Bucovina 1914-1918. Cronologia suferinţei (II)
*
1916
*
5 ianuarie 1916: „Mari pierderi germane în Bucovina; ruşii avansează spre Transilvania; ei au ocupat Ilişeşti, Gura Humorului şi Bucşoaia” (Le Progrès, 6 ianuarie 1916).
6 ianuarie 1916: „Un comunicat din Petrograd anunţă, în sfârşit, în această dimineaţă, că austriecii au evacuat Cernăuţii. Ruşii vor să ocupe oraşul, dacă nu au făcut-o până în această clipă. Este a patra oară când capitala Bucovinei îşi va schimba ocupantul, de la începutul războiului” (L’Ouest Éclair, 6 ianuarie 1916).
7 ianuarie 1916: „Times a primit de la Bucureşti, următoarea telegramă, datată vineri (7 ianuarie – n. n.): O teribilă canonadă se putea auzi de la Dorohoi, oraş românesc aflat la 30 de mile de locul bătăliei. După un prim eşec al asaltului poziţiilor austriece, ruşii au izbutit să forţeze intrarea în Bucovina şi au capturat două poziţii fortificate ale tranşeelor austriece. Ei au ocupat, mai întâi, satele Toporăuţi şi Rarancea şi au sosit în apropierea orăşelului Sadagura. Populaţia districtului de care ţin aceste două sate s-a refugiat la Cernăuţi, care este plin de soldaţi austrieci răniţi şi unde proviziile sunt foarte rare. Criticii militari opinează că ocuparea Cernăuţilor de către trupele ruse este iminentă” (L’Ouest Éclair, 11 ianuarie 1916).
11 ianuarie 1916: În zori, „de la Boian, în sus, se desfăşoară între beligeranţi lupte gigantice, lupte de exterminare, ale căror rezultate sunt dezastruoase”. Austriecii înconjuraseră Cernăuţii cu tranşee, fortificaţii „şi centuri de garduri construite din sârmă electrică” (Adevărul, 28, nr. 10347).
15 ianuarie 1916: Marea bătălie de Anul Nou, din nord-estul Austriei, a început la 24 decembrie stil nou anul trecut şi a durat, fiind întreruptă numai în unele zile, până la 15 ianuarie stil nou 1916, adică, în total, douăzeci şi patru de zile. Numeroase regimente de ale noastre au fost prinse, timp de şaptesprezece zile, într-o luptă neîntreruptă / Sub-şeful Statului Major / Boeler” (Adevărul, 28, nr. 10353).
21 ianuarie 1916, Petrograd: „La nord de Cernăuţi, în regiunea Rarance, am cucerit un sector din poziţiile inamice. În scopul recuceririi lui, inamicii au întreprins trei contraatacuri furioase, care toate au fost respinse, cu pierderi enorme pentru inamic” (L’Ouest Éclair, 5 ianuarie 1916).
*
3-5 februarie 1916: Noi recrutări în Bucovina, comisia pentru recrutări funcţionând în sediul Magistratului din Cernăuţi; o parte dintre ostaşii români din Ardeal fuseseră încazarmaţi, în ianuarie 1916. „Prima a fost făcută la începutul lui decembrie 1914, când au început ruşii a înainta vertiginos spre centrul Bucovinei; a doua, s-a ţinut prin martie 1915, după retragerea ruşilor peste Prut, şi a treia, la începutul lui mai 1915. La prima recrutare, s-au prezentat tineri, de la 18, la 21 de ani, şi toţi dispensaţii, de la 24, la 36 de ani, la a doua, toţi bărbaţii, de la 18, la 42 de ani, şi, la a treia, toţi bărbaţii, de la 18, la 50 de ani” (Adevărul, 28, nr. 10354).
15 februarie 1916, Petrograd: „Autorităţile militare explică relaxarea ofensivei în Bucovina şi Galiţia prin faptul că germanii sunt foarte puternic fortificaţi în teritoriul pe care îl ocupă de mai bine de şase luni” (L’Ouest Éclair, 16 februarie 1916).
*
La Guerre mondiale, 4 iulie 1916: Generalul Leczyski, comandantul Bucovinei
*
2 martie 1916: Sucevenii au aranjat o mare serbare patriotică-naţională a şcolilor primare româneşti, venitul fiind ursit Societăţii Flotei Austriece (Oesterreichischer Flottenverein), iar serbarea s-a ţinut în sala „Dom Polski” (Viaţă Nouă, IV, nr. 178).
14 martie 1916: „Pregătirile militare ruse au crescut, printr-o intensă activitate în Basarabia… Pentru a elimina dificultăţile de deplasare, ruşii grăbesc construirea, în Basarabia, a trei noi căi ferate, între Chilia, Cetatea Albă, Ismail, Reni, Chişinău şi Lipscani. Aviatorii ruşi au semnala o care concetrare de trupe austriece lângă Cernăuţi” (Journal des débats, 14 martie 1916).
*
Harta frontului, 1916 iunie 16 – La Guerre mondiale, 17 iunie 1916
*
10 iunie 1916: Ruşii ocupă Toporăuţii şi Rarancea, iar în ziua următoare, se îndreaptă spre Mahala şi Cernăuţi. De la Boian, tunuri grele japoneze, de 329 mm, coordonate de ofiţeri japonezi şi francezi, bombardează Cernăuţii, iar populaţia Bucovinei o apucă, în grabă, pe calea pribegiei (Adevărul, 29, nr. 10497).
11 iunie 1916: „Comunicat austriac: În partea de nord a Bucovinei au loc, din nou, bătălii încrâncenate. Sub presiunea forţelor inamice superioare, începută cu un dispreţ faţă de pierderile de vieţi omeneşti unică chiar şi printre inamici, a fost nevoie să întrerupem contactul cu adversarul şi să ne retragem trupele… Nimic nu se poate citi, în comunicatul austriac, despre ce se întâmplă la Cernăuţi, dacă oraşul este pierdut, după evacuarea Bucovinei septentrionale la Dobrinăuţi şi, în sud, descoperirea forţelor liniei de pe Prut. Capitala Bucovinei a căzut, deci, pentru a treia oară, sub puterea invadatorilor” (La Guerre mondiale, 13 iunie 1916).
13 iunie 1916: Comunicatul oficial rusesc anunţă că „în sectorul Prutului, între Boian şi Nepolocăuţi, trupele ruseşti s-au apropiat de malul stâng al râului. Lângă capul de punte de la Cernăuţi, o luptă crâncenă mai dăinuieşte” (Adevărul, 29, nr. 10498).
14 iunie 1916: „Marea ofensivă rusă în Galiţia, Volhnia şi Bucovina continuă. Armata generalului Letchinsky a sosit în faţa podului Zaleszisky, care marchează porţile capitalei Bucovinei. Capturarea Cernăuţilor este, deci, iminentă… Austriecii continuă mişcarea de retragere din partea nord-estică a Bucovinei” (Le Rappel, 14 iunie 1916).
14 iunie 1916: „Ruşii sunt la porţile Cernăuţilor, ocupând mahalalele acestui oraş, pe care l-au încercuit, simultan, dinspre nor, sud şi vest” (L’Ouest Éclair, 14 iunie 1916).
15 iunie 1916: Guvernul României primeşte o telegramă, prin care se anunţa că Cernăuţii au fost evacuaţi de către austrieci, care au numit o comisie pentru predarea oraşului, compusă din câte doi reprezentanţi ai fiecărei naţionalităţi. Mitropolitul Repta a fost ridicat şi dus la Dorna. Linia ferată a fost distrusă, de la Cernăuţi, până la Volksgarden, pe o lungime de trei kilometri, pentru a întârzia înaintarea ruşilor. La Iţcani, 80 de locomotive aşteptau, sub presiune, să transporte întreg materialul rulant la Burdujeni, în vreme ce câteva trenuri cu răniţi erau îndreptate spre Vatra Dornei (Adevărul, 29, nr. 10498).
*
17 iunie 1916: Ruşii generalului Lethitake au reluat bătălia pentru pod şi, după o luptă înverşunată, au ocupat, iar, Cernăuţii. „În 12 zile, austriecii au pierdut 300.000 de oameni, între care cel puţin 80.000 morţi şi răniţi, ceea ce constituie 30 la sută din efectivul de 670.000, care se ştie că erau pe acest front” (Adevărul, 29, nr. 10503).
19 iunie 1916: Începe exodul refugiaţilor, care blochează gara din Burdujeni.
20 iunie 1916: „Confirm unei telegrame a autorităţilor române de la frontiera cu Bucovina, un regiment ceh şi un regiment ungar s-au retras din calea ruşilor” (L’Intransigeant, 26 iunie 1916).
20 iunie 1916: Lupte grele la Storojineţ, Frazenthal şi Tereblecea. Între Burdujeni şi Iţcani, coloanele refugiaţilor bucovineni, din toate clasele sociale, blocaseră drumul, dar cei mai mulţi refugiaţi se îndreptaseră direct spre Vatra Dornei (Adevărul, 29, nr. 10504).
20 iunie 1916: La Bucureşti, refugiaţii bucovineni sărbătoresc, seara, ocuparea Cernăuţilor şi a unei mari părţi din Bucovina drept „eliberare de sub jugul austro-ungar” (Adevărul, 29, nr. 10505).
21 iunie 1916: La Suceava, „la amiază, mai întâi a fost zărit un aeroplan rus, survolând deasupra Sucevei, iar după o oră, „prima patrulă rusească, compusă din 24 de cazaci, şi-a făcut apariţia în faţa Burdujenilor, pe şoseaua Iţcani-Suceava; imediat, a urmat o altă patrulă, de 100 soldaţi din cavalerie, care, intrând în Suceava, au preluat oraşul din mâinile noului primar, preotul român Sârbu” (Adevărul, 29, nr. 10506).
22 iunie 1916: „Avansarea vertiginoasă a ruşilor a surprins nu numai populaţia, dar chiar autorităţile au fost înşelate asupra apropierii ruşilor” (Adevărul, 29, nr. 10505).
23 iunie 1916: „La Iţcani s-au prezentat un maior rus şi zece soldaţi pentru a lua oraşul în stăpânire” (Adevărul, 29, nr. 10508).
23 iunie 1916: „Câmpulung este în mâinile ruşilor, după 23 iunie, şi toată Bucovina, susţine comunicatul rus, este în mâinile aliatului nostru” (L’Intransigeant, 26 iunie 1916).
23 iunie 1916: „În 23 iunie, ruşii, după o bătălie agresivă, au ocupat Câmpulung, ceea ce, după ocuparea precedentă a localităţii Kouty, îi pune în posesia întregii Bucovina” (Le Petit Parisien, 26 iunie 1916).
23 iunie 1916: „În Bucovina, ofensiva rusă nu a putut fi oprită. După cucerirea Cernăuţilor, ruşii au continuat ofensiva spre sud şi au traversat Siretul… Odată cu trecerea acestui râu, ruşii au ocupat toată regiunea nordică a Bucovinei. Pe de altă parte, nu putem şti când această ofensivă se va opri. Este sigur că austriecii vor ocupa, din nou, o linie defensivă în Carpaţi, care formează frontiera Bucovinei” (L’Ouest Éclair, 23 iunie 1916).
23 iunie 1916, Petrograd: „Austriecii se retrag întruna în Bucovina. Ofensiva noastră continuă. Am ocupat localităţile Gura Humorului şi Straja, la vest de Rădăuţi. La Vijniţa, aproape de Kouty, am făcut 800 de prizonieri. Inamicul s-a retras în Carpaţi” (L’Ouest Éclair, 24 iunie 1916).
*
18-24 iunie 1916: „Bucovina nu este un sector militar susceptibil de o viaţă proprie… Cernăuţi a căzut, pentru prima dată, la 1 septembrie 1915… dar în 21 octombrie Cernăuţi a fost reocupat de Pflanzer-Baltin… La sfârşitul lui noiembrie, fără mari bătălii, Bucovina se afla din nou sub stăpânire rusească, până la frontiera română: Câmpulung redevenea al slavilor în 6 ianuarie, şi, trei zile mai târziu, înălţimile văii Cârlibaba erau stăpânite de invadatori… Dominaţia străină se întindea din Carpaţi, la Cernăuţi, care a fost „eliberat” după zece zile. Este exact timpul care le-a fost suficient ruşilor, pentru recucerire, după 17 iunie 1916. Deci, Cernăuţii, pentru a treia oară, a căzut, iar grosul aripii drepte Pflanzer s-a retras spre vest, prin valea Ceremuşului, în timp ce detaşamente răzleţe angajau lupte, în retragere prin văile semi-circulare şi paralele Siretului Mare şi Siretului Mic, ale Sucevei şi Moldovei. Localităţile de şes ale provinciei au fost evacuate spre frontiera română, pentru că ruşii, avansând asupra ariergărzilor, au putut să cucerească Siretul, în 10 iunie, pătrunzând până în valea Sucevei, a doua zi, şi ocupând Rădăuţii, în 21 iunie, în aceeaşi seară ajungeau la Gura Humorului, poarta văii Moldovei, unde nu au întâlnit altă rezistenţă, ajungând la Câmpulung în 23 iunie. Austriecii au pierdut 2.000 de prizonieri şi s-au repliat în munţii dintre Moldova şi Bistriţa Aurie. În această ultimă vale, în care se află Iacobeni şi Cârlibaba, cu fortificaţii pe înălţimi, ruşii încă nu au purces, întărindu-se la Pojorâta” (La Guerre mondiale, 1 iulie 1916).
24 iunie 1916: „Petrograd: Pentru ocuparea oraşului Gura Humorului, armata generalului Letchitsky a încolţit toată aripa dreaptă a generalului Pflanzer, la frontiera României” (Le Journal, 25 iunie 1916).
25 iunie 1916: „Comunicat austriac: În Bucovina, trupele noastre au ocupat noi poziţii între Câmpulung şi Iacobeni. Am evacuat înălţimile Berhomet şi Vijniţa, fără intervenţia inamicului” (La Guerre mondiale, 27 iunie 1916).
25 iunie 1916: Alt comunicat austriac precizează că, „în Bucovina, trupele noastre au stabilit noi poziţii, între Câmpulung-Iacobeni. Înălţimile de la sud de Berhometh-Viznitz au fost evacuate de noi, fără intervenţia duşmanului” (Adevărul, 29, nr. 10510).
27 iunie 1916: „În Bucovina, ruşii au luat Câmpulung şi îşi urmează inamicii spre Iacobeni, de-a lungul frontierei româneşti din munţi. Luarea oraşelor Câmpulung şi Kuty (în Galiţia – n. n.), spun ruşii, pune întreaga Bucovina în mâinile noastre” (Le Petit Journal, 27 iunie 1916).
29 iunie 1916: „Comunicat rus: Inamicul, încercând să oprească ofensiva noastră în Bucovina, a împiedicat, în multe locuri, cu toate mijloacele posibile, construind poduri sau demolându-le pe cele construite. În ciuda acestora, pontonierii noştri şi trupele de geniu au biruit toate obstacolele şi şi-au făcut, cu succes, datoria” (Bulletin quotidien, 30 iunie 1916).
*
Harta frontului 1916 iulie 10 – La Guerre mondiale, 11 iulie 1916
*
2 iulie 1916: „Avansarea ruşilor în Bucovina continuă… Este a treia oară când eroicii noştri aliaţi pătrund în Cernăuţi, de la începutul războiului, dar este pentru prima dată când austriecii apără acest oraş nefericit, pe care l-au evacuat de fiecare dată când ruşii se apropiau” (L’Indépendant du Berry, 2 iulie 1916).
2 iulie 1916: „Duminică, orele 4 după-amiaza, a izbucnit un incendiu la Iţcani, la antrepozitele Statului, construite de curând, şi la magazia bogătaşului Hellman. Focul a fost pus şi, din neglijenţă, lăsat să se întindă şi la casele comercianţilor Peretz şi Sonnenfeld şi jandarmeriei. Sentinela rusă de la vamă n-a permis celor de la noi, care s-au grăbit să alerge pentru a stinge focul, şi, cum toate pompele le-au luat austriecii, în retragere, Iţcanii e expus să fie complet distrus. Nu s-a permis nici grănicerilor noştri, care au pompe şi voiau să treacă dincolo, pentru a localiza incendiul” (Adevărul, 29, nr. 10517).
7 iulie 1916: „Am considera ultimele opt zile de război în Bucovina de o importanţă relativă, pentru că Bucovina nu poate servi drept bază pentru o invazie serioasă în Ungaria… Retragerea austriecilor seamănă, aici, cu o anulare a operaţiunilor militare pe termen lung, în aceste văi. Cea a Câmpulungului şi cea a Seletinului, care se află pe cursul superior al râului Suceava şi al Moldovei, sunt conectate între ele prin o rută semicirculară, paralelă cu graniţa şi care trece peste înălţimile Izvor. Împinşi înapoi din Pojorâta, în 25 iunie, austriecii s-au retras, în parte, spre nord-vest de această rută, în parte spre sud-vest, prin Iacobeni” (Bulletin quotidien, 7 iulie 1916).
8 iulie 1916: Ruşii ocupă Fundu Moldovei şi Valea Putnei. La Cernăuţi, funcţiile publice sunt ocupate de basarabeni. „Astfel, dl căpitan Capşa a fost numit prefect de poliţie, dl Levinschi, şef al Siguranţei, avocatul Danielev, ajutor al şefului de Siguranţă” (Adevărul, 29, nr. 10573).
14 iulie 1916: „Peste 15.000 de refugiaţi bucovineni se află pe teritoriul românesc. Printre ei, un mare număr de evrei. Românii refugiaţi au fost avertizaţi că nu au voie să se stabilească în România” (Bulletin quotidien, 14 iulie 1916).
14 august 1916: La Bucureşti, s-a întrunit Consiliul de Coroană, pentru a decide intrarea în război, iar coloanele ziarelor româneşti se transformă în versuri de epopee, mai ales că, în noapte de duminică, 14/15 august 1916, „trupele noastre au atacat frontiera austro-ungară”, iar „ruşii au început a trece în Dobrogea, fiind primiţi cu entuziasm de populaţie” (Adevărul, 29, nr. 10573).
9 august 1916: „Comunicat austriac: În Bucovina, inamicul s-a retras spre nord” (La Guerre mondiale, 11 august 1916).
*
Harta frontului, 1917 iulie 30 – La Guerre mondiale, 31 iulie 1917
*
21 august 1916: „Comunicat austriac: La vest de râul Moldova, pe înălţimile de la sud-est şi sud-vest de Zabie, am capturat 2 ofiţeri şi 188 oameni, dar şi 5 mitraliere, inamicul făcând în van eforturi de a recuceri poziţiile pierdute” (La Guerre mondiale, 23 august 1916).
31 august 1916: „În 31 august, creşterea presiunii ruse produse aşteptata legătură cu aripa dreaptă română, care atunci intrase în munţii Gurghiului. La două culmi muntoase de a cuceri Vatra Dornei, slavii au pus presiune pe trupele colonelului Borgo; ei au forţat bariera Tomnaticul, iar prusienii s-au retras pe coasta nordică” (La Guerre mondiale, 10 septembrie 1916).
*
Harta frontului, 1916 august 30 – La Guerre mondiale, 31 august 1916
*
9 septembrie 1916: „Comunicat austriac: În Bucovina, având în frunte Regimentul de Infanterie Galiţiană nr. 13, şi-a croit un pasaj, pe Moldova, spre Breaza” (La Guerre mondiale, 14 septembrie 1916).
23 septembrie 1916: „Comunicat austriac: În Bucovina, detaşamente de recunoaştere inamice au fost respinse. În afară de aceasta, activitate combatantă minimă” (La Guerre mondiale, 25 septembrie 1917).
24 septembrie 1916: „Este un mare entuziasm faţă de armata rusă, care a ocupat Bucovina, şi românii din nord au sărbătorit împreună intrarea României în război. Locuitorilor Bucovinei, care sunt în bună parte români, le străluceau ochii de bucurie” (Le Miroir, 24 septembrie 1916).
24 septembrie 1916: Comunicat românesc: „Înaintăm la Vatra Dornei şi în munţii Călimanului”; „în Călimani, lupte de artilerie” (Albina, 20, nr. 1-2).
18 decembrie 1916: Comunicatul Marelui Cartier General Român: „Pe frontul generalului arhiducelui Iosef”, se înregistra o „luptă violentă de artilerie în sectorul de la Mestecăneşti, la sud de Bistriţa de aur” (Gazeta Bucureştilor, nr. 6).
19 decembrie 1916: Comunicatul Marelui Cartier General Român: „Patru atacuri ruseşti la Mestecăneşti, pe malul răsăritean al Bistriţei de Aur, s-au prăbuşit în faţa rezistenţei batalioanelor austro-ungare. Mai la sud, duşmanul a fost izgonit din câteva posturi” (Gazeta Bucureştilor, nr. 9).
*
La Guerre mondiale, 1 august 1917: Kerensky, vizitând frontul răsăritean
*
1917
*
20 martie 1917, Petrograd: „Generalul Letchitsky a fost numit comandant şef pe frontul de răsărit. Cum el se găseşte încă în Bucovina, comanda interimară aparţine, până la sosirea lui, generalului Gourko” (Figaro, 27 marie 1917).
9 mai 1917: „Comunicat austriac: În sudul Bucovinei, am respins trupe de recunoaştere ruseşti” (La Guerre mondiale, 11 mai 1917).
5 iulie 1917: Succesul ofensivei ruse în Galiţia şi Bucovina „a provocat un entuziasm mare până la delir în oraşul Fălticeni. Armata rusească din localitate a făcut o procesiune mostră pe străzi, cu muzică şi steaguri roşii, cu diferite inscripţii, între care cea mai de seamă era: Noi vrem războiul până la victoria deplină!” (Bianu, I, p. 145).
*
22-28 iulie 1917: „Diviziile noastre au fost, în ultimele opt zile, aproape de pierderea localităţilor Tarnopol şi Ostrow, această „placă turnantă” a Galiţiei răsăritene, ceea ce ar însemna, pentru ruşi, echivalentul unui ordin de evacuare a teritoriilor austro-ungare, în tot cazul, a celor din vecinătatea de sus a Bucovinei” (La Guerre mondiale, 2 august 1917).
*
La Guerre mondiale, 17 august 1917: Poziţii austriece, în apropiere de Vatra Dornei
*
3 august 1917: „Cel mai important eveniment al zilei, pe frontul de răsărit, este intrarea trupelor austro-ungare în Cernăuţi… Nu va mai dura mult şi întreaga Bucovina va reintra în posesie austro-ungară” (Le Petit Journal, 4 august 1917).
3 august 1917: „Austriecii anunţă că au recucerit Cernăuţii. Eu recunosc, peste tot, că ruşii au opus puţină rezistenţă… Ruşii s-au retras, iarăşi, la graniţa Bucovinei cu Basarabia şi Moldova” (Le Miroir, 19 august 1917).
6 august 1917: „Comunicatul austriac se exprimă astfel: În punctul de joncţiune a celor trei frontiere (transilvană, română şi bucovineană – n. n.), am înlăturat inamicul din localităţile Broşteni şi Holdiţa. În Bucovina sudică, am progresat spre Vama şi Moldoviţa. Pe Suceava, ruşii se repliază spre Rădăuţi. La sud-est de Cernăuţi, suntem atenţi la frontiere” (L’Ouest Éclair, 7 august 1917).
8 august 1917: „Campania din Bucovina poate fi considerată terminată… Între Nistru, la Nord, şi Câmpulung, la sud, operaţiunile militare în Bucovina se desfăşoară pe un front de 100 km. Armata germană mărşăluieşte, spre răsărit, în patru coloane: cea din nord avansează spre Nistru, o parte pe ruta Lemberg, spre Hotin, şi s-a oprit lângă Zbrucz; această coloană are ca ţintă Hotin. O a doua coloană avansează pe amândouă malurile râului Prut; a trecut de Cernăuţi şi se găseşte în contact cu frontiera română. A trei coloană avansează prin oraşul Siret, având ca obiectiv Dorohoi. În sfârşit, a patra coloană mărşăluieşte spre Suceava, având ca ţintă Botoşanii” (L’Echo d’Alger, 8 august 1917).
9 august 1917: „Comunicat rus: La sud de Prut, aproape de satul Solca, inamicul a lansat un atac violent, care a fost respins. În regiunea nord-vestică Şipot-Cotârgaşi, inamicul ne-a atacat cu furie” (La Guerre mondiale, 11 august 1917).
10 august 1917: „Pe întreg frontul ruso-român, precum şi pe frontul din Bucovina şi Galiţia, operaţiunile în curs au luat aşa de mare intensitate, încât ele vor schimba, în curând, situaţia în mod foarte simţitor” (Bianu, I, p. 162).
27 august 1917: „Ion Grămadă, fiu de ţăran din satul bucovinean Zahareşti, ofiţer voluntar în Armata Română, scriitor de frunte şi bun cunoscător al trecutului neamului nostru, a murit moarte de erou pe Valea Trotuşului, luptând pentru realizarea idealului naţional. El a fost un bun profesor al liceului din Cernăuţi; vorbea frumos şi cu căldură; iubit şi mult apreciat de elevii săi; ca chip, avea o înfăţişare voinică şi frumoasă; stăpânit de o minte ageră şi aleasă. Se pregătea şi era aproape să ia doctoratul în litere la Viena (doctorat în litere şi filozofie, pe care îl luase în 16 iulie 1913 – n.n.), pentru care îşi avea preparată teza, tratând despre „Românii la asediul Vienii din anul 1683” (Bianu, I, p. 223).
28 august 1917: „Comunicat oficial rus: În 27 august, inamicul a întreprins o ofensivă spre Noua Suliţă, în regiunea Cernăuţi. Dimineaţă, inamicul a început să bombardeze sectorul nostru între Răchitna şi Prut. Forţată de focul artileriei inamice, infanteria noastră a părăsit poziţiile de la nord de Boian şi a început retragerea spre est” (Le Temps, 30 august 1917).
31 august 1917: „La sud de Zaleszczysky, în Bucovina, toate drumurile duc spre Cernăuţi, la sud-vest de Hotin… Austriecii se apropie de Seletin, pe Suceava. Un alt început de înaintare, în valea Câmpulungului, prin Fundu Moldovei; în fine, un al treilea, în sud, curăţă înălţimile Iacobeni – Valea Putnei” (La Guerre mondiale, 1 august 1917).
*
8 septembrie 1917: În „Bucovina, austrieci stăpânesc, după 8 septembrie, înălţimile din sudul Rădăuţilor” (La Guerre mondiale, 14 septembrie 1917).
8 octombrie 1917: „În Bucovina, unde ruşii au început ofensiva şi au capturat Văşcăuţi, un sat situat la 2 km de oraşul cu acelaşi nume. Ei au făcut 750 de prizonieri, dar au fost nevoiţi să abandoneze, apoi, teritoriul cucerit” (La Guerre mondiale, 9 octombrie 1917).
*
„Czernowitzer Allgemeine Zeitung”, nr. 387, din 10 noiembrie 1918, cu “Proclamaţiunea” bilingvă a generalului Iacob Zadik
*
1918
*
7 martie 1918: „Românii abandonează Bucovina. Cităm comunicatul Vienei: Prin ultimele dispoziţii ale tratatului de pace cu România, românii au evacuat, după 7 martie, teritoriul pe care-l ocupaseră în Bucovina” (Le XIXe siècle, 12 martie 1918).
7 mai 1918: Umilitoarea Pace de la Bucureşti obligă România să acorde „desdăunările pentru supuşii austrieci în România, pe urma pagubelor pricinuite prin pradă, internări şi sechestrări” (Viaţa Nouă, V, nr. 4). „Luni, în 7 mai, în ziua de Sf. George, s-a încheiat pacea între Puterile Centrale şi România. Pierderile teritoriale ale României sunt destul de însemnate. Ea pierde întreg teritoriul dincolo de Dunăre, împreună cu coasta Mării Negre… de la Turnu Severinului, până la Vatra Dornei, aşadar de-a lungul frontierei Transilvaniei către România, hotarul a fost scoborât, de pe piscurile Carpaţilor, la poalele lor. Această îngustă fâşie de ţară, care încinge, ca un colan de apărare, lungul frontierei Ungariei către România, are o suprafaţă de mai bine de 5.000 kilometri pătraţi, aşadar ceva mai mult decât jumătate din ţara noastră, Bucovina… Înspre Bucovina, rectificările de frontieră cuprind un teritoriu de 1.800 kilometri pătraţi. În colţul dinspre Transilvania şi Bucovina, noua frontieră duce, de pe muntele Ceahlău, peste Bistricioara şi muntele Bivol, înspre Cornu Luncii. Ea cuprinde satele Borca, Dragoiasa, Şarul Negri, Şarul Dornei, Arinii, Broşteni, Găineşti ş. a.” (Viaţa Nouă, V, nr. 1).
23 mai 1918: În Bucovina, „a izbucnit, în partea de apus a oraşului Suceava, un foc îngrozitor, care, în scurtă vreme, a cuprins şi nimicit şapte obiecte mari din piaţa gării. Întinsa clădire, cunoscută, odinioară, ca „Crâşma din Târgul Vitelor”, cu clădirile din ogradă au fost prima jertfă a focului năprasnic, care a adus la mizerie numeroase familii, ce locuiau în acele case, nimicindu-le tot avutul” (Viaţa Nouă, V, nr. 1).
29 mai 1918: La Cernăuţi, se înfiinţează „Societatea româno ortodoxă împărătesc jubiliară pentru zidirea unei biserici în Viena” (Viaţa Nouă, V, nr. 5).
*
29 august 1918: „Mitropolitul român Vladimir Repta, din Cernăuţi, a demisionat, cu întreg consistoriul. Biserica română şi fondurile româneşti s-au împărţit în două, numindu-se doi preoţi ortodocşi, Tzimirischi, pentru ucraineni (ruteni), şi Worobchievici, pentru români. Aceasta va să zică distrugerea completă şi definitivă a Bisericii române din Bucovina” (Bianu, II, p. 53).
1 iulie 1918: La Suceava s-a redeschis cadastrul, cărţile funciare urmând să fie la dispoziţia publicului (Viaţa Nouă, V, nr. 5).
4 octombrie 1918: În parlamentul vienez, deputatul bucovinean Isopescu-Grecul preciza: („Noi, cei patru milioane de Români din monarhia austro-ungară, cerem autonomia noastră în cadrul Austriei!”.
12 octombrie 1918: Câţiva români bucovineni, printre care şi Puşcariu, s-au întâlnit în casa lui Isidor Bodea, pentru a discuta situaţia politică nou creată, optând pentru varianta care însemna răul cel mai mic, respectiv unirea cu România. Şi, pentru că aveau nevoie de un lider provenit din rândurile românilor bucovineni get-beget, ei au trimis după Iancu Flondor, care se afla la Storojineţ, pentru a inaugura, împreună, şi prin publicaţia „Glasul Bucovinei”, ceea ce a fost numită de istoriografie drept „acţiunea românească din Octombrie 1918”
17 octombrie 1918: Noul împărat al Austriei, Carol, lansa manifestul imperial, prin care anunţa transformarea Austriei într-o confederaţie de state naţionale autonome, dar toate popoarele fostului imperiu au refuzat manifestul, comitetele naţionale hotărând, practic, constituirea tot atâtor state de sine stătătoare.
17 octombrie 1918: Sextil Puşcariu face sugestia a reclama toată Bucovina pentru România, din moment ce „Austria a intrat în agonie”.
*
22 octombrie 1918: Nicolae Iorga nota, în jurnalul său, că „din Bucovina au plecat austriecii şi chiar ucrainenii” (Iorga, Memorii, II, p. 95), iar în seara zilei următoare scria: „Zota vine la mine, seara, pentru a-mi spune că, la Cernăuţi, s-a auzit tunul, poate al legionarilor ucraineni, aduşi de arhiducele „rutean” Wilhelm, şi că românii din Bucovina cer intrarea trupelor noastre” (Iorga, Memorii, p. 124).
27 octombrie 1918: S-au întrunit, la Cernăuţi, „reprezentanţii poporului român din Bucovina”, pentru a înfiinţa Consiliul Naţional, vreme în care, prin Cernăuţi, „mulţimea, de peste 1.000 de capete, bărbaţi şi femei, străbătea străzile Capitalei, cântând cântece naţionale. La Palatul Guvernului şi înaintea Primăriei din Cernăuţi, mulţimea, din ce în ce mai sporită, a manifestat pentru Unirea tuturor românilor. Momentul culminant a fost când, la Primărie, s-a desfăşurat Steagul Tricolor. Intrând, apoi, în sala unde Consiliul Naţional îşi ţinea şedinţa, manifestanţii au arborat Tricolorul în fereastra Palatului Naţional” (Bianu, II, pp. 93-95).
*
2 noiembrie 1918: La Suceava, regimental croat din oraş organizează un concert al primadonei Viorica Ursuleac, pe atunci angajată a operei din Zagreb, apoi „garnizoana aceasta croată, ofiţeri şi soldaţi, proclamă revoluţia şi rup rozetele de la chipie, înlocuindu-le cu tricolorul lor”, şi pleacă spre îndepărtata lor patrie (Morariu, Pavelescu, p. 60).
6 noiembrie 1918: „În sfârşit, în dimineaţa zilei de 6 Noiembrie 1918, intră în Suceava grănicerii maiorului Anton Ionescu!” (Morariu, Pavelescu, p. 60).
6 noiembrie 1918: Guvernul nostru a publicat următorul comunicat: „În Bucovina de sud s-a dezlănţuit o violentă mişcare bolşevică. Populaţia din Iţcani, Suceava, Gura Humorului şi alte localităţi s-a refugiat, în număr mare, la noi, cerând ocrotire şi adăpost. Domnul Flondor, preşedintele Comitetului Naţional Român, s-a adresat Guvernului Român, cerându-i călduros să vină în ajutorul populaţiei din Bucovina, căzută pradă bolşevismului. Guvernul a dat imediat curs acestei cereri şi a ordonat trupelor de grăniceri şi de jandarmi să treacă, în număr suficient, graniţa Bucovinei, pentru a restabili ordinea în partea de sud şi a înainta oriunde necesitatea va cere” (Bianu, II, pp. 93-95).
6 noiembrie 1918: La Cernăuţi, ucrainenii au ocupat oficiile publice, Aurel Onciul urmând să preia puterea asupra sudului Bucovinei. Iancu Flondor imploră, atunci, ajutorul regelui Ferdinand, adică intrarea Armatei Române în Bucovina. Mesajul este dus, la Iaşi, şi înmânat lui Marghiloman de Vasile Bodnărescu, dar Marghiloman nu-şi poate asuma riscul de a decide o intervenţie armată.
*
8 noiembrie 1918: Datorită aprobării generalului Coandă, tatăl savantului, Divizia a 8-a a generalului Zadik este pregătită să intre în Bucovina, generalul spunându-le soldaţilor, minimalizând gestul grănicerilor, că abia „vouă v-a păstrat soarta norocul de a păşi cei dintâi pe pământul scump al Bucovinei. Fiţi mândri, arătaţi-vă demni de încrederea ce s-a pus în voi… Doresc spornicie pasului ce faceţi şi Vă zic: Cu Dumnezeu înainte!” (Bălan, p. 80). Apoi intră în Suceava.
11 noiembrie 1918: Divizia lui Zadik intră în Cernăuţi, iar ucrainenii înarmaţi se retrag în nord şi sunt urmăriţi de ostaşii români până hăt, în Galiţia.
24 noiembrie 1918: La Suceava, s-a trăit o zi de sărbătoare: „Liturghia în sobor, la Sfânt, cu doxologie pentru Regele Ferdinand şi Regina Maria”. „Au fost clipe înălţătoare”, scrie „Glasul Bucovinei” (nr. 19).
*
28 noiembrie 1918: Proclamarea unirii Bucovinei cu România. „Ce frumoasă a fost acea zi de 28 noiembrie 1918! Se bucura parcă şi cerul de fericirea noastră, trimiţându-ne, în acel început de iarnă, raze calde de soare. Veniseră soli din toate părţile locuite de români: din Moldova, din Muntenia, din Oltenia, din Ardeal şi din Basarabia, iar din Bucovina sosiră, la Cernăuţi, tot ce intelectualitatea şi ţărănimea românească aveau mai curat şi mai bun. Şi, pe când mulţimea, încă dis-dimineaţă, se îndrepta, pâlcuri-pâlcuri, spre reşedinţa metropolitană, în sala de marmură a căreia era convocat Congresul” (Marmeliuc, Amintiri).
*
1 decembrie 1918: Proclamarea unirii Transilvaniei cu România.
8 decembrie 1918: Sărbătoarea oficială a Unirii în Suceava, cu tedeum, la care iarăşi a cântat corul „Ciprian Porumbescu”.
27 decembrie 1918: „Pomenirea lui Ştefan cel Mare, cu parastas în sobor, cântând fireşte tot corul bisericesc al reuniunii. Seara, iarăşi concert festiv, cu concursul corului Reuniunii, sub conducerea lui I. Macariul” (Morariu, Pavelescu, 53-65)
