Numai ÎPS Pimen poate obţine ce-i al nostru

ÎPS Pimen, singurul lider al Bucovinei – foto: digi24.ro

În ciuda a ceea ce se crede, eu îl respect şi preţuiesc pe ÎPS Pimen Suceveanul, arhiepiscopul locului şi singurul lider real al Bucovinei. E un caracter de cremene, cu vocaţia durabilităţii şi care, atunci când crede într-o lucrare care trebuie săvârşită, îşi face datoria cu o încrâncenată perseverenţă, demnă de toată admiraţia. În multe privinţe, ne asemănăm, deşi vedem realitatea, adesea, cu alţi ochi şi cu alte patimi.

Asperităţile dintre noi s-au numit averi mănăstireşti, pe care ÎPS Pimen le-a vrut călugăreşti, iar eu, naţional-româneşti. Când a făcut neinspirata fundaţie călugăreasco-silvică, eu am mers la ÎPS Pimen, sperând să-l conving că o fundaţie cu sorţi de izbândă, pentru că e dreaptă şi legitimă, trebuie constituită instituţional, conform menirii Fondului Religionar, acela de a servi Neamului Românesc din Bucovina în treburile bisericeşti, de sănătate publică, de educaţie şi cultură şi, nu în ultimul rând, în treburile comunitare. Fundaţia trebuia să cuprindă pe ierarhul locului – şi nu pe ÎPS Pimen, pe Preşedintele CJ Suceava – ca funcţie, nu ca nume, funcţiile de manager din Sănătate, Învăţământ şi Cultură, iar ca adunare generală, care să aprobe proiectele, funcţie de necesităţi – pe primarii în funcţie, doar pe duratra mandatelor lor.

Îi propusesem ÎPS Pimen, în vara anului 2000, când l-am vizitat la Arhiepiscopie, să întemeieze o fundaţie a reprezentativităţilor legitime, pe care, ca lider spiritual al românilor bucovineni, să o şi conducă democratic (democratic, nu călugăreşte!), şi să solicite Guvernului şi Prezidenţiei o lege, prin care uzurfructul pădurilor bucovinene să revină Neamului Românesc din Bucovina (repetata trimitere la grafia lui Nicolae Iorga nu-i întâmplătoare), şi nu spoliatorilor ilegitimi de la Regia Naţională a Pădurilor. Din veniturile silviculturii bucovinene, care ar fi continuat să se desfăşoare şi exploateze în regim silvic, dar sub controlul autorităţilor locale (arhiepiscopie, consiliul judeţean, sănătatea publică, învăţământul şi cultura, plus adunarea generală a primarilor în funcţie), se pot întreţine monumentele noastre de artă medievală, dar şi bisericile mai noi, se pot întreţine drumurile judeţene, pot fi ajutate spitalele şi şcolile din judeţ, se poate întemeia o cultură unitară şi conştientă.

Din nefericire, în vara anului 2000, ÎPS Pimen, deşi m-a binecuvântat, fără să i-o cer, nu m-a ascultat şi, în ciuda perseverenţei şi impresionantei forţe a caracterului său, a ajuns la eşecul asupra căruia îl avertizasem. Acum, însă, dacă firea sa veşnic trează îl mai ajută, ÎPS Pimen ar trebui să reia demersurile, printr-o formulă instituţională legitimată de istorie, şi, sprijinit de noi, toţi (eu, în marea masă a anonimilor), să obţină pentru biserica noastră, pentru spitalele şi şcolile noastre, pentru comunităţile şi cultura românilor din Bucovina, ceea ce, legal şi legitim, ne aparţine: uzurfructul averilor mănăstireşti de altădată.

Dacă ÎPS Pimen a înţeles, în sfârşit, că biserica noastră înseamnă însuşi Neamul Românesc din Bucovina, atunci am putea lăsa pustiei toate deşertăciunile şi, solidarizaţi sub sceptrul său păstoresc, am răzbi, obţinând ceea ce ne aparţine de drept – şi am face, cu adevărat, din Bucovina provincia spirituală a Europei, în care Credinţa, Cultura şi Civilizaţia Bunăstării ar funcţiona ca un trup al sfinţeniei.

Uncategorized No Comments Jul 31

Bucovina Rock Castle nu va duhni a găluştele lui lungu!

Ioan Cătălin Nechifor: Şi totuşi, politica e doar mitologie!

Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, domnul Ioan Cătălin Nechifor, rămâne, până una-alta, singurul susţinător real al Festivalului Internaţional “Bucovina Rock Castle”, festival pe care, probabil, va trebui să-l mutăm, în viitor, din Suceava şi să-l atribuim unei localităţi din judeţ care să-l şi merite, pentru că şi-l asumă în parte măcar. Nu-i vorbă, şi în primăria din Suceava există oameni dispuşi să ne ajute, dar nu o pot face pentru că stă lungu cu târnul în mână, gata să-i ia la alungat.

Informaţiile care circulă prin lumea media şi prin lumea politică dau ca sigură retragerea lui lungu, după 12 ani de pricopseală, dar eu sunt gata să pariez că lungu, ţăran viclean, care confundă şiretenia cu inteligenţa, vă duce cu preşul şi că, la timpul potrivit, va ţâşni cu o candidatură surprinzătoare şi neaşteptată şi cu oloaiele lui cu găluşte, care fac praf demnitatea bucovineanului târgău de viţă veche. Ţineţi minte ce vă spun: lungu nu se va retrage, chiar dacă vă duce cu preşul, aşa cum a procedat când îl pupăcea pe “Victor Ponta – Preşedinte!”, promiţându-i domnului Ioan Cătălin Nechifor şi o implicare în susţinerea festivalului de rock.

Pentru mine, reacţia domnului Nechifor, care a strâns din umeri, şi nepăsător la păcăleala lui lungu, dar şi cu un dispreţ amar la adresa mincinosului, înseamnă mult. Iar dacă tot am început, de ieri, să caricaturizez amical prieteni (nu şi pe lungu, care-i doar o cioată în prezentul şi în memoria viitoare a Sucevei), astăzi, cu afecţiune, am trucat imagini ca să-mi exprim, în fond, simpatia pe care i-o port şi lui Cătălin Nechifor, om care, în doar trei ani de mandat, s-a putut convinge că politichia reală suceveană nu-i decât o hidră caraghioasă, care compromite definitiv toate miturile omenirii.

Din respect faţă de solidaritatea Preşedintelui Ioan Cătălin Nechifor cu Bucovina Rock Castle, am hotărât să închei Festivalul “Naţiunea Creatorilor” în Palatul Administrativ din Suceava şi, cum am primit îngăduinţa, luni, 17 august 2015, după ora 14,30, preşedintele Festivalului “Bucovina Rock Castle”, Mihnea Blidariu, de la “Luna Amară”, şi directorul artistic al aceleiaşi manifestări, Andi Drăguşanul, de la “Toy Machines”, vor cânta şi pentru Ioan Cătălin Nechifor, care s-a învrednicit şi de dragostea noastră, a celor care au clădit, în sictirul găluşcarului lungu, un festival pe care Suceava celor asemeni nouă îl merită pe deplin.

Jurnalism, Uncategorized, Urzica vieneza No Comments Jul 28

Cea mai frumoasă zi de naştere!

4 ore de repetiţii, în ziua de naştere a lui Petrică Oloieru

N-am mai trăit niciodată aşaceva. Numai Petrică Oloieru putea să-şi transforme ziua de naştere într-o splendidă invocaţie, “Chemarea Străbunilor“, cea de-a doua premieră a ZICĂLAŞILOR, însemnând o invocaţie în dublu sens, mai ales dinspre străbuni, înspre noi. Iar după un repertoriu de 60 de piese, împărţite inteligent (de către Petrică) pe două spectacole distincte, eu pot să trag o primă concluzie: muzica românilor înseamnă cea mai tulburătoare cronică a veacurilor. Aşezată, elegantă, cu dezvoltări dinamice şi bogate – în veacurile XVI-XVII, apoi mai frustă, ceva mai “glodu-mi ştie sufletul / că-i croit ca ţipătul'” spre sfârşitul amar al secolului XVII şi începutul secolului XVIII, apoi, iarăşi, plin de vitalitate şi de bogăţie, cu o coloristică tulburătoare, care înfăşură anii cei vechi într-o aură astrală.

Ascultam şi nu mă mai săturam, apoi, bănuitor, am întrebat dacă am parte de o interpretare la prima lectură, în baza orchestraţiei lui Petrică Oloieru. Bănuisem chestia asta pentru că Răzvan Mitoceanu înşfăca, adesea, câte o vioară, lăsând braciul deoparte, şi, după ce cânta singur câte o frază muzicală, exclama: “Dumnezeule, cât de frumos cântau oamenii odinioară!”. De pildă lăutarii moldoveni, care, însoţindu-l pe logofătul Tăutul, la înscăunarea Regelui Poloniei, în 1500, au cântat, printre altele, un cântec în şase sau opt părţi (n-am reţinut bine), cântec încă ştiut, dar numai în două părţi. Să ascult ceea ce, cu certitudine, a ascultat şi Ştefan cel Mare (Tăutul şi lăutarii plecau în misiune!), şi să datorez această bucurie şi celor doi violonişti tineri, tineri, Adrian Pulpă şi Narcis Rotaru, care “citeau” cu arcuşul partitura la prima vedere, era mai presus de vis, era deja mit, ba chiar metafizică.

Adrian Pulpă şi Narcis Rotaru

V-aş mai povesti, şi o s-o fac atunci când mă voi întoarce, dar trebuie să fug, acum, la concertul lui Vali Boghean, la care, cum este şi firesc, participăm toţi Zicălaşii, continuând sărbătorirea zilei de naştere a lui Petrică Oloieru…

Paul Arva, prezentând trupa lui Vali Boghean

În splendidul club de la etajul Julius Mall ne-am adunat mai toţi cei din Centrul Cultural “Bucovina” care au vreo legătură cu ZICĂLAŞII. Şi Dănuţ Lungu, şi Corina Scîntei, şi Petrică Horvat, şi Lucian Căluşeriu, şi Gabi Sandu, şi Alina Irimia, şi fetele de la tehnic, pe care încă nu le ştiu după nume, deşi au merite incomparabil mai mari decât Gonda şi nu mai ştiu cum, înşurubata lui Varvaroi în coasta memoriei lui Ciprian Porumbescu, dar şi zicălaşii Răzvan Mitoceanu, Narcis Rotaru, Adrian Pulpă şi Ionuţ Chitic. Petrică Oloieru, însoţit de fratele lui, Ion, de cumnată şi de mândreţea lui de fată, Ana-Maria, avea o puzderie de invitaţi, prieteni şi colegi, ba chiar şi ucenici, la spectacolul spectaculoasei trupe de la Chişinău.

Vali Boghean şi trupa lui

Din repertoriul trupei de peste Prut, cel mai mult mi-a plăcut prima piesă, un fel de “ska” inspirat lucrată, structurată ceremonios precum “Dojana” trupei rock DOR DE DUH, şi, tocmai de aceea, obligându-mă la autosugestia de a lua în calcul o eventuală prezenţă a virtuoşilor lui Vali Boghean la o viitoare ediţie Bucovina Rock Castle. A urmat, apoi, un concert amestecat, cu genuri muzicale care să acopere toate gusturile publicului şi care să permită punerea în valoare a virtuozităţii artiştilor, inclusiv a prietenului şi fostului coleg de facultate al lui Petrică, Valeriu Caşcaval, cu consecinţa unei spulberări stilistice, care m-a cam derutat.

Un concert de succes

Cum ascultasem, în după-amiaza zilei, împreună cu trei instrumentişti de la Ansamblu, cântecele “Chemării Străbunilor“, pe care zicălaşii lui Petrică Oloieru vi le vor oferi, duminică, 7 iunie, în Cetate, am trăit, la spectacolul trupei lui Vali Boghean, exact sentimentul dintr-o zi cu expoziţii, când, după inegalabila expunere a lui Victor Rusu, am mai participat la un vernisaj. Veneam de la nişte răscruci, una dintre ele fiind cea a adoptării, de către români, a dansului în doi, în patru şi în şase, prin transferul parţial de melodicitate vieneză a incredibilului “Verbunkos” în ulteriorul românesc “Bărbuncul“, veneam copleşit de mit şi de respiraţia străbunilor încă pulsând în melodicităţi limpezi, rotunde şi pline de vrajă, iar abordările moderne ale aceluiaşi melos, pe care le săvâşeşte trupa lui Vali Boghean, nu mai aveau loc sau poate că nu-mi mai găseau sufletul în cale, sufletul meu fiind frunză în vânt undeva, prin Dumnezeu ştie care veac, prin revolta ceremonială a cine ştie cărui străbun.

Petrică Oloieru şi Dănuţ Lungu, fanii trupei lui Vali Boghean

Trăisem şi încă mai trăiam sărbătoarea zilei de naştere a lui Petrică Oloieru, cea mai frumoasă aniversare la care am participat în 60 de ani de viaţă, o sărbătoare care spulberase barierele timpului, şi înspre trecut, prin cântecele zicălaşilor, şi înspre viitor, prin cântecele muzicienilor din Chişinău. Acolo unde-mi pot auzi şi descifra străbunii, acolo simt menirile sacerdotale ale oamenilor care-mi devin, astfel, prieteni. Ştiam toate acestea în clipa în care, din dragoste faţă de prieteni, am sărutat fruntea lui Petrică Oloieru, ca să mă întorc, apoi, în noapte.

Cronici sentimentale, Jurnalism, Uncategorized No Comments May 29

Suceava şi teoria fundurilor de mare

Râul Suceva, între “malurile” Zamca şi Pătrăuţi

Mă întrebam, într-un material anterior, şi sub impresia informaţiilor din legenda “Zâna Iazului”, de Dimitrie Dan, dacă nu cumva dealurile Zamca şi al Pătrăuţilor formau, cândva, un zăgaz comun în calea apelor râului Suceava, “iazul” din poveste întinzându-se, în vremurile primordiale, până dincolo de Rădăuţi. Şi-abia după prăbuşirea dealului, râul şi-ar fi aflat cealaltă albie, spre vărsarea în râul Siret.

Suceava, pe la 1870, vătută de Franz Xaver Knapp

Ideea mi-o sugerase copia acuarelei lui Franz Xaver Knapp despre Suceava, aflată în biroul lui Emil Ursu, cu sugestie tranşantă de “mălurire” a râului Suceava, iar trucajul pe care îl propusesem, odată cu publicarea “Zânei Iazului”, arăta aşa:

Suceava, aşa cum o fi arătat înainte de cataclism

Trucajul după fragmentul de fotografie, făcută de pe zidul Cetăţii Sucevei, e şi mai convingător, dar tot o speculaţie rămâne, chiar dacă unii dintre cititorii mei propuneau culegerea de eşantioane de structură geologică din valea râului Suceava, în amote de târgul care îi poartă numele.

Dealul prăbuşit, odată cu scufundarea lacului Zânei

Eşantioane s-au tot cules, de-a lungul anilor, iar teoria fundului de mare, pe care l-ar fi reprezentat, cândva, şi teritoriul României este asumată de toată lumea.

Dar dacă lucrurile au stat altfel? Se ştie, doar, că munţii Carpaţi reprezintă un bazin hidrografic incredibil de bogat, din care s-au desprins o puzderie de râuri. În calea izvoarelor s-au ivit, în vremuri imemoriale, ba poate că şi în vremurile post-totemice, tot felul de baraje, care aveau să fie spulberate anevoios, iar “mările interioare”, cum păreau pe atunci, în efect de potop biblic au spulberat împotrivirile, săpând făgaşuri definitive pentru râurile pe care le cunoaştem.

În “Texte Taoiste” se vorbeşte despre scufundarea iezerelor din “munţii în formă de arc de ochi” (Lao Tse numea aşa Carpaţii), deci ale unor întinderi uriaşe de ape, care s-au transformat în curgeri, în concreteţi ale veşniciei. Informaţiile acestea, coroborate cu legenda înveşnicită de Dimitrie Dan, pot îndemna un geolog să caute perechi de posibile “maluri”, care “afişează” spre văzul oricui informaţii, iar dacă se poate proba şi ştiinţific ipoteza, deocamdată fantezistă, a grupării primordiale a izvoarelor carpatice în “mări” continentale, care s-au “spart” odată cu alunecările de terenuri într-un trecut diluvian (cel din clipa înclinării axei polare), atunci multe legende, inclusiv cea a potopului, şi-ar putea dezvălui adevărurile pe care încă nu am îndrăznit să le întrezărim.

Uncategorized No Comments May 28

Luni, ZICĂLAŞII, în costume de… Botoşani

Primăria lui lungu are 100 de costume medievale, dar Centrul Cultural “Bucovina”, ca să poată prezenta spectacolul “Zicălaşilor” de luni, 13 aprilie (ora 13, lângă bustul lui Petru Rareş din Parcul Central), în costume de epocă, s-a văzut obligat să apeleze la Teatrul “Mihai Eminescu” din Botoşani. Deci, avem şi costume – am fost după ele, la Botoşani, împreună cu Călin Brăteanu, mijlocitorul împrumutului, căruia îi suntem recunoscători (făcând clik pe trucajul de mai sus, puteţi vedea filmul avanpremierei din 30 martie).

Spectacolul “Walachische Tanze und Lieder“, din a doua zi de Paşti, aduce în contemporaneitate sonorităţi străvechi, care, din nefericire, nu s-au mai auzit în spaţiul românesc de cel puţin două veacuri. Cântecele dintre anii 1531-1848 au fost păstrate, în cărţile străinătăţii, datorită misionarilor de tot felul, care au vizitat ţinuturile româneşti şi au rămas fascinaţi de exostismul melosului local, în care cântecele de curte domnească şi cele de horă, interpretate de breslele de muzicanţi târgoveţi, se împletesc straniu şi armonios.

În acest prim spectacol, aducem în auzul zilei 30 de cântece vechi, cântate exact aşa cum au fost notate în partituri străine şi cu instrumentele menţionate de Maciej Strikowski ca interpretând cântecele dragi lui Ştefan cel Mare, în taraful de târgoveţi de la Curtea Domnească din Suceava. Sper să găsesc, în curând, şi varianta notată de Dosoftei a cântecului compus de Ştefan cel Mare, variantă pe care I. G. Sbiera o cita parţial, dar fără notele lui Dosoftei.

Spectacolul “Walachische Tanze und Lieder” se va cânta o singură dată în Suceava (între timp, albumul a fost înregistrat în studio), apoi prof. Petru Oloieru şi muzicienii lui vor începe repetiţiile la o a doua premieră, cu alte 30 de cântece vechi, şi ele necunoscute, premieră care va avea loc în 29 mai, la Muzeul Satului Bucovinean sau în Cetate, funcţie de ce vom conveni cu Emil Ursu. A doua premieră nu va fi precedată, precum prima (în 30 martie), de o avanpremieră, pentru că, după înregistrarea albumului, vom începe lucrul la a treia premieră, care va avea loc în toamnă.

Nu ne vom juca de-a spectacolele (deşi vor fi onorate toate contractele din ţară şi din străinătate, care deja au început să sosească), pentru că avem de înviat peste 300 de cântece şi, prin ele, spiritualitatea a 15 generaţii de străbuni (atâtea au fost în 500 de ani de irosire istorică). Şi cred că voi mai găsi, cred că mai există, neştiute, măcar încă vreo 50 de cântece străvechi.

Dar asta-i altă poveste. Acum doream doar să vă informez că, deşi nu prea ţineam la faţadă, ci la conţinutul repertoriului, “Zicălaşii” vă vor încânta, luni, în costume de epocă, împrumutate de la teatrul din Botoşani. Lungu şi lipitorii lui de afişe, din hardughia inutilă, care în doi ani va deveni cafenea oscar long-wilde, păstreze-şi costumele Sucevei, făcute din banii Sucevei, pentru împărţeala de găluşte, din vară! Ultima, în care vă mai păcăleşte.

Uncategorized No Comments Apr 9