Cronici sentimentale | Dragusanul.ro - Part 82

Evenimentul Horbovanu. Cronica lui Victor T. Rusu

DSC_1938

*

Undeva, în cumpăna unei nopţi de iunie a anului 1952, într-o căsuţă de pe malul stâng al Moldovei, din Câmpulung, au năvălit securiştii. Într-un pat, dormea, lângă mama ei, o fetiţă de 9 ani, Cornelia, care avea să ajungă, peste decenii, profesor universitar la Iaşi şi şefă a catedrei de limba engleză, iar în celălalt pat, lângă tatăl lui, un băieţel de doar 5 anişori, Nanu, acum celebru avocat, om de afaceri şi ecologist din Câmpulung Moldovenesc.

*

Intraţi în casă, securiştii s-au năpustit asupra cărţilor, bolborosind: “Eminescu? Legionar!… Creangă? Legionar, dă-l în mă-sa!… Blaga? Legionar şi ăsta!” şi aşa mai departe. După ce au confiscat toate cărţile şi armele de vânătoare ale lui Ilie Ilisei, ulterior Erou al Umanităţii, pentru că a salvat sute de vieţi de evrei, de ucraineni şi de români bucovineni (pe ucraineni şi pe români, procurându-le mărturia unui om sărac din Fundu Moldovei, cum că oamenii aceia au trecut în România în 1940 şi că ar fi lucrat, la stâna lui, deşi bietul om nu avea oi, iar refugiaţii se retrăseseră în 1944), apoi i-au pus cătuşele lui Ilie Ilisei şi l-au scos din casă, încadrat între arme.

*

Cornelia şi mama ei au izbucnit în ţipete şi în lacrimi, iar Nanu Ilisei, pe atunci un băieţei de doar 5 anişori, şi-a făcut auzit glasul: “Nu plângeţi, tata pleacă la vânătoare şi se întoarce!”.

*

Ajuns la Suceava, Ilie Ilisei a văzut, în curtea interioară a închisorii, cum se ardeau cărţile vechi ale neamului nostru. Din mai 1952, până în septembrie 1952, în curtea interioară a închisorii din Suceava a fost incinerată memoria acestui neam, şi aşa puţină şi, în fond, eroică, fiind tezaurizată doar de vizionari. La fel se întâmplase în toată ţara, iar Ion I. Nistor, care refuzase să ardă cărţile din biblioteca Academiei Române, a fost arestat şi întemniţat la Sighetul Marmaţiei. La Arbore, Toader Hrib a fost silit să sape o groapă, în grădină, să-şi arunce acolo toate cărţile, apoi securiştii au turnat peste ele petrol lampant şi le-au dat foc.

*

În închisorile şi în lagărele patriei, precum mai toţi deţinuţii politic, Ilie Ilisei a memorat şi poeme ale poeţilor întemniţaţi, dar şi pagini din marea noastră literatură de până atunci, încredinţate de către cei care le ştiau pe de rost. Încet, chinuitor de încet, fiecare om a devenit, în tragicul martiriu, câteva pagini de carte, care trebuiau reîncredinţate neamului, cândva, când va fi fost posibil. “Abia după ce toate cărţile acelea, arse în curţile interioare ale închisorilor, vor fi renăscut, prin noi, din propria lor cenuşă, abia atunci am fi putut liberi să şi murim”, îmi spunea, prin vara anului 1999, Ilie Ilisei, pe când lucram, împreună, “Dosarele suferinţei”.

*

După cinci ani de calvar, fiind judecat în “lotul Flondor”, împreună cu vărul lui, actorul Aurel Vizitiu, ridicat, la Cluj, cu o jumătate de oră înainte de premiera primului său spectacol şi cu 24 de ore înainte de nuntă, Ilie Ilisei, pus în libertate, s-a întors la Câmpulung, tot în cumpăna nopţii, şi, intrând în casă, şi-a sărutat, mai întâi, băieţelul pe frunte, care dormea în patul tatălui său. Sărutul l-a trezit pe Nanu Ilisei, care deja împlinise 10 ani, dar care, mânat de un tainic alean, a strigat din răsputeri. “Uraaa! S-a întors tata de la vânătoare!”.

*

Din 1999, de când am început să ştiu, am căutat şi alte confirmări, apoi am tot vrut să mă dezic de incalificabila crimă împotriva identităţii neamului meu. Când am ştiu cum trebuie să o fac, am înfiinţat manifestarea Comemorarea “Arderea Cărţilor Bucovinei”, cu gândul de a recupera memorie şi de a sprijini apariţia literaturii vremii noastre. An de an, am căutat, am cules şi, apoi, am aşezat în rafturile bibliotecilor cărţi de Ion Grămadă, până atunci ignoratul Erou şi mare prozator al Bucovinei, Ciprian Porumbescu, ca poet (la anul se împlinesc 150 de ani de la debutul lui ca poet în “Familia”), Dimitrie Dan, T. Robeanu, Vasile Gherasim, Constantin Sasu, George Damian, George Gavrileanu, Constantin Ştefuriuc şi aşa mai departe.

*

În acest an, când voi publica “Se naşte Dumnezeu”, de Vasile Gherasim, şi “Bucovina şi suferinţele ei / 1914-1918” (pentru că nu exista o astfel de recuperare de memorie), întâmplarea a făcut să încep comemorarea cu cartea lui Constantin Horbovanu, “Cu cărţile pe faţă” şi să se transforme, în prima zi, Comemorarea “Arderea Cărţilor Bucovinei” într-un admirabil eveniment Constantin Horbovanu, pe care îl narează, fotografic, şi poetul artist fotograf Victor T. Rusu, în imaginile care urmează (am scos doar fotografiile cu mine, pentru că nu-şi au rostul; nu eu contez, ci tot ceea ce se întâmplă datorită faptului că, de la Iraclie Porumbescu, încoace, în Bucovina au trăit, trăiesc şi vor trăi oameni, prin casele cărora vin să se închine şi să se spovedească, în nopţi de nesomn, orele astrale ale neamului nostru).

*

DSC_1902

DSC_1898

DSC_1905

DSC_1906

DSC_1907

DSC_1908

DSC_1909

DSC_1914

DSC_1916

DSC_1918

DSC_1919

DSC_1920

DSC_1921

DSC_1922

DSC_1923

DSC_1925

DSC_1927

DSC_1928

DSC_1929

DSC_1931

DSC_1934

DSC_1937

*


Nicolae Crasi, un mare pictor neştiut (II)

Casa cu pictor 2

*

La vreo doi kilometri de Suceava, într-o casă de pe dealurile domoale ale Ipoteştilor, marcată cu o insolită carte de vizită (o frescă), trăieşte Nicolae Crasi, un artist plastic înăscut, despre existenţa căruia nu am ştiut nimic, până în această săptămână, când l-am însoţit pe vărul lui, Radu Iaţcu, doar ca să-mi arate “un artist mai mare” ca el. Fiind noi vechi, ba chiar străvechi prieteni, cunosc bine opera plastică a (mai nou) arhitectului francez Radu Iatzko, iar provocarea m-a făcut curios.

*

Verii artişti plastici Nicolae Crasi şi Radu Iaţcu

Verii artişti plastici Nicolae Crasi şi Radu Iaţcu

*

Nicolae Crasi lucra, în grafică şi pictural, o mărturisire artistică a caselor vechi din satul lui natal, deja invadat de mătăhăloasele făloşenii arhitecturale şi ale sucevenilor cu bani, dar şi ale multora dintre ipoteşteni, dar, fotografiind lucrările lui Crasi, în ordinea întâmplătoare a dezvăluirii, am decis să redau starea de fapt fără decupaje şi în naturaleţea descoperirii unei opere temeinice, pe care, împreună cu Emil Ursu, cu fiul meu, Andi, şi cu Mihnea Blidariu, premeditez să o scot la iveală, într-un mod cât mai spectaculos posibil, printr-o expoziţie de autor. Prima personală din viaţa pictorului pictor Nicolae Crasi.  Deocamdată, reproduc, doar câte şapte pe zi, fotografiile făcute în grabă, dar şi într-un firesc al aderenţei la mit (în afară de înfăţişările artelor, prin care ni se dezvăluie, clipă de clipă, bunul Dumnezeu, eu nu cunosc şi nu recunosc alte mituri).

*

Grafica 8

Grafica 9

Grafica 10

Grafica 11

Grafica 12

Grafica 13

Grafica 14

*


Umor cu cântec şi un public de excepţie

h Angelescu si Horbovanu

*

Rareori şi doar la Vatra Dornei, Corlata, Gura Humorului şi Calafindeşti mi-a fost dat să văd un public precum cel care s-a adunat, astăzi, 19 mai 2016, în Sala “Elena Greculesi” a Bibliotecii Bucovinei “I. G. Sbiera” din Suceava, publicul lui Constantin Horbovanu. Un public care îi seamănă şi pe care el îi reprezintă, printr-un fel aparte al luminilor din noi, pe care îl numim umor.

*

h Constantin Horbovanu

*

Un public tonifiant, care l-a reînviat pe cantautorul Cornel Angelescu până la a izbuti unul dintre cele mai frumoase concerte ale sale, un public frate şi icoană, care îţi vindecă sufletul şi care i-a inspirat, în discursuri impecabile, pe toţi vorbitorii, începând de la Gabriel Cărăbuş, directorul bibliotecii, savurosul umorist Ştefan Stroe, George Sauciuc, Gabriela Teişanu, Tiberiu Cosovan, Mircea Sfichi, Mircea Nanu Muntean sau tânăra critic de artă, “fata adoptată” spiritual de Constantin Horbovanu, şi pe care n-am izbutit să o pozez, pentru că era argint viu, inclusiv prin spirit, nu alta, sau domnul profesor de literatură din Udeşti, al cărui nume, dintr-un lapsus inexplicabil, îmi scapă acum.

*

Gabriel Cărăbuş

Gabriel Cărăbuş

Ştefan Stroe

Ştefan Stroe

George Sauciuc

George Sauciuc

Gabriela Teişanu

Gabriela Teişanu

Tiberiu Cosovan

Tiberiu Cosovan

Mircea Sfichi

Mircea Sfichi

Domnul profesor din Udeşti

Domnul profesor din Udeşti

Mircea Nanu Muntean

Mircea Nanu Muntean

*

Discret, radiind de fericirea sărbătorii sale, de trăirea “Cu cărţile pe faţă”, Constantin Horbovanu respira cu nesaţ şi cântecele lui Cornel Angelescu, şi cuvintele care îi omagiau şi caracterul, dar şi “umorul de caracter”, cum inspirat a formulat domnul profesor de literatură din Udeşti, caracterizând literatura pe care o scrie şi publică umoristul Constantin Horbovanu, cartea lansată fiind introdusă în programul editorial al Centrului Cultural “Bucovina”, la fel de inspirat, de managerul Viorel Varvaroi.

*

Constantin Horbovanu şi Victor Rusu

Constantin Horbovanu şi Victor Rusu

Cornel Angelescu şi Constantin Horbovanu

Cornel Angelescu şi Constantin Horbovanu

Constantin Horbovanu

Constantin Horbovanu

Cornel Angelescu

Cornel Angelescu

h public 1

h public 2

h public 3

h public 4

h public 5

h public 6

h public 7

Colegul meu Lucian Căluşeriu, filmând spectacolul lansării de carte

Colegul meu Lucian Căluşeriu, filmând spectacolul lansării de carte

*

Prietenii lui Constantin Horbovanu, care, din diverse motive obiective, au ratat evenimentul, îl pot retrăi, în curând, pentru că Lucian Căluşeriu, tânărul meu coleg, va posta filmul minunatei întâmplări, cu umor, cu muzică, cu oameni şi cu o carte, imediat după prelucrare, iar noi vă vom da de veste. Noi, pentru că am fost însoţit, în organizarea manifestării, de cea mai bună echipă de slujitori ai culturii care există în acest judeţ: Dănuţ Lungu, Corina Scîntei, Gheorghe Senciuc şi Lucian Căluşeriu.

*

Ce a mai urmat? Din câte îmi aduc eu aminte, a urmat o întruchipare a deplinei fericiri, un zvâcnet dumnezeiesc al sufletului, prin care Constantin Horbovanu s-a închinat, cu evlavie, cititorilor săi. Ceea ce, în fond, fac şi eu, acum, într-un pieziş al nopţii de mai.

*

H Constantin Horbovanu 3

*


Nicolae Crasi, un mare pictor neştiut (I)

Artiştii plastci Nicolae Crasi şi Radu Iaţco, la Ipoteşti

Artiştii plastci Nicolae Crasi şi Radu Iaţco, la Ipoteşti

*

Ieri, pe la 10, m-a căutat arhitectul şi artistul plastic francez Radu Iatzko (Iaţco sau Iaţcu), originar din Ipoteştii Sucevei. “Hai, repede, să îţi arăt un pictor mare!”, m-a luat Radu pe nepregătite, dar decis şi ultimativ. Şi mi-a arătat, din ochi, maşina lui, de parcă ar fi vrut să îmi reamintească faptul că, în urmă cu vreo două decenii, după ce m-a vizitat acasă, încercând să mă atragă în nu mai ţin minte ce proiecte publicistice bucureştene şi, pentru că nu a izbutit, a plecat înciudat. A treia zi, am văzut, într-un ziar, fotografia maşinii lui, făcută praf într-un accident, şi titlul greoi, care făcea ştire că şoferul autoturismului s-a prăpădit.

*

L-am plâns pe Radu Iaţcu, vreme de vreo trei ani, l-am plâns pe bune, cu lacrimi scurse des şi fără voie pe obraz, când, pe neaşteptate, după vreo trei ani, am dat nas în nas cu el, pe strada Grigore Ureche, din Zamca, şi i-am zis: “Spune-mi, te rog, că nu am o nălucire! Asigură-mă că văd doar ceea ce şi există, că eşti cu adevărat viu!”. Radu a râs, apoi mi-a povestit că împrumutase maşina unui văr şi că acesta, circulând cu mult prea mare viteză, a sfârşit prin vecinătatea fostei uzine electrice a Sucevei.

*

Radu Iaţcu e un şofer excelent, calm şi prevăzător, care a bătut Europa în lung şi în lat, căutându-şi destinul. Aşa a ajuns să facă, în Franţa, târziu pentru alţii, dar nu şi pentru el, Facultatea de Arhitectură şi să-şi găsească, apoi, un loc bine conturat în arhitectura vestică, “parafat” şi de ciocnirea unei cupe cu şampanie cu fostul preşedinte al Franţei.

*

Intrăm în Ipoteşti, în satul vechi, acolo unde, odinioară, îmi însoţeam bunicele sau părinţii la cel mai bun cojocar din zonă şi, deodată, printre splendidele case, în stil consacrat, de pe coastele de deal din Ipoteşti, am zărit casa pictorului, marcată vizibil, cu o insolită “carte de vizită”:

*

Ipoteştii Sucevei. Casa pictorului Nicolae Crasi

Ipoteştii Sucevei. Casa pictorului Nicolae Crasi

*

Nicolae Crasi, un fel de Taras Bulba, cu falnice mustăţi zaporojene, cu priviri senine şi înveselitoare, cum numai la regretatul pictor Ion Grigore am mai aflat, trăieşte în lumea lui, o lume durată pe voinţa de a lăsa Ipoteştilor cât mai multe lucrări cu case vechi, reprezentate şi grafic, şi pictural, cu rol de tezaur de memorie, înfăşurat delicat în sufletul lui generos. Între timp, adică în clipele care-i mai rămân după trăirea mărturiilor şi după treburile gospodăreşti, Nicolae Crasi îşi exersează peniţa şi pensula ba cu reproducerea unor opere aparent imposibil de reprodus, ba cu opere proprii, năvalnice, dinamice şi ameţitoare. În casă, o singură lucrare (cred că o reproducere, aceiaşi cu cea de afară), lângă un felinar, de parcă nu ar fi casa unui pictor, şi nimic altceva, care să îi desconspire vocaţia:

*

Tabloul din casa

*

Apoi vin lucrările originale, pe care Radu Iaţco le tot mută, de pe masa din centrul camerei, ca să le pot poza.  Nu intenţionez să decupez fotografiile, pentru că, spre deosebire de artiştii plastici, care au de prezentat opere, eu am de prezentat o stare, o realitate dumnezeiască, fremătătoare, care există dincolo de măruntoşenia fiecărei zile. Iar Nicolae Crasi ţopăie pe lângă noi, explicând ici şi colo, cu precipitarea unui cazac de odinioară, care intră în luptă, fără să fi apucat o duşcă de vodcă. Iar “duşca de vodcă” a lui Nicolae Crasi este desăvârşirea: “Aici ar mai trebui pus ceva, dar încă nu văd cu sufletul ce anume!” sau “Grafica asta nu e terminată; dar nu crezi că aşa ar trebui să rămână?” şi aşa mai departe.

*

Opera lui Nicolae Crasi mă copleşeşte într-atât, încât decid, în vreme ce fotografiez, să-i vehiculez lucrările, câte doar şapte pe zi, cât mai mult timp, să scriu ceva şi pentru “Monitorul de Suceava” şi să-i organizez insolitului artist din Ipoteşti, împreună cu Emil Ursu, o expoziţie personală amplă. Puteţi vedea lucrările lui Nicolae Crasi şi pe pagina lui de Facebook, dar nimic nu egalează contactul vizual direct şi, tocmai de aceea, e obligatoriu să-i organizez o expoziţie.

*

Arta lui Nicolae Crasi, bazată pe înrudiri tehnice de expresie diverse, e unică, are stil, adică o dezlănţuită desferecare de forme şi de culori, o ameţitoare cavalcadă de lumină străfulgerată (ce altceva este viaţa omului?). Mână sigură, desen exemplar, imaginaţie dinamică şi mistuitoare, dar şi o nostalgie a departelui (nu a depărtării) copleşitoare. Dar, înainte de a continua, în ziua care va urma, haideţi să vă arăt doar şapte lucrări, în ordinea în care fuseseră depozitate în lăzile secrete de zestre adevărată ale Ipoteştilor:

*

Grafica 1

Grafica 2

Grafica 3

Grafica 4

Grafica 5

Grafica 6

Grafica 7

*


Uimitorul pictor Carmel Georgescu

Carmel Georgescu Portret

*

Carmel Georgescu, artistul artist, care s-a văzut nevoit să-şi ia lumea în cap, pentru că în judeţul electoral Suceava nu găsea un loc de muncă, a izbutit, în Germania, să ajungă la o desăvârşire artistică incredibilă, care consacră dimensiunea talentului său ieşit din comun. Trecând, de la pictură abstractă – pe care nu a abandonat-o, la portret şi la peisaj, Carmel Georgescu îşi pune în valoare calităţile novatoare, care probează înnăscutul, şi ca suflet, şi ca minte, şi ca armonie a sufletului şi a minţii, care se numeşte, dintotdeauna, artă.

*

Carmel Georgescu peisaj

*

Carmel Georgescu

Carmel Georgescu


Pagina 82 din 110« Prima...102030...8081828384...90100110...Ultima »