Mălini sau au avut, dar au pierdut

*

La Mălini exista cel mai bun ritual al “Caprei” (celebrarea Capricornului, deci al lui Dumnezeu-Timpul sau al treilea cer al lui Anu, cel întunecat sau depărtat), ritual cam tras spre păstoresc, ceea ce nu era rău, din moment ce primul care a primit Legea Sântului Cer a fost Marele Păstor Enlil al Muntelui. Inspirat orchestrat cu sunete de trişcă şi de tamburine uriaşe, ritualul mălinean însemna, alături de “Cerbul” de la Corlata, o adevărată recuperare de Timp Primordial, dar podoaba sacră a memoriei a fost zvârlită cât colo. Bănuiesc motivul: mălinenii, împreună cu fumeili lor, aduse cu turma în pseudo-datină, vor deveni decorul viu al unui nou videoclip al lui Călin Brăteanu, pierzând din identitate, precum mai anţărţ, Fundu Moldovei.

*

Nu prea înţeleg spre ce se îndreaptă deposedaţii de Datină din Mălini. Spre saltimbanci cu tamburine mari? Spre o “Brezaie” artificioasă, care nu-i nici pasăre, nici capră? Spre un ritual al “Căiuţilor” decorativ şi lipsit de tăinatec? Spre gloria video de decor viu al cântăciosului Brăteanu?

*

Pârteştii de Jos şi misterul sacru al dansului

*

Sătenii din Pârteştii de Jos nu fac parte, în aparenţă, din Datină, dansurile lor, cu “Pădureţul” la loc de frunte, părând că sunt dansuri de strânsură, deşi, sub pretextul stilizat al unor hore căluşăreşti, ele sunt hore căluşăreşti, dar într-un port bucovinean adevărat, în care şi flanelele împletite sunt puse în valoare.

*

Dar „dansul este un semn de limbă şi este folosit şi realizat, ca un mister sacru, în diferite moduri, prin care gândul sau dorinţa sunt exprimate în loc de (sau pe lângă) cuvinte, pe care omul încă nu le posedă… În aceste dansuri, cunoaşterea a acţionat, ritualul a fost expus şi păstrat în memorie, tot mai viu, prin repetiţie, iar misterele, religioase sau de altă natură, au fost fondate pe baza de acţiune” (Churchward, Albert, The Origin and Evolution of Primitive Man, London, 1912, pp. 29, 30), iar pârteştenii izbutesc să creeze atmosfera de mister sacru, mizând pe simplitate şi pe măreţia umană care însoţeşte, dintotdeauna şi pentru totdeauna, această simplitate.

*

Piatra Şoimului din Neamţ, parada modei uniformelor

*

Femei şi bărbaţi, îmbrăcaţi în uniforme folcloroase, confecţionate la cooperativa meşteşugărească, oaspeţii din Piatra Şoimului, judeţul Neamţ, s-au plimbat prin Suceava, paraleli cu datina, cu tradiţia şi cu obiceiurilor. Arătau bine, aveau şi trăistuţe, şi un fel de alain-delonuri ruralizate, dar, dacă au venit să cânte colinde, ei nu formau decât un cor, nicidecum o ceată, precum cele de care vorbeşte şi Slavici (într-un material postat în urmă cu câteva zile), dar şi însăşi Colinda: “Doi cântă, doi cântară” – atât, doar patru flăcăi (un posibil al cincilea ducea colacii, iar un ipotetic al şaselea, înarmat cu o botă mare, avea statut de “împărat al câinilor”).

*

Urşii din Poieni, comuna Udeşti

*

Flăcăii din satul Poieni, comuna Udeşti, fără nici o femeie în alaiul lor de urşi, în care bungherii, care nu sunt, în fond, decât versiuni târzii ale străjerilor Muntelui Sfânt ai lui Marte, au sobrietate şi ritmicitate, ambele amintind de arhaic, în accepţia pe care o intuim noi, generaţiile târzii, pentru inefabil. Alai mic, dar care valorează cât o sută de făloase alaiuri stroieştene, cu costumaţii chiciuriste proaspăt scoase din cutie. Flăcăii din Poienii Udeştilor trăiesc Datina, fără a o transforma într-un spectacol ieftin, de luat ochii fraierilor.

*

Preuteşti sau Datina trăită până la capăt

*

Alaiul din Preuteşti, o adevărată încolonare a vârstelor, cu celebrarea Ursei Mari, deci a primului calendar ceresc al omenirii, impresionează prin autentic, prin îndătinat şi prin simplitate, toate acestea căpătând expresie şi prin diversitatea vârstelor. Sătenii din Preuteşti nu se fălesc, precum alţii, cu o “bogăţie folclorică” artizanală, ci duc, din generaţiei în generaţie, o tulburătoare religvă de ritual iniţiatic ancestral. Nu o fac nici fălticenean, nici bucovinean, ci cu o tuşă remarcabilă de ancestral. Remarcabilă este, prin coloristică muzicală, şi fanfara din alai, un alai care, cu excepţia “vestitorilor”, nu adună şi femei în ceea ce nu a fost niciodată cu participare feminină: ritualul.

*