ion drăguşanul: coborârea de pe cruce
*
în mine stă pitit un zeu păgân
stă rezemat de suflet şi pândeşte
spre zările cărora îl amân
şi fără veste parcă îmi şopteşte:
mă tem că tatăl n-o să mai apuce
să îşi coboare fiul de pe cruce
*
drumul e lung şi năvălesc pe drum
aceiaşi pelerini ai suferinţei
vag desluşiţi prin vremile de fum
în tainele cotloanelor fiinţei
iar lângă cruci atunci când mai adastă
cioplesc buimaci în rănile din coastă
*
şi curge sânge proaspăt ca să-l bem
înfricoşaţi de beznele finale
când tatăl se transformă în totem
şi ne cuprinde-n cosmica lui jale
convins fiind că n-o să mai apuce
să îşi coboare fiul de pe cruce
