Dragusanul - Blog - Part 3

să simt tăcerea gândurilor tale

*

aştept să vină viscolul, să-mi cânte

în nopţile de taină şi splendoare,

deja presimt că-i pregătit să-mplânte

în universul larg imaculare,

şi de-o veni, atunci când o să vină,

o să-i depun ofrandele în cale,

poemul meu ninsorilor se-nchină

şi simt tăcerea gândurilor tale

*

cum îşi aşterne aripile sfinte

de-a curmezişul noilor ninsori

şi-o să aud cum se depun cuvinte

din viscolul scrâşnind prin căpriori,

abia atunci cerescul nostru tată

ne-o asculta şi el înduioşat

şoptindu-ne-n auz că niciodată

iubirea-n judecată n-a schimbat,

*

iar viscolul, atunci când o să vină

şi-i voi depune litere în cale,

mă va-nchina năvalnic în lumină

să simt tăcerea gândurilor tale


Lásló Gergely Pál: Piatra funerară a Margaretei

*

Am văzut, la Baia, ce scrie despre biserică. Prima nevastă a lui Alexandru cel Bun a fost Bánffy Margit, din aripa Losoncz, şi nu a fost poloneză.

Familia Bánffy a avut trei ramuri mari: cel din Alsólendva (slovaca Lendava, germana Lindau), cel din Felsőlendva (slovaca Gornja Lendava, germana Oberlindau) şi cel din care se trage Margareta, Losonc (slovaca Lucenec, germana Lizenz). De aceea, mai apare Margareta cu numele de Losonczy sau Losonczy-Bánffy.

Pe o bucată din piatra funerară a Margaretei, aruncată, la Baia, în zona verde, se mai poate citi: (D)OMINE MA(R)GARET(A).

Cam astea sunt datele mele.

*

PRECIZĂRIPrima nevasta a fost Bánnfy Margit, casatoriti intre 1394-1400, si i-a avut copii pe Roman si Alexandru. A doua nevasta a fost Podolsky Ana, de la care l-a avut pe Ilie (1409-1448). A treia a fost Rymgaila, fata principelui lituanian Kierjust, şi a patra a fost Marina, de la care s-a născut Petru, domnitorul Moldovei cu numele de Petru al II-lea.


1494: „Stephanus Magnus dux Valachorum”

*

Un chip al lui Ştefan cel Mare a fost găsit în catedrala romano-catolică din Przemysl, în Galiţia. Chipul reprezintă în mărime naturală pe Ştefan cel Mare. Icoana se află în dreapta bisericii, la intrare, şi poartă inscripţia următoare „Stephanus Magnus dux Valachorum anno Domini 1494” (Foaia diecezană, Anul XXXIV, Nr. 10, Caransebeş 10/23 martie 1919).

 

 


Cercul, simbol de egalitate

Constelaţia Hora, aşa cum şi-o închipuiau românii

*

Ştiam, din cele mai vechi cărţi religioase ale omenirii, că s-ar simboliza prin cerc orizontul lumii date, al lumii cunoscute, ceea ce înseamnă că explicaţia lui Renée Guenon, care vedea în cerc soarele şi, prin extensie, orizontul zilei (Deaus), are logică, pentru că, atunci când se desenau două cercuri de circumferinţă, se introducea şi orizontul astral al nopţii (Ur Anu, pe care grecii l-au transformat în Uranus). În „Almanacul Milcovului / cuprinzând Calendarul / pe anul 1861 / cu toate cele atingătoare de el, precum şi diferite materii de ştiinţe, literatură şi poezie”, Focşani, Imprimeria Comisiunii Centrale, găsesc o explicaţie supravieţuitoare în timp, cu extensii interesante:

„Cercul, care e simbolul eternităţii (ca expresie a luminii – n. n.), este uneori şi simbolul egalităţii. Cei vechi, spre a nu da preferinţă nimănui, nici zeilor, nici amicilor lor, le scriau numele pe un cerc (aşa se întâmpla şi cu constelaţiile zodiacale – n. n.); astfel încât, nedându-le nici un rang, nu se putea spune cine era cel dintâi (şi sfatul bătrânilor, „strigacii crainici”, cum îi numea Homer, tot 12, la număr, ca şi zodiile, în cerc se adunau la sfat şi decizii – n. n.), nici cel de-al doilea, nici cel din urmă în stima lor. Totul era egal, şi onoarea egal împărţită.

1882, James Samuelson: The HORA National dance of Roumania

Grecii scriau numele celor şapte înţelepţi pe un cerc, nevrând a determina care era mai înţelept din cei şapte. Romanii scriau pe un cerc numele sclavilor lor, ca să nu se cunoască pe cine iubeau mai mult şi cui voiesc să dea libertatea.

Horă hunedoreană, „Luceafărul”, nr. 5, 1906, p. 105

Se zice că un papă, recomandând cordilierilor (o sectă de călugări) să numească trei dintre religioşii lor, cu scop de a da purpura unuia dintre ei, cordelierii scriseră pe un cerc numele a trei cei mai iscusiţi din schitul lor, pentru ca papa, neputând să cunoască dacă ei aveau mai multă aplecare pentru unul, decât pentru altul, să aleagă pe cine i-ar fi plăcut.

1860, Lancelot: La Hora (danse valaque)

Instituţia Cavalerilor Mesei Rotunde poate fi citată ca un exemplu de felul acesta; ea era fundată pe un principiu de egalitate şi masa era simbolul acestei egalităţi.

În congrese, masa ambasadorilor este, de obicei, rotundă, spre a fi toţi scutiţi, cât se va putea, de distincţiunile de preşedinţi” (pp. 8, 9).

Dar cel mai sugestiv exemplu în reprezintă… hora solară, jucată numai în cerc, fără căpetenie, precum la hora lunară, doar cu un „poznaş”, cum îl numea Homer, în „Iliada”, care se ocupa mai mult de lăutari şi de ritmul horirii, decât de alcătuirea cercului horei. Mai ales că în horele solare, care se jucau, începând din mai („Cu bucurie ţi-or da / La primăvară popoarele tale prinosuri de seamă / Toate s-or prinde-n ospăţ, lirele le-or desfăta. / Hore în zvonul paianului, strigăt în jur de altare”[1]), s-au prins, întotdeauna şi în mod premeditat, deşi cu valoare simbolică, „cele trei hore: Orânduiala, Dreptatea şi Pacea… prinse-n rotitoare dansuri”[2].

*

*

 

[1] Theognis, Către Apollo, în Antologia poeziei greceşti, p. 44

[2] Orfeu, Cele trei hore, în Antologia poeziei greceşti, p. 210


Despre influenţa zilelor lunare asupra ursitei

*

Un almanah sau un calendar prezintă, de regulă, ceea ce este frumos şi exponenţial într-o anumită ţară, la cumpăna anumitor ani. În general, almanahurile şi calendarele creează bună dispoziţie, iar eu, care sunt mare amator de aşa-ceva, le caut şi le devorez lacom sa o sălbăticiune. Tocmai de asta, când găsesc, printre comorile Bibliotecii Academiei Române, varianta electronică din „Almanacul Milcovului / cuprinzând Calendarul / pe anul 1861 / cu toate cele atingătoare de el, precum şi diferite materii de ştiinţe, literatură şi poezie”, Focşani, Imprimeria Comisiunii Centrale, trăiesc senzaţia unei călătorii în timp şi, după ce cercetez cu atenţie vignetele fiecărei luni (aha, la cumpăna anilor 1860/1861, boierii aveau brad de Crăciun!), trec, entuziast, la secţiunea „Ştiinţă, literatură şi poezie”, fără să fiu deranjat de folosirea buchiilor chirilice, pe care le-am deprins tocmai pentru ipotetice prelungiri în timp.

Peste „Noţiuni astronomice”, trec destul de superficial, pentru că nu mă prea interesează distanţele dintre pământ şi alte planete, dar nu pot să nu observ că Venus încă se mai numea, la noi, Vinerea. Adică Parascheva. Iar Jupiter, încă era Joie. Da, dar apoi, tot… astronomic, vine un capitol care mă interesează (cred că şi pe dumneavoastră, aşa că o să-l transcriu în alfabet latin), intitulat „Despre influenţa zilelor lunare asupra ursitei unor oameni”. I-auzi, frate: dacă notez numai pentru mine, mă fac astrolog! Dar nu are rost; şi aşa-s cu capul în nori ca biet poet.

„Dacă Luna n-are vreo influenţă directă asupra unor evenimente ale lumii acesteia, e însă de mirare cum a prezidat la faţetele principale ale vieţii oamenilor mari. Supunem la cunoştinţa cititorilor noştri câteva observări de felul acesta, lăsându-i să deducă consecinţele cele mai apropiate cu convingerile lor.

Ludovic al XVI-lea, un rege al Franţei, se născu la 23 august 1754, a cincea zi a Lunii (e vorba de ziua a cincea de după Lună Nouă, după cum rezultă dintr-o propoziţie de mai de jos – n. n.). Se urcă pe tron, de la 10, până 15 mai 1774, câte a cincea zi a lunii. Convenţia decretă desfiinţarea monarhiei la 21 septembrie 1792, în a cincea zi a lunii; şi Ludovic al XVI-lea îşi pierdu coroana într-aceeaşi zi. Convenţia l-a condamnat a se tăia capul; această condamnare avu loc la 17 ianuarie 1783, iarăşi a cincea zi a lunii.

Împăratul Napoleon I-ul era născut la 15 august 1769, în a treisprezecea zi a lunii. La 3 aprilie 1814, senatul declară pe Napoleon căzut de pe tron. La 3 aprilie 1814 era a treisprezecea zi a lunii. Bătălia de la Waterloo se dete la 18 iunie 1815, zi fatală pentru Napoleon; această zi era a treisprezecea din lună.

Regele Carol X era născut în a douăzeci şi cincea zi a lunii. Ajunse la tron, la moartea fratelui său, Ludovic XVIII, care s-a întâmplat la 18 septembrie 1824; atunci luna era în a douăzeci şi cincea sa zi.

Regele Ludovic Filip I-ul era născut la 6 octombrie 1773; astă dată era între 19 şi 20 ale Lunii. S-a urcat pe tron la 7 august 1830 şi făcu jurământul la 9 august. Luna era între 19 şi 20 de zile, la 7 august. La 24 februarie 1848, vine, deodată, revoluţia, regele Ludovic Filip abdică îndată şi se exilă în aceeaşi zi. Luna era între 19 şi 20 zile, la 24 februarie 1848.

Ducele de Orleans era născut la 3 septembrie 1810, iar Luna se afla în a cincea sa zi. La 13 iulie 1842, ducele de Orleans sări din trăsura sa şi căzu astfel încât, peste câteva zile, muri; Luna era de cinci zile, atunci. Urcându-ne către timpii cei mai vechi, am vedea în mulţi oameni mari aceeaşi concordanţă între ziua lunară a naşterii lor şi zilele evenimentelor ce au influienţat mai mult asupra vieţii lor private şi publice.

După mahomedani, profetul lor, Mahomet, e născut într-o zi de Lună Năouă; fuga sa, numită Egira, se întâmplă într-o asemenea zi. Scriitorii moderni se unesc cu mahomedanii despre aceasta. Ei zic că Mahomet a fugit din Meka, 68 zile, după 16 iunie 622, epocă a începutului Egirei şi a Noii Luni, din iulie, în zisul an.

Mahomedanii şi cronologiştii pretind, de asemenea, că Mahomet a murit într-o conjuncţiune lunară şi fixează epoca morţii sale în 8 iunie 632. Dacă Mahomet a murit în această dată, în ziua aceea nu era conjuncţiune lunară; căci luna era cam de douăsprezece zile.

Pretind, de asemenea, că Mahomet a murit în etate de 63 ani şi zic că s-a născut la 10 noiembrie 570; de va socoate cineva 63 din 632, rămâne 569. Mahomet, dară, cată să se fi născut la 569 a erei noastre. Dacă s-a născut la 10 noiembrie 569 sau 570, niciuna din datele acestea nu dau o conjuncţiune lunară; căci, la 10 noiembrie 569, Luna era de 23 zile, şi la 10 noiembrie 570, era cam de 4 zile. Este, dară, o eroare mai mult în date, decât în zilele lunare, căci credincioşii lui Mahomet se vor înşela mai puţin, fără îndoială, căci la ei orice eveniment datează de la o zi lunară, fiindcă anii lor sunt lunari.

Căutând cineva data naşterii împăratului Napoleon III, care a fost la 20 aprilie 1808, în a douăzeci şi patra zi a Lunii, va putea vedea că nici unul din evenimentele vieţii sale publice nu coincide cu această zi. După observaţiile făcute, acest principe va ti totdeauna foarte fericit şi nu va avea niciodată soarta suveranilor care au avut nefericirea de a ajunge în culmea măririi în ziua Lunii care coincidea cu naşterea sa. Nu e cu putinţă ca aceste coincidenţe aşa de exacte să fie efectul întâmplării” (pp. 4-7).

Observaţiile acestea par plauzibile, dacă ţinem cont că fazele Lunii sunt reprezentate de sinusoida care intersectează axa echinocţială a vieţii, care, la rândul ei, o intersectează în cruce pe cea solstiţială, delimitând Calea Părinţilor de Calea Zeilor. De altfel, horele lunare tot în sinusoidă s-au dansat, de-a lungul mileniilor, până au apărut folcloriştii şi au impus neghiob dansurile în linii, ca la „Balşoi Teatr”. Probabil că intersecţiile sinusoidei lunare cu axa echinocţială a vieţii determină similitudini sau contrarii în destinul uman, dar mâna în foc în favoarea unei astfel de interpretări nu o bag. De asta nici nu o să ajung, vreodată, astrolog, ca să vă zăpăcesc minţile de pe ecranele televiziunilor.


Pagina 3 din 85812345...102030...Ultima »