Păzea: expune o mare pictoriţă a Sucevei!

Afişul Zilei Artelor Plastice Bucovinene – Anul 83

*

În 31 ianuarie 2015, se împlinesc 83 de ani de la înfiinţarea Societăţii Artiştilor şi Amicilor Artelor Plastice din Bucovina (SAAAPB), formulă de organizare a breslei pe care noi, cei din instituţiile de cultură a Consiliului Judeţean Suceava, ne-am asumat-o, de câţiva ani buni.

*

În acest an, în incinta Centrului pentru Susţinerea Tradiţiilor Bucovinene din Suceava, dar vineri, 30 ianuarie (31 pică în week-end!), începând cu ora 14, sărbătorile memoriei vor debuta cu vernisarea unei splendide expoziţii de pictură a înnăscutei artist plastic Doina Catargiu, care, întâmplător, în acea zi va împlini şo o vârstă rotundă (după estimarea mea, cam vreo 35 de ani!).

*

Vom expune, desigur, şi lucrări din expoziţia celulalt laureat “OPERA OMNIA“, domnul Dimitrie Savu, pentru a argumenta, încă o dată, că, atunci când e vorba de creaţie artistică, doar dacă te naşti înhăruit poţi creşte.

*

Doina Catargiu nu pictează ci retrăieşte, cu armonioase risipe de lumină (şi de sunet, şi de inefabil), elementele dumnezeieşti ale lumii în care trăim. Pictura ei şi cântă, şi vibrează liric până dincolo de liturgic, pictura ei este scapărul de desăvârşire a naturii, pe care numai un ochi hărăzit îl poate culege, pictura ei este o fărâmă de dumnezeire pe care doar palmele neprihănite ne-o poate înfăţişa. Şi iată câteva dovezi:

*

O mare, mare artistă: Alina Ţăpar

De la Sofia Vicoveanca, încoace, nu există decât Alina Ţăpar

*

Îmi plăcuse fetiţa asta de doar şapte anişori de cum am văzut-o şi când încă îmi închipuiam că va urca  pe scenă doar pentru a dansa, alături de alţi copii, aşa cum se întâmplă deobicei. O pozam, ca să-mi lumineze pagina site-ului, ori de câte ori aveam ocazia, deşi fetiţa intrase, zâmbitoare, într-un joc (nu de pomană sunt bunic de nepot şi de nepoată!), ferindu-se din cadru exact atunci când mă pregăteam să apăs pe bumbul recomandat cu căldură, pentru astfel de chestii, de către Victor Rusu.

*

Alina Ţăpar, împreună cu mama ei, în culise

*

Apoi i-am cunoscut părinţii, ambii ardeleni, din Gherla, stabiliţi la Rădăuţi, unde s-a născut Alina, şi am savurat umorul sănătos al tatălui ei, un clujean plin de farmec şi de spontaneitate. Şi am aflat că Alina cântă, dar nu m-am mirat, pentru că întreaga ei atitudine prin preajma scenei era dezinvoltă şi plină de naturaleţe.

*

Alina, privind din uşa cabinei de sunet spre pustietatea culturală a Sucevei

*

Când a urcat pe scenă, alături de Ansamblul “Bilcuţa”, şi când a început să cânte, Alina Ţăpar, un boboc de fată, cu faţa numai zâmbet, devenise uriaşă, atât de impresionantă, încât, între ea şi Sofia Vicoveanca nu mai încăpea nimic altceva. Alina nu imită pe nimeni, este ea însăşi, o individualitate artistică tulburătoare, cu un glas de înger şi cu o curgere a gesturilor scenice pe firul viu al melodiei cum nu am mai întâlnit vreodată. Alina nu are o poză scenică, ea trăieşte fiecare ritm şi fiecare cuvânt, ea, ca şi Sofia Vicoveanca, este însăşi cântecul, în inspirata lui întrupare.

*

Alina Ţăpar, însăşi cântecul, în inspirata lui întrupare

*

Alina Ţăpar, o individualitate artistică tulburătoare

*

Alina Ţăpar, un glas de înger şi cu o curgere a gesturilor scenice pe firul viu al melodiei

*

Alina Ţăpar, trăind fiecare ritm şi fiecare cuvânt

*

Alina Ţăpar, un boboc de fată, cu faţa numai zâmbet

*

O certitudine: Alina Ţăpar

*

Am făcut multe fotografii cu fetiţa aceasta de geniu, inclusiv atunci când, retrasă lângă celelalte soliste ale Ansamblului “Bilcuţa”, în spatele dansatorilor – grup vocal, dansa cuminte şi se bucura, luminată de zâmbet, în faţa fiecărei clipe de izbândă a grupului, grupul părând să însemne pentru ea o dumnezeiască bucurie. Am făcut multe fotografii, dar pe celelalte le voi include în povestea Ansamblului “Bilcuţa”.

Comorile munţilor şi serviciile de spovedalnici

Descoperitorii comorii Domniţei Ruxandra

*

Astăzi (sâmbătă, 13 septembrie 2014), am fost să văd “Comorile Muntelui” şi am rămas plăcut surprins de concepţia de spectacol, exprimată în scenă de Călin Brăteanu. Dar pe el lăsaţi că îl laud mâine!

*

Habar n-am ce minte îngustă de utecist a conceput tolomăceala numită “Comoara Domniţei Ruxandra”, care părea să înceapă fain, cu doi copilaşi, care înşfăcau, de lângă budele ecologice de sub scenă, lădoiul cu comoara.

*

Doi copii nevinovaţi, într-o tolomăceală utecistă

*

Copilaşii, în cuminţenia lor exemplară, au dus lădoiul pe scenă, unde cele două servicii speciale de spovedanie, popimea şi ministerul de interne, duhneau de pohta cântatului înalt prea sfânt patriotic.

*

Copiii, aşezând “comoara” pe scenă

*

În treacăt fie spus, Domniţa Ruxandra a trăit până spre anul 1590 (n-am chef să caut şi să aflu exact când), şi ce vă închipuiţi că aveau să descopere în lada ei de zestre copilaşii pe care-i spală pe creiere Nechifor şi Sinescu, via Burgheaua? Nu ştiţi, aşa cum nu ştiţi nici măcar cine-i Burgheaua? Staţi să vi-l arăt!

*

Scula lui Nechifor (în sensul de “obiect de preţ”), mahărul tocării banilor “turistici”

*

Bineînţeles că nu am trucat fotografia. În fond, slugărnicia nici nu se poate truca. Te naşti cu ea sau nu şi gata.

*

Lădoiul cu “comoara” a zăcut pe scenă, în faţa pompierimeo-popimii, până s-a dumirit cineva că trebuie deschisă, iar o neghiobie, dacă e săvârşită de copii, puşi la cale de javrele politruce, pare doar o poznă nevinovată.

*

“Comoara”, în faţa soborului de spovedalnici

*

Copilaşii, scoţând din lada de zestre a Domniţei Ruxandra… Tricolorul (s-o fi prăsit în creieraşul contemporan al răs-răs-străbunului lui Nechifor)

*

Imediat după, Tricolorul a fost preluat de pompieri, că doar, în 13 septembrie, îşi sărbătoresc ziua. După care, pentru că a fost dihai pângărit în zilele noastre, flamura sfântă a câtorva generaţii de români, care au murit pentru Tricolor (nu pentru ţară, căci ţara a aparţinut, pururea, politrucilor, nu celor care au tot murit pentru ea), a fost… sfinţită!

*

Sfinţirea Tricolorului

*

“Comoara”, cu spovedalnici şi tălănci dhoro-bucovinene

*

Între timp, puhoi de politruci judeţeni făceau cruce. Veniseră să-i vadă peisajul şi nicidecum viceversa, apoi aveau să şi evolueze scenic ca drâmbaci (vi-i arăt, îndată).

*

Halal de bietul Tricolor!

*

Apoi, unde nu s-au pus pompierii şi popii de cântat (inclusiv “Drum bun, toba bate”, al lui Ştefan Nosievici, al cărui mormânt, de la “Sfântul Ioan”, a fost spulberat de popimea mai veche, dar la fel de patriotică. Halal să le fie!

BUCOVINA ROCK CASTLE, americanii te salută!

Dog Eat Dog va cânta, la Suceava, joi, 21 august 2014

*

Considerată NAZARETH-ul Statelor Unite ale Americii, trupa DOG EAT DOG soseşte la Suceava de la Copenhaga, urmând să plece la Londra, după ce va oficia întru ale muzicii adevărate, într-un mod inconfundabil şi extrem de spectaculos, de pe scena BUCOVINA ROCK CASTLE, joi, 21 august 2014, fie de la ora 21,00, fie de la 22,00, funcţie de nevoia de odihnă, după un drum atât de lung. Muzicienii americani se află pentru a doua oară în România (în martie, au concertat la Bucureşti) şi ne-au transmis, de la Sankt Petersburg, un promo, prin care vă salută entuziaşti. Ca să puteţi viziona salutul lor, faceţi click pe DOG EAT DOG!