Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Pătrăuţi pe Siret

PĂTRĂUŢI PE SIRET. Aflat pe malul drept al Sireţelului, între Igeşti şi Cupca, satul Pătrăuţi pe Siret, cu cele două componente ale sale, Pătrăuţii de Sus şi Pătrăuţii de Jos, constituie obârşia celebrei familii boiereşti a Turculeţilor, care, în 1610, stăpâneau cele două vetre de sat.

1772: Recensământul lui Rumeanţev[1], din 1772-1773, înregistrează la Pătrăuţi, în Ocolul Berhometelor, fără alte precizări, „58 – toată suma caselor”, însemnând 2 popi, 6 femei sărace şi 50 birnici.

1774: În 1774, Pătrăuţii de Sus era locuit de 67 familii, iar în 1775, când făcea parte din Ocolul Berhometelor, avea 2 popi şi 68 ţărani iobagi, numărul familiilor ajungând la 124, în 1784.

1843: În 1843, biserica Sfintei Parascheva din Pătrăuţii de Sus, cu 1.070 enoriaşi, se afla sub patronatul grafinei Maria von STARZYNSKA, preot administrator fiind Teodor CUŞNIR, iar biserica Adormirii Maicii Domnului din Pătrăuţii de Jos, cu 1.475 enoriaşi, aflată sub acelaşi patronat bisericesc, era slujită de preotul administrator Nicolai KIRSTIUK. În 1876, cele două biserici se aflau sub patronat împărătesc (cea din Pătrăuţii de Jos fusese reconstruită în 1802, urmând a fi restaurată în 1883, iar cea din Pătrăuţii de Sus, reparată în 1843, va fi reconstruită în 1906); biserica din Pătrăuţii de Sus, cu 1.367 enoriaşi, îl avea paroh pe Dimitrie DAN, iar cea din Pătrăuţii de Jos, cu 2.184 enoriaşi, îl avea paroh pe Vasilie CIUPERCOVICI. În 1907, la Pătrăuţii de Sus paroh era Maximilian MITRIC, născut în 1865, preot din 1893, paroh din 1904, cantor fiind, din 1899, Istratie GHERMAN, născut în 1873, iar la Pătrăuţii de Jos paroh era Grigorie GRIGOROVICI, născut în 1846, preot din 1876, paroh din 1880, cantor fiind, din 1900, Vasile PALIEVICI, născut în 1854.

1861: Din 1861, funcţiona la Pătrăuţii de Sus o şcoală cu 2 clase, iar din 1888, o şcoală cu 4 clase, la Pătrăuţii de Jos, unde se va deschide, în 1900, şi o şcoală cu o clasă[2].

1869: O tipăritură vieneză din 1869, referitoare la organizarea politică și judiciară în țările reprezentate în Împărăţia Austriei, prezintă următoarea administrare în Ducatul Bucovinei: „Administrarea districtului Storojineţ – Storojineţ (Curte districtuală), Banila Moldovenească pe Siret, Broscăuţi, Budeniţ, Cireş cu Opaiţ, Ciudin cu Neuhütte (coliba nouă), Davideni, Igeşti, Iordănești, Camenca cu Petriceanca, Carapciu pe Siret cu Hatna, Comareşti, Comareşti Camerale cu Althütte (coliba veche), Crasna-Ilschi cu Glashütte (fabrica de sticlă), Cupca, Panca, Pătrăuţi pe Siret, Prisăcăreni, Ropcea, Suceveni sau Pomeşti, Zadova”[3].

1882: Volumul 8, Raport anual pentru 1881. Pagina XI. (Tumuli, morminte megalitice, descoperire de aur). „Conservatorul Gutter a raportat recentele sale cercetări arheologice în Bucovina, în special în vechiul castel din Suceava. S-a remarcat raportul aceluiași conservator despre tumulii din Pătrăuţi (Petrouts), Siret (Sereth), Corceşti (Korczeschti) și Ropcea (Ropcze), precum și un alt raport, despre așa-numitele morminte megalitice, găsite la Jankulberg (Dealul lui Iancu) și despre un depozit de aur, găsit la Hatna“[4].

1890: În 1890, Pătrăuţii de Sus, sat al comunei Pătrăuţi pe Siret, avea 1.012 locuitori. Învăţător era Ilie Piţul, Ioan Zavadovschi era paroh, iar Istratie Gherman – cantor bisericesc. Pătrăuţii de Jos, care adăpostea palatul comunal, avea 2.112 locuitor, primar fiind Vasile Pojoga. Ştefan Gribovschi era învăţător, paroh era Ioan Grigorovici, iar cantor bisericesc – Vasile Palievici.

1898: „În anul 1898, către societatea pe acțiuni pentru exploatarea lemnului și tăierea cu fierăstraie abur (fostă Th. & Ch. Götz) din Vatra Dornei a achiziționat și producția de material de tăiat cu fierăstraiele cu abur din Lucavăţ și Pătrăuţii de Jos; necesarul de lemn brut al acestor două gatere este de aproximativ 60.000 de metri cubi pe an. Căile ferate locale, care erau atașate la linia principală, furnizează materiile prime din zonele înalte ale Bucovinei”[5].

1903: Banca populară raiffeisiană din Pătrăuţi pe Sirete a fost înfiinţată în primăvara anului 1903, sub preşedinţia lui Ioan Zavadovschi, director fiind Ioan Grigorovici, iar vistiernic – Dimitrie Olinic.

1907: „Duminică, în 3 martie, se va sfinţi biserica nou clădită din comuna Pătrăuţ pe Sirete. Actul sfinţirii îl va săvîrşi, ca delegat al Î. P. S. Sale Mitropolitul Vladimir, Î. P. C. Sa dl protopresviter staurofor Calistrat Coca”[6].

În 1908, conform Dicţionarului lui Grigorovitza: „Pătrăuţul pe Siret, comună rurală, districtul Storojineţ, aşezată pe am­bele părţi ale Siretului Mic, la confluenţa sa cu Sireţelul. Suprafaţa: 36,46 kmp; popu­laţia: 3.324 locuitori români, de religie gr. or. Se compune din Pătrăuţul de Sus, pe stânga Siretului Mic şi din Pătrăuţul de Jos, pe dreapta Siretului Mic. Este aşezată lângă drumul districtual Ciudei-Petriceanca, care se bifurcă aci, o ramură apucând spre Frătăuţ; staţie de drum de fier a liniei Ciudei-Carapciu; are 2 şcoli populare, cu cu câte o clasă; 2 biserici pa­rohiale, una cu hramul „Sfânta Paraschiva”, în Pătrăuţul de Sus, cealaltă, cu hramul „Ador­mirea Maicii Domnului”, în Pătrăuţul de Jos; o casă de economii. La 1776, era proprietatea leahului Bahminschi. Se mai numeşte şi Pătrăuţul Turcului. Spune o legendă că primul fondator al acestui sat s-ar fi numit Petre Turculeţ, de la care s-a dat numire şi satului. În Pătrăuţul de Sus se află o fabrică mare de scânduri, cu 2 gatere. Populaţia se ocupă cu agricultura şi cu creşterea vitelor. Comuna posedă 1.943 hectare pământ arabil, 875 hectare fânaţuri, 36 hectare grădini, 1.120 hectare imaşuri, 2.661 hectare păduri. Se găsesc 262 cai, 1.858 vite cornute, 347 oi, 841 porci şi 126 stupi. Pătrăuţi, moşie, cu administraţie specială, districtul Storojineţ. Suprafaţa: 31,22 kmp; po­pulaţia: 109 locuitori izraeliţi, poloni şi germani; religia mo­zaic, romano-catolică, greco-orientală şi greco-catolică. Se compune din: Pătrăuţul I., cu 80 locuitori, şi Pătrăuţul II., cu 29 locuitori. La 1766, era proprietatea leahului Bahminschi”[7].

1910: Adunând „cântece populare româneşti din Bucovina”, care aveau să vadă lumina tiparului sub semnătura nemeritată a lui Mattias Friedwagner[8], în 1940, Alexandru VOEVIDCA a cules folclor şi de la pătrăuţeanca Aniţa BOGDANIUC (fără vârstă menţionată, în 1910).

1912: „După „Şematismul diecezei arhiepiscopale ort. or. din Bucovina pe anul 1911” (şematismul pe anul 1912 încă n-a apărut)”, patronatul este asigurat de „Centrala Însoţirilor Economice Române din Bucovina în 3 parohii (Pătrăuţii de Jos pe Siret, Romaneşti şi Danila) şi „Seljanska Kassa” (Centrala Însoţirilor Economice Rutene din Bucovina), patron în 2 parohii (Pătrăuţii de Sus pe Siret şi Davideni)”. „Centrala Însoţirilor Economice Române din Bucovina a cumpărat, înainte cu câţiva ani, moşiile Milişăuţi şi Pătrăuţii de Jos pe Siret (cu ele era împreunat şi patronatul din parohiile Pătrăuţii de Jos pe Siret, Româneşti şi Danila), cu menirea ca ele să fie parcelate şi vândute, în loturi mai mici, ţăranilor români din aceste comune. Cu cât a cumpărat Centrala aceste moşii şi dacă le-a obţinut ieftin sau prea scump, aceasta ne-o spun îndeajuns gazetele noastre din Cernăuţi, „Foaia Poporului şi „Viaţa Nouă”, care nici azi n-au picat de acord, şi cu greu vor şi pica, întru stabilirea adevărului. Dar şi „Seljanska Kassa” (Centrala Însoţirilor Economice Rutene din Bucovina) a cumpărat tot 2 moşii, în Pătrăuţii de Sus pe Siret şi Davideni, şi iarăşi cu menirea ca să fie parcelate şi vândute, dar nu ţăranilor ruteni, ne-existenţi în părţile acelea, ci ţăranilor români rutenizaţi din cele 2 comune „mixte” (nu mixte, ci inundate!) din valea Sireţelului! Dar pe când Centrala română a cumpărat moşii, ca să ferească sate româneşti de o invaziune galiţiană (!), „Seljanska Kassa” a cumpărat moşiile amintite, cu scopul ca să facă prozeliţi în rândurile noastre şi să propage lăţirea galiţianismului veşnic flămând cât mai departe, înspre miazăzi. Dar aceasta nu se ţine întocmai de patronatul bisericesc din Pătrăuţii de Sus pe Siret şi Davideni, care, prin cumpărătură, a trecut la „Seljanka Kassa”… Un lucru însă e constatat: moşiile româneşti se înstrăinează tot mai mult, iar numărul patronilor străini creşte pe zi ce trece ! Aşa e la noi! / Cernăuţi, 1 martie 1912 / Ilie Dugan”[9].

1914-1918: Obolul de sânge pentru Bucovina a fost depus de „Rezervistul Dimitrie Bilei, Pătrăuţi pe Siret, Regimentul 22, rănit”[10]; „Infanteristul Constantin Medwighi, Pătrăuţi, Regimentul 22, rănit; Corporalul Alexa Oseţchi, Pătrăuţi pe Siret, Regimentul 22, rănit”[11]; „Sergentul Ion Tochiţa, Pătrăuţi pe Siret, Regimentul 22, rănit; Infanteristul Ignatie Vorovan, Pătrăuţi pe Siret, Regimentul 22, rănit; Glotaşul Vasile Burla, Pătrăuţi pe Siret, prizonier; Glotaşul Ilie Buta, Pătrăuţi pe Siret, mort”[12];  „Maxim Rotar, fiul lui Petru, născut la 12 octombrie (?) în Pătrăuţi (pe Siret, cazul fiind judecat de Tribunalul Cernăuţi, şi nu de cel din Suceava – n. n.), în timpul din urmă domiciliat aici, a fost înrolat, la începutul războiului, la oaste şi a căzut prizonier la ruşi. El ajunse în lagărul de prizonieri din Trotzkoje (Samara), aici s-a îmbolnăvit de tifos şi, după comunicările unor persoane necunoscute, ar fi murit în anul 1915. Presupunându-se probabilitatea decesului, se dispune, la cererea soţiei sale, Ana Rotar, procedura pentru stabilirea morţii celui dispărut”[13]; „Grigore Pădure, născut în 19 noiembrie 1875, ţăran din Pătrăuţi pe Siret, s-a înrolat, cu ocazia mobilizării generale, la oaste şi, în anul 1916, a căzut el în prinsoare la ruşi. Întorcându-se, în anul 1917, din prinsoare, a venit el în spitalul Pardubirtz, apoi la Regimentu 22, la Fridek-Mistek. Acolo să fi murit el, la 27 decembrie 1917, după cum afirmă martorii. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea Axeniei Pădure, procedura pentru declararea morţii celui dispărut”[14]; „Dumitru Cuciurean, născut la 30 octombrie 1874, în Pătrăuţii de Sus, ar fi murit, la finea toamnei anului 1916, în Cârlibaba, după cum afirmă martorii. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea soţiei sale, Anei a lui Dumitru Cuciurean, procedura pentru declararea morţii celui dispărut”[15].

1919: Din Comisiunea agrară de ocol Storojineţ făcea parte, ca locţiitor, şi Ilie Vasca,  agricultor, Pătrăuţii pe Siret”[16].

1919: Prin deciziunea ministerială nr. 1593/1919, semnată, în numele lui Ion Nistor, de Iorgu Toma, erau numiţi în „Comisiunea de apel pentru evaluarea taxei de cărşmărit” pe anul în curs cei mai renumiţi crâşmari din Bucovina, unul dintre aceştia fiind… primarul Pătrăuţilor pe Siret, Ilie Ştefuriac[17].

1941: În 1 aprilie 1941,  printre victimele masacrului de la Fântâna Albă, secerate de automatele grănicerilor sovietici, s-au numărat şi Constantin Cuciureanu, Arcadie Ursulean şi Gheorghe Moţoc, din Pătrăuţii de Sus, şi Zaharia Boiciu, Ana Feodoran a lui Simion, Gheorghe Feodoran a lui Gheorghe, Teodor Feodoran a lui Gheorghe, Maftei Gavriliuc, Ion Pătrăuceanu a lui Ilie, Ştefan Pavel a lui Petru şi Rafila Pojoga, din Pătrăuţii de Jos. Alte victime ale bolşevismului au fost Ion D. Nica, Vasile I. Nica i Gherasim I. Nicolaevici, deportaţi în 13 iunie 1941, morţi în lagărele sovietice.

1943: „Se numesc cu titlul definitiv, pe ziua de 1 septembrie 1943[18], următorii învăţători şi învăţătoare: Iliuc Ecaterina, comuna Pătrăuţii de Sus, Centru, jud. Storojineţ, media 7,12; Popescu Constantin, comuna Pătrăuţi, Cracaua, jud. Storojineţ, media 7,62”.

La Pătrăuţii de Sus s-au născut istoricul şi publicistul bucovinean Simeon RELI (1882-1945) şi rectorul Academiei Teologice din Cluj Ioan VASCĂ (1892-1964), iar la Pătrăuţii de Jos, publicistul, filologul şi politicianul Ion POPESCU (n. 1964).

[1] ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, I, Chişinău 1975, p. 337

[2] SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1843 p. 36, 1876 p. 46, 1907 p. 169

[3] Politische und gerichtliche / Organisation / der / im Reichsrathe vertretenen Länder von Öesterreich, Wien 1869. pp. 158-161

[4] Romstorfer, Carl A, Aus „Mittheilungen der k. k. Central-Commission, în Maximovici, E.; Mikulicz, A.; Polek, Dr. J; Romstorfer, C. A.; Jahrbuch des Bucowiner Landes-Museum / 1893,Czernowitz 1893, pp. 45-71

[5] Engel, Alexander von, Österreichs Holz-Industrie und Holdzhandel, I Theil, Wien 1907, pp. 196-202

[6] Apărarea Naţională, Nr. 15, Anul II, duminică 3 martie stil nou 1907, p. 3

[7] Grigorovitza, Em., Dicţionarul geografic al Bucovinei, Bucureşti 1908, pp. 159, 160

[8] MATTHIAS FRIEDWAGNER, Rumanische Volkslieder aus der Bukowina, Konrad Triltsch Verlag Wurzburg, 1940

[9] Dugan, Ilie, Patroni şi patronat în biserica ortodoxă din Bucovina. Date şi reflexii,  în Românul, Nr. 98, Anul II, Arad, joi 3/16 mai 1912, pp. 8, 9

[10] Viaţa Nouă, IV, nr. 157 – Supliment, din 8 iulie n. 1915

[11] Viaţa Nouă, IV, nr. 158 – Supliment, din 25 iulie n. 1915

[12] Viaţa Nouă, IV, nr. 159 – Supliment, din 6 august n. 1915

[13] Monitorul Bucovinei, Fascicula 76, Cernăuţi în 22 Octomvrie nou 1919, pp. 5-9

[14] Monitorul Bucovinei, Fascicula 10, Cernăuţi 22 martie nou 1921, pp. 112-117

[15] Monitorul Bucovinei, Fascicula 2, Cernăuţi 25 ianuarie nou 1921, pp. 18-21

[16] Monitorul Bucovinei, Fascicola 73, 13 octombrie nou 1919, pp. 1-8

[17] Monitorul Bucovinei, Fascicula 69, Cernăuţi, în 3 octombrie nou 1919, pp. 1-3

[18] Monitorul Oficial, Nr. 71, 24 martie 1944, pp. 2549-2552

Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Pârteştii

Ilustrez această poveste cu lucrări ale artistei Doina Catargiu, originară din Pârteşti

PÂRTEŞTII DE SUS şi DE JOS. Pârteştii şi Soloneţul, care au parte de o primă atestare documentară în 13 aprilie 1415 sunt, de fapt, cele două sate Pârteşti de astăzi, Pârteştii de Sus şi Pârteştii de Jos, Soloneţul contemporan, din nordul Pârteştilor de Sus, fiind o localitate târzie, înfiinţată cu colonişti polonezi, iar Soloneţul natal al criticului literar Adrian Dinu Rachieru, fiind alt sat decât Pârteştii de Jos, şi el foarte vechi. Prin uricul menţionat al lui Alexandru cel Bun, voievodul întărea mănăstirii Humor, ctitoria lui Oană vornic de Tulova, „un sat la obârşia Soloneţului, unde a fost Tatomir şi Părtea şi seliştea lui Dienliş”. Numele lui Părtea s-a înveşnicit în cel al satelor, tot aşa cum şi numele lui Dienliş a stăruit, vreme de veacuri, în numele cătunului pârteştean Deleni.

1490: În 15 martie 1490, printre bisericile întărite de Ştefan cel Mare Episcopiei de Rădăuţi, se aflau şi „a 39-a biserică, cu popă, din jos de Vlad Negrul, unde a fost popa Matii; a 40-a biserică, cu popă, la gura Soloneţului”.

1475: Mănăstirea Humor capătă noi urice de întărire asupra celor două sate în 25 aprilie 1475, în 2 iulie 1520, în 18 ianuarie 1536 şi în 30 noiembrie 1539, dar uricele acelea s-au pierdut, fiind distruse de cazacii lui Timuş Hmelniţchi, dar au fost refăcute, în 4 ianuarie 1663, de Eustratie Dabija Vodă, pe baza mărturiei egumenului.

1517: Pârteştii de Sus, numiţi încă, în 1517, Soloneţ, au fost cumpăraţi de Luca Arbore de la Taţea, fata lui Petre Dărman, şi de la neamurile ei cu 1.680 zloţi tătăreşti.

1772: În 8 iulie 1772, vornicul Simion Tăutul, nepot din al doilea văr lui Dumitraşcu Nacul, primeşte partea de sat Soloneţ, în schimbul unei sume de bani pe care o avansase, de la nepoţii lui Dumitraşcu Nacul. Recensământul lui Rumeanţev[1], din 1772-1773, înregistrează la Soloneţul, în Ocolul Vicovilor, deci la Pârteştii de Sus, fără alte precizări, „21 – toată suma caselor”, însemnând 1 mazil, 2 popi, 1 femeie săracă, 2 argaţi ai mazilului şi 15 scutelnici ai postelnicului Iordache MILO. La Pârteşti, nume sub care se făcea referire la Pârteştii de Jos, era „43 – toată suma caselor”, însemnând 2 mazili, 1 ruptaş, 4 argaţi ai lor, 4 femei sărace, 2 popi şi 30 birnici. Moşia mănăstirii Humor din Pârteşti[2] beneficia salvogvardia preînălţatului Graf pentru „79 – toată suma caselor”, însemnând 43 de scutelnici ai mănăstirii Umor, 2 femei sărace şi 32 scutelnici ai mănăstirii cu salvogvardie.

1774: În 1774, cele două sate aveau, împreună, 75 familii, numărul lor ajungând, până în 1784, la 140 de gospodării. Din Ardeal au venit la Pârteşti, până în 1778, cu familiile, Matei UNGUREAN şi fraţii Simeon, Alexie şi Nicu POP din Prislop, Florea UNGUREAN din Nimigea, Toader SILVESTRU din Ruşii Bârgăului, Ioan FAGU şi Ioan UNGUREAN din St. Ioan, Tanasă CHIŞAN, Tudor CIMPOIAŞU, George BAIUS şi Mihail LUPAN din Bistriţa, Ioan POPA din Dicea, Anton PETRUŞ din Dumbrava, Simeon IEPURE din Berghea, Vasile BUDEANU din Ocniţa, Nicuşor VĂSCAN din Guga-Someş şi Vasile ŞTEFANCA din Bruduşca.

1766: În 15 ianuarie 1766, pentru că pârteştenii se lansaseră în comerţul cu horilcă (leac pentru holeră, cum fusese prezentată tăria galiţiană, adusă în Moldova, de negustori evrei, în vremea unei epidemii de holeră), egumenul Gherasim al Humorului s-a jeluit lui Grigore Ghica Vodă, care a dat poruncă straşnică, împuternicind numai „pe egumen să vândă mai întâi băutura mănăstirii şi nime din lăcuitorii acestor sate să nu vândă vin sau horilcă fără ştirea lui”.

Tablou de Doina Catargiu

1779: Biserica Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavril din Pârteştii de Sus a fost construită în 1779 şi renovată în 1860-1861. Biserica Sfântului Nicolai din Pârteştii de Jos avea să fie construită, pe locul fostei bisericuţe, între anii 1885-1887 şi sfinţită în 1888. În 1843, biserica din Pârteştii de Sus, cu 691 enoriaşi în Pârteşti şi în Cacica, îl avea paroh pe Ioan DAN, iar cea din Pârteştii de Jos, cu 1.183 enoriaşi, pe Ioan TARNOVIEŢCHI. În 1876, Pârteştii de Sus, cu 1.367 enoriaşi, îl aveau paroh pe Dimitrie DAN, iar Pârteştii de Jos, cu 2.184 enoriaşi, pe Vasilie CIUERCOVICI. În 1907, la biserica din Pârteştii de Sus paroh era Ilarion BĂDĂLUŢĂ, născut în 1856, preot din 1885, paroh din 1901, iar cantor, din 1901, Grigorie BUJENCU, născut în 1854, iar la biserica din Pârteştii de Jos paroh era Ilie de ANDRUHOVICI, născut în 1848, preot din 1874, paroh din 1883, preot cooperator fiind Ioan IENACHI, născut în 1876, preot din 1900, iar cantor, din 1900, Ioan HALI, născut în 1857.

1788, Hacquet: „În munţi, sunt izvoare sărate, „Slatina de la Pleşca” şi „Slatina de la Plossi” (N.N.: Plosci), cu puţurile lor. Alături, o instalaţie pentru evaporarea apei. Austriecii au mai întemeiat, aici, 5 rafinării. Mai departe, alte 3 puţuri, la Slătioara, Trestieni şi Pârteşti”[3].

1809: „Bucovina este foarte bogată în sare gemă. Această substanță minerală este descoperită într-un număr mare de locuri din această provincie, cum ar fi, de exemplu, în Pârteşti (Partistin, în text – n. n.). Minele de sare de rocă (gemă – n. n.) aparțineau, în trecut, locuitorilor. De când guvernul a devenit stăpânul lor, el a fost singurul comerciant al acestei mărfi. Se exploatează sarea gemă de la Cacica (Katschika, în text – n. n.); în 1796, s-au extras până la 10.000 de chintale (56.000 de kilograme). Astăzi, această exploatare s-a redus foarte mult. Calitatea sării obținute din Bucovina este atât de apreciată, încât este preferată în Moldova mai mult decât cea din Galiţia. Bukovina are cinci fabrici de prelucrarea sării, a căror producţie este considerabilă”[4].

1832, mai 2: După ce planurile de soluţionare a colonizărilor noi, în zona Solca, au fost discutate detaliat, s-a decis aşezarea a 24-25 familii germane sau slovace, în condiţiile existente ale colonizării, printre „moldovenii din satul Pârteşti”, decretul privind recunoaşterea noii colonii fiind dat în 24 octombrie 1835[5].

1835: „Datorită confirmării Coloniei, raportul a fost trimis în camera de judecată, la data de 24 octombrie 1835. Între timp, în primăvara anului 1836, autoritățile bucovinene începuseră să le ofere coloniștilor celelalte facilităţi. A existat o dispută cu primăria  Pârteştii de Sus, pentru acceptarea, în Warniza, colonilor care s-au mutat recent în zonă. Conform raportului Oficiului Economic Solca, din 8 iunie 1835, problema a fost următoarea. Primăria din Pârteşti a fost informată, în martie, că aici va fi întemeiată o așezare slovacă. Comunitatea pârteşteană a deschis un proces, la 31 martie, la biroul raional. Când pădurarul din Fürstenthal a repetat măsurarea și distribuirea parcelelor de pădure, în luna mai, iar slovacii au început să defrişeze şi să cultive secțiunea forestieră Warniza, ei au fost stopaţi de conducerea primăriei din Pârteştii de Sus, deoarece, până acum, localnicii își păscuseră vitele pe ea. Acum slovacii au reclamat, administrației raionale, că moldovenii le-au distrus gardurile și i-au împiedicat să lucreze. Directoul Koch a mers, apoi, el însuși la faţa locului și a confirmat că deteriorarea gardurilor a fost minoră; pe de altă parte, un grup de 40 de femei și copii din Pârteşti s-a adunat pentru a-i insulta pe slovaci și pentru a-i deranja pe câmpuri. La vremea aceea, primarul de la Pârteştii de Sus nu era acasă. Administratorul a anunțat că, dacă cineva i-a deranjat pe slovaci, el a fost vinovat, deoarece a fost neliniștit împotriva autorităților. Slovacilor li s-a spus să continuie munca pe câmpuri; o pășune forestieră a fost atribuită comunităţii din Pârteşti. În două zile, doi deputați din comuna Pârteştii de Sus au venit la Biroul economic și au făcut declarația scrisă, datată 24 mai 1835, prin care avertizau că, şi cu riscul vieţii, nu vor renunţa la dreptul lor. Biroul economic a transmis raportul la Biroul districtual din cauza contradicției dintre comunități. Şase delegaţi, în frunte cu preotul Toma din Pârteşti au fost chemați, ca să li se explice nelegalitatea acţiunilor pâteştenilor, avertizându-i să fie calmi și ascultători. Deputații au răspuns că comunitatea nu ar putea exista fără pășunea luată, mai ales după ce şi o altă bucată de pășune, care nu făcea parte din Warniza, le-a fost luată. Administratorul Koch, care a avut în vedere anterior construirea unei fabrici de produse lactate acolo, își încheie raportul cu comentariul potrivit căruia el însuși s-a opus fundamental atribuirii acestor păşuni slovacilor și că este de părere că pârteştenii au protestat nu din pricina pășunatului, spațiul fiind mic, bun doar pentru pășunat gâştele, vițeii și porcii. Dacă o găină ar zbura prin curtea pârteşteanului, peste păşune, imediat ar ajunge în curtea slovacului. Biroul raional a decis, 12 august 1835, împotriva recursului pârteştenilor. Drept urmare, la 3 septembrie 1835, administrația regională a dat Oficiului Economic Solca sarcina de a transfera imediat secțiunea forestieră Warniza către slovaci și de a povăţui comunitatea din Pârteştii de sus să accepte o altă pășune forestieră”[6].

1869: O tipăritură vieneză din 1869, referitoare la organizarea politică și judiciară în țările reprezentate în Împărăţia Austriei, prezintă următoarea administrare în Ducatul Bucovinei: „Administrarea districtului Rădăuţi – Solca (judecătorie raională), Arbore cu Bodnăreni, Bălăceana, Botoşana, Clit cu Lichtenberg, Iaslovăţ, Cajvana, Comăneşti, Ludihumora, Pârteştii de Sus cu Soloneţul Nou sau Slovac, Cacica, Pârteştii de Jos, Poieni”[7].

1875: În 1875 a fost deschisă o şcoală cu 6 clase la Pârteştii de Jos, iar în 1888, o şcoală cu 4 clase, în Pârteştii de Sus[8].

1888: În 6/18 august 1888, notar comunal la Pârteştii de Sus a fost ales cantorul bisericesc Gavril Şindilariu, înaintaşul lui fiind solcanul Leon Holzdrager, de care pârteştenii nu erau deloc mulţumiţi. În 21 august / 2 septembrie 1888 a fost ales comitetul şcolar din Pârteştii de Sus, format din administratorul parohial Ilarie Bădăluţă,, din învăţătorul Nicolai Hurjui, din antistele comunal Artemi Gorcea, din adjunctul antistelui Onufrei Ciornei, din deputatul comunal Spiridon Lupăescu, din notarul Gavril Şindilariu şi din gospodarul Simion Lupăescu[9].

1890: În 1890, Pârteştii de Jos aveau 2.528 locuitori, 2 preoţi (Ilie Andruchovici şi Victor Mitrofanovici, cantor fiind Ioan Halip) şi trei învăţători (Alexandru Cozarchevici, Anastasie cavaler de Barbier şi Iulia Rotopan). Primar era Ioan a Teodor Andronic. Pârteştii de Sus aveau, în acelaşi ani, doar 1.160 de locuitori, păstoriţi de preoţii Dimitrie Dan şi Ilarion Bădăluţă, de învăţătorul Leon Cechovschi şi de cantorul Gavril Şindilariu.

1890: „Întru plăcuta aducere aminte de căsătoria Alteţei Sale Împărătesei a arhiducesei Maria Valeria cu Alteţa Sa împărătească Archiducele Francisc Salvator, comi­tetul filialei „Şcoala română” din Pârteştii de Sus a decis a înfiinţa o bibliotecă pentru învăţăceii şcoalei poporale din loc. În scopul aceasta, au contribuit: Cucernicia sa părintele Ilarie Bădăluţă 1 florin; dna Elena Bădăluţă 1 florin; domnişoara Victoria Dan 1 florin; Cucernicia sa părintele Dimitrie Dan 1 florin; dl Emil Cozub, jude districtual 2 florini; dl Isidor Ernei, perceptor Solca, 1 florin; dl Ludwig Schex, controlor de perceptorie 50 cruceri; Preaoucernicia sa dl Teodosiu Iliuţu l florin; Cucernicia să părintele Niculaiu Popovici 45 cruceri; dl Frauz Ebellin, purtătorul cărţilor funciare în Solca, 50 cruceri; dl Ilie Babin, cancelist în Solca, 50 cruceri; dl Alexandru Braha, apotecar în Solca 1 florin; dl E. Adamowski, magistru poştal în Solca 50 cruceri; dl. Salamon Schätz, hotelier în Solca 1 florin; Cucernicia sa părintele Leon Maximovici 50 cruceri; Cueernicia sa părintele Gheorghi Popescu 50 cruceri; dl Filip Hohental, în Solca, 20 cruceri; dl Kuttlar 30 cruceri; dl Gross 1 florin; dl Dr. Luttinger 1 florin; dl. Anhauch 1 florin; dl Pressner l florin; dl Botuşan 1 florin; dl. Dr. Maier 1 florin; dl Popadiuc, învăţător, 50 cruceri; dl Victor Vasilovschi, practicant în Solca, 1 florin. / În numele comitetului, roagă subsemnatul preşedinte pe toţi prea onoraţii contribuanţi a primi, şi pe această cale, mulţămita cea mai călduroasă pentru ofertele Domniilor Lor. Cotele ce vor mai incurge, precum şi numele contribuanţilor se vor publica în coloanele acestui jurnal. Asemenea, se va publica, la timpul său, numele, preţul şi locul de unde se vor fi procurat cărţile din care se va alcătui această bibliotecă. / Pentru comitet, Ilarie Bădăluţă, / Preşedinte”[10].

1902: Banca populară din Pârteştii de Jos s-a înfiinţat în 16 martie 1902, sub preşedinţia preotului Alexandru Cozarchievici.

1903: O scrisoare de susţinere a preotului cooperator, scris de învăţătorul Alexandru IGNĂTESCU, în 15 februarie 1903, menţionează următoarele nume de gospodari semnatari din Pârteştii de Jos: Nicolai alui Ştefan STRATON, Vasile alui Nichifor ANDRONIC, Ioan alui Petru STRUGARIU, Iftimie alui Andrei POPOVICI, Ioan alui Gavril TODOSI, Sevastian ŢABREA, Toader alui George POPOVICI, Lazăr alui Andrei STRATON, Donisă alui Doroftei STRUGARIU, Ioan CIORNEI, Grigori MIRĂUŢĂ, Petrea STRATON, Panteleimon alui George BULIGA, Nicanor alui Iftimie POPOVICI, Ştefan alui Pavel STRATON, Leonti TOMA, Iftimie POPOVICI, Ştefan alui Pavel STRATON,  Leonti TOMA, Samuil STRATON, Gherasim STRUGARIU, Ignat alui Samuil STRATON, Mihai alui Samuil STRATON, George alui Ioan POPOVICI, Dumitru alui Ioan STRUGARIU, Ilie NICUŢARIU, Ioan alui Iacob ANDRONIC, Luchian MIRĂUŢĂ, Vasile CIORNEIU, Nichifor EPURE, Leonti MOROŞAN, Ştefan CIORNEIU, Simion LĂZĂREAN, Simion alui Ioan TURCULEŢ, Toader alui Vasile STRUGARIU, Simion alui Ştefan SAVA, Gherasim alui Toader CIORNEIU, Simion EPURE, Ştefan alui Leonti COJOCARIU, Toader LAZAROVICI, Petru alui Ioachim POPOVICI, Leonti CIORNEIU, Ioan alui Nistor STRUGARIU, Pavel MOROŞAN, Miron alui Miftodi ANDRONIC, Savu LUNGU, Pavel TURCULEŢ, Simion LUNGU, Ioan alui Grigori STRUGARIU, Vasile alui Petru TURCULEŢ, Maxim SAVA, Nicanor POP, Nistor SAVA, Toma UNGUREAN, Axenti SAVA, Grigori TOMA, Doroftei STRUGARIU, Toader PŞARASCA, Lazăr TOMA, Petru TURCULEŢ, Dumitru STRATON, Ignat STRATON, Luca NICUŢARIU, Iovu SAVA, Ilie ŞOREC, Iosif STRATON, George alui Alexa MIRĂUŢĂ, Grigore POPOVICI, Alexa MIRĂUŢĂ, Toader alui Alexa MIRĂUŢĂ, Toma MIRĂUŢĂ, Donisă MIRĂUŢĂ, George ŢURCĂ, Grigori LĂZĂREAN, Grigori alui Ioan alui Vasile MIRĂUŢĂ, Petru alui Gherasim MIRĂUŢĂ, Panteleimon alui Ioan alui Gherasim MIRĂUŢĂ, Grigori alui Filip STRUGARIU, George MOROŞAN, Simion alui Toader TURCULEŢ, Lazăr alui Simion MIRĂUŢĂ, Ilarion alui Simion MIRĂUŢĂ, Toader alui Simion MIRĂUŢĂ, Anton FLOAREA, Roman TURCULEŢ, Ioan MATEŞ, Niculai UNGUREAN, Simion alui Filip STRUGARIU, Ioan STRATON, George alui Mihai MEREUŢĂ, Ioan alui Dumitru LĂZĂREAN, Ioan SACHLEAN, Toma STRUGARIU, Samuil STRUGARIU, Ioan LĂZĂREAN, Toader ŢABREA, Ioan STRUGARIU, Trifon alui Ilie STRUGARIU, Pavel TODOSI, Donisă alui Doroftei STRUGARIU, Ioan alui Toader STRUGARIU, Ieremie ANDRONIC, Petru alui Ilie TURCULEŢ, Ilie alui Niculai TURCULEŢ, Luca alui Anton ŢABREA, Ioan alui Anton ŢABREA, Gavril RUNCAN, George alui Niculai STRATON, George alui Ilie TURCULEŢ, Simion BULIGA, Toader POPOVICI, Artemie STRUGARIU, George alui Axenti STRATON, Iftimie alui Leonti STRUGARIU, George alui Nichifor ANDRONIC, Mihai alui George DAN, Vasile alui Luca NICUŢARIU, Grigori alui Toader TODOSI, Simion alui Trifon STRUGARIU, Simion alui Ioan MIRĂUŢĂ, Grigori alui Filip MOROŞAN, Filip alui Doroftei STRUGARIU, Gavril alui Luca STRUGARIU, Simion alui Gherasim BULIGA, Precop CIORNEIU, Ioan al Paraschi ANDRONIC, Grigori alui Tanasă STRUGARIU, Dumitru alui Vasile TODOSI, Samuil alui Simion STRUGARIU, Vasile BAHAN, Toader alui Anton CIORNEIU, Pavel alui George STRATON, George SAVA, George alui Samuil SAVA, Ioan alui Donisă STRUGARIU, Vasile alui Ioachim POPOVICI, George BULIGA, Ioan alui Mihai SAVA, George alui Nicanor DAN, Mihai alui Ştefan LUNGU, Toader alui Vasile ANDRONIC, Ilie alui Doroftei SAVA, Petru alui Grigori BULIGA, Maria alui Ilie STRATON, Ioan alui George BULIGA, Petru TURCEAC, Gavril alui Leonti ANDRONIC, Ioachim a lui Miftodi SAVA, Toader alui Ioan RUNCAN, Ana a lui Chirilă TURCEAC, Roman alui Miftodi BULIGA, Dometie alui Ioan RUNCAN, Ilie alui Pavel STRATON, Donisă POTEICIUC, Ioan alui Vasile TODOSI, Toader alui Filip MOROŞAN, Ioan alui Constantin NICUŢARIU, Toader alui Anton TODOSI, Ioan alui Toader CIORNEIU, Ilie PARASCA, Nicolai alui Petru MATEŞ, Simion alui George TODOSI, Dumitru alui Grigori STRUNGARIU, Constantin alui Ilie STRUNGARIU, Trifan alui Toader LĂZĂREAN, Simeon alui Luca STRUGARIU, Nichifor alui Luca STRUGARIU, George alui Trifan LĂZĂREAN, Simeon alui Constantin STRUGARIU, Grigori alui Filip STRUGARIU, Grigori alui Ioan ANDRONIC, Grigori alui Toader STRUGARIU, Alexa CRĂRULEAC, Zaharie alui Mihai TODOSI, Gavril alui Sidor STRATON, Ioan DRANCA, Simeon alui Constantin VOROBCHIEVICI, Nistor RUXANDARIU, Costan alui Vasile RUXANDAR, Iacob BRUMĂ, Toader BRUMĂ, Iacob alui Dumitru STRUGARIU, Irina alui Foca TODOSI, Ioan STRUGARIU, Dumitru STRUGARIU, Savu RUXANDARIU, George TODOSI, Tanasă RUXANDARIU, Lazăr STRATON, Gavril ŢURCĂ, Dumitru ŢURCĂ, Ioan ŢURCĂ, Petru STRUGARIU, Iacob MOROŞAN, Domnica TODOSI, Ilie alui George SAVA, Vasile alui Nicuţă SAVA, Ieremie EPURE, Vasile ZABREA, Pavel alui Gavril SAVA, Vasile VOLIN, Ioan CRĂNILEAC, Grigori alui Ioan alui Vasile MIRĂUŢĂ, George alui Luca STRUGARIU, Spiridon RUXANDARIU, Toader HABRILIUC, Matei alui Dumitru STRUGARIU, Ştefan alui Donisă STRUGARIU, George alui Donisă STRUGARIU, Ştefan NICUŢARIU, George alui Vasile STRUGARIU, Luca alui Vasile STRUGARIU, Filip alui Procop STRUGARIU, Grigori alui Ilie STRUGARIU, Dumitru alui Ilie STRUGARIU, Ion alui Mihai TODOSI, Vasile TODOSI, Trifon alui Gavril TODOSI, Tanasă STRATON, Ioan alui Ştefan MIRĂUŢĂ, Anisia lui George MIRĂUŢĂ, Dumitru alui Andrei POPOVICI, Paraschiva lui Grigore MIRĂUŢĂ, Iacob alui Nistor STRATON, George alui Vasile TODOSI, George alui Filip TODOSI, Anton ANDRONIC, Toader RUNCAN, Andrei STRATON, Dumitru alui Luca SOLCAN, Leonti TODOSI, Costan LUNGU, George alui Donisă STRUGARIU, Petru alui Filip LUNGU, Grigori alui Ioan TODOSI, Costan MATEŞ, Gavril RUXANDARIU, Iacob alui Alexa ŢABREA, Isidor alui Anton TODOSI, Costan alui George ANDRONIC, Grigori alui Panteleimon LĂZĂRESCU, Alexa alui Grigori LĂZĂREAN, Nichifor alui Toader STRUGARIU, Simeon alui George ANDRONIC, Silvestru alui Toader POPOVICI, Petru alui Vasile ŢABREA, Simeon alui Vasile ŢABREA, Ioan alui Filip CRĂCIUN, Dumitru alui Vasile ANDRONIC, George alui Toader ŢABREA, George alui Dionis alui Doroftei STRUGARIU, Vasile alui Spiridon RUNCAN, Vasile alui Ion SAVA, George alui Donisă alui Chiruţă STRUGARIU, Simion alui Filip alui Doroftei STRUGARIU, Ioan alui Gavril SOLCAN, Simeon alui Toader STRATON, Ilie alui George SAVA, Samuil alui Ion EPURE, Nicanor alui Nichifor STRUGARIU, Trifon alui George ANDRONIC, George alui Roman BULIGA, Ion alui Meftodi BULIGA, Nichita alui Ilie TURCULEŢ, Sava UNGUREAN, Mihai alui George DAN şi George alui Panteleimon DAN[11].

1904, Nicolae Iorga: „Mai la vale, străbatem satul-model al Părteştilor-de-sus, care-şi arată în toate inscripţiile şi în firma şcolii „poporale” firea sa neaoş românească”[12].

1906: „Pentru internatul de băieţi „Vasile Cocîrlă” din Suceava au avut bunăvoinţa a dărui: La colecta făcută de dl învăţător superior Emanuil Cimpoeş, împreună cu gospodarii Vasile Creţu, Niculai a lui Ioan Gorcea şi Gavril a lui Ilie Dan din Pârteşti de Sus, cu rezultatul 2 ţuhale grăunţe de păpuşoi, 2 ţuhale barabule, 1 sac fasole şi 1 pătrare mazere, şi 8 coroane bani gata, au contribuit: George Lupaescu, Spiridon Sava, Andrei Andronic, Grigori Andronic, Artemi Andronic, Dimitrie Andronic, Gavril şi Ilie Dan, Dimitrie şi Niculai Gorcea, Simion Andronic, Anton, Zaharie şi Zenovia Gorcea, Ioan Andronic, Nichifor Andronic, Nicanor Andronic, Timofti Andronic, Toma şi Domiţian Andronic, Nicanor Cojocariu, Ieremie Ungurean, Anton Zahatiuk, George Andronic, Miftodi Creţu, Costan Andronic, George şi Artemi Lupaescu, Grigori Sava, Vasile Creţu, Vasile Finiş, George Ciornei, Lazar Boloca, Dumitru Bodnariuc, George Oltean, Iftemia Lupaescu, George Cureşciuc, Ioan Lupaescu, Dumitru Sava, N. Haber, domnişoara Olga Vasilovici, învăţătoare, Emanuil Cimpoeş şi Simion Cojocariu. Pentru toate aceste daruri li se exprimă mărinimoşilor sus numiţilor donatori, în numele elevilor din internat, mulţămita cea mai profundă. Administraţia internatului îşi esprimă dorinţa, ca exemplele părintelui paroh Pohaţă şi a superiorilor Alexandru Ţăran şi Emanuil Cimpoeş să nu rămână singuratece / Suceava, în decembrie 1906”[13].

1907: „Comuna Pârteştii de Sus nu este reprezentată în mod legiuit; gerentul ei este dl Victor Hacman. Numitul domn a influienţat alegerea dlui Aurel de Onciul, după cum se poate vedea clar din prostetele alegătorilor din acest sat, mergând, noapte de înainte de 23 Mai 1907, pe la alegători, lipindu-le pe ţidulele lor numele dlui Aurel de Onciul. Martorul Dorimidont Popovici ne va documenta că învăţătorimea din Pârteşti de Sus a dezvoltat, chiar în faţa locului de alegere, cea mai febrilă agitaţie pentru dl Onciul şi că comisarul de alegere, dl Hacman, n-a făcut nimica pentru a pune stavilă acestor agitaţii ilegale. Tot dl Popovici şi parohul Ilarie Bădăluţă, şi controlorul la comitetul ţării, Cercavschi, vor dovedi că acest Victor Hacman n-a oprit deloc, în cursul zilei întregi, agitaţia cea mai intesivă a doi ţărani din districtul Dornei pentru dl Aurel de Onciul”[14].

1907: Adunând „cântece populare româneşti din Bucovina”, care aveau să vadă lumina tiparului sub semnătura nemeritată a lui Mattias Friedwagner[15], în 1940, Alexandru VOEVIDCA a cules folclor şi de la Maranda GHERMAN (88 ani în 1908) din Pârteştii de Sus, şi de la Elena POPOVICI (fără vârstă menţionată, în 1907) şi Paraschiva RUCSANDARI (fără vârstă menţionată, în 1907) din Pârteştii de Jos.

Doina Catargiu, la 19 ani

În 1908, conform Dicţionarului lui Grigorovitza: „Pârteştii de Jos, comună rurală, districtul Gurahumora, aşezată pe pârâul Soloneţ, spre Est, şi ap­roape lipită de Cacica. Suprafaţa: 15,85 kmp; popu­laţia: 2.466 locuitori români, de religie gr. or. Se compune din vatra sa­tului, cu 2.436 locuitori, din cătunul Bucovăţ şi din târla Strigoaea. Este aşezată lângă drumul districtual Cacica-Suceava; staţie de drum de fier a liniei Hatna- Câmpulung; are o şcoală po­pulară, cu 3 clase (deci, 90 şcolari – n. n.), o biserică parohială, cu hramul „Sfântul Nicolae”, şi o casă de economie românească. Forma, odată, un singur sat şi moşie cu Pârteştii de Sus, sub numirea de Pârteşti, şi aparţinea mănăstirii Humorul, după dania unui oarecare Voevod Ştefan, confirmată la 1633 de Eustatiu Dabija Vodă. Aci se văd o mulţime de tumuli, numiţi de popor mo­vile tătăreşti. Populaţia se ocupă cu creş­terea vitelor şi puţin cu agricultura. Comuna posedă 987 hectare pământ arabil, 376 hectare fânaţuri, 13 hectare grădini, 477 hectare imaşuri, 2.973 hectare păduri. Se găsesc 139 cai, 1.064 vite cornute, 785 oi, 1.163 porci, 25 stupi. Pârteştii de Sus, comună rurală, distictul Gurahumora, aşezată pe pârâul Soloneţ, spre Nord, şi lipită de Cacica. Suprafaţa: 9,25 kmp, îm­preună cu Soloneţul Nou are o populaţie 1.163 locuitori români, de religie gr. or. Cuprinde, pe lângă vatra sa­tului, cu 1.151 locuitori, şi târla Dealul Cojocului. Este străbătută de drumul principal Solca-Gurahumora; are o şcoală populară, cu o clasă, şi o biserică parohială, cu hramul „Sfinţii Mihail şi Gavril”, de care ţine şi comuna Soloneţul Nou, şi târgul Cacica. Forma, odată, un singur sat singur sat şi moşie cu Pârteştii de Jos, sub numirea de Pârteşti, şi aparţinea mănăstirii Humorul, după dania unui oarecare Voevod Ştefan, confirmată la 1633 de Eustatiu Dabija-Vodă. Populaţia se ocupă cu creş­terea vitelor şi puţin cu agri­cultura. Comuna posedă 762 hectare pământ arabil, 451 hectare fânaţuri, 14 hectare grădini, 588 hectare imaşuri, 2.034 hectare păduri. Se găsesc 66 cai, 581 vite cornute, 290 de oi, 540 porci, 69 stupi”[16].

1914: „De la începutul războiului, până în momentul de faţă, s-au făcut, în Bucovina, trei serii de recrutări pe faţă şi una pe sub mână. Prima a fost făcută la începutul lui decembrie 1914, când au început ruşii a înainta vertiginos spre centrul Bucovinei; a doua, s-a ţinut prin martie 1915, după retragerea ruşilor peste Prut, şi a treia, la începutul lui mai 1915. La prima recrutare, s-au prezentat tineri, de la 18, la 21 de ani, şi toţi dispensaţii, de la 24, la 36 de ani, la a doua, toţi bărbaţii, de la 18, la 42 de ani, şi, la a treia, toţi bărbaţii, de la 18, la 50 de ani. Formarea companiilor de „legionari” n-a fost alta nimică, decât o recrutate deghizată. / Recrutările acestea constituie un asasinat ruşinos, la adresa ţărănimii din Bucovina, căci, în vestul monarhiei, ele nu s-au făcut deloc, ori s-au ţinut mult mai târziu şi cu mai puţină rigoare. Felul cum s-au făcut ele în Bucovina este mai mult o deportare în masă a elementului românesc, căci, din cei care s-au prezentat, 98 la sută au fost recrutaţi şi transportaţi imediat tocmai în văile alpine ale Stiriei. În faţa comisiilor de recrutare, care erau numai o formalitate – mai simplu ar fi fost dacă li s-ar fi dat ordin jandarmilor să ia lumea cu ridicata şi s-o escorteze spre Stiria –, s-au petrecut scene tragicomice şi ridicole. Recruţilor, tuberculoşi şi uscaţi ca toaca, li se spunea că vor fi perfecţi cavalerişti, fiind uşori pe cai; miopilor li se răspundea că vor fi cei mai buni infanterişti, căci, nevăzând duşmanul de la distanţă, vor înainta până în faţa lui şi-l vor zdrobi. / Mulţi au fost recrutaţi, fără să mai fie dezbrăcaţi, examinaţi sau chiar ascultaţi asupra defectelor ce le aveau. Unui flăcău bolnav, care, ţinându-se cu mâinile de stomac, spunea că are vătămătură (dureri cronice de stomac), i s-a răspuns: „Recrutat ca tânăr cu termen redus, dacă ai bacalaureatul”. Au fost recrutaţi orfani, văduvi, cărora le-au rămas acasă câte şapte copii mici şi fără nici un scut. Se înţelege că, faţă de străini, s-au făcut, de toate trei recrutările, abateri culpabile. Sub diferite pretexte ridicole, erau dispensaţi, după ce vărsau, în mâna medicului sau a altui personaj din comisie, suma necesară. Cei care, totuşi, au fost recrutaţi, au fost eliberaţi de comisiile super-arbitrare din Stiria, care, după cum s-a dovedit mai târziu, lucrau în deplină înţelegere cu cele din Bucovina. Dintre 480 de recruţi bucovineni, care s-au prezentat înaintea comisiei de super-arbitrare din Donawitz (Stiria), numai 20 au fost aflaţi apţi. De notat e că, din cei 480, numai 16 erau români, care au fost recrutaţi cu toţii, pe când între 464 străini, numai 4 au fost aflaţi apţi. Puţinii români, care au fost eliberaţi de comisiile de super-arbitrare, n-au mai fost lăsaţi să se întoarcă acasă, sub pretext că Bucovina e zonă de război. Ei au fost adunaţi într-o tabără, la Baden, şi, de acolo, ataşaţi, pe furiş, câte câţiva, la fiecare batalion, ce trecea pe acolo, mergând spre câmpul de luptă. Toţi recrutaţii din Bucovina au făcut drumul spre Stiria pe cheltuiala lor. / Acolo, au fost chinuiţi, în mod barbar, cu foamea şi cu instrucţia, trataţi ca nişte animale. Din gura superiorilor, n-au auzit alte cuvinte, decât: „Valahi puturoşi, bandiţi, numai de spânzurat sunteţi buni!” etc. Un anume Onoi, din Băişeşti, mut din naştere, era zilnic bătut, „pentru că nu vrea să vorbească”. Abia după trei săptămâni, s-au convins superiorii lui că, într-adevăr, e mut. Mulţi au înnebunit, în urma acestui tratament barbar. Un fecior din Pârteşti a fost aruncat, nebun, în închisoare şi, pe motiv că se face, a fost bătut până ce a murit, într-o bună zi. Toţi românii au fost trimişi, după o instrucţie de maximum patru săptămâni, pe câmpul de luptă din Carpaţi şi din Polonia rusească”[17].

1914-1918: Jertfa de sânge pentru Bucovina a fost depusă de „Rezervistul Damian Lupescul, Pârteştii de Sus, Regimentul 22, rănit; Rezervistul Constantin Nicuţar, Pârteşti, Regimentul 22, rănit; Sergentul Strugariu, Pârteşti, Regimentul 22, rănit; Rezervistul Ion Ungurean, Pârteşti, Regimentul 22, rănit”[18]; „Infanteristul Lexa Pop, Pârteştii de Jos, Regimentul 22, rănit”[19]; „Glotaşul Nicolae Buliga, Pârteştii de Jos, Reg. 24, mort (1-10.06.1915)”[20]; „Infanteristul Lucan Androniuc, Pârteştii de Sus, Regimentul 22, rănit; Infanteristul Roman Androniuc, Pârteştii de Sus, Regimentul 22, rănit”[21].

1916: Colecta pentru cei amputaţi şi orfanii celor căzuţi în luptă a găsit inimi generoase printre pârteştenii aflaşi în armata austro-ungară. Genistul din Arbeiter Abtig I/41, Ciumeciu Dumitru, din Pârteştii de Sus, a dăruit 2 coroane, iar poliţiştii de la k. u. k. Feldjaegerbatallion Nr. 18, nu au rămas mai prejos. Tabria Ienzebe, din Pârteştii de Jos, a dat 1 coroană; Strugari Dumitru, din Pârteştii de Sus, şi Turceac Nicanor, din Pârteştii de Jos, Todos Miron, din Pârteştii de Jos – câte 1 coroană, iar Straton Leon, din Pârteştii de Jos, 50 fileri”[22].

1919: Din Comisiunea agrară de ocol Solca făcea parte, ca locţiitor, şi Gheorghe Hojbota, agricultor, Pârteştii de Sus[23].

1930, iulie 17: „Ancheta în Bucovina. Ţăranii se plâng de proasta situaţie economică. Suceava, 16 (iulie). Reprezentanţii autorităţilor, care se află în localitate, domnii Cădere, secretar general la ministerul de interne, general Gavrilescu şi şeful de cabinet Cătuneanu, au vizitat numeroase comune din judeţul nostru: Bălăceana, Liuzii Humorului, Comăneşti, Pârteştii de Jos, Cacica, Păltinoasa, Gura Humorului, Solca etc., etc. Pretutindeni au stat de vorbă cu ţăranii, căutând să le arate că nu trebuie să dea ascultare derbedeilor care îi îndeamnă la dezordini. Ţăranii au răspuns că ei nu vor decât linişte şi nu se gândesc decât să-şi valorifice recolta, dar aşteaptă cu nerăbdare înfiinţarea creditului agricol”[24].

1930, iulie 18: „Joia grijilor în Bucovina. Străduinţele autorităţilor de a evita turburări. Suceava, 17 (iulie). Capii autorităţilor din Cernăuţi şi Bucureşti, aflători în Suceava, nu au o clipă de odihnă. Zilnic, judeţul este cutreierat în lung şi în lat, toate comunele sunt vizitate şi pretutindeni se supraveghează cu atenţie executarea măsurilor de ordine luate de centru. Ţăranii cer ca deputaţii să vină în mijlocul lor pentru a le asculta păsurile. Până acum, numai deputatul Gorcea a făcut aceasta. Zvonindu-se că în comuna Arbore s-ar proiecta dezordini, dl Gorcea, care este foarte popular acolo, a plecat imediat în comună, a luat contact cu consiliul comunal şi cu fruntaşii satului şi a reuşit să liniştească spiritele. Dl Gorcea a mai vizitat comunele Pârteştii de Jos, Pârteştii de Sus, Cacica, Botoşana, Cajvana etc.”[25].

1941: „Se publică mai jos Lista Nr. 13, de gradele inferioare (trupă), morţi pentru patrie, în actualul război, începând de la 22 iunie 1941, ora 24[26]: Andronic Vasile, fruntaş, ctg. 1935, cu ultimul domiciliu în comuna Pârteştii de Jos, judeţul Suceava, mort la 28 iulie 1941”.

1941: „Tabloul normaliştilor cu diploma de capacitate, numiţi în învăţământul primar, prin ,,incredinţare de post”, pe ziua de 1 octombrie 1941”[27]: Romocea Vasile, seria 1938, media 7,60, numit în comuna Pârteştii de Jos, postul IX, jud. Suceava”.

1943: „Se numesc cu titlul definitiv, pe ziua de 1 septembrie 1943[28], următorii învăţători şi învăţătoare: Dan Elena, comuna Pârteştii de Sus, jud. Suceava, media 7,72; Hopu Maria, comuna Pârteştii de Jos, jud. Suceava, media 8,83”.

1945: „Prin Ordinul Nr. 319.634 din 15 Noemvrie 1945[29], se fixează, pe data de 1 noemvrie 1945, următorii învăţători la şcoalele aratate în dreptul fiecăruia: Turcan Emilia, la Pârteştii de Jos, p. 11, Mănescu”.

1947: „Având în vedere raportul cu Nr. 16.799 din 1947 al Inspectoratului şcolar regional Suceava, înregistrat sub Nr. 264.182 din 1947[30], următorii învăţători se repartizează, pe data de 1 septembrie 1947, la şcolile primare indicate în dreptul fiecăruia: Busuioc Gheorghe, de la Pârteştii de Sus, la Bălăceana; Cosmaru Eleonora, de la Arbore Centru, la Pârteştii de Jos; Sezerman Nicanor, de la Pârteştii de Jos, la Todireşti; Cristofor Viorica, de la Dorohoi, la Pârteştii de Jos; Dziubinschi Ioan, de la Strigoaia, la Pârteştii de Sus; Vatriceanu Neonila, dela Pârteşti-Deleni, la Liteni”. „Ciornei V. Grigore, de la Pârteştii de Sus, la Suceava, Şc. Nr. 3. post I, vechime în grad; Sahlean Claudia, de la Pârteştii de Sus, la Botuşana, post VII, soţ preot; Busuioc Gheorghe, de la Bălăceana, la Pârteştii de Sus, post I, gradul cel mai mare”[31].

1948: „Tablou de întreprinderile naţionalizate trecute în administrarea comunelor, potrivit dispoziţiunilor art. 1, aliniatul penultim, din legea N. 119 din 1948, şi pentru care urmează să se ia deciziuni în cauză de către Preşedinţia Consiliului de Ministri: Moara şi gater fostă proprietate a fraţilor Hass din comuna Pârteştii de Jos”[32].

1948: „Se înfiinţează, pe data publicării prezentei deciziuni în Monitorul Oficial[33], Centrala Industrială a Lemnului… Fac parte din Centrala Industriei Lemnului, următoarele întreprinderi industriale: „Fraţii Haas”, cu sediul în Pârteştii de Jos; „Tomuţ Iacob”, cu sediul în Pârteştii de Sus; „Curt Singer”, cu sediul în Cacica, Pârteştii de Jos”.

În cele două sate s-au născut sculptorul Ioan SÂRGHIE (8 martie 1893), cântăreţul de folclor Traian STRATON (18 octombrie 1936), doctorul şi publicistul Ioan IEŢCU (7 decembrie 1937), scriitorul Ilie DAN (11 septembrie 1938), artistul plastic Doina Vianora CATARGIU (30 ianuarie 1950), folcloristul Nicolae COJOCARU (6 iulie 1952), pictorul Francisc JISCA (1955) şi publicistul Cezar STRATON (16 octombrie 1857).

[1] ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, I, Chişinău 1975, p. 341

[2] ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, I, Chişinău 1975, p. 352

[3] Călători, X, II, pp. 820-822

[4] De Serres, Marcel, Voyage dans l’Empire d’Autriche, pendant les années 1809 et 1810, Livre VIII, Bukowine, Paris, 1814, pp. 227-233

[5] Kaindl, Raimund Friedrich, Das Ansiedlungswesen in der Bucovina, Innsbruck 1902, p. 143

[6] Kaindl, Raimund Friedrich, Das Ansiedlungswesen in der Bucovina, Innsbruck 1902, pp. 290, 291

[7] Politische und gerichtliche / Organisation / der / im Reichsrathe vertretenen Länder von Öesterreich, Wien 1869. pp. 158-161

[8] SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1843 p. 43, 1876 p. 46, 1907 p. 125

[9] REVISTA POLITICĂ, Anul III, nr. 17, 15 septembrie 1888, p. 11, 12

[10] Revista Politică, Nr. 20, Anul V, 15 octombrie 1890, p. 7

[11] DEŞTEPTAREA, Nr. 11/1903, p. 1, 2

[12] NICOLAE IORGA, Neamul românesc în Bucovina, Bucureşti 1905, p. 49

[13] Apărarea Naţională, Nr. 1, Anul II, joi 3 ianuarie stil nou 1907, p. 3

[14] Apărarea Naţională, Nr. 84 şi 85, Anul II, duminică 17 noiembrie stil nou 1907, p. 3

[15] MATTHIAS FRIEDWAGNER, Rumanische Volkslieder aus der Bukowina, Konrad Triltsch Verlag Wurzburg, 1940

[16] Grigorovitza, Em., Dicţionarul geografic al Bucovinei, Bucureşti 1908, pp. 158, 159

[17] Adevărul, 28, nr. 10354, 8 ianuarie 1916, pp. 1, 2

[18] Viaţa Nouă, IV, nr. 157 – Supliment, din 8 iulie n. 1915

[19] Viaţa Nouă, IV, nr. 159 – Supliment, din 6 august n. 1915

[20] Viaţă Nouă, IV, nr. 165 din 31 octombrie n. 1915, p. 2 – Supliment

[21] Viaţa Nouă, IV, nr. 182, 4 iunie n. 1916, p. 8

[22] Românul, Nr. 25, Anul VI, joi 17/4 februarie 1916, p. 5

[23] Monitorul Bucovinei, Fascicola 73, 13 octombrie nou 1919, pp. 1-8

[24] Adevărul, Anul 43, nr. 14279, joi 17 iulie 1930, p. 3

[25] Adevărul, Anul 43, nr. 14280, vineri 18 iulie 1930, p. 3

[26] Monitorul Oficial, Nr. 220, 17 septembrie 1941, pp. 5543-5549.

[27] Monitorul Oficial, Nr. 249,  2o octombrie 1941, pp. 6439 şi următoarele

[28] Monitorul Oficial, Nr. 71, 24 martie 1944, pp. 2549-2552

[29] Monitorul Oficial, Nr. 277, 3 decembrie 1945, p. 10553

[30] Monitorul Oficial, Nr. 250, 29 octombrie 1947, pp. 9652-9657

[31] Monitorul Oficial, Nr. 135, 17 iulie 1947, p. 4912

[32] Monitorul Oficial, Nr. 229, 2 octombrie 1948, p. 7974

[33] Monitorul Oficial, Nr. 167, 22 iulie 1948, pp. 6049-6052

Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Părhăuţi

PĂRHĂUŢI. Părhăuţi, satul bucovinean cu o minunată biserică din piatră, din păcate nevalorificată ecumenic şi turistic şi cu un cimitir pitoresc, în care odihnesc mlădiţele unor vestite neamuri bucovinene, beneficiază de o atestare târzie, deşi vechile tradiţii bucovinene spun că în Părhăuţi şi-ar fi avut reşedinţa, cu veacuri înainte de descălecat, legendarul stăpânitor de turme Dediul. Prima atestare documentară a satului datează din 20 iunie 1644, când zvânturatul boier Ieremie Murguleţ, cel mai mare dintre fraţii Murguleţ, fii ai marelui armaş Toader Murguleţ, moşteneşte „jumătate din satul Părhăuţi, partea de jos, cu casă şi pivniţă”. Jumătatea aceea de sat ajunge, apoi, cică moştenită de la Toader Murguleţ, care ar fi lăsat-o prin testament, în 15 octombrie 1659, „lui Ionaşco Balşu şi lui Tudosie Dubău şi mătuşilor sale, Biluşcăi şi Solomiei”, în posesia lui Tudose Dubău, care-şi însuşise, la fel de necinstit, şi părţi de prin alte sate, aşa că, în 12 aprilie 1667, Măricuţa, jupâneasa lui Cărcu cel Bătrân şi fata lui Toader Murguleţ, îşi caută dreptatea la Divanul domnesc, împreună cu feciorul ei, Neculai Cărcu, şi cu fata, Nastasia căsătorită cu Ene Tica.

1522: Biserica Sfântului Gheorghe din Părhăuţi, ctitorită, în 1522, de marele logofăt Gavril TROTUŞAN, ginerele lui Luca Arbure, era patronată, în 1843, când avea 779 enoriaşi, de Enakaki von KRISTIE (Criste sau Cârste), preot administrator fiind Vasilie MIRONOVICI. În 1876, patroni bisericeşti erau Nicolai de CÂRSTE şi familia de CALMUŢCHI, paroh fiind Ioan ABAGER, care păstorea 1.175 suflete. În 1907, patroni bisericeşti erau George de CALMUŢCHI şi Dimitrie de POPOVICI, paroh fiind Antonie OTT, născut în 1868, preot din 1897, paroh din 1905, iar cantor, din 1903, George AVRAM, născut în 1849.

1659: În 15 octombrie 1669, împărţindu-se moşiile rămase după fostul mare armaş Toader Murguleţ, jumătate de sat Părhăuţi revine lui Ionaşco Balş, lui Tudosie Dubău şi mătuşilor sale, Biluşcăi şi Solomii, cealaltă jumătate de sat revenind Măricăi Cărcoaie.

1669: Văduvă, în 15 noiembrie 1669, şi, de aceea numită „Cărcoaia” şi nu Cărcu, „Maria Cărcoaia, fiica cea mare a lui Toader Murguleţ”, fost mare armaş, dăruieşte „a patra parte de sat Părhăuţi, cu vecini şi toate veniturile, ginerelui meu Gligoraş Gherman vornic”. În 1723, Ieremie Murguleţ cedează surorii sale, Măriuţa, jupâneasa lui Vasile Calmuţchi, partea sa din satul Părhăuţi.

1737: În 14 mai 1737, pentru că Ionaşco Isăcescul murise fără să lase un testament, Grigori Ghica Vodă întăreşte ctitoriei sale, mănăstirea Ilişeşti, „şi a patra parte den tot satul Părhăuţi”.

1774: În 1774, satul avea 74 familii, deci era unul dintre cele mai mari din Bucovina, dar, până în 1784, o familie se mută în alt sat. Emigranţi ardeleni nu se stabilesc la Părhăuţi, satul fiind bine populat, pentru acele vremuri, cu băştinaşi.

1809: În 10 iunie 1809, Iuon Cărste dăruieşte nepotului său, fiul lui Ilie Cărste şătrar, care se numea tot Iuon, jumătatea de sat Părhăuţi, pe care o moştenea, pe linie maternă, de la neamul Murguleţ. Iuon, care va deveni, sub austrieci, Ioan baron Cârste, avea să lase moşia moştenire, în 24 mai 1833, nepotului Ienacachi baron Cârste.

1869: O tipăritură vieneză din 1869, referitoare la organizarea politică și judiciară în țările reprezentate în Împărăţia Austriei, prezintă următoarea administrare în Ducatul Bucovinei: „Administrarea districtului Suceava – Suceava (Oraş cu tribunal districtual) cu Cutul Zamca, Iţcanii Vechi şi Şeptilici, Bosance cu Nemericeni, Podeni, Hriaţca şi Lisaura, Buneşti, Buninţi, Chilişeni, Danila, Găureni, Hatna cu Dărmăneşti, Iacobeşti sau Fogodisten cu Gura Solcii, Slobozia sau Milişăuţii de Jos, St. Ilie, Ipoteşti, Iţacanii Noi, Călineşti Enache cu Vasilache, Călineştii lui Kuparenko, Costâna cu Berindeşti, Liteni, Mereţei, Mihoveni, Mitocul Dragomirnei cu Lipoveni, Părhăuţi, Pătrăuţi pe Suceava, Reuseni, Romaneşti, Rus Mănăstioara, Rus Plavalar cu Rus Poienile, Securiceni, Şcheia, Soloneţ, Stroieşti pe Suceava, Tişăuţi, Todireşti cu Pietroasa, Uideşti, Zahareşti”[1].

1891: Din 1891, funcţiona în Părhăuţi o şcoală cu 2 clase[2].

1891: O listă de subscripţie pentru construirea bisericii ortodoxe din Cacica, din decembrie 1891, încredinţată lui „Petru MATEICIUC, paroch în Părhăuţi”, conţine următoarele nume de localnici: antistele comunal Nicuţă BĂDĂLUŢĂ, Vasile alui Niţu BOCANCEA, Vasile PINELESCU, Vasile BALAN, Samoil HODOROBĂ, Gavril IGNATESCU ROŞCA, Ioan alui Petru NUŢU, Ilena IGNAESCU, Catrina PINTELESCU, Eudochia IGNATESCU, Maranda IGNATESCU, Ioana lui Iordachi NUŢU, Maria lui Georgi BĂDĂLUŢĂ, Elena lui Georgi alui Nică IGNATESCU, Verona DUBEN-MORARIU, Casandra HODOROBĂ, Domnica LEAHU, Ion IRIMESCU, Vasile HALICI IGNATESCU, Georgi ZVENCIUC şi Maria ROMEGA[3].

1895: În 1895, Părhăuţii aveau 1.089 locuitori, păstoriţi de preotul Petru Mateiciuc. Primar al satului era Ilie Bocancea, bunicul viitorului doctor în medicină Dragoş Bocancea, născut în 22 septembrie 1921. Învăţător al satului era Ştefan Franciuc, în vreme ce Alexandru Teleagă era cantor bisericesc, cu şcoală de muzică religioasă, făcută la Cernăuţi.

1902:Însoţirea Raiffeisen s-a întemeiat, la Părhăuţi, în 23 martie 1902, cu 19 părtaşi. În comitetul de conducere figurau numai nume grele ale vremii, precum preşedintele Emilian cavaler de Strişca, directorul Eugen cavaler de Kalmucki, vicepreşedintele Andrei Huber, vicedirectorul Ilie Ignătescu, vistiernicul Antonie Ott; iar ca membri: preotul Petru Mateiciuc, primarul Ilie Bocancea şi învăţătorul Ştefan Franciuc.

Biserica Sfântului Gheorghe din Părhăuţi, ctitorită, în 1522, de marele logofăt Gavril Trotuşan, ginerele lui Luca Arbure

1904, Nicolae Iorga: „Biserica la care mă opresc samănă cu a Mirăuţilor. Ea n-are turn şi pentru a ţinea clopotele s-a făcut înainte… un pridvor cu bolţi deschise în care se văd sfinţi frumoşi şi în rândul de sus al căruia sună chemarea la slujbe. Biserica e pătrată, afară de rotunjirea altarului, în fund, şi pătrunsă de ferestruici ca acelea de la bisericile de sat din vremea lui Ştefan. Încă de pe atunci era aici o biserică de lemn, pe care a făcut-o de piatră, abia supt alt Ştefan, cel Tânăr, la 1522, marele boier şi bogatul stăpânitor Totruşanul, din Totruş sau Trotuş, care-şi îngropase aici mama, Maria, soţia, Ana, şi o rudă, ce a fost vameş al Moldovei, Anjinco… Lângă poartă, pe tăpşanul de iarbă al şanţului, ţerani pletoşi, în cojoace, aşteaptă să-i spovedească preotul, şi de o parte stă o ceată de femei, care stau să li vie rândul, după al bărbaţilor”[4].

1906: „Doctorul Lupu cu orice preţ voieşte să bage vrajba şi urgia şi în băncile populare. Spre a ilustra şi mai bine iubirea de adevăr a dlui Lupu îl provocăm să ne înşire care sunt acele „bănci săteşti spre a scapa pe ţărani de jafurile liftelor străine pribegite”, pe care se făleşte că le-a făcut cu aderenţii săi? Care? Noi ştim numai două: cea din Volcineţ, comuna natală, aproape de tot rutenizată, a dlui Florea Lupu, şi cea din Părhăuţi. Prima e făcută de nepotul dlui Lupu, Alexandru Jijie, care o şi conduce până în ziua de azi, cu mare greu şi cu multe întîrzieri, iar a doua bancă creată de democraţi e cea atât de ridiculă şi atât de mizerabilă din Părhăuţi, pe care au înfiinţat-o democraţii ca contrabalansă băncilor poporale înfiinţate de noi, încă înainte de apariţia lor ca partid. Această bancă se poate privi ca prototipul destoiniciei şi ca cel mai puternic argument al naţionalismului curat, propovăduit de domnii democraţi: statute şi cărţi de gestiune în limba germană, între membri, pleava societăţii omeneşti din comunele Părhăuţi, Costâna şi Todireşti, aşa că înşişi democraţilor li s-a făcut greaţă de opera lor „naţională” şi au desfiinţat renumita lor bancă, operă superbă, creată cu nespusă gălăgie şi alai, iar mai ales cu ameninţări la adresa noastră, care, la urma urmelor, iertînd pe bieţii ţărani înşelaţi de democraţi, i-am reprimit pe cei ce se puteau primi în băncile noastre, acordându-le creditul necesar ca să poată scăpa de beleaua democrată, care a lichidat. Ei, acestea sunt „băncile săteşti” cu care vă puteţi făli; încolo, nu vă arogaţi a vă mândri cu ale noastre. Sau poate în serviciul partidului democrat stătea mult regretatul iniţiator şi inspector al băncilor săteşti, Grigori Filimon, pe care atât de mult l-aţi huiduit, batjocurii şi persecutat, până în mormînt. Chiar după moarte aţi făcut batjocuri de acel bărbat! Sufletul său strigă la ceri în contra celor ce-şi bat joc de idealurile ce el le-a urmărit în viaţă şi pentru care a suferit atît de mult, nu din partea străinilor, ci a democraţilor români, în frunte cu Florea Lupu şi Aurel Onciul”[5].

1907: Adunând „cântece populare româneşti din Bucovina”, care aveau să vadă lumina tiparului sub semnătura nemeritată a lui Mattias Friedwagner[6], în 1940, Alexandru VOEVIDCA a cules folclor şi de la Eugenia TELEAGA (fără vârstă menţionată, în 1907) şi Ana a lui Georgi VACARI (19 ani în 1910) din Părhăuţi.

În 1908, conform Dicţionarului lui Grigorovitza: „Părhăuţi, comună rurală, districtul Su­ceava, aşezată pe pârâul Soloneţ, în apropiere de confluenţa sa cu râul Suceava. Suprafaţa: 9,11 kmp, popu­laţia: 1.087 locuitori români, de religie gr. or. Este străbătută de drumul districtual Suceava-Cacica; staţie de drum de fier a liniei Hatna-Câmpulung; are o biserică parohială şi o şcoală populară, cu o clasă. La 1776, aparţinea mazilului Vasile Calmuschi. Pe teri­toriul acestei comune s-a zidit, în anul 1522, prin cheltuiala Marelui Logofăt Gavril Trotoşanu, o biserică de piatră, care durează şi azi. Aci s-a găsit o foarte fru­moasă brăţară de aur, cu o greutate de 49 ducaşi, precum şi un lanţ tot de aur, admi­rabil lucrat. Se crede că aceste obiecte ar fi provenind din India şi datează din timpul năvălirii barbarilor. Populaţia se ocupă cu agri­cultura şi creşterea vitelor. Comuna posedă 817 hectare pământ arabil, 126 hectare fânaţuri, 6 hectare 50 ari grădini, 237 hectare imaşuri, 158 hectare păduri. Se găsesc 34 cai, 378 vite cornute, 400 oi, 230 porci, 24 stupi. Părhăuţi, moşie, cu administraţie specială, districtul Suceava. Suprafaţa: 2,05 kmp; popu­laţia: 46 locuitori, parte români, parte izraeliţi şi puţini ger­mani; religia gr. or. pentru ma­joritate, mozaică şi rom. cat. pentru rest. La 1775, forma un singur sat şi moşie cu comuna de azi Părhăuţi, în stăpânirea mazilului Vasile Calmuschi”[7].

1914-1918: Jertfa de sânge pentru Bucovina a fost făcută de „Fruntaşul Vasile Bocancea, Părhăuţi, Regimentul 22, rănit”[8].

1914: „Un ţăran român scapă un tren din mâinile ruşilor. A fost pe timpul Crăciunului, când ruşii, pe neaşteptate, au năvălit în sudul Bucovinei, ajungând la Părhăuţi, la calea ferată ce duce, de la Hatna, la Dorna. Deoarece se ştia, că ruşii au să vină, s-a pornit încă un tren din Hatna, spre Dorna, ducând o mulţime de soldaţi, între aceştia şi comandantul Jandarmeriei din Părhăuţi, neaşteptându-se că ruşii vor ajunge atât de degrabă până la această linie a trenulu. Atunci părintele Ott din Părhăuţi, care afase de pornirea acestui tren, trimite pe gos­podarul Ioan Nuţu, din această comună, care e şi lucrător la gara din Hatna, înaintea trenului, ca să-l opească, pentru că cazacii se postaseră la gară, ascunşi după garduri, ca să prindă trenul. Cu primejduirea vieţii sale, Ioan Nuţu a alergat înaintea trenului, reuşind a-l opri înainte de ce a intrat în Părhăuţi, şi a-l întoarce la Hatna. Astfel a scăpat acest brav ţăran trenul şi ostaşii ce erau în el de la prinsoare sigură. Ruşii, văzându-se înşelaţi, s-au răzbunat asupra unui păzitor de la gara din Părhăuţi, în care presupuneau pe acela care a oprit trenul, bătându-l amarnic şi prădându-i totul. Fapta aceasta frumoasă a lui Ioan Nuţu merită toată lauda şi recu­noştinţa”[9].

1916: Colecta pentru cei amputaţi şi orfanii celor căzuţi în luptă are drept ofrandă şi contribuţia impresionantă infanterisului din Arbeiter Abtig I/41 Constantin Pentelescu, din Părhăuţi, de 4 coroane[10].

1921: „Potrivit dispoziţiunilor art. 12 şi 23 din regulamentul pentru Congresul bisericesc orto­dox român al Arhidiecezei Bucovinei, convocat, prin înaltul Decret Regal Nr. 2513 din 17 Iunie 1921, pe ziua de 3 Octombrie, la Cernăuţi, se publică următoarea listă a patronilor bisericeşti particulari, de lege drept credincioasă răsăriteană, îndreptăţiţi la alegerea de 6 reprezentanţi pentru acest Congres: Calmuţchi George de, erezii (Constantin Calmuţchi, Hărlău, Dimitrie Calmuţchi), funcţi­onar la fabrica de zahăr Roman, şi Vasile Calmuţchi, inspector la C. F. R. Cernăuţi, (Părhăuţi), compatroni”[11].

1936: „Morţii războiului erau aproape uitaţi de către dregătoriile din acest sat bucovinean. Dar legionarii şi-au adus aminte de ei şi le-au ridicat frumosul monument pe care-l vedem în chipul de alături. E înalt de 9 metri şi a fost repede isprăvit, cu toate că prefectul judeţului a încercat, de 2 ori, să oprească lucrarea. / A fost sfinţit, la 19 iulie 1936, de 6 preoţi, de faţă fiind o mie de legionari. Au preamărit fapta legionarilor: Părintele Hnidei şi dl Dr. Mitric, iar din partea legionarilor au răspuns comandanţii Lauric, Biceagă şi prof. Ionescu. Legionarul Strobel, care a condus lucrarea, a fost arestat în ajunul sfinţirii, ca să nu se poată bucura de sărbătoarea legionară. A mai fost de faţă, la sfinţire, şi o echipă de legionari de la tabăra Părhăuţi, veniţi pe jos, în marş”[12]. // „În comuna Părhăuţi, Suceava, a fost, în vara aceasta, o tabără de muncă legionară, unde s-au făcut cărămizi pentru o Casă Naţională. Tabăra „Regele Carol II”, căci aşa se numeşte, avea arborat un drapel naţional, pe o parte cu zvastica, iar pe cealaltă, cu semnul partidului „Totul pentru Ţară”. Drapelul acesta însă nu le convenea autorităţilor, în frunte cu prefectul Cojocaru, care au trimis jandarmii să-l confişte. / Într-una din zilele lunii trecute, cei 7 legionari din tabără s-au pomenit cu peste 40 de jandarmi, care, cu forţa, au dorit să ia drapelul. Deşi puţini la număr, legionarii s-au împotrivit în mod eroic, dar, după mai multe lovituri primite, drapelul a fost rupt în mai multe bucăţi de către jandarmi. / Cunoscând că tabăra poartă numele M. S, Regelui, iar drapelul e tricolorul românesc, ne întrebăm: când se va pedepsi acest om, ce stă în fruntea judeţului şi care îşi bate joc de sentimentul nostru naţional?”[13].

1943: „Se numesc cu titlul definitiv, pe ziua de 1 septembrie 1943[14], următorii învăţători şi învăţătoare:  Bâcu Ana, comuna Părhăuţi, jud. Suceava, media 8,17”.

1944: Prin ordinul „Nr. 63.175 din 20 martie 1944, se înaintează 1a gradul II în învăţământul primar, pe ziua de 1 septembrie 1943, următorii învăţători şi învăţătoare, care au reuşit la examenele de înaintare la gradul II, din sesiunea August 1943, la Centrul Cernăuţi, cu notele arătate în dreptul fiecăruia[15]: Cocârlă Vasile, comuna Părhăuţi, media 7,75”.

1945: „Prin Ordinul Nr. 319.634 din 15 Noemvrie 1945[16], se fixează, pe data de 1 noemvrie 1945, următorii învăţători la şcoalele aratate în dreptul fiecăruia: Voloşincu Felicia, la Părhăuţi, p. 8”.

1947: „Având în vedere raportul cu Nr. 16.799 din 1947 al Inspectoratului şcolar regional Suceava, înregistrat sub Nr. 264.182 din 1947[17], următorii învăţători se repartizează, pe data de 1 septembrie 1947, la şcolile primare indicate în dreptul fiecăruia: Isopescu Xenofon, de la Stroeşti, la Părhăuţi; Isopescu Aurelia, de la Stroeşti, la Părhăuţi; Holeţec Constantin, de la Părhăuţi, la Todireşti”; „Ştefănucă Leoeadia, de la Părhăuţi, la Iţcani, post IX; interese familiare”[18].

La Părhăuţi s-a născut, în 9 octombrie 1896, istoricul Vasile Ignătescu.

Părhaăuţi, biserica în care s-a cununat străbunicii lui Eminescu, Petrea şi Agafia Eminovici din Costâna

[1] Politische und gerichtliche / Organisation / der / im Reichsrathe vertretenen Länder von Öesterreich, Wien 1869. pp. 158-161

[2] SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1843 p. 44, 1876 p. 41, 1907 p. 156

[3] GAZETA BUCOVINEI, Nr. 5/1892, p. 6

[4] NICOLAE IORGA, Neamul românesc în Bucovina, Bucureşti 1905, p. 43

[5] Apărarea Naţională, Nr. 4, Anul I, miercuri 17 octombrie nou 1906, p. 4

[6] MATTHIAS FRIEDWAGNER, Rumanische Volkslieder aus der Bukowina, Konrad Triltsch Verlag Wurzburg, 1940

[7] Grigorovitza, Em., Dicţionarul geografic al Bucovinei, Bucureşti 1908, p. 158

[8] Viaţa Nouă, IV, nr. 157 – Supliment, din 8 iulie n. 1915

[9] Gazeta Transilvaniei, Nr. 140, Anul LXXVIII, 30 iunie / 13 iulie 1915, p. 2

[10] Românul, Nr. 25, Anul VI, joi 17/4 februarie 1916, p. 5

[11] Monitorul Bucovinei, Fascicula 16, Cernăuţi 21 iulie nou 1921, pp. 64-66

[12] Libertatea, Nr. 25, Anul al 33-lea, 27 septembrie 1936 – CENZURAT, p. 2

[13] Ibidem, p. 4

[14] Monitorul Oficial, Nr. 71, 24 martie 1944, pp. 2549-2552

[15] Monitorul Oficial, Nr. 72, 25 martie 1944, pp. 2612 şi urm.

[16] Monitorul Oficial, Nr. 277, 3 decembrie 1945, p. 10553

[17] Monitorul Oficial, Nr. 250, 29 octombrie 1947, pp. 9652-9657

[18] Monitorul Oficial, Nr. 135, 17 iulie 1947, p. 4912

Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Panca

PANCA. Satul legendarului Pancu, cel care lăzuise pădurea pe malul stâng al Siretului Mare, încă înainte de Descălecat, apoi lăzuise şi pentru feciorul lui, Luca, o altă vatră de sat, în clinul Siretului şi al pârâului Mihodra, este atestat documentar abia din 16 februarie 1428, când strănepoţii lui, Iurie, Cuzma şi Motruna (copiii lui Stan Lucaveţchi, nepoţii lui Luca), Simeon, Costea, Dieniş şi Şandru (copiii lui Şerbco Lucaveţchi, nepoţii lui Luca), obţin uric pentru „ocina lor… două sate, anume Lucaveţ şi Pancăuţi şi cu toate poienile şi cu pădurile, şi cu pâraiele şi pe Siret, în Sus, şi cu Mihodrea, al căror hotar se alătură de ele, de demult”. / Panca era un vechi sat răzeşesc, din care, de-a lungul veacurilor, se vor alege, uneori şi vinde, părţile răzeşilor care răzbeau spre averi întinse şi spre ranguri boiereşti.

1641: În 8 martie 1641, prin care „Petre, fiul lui Isac, fratele său Toader şi surorile sale Ana, Gaftona şi Toader, copiii lui Grama de Călineşti”, cumpără, cu 150 galbeni, părţile Onacăi, fiica Vasilinei, ale Mariuţei şi ale lui Gheorghie, copiii Saftei, şi ale lui Ionică, fiul lui Constantin, toţi nepoţi ai Vasilinii, din satele Lucavăţ, Bănila, Igeşti şi Hliboca, dar „şi o sălişte ce se cheamă Pănceşti pe Sirete”.

1649: Lui Isar de Călineşti i se alege „partea… din Pănceşti” în 29 iulie 1649.

1667: Lui Vasile, Nicolae şi Constantin Căzăcel, feciorii lui Gligorie Căzacul, li se vor alege părţile în 12 martie 1667.

1696: În 20 aprilie 1696, Mihalaşco, nepotul lui Coste de Lucavăţ vindea părţile sale de moşii din Lucavăţ, Berhomet şi „Pancoveţ”, pentru 12 lei turceşti, „lui Vasilco, ficiorul Căzăcescului Grigori”. Acelaşi Vasilco avea să cumpere, în 23 februarie 1698, părţile de moşie, cu tot cu vecini, ale fraţilor Ian şi Mihăilă, feciorii panului Basil Lukaveţki din Sniatin, cel înnobilat, odată cu fratele lui, Gavrilă (pan Gabriel), şi de regele Sobiecki, dar şi de Divanul Moldovei.

1698: În 23 februarie 1698, Ian şi Mihailo, feciorii lui Vasilco Lucaveţchi din Sniatin, vindeau lui Vasilco, feciorul lui Gligorie Căzăcescul, părţile lor de moşie din Lucavăţ, Berhomete şi „Panceşti… cu vecini, cu tot, şi cu lazuri, şi cu tot vănetul, şi poete căte sănt în partea noastră”, pentru 50 lei bătuţi, iobagii vânduţi fiind Ion Măglei, Toader Pauluc, Simion Danco, Ghiorghi Danco, Ghiorghi Răus, Macsim Răus, Simion Suş şi Samson Holoşne şi Gligore Androne.

1706: În 11 mai 1706, când Gavrilaş Frunză şi jupâneasa Gafiţa, fata lui Andronachi Vlad, lăsau copiilor lor, Ioan şi Maria, jupâneasa diaconului Nicolai Borşan, părţile de moşii moştenite după bunicul lui Frunză, Andronachi Peletiuc, „în Vilavce, în Carapciu, în Costeşti, în Comăreşti, în Budiniţă şi pe aiure de pe socrul meu, Andronachi sin Simion Vlad în Banila moldovenească şi de pe socra me, Nastasie, fata lui Vasile Căzăcescul, având noi parte de moşie în Berhomete, în Lucavăţ, în Panca şi în munte, în ţănutul Sucevii, şi în Vaselev, în ţănutul Cernăuţului”.

1712: În 10 ianuarie 1712, fata panului Gabriel Lukaveţki, Magda Grabowski, vindea părţile ei din Panca lui Dumitraşco Calmuţchi.

1725: În 30 august 1725, Mihai Racoviţă Vodă întăreşte lui Gligoraş Păunel moşiile pe care le avea în acest nord de ţară, inclusiv „o poiană, zisă Panca, care este la apa Siretului”.

1730: În 18 iunie 1730, se prezintă la Divanul Domnesc Ursachi Isar şi Gligoraş Păunel, în dispută cu Gheorghie Calmuţchi şi cu jupâneasa lui Dumitraşco Calmuţchi, Agafia, pentru părţi din Lucavăţ şi din Panceşti. Dumitraşco Calmuţchi cumpărase de la Magda, fata lui Havrilo Lucaveţchi, nepoata lui Dumitraşco Lucaveţchi, dar Magda n-ar fi avut dreptul să vândă, partea aceea de moşie fiind dată de unchiul lor, Dumitraşco Lucaveţchi, lui Ursachi Isar şi lui Gligoraş Păunel. Cum Gheorghie Calmuţchi şi Agafa cereau o nouă judecată, prin care, de altfel, s-a dovedit că diata lui Coste (celălalt fecior al lui Havrilo Lucaveţchi), care îi desemna pe Isar şi pe Păunel proprietari, era rea, Agafia păstrează moşiile lui Havrilo din Lucavăţ şi din Panca.

1742: În 20 februarie 1742, în faţa Divanului Domnesc îşi dispută părţi de moşie şi de sat Ion Vasilco, feciorul lui Vasilco Căzăcescul şi socrul lui Sandul Pelin, cu unchiul său, Velicico Chieşco, iar Divanul hotărăşte ca Ion Vasilco şi Velicico Chieşco să stăpânească părţi egale din moşia revendicată de amândoi.

1753: În 27 aprilie 1753, alţi răzeşi ieşiţi din indiviziune, Ştefan şi Vasile Capşe, vindeau lui Alexandru Vasilco părţile lor de moşie.

1755: Moşia lui Mihalache Chieşco a fost hotărnicită în 4 octombrie 1755, reperele ei fiind date de toponimele: hotarul Storojineţului, poiana lui Reus, poiana Holoşna, poiana Ursoaia, părăul Bilca, poiana Cosovanului, braţul uscat al Siretului, râul Siret, hotarul Pătrăuţilor, obârşia Tisoveţului, poiana lui Zaiţa.

1756: În 18 decembrie 1756, Alexandru Vasilco avea să cumpere şi părţile de moşie ale lui Ursachi Isar.

1772: Recensământul lui Rumeanţev[1], din 1772-1773, înregistrează la Panca din Ocolul Berhometelor „7 – toată suma caselor”, însemnând „7 ruşi, străini ce s-au adus din Ţara Leşască, acum, la luna lui mai”.

1774: În 1774, Panca avea 5 familii de ţărani (răzeşii şi mazilii locuiau în alte localităţi, inclusiv în Lucavăţ, iar în 1775, 14 familii de ţărani iobagi, numărul acestora sporind, până în 1784, la 140 familii.

1788: În 14 noiembrie 1788, Constantin Cocoranul lăsa, cu limbă de moarte, părţile sale din moşia Panca, copiilor lui, Gavril, Ioan, Pentelei şi Maria (jupâneasa lui Iordachi Buţura).

1791: În 18 aprilie 1791, fraţii Nicolai şi Vasile Vasălco dau cumnatului lor, Constantin Grecu, partea surorii lor, Aniţa, din Panca, adică 15 odgoane de pământ.

1796: Biserica Sfântului Dimitrie din Panca, înălţată în 1796 şi reconstruită în 1896, avea 1.335 enoriaşi, în 1843, atunci când patron bisericesc era Constantin de IANOŞ, iar paroh, Ilie ILASIEVICI. În 1876, patroni bisericeşti erau Pulcheria von CZERNIEWSKA, Nicolai de GRECUL şi Ieronim graf de la SCALLA, iar păstor, peste cele 1.621 suflete, era parohul Vasilie GRIBOVSCHI. În 1907, paroh era acelaşi Vasilie GRIBOVSCHI, născut în 1842, preot din 1869, paroh din 1873, cantor fiind, din 1900, Ilarion SAVA, născut în 1862.

1796: În 23 octombrie 1796, strănepotul lui Ioan Calmuţchi, Dositei – monahul mănăstirii Neamţ, dăruia a treia parte din moşia Panca, pe care o moştenea, lui Nicolai Calmuţchi.

1802: Partea lui Ion Cocoranul avea să fie dăruită, de văduva lui, Maria, în 18 ianuarie 1802, fiicei lor, Nastasia, jupâneasa lui Condorachi Pătraşco.

1820: Prin testamentul din 25 iunie 1820, Ilie Baloşescul din Stăneşti pe Siret lăsa soţiei sale, Măriuca, şi copiilor lor, Catrina, Ştefan şi Vasăli, moşia din Panca, zestrea Măriuţei, fata răposatului Constantin Grec.

1863: Din 1863, funcţiona la Panca o şcoală cu 5 clase[2].

1869: O tipăritură vieneză din 1869, referitoare la organizarea politică și judiciară în țările reprezentate în Împărăţia Austriei, prezintă următoarea administrare în Ducatul Bucovinei: „Administrarea districtului Storojineţ – Storojineţ (Curte districtuală), Banila Moldovenească pe Siret, Broscăuţi, Budeniţ, Cireş cu Opaiţ, Ciudin cu Neuhütte (coliba nouă), Davideni, Igeşti, Iordănești, Camenca cu Petriceanca, Carapciu pe Siret cu Hatna, Comareşti, Comareşti Camerale cu Althütte (coliba veche), Crasna-Ilschi cu Glashütte (fabrica de sticlă), Cupca, Panca, Pătrăuţi pe Siret, Prisăcăreni, Ropcea, Suceveni sau Pomeşti, Zadova”[3].

1890: În 1890, comuna Panca avea 1.946 locuitori, primar fiind Isidor Ianoş. Învăţător era Nicolai Saviţchi, Vasile Gribovschi era paroh, iar Ilarion Sava – cantor bisericesc.

1908: „Panca. Duminică, în 28 Aprilie, a vizitat dl Dr. Cuparencu şcoala particulară din Panca. La gară a fost întimpinat de tine­rimea şcolară, în frunte cu dl Stratulat şi mai mulţi gospodari de frunte. Condus la localul şcolii, a asistat la predarea învăţămân­tului şi s-a bucurat de succesele frumoase ale copiilor, îndeo­sebi a putut constata pronunţarea corectă a mai multor copii. A luat parte la învăţământ şi dl Constantin Palievici, parohul din loc, care urmăreşte cu deosebit interes mersul şcoalei particulare. Mulţămim, pe această cale, dlui Palievici pentru viul interes şi dlui Isidor cav. de Ianoş, mare proprietar în Panca, pentru amabila primire a reprezentantului societăţii. / Comitetul Societăţii Ma­zililor şi Răzeşilor”[4].

În 1908, conform Dicţionarului lui Grigorovitza: „Panca, comună rurală, districtul Storojineţ, aşezată pe ambele ţărmuri ale Siretului, puţin mai sus de Storojineţ. Suprafaţa: 10,19 kmp; po­pulaţia: 1.862 locuitori ruteni, de religie gr. or. Este străbătută de drumul districtual Storojineţ-Jadova; haltă a liniei ferate Hliboca-Berhomet; are o şcoală populară, cu o clasă; o biserică parohială, cu hramul „Sfântul Dumitru”, avînd ca atenenţă biserica filială din Zabahna. La 1776, aparţinea mazili­lor Alexandru Vasilco, Onciul şi Gheorghe Perjul. Populaţia se ocupă cu agri­cultura şi cu creşterea vitelor. Comuna posedă 1.567 hectare pământ arabil, 543 hectare fânaţuri, 23 hectare grădini, 721 hectare imaşuri, 1.328 hectare păduri. Se găsesc 83 cai, 813 vite cornute, 240 porci, 155 stupi. Panca-Ianoş, moşie, cu admi­nistraţie specială, districtul Sto­rojineţ. Suprafaţa: 14,02 kmp; po­pulaţia: 84 locuitori, germani, izraeliţi, ruteni şi poloni; religia rom. cat., mozaică şi gr. or. Panca-Vasilco, moşie, cu ad­ministraţie specială, districtul Sto­rojineţ. Suprafaţa: 19,12 kmp; po­pulaţia: 143 locuitori, izraeliti şi ruteni; religia mozaică, greco-ortodoxă şi romano-catolică”[5].

1910: „Totuşi, la Panca, unde, după statistica oficială din 1910 avem 0 (zero) români, şcoala particulară românească înregistrează 70 de copii înscrişi”[6].

1911: „Pe lângă alte comune din tară, au decis şi comunele Panca, Comareşti, Comareşti-Tisoveţ, Jadova, Carapciu pe Ceremuş, Hliboca, Petriceanca, Volcineţul-nou, Costeşti etc., între care multe comune răzeşeşti, cu caracter şi sentiment curat românesc, să-şi redeştepte şi să-şi dezvolte limba lor românească, în regiunile lo­cuite de ei. În scopul acesta, şi-au deschis numitele comune, cu 1 Septemvrie 1911, „Cursuri” româneşti, pe baza statutelor Socie­tăţii „Ţăranul” din Broscăuţii-noi, care toate cursuri au fost anunţate la timp, conform legilor, consiliilor şcolare districtuale şi celui de ţară”[7].

1913: „Interesantă întâmplare s-a petrecut, astă iarnă, în Panca. Acolo e o şcoală ucraina de 3 clase (deci, 90 şcolari – n. n.) şi una particulară românească, de 2 clase (deci, 60 şcolari – n. n.). Inspectorul şcolar de ţară rutean Klym s-a hotărât să vizi­teze şcoala de-acolo şi, întovărăşit de inspectorul districtual din Siret, Kukielka, se prezintă, într-o zi, la şcoala ucraină din Panca. Şi ce credeţi, câţi copii au aflat inspectorii în şcoala ucraină? 23 de elevi în tustrele clasele! Şi pentru cei 23 de elevi susţine ţara trei învăţători! În şcoala particulară românească însă, într-o singură clasă, poţi afla, în orice zi, de două ori pe atâţia copii şi ucrainii mai au obraz să afirme că în Panca nu sunt români, ci numai ucraini”[8].

1914: În octombrie 1914, „curtea moşiei dlui Ianoş din Panca a fost prădată şi aprinsă”[9] de trupele ţariste de ocupaţie. Luptând pentru Bucovina, Rezervistul Dumitru Popovici, din Panca, Regimentul 22, a fost rănit[10].

1919: Din Comisiunea agrară de ocol Storojineţ făcea parte, ca Reprezentant al proprietarilor expropriaţi, Isidor Janoş, proprietar mare, Panca”[11].

1921: „Potrivit dispoziţiunilor art. 12 şi 23 din regulamentul pentru Congresul bisericesc orto­dox român al Arhidiecezei Bucovinei, convocat, prin înaltul Decret Regal Nr. 2513 din 17 Iunie 1921, pe ziua de 3 Octombrie, la Cernăuţi, se publică următoarea listă a patronilor bisericeşti particulari, de lege drept credincioasă răsăriteană, îndreptăţiţi la alegerea de 6 reprezentanţi pentru acest Congres: Ianoş Isidor cav. de, Panca; Wassilko Elena de, Panca; Wassilko Ruxanda de, Panca; Zotta Maria, Panca”[12].

1943: „Se numesc cu titlul definitiv, pe ziua de 1 septembrie 1943[13], următorii învăţători şi învăţătoare: Pelcer Regina, comuna Panca, Centru, jud. Storojineţ, media 7,00”.

[1] ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, I, Chişinău 1975, p. 336

[2] SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1843 p. 33, 1876 p. 70, 1907 p. 148

[3] Politische und gerichtliche / Organisation / der / im Reichsrathe vertretenen Länder von Öesterreich, Wien 1869. pp. 158-161

[4] Gazeta Mazililor şi Răzeşilor Bucovineni, Nr. 4, Anul II, 1 iunie 1912, p. 63

[5] Grigorovitza, Em., Dicţionarul geografic al Bucovinei, Bucureşti 1908, p. 157

[6] Vitencu, Dragoş, Când dai nas lui Ivan…, Cernăuţi 1934, p. 32

[7] Gazeta Mazililor şi Răzeşilor bucovineni, Anul I, Nr. 22, 4 ianuarie 1911, pp. 275-277

[8] Gazeta Mazililor şi Răzeşilor bucovineni, Anul III, Nr. 11, e aprilie 1914, p. 169

[9] VIAŢA NOUĂ, Anul III, nr. 146, 1 noiembrie 1914, p. 4

[10] Viaţa Nouă, IV, nr. 157 – Supliment, din 8 iulie n. 1915

[11] Monitorul Bucovinei, Fascicola 73, 13 octombrie nou 1919, pp. 1-8

[12] Monitorul Bucovinei, Fascicula 16, Cernăuţi 21 iulie nou 1921, pp. 64-66

[13] Monitorul Oficial, Nr. 71, 24 martie 1944, pp. 2549-2552

Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Păltinoasa

PĂLTINOASA. Sat relativ nou, pe care recensămintele austriece nu-l menţionează, Păltinoasa face parte din istoria unuia dintre satele actualei comunei, al doilea sat Bucureşti din istoria României, după Zvoriştea, atestat în 21 decembrie 1514, când Bogdan cel Orb cumpăra de la Luca Ilişescul, fiul Anei, nepotul lui Ivan Corlat, satul „Bucureşti pe apa Moldovei, mai sus de Berchişeşti”, sat numit, începând din 1783 şi 1784, Capucodrului şi „Capucodrului încoace de apa Moldovei”, pentru a se diferenţia de Capu Câmpului, numit, tot pe atunci, „Capucodrului dencolo de apă”.

1514: În 21 decembrie 1514, când, după ce cumpărase satul Bucureşti, Bogdan-Vlad Vodă îl dăruia Mănăstirii Voroneţ.

1788, Hacquet: „De la Ilişeşti, înaintând, mai departe, spre sud, unde se ajunge la punctele de graniţă Corlata şi Capu Codrului, am găsit, la trecerea mea prin această ţară, avanposturile corpului austriac, în palăncile şi întăriturile care apărau, aici, o cale de comunicaţie secretă, care ducea, din Transilvania, tot mereu prin munţi, până în Galiţia (N.N.: este vorba de „drumul sării”, cum a rămas cunoscut, care venea, dinspre Bistriţa, pe Tihuţa, prin Vatra Dornei, Câmpulung, Gura Humorului şi Păltinoasa, apoi, prin Cacica, Solca, Horodnic şi Vicove, ducea la Cernăuţi), în care voiau să năvălească turcii, care înaintaseră până la Baia. La Capul Codrului, unde încep munţii cei îndreptaţi spre sud şi unde ajungi într-o vale parcă închisă, iese din Carpaţi năvalnicul râu al Moldovei, care, însă, aici nu e mare şi poate fi trecut, vara, în tot locul, cu piciorul. De la locul amintit, în urmă, am mers, de-a lungul râului, spre nord-est, pe o vale îngustă, acoperită cu o pădure minunată, prin care a fost croit un drum drept până la satul Humor, ce se află la oarecare depărtare de râu. Acest loc este bine întărit şi îngrădit, de-a lungul întregii văi, şi erau cantonate, aici, două companii ale unui regiment teritorial, care păzeau, cu două tunuri, această trecătoare”[1].

1802: Statisticianul vienez Joseph Rohrer se afla la Suceava, în 2 noiembrie 1802, când scria raportul despre călătoria lui în Moldova, unde beneficiase de ospeţia boierului Vasile Balş. În relatările despre Bucovina, Rohrer notează: „De la luarea în stăpânire a Bucovinei, s-a construit un drum permanent de comunicaţie, între regiunea de aici, Transilvania şi Galiţia (N.N.: „Drumul Împărătesc” dintre Bistriţa şi Cernăuţi, prin Păltinoasa, Solca, Vicov), pe o întindere de 35 de mile, la care au contribuit băştinaşii, cu munca şi cu cărăuşia, fără nici o despăgubire. Odinioară, nu se putea călători, din Transilvania, în Bucovina, decât călare, şi aceasta numai cu mare greutate; erai lipsit de orice adăpost. Acum, care încărcate cu bunuri pot merge încoace şi încolo; se găsesc, peste tot, case de poştă bine organizate şi se obţin foarte uşor, de la şeful de poştă, cai, numiţi de „Vorspann” (N.N.: „de deplasare”), care costă, câte unul, 10 creiţari de fiecare milă. Numai în lunile de iarnă, zăpada cade în cantităţi mari şi, prin urmare, nu este recomandat să călătoreşti”[2].

1817: Primii germani din Păltinoasa au venit, în 1817, din Boemia, ceilalţi făcând parte din al doilea val de migraţiune, cel din perioada 1830-1840.

1857: Biserica Sfântului Nicolai din Păltinoasa a fost construită în 1857, fiind dotată cu un iconostas, adus de la Fundu Sadovei, în 1860. Biserica făcea parte din comuna bisericească Capu Codrului, preotul de acolo slujind şi la noua biserică din Păltinoasa, inclusiv în 1907.

1869: O tipăritură vieneză din 1869, referitoare la organizarea politică și judiciară în țările reprezentate în Împărăţia Austriei, prezintă următoarea administrare în Ducatul Bucovinei: „Administrarea districtului Suceava – Gura Humorului (tribunal districtual), Băişeşti cu Stănileşti sau Cornu Luncii, Berchişeşti, Braşca, Drăgoieşti cu Lucăceşti şi Folowanik, Gemenea cu Slătioara şi Ostra pe Graniţă, Ilişeşti, Joszeffalva, Capu Câmpului, Capu Codrului cu Păltinoasa, Mănăstirea Humorului cu Bori, Pleşca şi Buchenhain sau Poiana Mikuli, Corlata, Măzănăieşti cu Stejăroaia, Stulpicani cu Plutoniţa, Doroteea, Voroneţ cu Bucşoaia şi Frasin”[3].

1889: „Există, de asemenea, o serie de gatere cu abur mai mici în Bucovina, în Ursoaia, în Fundu Moldovei, în Păltinoasa (împreună, 135 cai putere) și în Rus pe Boul (120 cai putere)”[4].

1890: Din 1890, avea să fie deschisă în Păltinoasa o şcoală cu 5 clase[5]. În 1890, satul Păltinoasa al comunei Capucodrului avea 1.234 locuitori, învăţător fiind Samuil Bucevschi.

1896: „Firma J. Greiner din Budapesta înfiinţă, la anul 1890, în Fundul Moldovei, iar în anul 1896, în Păltinoasa, ambele locuri situate în valea Moldovei, câte un fierăstrău mai mare cu vapor. Ambele stabilimente sunt puse în circulaţie de maşini de 135 forţe de cai şi posedă câte 9 gatere complete, cu 135-155 pânze, pe lângă 9 circulare. Maşinele variabile au fost comaudate parte de la firma G. Topham din Viena, parte de la Societatea pe acţiuni de maşini Nicholson din Budapesta. / Lemnul rotund, consumat de la înfiin­ţarea ambelor stabilimente se poate evalua, în media anuală, cu 35.000 mc, din care au fost fasonaţi în scânduri circa 19.000, până la 20.000 mc. / Produsele se transpoartă mai cu seamă, peste Odesa, la porturile franceze; o parte mai mică se desface în Germania şi Elveţia”[6].

1901, Gustav Weigand: „La 4 dimineața, m-am ridicat să-i arăt vizitiului meu, a doua oară, cum se curăță caii; de asemenea, eram încă implicat în studiile mele, astfel încât nu am putut pleca decât la 8 dimineaţa. Drumul bun şerpuia, în jos, prin magnifica pădure de fag, prin Păltinoasa, până la Capu Codrului, unde am lucrat, cu două persoane[7], una după alta, și apoi mi-am pregătit singur prânzul. După-amiază, am mers, pe valea Moldovei, spre Gura Humorului, târguşor cu populație românească[8], germană și evreiască”[9].

1904: „Să fii creştin, să nu bei rachiu, să te închini la sfinţi, asta e datoria. „Lucrenii”, luteranii, ca cei din Păltinoasa, nu fac asta şi de aceea el, Goldner, nicu nu pricepe limba lor, „Es sind Zipser”, oameni din Zips, zicel el cu dispreţ… / La Păltinoasa sunt frumoase căsuţe cu flori de maşcat la fereştile Nemţilor. Sasul Loy ţine han, iar lângă dânsul, doi Evrei. Slugile sunt toate Românce, de multe ori de o strălucitoare frumuseţă, de care nu-şi dau samă. E zi de sărbătoare în Israel şi, dintr-un chioşc de lemn, se răspândesc cântece de lume, cântate în cor, râsete, glume. Un flăcău tembel, care spune că a fost bolnav de piept, cere tabac lui Herr Goldner, care face, întâi, observaţia că la sărac să dai pâine şi apă şi apoi cinsteşte cu o ţigară, blăstămând rachiul şi lenea. / Păltinoasa are fierăstraie şi gară. O despart de Gura Humorului numai câteva lanuri, în care lucrează asupra ţernii negre, unul lângă altul, Neamţul cu haină de catifea jupuită şi Românul în cămaşă albă. / E aici o „gură”, o căldare ferită între înaltele dealuri împădurite, un golf de vale între înălţimile de brad şi fag. Puţine aşezări vor fi având un loc aşa de prielnic, de sănătos şi de plăcut. Dar Israel rătăcitorul n-a ştiut să folosească bine aceste daruri. Căci ale lui sunt mai ales acele câteva strade şi ulicioare drepte, împănate cu clădiri mai mari, ce poartă scutul cu pajura stăpână”[10].

1907: Adunând „cântece populare româneşti din Bucovina”, care aveau să vadă lumina tiparului sub semnătura nemeritată a lui Mattias Friedwagner[11], în 1940, Alexandru VOEVIDCA a cules folclor şi de la Domnica MARIN (75 ani în 1907) din Păltinoasa.

În 1908, conform Dicţionarului lui Grigorovitza: „Păltinoasa, sat, pendinte de comuna rurală Capul Codrului, districtul Gurahumora, aşezat pe partea stângă a pârâului Bucovicior, aproape de confluenţa sa cu râul Moldova. Are 1.173 locuitori, în ma­joritate români gr. or., restul germani, izraeliţi ş. a., de di­ferite confesiuni. Este situat lângă cele 2 dru­muri Suceava-Gurahumora, unul principal şi altul districtual, pre­cum şi lângă linia ferată Hatna-Câmpulung, la care e staţie. Are un oficiu telegrafic; o şcoală populară, cu o clasă, şi o biserică filială, cu hramul „Sfântul Nicolae”, atenenţă a pa­rohiei din Capul Codrului. Aci se găseşte o fabrică de scânduri, cu 4 gatere şi o linie ferată portativă. Păltinoasa, moşie, ce ţine de cor­pul moşiei cu administraţie specială Capul Codrului, districtul Gurahumora. Depindea, odată, de satul cu acelaşi nume”[12].

1914-1918: Jertfa de sânge pentru Bucovina a fost depusă de „Rezervistul Ion Mintaru, Păltinoasa, Regimentul 22, rănit”[13]; „La propunerea doamnei Fevronia Chichiriţa, din Păltinoasa, se dispune procedura în scopul de a aduce dovezi asupra morţii bărbatului ei, Ion a lui Grigorie Chichiriţa. Doamna Fevronia Chichiriţa susţine că soţul ei, Ion Chichiriţa, a murit, în luna martie, anul 1917, la Samara, ca prizonier la Rosia”[14].

1922: Prin ordinul No. 322/22, referitor la „Mişcarea în învăţământul primar”, au fost făcute numirile în învăţământul bucovinean, în baza concursurilor organizate de Consiliul şcolar al ţării – b). în calitate de învăţători definitivi şi învăţătoare definitive: Ioachim Orchian şi Ioan Marcu la Păltinoasa”.

1930, iulie 17: Ancheta în Bucovina. Ţăranii se plâng de proasta situaţie economică. Suceava, 16 (iulie). Reprezentanţii autorităţilor, care se află în localitate, domnii Cădere, secretar general la ministerul de interne, general Gavrilescu şi şeful de cabinet Cătuneanu, au vizitat numeroase comune din judeţul nostru: Bălăceana, Liuzii Humorului, Comăneşti, Pârteştii de Jos, Cacica, Păltinoasa, Gura Humorului, Solca etc., etc. Pretutindeni au stat de vorbă cu ţăranii, căutând să le arate că nu trebuie să dea ascultare derbedeilor care îi îndeamnă la dezordini. Ţăranii au răspuns că ei nu vor decât linişte şi nu se gândesc decât să-şi valorifice recolta, dar aşteaptă cu nerăbdare înfiinţarea creditului agricol. Domnul Cădere a primit diferite delegaţii ale locuitorilor. Astfel, micii morari s-au prezentat împreună cu preşedintele asociaţiei lor, dl Leonte Duracu, şi au cerut sistarea impozitului pe cifra de afaceri, fixarea impozitelor după venitul real al morilor, acceptarea unui delegat al micilor morari în comisiile de impuneri, ieftinirea combustibililor etc. Domnul Cădere a promis că va satisface aceste doleanţe, apoi, de comun acord cu morarii, a fixat următoarele preţuri pentru măcinat: la 100 kg porumb sau orz – 10 kg în natură sau 25 lei. Pentru grâu şi secară la valţ, 80 lei la 100 de kg. A mai hotărât introducerea în mod obligatoriu a cântarelor la toate morile”[15].

1936: „La Codru, între Gura Humorului şi Păltinoasa, în plină pădure, este o tabără sionistă. Băieţi şi fete trăiesc în promiscuitate, citesc numai broşuri comuniste şi se închină uinui steag neromânesc. Pe deasupra, sunt păziţi de jandarmi”[16].

1944: Prin ordinul „Nr. 63.175 din 20 martie 1944, se înaintează 1a gradul II în învăţământul primar, pe ziua de 1 septembrie 1943, următorii învăţători şi învăţătoare, care au reuşit la examenele de înaintare la gradul II, din sesiunea August 1943, la Centrul Cernăuţi, cu notele arătate în dreptul fiecăruia[17]: Măcărescu Silvia, comuna Capul Codrului – Păltinoasa, media 8,00”.

1947: „Având în vedere raportul cu Nr. 16.799 din 1947 al Inspectoratului şcolar regional Suceava, înregistrat sub Nr. 264.182 din 1947[18], următorii învăţători se repartizează, pe data de 1 septembrie 1947, la şcolile primare indicate în dreptul fiecăruia: Obadă Ioachim, de la Păltinoasa, la Vama Nr. 3”.

1949: Numirea de directori ai şcolilor din învăţământul elementar, ciclul I[19]: Ignat Gheorghe, director la Şcoala elementară Păltinoasa”.

Tiberiu Cosovan: Început de iunie la Păltinoasa

[1] Călători, X, II, pp. 827-832

[2] Călători, XIX, I, pp. 156, 157

[3] Politische und gerichtliche / Organisation / der / im Reichsrathe vertretenen Länder von Öesterreich, Wien 1869. pp. 158-161

[4] Engel, Alexander von, Österreichs Holz-Industrie und Holdzhandel, I Theil, Wien 1907, pp. 196-202

[5] SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1907 p. 96

[6] Guzman, E., Silvicultura şi industria silvică, în Geschichte der österreichischen Land- und Forstwirtschaft und ihrer Industrien / 1848-1898 / Supplementband, Wien 1901, p. 176

[7] În Capu Codrului au cântat: Dumitru Catargiu (Ci stai, leli, suparată), Ştefan şi Dumitru Catargiu (49 de ani)

[8] În Gura Humorului, Weigand a cules cântece de la: Gheorghe Şuhan (Frunză verde mărăciune)

[9] Weigand, Gustav, Prof. Dr., Die Dialekte der Bukowina und Bessarabiens, Leipzig 1904, pp. 1-7

[10] NICOLAE IORGA, Neamul românesc în Bucovina, Bucureşti 1905, p. 51

[11] MATTHIAS FRIEDWAGNER, Rumanische Volkslieder aus der Bukowina, Konrad Triltsch Verlag Wurzburg, 1940

[12] Grigorovitza, Em., Dicţionarul geografic al Bucovinei, Bucureşti 1908, p. 158

[13] Viaţa Nouă, IV, nr. 158 – Supliment, din 25 iulie n. 1915

[14] Monitorul Bucovinei, Fascicula 17, Cernăuţi în 20 Martie nou 1919, pp. 4-6

[15] Adevărul, Anul 43, nr. 14279, joi 17 iulie 1930, p. 3

[16] Iconar, Nr. 12, Anul I, 1936, p. 6

[17] Monitorul Oficial, Nr. 72, 25 martie 1944, pp. 2612 şi urm.

[18] Monitorul Oficial, Nr. 250, 29 octombrie 1947, pp. 9652-9657

[19] Monitorul Oficial, Nr. 20, 25 ianuarie 1949, pp. 845, 846