Evenimentul Horbovanu. Cronica lui Victor T. Rusu

*

Undeva, în cumpăna unei nopţi de iunie a anului 1952, într-o căsuţă de pe malul stâng al Moldovei, din Câmpulung, au năvălit securiştii. Într-un pat, dormea, lângă mama ei, o fetiţă de 9 ani, Cornelia, care avea să ajungă, peste decenii, profesor universitar la Iaşi şi şefă a catedrei de limba engleză, iar în celălalt pat, lângă tatăl lui, un băieţel de doar 5 anişori, Nanu, acum celebru avocat, om de afaceri şi ecologist din Câmpulung Moldovenesc.

*

Intraţi în casă, securiştii s-au năpustit asupra cărţilor, bolborosind: “Eminescu? Legionar!… Creangă? Legionar, dă-l în mă-sa!… Blaga? Legionar şi ăsta!” şi aşa mai departe. După ce au confiscat toate cărţile şi armele de vânătoare ale lui Ilie Ilisei, ulterior Erou al Umanităţii, pentru că a salvat sute de vieţi de evrei, de ucraineni şi de români bucovineni (pe ucraineni şi pe români, procurându-le mărturia unui om sărac din Fundu Moldovei, cum că oamenii aceia au trecut în România în 1940 şi că ar fi lucrat, la stâna lui, deşi bietul om nu avea oi, iar refugiaţii se retrăseseră în 1944), apoi i-au pus cătuşele lui Ilie Ilisei şi l-au scos din casă, încadrat între arme.

*

Cornelia şi mama ei au izbucnit în ţipete şi în lacrimi, iar Nanu Ilisei, pe atunci un băieţei de doar 5 anişori, şi-a făcut auzit glasul: “Nu plângeţi, tata pleacă la vânătoare şi se întoarce!”.

*

Ajuns la Suceava, Ilie Ilisei a văzut, în curtea interioară a închisorii, cum se ardeau cărţile vechi ale neamului nostru. Din mai 1952, până în septembrie 1952, în curtea interioară a închisorii din Suceava a fost incinerată memoria acestui neam, şi aşa puţină şi, în fond, eroică, fiind tezaurizată doar de vizionari. La fel se întâmplase în toată ţara, iar Ion I. Nistor, care refuzase să ardă cărţile din biblioteca Academiei Române, a fost arestat şi întemniţat la Sighetul Marmaţiei. La Arbore, Toader Hrib a fost silit să sape o groapă, în grădină, să-şi arunce acolo toate cărţile, apoi securiştii au turnat peste ele petrol lampant şi le-au dat foc.

*

În închisorile şi în lagărele patriei, precum mai toţi deţinuţii politic, Ilie Ilisei a memorat şi poeme ale poeţilor întemniţaţi, dar şi pagini din marea noastră literatură de până atunci, încredinţate de către cei care le ştiau pe de rost. Încet, chinuitor de încet, fiecare om a devenit, în tragicul martiriu, câteva pagini de carte, care trebuiau reîncredinţate neamului, cândva, când va fi fost posibil. “Abia după ce toate cărţile acelea, arse în curţile interioare ale închisorilor, vor fi renăscut, prin noi, din propria lor cenuşă, abia atunci am fi putut liberi să şi murim”, îmi spunea, prin vara anului 1999, Ilie Ilisei, pe când lucram, împreună, “Dosarele suferinţei”.

*

După cinci ani de calvar, fiind judecat în “lotul Flondor”, împreună cu vărul lui, actorul Aurel Vizitiu, ridicat, la Cluj, cu o jumătate de oră înainte de premiera primului său spectacol şi cu 24 de ore înainte de nuntă, Ilie Ilisei, pus în libertate, s-a întors la Câmpulung, tot în cumpăna nopţii, şi, intrând în casă, şi-a sărutat, mai întâi, băieţelul pe frunte, care dormea în patul tatălui său. Sărutul l-a trezit pe Nanu Ilisei, care deja împlinise 10 ani, dar care, mânat de un tainic alean, a strigat din răsputeri. “Uraaa! S-a întors tata de la vânătoare!”.

*

Din 1999, de când am început să ştiu, am căutat şi alte confirmări, apoi am tot vrut să mă dezic de incalificabila crimă împotriva identităţii neamului meu. Când am ştiu cum trebuie să o fac, am înfiinţat manifestarea Comemorarea “Arderea Cărţilor Bucovinei”, cu gândul de a recupera memorie şi de a sprijini apariţia literaturii vremii noastre. An de an, am căutat, am cules şi, apoi, am aşezat în rafturile bibliotecilor cărţi de Ion Grămadă, până atunci ignoratul Erou şi mare prozator al Bucovinei, Ciprian Porumbescu, ca poet (la anul se împlinesc 150 de ani de la debutul lui ca poet în “Familia”), Dimitrie Dan, T. Robeanu, Vasile Gherasim, Constantin Sasu, George Damian, George Gavrileanu, Constantin Ştefuriuc şi aşa mai departe.

*

În acest an, când voi publica “Se naşte Dumnezeu”, de Vasile Gherasim, şi “Bucovina şi suferinţele ei / 1914-1918” (pentru că nu exista o astfel de recuperare de memorie), întâmplarea a făcut să încep comemorarea cu cartea lui Constantin Horbovanu, “Cu cărţile pe faţă” şi să se transforme, în prima zi, Comemorarea “Arderea Cărţilor Bucovinei” într-un admirabil eveniment Constantin Horbovanu, pe care îl narează, fotografic, şi poetul artist fotograf Victor T. Rusu, în imaginile care urmează (am scos doar fotografiile cu mine, pentru că nu-şi au rostul; nu eu contez, ci tot ceea ce se întâmplă datorită faptului că, de la Iraclie Porumbescu, încoace, în Bucovina au trăit, trăiesc şi vor trăi oameni, prin casele cărora vin să se închine şi să se spovedească, în nopţi de nesomn, orele astrale ale neamului nostru).

*

*