Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Părhăuţi

PĂRHĂUŢI. Părhăuţi, satul bucovinean cu o minunată biserică din piatră, din păcate nevalorificată ecumenic şi turistic şi cu un cimitir pitoresc, în care odihnesc mlădiţele unor vestite neamuri bucovinene, beneficiază de o atestare târzie, deşi vechile tradiţii bucovinene spun că în Părhăuţi şi-ar fi avut reşedinţa, cu veacuri înainte de descălecat, legendarul stăpânitor de turme Dediul. Prima atestare documentară a satului datează din 20 iunie 1644, când zvânturatul boier Ieremie Murguleţ, cel mai mare dintre fraţii Murguleţ, fii ai marelui armaş Toader Murguleţ, moşteneşte „jumătate din satul Părhăuţi, partea de jos, cu casă şi pivniţă”. Jumătatea aceea de sat ajunge, apoi, cică moştenită de la Toader Murguleţ, care ar fi lăsat-o prin testament, în 15 octombrie 1659, „lui Ionaşco Balşu şi lui Tudosie Dubău şi mătuşilor sale, Biluşcăi şi Solomiei”, în posesia lui Tudose Dubău, care-şi însuşise, la fel de necinstit, şi părţi de prin alte sate, aşa că, în 12 aprilie 1667, Măricuţa, jupâneasa lui Cărcu cel Bătrân şi fata lui Toader Murguleţ, îşi caută dreptatea la Divanul domnesc, împreună cu feciorul ei, Neculai Cărcu, şi cu fata, Nastasia căsătorită cu Ene Tica.

1522: Biserica Sfântului Gheorghe din Părhăuţi, ctitorită, în 1522, de marele logofăt Gavril TROTUŞAN, ginerele lui Luca Arbure, era patronată, în 1843, când avea 779 enoriaşi, de Enakaki von KRISTIE (Criste sau Cârste), preot administrator fiind Vasilie MIRONOVICI. În 1876, patroni bisericeşti erau Nicolai de CÂRSTE şi familia de CALMUŢCHI, paroh fiind Ioan ABAGER, care păstorea 1.175 suflete. În 1907, patroni bisericeşti erau George de CALMUŢCHI şi Dimitrie de POPOVICI, paroh fiind Antonie OTT, născut în 1868, preot din 1897, paroh din 1905, iar cantor, din 1903, George AVRAM, născut în 1849.

1659: În 15 octombrie 1669, împărţindu-se moşiile rămase după fostul mare armaş Toader Murguleţ, jumătate de sat Părhăuţi revine lui Ionaşco Balş, lui Tudosie Dubău şi mătuşilor sale, Biluşcăi şi Solomii, cealaltă jumătate de sat revenind Măricăi Cărcoaie.

1669: Văduvă, în 15 noiembrie 1669, şi, de aceea numită „Cărcoaia” şi nu Cărcu, „Maria Cărcoaia, fiica cea mare a lui Toader Murguleţ”, fost mare armaş, dăruieşte „a patra parte de sat Părhăuţi, cu vecini şi toate veniturile, ginerelui meu Gligoraş Gherman vornic”. În 1723, Ieremie Murguleţ cedează surorii sale, Măriuţa, jupâneasa lui Vasile Calmuţchi, partea sa din satul Părhăuţi.

1737: În 14 mai 1737, pentru că Ionaşco Isăcescul murise fără să lase un testament, Grigori Ghica Vodă întăreşte ctitoriei sale, mănăstirea Ilişeşti, „şi a patra parte den tot satul Părhăuţi”.

1774: În 1774, satul avea 74 familii, deci era unul dintre cele mai mari din Bucovina, dar, până în 1784, o familie se mută în alt sat. Emigranţi ardeleni nu se stabilesc la Părhăuţi, satul fiind bine populat, pentru acele vremuri, cu băştinaşi.

1809: În 10 iunie 1809, Iuon Cărste dăruieşte nepotului său, fiul lui Ilie Cărste şătrar, care se numea tot Iuon, jumătatea de sat Părhăuţi, pe care o moştenea, pe linie maternă, de la neamul Murguleţ. Iuon, care va deveni, sub austrieci, Ioan baron Cârste, avea să lase moşia moştenire, în 24 mai 1833, nepotului Ienacachi baron Cârste.

1869: O tipăritură vieneză din 1869, referitoare la organizarea politică și judiciară în țările reprezentate în Împărăţia Austriei, prezintă următoarea administrare în Ducatul Bucovinei: „Administrarea districtului Suceava – Suceava (Oraş cu tribunal districtual) cu Cutul Zamca, Iţcanii Vechi şi Şeptilici, Bosance cu Nemericeni, Podeni, Hriaţca şi Lisaura, Buneşti, Buninţi, Chilişeni, Danila, Găureni, Hatna cu Dărmăneşti, Iacobeşti sau Fogodisten cu Gura Solcii, Slobozia sau Milişăuţii de Jos, St. Ilie, Ipoteşti, Iţacanii Noi, Călineşti Enache cu Vasilache, Călineştii lui Kuparenko, Costâna cu Berindeşti, Liteni, Mereţei, Mihoveni, Mitocul Dragomirnei cu Lipoveni, Părhăuţi, Pătrăuţi pe Suceava, Reuseni, Romaneşti, Rus Mănăstioara, Rus Plavalar cu Rus Poienile, Securiceni, Şcheia, Soloneţ, Stroieşti pe Suceava, Tişăuţi, Todireşti cu Pietroasa, Uideşti, Zahareşti”[1].

1891: Din 1891, funcţiona în Părhăuţi o şcoală cu 2 clase[2].

1891: O listă de subscripţie pentru construirea bisericii ortodoxe din Cacica, din decembrie 1891, încredinţată lui „Petru MATEICIUC, paroch în Părhăuţi”, conţine următoarele nume de localnici: antistele comunal Nicuţă BĂDĂLUŢĂ, Vasile alui Niţu BOCANCEA, Vasile PINELESCU, Vasile BALAN, Samoil HODOROBĂ, Gavril IGNATESCU ROŞCA, Ioan alui Petru NUŢU, Ilena IGNAESCU, Catrina PINTELESCU, Eudochia IGNATESCU, Maranda IGNATESCU, Ioana lui Iordachi NUŢU, Maria lui Georgi BĂDĂLUŢĂ, Elena lui Georgi alui Nică IGNATESCU, Verona DUBEN-MORARIU, Casandra HODOROBĂ, Domnica LEAHU, Ion IRIMESCU, Vasile HALICI IGNATESCU, Georgi ZVENCIUC şi Maria ROMEGA[3].

1895: În 1895, Părhăuţii aveau 1.089 locuitori, păstoriţi de preotul Petru Mateiciuc. Primar al satului era Ilie Bocancea, bunicul viitorului doctor în medicină Dragoş Bocancea, născut în 22 septembrie 1921. Învăţător al satului era Ştefan Franciuc, în vreme ce Alexandru Teleagă era cantor bisericesc, cu şcoală de muzică religioasă, făcută la Cernăuţi.

1902:Însoţirea Raiffeisen s-a întemeiat, la Părhăuţi, în 23 martie 1902, cu 19 părtaşi. În comitetul de conducere figurau numai nume grele ale vremii, precum preşedintele Emilian cavaler de Strişca, directorul Eugen cavaler de Kalmucki, vicepreşedintele Andrei Huber, vicedirectorul Ilie Ignătescu, vistiernicul Antonie Ott; iar ca membri: preotul Petru Mateiciuc, primarul Ilie Bocancea şi învăţătorul Ştefan Franciuc.

Biserica Sfântului Gheorghe din Părhăuţi, ctitorită, în 1522, de marele logofăt Gavril Trotuşan, ginerele lui Luca Arbure

1904, Nicolae Iorga: „Biserica la care mă opresc samănă cu a Mirăuţilor. Ea n-are turn şi pentru a ţinea clopotele s-a făcut înainte… un pridvor cu bolţi deschise în care se văd sfinţi frumoşi şi în rândul de sus al căruia sună chemarea la slujbe. Biserica e pătrată, afară de rotunjirea altarului, în fund, şi pătrunsă de ferestruici ca acelea de la bisericile de sat din vremea lui Ştefan. Încă de pe atunci era aici o biserică de lemn, pe care a făcut-o de piatră, abia supt alt Ştefan, cel Tânăr, la 1522, marele boier şi bogatul stăpânitor Totruşanul, din Totruş sau Trotuş, care-şi îngropase aici mama, Maria, soţia, Ana, şi o rudă, ce a fost vameş al Moldovei, Anjinco… Lângă poartă, pe tăpşanul de iarbă al şanţului, ţerani pletoşi, în cojoace, aşteaptă să-i spovedească preotul, şi de o parte stă o ceată de femei, care stau să li vie rândul, după al bărbaţilor”[4].

1906: „Doctorul Lupu cu orice preţ voieşte să bage vrajba şi urgia şi în băncile populare. Spre a ilustra şi mai bine iubirea de adevăr a dlui Lupu îl provocăm să ne înşire care sunt acele „bănci săteşti spre a scapa pe ţărani de jafurile liftelor străine pribegite”, pe care se făleşte că le-a făcut cu aderenţii săi? Care? Noi ştim numai două: cea din Volcineţ, comuna natală, aproape de tot rutenizată, a dlui Florea Lupu, şi cea din Părhăuţi. Prima e făcută de nepotul dlui Lupu, Alexandru Jijie, care o şi conduce până în ziua de azi, cu mare greu şi cu multe întîrzieri, iar a doua bancă creată de democraţi e cea atât de ridiculă şi atât de mizerabilă din Părhăuţi, pe care au înfiinţat-o democraţii ca contrabalansă băncilor poporale înfiinţate de noi, încă înainte de apariţia lor ca partid. Această bancă se poate privi ca prototipul destoiniciei şi ca cel mai puternic argument al naţionalismului curat, propovăduit de domnii democraţi: statute şi cărţi de gestiune în limba germană, între membri, pleava societăţii omeneşti din comunele Părhăuţi, Costâna şi Todireşti, aşa că înşişi democraţilor li s-a făcut greaţă de opera lor „naţională” şi au desfiinţat renumita lor bancă, operă superbă, creată cu nespusă gălăgie şi alai, iar mai ales cu ameninţări la adresa noastră, care, la urma urmelor, iertînd pe bieţii ţărani înşelaţi de democraţi, i-am reprimit pe cei ce se puteau primi în băncile noastre, acordându-le creditul necesar ca să poată scăpa de beleaua democrată, care a lichidat. Ei, acestea sunt „băncile săteşti” cu care vă puteţi făli; încolo, nu vă arogaţi a vă mândri cu ale noastre. Sau poate în serviciul partidului democrat stătea mult regretatul iniţiator şi inspector al băncilor săteşti, Grigori Filimon, pe care atât de mult l-aţi huiduit, batjocurii şi persecutat, până în mormînt. Chiar după moarte aţi făcut batjocuri de acel bărbat! Sufletul său strigă la ceri în contra celor ce-şi bat joc de idealurile ce el le-a urmărit în viaţă şi pentru care a suferit atît de mult, nu din partea străinilor, ci a democraţilor români, în frunte cu Florea Lupu şi Aurel Onciul”[5].

1907: Adunând „cântece populare româneşti din Bucovina”, care aveau să vadă lumina tiparului sub semnătura nemeritată a lui Mattias Friedwagner[6], în 1940, Alexandru VOEVIDCA a cules folclor şi de la Eugenia TELEAGA (fără vârstă menţionată, în 1907) şi Ana a lui Georgi VACARI (19 ani în 1910) din Părhăuţi.

În 1908, conform Dicţionarului lui Grigorovitza: „Părhăuţi, comună rurală, districtul Suceava, aşezată pe pârâul Soloneţ, în apropiere de confluenţa sa cu râul Suceava. Suprafaţa: 9,11 kmp, populaţia: 1.087 locuitori români, de religie gr. or. Este străbătută de drumul districtual Suceava-Cacica; staţie de drum de fier a liniei Hatna-Câmpulung; are o biserică parohială şi o şcoală populară, cu o clasă. La 1776, aparţinea mazilului Vasile Calmuschi. Pe teritoriul acestei comune s-a zidit, în anul 1522, prin cheltuiala Marelui Logofăt Gavril Trotoşanu, o biserică de piatră, care durează şi azi. Aci s-a găsit o foarte frumoasă brăţară de aur, cu o greutate de 49 ducaşi, precum şi un lanţ tot de aur, admirabil lucrat. Se crede că aceste obiecte ar fi provenind din India şi datează din timpul năvălirii barbarilor. Populaţia se ocupă cu agricultura şi creşterea vitelor. Comuna posedă 817 hectare pământ arabil, 126 hectare fânaţuri, 6 hectare 50 ari grădini, 237 hectare imaşuri, 158 hectare păduri. Se găsesc 34 cai, 378 vite cornute, 400 oi, 230 porci, 24 stupi. Părhăuţi, moşie, cu administraţie specială, districtul Suceava. Suprafaţa: 2,05 kmp; populaţia: 46 locuitori, parte români, parte izraeliţi şi puţini germani; religia gr. or. pentru majoritate, mozaică şi rom. cat. pentru rest. La 1775, forma un singur sat şi moşie cu comuna de azi Părhăuţi, în stăpânirea mazilului Vasile Calmuschi”[7].

1914-1918: Jertfa de sânge pentru Bucovina a fost făcută de „Fruntaşul Vasile Bocancea, Părhăuţi, Regimentul 22, rănit”[8].

1914: „Un ţăran român scapă un tren din mâinile ruşilor. A fost pe timpul Crăciunului, când ruşii, pe neaşteptate, au năvălit în sudul Bucovinei, ajungând la Părhăuţi, la calea ferată ce duce, de la Hatna, la Dorna. Deoarece se ştia, că ruşii au să vină, s-a pornit încă un tren din Hatna, spre Dorna, ducând o mulţime de soldaţi, între aceştia şi comandantul Jandarmeriei din Părhăuţi, neaşteptându-se că ruşii vor ajunge atât de degrabă până la această linie a trenulu. Atunci părintele Ott din Părhăuţi, care afase de pornirea acestui tren, trimite pe gospodarul Ioan Nuţu, din această comună, care e şi lucrător la gara din Hatna, înaintea trenului, ca să-l opească, pentru că cazacii se postaseră la gară, ascunşi după garduri, ca să prindă trenul. Cu primejduirea vieţii sale, Ioan Nuţu a alergat înaintea trenului, reuşind a-l opri înainte de ce a intrat în Părhăuţi, şi a-l întoarce la Hatna. Astfel a scăpat acest brav ţăran trenul şi ostaşii ce erau în el de la prinsoare sigură. Ruşii, văzându-se înşelaţi, s-au răzbunat asupra unui păzitor de la gara din Părhăuţi, în care presupuneau pe acela care a oprit trenul, bătându-l amarnic şi prădându-i totul. Fapta aceasta frumoasă a lui Ioan Nuţu merită toată lauda şi recunoştinţa”[9].

1916: Colecta pentru cei amputaţi şi orfanii celor căzuţi în luptă are drept ofrandă şi contribuţia impresionantă infanterisului din Arbeiter Abtig I/41 Constantin Pentelescu, din Părhăuţi, de 4 coroane[10].

1921: „Potrivit dispoziţiunilor art. 12 şi 23 din regulamentul pentru Congresul bisericesc ortodox român al Arhidiecezei Bucovinei, convocat, prin înaltul Decret Regal Nr. 2513 din 17 Iunie 1921, pe ziua de 3 Octombrie, la Cernăuţi, se publică următoarea listă a patronilor bisericeşti particulari, de lege drept credincioasă răsăriteană, îndreptăţiţi la alegerea de 6 reprezentanţi pentru acest Congres: Calmuţchi George de, erezii (Constantin Calmuţchi, Hărlău, Dimitrie Calmuţchi), funcţionar la fabrica de zahăr Roman, şi Vasile Calmuţchi, inspector la C. F. R. Cernăuţi, (Părhăuţi), compatroni”[11].

1936: „Morţii războiului erau aproape uitaţi de către dregătoriile din acest sat bucovinean. Dar legionarii şi-au adus aminte de ei şi le-au ridicat frumosul monument pe care-l vedem în chipul de alături. E înalt de 9 metri şi a fost repede isprăvit, cu toate că prefectul judeţului a încercat, de 2 ori, să oprească lucrarea. / A fost sfinţit, la 19 iulie 1936, de 6 preoţi, de faţă fiind o mie de legionari. Au preamărit fapta legionarilor: Părintele Hnidei şi dl Dr. Mitric, iar din partea legionarilor au răspuns comandanţii Lauric, Biceagă şi prof. Ionescu. Legionarul Strobel, care a condus lucrarea, a fost arestat în ajunul sfinţirii, ca să nu se poată bucura de sărbătoarea legionară. A mai fost de faţă, la sfinţire, şi o echipă de legionari de la tabăra Părhăuţi, veniţi pe jos, în marş”[12]. // „În comuna Părhăuţi, Suceava, a fost, în vara aceasta, o tabără de muncă legionară, unde s-au făcut cărămizi pentru o Casă Naţională. Tabăra „Regele Carol II”, căci aşa se numeşte, avea arborat un drapel naţional, pe o parte cu zvastica, iar pe cealaltă, cu semnul partidului „Totul pentru Ţară”. Drapelul acesta însă nu le convenea autorităţilor, în frunte cu prefectul Cojocaru, care au trimis jandarmii să-l confişte. / Într-una din zilele lunii trecute, cei 7 legionari din tabără s-au pomenit cu peste 40 de jandarmi, care, cu forţa, au dorit să ia drapelul. Deşi puţini la număr, legionarii s-au împotrivit în mod eroic, dar, după mai multe lovituri primite, drapelul a fost rupt în mai multe bucăţi de către jandarmi. / Cunoscând că tabăra poartă numele M. S, Regelui, iar drapelul e tricolorul românesc, ne întrebăm: când se va pedepsi acest om, ce stă în fruntea judeţului şi care îşi bate joc de sentimentul nostru naţional?”[13].

1943: „Se numesc cu titlul definitiv, pe ziua de 1 septembrie 1943[14], următorii învăţători şi învăţătoare: Bâcu Ana, comuna Părhăuţi, jud. Suceava, media 8,17”.

1944: Prin ordinul „Nr. 63.175 din 20 martie 1944, se înaintează 1a gradul II în învăţământul primar, pe ziua de 1 septembrie 1943, următorii învăţători şi învăţătoare, care au reuşit la examenele de înaintare la gradul II, din sesiunea August 1943, la Centrul Cernăuţi, cu notele arătate în dreptul fiecăruia[15]: Cocârlă Vasile, comuna Părhăuţi, media 7,75”.

1945: „Prin Ordinul Nr. 319.634 din 15 Noemvrie 1945[16], se fixează, pe data de 1 noemvrie 1945, următorii învăţători la şcoalele aratate în dreptul fiecăruia: Voloşincu Felicia, la Părhăuţi, p. 8”.

1947: „Având în vedere raportul cu Nr. 16.799 din 1947 al Inspectoratului şcolar regional Suceava, înregistrat sub Nr. 264.182 din 1947[17], următorii învăţători se repartizează, pe data de 1 septembrie 1947, la şcolile primare indicate în dreptul fiecăruia: Isopescu Xenofon, de la Stroeşti, la Părhăuţi; Isopescu Aurelia, de la Stroeşti, la Părhăuţi; Holeţec Constantin, de la Părhăuţi, la Todireşti”; „Ştefănucă Leoeadia, de la Părhăuţi, la Iţcani, post IX; interese familiare”[18].

La Părhăuţi s-a născut, în 9 octombrie 1896, istoricul Vasile Ignătescu.