), iulie 27, Suceava: „Din mila lui Dumnezeu, noi, Petru voievod, domn al Ţării Moldovei. Facem cunoscut, cu această carte a noastră, tuturor celor care o vor vedea sau o vor auzi citindu-se, că acest adevărat boier al nostru credincios, pan Ion Porcu, ne-a slujit drept şi credincios. De aceea, noi, văzând dreapta şi credincioasa lui slujbă către noi, l-am miluit cu deosebita noastră milă şi i-am dat şi i-am întărit ocina lui, în ţara noastră, în Moldova, satele anume: unde este curtea lui, pe Pârâul Negru, şi Sârbi, şi Arămeşti, şi Romaneşti, şi Ştiubeeşti, şi Corneşti, şi Tuleşti, şi moara din câmp, care a fost a lui Andreicu, şi Cuciulăteşti, şi Bârjoveni, şi seliştea lui Manuil, şi…[3] iani, şi Săcuiani […] Toate aceste mai sus-scrise să-i fie de la noi uric, cu tot venitul, lui, şi copiilor lui, şi fraţilor lui, şi nepoţilor lui, şi strănepoţilor lui, şi răstrănepoţilor lui şi întregului lui neam, cine va fi cel mai apropiat. Iar hotarul acestor sate să fie după hotarul vechi, pe unde au folosit din veac”[4].

1626, septembrie 1 – 1627, august 31: „Adecă eu Ilina, fata lui Gligorii, însămi mărturisesc cu cest zapis al meu, cum eu de bunăvoia mea, de nimeni ne-îmbiată nici împresurată, am vândut toată partea mea de ocină de sat den Săcoiane, cât mi se va alege, din a cincea parte de sat. Deci o am vândut Eremii lui Vârnav dirept… zeci şi cinci de galbeni, bani buni. Deci mi i-a dat toţi deplin aceşti bani. Deci ca să fie lui ocină şi moşie. Si când o am făcut această tocmeală au fost oameni buni din sat de Săcoiane, anume Nechifor visternicel, şi Toma visternicel, şi Onol visternicel, şi Petrea Hannol, şi Ghilasii de Lăzăşti şi Hoilăp Beşetea şi mulţi oameni buni”[5].

1623 (7132), martie 20, Iaşi: „Io Ştefan Tomşa voievod, din mila lui Dumnezeu, domn al Ţării Moldovei. Am dat şi am întărit slugii noastre Eremia Vărnava diac şi fratelui său, Iuraşco, şi surorilor lor, Sora şi Axinia, fiii lui Vărnava, dreapta lor ocină şi cumpărătură a tatălui lor, din ispisoc de cumpărătură ce a avut tatăl lor Vărnava, de la Petru voievod, a cincea parte din a cincea parte din satul Săcuiani, ce este în ţinutul Neamţului, pe care şi-a cumpărat-o de la vărul lui, Rusul fiul Sohiicăi, nepot lui Mihul, pentru şase sute de zloţi tătăreşti. Şi iarăşi altă parte din acelaşi sat, din Săcuiani, toată partea lui Cr…[6] Teclei, fiicele lui Toader… a cumpărat de la ele pentru patru acel zapis de mărturie de la acei boieri şi oameni buni, domnia mea încă am dat şi am întărit mai sus zisei slugii noastre Eremia diac, să-i fie şi de la noi acea parte de ocină din satul Săcuiani, din a cincea parte a cincea parte şi cu loc de iaz şi de moară pe pârăul satului şi cu tot venitul, dreaptă ocină şi cumpărătură şi întărire şi uric, neclintit lui… Şi altul să nu se amestece”[7].

1628 (7123) iulie 21, Iaşi: „Ion Miron Barnovschi voievod. Scriem domnia mea la sluga noastră, Iuraşco Başotă. Dămu-ţi ştire că s-au jeluit înaintea domnii mele sluga noastră, Luchian diac, cu fraţii săi, pre Eremia din Săcuiani, zicând că le face împresurătură şi le ia o parte de ocină de acolea fără întrebare şi fără lege şi neavând el nici o treabă. Pentru aceea, dacă vei vedea cartea domnii mele, iar tu… ai… dz… să opreşti pre Eremia de pre acea parte de ocină de acolea, ce să cheamă partea Ilinei, nici o treabă să nu aibă nici a să amesteca în partea de ocină a lui Grigorie Grecul întru nimic; de i se va părea lui cu strâmbul, să vie el să-şi întrebe, înainte cu Luchian, cu fraţii lui, de faţă, înaintea domnii mele. Într-alt chip să nu fie”[8].

1632, septembrie 1 – 1633 august 31 (7141): „Ştefan şi rudele sale vând ocina lor din satul Săcuiani lui Gliga din Căciulaţi şi soţiei lui, Marica:Adecă noi, Ştefan şi cu surorile, cu Mărica şi Sofroniia, feciorii Anniţii, nepoţii Vasilcăe, şi aşijderea Ghirghina şi cu surorile sale, Ilina şi Iona şi cu un frate al nostru, fecior lui Ionaşco, nepot Vasilcăe, de nimeni nevoiţi, nici siliţi, ci de bunăvoia noastră am vândut dreaptă ocină şi moşie a noastră, cât am vândut în sat, în Săcuiani, în vatra satului, cu loc de casă şi în moară o zi şi o noapte şi cu loc di prisacă şi în ţarină, în tot loc 19 pământuri şi cu tot venitul, ci să va alege parte noastră, ce i-am vândut Gligăi din Cuciulaţi şi femeii sale, Măricăi, să le fie ocină şi moşie şi feciorilor şi nepoţilor lor, drept 18 galbeni, bani buni. Şi la tocmeala noastră au fost Strătilă di Onceşti şi Sava de acolo, şi Simion vistiernicel din Săcuiani şi Tofan, feciorul preotesei de acolo, şi Pavăl den Cuciulaţi, şi mulţi oameni buni din megieşi. Şi eu popa Anton am scris cu mâna meă, să se ştie”[9].

1633, septembrie 1 – 1634, august 31 (7142): „Toader şi rudele sale vind partea lor de ocină din cuiul Durduceş-tilor lui Dumitraşco Varnav: Adică eu, Toadir şi cu surorile mele, cu Mărica şi Sulunca, ficiori Maftiiu Surici din Săcuiani, aşijderi şi nepoţii mei, feciorii Irimii, frăţâne-meu, noi înşine mărturisim cu cest zapis al nostru, i-am vândut noi a noastră parte, dreaptă ocină şi moşie ce i-am avut noi în cutul Durduciştelor, din a treia parte a patra parte. Aşijderi, am vândut şi o cumpărătură ce i-am avut de la tată-meu, Mafteiiu, o cumpărătură den parte Inicii. Deci noi i-am vândut lui Dumitraşco Varnav drept treisprezece galbini, bani buni. Noi i-am vândut, di bunăvoia noastră, de nimeni nevoiţi, nici asupriţi, în tot locul, în câmp şi în vatra satului şi într-apă şi în păduri şi în tot locul, cât i să va alegi partea noastră, dinaintea popii lui Grigorie şi Toader Cuzeo şi Ionaşco, ginerele lui Vasluianul, şi Tofan Râmbas şi Gheţău, şi Radul din Cuciulaţi, şi Dumitru Tătarul, de la Podu Leloe şi Tufan a preotesei şi Irimiia Vârnav, şi mulţi oameni buni. Deci, ca să-i fie lui ocină şi moşie în veci şi să-şi facă şi deresă domneşti. Şi Grigorie a Surii am scris. Deci noi, văzând plată deplină, noi ne-am pus peceţile şi am iscălit, ca să se ştie: Gheţiu / Popa Gligorie / Cozea / Râmbas / Ionaşco / Gligorie / Radu / Erimie Vărnăva”[10].

1634 (7142), martie 15, Iaşi: „Suret de pe un uric de la Moise Movilă vodă din velet 7142 <1634> martie 15: „Venit-au înainte noastră şi înaintea tuturor moldoveneşti boieri, a mari şi a mici, sluga noastră Irimie Vernav diac şi am arătat înainte sfatului nostru un zapis încredinţat, întru care mărturisesc pentru el cum că ş-au cumpărat lui, de la Nedre Hănţăoi, o parte din fânaţ din satul Săcuiani, din ţinutul Neamţului, jumătate de parte din pârâu, din vatra satului şi din câmp şi din ţarină şi din tot secerişul şi tot locul cu venitul şi din moară, din pârău, din sat, 40 ughi ungureşti, bani buni; nesilit de nimeni au făcut această vânzare Ion Potop, cu un ispisoc ce au avut cu îndrep­tare de la măria sa Costandin Movilă vodă. I-am dat şi noi acest ispisoc şi alte scrisori ce are pentru această parte, precum că el au cumpărat-o. Şi au mai cumpărat de la un Gheorghii sin Costi şi de la ficiorii lui, Vasîli şi Nastasie, fiind din sat din Săcueni, având 5 fânaţe, adică acele 5 fânaţe sunt 2 la Scurteni, dar unul supt Zărneşti, iar 2 sunt la Perperic. Şi i-au cumpărat cu 8 ughi ungureşti. Şi au mai cumpărat, de la fata lui Ion Potop, Tudosca, 2 fânaţe, unul supt Zărneşti şi altul între pere, tot de la acel sat, din Săcueni, pentru 3 ughi. Şi au mai cu cumpărat lui de la fata lui Ion Potop, Arvasâe, 2 fânaţe tot din satul Săcueni, unul este la Spini, altul la Strânbi, în Groapeli. Şi au luat 3 ughi. Şi au mai cumpărat lui de la Ion sin Marcul Noroce un pământ supt Pădure Relilor pentru 2 ughi ungureşti. Şi iar au mai cumpărat lui de la Petre vătavul 1 pământ la Costiţă şi jumătate pământ tot de la satul Săcuenii pentru 2 taleri argint. Si iar au mai cumpărat 1 pământ din ţarina mare de la Toader Grosul, cu 30 potroirici argint. Şi aceste cumpărători s-au făcut înaintea a multor oameni buni. Şi au mai cumpărat două prisăci cu livezi, pomeţi, de la Ursul şi de la fata lui, Nastasie, şi de la un Erhan, ce au fost drept a lor de la Grăjdan şi Petraşco, le-au dat 15 taleri şi 2 stupi, ce sunt la ţinut Romanului, la sat Muncel. Pentru aceea dăm şi noi acest drept cum de la ei au cumpărat. Şi dăm şi de la noi acest uric, să se stăpânească în veci neclătit. S-au scris în Iaşi, cu zisa domnului, de Cârste diac. Ghinghe vel logofăt”[11].

1644 (7152), iunie 10, Iaşi: „Ion Vasilie voevoda, prin mila lui Dumnezeu domn al ţării Moldovei. Scriem slugii noastre Gligori ot Săcuiani.  Dămu-ţi ştire că s-au jeluit înaintea domniei mele Enachie şi Gavrilaş, ficiorii Şoldănesii, zicând că au iezit ei un iaz în Şofrăceşti şi acolea au moşie cu Başotă, şi cu Purece şi cu popa Gligorie de acolea. Deci Enachie, cu fraţii săi, au cheltuit pre acel iaz mai mult de 40 de Iei, fără bucate, şi fără boi ce i-au stricat la acel iaz, şi la un lăptoc, au dat ei 5 ughi, iar fără bucatele. Drept-aceea, dacă vei vedea cartea domniei mele, iar tu să socoteşti cu oameni buni să li se întoarcă jumătate de cheltuială de pre iaz şi de pre opust acei răzeşi a lor ce ţin cea jumătate den sat”[12].

1774, iunie. Săcuienii, din Ocolul Siretului, Ţinutul Neamţului, avea, conform recensământului organizat de ocupanţii ruşi, conduşi de mareşalul de câmp Rumeanţev, „toată suma caselor: 32. Scădere rufeturi, însă 7: 7 ţigani. Rămân birnici 25, şi anume:

Toader Drăgoi

Toader Roman

Ion zet (al) Panciu

Ion Jocheş

Radu, muntean

Ion, cioban

Irimia, cioban

Ion, cioban

Lupul Labeş

Lupul sin ego (fiul lui)

Toader Labeş

Costantin Borş

Dumitru Borş

Ioniţă fiu chelarului

Neculai brat (frate) chelarului

Vasile, crav

Mihăilă, scutar

Ion sin Labeş

Chiriţă

Ilii Hroită

Ion Lebădă

Costantin fiul lui Gavril

Toader Hroită

Andrei, morar

Agapii, argat”[13].

1803: „Săcuenii a paharnicului Gheorghie Vărnav” avea 40 liuzi, scutiţi „însă 6 de însuşi, 1 de vornicul Grigore Ghica”, liuzi care se ocupau cu „lucrul pământului, cărăuşie”, având „loc destul”[14].

1898: „Săcueni, comună rurală în jud. Ro­man, plasa Siretul de Jos, spre S-V de oraşul Roman, la 11 kilometri de el şi la 10 kilometri de reşedinţa plasei. Este aşezată pe şes şi e formată din satele: Başta, Cuciulaţi, Mirceşti şi Săcueni, cu reşedinţa comunei în satul Săcueni. / Are o populaţie de 975 lo­cuitori; o biserică de zid. Ve­nitul anual al comunei este de lei 3976,38 şi cheltuielile, de lei 3867. / Este legată prin şosea cu oraşul Roman.

Săcueni, sat şi reşedinţa comuna cu acelaşi nume, jud. Roman, plasa Siretul de Jos, comuna Săcueni, spre S-S-V de oraşul Roman, la 11 kilometri de el şi la 10 kilometri de reşedinţa plasei, pe malul stâng al pârâului Poarca. / Are o populaţie de 376 lo­cuitori şi o biserică de zid. / Aci se lucrează rogojini. / Este legat cu oraşul Roman prin şosea.

Săcueni, staţie de drum de fier, în jud. Roman, plasa Siretul de Jos, comuna Să­cueni, pe linia Bacău-Roman, pusă în circulaţie la 13 sep­tembrie 1872. Se află între sta­ţiile Galbeni (11,2 km) şi Ro­man (11,6 km). Înălţimea deasupra nivelului mării, de l63,99 m. Venitul acestei staţii, pe anul 1896, a fost de 46.012 lei, 65 bani”[15].

[1] Gonţa, Alexandru I., Indicele numelor de locuri, Bucureşti 1990, p. 223

[2] AŞSP, Documenta Romaniae Historica, Bucureşti 1975, Vol. I, doc. 206, p. 292

[3] Şters – precizarea autorilor Dicţionarului

[4] AŞSP, Documenta Romaniae Historica, Bucureşti 1975, Vol. I, doc. 282, pp. 402, 403

[5] AŞSP, Documenta Romaniae Historica, Bucureşti 1969, vol. XIX, doc. 116, p. 138

[6] Loc liber – precizarea autorilor

[7] AŞSP, Documenta Romaniae Historica, Bucureşti 2006, vol. XVIII, doc. 34, p. 50

[8] AŞSP, Documenta Romaniae Historica, Bucureşti 2006, vol. XVIII, doc. 381, p. 527

[9] AŞSP, Documenta Romaniae Historica, Bucureşti 1971, vol. XXI, doc. 189, p. 247

[10] AŞSP, Documenta Romaniae Historica, Bucureşti 1971, vol. XXI, doc. 369, pp. 468, 469

[11] AŞSP, Documenta Romaniae Historica, Bucureşti 1974, vol. XXII, doc. 83, pp. 97, 98

[12] AŞSP, Documenta Romaniae Historica, Bucureşti 2005, vol. XXVII, doc. 333, p. 324

[13] ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, II, Chişinău 1975, p. 70

[14] Codrescu, Th., Uricarul, Volumenul VII, Iassi 1886, p. 270

[15] Lahovari, George Ioan, Marele Dicţionar Geografic al României, Volumul V, Bucureşti 1902, p. 330