Dragusanul - Blog - Part 4

Calea strămoşilor lunari: Strămoşii lunari

 

 

Inzii considerau că există o „rasă lunară” (inzii) şi o „rasă solară” (grecii)[1], dar o astfel de diferenţiere a rădăcinilor nu înseamnă segregări religioase, ci repere ale migraţiilor strămoşilor iniţiali („Părinţii şi Zeii sunt una”, dar se sărbătoresc, „la Luna nouă, părinţii Pitris, la Luna plină, zeii Devas”[2]), grecii venind din nord[3], în trei valuri migraţioniste[4] ştiute (un val necunoscut fiind mărturisit de zidurile de apărare de la Baia ca petrecându-se prin anii 5000 înainte de Hristos), iar inzii, plecaţi din Europa boreală (Geiger „susţine că nici o dovadă nu a fost prezentată, vreodată, despre vreo migraţie ariană, de la est, la vest, şi că leagănul arienilor este mai probabil în Europa, decât în Asia”[5]) şi reveniţi apoi, în parte, din răsărit, prin întoarcerea părinţilor[6], o întoarcere încă mărturisită ritualic de datina „piţărăilor”, care se mai păstrează în partea de sud-vest a României, ca ritual de „vindecare”, pe parcursul călătoriei, cu „unele ierburi solare și unele lunare”[7].

 

În cărţile vechi religioase, este mărturisită plecarea unora dintre pelasgii carpatici spre India: „Un singur tovarăş are, ei vin din munţi, / El este cel mai puternic de pe pământ / Este puternic precum un menhir al lui Anu”[8]; „tatăl zeilor, Enil al muntelui”, iar ceilalţi zei au fost descendenţii lui, muntenii[9] („În mijlocul muntelui lumii, au devenit puternici, înmulţindu-se peste măsură”[10]); un împărat chinez: „după ce voi lua sfaturi de la oamenii cu părul de culoare galbenă, nu voi mai săvârşi erori”[11]; Stăpânul Munţilor, după ce „s-a sfătuit cu cei 12 păstori”, „a stabilit cele patru anotimpuri, cu lunile şi zilele lor, a inventat cinci ceremonii ritualice şi a desemnat patru păstori de oameni, conduşi de el, Stăpânul Munţilor”[12] etc.

 

Situl de la Baia, o aşezare de 7000 de ani

 

Arheologia avea să confirme, în timp, că prima opţiune mistică a omenirii ţinea de cultul strămoşilor. Templul circular din Malta, de pildă, durat semicircular din pietre uriaşe şi care adăpostea, începând de pe la anii 3000 înainte de Hristos, osemintele strămoşilor, însemna o adevărată instituţionalizare a templelor simple circulare din întreaga lume, toate anterioare anului 5000 înainte de Hristos, deci într-o epocă în care străbunii acelor strămoşi se îngropau în cer, fie prin depunerea cadavrelor pe stânci, pentru a fi duse în cer de către păsări, fie prin incinerare, rămăşiţele de oseminte fiind pisate şi folosite pentru ornamentaţia vaselor ritualice, aşa cum aveam să văd la Baia, laboratoarele germane confirmând, la cererea Doctorului în arheologie Constantin-Emil Ursu, care a descoperit aşezarea multimilenară, că pasta albă a fost făcută din oseminte umane. Din punctul meu de vedere, omul începuse, în aşa-zisul neolitic (altul în timp, de la o civilizaţie, la alta), să spere în viaţa de după viaţă, după exemplul perechilor complementare simetrice (Răsărit, Amurg, Soare-Lună, Pământ-Cer etc.), nădăjduind într-o pereche complementară a vieţii ursite şi trăite, care nu putea fi decât în Cer, cerul fiind, în toate religiile, cu excepţia inzilor târzii, „tatăl”, care, odată cu transferul generaţiilor „pitras”, avea să se transforme în zeu, zeificările, ca sanctificare a strămoşilor, continuând la nesfârşit („Generaţiile Devas, de exemplu, au fost 33.333”[13]), pentru că „Pasărea Vieţii, confiscată de timp, care reprezintă puterea Infinitului asupra sufletului” strămoşii-zei au „eliberat-o, îndrumând-o spre mare fericire”, prin aceea că stabiliseră cele „două direcţii de închinare, spre zei (Deva) şi părinţi (Pitris)”[14], deşi, aşa cum am mai precizat, „Părinţii şi Zeii sunt una”, dar se sărbătoresc, „la Luna nouă, părinţii Pitris, la Luna plină, zeii Devas”[15].

 

 

Odată cu cultul strămoşilor, care aveau nevoie de un sălaş în cerurile suprapământene, altul decât Soarele, pentru că însuşi Dumnezeu „în Soare şi-a pus locaşul său”[16], a fost aleasă Luna, căci „Luna, mereu la vremea ei, / este arătare a timpurilor şi semn al veacului. / De la lună vine semnul sărbătorii, / luminător care se micşorează când ajunge la sfârşit. / De la ea vine și numele lunilor; / în chip minunat ea creşte în timp ce se preschimbă, / făclie pentru oştirile din înalt, / strălucind în tăria cerului. / Frumusețea cerului e măreția stelelor, / podoabă care luminează în înălțimile Domnului. / La cuvintele Celui Sfânt, ele vor dăinui potrivit orânduirii Lui şi nu va slăbi straja lor”[17]. Versetele acestea au fost scrise de un nepot al lui Iisus, numit Iisus, fiul lui Sirah, trăitor „în anii care au urmat robiei şi întoarcerii din Babilon şi după toţi prorocii”, „un urmaş al lui Solomon, cu nimic mai prejos decât acesta”[18]. Iar ceremoniile religioase ale vechilor evrei, preluate, prin sumerieni, de la egipteni şi fenicieni, aveau să se statornicească temeinic în creştinism: „Sunaţi din trâmbiţă la răsărit de lună nouă, / în ziua însemnată a sărbătorii noastre”, versetele 23 şi 24 din Leviticul, cu explicaţia că „lună nouă”, în „calendarul sărbătorilor era cel lunar”, „se sărbătorea prima zi a lunii, iar aici Targumul precizează că e vorba de prima zi a lunii tişri, începutul anului, sărbătoare cu aclamații (cf; Lev. 23, 24; Num. 29,1), ce preceda sărbătoarea Corturilor, care era la luna plină (cf. Deut, 31,10) – ed. TOB, nota ad loc”. Versetul „în ziua însemnată a sărbătorii noastre” se referă „la lună plină, pentru ziua sărbătorii noastre”[19]. Şi astfel, „Monadele[20] Lunare sau Pitris, strămoșii omului, devin în realitate omul însuși”[21].

 

„Aceste Monade sau Scântei Divine sunt, astfel, Strămoșii Lunari, Pitris înșiși; căci aceste Spirite Lunare trebuie să devină „bărbați”, pentru ca Monadele lor să poată atinge un plan superior de activitate și conștiință de sine, adică planul Mânasa-Putras, cei care înzestrează cochiliile „fără sens”, create și înzestrate de către Pitris cu minte”[22].

 

Precizez, încă o dată, că toate aceste citări, inclusiv cele din cărţile religioase vechi, se află sub aura lui „probabil” (poate), ele însemnând perspective târzii asupra unor simboluri ale unei conturări ceţoase de inefabil. Inventarul arheologic al săpăturilor de la Baia atestă o ornamentaţie simbolică, dedicată strămoşilor lunari, care erau, înainte de anii 5000 ai trecutei ere, doar strămoşi, nu şi zei, simboluri identice în toate culturile mai timpurii sau mai târzii ale omenirii.

 

Crucea, la Baia (anul 5000 î. H)

 

 

 

Mileniile scoase la lumina zilei de Doctorul în arheologie Constantin-Emil Ursu, cu urme (construcţia ritualică circulară) care sugerează, prin simboluri şi culori, urme ale civilizaţiei carpatice de prin anii 7000 înainte de Hristos, confirmă existenţa, încă de pe atunci, existenţa „Omului credincios, dedicat evlaviei şi stăruitor în exercitarea virtuţii”[23], a „Omului (care) singur a devenit fiinţă istorică, ceea ce înseamnă permanent istorică, adică o fiinţă care veşnic îşi depăşeşte creaţia, dar care niciodată nu-şi depăşeşte condiţia de creator[24].

 

Rombul-cruce de la Baia (anul 5000 î. H.)

 

În ce măsură există şi „semnificaţii magice”, şi elemente ale „unei gândiri magice”[25], altele decât cele ale relaţionării cu strămoşii lunari, nu putem decât să presupunem, pentru că începuturile religioase ale omenirii, pe care Heidegger le definea drept „naturale”, erau de fapt o sugestie cosmogonică cu repere limitate şi imaginate aidoma unui copac, cu rădăcinile în Cer şi cu crengile, florile şi fructele pe pământ, Cerul fiind „ziditor de bărbaţi şi creator al zeilor, şi Tatăl care a fost la început, prin care sunt lucrurile care sunt, creatorul lucrurilor care trebuie să fie, sursa lucrurilor care există, Tată al părinţilor, precum şi Maica mamelor, Părintele părinţilor zeilor şi zeiţelor, Domnul care a creat lucrurile din el însuşi, Creatorul Cerului şi al Pământului, al Apelor şi al Munţilor”[26].

 

Recursul la credinţele Egiptului antic se justifică prin susţinerile „părintelui istoriei”, Herodot afirmând că în Egipt „zeii şi-au primit numele de la pelasgi”[27], deci de la locuitorii Europei Boreale, din care se şi trag („mulţi au afirmat că şi populaţiile Egiptului ar fi fost pelasge”[28]), şi de la care moşteneau şi misterele[29], deşi, în „ţinuturile de sub Ursă”[30], „în tot ţinutul acela (carpatic) sunt ierni atât de grele, că, vreme de opt luni, gerul este de neîndurat… În celelalte patru luni, acolo tot frig e”[31], iar „ei obişnuiesc să aducă jertfe lui Zeus (Diaus, adică cerul zilei – n. n.), suindu-se pe cele mai înalte piscuri de munte, înţelegând sub numele de Zeus toată roata cerului. Aduc jertfe soarelui, lunii, pământului, focului, apei şi vânturilor. Din timpuri străvechi acestor zeităţi aduc ei jertfă”[32]. Dar inexistenţa unor zeităţi ca atare era infirmată, pentru că „înainte vreme, pelasgii aduceau tot felul de jertfe, înălţând rugi zeilor, fără însă să-i dea, vreunuia dintre ei, porecle şi nume, deoarece nu auziseră încă de ele”[33].

 

Iar Strabon, care observase că „mai ales femeile trezesc în om teama de divinitate”[34], formulase încă o părere pe deplin îndreptăţită, sugerând că, „orice discuţie despre zei cercetează păreri şi mituri vechi, deoarece oamenii, mai demult, îşi arătau mai pe ocolite părerile pe care le aveau despre natura lucrurilor şi împleteau mereu poveşti în desluşirile lor. Negreşit, nu este uşor să dezlegi cu precizie enigmele, dar dacă se adună la un loc şi se compară un mare număr de mituri, unele concordând între ele, altele contrazicându-se, mai lesne s-ar putea descoperi adevărul din ele. De pildă, miturile care vorbesc despre plimbările prin munţi, atât ale slujitorului unui cult, cât şi ale zeilor înşişi, şi despre acei cu adevărat posedaţi, decurg din aceleaşi principiu pentru care zeii socotesc locuitori ai cerului şi prevăzători ai altor lucruri, cât şi ai semnelor cereşti”[35], iar, pe pământ, „oamenii ating perfecţiunea în imitarea divinităţii când fac bine altora, dar s-ar putea spune, şi mai corect, că ei ating acest stagiu când sunt fericiţi”[36].

 

Existau, desigur, în spaţiul european, şi tentative de rupere din mitic, mistic şi religios. Cu câteva decenii înainte de naşterea lui Iisus, un roman genial, pe nume Titus Lucretius Carus (97-58 î. H.), statornicit în memoria omenirii prin cele opt cărţi ale poemului „De Natura rerum”; începu să se întrebe „care-i pricina ce-n lume la mari seminţii răspândit-a / cultul divin şi umplut-a cetăţile toate cu-altare”[37], punând sub semnul oprobriului, pentru prima dată în istorie, rolul religiilor în existenţa umanităţii: „Nenorocitule om, ce dat-ai puteri divine, / Astfel de fapte măreţe şi astfel de crudă mânie! / Câtă durere şi gemet făcutu-ţi-ai, omule, singur, / Ce suferinţi pentru noi, câte lacrimi copiilor noştri!”[38].

 

Lucreţius Carus înţelesese că „natura, urzitoarea lumii”[39], încetase să de mai dezvăluie fiinţei umane ca atare şi că „religia a fost aceea care / urzi nelegiuiri şi fapte impii”[40], pe fondul confuziei create, în fiecare individualitate spirituală, şi de vis, şi de teamă, şi de necunoaştere, în scopul anihilării şi subordonării necondiţionate a tuturor individualităţilor. Desigur că şi în lumea romană, chiar şi în vremea lui Iisus, mitul cosmic al creaţiei[41], acelaşi în toate religiile lumii, încă funcţiona, Publius Ovidius Naso (48 î. H. – 17 d. H), sintetizându-l într-o variantă latină demnă de toată admiraţia: „Mai înainte[42] de mări, de uscat şi de bolta cerească, / firea la fel peste tot arăta şi numită fu Haos”[43].

 

În varianta sumeriană, anterioară tuturor celorlalte viziuni religioase, din haos[44] aveau să se desluşească primele „lumini create”, pentru că atunci „când în înălţimi, Cerul nu a fost numit, / şi de mai jos, Pământul nu fusese chemat, / nimic nu exista, doar primordialul Apsu („Cel care există de la început”, adică Soarele), născătorul lor, / Mummu („Cel care este născut”, Mercur) şi Tiamat („Fata în viaţă”, Luna)… / Nici unul dintre zeii a fost încă adus în fiinţă, / Fără a purtat un nume, destinul lor a fost determinat”.

 

 

[1] Har Bilas Sarda, Hindu superiority, London 1906, p.90

[2] Mahabharata,  de  Krishna-Dvaipayana Vyasa, Bherata Press, Calcutta, 1884, VII, p. 65

[3] Când s-au înmulţit turmele şi cirezile, Yima a coborât „spre spaţiul luminos, spre sud” – Zend-Avesta, în Vendîdâd, Traducere: James Darmesteter, Oxford 1880, p. 13

[4] „Există zece luni de iarnă acolo, două luni de vară; şi (chiar) şi acestea sunt reci pentru ape, pentru pământ, pentru copaci. Iarna cade, acolo, drept cel mai mare rău dintre toate plăgile” – Vendîdâd, Fagard 1, verset 3, p. 3

[5] Taylor, Isaac, The Origin of the Aryans, New York, 1890, p. 29

[6] „În 1881, Fligier, preluând argumentele lui Cuno despre similitudinile din limbile primitive finice şi ariene, a ajuns la concluzia că adevăratul „vagina gentium” trebuie căutat în Europa de Est” – Taylor, Isaac, The Origin of the Aryans, New York, 1890, p. 44

[7] Johnson, Samuel, A Dictionary of the english language, Londra 1819, p. 78

[8] The Epic of Gilgamesh, Assyrian International News Agency, 1998, I, p. 3

[9] Moartea lui Gilgamesh, în The Epic of Gilgamesh, Assyrian International News Agency, 1998, VII, p. 24

[10] The Sacred Books, Legenda cuthaeană a Creaţiei, p. 181

[11] Legge, James, The Sacred Books of China. The Texts of Daoism, Oxford, 1891, vol. XI, The Shu King, p. 116

[12] The Canon of Shu, în Legge, James, The Sacred Books of China. The Texts of Daoism, Oxford, 1891, p. 39

[13] Mahabharata, de  Krishna-Dvaipayana Vyasa, Bherata Press, Calcutta, 1884, cap. Adi Parva, I, p. 4

[14] Mahabharata,III, p. 49

[15] Mahabharata, VII, p. 65

[16] Biblia, Psalmul 18 (al lui David)

[17] Înţelepciunea lui Iisus Sirah, în Bădiliţă, Cristian; Băltăceanu, Francisca; Broşteanu, Monica; Florescu, Ioan-Florin, Septuaginta / Iov / Înţelepciunea lui Solomon / Înţelepciunea lui Iisus Sirah / Psalmii lui Solomon, Polirom 2007, p. 410

[18] Ibidem, Înţelepciunea lui Iisus Sirah, în Bădiliţă, Cristian; Băltăceanu, Francisca; Broşteanu, Monica; Florescu, Ioan-Florin, Septuaginta / Iov / Înţelepciunea lui Solomon / Înţelepciunea lui Iisus Sirah / Psalmii lui Solomon, Polirom 2007, p. 267

[19] Psalmii, în Bădiliţă, Cristian; Băltăceanu, Francisca; Broşteanu, Monica; Florescu, Ioan-Florin, Septuaginta / Psalmii / Odele / Proverbele / Ecleziastul / Cântarea Cântărilor, Polirom 2006, p. 216

[20] Cf. Leibniz, care născocea termenul, monada ar fi „singura substanță adevărată, ca entitate spirituală, fără întindere spațială, capabilă de percepții și tendințe, dar fără legătură cu celelalte”

[21] Blavatsky, Helena Petrovna, The Secret Doctrine, Lobdon 1893, p. 257

[22] Blavatsky, Helena Petrovna, The Secret Doctrine, Lobdon 1893, p. 257

[23] Mahabharata,  de  Krishna-Dvaipayana Vyasa, Bherata Press, Calcutta, 1884, I, p. 20

[24] Blaga, Lucian, Aspecte antropologice, Ed. Facla 1976, p. 144

[25] Blaga, Lucian, Aspecte antropologice, Ed. Facla 1976, p. 132 şi 133

[26] Wallis Budge, E. A., Gods of the Egyptians, Londra, 1904, pp. 50, 51

[27] Herodot, Istorii, II, L, p. 156

[28] Strabon, Geografia, I, I, 4, p. 30

[29] Herodot, Istorii, II, LII, p. 156

[30] Herodot, Istorii, II, V, X, p. 31

[31] Herodot, Istorii, IV, XXVIII, P. 321

[32] Herodot, Istorii, I, CXXXI, p. 78

[33] Herodot, Istorii, II, LII, p. 156

[34] Strabon, Geografia, II, III, 4, p. 165

[35] Strabon, Geografia, II, X, 23, p. 442

[36] Strabon, Geografia, II, X, 9, p. 433

[37] Lucretius Carus, Titus, Fenomenele Naturii şi Religia, în Antologia poeziei latine, Bucureşti, 1967, p. 32

[38] Lucretius Carus, Titus, Fenomenele naturii şi religia, în Antologia poeziei latine, p. 33

[39] Lucretius Carus, Titus, Începuturile şi progresele agriculturii, în Antologia poeziei latine, p. 35

[40] Lucretius Carus, Titus, Junghierea Ifigeniei, în Antologia poeziei latine, p. 21

[41] „primele începuturi”, cum le numea Hesiod, Teogonia, în Hesiod – Orfeu / Poeme, Bucureşti, 1987, p. 7

[42] „La început de începuturi fu Chaosul”, preciza Hesiod, Teogonia, în Hesiod – Orfeu / Poeme, Bucureşti, 1987, p. 7

[43] Ovidius Naso, Publius, Metamorfoze: Haosul şi facerea lumii, în Antologia poeziei latine, p. 170

[44] „haosul, mama lor” – în The Sacred Books, Povestea Creaţiei, p. 151


Calea strămoşilor lunari: Întâia revelaţie

 

 

În vara anului 2018, când verişorul Viorel Gâză îmi arăta monumentul funerar al stră-străbunicului nostru Nicolae Gâză din Plopenii Sucevei, am rămas surprins şi de forma osiriană a crucii („Crux Ansata”[1]), dar mai ales de cele două „glyfein”[2] dăltuite pe ovalul părţii de sus, toate acestea sugerându-mi rădăcini în culturile străvechi ale omenirii, pe care, de altfel, începusem să le percep, odată cu încercările de a-mi explica încifrările Datinii, pe care numai noi, românii, o mai păstrăm aproape intactă, dar lipsită de semnificaţii, poate că şi datorită faptului că „este uimitor cât de mult din simbolismul egiptean și indian din epocile foarte timpurii a trecut în uzurile timpurilor creștine”[3]. Iar majoritatea studiilor despre semne şi simboluri fie că îngroaşă semnificaţiile creştine, fie că încearcă un exclusivism egiptean al simbolisticii, rareori şi indic, drept indice explicativ al simbolisticii masoneriei moderne.

 

Spre sfârşitul lui decembrie 2018, încercam o schiţă explicativă, „Crucea stră-străbunicului meu – Fecioara Cerească”, poate că şi forţând „orizontul necunoscutului în mituri şi în gânduri magice”[4], încercând „presupuneri suficient de rezonabile și care nu se exclud reciproc”[5]. Scriam atunci:

 

„Atent la simbolistica gravată pe crucea stră-străbunicului meu, Nicolai Gâză, mort în 1889, în care „poziţia sumeriană a zeilor” şi „sabia vikingă” (de fapt, calea lunară a părinţilor) constituiau elementele şoc, nu am dat prea mare atenţie formei ciudate a crucii, care seamănă mai curând cu o stelă a civilizaţiilor primordiale, decât cu o cruce creştină. Fără îndoială că, în 1889 sau până în 1889, crucile de acest fel nu însemnau excepţii – am mai văzut şi altele asemănătoare în cimitirul („cimitir” vine de la „zicerea grecească „koimeterion”, adică dormitor”[6]) Plopenilor, dar mult mai mici şi mai stilizate, cea a stră-străbunicului Nicolae, descoperită de verişorul Viorel Gâză, având peste un metru înălţime. Preocupat de simboluri, am văzut o sabie asemănătoare cu cea gravată pe cruce în blazonul familiei de şleahtici polonezi Miecz (Sabie), iar cum numele Gâză vine din polonul „giza”, eram îndreptăţit în presupunerea unor antecesori în rândurile valahilor din sudul Poloniei, ştiut fiind faptul că primii trei regi poloni, toţi Corvin, dar fără a se înrudi unul cu celălalt, erau valahi – după cum preciza Jan Dlugosz. Nu ştiu dacă m-am pripit sau nu într-o astfel de supoziţie, dar cert este că şi crucea în sine, şi cele două simboluri, trebuie căutate în cea mai adâncă vechime a civilizaţiilor europene, în miturile primordiale, care au rezistat, la noi, inclusiv în ţesături, până în timpurile recente, pierzând încărcătura mitică, pentru că „aceste credințe începură a slăbi îndată ce apărură științele pozitive. Fiecare pas înainte făcut de aceste din urmă constituie un pas înapoi pentru cele dintâi”[7], iar simbolistica şi „obiectele antice au fost păstrate din neștiință și superstiție”[8].

 

Aparenta simbolistică a creştinismului ascunde, în realitate, mituri mult mai vechi, cum s-a întâmplat, de pildă, în vestul european, căci doar „Se știe, spre exemplu, că în mai multe biserici catolice din Franța meridională, statui de piatră neagră, de bazalt, au fost păstrate cu venerațiune, ca chipuri făcătoare de minuni ale Maicii Domnului, pe când acelea erau antice statui ale zeiței egiptene Isis, ținând pe fiul ei Horus în brațe”[9]. Iar crucea stră-străbunicului meu chiar asta reprezintă: Fecioara Cerească sau Stăpâna Altarului (Templului), numită, în diverse civilizaţii, Tanar sau Tanit (feniciană, cartagineză), Ishtar sau Inanna (sumeriană), Isis, până a deveni, prin stilizare, „crucea lui Osiris” (egipteană), tot aşa cum Moş Timp avea să fie numit Cernunos (celţi), Cronos (greci), Saturn (romani), Ba’al sau Bel, care nu era altul decât Marele Păstor Enlil, numit astfel atunci când „înlocuit un dumnezeu cu un altul, pe care poporul îl va onora cu libaţii”[10] (fenicieni, cartaginezi, babilonieni) sau Osiris (egipteni), deşi numele real al divinităţii supreme era cel de „Tatăl nostru”, dar populaţiile lumii „i-au dat multe nume, deoarece multe neamuri, fiecare vorbind altă limbă, a simţit nevoia de a traduce numele lui, pentru a i se închina”[11].

 

Din compoziţia mitologică hittită „Cântecul lui Ullikummi”[12], una dintre cele mai vechi scrieri ale omenirii, ştim că planeta Venus şi Luna erau considerate „zeiţele Soartei şi Mama zeiţelor”[13], ambele astre dobândind şi statutul de preotese în Templul Soarelui, care este, dintotdeauna, muntele. În mitologia românilor, cele două „zeiţe” cereşti s-au numit „soțiile cerești” ale șamanului[14], iar „raporturile șaman – soție cerească”[15] obligă la a descifra în şaman pe Fiul Soarelui, deci al lui Ba’al sau Enlil, Osiris, Apolo etc. În fond, şamanul relua, prin ritual, logodna cosmică, mai întâi prin gravarea, pe capul simbolului Fecioarei Cereşti, a lui Ba’al, deci a Soarelui sau, mai curând, a celui iniţiat în cunoaşterea cerească, şamanul sau Marele Păstor de Suflete Enlil[16], apoi, prin esenţializări ale sugestiei, datorită cunoaşterii Timpului (solar, desigur), şi drept „cruce, trupului stricăcioasă”[17].

 

Miracolul păstrării crucii boreale, anterioară cu măcar un mileniu creştinismului, în ţinuturile carpatice, până mai adineauri, se explică prin „Legea degradării sensului, înțelegând prin aceasta orice alterare, orice pierdere sau uitare a unei semnificații originale… lege care se verifică mai ales în folclor – unde anumite gesturi și formule orale se conservă și după ce funcția lor primordială, și înțelesul originar s-au pierdut”[18]. În 1889, când a murit şi a fost înmormântat stră-străbunicul meu, nimeni nu mai ştia nimic despre simbolistica reală a crucii care i-a împodobit mormântul, în ciuda faptului că se păstrase simbolul Fecioarei Cereşti şi al Zeului Soarelui (poziţia sumeriană, gravată pe capul Fecioarei), după regula lui „aşa am apucat”, deci cu înţelesul originar pierdut.

Am convingerea că în întreg spaţiul românesc au existat numai cruci asemănătoare, care probează o vechime şi o continuitate spirituală de peste patru milenii; numai că mai toate acele cruci au fost îngropate în morminte, odată cu o nouă înmormântare, în tentativa zadarnică a generaţiilor de a domina peste cele anterioare. O tentativă finalizată, întotdeauna, cu noi pierderi de identitate şi de sfinţenie. Pentru că sfinţenia nu se poate afla decât în aura lui Tatăl Nostru, dintotdeauna, acum şi în toţi vecii”.

 

Despre reliefurile („glyfein”) neoliticului, în care figurează şi „Crux Ansata” egipteană, dar preluată de la fenicieni, prin cartaginezi, şi care preced simbolistica religioasă de mai târziu, există puţine şi sumare explicaţii, istoricii culturii fiind de părere că „aceste figuri nu sunt altceva decât redări naive ale unei pietre conice, uneori cu sugestii de cap și brațe (Fig. 29), alteori cu simboluri lunare (Fig. 30) adăugate”:

 

 

Numai că, înainte de născocirea zeilor, când Universul era singurul luminător şi aliat al fiinţei umane, ca şi Pitagora, care ulterior „şi-a înzestrat doctrina cu simboluri, dar a evitat cu grijă personificări și imagini, care, credea el, au produs mai devreme sau mai târziu idolatrie”[19], „omul „există” într-o ambianţă mereu dezmărginită, în care intră ca elemente constitutive orizontul concret al lumii date şi orizontul necunoscutului deopotrivă… Pentru realizarea posibilităţilor sale în acest complex orizont, omul are la dispoziţie, pe de o parte inteligenţa superlativ dezvoltată, datorită căreia el poate converti într-un sistem de concepte datele lumii concrete, şi pe de altă parte geniul creator datorită căruia omul poate converti orizontul necunoscutului în mituri şi în gânduri magice, în viziuni religioase şi metafizice, în teorii ştiinţifice, în plăsmuiri de artă… Toate aceste aptitudini şi posibilităţi ale omului se dezvoltă fireşte în strânsă corelaţie cu posibilităţile sale de a-şi alcătui un limbaj, ceea ce implică şi sociabilitatea omului[20].

 

Revelaţia, ca formă a cunoaşterii, dar şi ca aptitudine creatoare, opera cu o simbolistică simplă, care se adresa doar cunoscătorilor, iniţiaţilor în formulele imaginative pe care le propunea un anumit lider spiritual, care devenea, astfel, bărbatul primordial, strămoşul perfect, într-o lumea în care femeia era şi fecioară, şi mamă, şi zeiţă. Se imaginau şi se puteau în practică tot felul de formule de limbaj, de comunicare şi, indirect, de dominare, forţându-se mereu orizonturile necunoscutului şi potenţând acel inefabil până la a justifica şi consolida realitatea, dar fără a o elimina, pentru că un dualism al complementarităţilor simetrice, de tipul Răsărit-Amurg, Lună-Soare, Pământ-Cer îndemna spre logodnă şi nuntire cosmică, în tentativa omului de a intra în armonie cu tot ceea ce îl înconjura, ceea ce definea „un mod ontologic specific uman, adică existenţa într-o ambianţă mereu dezmărginită, în care orizontul lumii concrete se conjugă cu orizontul necunoscutului”[21].

 

Vorbim despre neoliticul târziu, când apar şi primele creaţii artistice, „arta de semnificaţie magică… Răspândirea universală a gândirii „magice” ar putea să fie explicată poate că prin vechimea ei extraordinară, dar şi prin circumstanţele excepţionale de care a fost condiţionat uzul ei în vremuri depărtate. Ştim acum că întâile indicii cu privire la existenţa unei gândiri magice apar concomitent cu cele dintâi semne de civilizaţie umană”[22].

 

Nefericita categorisire a omului metafizic, aproape în totalitate metafizic, drept „om primitiv” ne împiedică pe noi, cei goliţi total de metafizic prin câştiguri egale în cultură şi civilizaţie, să putem privi altfel decât din perspectivele vremii noastre realităţile primordiale, care aveau perspectivele lor, mai ales că, „în ciuda abundenței relative de monumente și în ciuda paralelelor etnografice, nu suntem încă clari despre credințele religioase din neolitic. Poate că venerarea zeităților feminine era legată de cultul fertilităţii sau cultul lunar. Baza socială a acestor culte a fost probabil sistemul de clan matriliniar care în neolitic, datorită dezvoltării agriculturii, ar fi trebuit să prindă deja contur”[23]. „Poate”, acest „poate” avea să-l determine pe Anatoly Fomenko să se întrebe dacă istoria este ficţiune sau ştiinţă, chiar dacă observase că „orice secvență de simboluri, semnale și coduri poate fi denumită „text” – secvențele codului genetic din lanțurile de ADN, de exemplu. Problema comună a găsirii textelor dependente este formulată după cum urmează: trebuie să găsim „fragmente similare” în secvențe lungi de semnal – adică fragmente de text care se dublează unele pe altele”[24].

 

Găsirea de „fragmente similare în secvenţe lungi de semnal” conduce, din păcate, la un alt „poate”, pentru că fragmentele similare pot fi aflate doar în cărţile religioase ulterioare gândirii mitice, în care „sistemul de caste se argumentează prin ierarhia firească a lumii, izvorâtă încă din creaţia ei din Omul Primordial”[25]. Cărţile religioase, fără a diferi prea mult, apar atunci când se înlocuieşte „un dumnezeu cu un altul, pe care poporul îl va onora cu libaţii”[26], iar „păstorul” cel vechi îşi pierde „turma”, care păşeşte disciplinată pe urmele noului ei „păstor”.

 

Zeii, în toate reprezentările vechi, inclusiv în cele feniciene, erau reprezentaţi în poziţia aşezaţi, numită, în istoria culturii, „poziţia sumeriană a zeilor”, cioplită ca atare şi în ovalul monumentului funerar din 1889 al stră-străbunicului nostru Nicolae Gâză:

 

 

Zeii erau, de fapt, protopărinţii, „strămoşii lunari”, „taţii noştri”, pentru că „prima Rasă-Rădăcină, primii „Bărbați” de pe pământ (indiferent de formă), au fost descendenții „Bărbaților Cerești”, numiți pe bună dreptate în filosofia indiană „Strămoșii Lunari” sau Pitris, dintre care există șapte Clase sau Ierarhii”[27]. Pentru strămoşi, dar şi pentru cei care vor deveni strămoşi, străbunicii, „există două căi, de nord şi de sud… calea din sud este Calea Strămoşilor… calea din nord este Calea Astrală, Calea Nemuririi”[28], şi, chiar dacă „omul moare şi se naşte din nou ca un fir de iarbă… Nu există nici o teamă în Împărăţia Cerurilor, pentru că cei ce sunt acolo nu se tem de bătrâneţe; există dincolo de foame, de sete şi de durere”[29].

 

Aceste „două căi, de nord şi de sud”, cu semicercul lunar (solstiţial de vară) sunt reprezentate de „glyfein”-ul din ovalul monumentului, pe care îl considerasem sabie vikingă, deposedându-l de câteva milenii. Sugestia dragonilor, care marchează cele două ceruri lunare subpământene, preluată şi de vikingi, pentru că nordul este marcat de Constelaţia Dragonului, este de sorginte indică, acolo unde se considera că „o lună lunară este timpul unei singure lanțiuni. Este alcătuit din două paksha sau două săptămâni, cea strălucitoare (śukla, śuddha) două săptămâni, sau timpul lunii în creștere; și două săptămâni întunecate (krishna, bahula) sau timpul lunii în descreștere. În nord, două săptămâni întunecate preced cele două săptămâni strălucitoare; în sud, îl urmează”[30], pentru că Luna, „mereu la vremea ei, / este arătare a timpurilor şi semn al veacului”[31], iar „coarnele semilunii așezate pe capul solar” sunt „reflectarea unei ardori devoratoare care emană de pe chipul inuman, spectrul ultimei judecăţi”[32].

 

 

Piatra funerară de la Plopenii Sucevei conţine, conştient sau doar îndătinat, trei simboluri lunare distincte, ştiut fiind că „simbolismul lunar subliniază concepția că moartea este condiția preliminară pentru orice regenerare mistică”[33], în care trecutul şi prezentul sunt o stare de somn, dar existăm şi în trecut, şi în viitor, prin „Spiritul nemuritor”, deci prin „Sinele universal”[34].

 

Nu vorbim, desigur, despre premeditări sau despre obiceiul lui „aşa am apucat”, ci despre rolul preistoric al ciclului lunar… sursa ritmului tridiurnal al morţii, dispariţiei şi renaşterii, întâlnit în simbolismul nostru pascal”[35], în condiţiile în care „strămoşii se omagiau prin ceremonii lunare”[36], inclusiv pe calea cea din urmă a împovărării cu necunoscut.

 

The sign of Tanit

 

[1] Crucea egipteană, numită „Crux Ansata” părea, în 1870, „să-şi fi îngropat în întuneric profund înţelesul său real” – Jennings, Hargrave, The Rosicrucians Their Rites & Mysteries, London 1870, p. 66

[2] „Arta scupturii poartă, în vocabularul arheologic, și numele elinesc de gliptică, de la „glyfein” – a săpa, a scobi, iar săpătura sau, mai bine, cizelarea pe metal, turnat de mai înainte în formă, pe care latinii o numeau „coelalura”, se cheamă și „toreutică”, de la „torevein”, elinește a scobi cu dăltița” – Odobescu, Al., Opere Complete, Volumul IV – Istoria Arheologiei, Editura „Minerva”, București 1919  – apărută în 1877, p. 20

[3] Jennings, Hargrave, The Rosicrucians Their Rites & Mysteries, London 1870, p. 146

[4] Blaga, Lucian, Aspecte antropologice, Ed. Facla 1976, p. 125

[5] Tokarev, Sergei, History of Religion, Moscow 1989,  p. 15

[6] Odobescu, Al., Opere Complete, Volumul IV – Istoria Arheologiei, Editura „Minerva”, București 1919  – apărută în 1877, p. 318

[7] Conta, Vasile, Opere filosofice / Ediție revăzută și însoțită de o introducere de Nicolae Petrescu, București, Editura „Cartea Românească”, 1922, p. 35

[8] Odobescu, Al., Opere Complete, Volumul IV – Istoria Arheologiei, Editura „Minerva”, București 1919  – apărută în 1877, p. 112

[9] Ibidem

[10] Jastrow, Morris, The Sacred Books and Early Literatury of the East, I, London, 1917, p. 53

[11] Young, Jean I., The Prose Edda, Cambridge, 1954, p. 16

[12] Guterbock, Hans Gustav, The Song of Ullikummi Revised Text of the Hittite Version of a Hurrian Myth, Chicago, 2009

[13] Guterbock, op. cit. p. 153

[14] Eliade, Mircea, Șamanismul și tehnicile arhaice ale extazului, Humanitas, 1997, p. 87

[15] Eliade, op. cit., p. 88

[16] Zend-Avesta, Vendîdâd, pp. 11, 12

[17] leitmotiv în Eesha-Upanishad, pp. 15, 16

[18] Eliade, Mircea, Cosmologie și alchimie babiloniană, Iași 1991, p. 13

[19] Pike, Albert, Morals & Dogma of the Ancient & Accepted Scottish Rite of Freemasonry, Python library 2014, p. 64

[20] Blaga, Lucian, Aspecte antropologice, Ed. Facla 1976, p. 125

[21] Blaga, Lucian, Aspecte antropologice, Ed. Facla 1976, p. 142

[22] Blaga, Lucian, Aspecte antropologice, Ed. Facla 1976, p. 132 şi 133

[23] Tokarev, Sergei, History of Religion, Moscow 1989,  p. 15

[24] Fomenko, Anatoly, History: Fiction or Science?, Chronology  1, Paris – London – New York, 2017, preface XXIII

[25] Purusasukta, Rg-Veda X, 90, v. Relaţia omului cu divinitatea – apud Taloş, Călin, Diac. Drd., Atitudinea Profeţilor faţă de cultul sacrificial, în Revista teologică, Anul XIV, Nr. 3, Sibiu iulie-septembrie 2004, p. 70

[26] Jastrow, Morris, The Sacred Books and Early Literatury of the East, I, London, 1917, p. 53

[27] Blavatsky, Helena Petrovna, The Secret Doctrine, Lobdon 1893, p. 232

[28] Prashna-Upanidhad, în The Ten Principal Upanishads, Traducere de Shree Purohit Swami şi W. B. Yeats, Faber and Faber Limited, London, 2, p 40

[29] Katha-Upanishad,  în The Ten Principal Upanishads, Traducere de Shree Purohit Swami şi W. B. Yeats, Faber and Faber Limited, London, I, p. 27

[30] Jacobi, Hermann, Kleine Schfiften, după ediţia din 1911, Wiesbaden 1970, p. 911

[31] Înţelepciunea lui Iisus Sirah, în Bădiliţă, Cristian; Băltăceanu, Francisca; Broşteanu, Monica; Florescu, Ioan-Florin, Septuaginta / Iov / Înţelepciunea lui Solomon / Înţelepciunea lui Iisus Sirah / Psalmii lui Solomon, Polirom 2007, p. 410

[32] Campagne, Julien, Fulcanelli / Dwellings of the Philosophers, Rouen 2018, p. 71

[33] Eliade, Mircea, The Sacred and the Profane, New York 1957, p. 190

[34] Katha-Upanishad, în The Ten Principal Upanishads, Traducere de Shree Purohit Swami şi W. B. Yeats, Faber and Faber Limited, London, 2, p. 35

[35] Frye, Northrop, Anatomia criticii, Princeton 1957, Univers 1972, p. 198

[36] Sarvadhikari, Rajkumar, The principles of the Hindu law of inheritance, Calcutta 1882, p. 56


ion drăguşanul: păşind prin veşnicie

 

 

 

Nu vreau să lunec spre o dezbatere despre frumuseţea nedogmatică a poeziei ancestrale, cea în care „spiritul se cunoaşte prin revelaţie. Aceasta duce la libertate. Aceasta duce la putere. Revelaţia este biruinţa asupra morţii” (Kena-Upanishad, 2, p. 21) şi cu atât mai puţin despre degenerescenţa ei în religii, odată cu abandonarea limbajului iluminării, în favoarea şi favorul vanei literaturi a dogmelor.

 


Suharău, baştina umoristului Constantin Horbovanu

 

 

Umoristul Constantin Horbovanu s-a născut într-un superb ţinut colinar, cu urme de locuire încă din neoliticul timpuriu, câteva topoare de piatră (cu care se vede că Horbovanu şi-a cioplit unele epigrame) fiind descoperite pe acolo de Paul Şadurschi şi Emil Moscalu[1]. La cumpăna descălecatului moldav doar Comăneştii, parte a satului Suharău de astăzi, şi Lačina (Lişna) erau vag locuite, vigoarea satelor comunei Suharău (Arborea, Comăneşti, Lişna, Mlenăuţi – trecută ulterior la Hudeşti, Plevna şi Suharău) durându-se prin repetate colonizări cu liuzi, inclusiv cu meseriaşi, începând cu anul 1800, şi cu luptători ai războiului din 1877. Pe scurt, povestea aşezărilor de pe meleagurile natale ale umoristului Constantin Horbovanu arată cam aşa:

 

 

1412, aprilie 3: „Alexandru Voievod dăruieşte lui Coman un loc pustiu lângă Başeu: Un suret de pe ispisocul din 6920 Aprilie 3 al Domnului Alexandru Voievod, prin care ispisoc se arată cum a miluit pe adevărată şi credincioasă sluga Domniei sale Coman sân Galiş, în pământul Moldovei, un loc pustiu, să-şi facă lui un sat, podli[2] Başeu.

 

Şi hotarul acelui sat, pe unde au umblat întâi Başeul, la o fântână, iar de la fântână drept la codru şi de la acea fântână devale, pe pârăul Başeului, până în Pârăul Alb, iar de la Pârăul Alb, în sus, la codru, arătând că aceasta este al lui tot hotarul şi că au fost hotarnici Giurge Fratovschii şi Tobuciu”…

 

Suretul, aşa cum e dat mai sus, se găseşte într-un act din 15 Octomvrie 1804, pentru moşia Comăneşti din judeţul Dorohoi. Citat şi la 20 Dechemvrie 1777. Se păstrează şi suretul însuşi „o sălişte pustie, să ş-o îngrădească el sie acea sălişte, cu uric şi cu toate veniturile”. Face parte din colecţia Al. Callimachi şi a fost publicat de N. Iorga, Stud. şi Doc., 5, pp. 530-1. Ibid. p. 531, se aduc do­cumente din 7113 (1605) Martie 8 şi 7121 (1613) Aprilie 16 pen­tru Comăneşti.

 

Un regest al uricului de mai sus, pentru „hotarul Comăneştilor”, după o mărturie hotarnică din 1800, este publicat în Ghib. Sur. 22 p. 86.

 

Cum se vede din cele de mai sus, e vorba de satul Comă­neşti, comuna Suharău, judeţul Dorohoi, sat aşezat în adevăr pe Başeu şi care şi-a luat numele de la Coman”[3].

 

 1622 (7130), iulie 26, Iaşi: „Io Ştefan Voevod Tomşea, cu mila lui Dumnezeu domn ţării Moldaviei, adică venit-a înaintea noastră şi înaintea tuturor a lor noştri moldoveneşti boiari Toma şi fratele său Gheorghe şi surorile lor, Nastasia şi Tofana, fii lui Costin, nepoţi Anei, strănepoţi lui Ştefan Tolocico, şi răstrănepoţi Anuşcăi, sora lui Petrea hat­man, de nimeni siliţi, nici învăluiţi, şi au vândut a lor dreaptă ocină şi moşie, satul Mlinăuţii cu bălţi de peşte şi cu mori şi cu heleşteie şi cu tot hotarul din uric de împărţeala ce-a avut baba lor, Anuşca, cu fratele ei Petrea hatman, de la bătrânul Bogdan Voevod; acela l-au vândut la al nostru credincios şi cinstit boiarin, lui pan Miron Barnovschie, hatman şi pârcălab Sucevei, şi cneaghinei sale Aftimia, nepoata lui Petre hatman şi strănepoata Anuşcăi, pentru opt sute taleri de argint; drept aceia, domnia mea, văzând de bună a lor vrere tocmeală şi paşnică şi deplină plată în mâinile celor de mai sus scrişi, Toma şi fratele său Gheorghe, şi surorile lor, Nastea şi Tofana, fii lui Costea, nepoţi Annei, strănepoţi lui Ştefan Tolocico, domnia mea încă dat-am şi am întărit înşine la al nostru credincios mai sus numit, dumisale lui Miron Barnovschie, hatman şi pârcălab Sucevei, şi cneaghinei sale Aftimia pe cel de mai sus scris sat Mlinăuţii cu bălţi şi cu mori şi cu tot hotarul, pe unde din veac au îmblat; care-i de la o împărţeală de pe Başeu, în ţinutul Dorohoiului. Drept aceia să le fie lor şi de la domnia mea dreaptă ocină şi cumpărătură şi uric cu toate veniturile, altul să nu se amestece înaintea acestei cărţi a noastre. Scris în Iaşi, la anul 7130, Iulie 26 zile. / Însuşi Domnul a poruncit. / Gheanghe vel logofăt a învăţat şi a iscălit. / Lucoci”[4].

 

1623 (7131), iunie 25, Iaşi: „Adică eu, Miron Barnovschi, hatman şi pârcălab de Suceava, însumi iată înştiinţez cu acest zapis cum eu, nesilit de nimeni şi nici asuprit, ci de bunăvoia mea şi din toată inima mea, am închinat sfintei mănăstiri nou zidite numite Solca, unde este hramul Sfinţilor prealăudaţilor şi întâi stătătorilor şi de frunte Apostoli Petru şi Pavel, şi am dat sfintei mănăstiri din averile mele şi din dreptele mele ocini şi cumpărături, pentru păcatele părinţilor noştri şi pentru păcatele noastre, un săticel în ţinutul Dorohoi, numit Mleneuţii, cu curţi şi cu moară şi cu bălţi de peşte, şi iarăşi jumătate de sat din acelaşi ţinut, anume Plopeni, şi cu vad de moară pe Jijia şi pe Iubăneasa şi loc de moară şi de iaz. / Şi aceste două sate mai sus scrise eu le-am dat acum; şi privilegiile de cumpărătură ce le-am avut pe aceste sate încă le-am dat în mâinile călugărilor de la sfânta mănăstire Solca. / Şi încă am mai dat două sate sfintei mănăstiri Solca, anume satele Uricanii, pe Bahlui, cu curţi şi cu moară pe Bahlui şi cu prisacă ce este în ţinutul Cârligătura, care este cumpărătura mea dreaptă, şi iarăşi alt sat, anume Căcăcenii, pe Cracău, ce este în ţinutul Neamţ, şi cu moară pe Cracău şi cu curţi şi cu prisacă, care acel sat mai sus scris îmi este danie de la răposatul meu unchi Simion Stroici vistiernic, pentru că el nu a avut copii din trupul său. / Iar acele două sate: Uricanii pe Bahlui, în ţinutul Cârligătura, şi Căcăcenii, în ţinutul Neamţ, să am eu a mă folosi de ele în timpul vieţii, iar după moartea noastră iarăşi să fie a sfintei mănăstiri Solca şi cu tot venitul. / Şi iarăşi sfinţii călugări de la mai sus scrisa mănăstire Solca să aibă a-i scrie pe părinţii noştri şi pe noi şi pe unchiul nostru Simion Stroici în sfântul şi marele pomelnic şi în dumnezeiescul jertfelnic şi să aibă a ne face şi pomenire nouă şi părinţilor noştri din an în an în ziua Sfântului mare mucenic al lui Hristos, Dimitrie, a doua zi. / Iar după viaţa noastră, cine s-ar alege din neamul şi rudele noastre vrând să strice dania şi întocmirea noastră către sfânta mănăstire, acela să fie neiertat de Domnul Dumnezeu, făcătorul cerului şi al pământului, şi de preacurata lui Maică, şi de toţi sfinţii şi să fie de trei ori blestemat şi blestemat şi să aibă parte cu Iuda vânzătorul Domnului în veacurile fără sfârşit, amin”[5].

 

1623 (7131), iunie 28, Iaşi: Dania lui Barnovschi primeşte întăritura domnească a lui „Ştefan voevod… fiul binecinstitorului Ştefan Tomşa voevod”[6].

 

1626 (7134), februarie 5, Hârlău: Miron Barnovschi rescrie textul daniei către mănăstirea Solca, constând în satul Mlenăuţi[7].

 

1633 (7141), ianuarie 18, Iaşi: „Io Alexandru Iliiaş Voevod, cu mila lui Dum­nezeu Domn ţarii Moldaviei; adică au venit înaintea noastră şi înaintea a lor noştri boiari, părintele şi rugătorul nostru chir Evloghie, Episcopul Rădăuţului, şi ne-a arătat, înaintea noastră şi înaintea sfatului nostru, un zapis de mărturie, cum au cumpărat Sfin­ţia sa de la Toma Moişescul şi de la fratele său Gheorghie, şi de la surorile lor, Nastasia şi Tofana, jumătate sat din Lačna (Lişna – n. n.), ce-i în ţinutul Dorohoiului, pentru 100 ughi bani buni şi o iapă şi 3 vaci dinaintea a mulţi preoţi, anume Gheorghe, egumenul de la Solca, şi Veniamin, proegumen, şi Dicul… şi Iosif, şi Ghedeon clisiarhul, şi popa Serafim, şi popa Leonte, şi tot soborul de la sfânta mănăstire Solca. Deci noi, văzând acel zapis de mărturie de la atâţia preoţi, am crezut şi de la noi încă am dat şi am întărit rugătorului nostru Kir Evloghie, Episcopul de Rădăuţi, pe acea de mai sus zisă jumătate de sat din Lačna… ca să-i fie şi de Ia noi sfinţiei sale dreaptă ocină şi cumpărătură şi uric şi întărire cu toate veniturile neruşeit nici odinioară în veci. Şi altul să nu se amestece. / În Iaşi, la anul 7141, Ghenar 18. / Domnul a zis. / Ghianghea vel logofăt a învăţat şi am iscălit / Cristea Damian”[8].

 

1636 (7144), iunie 29 Iaşi: „Io Vasilie voevod, bojiiu milostiu, gospodar Zemli Moldavscoi. Scriem la boiarinul Domniei Mele, la Ghica spătarul. Dămu-ţi ştire pentru Sandul Aniţ vecini, ce se jeluiesc că călugări de la mănăstire lui Toader Ră… (Todireni – n. n.) că suntem a lor de moşie, din Başeu (parte a satului Mlenăuţi – n. n.) şi au fugit de la ieşirea lui Barnovschi Vodă încoace, îi ai în Dimileani. / Pentru aceia, dacă vei vedea cartea Domniei Mele, să socotiţi cu oameni buni: de se va afla că sunt vecini de moşie călugărilor şi  vor fi fugit din satul lor, după ieşirea lui Barovschi Vodă, să şi-i ia călugării, iar de-i va fi apucat ieşirea lui Barnovschi voevod în Dimileani, să-i lase călugării în pace. Cum vei afla naicu Direptul cu acei oameni buni, aşa să-i socotiţi; şi să faci şi o scrisoare, să ne dai ştiri. Toi pişem (ţi-am scris – n. n.) Gospodstva Mi; inaci ne budet”[9].

 

1637 (7145), martie 12: „Adică eu, egumenul Iosif, şi cu tot soborul de la sfânta mănăstire de la Solca, anume popa Liontie, şi popa Athanasie, şi popa Veniamin, şi popa Gheorghe, şi popa Isachie,ş i Theofil clisiarhul, şi popa Theofan, şi diaconul Agathon, şi diaconul Efrem, şi diaconul Ghedion, şi diaconul Selevestru, şi economul Silioan, şi Varlaam, şi Luca, şi Dionisie, şi Galerie şi Ioan. Deci noi toţi, tot soborul, de nimeni asupriţi sau nevoiţi, ci de a noastră bunăvoie am avut o selişte, dată de Barnovschi vodă, anume Mlenăuţii, la ţinutul Dorohoiului. Deci, văzând noi că nu avem nici un folos cu dânsa, noi am făcut vânzător cine se va afla. Deci s-au aflat Vasilie şi cu Anca, soru-sa, de au cumpărat, de ne-au dat două sute galbeni ungureşti buni şi două sute de stupi, ş-au făcut două prisăci, una la Bădeuţi, alta prisacă la Crainiceşti, şi s-au pus câte o sută de stupi într-una, ca să facem pamente la anul, din an in an lui Barnovschi vodă. / Dinainte a tot soborul şi a mulţi feciori de boiari, anume: Eremiia Murguleţu, şi Pârvul din Costina, şi Stratulat Dobrenchi şi Costantin, feciorii lui Simionel, şi Dociul, şi Nicolae din Iacobeşti, şi Ipatie Murguleţ şi alţi mulţi feciori de boiar. / Şi pre mai mare mărturie ne-am pus şi peceţile şi iscăliturile ca să le fie lor moşie în veci şi să-şi facă şi direse domneşti. / Deci nimeni din fraţii noştri să nu mai aibă a se amesteca ceva sau a întoarce. Iar cela ce va mai face amestecătură sau să întoarcă să strice tocmeala noastră ce am tocmit noi, acela, egumen sau alt frate, el să fie procliat de 318 oteţi ce sunt în Nicheia şi de 4 evanghelişti şi de toţi 12 apostoli şi de noi, de tot soborul. Şi să fie neiertat şi să fie afurisit şi cu Iuda, într-o ceată şi cu Annea şi Caiafa. / De aiasta mărturisim şi scriem noi cu tot soborul. Şi pre mai mare credinţă, ne-am pus pecetea sfintei mănăstiri şi am dat şi diresele toate ce am avut”[10].

 

1637 (7145), aprilie 7: „Din mila lui Dumnezeu, noi, Io Vasilie voievod, domn al Ţării Moldovei. Facem cunoscut cu această carte a noastră tuturor celor care o vor vedea sau o vor auzi citindu-se că domnia mea am dat şi am întărit părintelui şi rugătorului nostru, chir Evloghie, episcop de Rădăuţi, dreapta lui ocină şi cumpărătură, din ispisocul de cumpărătură de la Alexandru Iliaş voievod, jumătate din satul Lăcina (Lişna – n. n.), ce este în ţinutul Dorohoi, partea de jos, ce îi este cumpărătură de la Toma Moişanul şi de la fratele lui, Gheorghe, şi de la surorile lor, Nastasia şi Tofana, pentru o sută şi patruzeci de ughi. / Pentru aceea, această înainte zisă jumătate din satul Lăcina, din tot venitul, să fie mai sus scrisului, părintelui şi rugătorului nostru Evloghie, episcop de Rădăuţi, dreaptă cumpărătură, şi uric şi întărire, cu tot venitul, neclintit, lui, niciodată, în vecii vecilor. / Iar hotarul acestei mai sus scrise jumătăţi din satul Lăcina să fie din toate părţile după vechile sale hotare, pe unde au folosit din veac”[11].

 

1637 (7145), aprilie 18, Iaşi: Vasile Lupu Vodă întăreşte vânzarea Mlenăuţilor de către călugării de la Solca[12].

 

1644 (7152), iunie 25: „Io Vasilie Voevod, cu mila lui Dumnezeu Domn ţarii Moldaviei, adică au venit înaintea noastră şi înaintea a lor noştri boiari ăi mari şi ăi mici Mărica, femeia lui Petrică, şi cu fiii săi, Ihnat şi Simion, şi s-au pârât de faţă, înaintea noastră, cu Ion, fra­tele vlădicăi Evloghie, fost Episcop de Rădăuţi, pentru jumătate sat de Lačna (Lăşna, Lăcina, adică Lişna – n. n.), ce-i în ţinutul Dorohoiului, şi cu heleşteie şi cu livezi, zicând Mărica şi fiii ei cum li se împresoară lor o bucată de pă­mânt din partea lor şi a dat-o în partea lui şi i-a stricat iazul ei, şi i-a luat şi acea livada fără nici o treaba; deci domnia mea şi cu tot sfatul domniei noastre am judecat între noi şi am făcut şi cartea dom­niei mele la sluga noastră Buoreanul uricar şi la Turcul fost stolnic, ca să aibă ei a strânge oameni buni din prejur megieşi, şi să arate cu acei oameni buni şi să aleagă acea jumătate de sat despre hotarul lui Ion, fratele Vlădicăi. Astfel slugile domniei mele mai sus scrise au mers acolo, cu mulţi oameni buni din prejur, megieşi, şi au arătat cu acei oameni buni şi bătrâni şi au ales acea jumătate de sat Lăşna despre partea lui Ion, din vatra de sat şi din câmp şi cu tot venitul, şi acel heleşteu şi cu acele livezi aflat-au cu dreptul cum este dreapta ocină şi mo­şie a Maricăi şi a fiilor lor; iar Ion, fratele lui Evloghie, fost Episcop, dânsul nu are nici o treabă în acel heleşteu şi cu acea livadă, precum au arătat înaintea noastră şi carte de mărturie de la slugile domniei mele mai sus scrise, şi de la alţi oameni buni, scriind cum au ales lor şi le-a hotărât pe dreptul. Astfel Ion, fratele strălucitului părintelui nostru Evloghie Episcopul, el a rămas dinaintea noastră şi din toată legea ţarii; iar Marica, femeia lui Petrică, şi cu fiii ei, Ihnat şi Simion, s-au îndreptat dinaintea noastră şi şi-au pus loru-şi ferăe 12 zloţi în vistierul Domniei mele. Deci, de acum, îna­inte, ca să aibă a-şi stăpâni singuri a sa dreaptă ocină şi moşie, jumătate de sat din Lăşna, partea din sus, cu heleşteu şi cu livezi, şi cu tot venitul, pe unde le-a fost ales şi le-au hotărât şi le-au stâlpit lor, şi să n-aibă a se mai pârî pentru această pâră nici odinioară în veci, şi altul să nu se ames­tece. / Scris în Suceava, la anul 7152, Iuni 25. / Însuşi Domnul a poroncit. / Todiraşco vel logofăt a iscălit / Dumitru”[13].

 

1644 (7152), iunie 25: „Eu Ion de Lişna[14], mărturisesc, cu scrisoarea mea, cum m-am dat, cu limbă de moarte, frăţâne-meu, lui Vasilie, cu jumătate de sat de Lačna (Lăşna, Lăcina, Lişna – n. n.) şi cu a treia parte de heleşteu în bălţi şi cu heleşteu întreg la coada bălţii, şi tot cu tot locul cât am eu; nimeni să n-aibă treabă la acestea, la toate câte le scriu, nici la altele, ce nu-s aicea pomenite, nici soră, nici nepot, nici altă rudă, nimeni să nu s-amestece nici la una, nici cât de puţin, şi  la această danie, ce m-am dat frăţâne-meu,  am poftit de-au fost popa Ion de Hudeşti, duhovnicul meu, şi popa Panteleiu de Başeu; şi Berkeaz de Comăneşti şi Neculai de-acolo, şi Drăgoiu vornicelul de Fodraga şi Ion vornicelul ce-a fost havănt cum am dat cu acestea cu toate, însă ocina o am dat cu toţi vecinii; şi pre mai mare dreptate s-au pus şi degetele. Iar cela ce va vrea să s-amestece peste cuvântul meu să fie proclet şi triclet şi să fie blestemat de 318 oteţi din Nekei şi să fie neiertat şi de mine, şi de Dumnezeu, şi să-i fie judeţul cu Iuda, vânzătorul lui Hristos. / Pătraşco Berkez”[15].

 

1646 (7154), ianuarie 14: Într-un zapis de vânzare este menţionat ca martor „Simion Stecli de Comăneşti (Suharău)”[16].

 

1646 (7154), martie 24: Vasile Lupu voievod întăreşte lui „Pătraşco Ciogolea, fost logofăt… dreptele lui ocini, şi danii şi cumpărături, din drese de danie, şi miluire, şi cumpărătură”, printre care „satul Hudeşti, ce este pe Başeu, în ţinutul Dorohoiului, cu curţi, cu iazuri şi cu mori pe Başeu, şi cu poiană de fânaţ, care se numeşte Baranca, şi cu bălţi de peşte pe Prut, şi cu pricuturile sale, numite Novoseliţa, pe pârâul Ruda, şi cu loc de iaz pe pârâul Ruda, care Novoseliţa este de demult luată în hotarul satului Mlinăuţi, în zilele… pentru că s-a făcut moarte de om pe acel loc. / După aceasta, Ioan Moghilă logofăt a dat cincizeci de boi pentru acel pricut mai sus scris, Novoseliţa, pe Ruda, şi hotar la satul Hudeşti; însă jumătate din acel sat Hudeşti a fost vândut de Dumitru Moviliţă, în zilele lui Iancul (Sasul – n. n.) voievod, lui Iuriescul vornic, pentru 40.000 de aspri, pentru că a fost dator Dumitru Moviliţă unui negustor grec, anume Lefter, cu acei bani. Iar apoi, în zilele lui Petru voievod, s-a sculat Erimiia Moghilă vornic şi a întors îndărăt deplin acei bani, 40.000 aspri, în mâinile… pe jumătate de sat Hudeşti, partea de jos, cum am văzut şi uric de la Petru voievod. Pentru aceea, ca să-i fie cu tot venitul”[17].

 

1646 (7154), aprilie 10, Iaşi: Huc de Hudeşti este menţionat printre „soţii” lui Pătraşco de Comăneşti (Suharău), într-un jaf asupra lui Ionaşco. „fost vornic mare de Ţara de Gios”, la Drăguşeni pe Prut, unde stăpânise o parte de sat şi Pătraşco[18].

 

1721 (7229), februarie 15: Izvod de ocinile care sunt după răposatul Toderaşco biv (fost) vel (mare) sulger şi de pe jupâneasa dumisale Vasilca, toţi nepoţii răposatului Jora sulger ne-am nevoit cu a noastră bună voie, ne-am împărţit cu toate satele noastre, anume cu dumnealui Ion Sturzea biv vel vornic şi cu dumneaei Safta spătăroaie a Dumitraşcului Cuzei biv vel şătrar şi cu dumneaei Aniţa a răposatului Irimică Jora vel căpitan, cu Solomon Botez biv vel şetrar şi cu Sandul Silion”[19]. În „partea dumisale lui Solomon şetrar” au venit „sat întreg Lişna la Dorohoi” şi „sat întreg Mlianăuţi la Dorohoi”.

 

1774, iunie 22. Conform recensământului lui Rumeanţev, pentru Ocolul Târgului Dorohoi,

 

Comăneştii aveau toată suma caselor: 55. Scădere rufeturi, însă 11: 5 femei sărace, 1 preot, 2 mazili, 2 argaţi ai acestor mazili, 1 jidov. Rămân birnici 44.

 

Birnici:

 

Ioniţă, ciobotar / Andrei sin (fiu) lui Zmoaga / Acsintii Bursuc / Ştefan Boz / Dorofteiu / Neculai Corobaniţ / Ioniţă Băţoc / Gheorghi Corobaniţ / Ştefan Buliga / Andrei Zvâncă / Solomon fiu lui Andrieş / Ştefan Lohan / Nichita Zvâncă / Luca Zvâncă / Andronachi Pompa / Ştefan Sandiga / Ioniţă Topală / Neculai Murguţ / Mardarie Băţos / Vasile Pompa / Flore fiu lui Toderică / Ion Chile / Costandin Spătar / Dumitraşco brat (frate) lui Costandin / Ion Căldari / Ion Slovan / Gheorghi Cârnal / Pavăl Zeamă / Ion Bojoga / Ursul Criţ / Vasile Căldari / Toader Răcilă / Simion, rus / Andriaş Vătămănescu, vornic / Ion Curmoale, vătăman / Ioniţă, olar / Vasile fiu lui Topală / Vasile Căldăruţă Stare / Vasile Tomoleţ, slab / Ursul fiu lui Bofu / Vasilachi Vătămănescu.

 

Femei sărace, fără de ajutor:

 

Marie Sandiciasă / Marie Lohăniasă / Paraschiva Melnitiasă / Nastasia

Todosia Pricopoaie.

 

Rufeturi: Preotul Grigoraş

 

Mazili: Andrei Muica, mazil / Grigoraş, fratele lui, mazil.

 

Argaţii:

 

Gavril, argat la Andrei Muica mazil / Sandul Ciofu, argat lui Grigoraş Muica.

 

Jivovi: Marco, jidov[20].

 

Lişna avea toată suma caselor: 60. Scădere rufeturi, însă 12: 2 femei sărace, 6 preoţi şi diaconi şi dascăli, 2 slugi ale dumisale banului Ştefăniţă Sturzei, 2 ţigani. Rămân birnici 48.

 

Birnici:

 

Sandul, vornic / Ioniţă Robul / Ion Năstasii / Neculai Dabija / Andrei sin (fiul) lui Lupul / Grigoraş Gaşpar / Grigorie Peşoga / Ioniţă zet (al lui) Gaşpar / Ioniţă fiul lui Gaşpar / Negoiţă / Nistor fiul lui Gaşpar / Ioniţă Tătaru / Vasile Cârdeiu / Vasile Căzacu / Acsintii / Vasile fiul lui Floare / Ion Floare / Ursan Ghimpău / Ion, vătăman / Măteiu / Ion, croitor / Ion fiul lui Neculai / Luca Zaiţu / Nichifor fiul Lungului / Grigoraş Ilăscul / Ştefan Grumăzi / Simion cumnat ciubotarului / Vasile, ciubotar / Tănasi fiu lui Pricop / Vasile Plop / Vasile Mălăncuţă / Andrei Bordeian / Gheorghi al lui Arăpelu / Ion Buşilă / Sandul al Gorocioai / Iosip, ciubotar / Vasile Chiper / Ichim, argat preotului Timofti / Ion Doros / Simion Fantul / Gheorhi frate lui Chiper / Mihălache Gorce / Ştefan Ignătuş / Romaşco / Lupul Năstasii / Ion fiul Luchieniasă / Matei Stari / Iordachi Arăpel.

 

Femei sărace, fără de ajutor: Ioana, vădană / Nastasia Dămieneasa, vădană-

 

Rufeturi (Preoţi, diaconi, dascăli): Preotul Iordachi / Preotul Miftodii / Preotul Timoftii / Diaconul Dumitraşco / Ioniţă Robul, dascăl / Nichita, dascăl.

 

Scutelnici: Grigore Gaşpar, scutelnic la dumisale banul Ştefăniţă Sturza / Vasile Curirar, tij (la fel) scutelnic.

 

Ţiganii: Mihălachi, ţigan / Iftimie, ţigan[21].

 

Mlenăuţi avea toată suma caselor: 44. Scădere rufeturi, însă 19: 5 femei sărace, 3 preoţi şi diaconi şi dascăli, 2 mazili (fii de boieri – n. n.), 1 ruptaş (cel mai mic rang boieresc – n. n.), 4 argaţi ai lui Toader Manole mazil, 1 argat al lui Simion Căzăcinco mazil, 1 argat al dumisale armaşului Neculi, 2 jidovi. Rămân birnici: 25.

 

Birnici:

 

Mihăilă / Vasile Lazor / Ursachi Luică / Vasile Chiripinschi / Ion Lazor / Toader Dobrotă / Ion sin (fiu) lui Todosii / Todosii Stari / Dumitru, morar / Ivan, velnicerul (fabricant de rachiu – n. n.) / Ursachi, Vasile Mănăilă / Vasilachi Cozmuleţu / Gheorghi Andronic / Toader brat (frate) lui / Grigoraş, cojocar / Eftimie Berciul / Nichita Berciul / Grigorii, velnicerul / Dumitraşco fratele popii / Nicolai Huzun / Eftimie fiu lui Bădioai / Toader Livenco / Grigoraş fratele lui / Onofrei, vătăman.

 

Femei sărace, fără de ajutor: Mănăileasa, babă / Androniasă, babă / Marie, babă / Vârvara, văduvă / Dochiţa Brăhoai:

 

Rufeturi (preoţi şi dascăli): Preotul Mihălache / Preotul Ştefan / Gheorghi, dascăl.

 

Mazili şi ruptaşi: Toader Manole, mazil / Simion Căzăcenco, mazil / Ioniţă Luţchi, ruptaş.

 

Argaţi şi păstori ai mazililor de aici: Vasile, sluga lui Toader Manole / Toader, chelar, tij (la fel) / Iosif, vizitiu, la fel / Toader, plugar, la fel / Vasile Roşca, sluga lui Simion Căzăcinco / Ilie, argat la dumisale armaşul Necule-

 

Jidovii: Maior, jidov / Iţco, croitor[22].

 

Suharău avea doar 36 case. Scădere rufeturi, însă 8: 2 femei sărace, 2 preoţi, 2 scutelnici ai mănăstirii Toderenii (Burdujeni – n. n.), 1 ţigan. 1 jidov. Rămân birnici 28.

 

Birnici:

 

Vasile Păsat / Andrei Păsat / Leontii Gherasim / Ion Bordeian / Dumitraşcu Sofronii / Grigori Urzică / Timofti Sandipa / Ştefan Gorgan / Toader Tăvâşcă / Grigori sin (fiu) lui Gafton / Enachi fiu lui Gafton / Ioniţă Sucimălaiu / Ştefan, ungurian / Toader Sucimălaiu / Agapii al lui Sucimălaiu / Ştefan Sucimălaiu / Ion, harabagiu / Ursachi fiul lui Andreiu / Eftimie Roşca / Petre fiul lui Măricuţ / Ştefan Borlă / Marco (brat) frate lui Ştefan / Ion Strătulat, vornic / Ştefan fiu al diaconului / Toader fiu lui Măricuţ / Vasile fiu Babei / Pentilie, tij (la fel) Babei.

 

Femei sărace, fără de ajutor: Acsăntoai, vădană / Dochiţa, săracă.

 

Rufeturi: Preotul Ion / Toader, dascăl.

 

Scutelnici: Marco, scutelnic al mănăstirii Todereni / Nichita, morar, tij (la fel) scutelnic mănăstirii.

 

Ţiganii: Manolachi, ţigan, la fel al mănăstirii

 

Jidovi: Aron, jidov[23].

 

 

1838, iunie 8: Hatmanul Anastasie Başotă cumpără de la logofătul Constantin Sturza „Lişna şi Sfărcăuţii cu 10.000 galbeni”[24].

 

1846: Lişna şi Fărcăuţii aveau 78 liuzi, Suharău cu Cotu – 252, Comăneştii Miclescului – 81, Comăneştii Mencăi – 25, Mlenăuţii lui Gherghel – 56, iar Mlenăuţi răzeşi – 38[25].

 

1849: „hatmanul Anastasie Başotă cumpără cu 750 galbeni părţile din Mlenăuţi ale păhărnicesei Elena Clopoţel, născută Stihi, zestre de la părinţi, împreună cu soţul ei, paharnicul Gheorghe Clopoţel. Vechil la cumpărare e Ioan Budac”[26].

 

1864: În Tablou de toate comunele rurale din ţară, figurează, la poziţia 454, „Suharăul cu Cotul”, iar la poziţia 455, „Lisna”[27].

 

1864: „Lişna, proprietatea domnului Năstăsache Başotă, are 120 fălci cu pădure şi 1.800 fălci pământ liber. Pe această moşie plugăria nu ocupă decât numai vreo 200 de fălci, tot celălalt pământ este afectat păstoriei, adică ţi­nerii vitelor, vara, pe imaşuri şi suhaturi şi facerii fânaţului trebuitor pentru iernatic. Proprietarul însuşi are la imaş un cârd de boi, pe care îi ţine să-i vândă când i se vor plăti bine; căci almintrele nu are obicei să vândă şi când vinde nu dă boul pe mai puţin de 16 galbeni.

 

În anul acesta, proprietarul a avut lăsată moşia în nelucrare; acum însă, văzând că legea rurală nu aduce cu dânsa pustiirea ogoarelor, s-a apucat de lucru, s-a apucat cam târziu, şi arăturile le-a făcut cu locuitorii. Dar locuitorii nu s-au prea grăbit să iasă la lucru mai înainte de a li se număra banii pe arătură. Întârzierea în darea banilor a adus întârziere şi în facerea semănăturilor. La 6 octombrie, nu erau decât numai 40 de fălci de grâu semănate, pe când la această dată mai toate semănăturile de toamnă ale judeţului erau răsărite şi multe din ele şi păscute de oi, ca cele de la Zvorişte, Talpa, etc., etc.

 

Cu toate că domnul Năstăsache Başotă n-a făcut nici o recoltă în anula acesta, are însă pâine multă, pâine de tot felul, păpuşoi şi grâu, pâine pe care o ţine de mai mulţi ani nevândută; căci acest venerabil bcătrân păstrează cu mare religiozitate obiceiurile cele vechi şi bune ale agriculturii ro­mâne. Obiceiul de a nu vinde pâinea decât când se întreabă şi când se plăteşte bine nu poate fi ţinut decât numai de cultivatorul care poate să aştepte, şi niciunul nu este mai în stare a putea să aştepte decât dl Başotă. A vândut pâine multă în anul acesta dl Başotă şi s-a împlut de bani; dar a oprit păpuşoi şi pentru locuitori, şi-a oprit atât cât să-i poată ţine cu pâine până la recolta viitore.

 

Domnul Başotă obişnuia a ţine singur crâşmele de la toate moşiile sale şi a le ţine înzestrate cu tot felul de băcălii, pe care le cumpăra de-a dreptul de la Galaţi. Acum însă a renunţat la crâşme, s-a lăsat de specule; căci a îmbătrânit şi nu mai poate priveghea ramul acesta important de venit al moşiilor sale.

 

Mlenăuţii. După Lişna, vin Mlenăuţii din deal ai domnului Iorgu Manoliu, Mlenăuţii din vale ai domnului Mihail Gherghel şi Mlenăuţii răzeşi. Cei dintâi au 350 fălci, cei de-al doilea, 380. şi cel de-al treilea, 180 fălci. La Mlenăuţii din vale, domnul Mihail Gherghel, ca şi dl Başotă, s-a temut sau n-a voit să facă semănături, în anul acesta. Moşia a rămas necultivată. Acum a început a o cultiva pentru anula viitor. Rămânând moşia nelucrată, s-a făcut fân chiar şi în ogoarele abandonate în pârloagă. Sunt pe moşie făcute 36 stoguri de fân, a 15 gal­beni unul, face 540 galbeni, un venit cu mult mai mare decât ce ar fi ieşit dacă s-ar fi cul­tivata moşia. Herghelia domnului Gherghel scoate cai frumoşi, care se vând cu preţuri bune[28].

 

Comăeştii sunt parte cuprinşi de răzeşi şi parte de dnul Vasile Miclescu, proprietarul Dămilenilor. Aici, ca şi la Dămileni, se văd lo­cuitori care au făcut clacă proprietarilor; însă care s-au pus în lucrările de constatare a se îm­proprietări pe vecinul domeniu al Statului, Suharăul. La Comăneşti este şi reşedinţa sub-prefecturii, pusă într-o casă stricată şi dezgrădită.

 

Exteriorul acestor două sate, puţinul număr de omeni cu vite, respingerea unora din ei de a se împroprietări în satele unde au fost clăcaşi, ne face să înţelegem că nici ţăranii, nici proprietarii nu ştiu să caute de adevăratele lor interese. Agricultura nu poate să fie prosperă la nişte omeni care se ocupă atât de puţin cu principiile cele mai elementare ale Economiei rurale uzitate în ţară şi aplicate cu cel mai încurajator succes chiar de către vecinii lor de la Cristineşti”[29].

 

1864: „Întrucât la expirarea termenului de 40 de zile, anunţat prin Foaia Nr. 123, nu s-au prezentat concurenţi de a cumpăra 176 vaci, sechestrate de la dl posesor al moşiei Suharău, acont rămăşiţii de câştig ce datoreşte către tezaur, se publică un alt termen de 40 zile ca concurenţii ce vor fi să se prezinte aice la expirarea termenului, unde s-a decis a se fini mezatul”[30].

 

1865: „Se publică un alt termen de 40 zile pentru vânzarea a 70 boi şi 60 vaci, sechestrate de la arendaşul moşiei Suharău, proprietatea Statului”[31].

 

1867: „Fiindcă Sf. Sa Arhimandritul Sofronie Macri nu s-a găsit la domiciliul său din comuna Mitocul, spre a i se înmâna citațiunea prin care se vestește că, la 26 Martie curent, să fie în faţa locului comuna Suharău, unde urmează a se expertiza preţul pădurii, al velniţei şi al zăcelnicilor ce Sf. Sa datoreşte fraţilor Ariton şi Iacob Buiucliu, după contractul de arendare a acelei moşii, ci, după informaţiile luate, s-ar afla acum la Constantinopole, se publică aceasta spre cunoştinţa Sf. Sale, cu adăogire că, nefiind următor, lucrarea se va face în nefiinţă”[32].

 

1885: Marcu Fişer arendează şi „Lişna cu cotunele ei din judeţul Dorohoi cu 22.000 lei”[33].

 

 

1891: „Suharău: comună rurală, în partea de jos a plasei Prutul de Sus, formată din satele Arborea, Comăneşti, Lişna, Mlenăuţi, Plevna şi Suharău. Cu reşedinţa primăriei în satul Suharău. Are 957 familii, 3.618 suflete; 5 biserici cu 4 preoţi, 8 cântăreţi şi 5 pălimari; 1 şcoală cu 1 învăţător şi 87 elevi; 2.506 hectare 34 ari pământ sătesc; 5.686 hectare 53 ari câmp şi 1.145 hectare 76 ari pădure; 8 iazuri şi 8,5 pogoane de vie.

Bugetul comunei a fost, în anul 1889-90, de lei 7.876 bani 50 venituri şi lei 7.810 bani 42 cheltuieli; iar în 1890-91, de lei 7.275 venituri şi lei 7.200 cheltuieli”[34].

 

Arborea: sat înfiinţat, în 1878, de noii împroprietăriţi pe moşia Suharău, comuna cu asemenea numire, plasa Prutul de Sus, cu o populaţie de 88 familii şi 362 suflete”[35].

 

Comăneşti: sat pe moşia cu asemenea numire, comuna Suharău, plasa Prutul de Sus; cu 190 famimii, 615 suflete şi plăcută si­tuaţie. Aşezările sătenilor sunt multe bune, cu livezi, restul mai slabe, cu grădini; iar stăpânul moşiei are casă mică de vălătuci, cu heiuri; pu­ţină livadă, vie şi grădină de legume. Proprietatea moşiei este a dlui Teodor Kalimah.

Biserica mică, de vălătuci, cu 1 preot, 2 cântăreţi, 1 pălimar, făcută în vechime de către să­teni. Calitatea pământului este mai toată bună. Sătenii împroprietăriţi au 242 hectare 7 ari pământ în a lor stăpânire; iar proprietarul mo­şiei, 1.160 hectare 79 ari câmp şi 287 hectare 44 ari pădure bătrână, tânără şi tăietură, cu multe esenţe, în care domină carpenul, fagul şi stejarul. Ia­zuri sunt mai multe, între care cel mal mare este al Mielescului, în suprafaţă de 7 hectare 16 ari. Hotarele moşiei sunt: Hudeşti, Suharău şi Oroftiana”[36].

 

Lişna cu Sfârcăuţii: sat pe moşia cu asemenea numire, comuna Suharău, plasa Prutul de Sus, cu 172 famii, 611 suflete şi bună situaţie. Aşezările sătenilor sunt în mare parte bune, având grădini şi mici livezi. Casa proprietăţii e mică, cu livadă, grădină de flori şi de legume. Proprietatea este a erezilor defunctului Anastasă Başotă şi a Institutului Başotă de la Pomârla. Biserica, cu patronul Sf. Mihail şi Gavriil, cu 1 preot, 2 cântăreţi şi un pălimar, este de zid, făcută de săteni, în 1840, şi refăcută, în 1843, de Başotă, proprietarul moşiei, când i-a dat şi al doilea patron, Sf. Anastasă.

Calitatea pământului este bună şi fertilă. Sătenii împroprietăriţi au 386 hectare 69 ari pământ, iar proprietatea moşiei: 1.446 hectare 52 ari câmp şi 143 hectare 22 ari pădure. Iazuri sunt 2, în­tre care acel numit al Răchiţilor, în suprafaţă de 11 hectare 46 ari, cu peşte şi raci; vie, în mărime de 4 pogoane.

Drumuri principale: acel de la Dorohoi, la Darabani, şi acel de la Herţa, la Săveni. Hotarele moşiei sunt cu: Suharău, Mlenăuţi şi Havârna”[37].

 

Mlenăuţi, sat pe moşia cu ace­laşi nume, comuna Suharăul, plasa Prutul de Sus, judeţul Dorohoi. Are o populaţie de 131 familii, sau 491 suflete. Proprietatea moşiei este a mai multor răzeşi. Din vechime, a fost a mănăstirii Solca din Bu­covina, dăruită, la 25 Iunie 1623, de Miron Barnovski, hatman şi pârcălabul Sucevei. A stăpânit-o mănăstirea până la 1785.

Are 2 biserici, deservite de 1 preot, 2 cântăreţi şi 2 pălimari, una pe partea proprietarului Balasinovici, cu hramul Sf. Gheorghe, făcută de zid, la 1803, de Costache Manole, pro­prietarul moşiei; a doua, pe par­tea din sus a răzeşilor, cu hra­mul Sf. Mihail şi Gavril, făcută din lemn, în 1814, de Ioan Pârâu, răzeş.

Sătenii împroprietăriţi au 120 hectare 30 ari pământ, iar pro­prietarii moşiei, 1.074 hectare 15 ari câmp şi 71 hectare 61 ari pă­dure. Vie se află pe moşie în întindere de 3, 5 pogoane. Drumul principal este acel de la Darabani, la Dorohoi. Hotarele moşiei sunt cu: Lozna, Havârna, Hudeşti şi Suharăul”[38].

 

Suharău: Sat pe moşia cu asemenea numire, comuna Suharău, plasa Prutul de Sus, cu 302 familii, 1.259 suflete, şi bună situaţie. Aşezările sătenilor sunt în general bune, cu multe livezi şi grădini, iar proprietarul moşiei are casă mică de zid, cu heiuri şi grădină. Proprietatea este a Statului; iar înainte se secularizare a fost a mănăstirii Todireştii (Todireni, din Burdujeni – n. n.) şi închinată Sf. Munte.

Biserica, cu patronul Sfinţii Ilie şi Nicolai, cu 1 preot, 2 cântăreţi şi 1 palamar, este mică, de lemn, făcută din vechime de un călugăr; apoi, la 1792, fu respaurată de Ilie Botez. Şcoala primară, cu 1 învăţător şi 87 elevi, are local bun, făcut de comună.

Calitatea pământului e mai bună şi productivă. Sătenii împroprietăriţi au: 1.288 hectare 98 ari pământ; iar proprietatea: 2.005 hectare 7 ari câmp şi 644 hectare 59 ari pădure. Iazuri sunt 4, din care cel mai mare, Arborea, în suprafaţă de 15,5 hectare. Pâraiele ce trec pe moşie sunt Başeu şi Corobana. Drumuri principale: acel ce duce la Dorohoi şi acel ce duce la Herţa. Moşia se învecinează cu: Lişna, Havârna, Cracalia şi Dămileni. Localităţi însemnate sunt Cimitirul vechi şi Movila Condrei”[39].

 

 

1892, noiembrie 27: Comisia de indigenatea recunoscut cetăţenia română lui Leon N. Ballasinovivi, „născut în comuna Vasileu (Bucovina), la 20 martie 1862, din părinţii Nicolae Ballasinovici şi Pulcheria, botezat, în 22 iulie, acelaşi an, în religia greco-orientală”, domiciliat în Suharău din anul 1879, scutit de serviciul militar după tragerea la sorţi din 8 mai 1880[40].

 

1892: În Catalog de condamnaţii din toată ţara în cursul anului 1892[41], al doctorului Mina Minovici, sunt menţionaţi: Ion Damachi Zvâncă, de 32 de ani, din Suharău, condamnat la 5 luni de temniţă pentru rea administrare avere minori[42].

 

1903: Gustav Ludvig Weigand a cules folclor românesc şi de la Gheorghe Pădurar, bărbat de 36 de ani din Suharău[43].

 

1906, octombrie 1: La Suharău vine institutoare, din Bereştii Bistriţei (Bacău), Aspazia Vasiliu[44]. Se născuse în 23 septembrie 1884, la Hânţeşti, absolvise „Elena Doamna” în 1903, apoi, în 1 octombrie 1906, venise la Suharău[45]. În 1908, Aspazia Vasiliu funcţiona încă la şcoala din Suharău, împreună cu T. I. Vasilcu, suplinitor, şi Gh. Purţuc, cu definitivat din 1892. La şcoala din Lişna suplinea postul de învăţător V. Tincu, din anul 1900[46]. Printre învăţători se mai numărau:

 

  1. ANDREI GHEORGHE / St. pers. 3870. A. / Născut 1. X.1881, la Durmeşti, Botoșani. / Şc. norm. înv. Iaşi. 1901. / Înv. prov. Hudeştii-Mari, Lupeni, Dorohoi, din 1.IX. 1901. / Calfă, Constanţa, din 1.IX.1902. / Coţuşca, Miculinţi, Dorohoi din1.IX.1903 / Hăneşti, Dorohoi, din 1.IX.1904. / Suharău, din 1.I.1904. / Definitiv Suharău, Dorohoi, din 1905.

 

  1. GAFENCU ANASTASIA AL., născută Grigoriu / St. pers. 4227 A / Născută în 2.X.1881, la Călineşti-Botoşani. / Căsătorită. / Şc. norm. inst. Iaşi 1903. / Înv. prov. Suharău-Lişna, Dorohoi, din 1.IX.1903. / Definitiv Bucecea, Botoşani, din 1907[47].

 

  1. OANCEA DARIE GH. / St. pers. 4661 A / Născut în 17.VI. 1884, la Oroftiana de sus, Dorohoi. / Căsătorit. / Şc. norm. „V. Lupu” Iaşi, în 1904. / Înv. sup. Hilişeu, Gafencu, Dorohoi, din 1.IX.1903, Buda, Dorohoi, din 1.VII. 904. / Sişna, Suharău, Dorohoi, din 1.X.1904. / Carasa, Corlăteni, din 15.11.905. / Lupeni, Hudești Mari, Dorohoi din 1.X.1905. / Prov. Carasa, Corlăteni, Dorohoi, din 1.X.1906. / Văculeşti, Dorohoi, din 1.IX.1907. / Lunca.

 

  1. SONA CASANDRA A. / St. pers. 4102 A / Născută în 8.XII.1882, la Murgeni-Tutova. / Şc. norm. înv. Azil Bucureşti, în 1902. / Înv. prov. Suharău-Lișna, Dorohoi, din 1.IX.1902. / Blăjeşti-Tutova, din 1.IX.1903. / Cârlioele, Râmnicu-Sărat, din 1.IX.1906. / Def. Murgeni-Tutova, din 1.III.1908[48].

 

  1. TIMOTEI SMARANDA CONST. / St. pers. 4909 A. / Născută în 14.IV.1886, la Lehnești, Movila Ruptă, Botoşani. / Şc. norm. înv. „Mihail Sturdza” Iaşi, în 1906. / Înv. prov. Suharău, Lişna, Dorohoi, din 1906. / Tg. Burdujeni, Botoşani, din 1.XI.1908[49].

 

1937, ianuarie 11: S-a născut în satul Lişna, comuna Suharău, criticul şi istoricul literar Ion Apetroaie, fiul lui Gheorghe şi al Mariei (născută Calistru) Apetroaie. Opera lui cuprinde monografia V. Voiculescu (1975), Orfeu şi Aristarc (1982), cartea de aforisme Cartea de înţelepciune (1996), volumele de eseuri Literatură şi expresivitate (1996) şi Portrete şi comentarii critice (1977) etc[50].

 

1906, septembrie 12: S-a născut la Smârdan, comuna Suharău, pictorul, sculptorul şi poetul Ion Cârdei.

 

1924: Un fioros omor în Suharău. În noaptea de sf. Gheorghe, cinci hoți au mers la spitalul din Suharău, jud. Dorohoi, ca să jefuiască casa doctorului Constantin Botez. Doctorul se dusese, cu  nevastă-sa, la preotul Gheorghe Dimitriu, care-și serba tocmai ziua numelui. Venind acasă pe la miezul nopții şi văzând lumină în locuință, s-a grăbit să vadă ce e. La scară îi aşteptau doi hoți, pe care, întrebându-i ce caută acolo, au descărcat două focuri de revolver, dintre care unul a ucis pe bietul doctor. Doamna a leșinat şi cu asta a scăpat. Mai târziu însă, venindu-și în fire, a trebuit să le predea tot ce a avut la casă, bani, aurării și haine, ba chiar şi de mâncare. În urmă, săturându-se, i-au sărutat mâna şi-au cerut iertare că i-au omorât bărbatul și s-au cam dus şi duși sunt până în ziua de astăzi”[51].

 

1947: Sunt numiţi în învăţământul comunei Suharău Virginia Cronţ (Smârdan), Aglaia Dimitriu (Suharău), Elena Nicolau (Smârdan) şi Ilie Purţuc (Suharău)[52].

 

 

[1] Academia Română, Bibliografia Istorică a României, vol. VIII, Bucureşti 1995, p. 100

[2] La N. Iorga: podmi în loc de podli, lângă, alăture cu.

[3] Costăchescu, Mihai, Documentele moldoveneşti înainte de Ştefan cel Mare, Iaşi 1931, p. 98

[4] Ghibănescu, Gh., Surete şi Izvoade, vol. XXIV, Iaşi 1930, pp. 113-115

[5] Academia Română, Documenta Romaniae Historica / A. Moldova, volumul XVIII, București 2006, doc. 92, pp. 136, 137

[6] Academia Română, Documenta Romaniae Historica / A. Moldova, volumul XVIII, București 2006, doc. 94, pp. 140, 141

[7] Academia Română, Documenta Romaniae Historica / A. Moldova, volumul XIX, București 1969, doc. 19, pp. 27, 28

[8] Ghibănescu, Gh., Surete şi Izvoade, vol. V, Iaşi 1908, pp. 291, 292; Academia Română, Documenta Romaniae Historica / A. Moldova, volumul XXI, București 1971, doc. 274, pp. 348, 349

[9] Academia Română, Documenta Romaniae Historica / A. Moldova, volumul XXIII, București 1996, doc. 441, p. 502

[10] Academia Română, Documenta Romaniae Historica / A. Moldova, volumul XXIV, București 1998, doc. 35, pp. 33, 34

[11] Academia Română, Documenta Romaniae Historica / A. Moldova, volumul XXIV, București 1998, doc. 56, pp. 56, 57

[12] Academia Română, Documenta Romaniae Historica / A. Moldova, volumul XXIV, București 1998, doc. 68, pp. 69, 70

[13] Ghibănescu, Gh., Surete şi Izvoade, vol. III, Iaşi 1907, pp. 117, 118; Academia Română, Documenta Romaniae Historica / A. Moldova, volumul XXVII, București 2005, doc. 355, pp. 342, 343

[14] acta Şaraga, Iaşi. Surele VI, 529. Acest Ion de Lişna e amintit în ispisocul lui Vasile Vodă Lupu din 7152 (1644) Iu­nie 25, unde ni se dă de frate al Episcopului de Rădăuţi, Evloghie, şi în pâra ce a avut înaintea lui Vodă cu Maria, femeia lui Petrică, şi cu fiii săi, Ihnat şi Simion, se dă ră­mas din încălcarea ce făcea în jumătatea de sat, partea Maricăi, care, pentru a închide procesul, pune ferăe 12 zloţi în visteria domnească (vezi Surete şi Izvoade III…) – n. G. G.

[15] Ghibănescu, Gh., Surete şi Izvoade, vol. IV, Iaşi 1908, p. 156; Academia Română, Documenta Romaniae Historica / A. Moldova, volumul XXVII, București 2005, doc. 357, p. 345

[16] Academia Română, Documenta Romaniae Historica / A. Moldova, volumul XXVIII, București 2006, doc. 274, p. 217

[17] Academia Română, Documenta Romaniae Historica / A. Moldova, volumul XXVIII, București 2006, doc. 322, pp. 260-269

[18] Academia Română, Documenta Romaniae Historica / A. Moldova, volumul XXVIII, București 2006, doc. 336, pp. 282, 283

[19] Ghibănescu, Gh., Surete şi Izvoade, vol. VII, Iaşi 1912, pp. 269-271

[20] ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, I, Chişinău 1975, pp. 494, 495

[21] ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, I, Chişinău 1975, pp. 496, 497

[22] ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, I, Chişinău 1975, pp. 497, 498

[23] ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, I, Chişinău 1975, p. 494

[24] Ghibănescu, Gh. Başoteştii şi Pomârla, Iaşi 1829, p. 34

[25] Codrescu, Theodor, Uricarul sau colecţiune de diferite acte care pot servi la Istoria Românilor, vol. XV, Iassi 1889, p. 370

[26] Ghibănescu, Gh. Başoteştii şi Pomârla, Iaşi 1829, pp. 34, 35

[27] Tablou de toate comunele rurale din ţară, Bucureşti 1864, p. 9

[28] Ionescu, Ion, Agricultura română din judeţul Dorohoi, Bucureşti 1866, pp. 329-334

[29] Ibidem, p. 348

[30] Progresul, Anul II, No. 149, Iaşi 12 noiembrie 1864, p. 1

[31] Progresul, Anul III, No. 134, Iaşi 7 decembrie 1865, p. 1

[32] Progresul, Anul V, No. 18, Iaşi 11 martie 1867, p. 3

[33] Patria, Anul II, No. 238, 31 octombrie 1885, p. 3

[34] Filipescu-Dubău, Nicu, Dicţionar geografic al judeţului Dorohoi, Iaşi 1891, pp. 325, 326

[35] Filipescu-Dubău, Nicu, Dicţionar geografic al judeţului Dorohoi, Iaşi 1891, p. 3

[36] Filipescu-Dubău, Nicu, Dicţionar geografic al judeţului Dorohoi, Iaşi 1891, p. 49

[37] Filipescu-Dubău, Nicu, Dicţionar geografic al judeţului Dorohoi, Iaşi 1891, p. 199

[38] Filipescu-Dubău, Nicu, Dicţionar geografic al judeţului Dorohoi, Iaşi 1891, p. 228

[39] Filipescu-Dubău, Nicu, Dicţionar geografic al judeţului Dorohoi, Iaşi 1891, p. 326

[40] Dezbaterile Senatului, sesiunea 1893-1894, pp. 720, 721

[41] Bucureşti, 1893

[42] Op. cit., p. 114

[43] Weigand, Gustav Ludwig, Die Dialekte der Bukovina und Bessarabiens, Leipzig 1904, p. 99

[44] Luncanu, Maria; Luncanu, Alexandru, Monografia comunei Bereşti-Bistriţa, Bucureşti 1981, p. 108

[45] Anuarul Oficial 1908, Bucureşti 1908, p. 705

[46] Ibidem, p. 77

[47] Ibidem, p. 470

[48] Ibidem, p. 659

[49] Ibidem, p. 690

[50] Sasu, Aurel, Dicţionarul biografic al literaturii române, Ed. Paralela 45, 2015, pp. 61, 62

[51] Unirea Poporului, Anul VI, nr. 21, Blaj 25 mai  1924, p. 3

[52] Monitorul Oficial, nr. 218 din 22 septembrie 1947, p. 8531


Hudeştii (Smeriţii) Mari ai Lidiei Horbovanu

 

 

 

Pe „cel mai odihnitor dintre toţi prietenii mei”, cum îl numea fiică-mea pe Constantin Horbovanu, l-am cunoscut, datorită lui „bratuşca” Viorel Muha, în vara anului 1976, curând după aceea, cu ocazia unei vizite la domiciliul familiei, întâlnind-o şi pe Doamna Lidia Horbovanu, care, pe atunci, arăta aproape la fel ca fiica lor Claudia, din fotografia cu fata şi tatăl ei, pe care o folosesc, în lipsa unei fotografii a Doamnei Lidia, care, în sfiiciunea discretă care îi defineşte viaţa, a preferat să păşească în umbra creaţiilor dumisale, Constantin şi Claudia. Cu regretul că, fiindu-i oaspete de curând, nu mi-a venit ideea să o fotografiez, îi închin celei pe care o consider o soră, Doamnei Lidia, o scurtă poveste a comunei ei natale, Hudeştii Mari, aşezare şi moşie anterioară Descălecatului Moldovei, după cum o confirmă formula hotarnică „pe unde din veac au folosit”.

 

Un sat Hudeştii Mari nu a existat de-a lungul istoriei, pe moşia cu acest nume, în care avea să se formeze neamul Movileştilor (basmul aprodului Purice este contrazis de mărturii şi rămâne doar un basm), întemeindu-se, de-a lungul vremii, satele Alba, Başeu, Conceşti, Lupeni şi Vatra, toate arar menţionate, în favoarea moşiei şi, ulterior, şi a comunei. În general se crede că numele Hudeştilor ar veni de la stăpânitorul Hudici vornic, care devenise stăpânitorul unei jumătăţi de sat, acolo „unde a fost Giurgiu Ungureanu, sat pe Başeu, ţ. Dorohoi (jud. Botoşani)… jumătate întărit lui Hudici vornic” (154?), apoi lui Ion Moghilă logofăt, lui Iurescu mare vornic, apoi lui Ieremia vornic (voievod) şi lui Simion ceaşnic (voievod), jumătate răscumpărată de Dumitru Movilă”[1]. Numai că vornicul Hudici pare să-şi fi luat numele de la moşia cu frumoase curţi, ruinele ei sau poate ale unui schit şi mai vechi fiind numite de Odobescu „Cetăţuia”, pentru că numele moşiei Hudeştii provine din slavonul hudestii, care înseamnă smeritul/smeriţii („Ispisah az, mnogogreaşnih, Necula hudestii”, adică „Am scris eu, multpăcătosul, Necula smeritul”[2]), iar Hudici, fără îndoială, era un smerit. La fel ca Movileştii, care, din mici proprietari pe moşia moştenită de la Hudici, aveau să urce în ierarhia boierească până la a ajunge voievozi ai Moldovei şi, desigur, după moda vremii, mari şleahtici polonezi.

 

În linii mari, fără a-mi propune să scriu o monografie, povestea Hudeştilor Mari ai Lidiei Horbovanu se derulează astfel, printre reperele timpului:

 

1438 (6946), iunie 20, Suceava: În faţa voievozilor Ilie şi Ştefan, feciorii lui Alexandru cel Bun, au venit „pan Stroe, de a lui bunăvoie, şi a schimbat jumătate de sat, unde a fost Giurgiu Ungureanu (Hudeştii – n. n.), cu pan Hudici vornic ca să-i fie şi de la noi uric cu tot venitul… Iar hotarul acestei jumătăţi de sat să fie din toate părţile pe unde din veac a existat”[3].

 

1625 (7133), iunie 11. La o „tocmală” pentru satul Băloşeni „s-au prilejit” şi „Simeonce di Hudeşti”[4].

 

Fără dată. Moise Moghilă dă la „al nostru credincios boier Pătraşcu Costin spătar aceste sate, din drepte ale mele moșii, dinspre părinții noştri, dinspre Movileşti, anume satul Hudeştii, spre Bașăi, unde au fost curţile moşilor Domniei Mele, cu bălți de peşti la Prut, şi cu poiană ce se cheamă Baranca, şi cu Novaseliţa, Preruda… pentru a lui dreaptă slujbă ce ne slujeşte, şi ne-au dat şi bani gata, nouă sute de taleri buni. Pentru aceea nimeni din fraţii mei sau din ruda noastră să n-aibă a să amesteca sau a strica; da şi vânzarea Domniei Mele ori în ce vreme să fie neclătită, să fie spătarului în veci drepte moșii si cumpărături”[5].

 

1635 (7143), martie 27, Iaşi: Vasile Lupu Vodă întăreşte lui „Pătraşco Ciogolea, pârcălab de Hotin… dreptele lui ocini şi danie, din ispisocul de danie şi miluire de la Moise Moghilă voievod, un sat, anume Hudeştii Mari, care este în ţinutul Dorohoiului, pe Başeu, cu vaduri de moară şi loc de iaz pe Başeu, care acest sat a fost de moştenire lui Moise voievod, şi l-a miluit cu acest sat din privilegiul de cumpărătură, pe care l-a avut bunicul lui, Dumitru Movilă, fiul lui Văscan Moghiliţa, fost pârcălab, nepotul lui Iaţco Hudici, strănepotul lui Pătru Hudici, de la Iliaş voievod cel Bătrân şi de la Ştefan voievod cel Bătrân (fiii lui Alexandrul cel Bun – n. n.). După aceea a avut pâră pentru acest sat cu boierul nostru Neniul vornic, înaintea lui Moise Moghilă voievod, pentru că a fost dat acest sat de Alexandru Iliiaş voievod lui Neniul vornic şi, după aceea, a luat Moisi voievod acest sat înapoi şi a miluit pe boierul nostru Ciogolea, fost logofăt, pentru că a fost acestui domn dreaptă dedină. Şi după aceea nu a vrut Moisi voievod să lase pe Neaniul vornic în pagubă pentru acest sat, pe care i l-a luat, ci i-a dat în locul Hudeştilor alt sat, anume Rediul, care este în ţinutul Trotuşului”[6].

 

1635 (7143), iulie: Vasile Lupu porunceşte mai multor boieri să strângă „oameni buni şi bătrâni de prin pregiur megieşi” satului „Hudeştii cei Mari, ce-s pe Başău” şi să aleagă „hotarul acelui sat despre alte sate ce sunt prin pregiur” şi să aleagă „nişte poieni cu fân, ce sunt pe Baranca, ca să fie spre hotarul Hudeştilor, pe unde vor şti oameni buni (bunici, adică – n. n.) că au fost ţiind şi mai înainte hotarul. Novăsăliţa Hudeştilor încă să alegeţi, să fie spre hotarul Hudeştilor, cum au fost şi mai înainte vremi”[7].

 

1644 (7152), iunie 25: La o danie în Lăcina (Lişna – n. n.) a fost martor şi „popa Ion de Hudeşti”, alături de alţi preoţi de pe Başeu[8].

 

1646 (7154), martie 24: Vasile Lupu voievod întăreşte lui „Pătraşco Ciogolea, fost logofăt… dreptele lui ocini, şi danii şi cumpărături, din drese de danie, şi miluire, şi cumpărătură”, printre care „satul Hudeşti, ce este pe Başeu, în ţinutul Dorohoiului, cu curţi, cu iazuri şi cu mori pe Başeu, şi cu poiană de fânaţ, care se numeşte Baranca, şi cu bălţi de peşte pe Prut, şi cu pricuturile sale, numite Novoseliţa, pe pârâul Ruda, şi cu loc de iaz pe pârâul Ruda, care Novoseliţa este de demult luată în hotarul satului Mlinăuţi, în zilele… pentru că s-a făcut moarte de om pe acel loc. / După aceasta, Ioan Moghilă logofăt a dat cincizeci de boi pentru acel pricut mai sus scris, Novoseliţa, pe Ruda, şi hotar la satul Hudeşti; însă jumătate din acel sat Hudeşti a fost vândut de Dumitru Moviliţă, în zilele lui Iancul (Sasul – n. n.) voievod, lui Iuriescul vornic, pentru 40.000 de aspri, pentru că a fost dator Dumitru Moviliţă unui negustor grec, anume Lefter, cu acei bani. Iar apoi, în zilele lui Petru voievod, s-a sculat Erimiia Moghilă vornic şi a întors îndărăt deplin acei bani, 40.000 aspri, în mâinile… pe jumătate de sat Hudeşti, partea de jos, cum am văzut şi uric de la Petru voievod. Pentru aceea, ca să-i fie cu tot venitul”[9].

 

1646 (7154), aprilie 10, Iaşi: Huc de Hudeşti este menţionat printre „soţii” lui Pătraşco de Comăneşti, într-un jaf asupra lui Ionaşco. „fost vornic mare de Ţara de Gios”, la Drăguşeni pe Prut, unde stăpânise o parte de sat şi Pătraşco[10].

 

1646 (7155), septembrie 26, Haliţi: Corcodel din Hudeşti scrie o scrisoare de mărturie, referitoare la o tranzacţie funciară în Giurgeşti[11].

 

1662 (7170), ianuarie 25: Printre nepoţii lui Ciogolea, care încasează un împrumut al unchiului lor, se numărau Savin de Hudeşti, Petre Dronea şi Toader Hermeziu[12].

 

1774, iunie 22. Hudeştii, din Ocolul Târgului Dorohoi, avea: „Toată suma caselor: 357. Scădere rufeturile, însă 151: 11 femei sărace, 34 argaţi, slugi, păstori i plugari ai dumisale spătarului Mihălachi Costachi, 11 slugi, argaţi i plugari ai dumisale vornicesei Aniţei, 5 preoţi i diaconi i dascăli, 3 jidovi, 37 ţigani boereşti, 30 scutelnici ai dumisale spatarului Mihălachi, 20 ai dumisale vornicesei Aniţii. Rămân birnici: 206

 

Birnici:

 

Ion Comândatu, Andrei Comândatu, Ştefan Roşca, Dumitraşco Puiu, Anton Jacotă, Andronachi Hrivor, Simion Prodan, Nichita Prodan, Sandul Anton, Enachi Armăsar, Neculai, rus, Ştefan Minciună, Toader Cârdeiu, Iosip brat lui, Grigoraş sin (fiu) Minciună, Ion, brat (frate) lui, Ştefan Chiţacu, slab, bătrân, Simion sin Sandul Lupan, Vasile Sofroneţ, Neculai Dămian, Andrei Ghirău, Vasile Dămian, slab, bătrân, Nichifor Dămian, Ion, cioban, sărac, Simion Chiţacu, Lupul Buzilă, Macovei Caţuc, Andriiaş Buzilă, Ion Buzilă, Vasile sin (fiu) Dumitraşco, Ion, rus, Iacob, rus, Toader sin Sandul, Pintilie Cocoş, Iacob Cucoş, Vasile Glod, Antohi zet (al) strugar, slab, Grigoraş zet strugar, Todosii zet (ginere lui) Costin, Nichita cumnat lui Doroftei, Simion, butnar, Vasile, vornicel, Ioniţă sin Pintelie Dumitrescu, Sava Bâşcă, Mihai Bâşcă, Vasile Zbeiu, slab, Ion Zubeiu, Toma Spătar, Grigori zet Jalbă, Costandin Jalbă, slab, Costandin, cheptănar, Costandin zet Humulescu, Sandul Fetescul, Nichita, scutar, Georgie, ciobotar, Irimia Velie, Ion Brumă, Ştefan Prefăcutu, Vasile Mertec, Costaşco, cojocar, Simion, brat (frate) lui, Vasile Barbălată, Ion Cârdeiu, Mihai, stricat, slab, Grigorie Bostan, Ion sin lui, Costin, rotar, Acsinti sin lui, Simion, rus, Tănasi, rus, Vasile, rus, Gavril, rus, Georgi Surdul, Pintilie, cojocar, Ion sin lui, Toader Oane, Sandul Colţunachi, Costandin Cucoş, Neculai sin Corjos, Costandin Cojocia, Grigore Fliscă, Iacob Buliga, Georgie Moroşan, Petre Moroşan, Stoica, strugar, slab, Simion Costiş, Maftei Ochişor, Pintelie sin pas, Nichita Mitrofan, Vasile Mitrofan, Vasile sin Ochişor, Vasile sin Grebăn, Grigore Ciupercă, slab, Mihălache Ţulug, Ion Ţulug, Neculai Ţulug, Vasile Ţulug, Grigoraş Ţulug, Ştefan sin săcrier, Dumitraşco sin Sandul, Onofrei, rus, Vasile Pobircu, Neculai, crâşmar, Pricopie Ionaşco, Timofti Ochişor, Ilie Horan, Ion Horan, Pavel Horan, Alecse zet Pântei, Iacob zet Pintilie, Pintilie Dumitrescu, Iliaş zet Irimiţă, Mane zet Irimiţă, Ioniţă sin Irimiţă, Ion Pricop, Irimie brat lui, Vasile sin Sandul, Dumitraşco Mitrofan, Grigoraş zet ego, Andrei sin Lupan, Dănălachi Mustaţă, Sârghie Mustaţă, Tănasi, morar, Costandin sin Toader, morar, Andonie zet Mânzul, Toader, rus, Vasile One, Ion Teculian, Toader Teculian, Ştefan Pelihacia, Pavăl, chioar, Acsinti, morar, Dănilă Lupan, Ion Josan, Dumitraşco Irimiţă, Miftodii, ungurian zet Dănăluţă, Vasile Ciupercă, Pavăl sin Dumitraşco, Petre Huţan, Vasile, ungurian, Neculai, vornic, Ion, vătăman, Andreiaş, holtei cu mamă, Enachi nepot lui Dămian, Mihai, cojocar, Ion, secrier, Ioniţă, holtei cu mamă, Mereuţă, holtei cu mamă, Timofti, holtei cu mamă, Gavril Burduja, Ioniţă, holtei cu mamă, Alecsa, olar, Anton Pătrar, orb, nevolnic, Eftimie Ochişor, slab, Ştefan Vâzdoagă, surpat, Iacob, holtei cu mamă, Costin sin Iliana, Ignat nepot lui Dumitraşco, Ştefan cumnat lui, Gavril Mitrofan, neputincios, Eftimie Caproş, Timofti sin Ignătoai, Istrati, holtei cu mamă, Georgi, ciubotar, văduvoi, Toader, văduvoi, Simion, rus, Ifrimie, pas, nevolnic, Grigore Ţurcan, Grigoraş Buga, Ion Hurgheş, Gavril sin Hurgheş, Ştefan zet lui, Grigorie Rădăucian, Ştefan brat lui, Georgie brat lui, Ioniţă Păpuşoi, Petre Bofa, Toader Păpuşoi, holtei cu mamă, Toader Ciută, Ştefan zet Bofa, Macsin, olar, rus, Ivan, rus, Neculai Turtăcaldă, Melintii Cordeiu, Ştefan Mogâldău, holtei, bătrân, Ilie Mustiaţă, Ion, ungurian, Sofronie Sandipa, slab, Ilie Foamiti, Lupul sin butnar, holtei cu mamă, Carpu sin Costin, Gavril Minciună, Acsinti Ropotă, Ştefan Ursulică, Ion Anton, Toma Pelihar, Andrei brat lui, Miron, rus (Ropotă), Ion zet lui, nepot lui Ropotă, Mihai, rus, Pintilie sin Mihaiu, Ion Mustaţă, Dumitru zet Mihaiu, Neculai, butnar, Anton, rus, cumnat lui Neculai, Vasile zet Grigoraş, pescar, Ion Dron, Todosii Tătaru, Alecsa, vătăman, Filip Orbu, Pintilie zet muntian, Toader Fusul, Georgi sin Arseni, Vasile Bălan, Dumitraşco sin Arseni, Vasile zet Petre, rus, Sava sin Petricăi, Neculai, rus, Ostahi, Grigoraş Roatăstrâmbă, Ion, merticar, Iacob, rus, Nistor Mitrofan, Simion Spânul, Toader Bolocan, Agapie brat lui, Andrei Găloiu, Nichita, strugar, Floria Roatăstrâmbă, Costin Ciupâşcă, rus, Toader sin Enăchioi, Vasile Mirăuţă, Ion Jăle, Vasile sin merticar, Grigori Ţurcan, Grigoraş brat Găloiu, Ion Brumă, Savin Nichifor, Simion Ropotă, Toader Mirăuţă, Georgie, văduvoi, Istrate sin Enăchioai, Georgiţă Roatăstrâmbă, slab, Andrei Spânul, slab, Neculai Căpută, Mihălachi cumnat vătămanului, Ion brat pescar, Sandul, morar, Eftimie Horan, Toader sin Irimiţă, Ion zet Buga, Tănasii, rus, holtei cu mamă, Gavril, rus.

 

Femei sărace, făr’ de ajutor:

 

Iftinca, babă, Irina, babă, Altă Irina, babă, Catrina, babă, Ilena, săracă, Ioana, săracă, Marie, babă, Irina, săracă, Nastasia, babă, Ilena, preoteasă, săracă, Aniţa, soră vornicului.

 

Slugi, argaţi ai dumisale vornicesei Aniţii:

 

Simion Grosu, slugă, Toader, slugă, Ion Prepeliţă, slugă, Acsinti Lupan, plugar, Toader Hrihor, plugar, Grigoraş, ciobotar, slugă, Doroftei Lupan, puşcaş, Ioniţă sin Lupan, puşcaş, Grigoraş, pescar, Ilie Sofroneiu, pescar, Ion, ungurian, argat.

 

Slugi, argaţi, păstori ai dumisale spătarului Mihălachi Costachi:

 

Ştefan Pârău, vătav, Costandin Botezat, logofăt, Costachi Buliandră, slugă, Georgi, sârbul, slugă, Ioniţă, muntian, slugă, Ştefan Bujoran, slugă, Sandul, ungurian, slugă, Gavril Grosu, slugă, Neculai Boşcă, slugă, Ilie Popa, slugă, Ştefan Loizu, slugă, Vasile, olar, slugă, Ion Bujoran, slugă, Vasile, chilar, Grigorie, rus, slugă, Iacob, morar, Toader, morar, Ion Mâţă, morar, Roman Mitrofan, plugar, Iacob Ciorne, rus, plugar, Iacob, rus, plugar, Petre, plugar, Eftimie Drăgun, plugar, Maftei, plugar, Ion sin Dumitraşco, puşcaş, Toader Vele, puşcaş, Neculai Ţară, dulgher, Ivaşco, cojocar, Iacob, rus, herghelegiu, Iacob, rus, văcar, Acsinti, puşcaş, Georgi, argat, Toader, argat, Andrei, rus, Botezat.

 

Preoţi:

 

Preotul Ilie, Preotul Andrei Dumitrescu, Preotul Sandul, Toma, dascălul, Diaconul Mereuţă.

 

Jidovii:

 

Moscul, jidov, Zeilic, jidov, Leiba, jidov.

 

Ţiganii boiereşti ai dumisale spătarului:

 

Ştefan Gândac, jude, Gavril, croitor, Ursul Gândac, Ipate, zlătar, Costandin, potcovar, Vasile Jambric, Toader, grădinar, Ion, chitar, Ion Minciună, Grigori Modoran, Andrei sin lui, Radu, viziteu, Sandul Blebia, Ioniţă Roznovan, Sandul Roznovan, Andrei Iorga, Iordachi Micul, Lupul Hlamba, Iacob sin Radu, Ion, muntian, Giorgie Velia, Iordachi Velia, Simion Velia, Iorga Velia, Timoftei Velia, Ursul, pânzar, Toader, bucătar, Lupul Hlamba, chior, Hilip Surdul, Costandin Gane.

 

Ţigănci vădane:

 

Irina, Iliana, Ioana, Lupa, Catrina Cuclincioai, Paraschiva, Safta Muniancă[13].

 

1853: „Generalul Iordache Costache Lăţescu-Boldar dispune înfiinţarea şi întreţinerea, pe moşia sa Hudeştii, a unei şcoli cu 4 clase şi de muzică vocală ecleziastică, lăsând a se clădi încăperile şi dând 300 galbeni anual, pentru spesele de întreţinere”[14].

 

1803: Proprietarul moşiei Hudeştii Mari, Gheorghe Lăţescu, s-a însurat cu „Frăsiniţa Rosetti, mama Didiţei Mavrocordat… şi a avut o fată, pe Natalia Sutzu”[15].

 

1846: Hudeştii mari aveau 309 liuzi[16].

 

1857: Din Divanul Moldovei făcea parte, printre „locuitorii săteni – alegători de al treilea grad” şi „Gheorghie Mirăuţi din Hudeştii-mari”[17].

 

1878: Căpitanul Ioan Lăţescu, proprietarul moşiei Hudeştii Mari, scoate la vânzare 3.000 fălci teren arabil, 500 fălci de „pădure mare” şi anunţa arendarea pe 10-15 ani a moşiei sale, prin intermediul avocatului ieşean B. Sculy-Logothetides. Moşia Hudeştii Mari, „în întindere de aproape 7.000 fălci, cu velniţă mare ce poate lucra până la 400 vedre de rachiu pe zi, având magazie de rezervă pentru 30.000 vedre, slădărie boltită, unică în ţară, două grajduri pentru 800 boi, moară de foc ce macină 100 merţe pe zi, toate maşinile şi accesoriile velniţei confecţionate de-abia de-un an de zile, lucrătoare şi-n cea mai perfectă stare. Se dă parchet de pădure anual. Sunt trei iazuri mari cu mori, având câte două şi trei pietre fiecare, şi care aduc un venit anual de peste 1.000 galbeni; asemenea, mai multe crâşme, a căror venit se urcă peste 1.000 galbeni. Hambare, coşere, standoale, două case mari, mai multe case mici şi o mulţime de acarete trebuitoare la exploatarea unei asemenea moşii”[18].

 

1887: „Învăţător de muzica vocală în Hudeştii Mari de Dorohoi”, viitorul protopop de Satu Mare, Melete Răuţu, povesteşte că aflase de la inspectorul şcolar „Scipione Bădescu, în casa Domnului Ioan Franc, din Hudeştii Mari, istoricul Imnului Naţional „Deşteaptă-te Române”, precum şi a originii ariei muzicale pe care s-a cântat totdeauna acest imn, cunoscut de toată suflarea românească”, Răuţu fiind cel care pusese pe note „melodia mult auzită şi mai mult cântată în copilărie”, adică piesa „Din sânul maicii mele”[19].

 

1891: „Hudeşti,   pădure, pe moşia Lupenii, comuna Hudeştii-Mari, plasa Prutul de Sus, ce se uneşte cu pădurea de pe Conceşti.

 

Hudeştii Mari, comună rurală, în partea de Nord-est a plasei Prutul de Sus, formată din sa­tele: Alba, Başeu, Conceşti, Lupeni şi Vatra, cu reşedinţa primăriei în Vatra. Sat cu numele de Hudeşti nu există. Are: populaţie de 1.098 familii, 4.737 suflete; 3 biserici, cu 4 preoţi, 6 cântăreţi şi 4 pălimari; 1 şcoală cu 2 învăţători şi 80 elevi; 2.200 hectare 39 ari pământ sătesc; 7.160 hectare 98 ari câmp şi 2.217 hectare 4 ari pădure ale pro­prietarilor; 6 iazuri şi 26 pogoane de vie. / Bugetul comunei a fost, în 1889-90 de lei 17.025 veni­turi şi lei 9.635, bani 60 cheltuieli, iar în 1890-91, lei 22.175, bani 24, venitul, şi lei 9.172, bani 86, cheltuieli. / Vite mari albe cornute 2.335, oi 7.053, capre 17,   cal 481, porci 1.320 şi stupi 325”[20].

 

1892: În Catalog de condamnaţii din toată ţara în cursul anului 1892[21], al doctorului Mina Minovici, sunt menţionaţi: Dumitru Maistruc (50 ani, condamnat pentru bătaie la 16 zile închisoare), Dumitru Blenşu (48 ani, condamnat pentru furt la 3 zile închisoare) şi Duţă Vătui zis Preda M. Duţă (29 ani, 60 de zile pentru furt)[22], Dumitru Badea (40 ani, condamnat la 7 zile închisoare pentru contrabandă cu tutun), Dobra Ghiţă Dumitrache (40 de ani, condamnat la 5 zile pentru furt)[23], Gheorghe Gândac (42 ani, închisoare 20 zile pentru lovire)[24], Gheorghe I. al Palaghiei (31 ani, 10 zile pentru lovire)[25], Marin Gândac (38 ani, 20 zile pentru lovire)[26], Malca Landescu (36 ani, 1 zi pentru insultă)[27], Vasile Arnăutu (30 ani, 15 zile pentru furt)[28].

 

1893: „Comisiunea de indigenate, întrunindu-se în ziua de 19 Martie 1893, în majoritate de 5 membri, sub președinta Dlui colonel P. Tufelcik, fiind prezenți Dnii: Gr. Capşa, Dr. Florea Theodorescu, Anton Cincu şi D. C. Popescu, a luat în cercetare proiectul de lege, votat şi adoptat de Adunarea deputaţilor în şedinţa de la 24 Februarie 1893 şi adus în deliberarea Senatului cu Mesagiul regal No. 811 de la 6 Martie 1893, prin care, în virtutea art. 7, Ş II, lit. a din Constituţiune, se cere a se acorda împământenirea cu dispensă de stagiu Dlui Vladislav Laczynski, de religiune romano-catolică, de profesiune proprietar, domiciliat în comuna Hudeştii Mari, judeţul Dorohoiu. / Examinând actele aflate în dosarul acestei cereri, a constat: / Că este născut în comuna Zamostea, judeţul Dorohoiu, la 8 Maiu 1860, din părinţii Scarlat Laczynski şi Euphrosina; / Că la 15 Septembre 1885 s-a căsătorit la primăria comunei Dorohoi cu Dşoara Catinca Grecu, de religie ortodoxă; / Că a absolvit şcoala de agricultură şi silvicultură din Viena; / Că se bucură de bună conduită în societate; / Că nu s-a bucurat niciodată de vreo protecţie străină; / Că se ocupă cu agricultura, fiind proprietar de imobile; / Că la 21 Iulie 1879 a obţinut diploma cu No. 1.180 de bacalaureat de la Universitatea din laşi; / Că Scarlat Laczynski, tatăl suplicantelui, a obţinut de la Corpurile legiuitoare naturalizarea cu dispensă de stagiu în anul 1886. / În faţa acestor constatări, comisiunea, în unanimitatea membrilor prezenţi, a admis cererea Dlui Vladislav Laczynski, ca unul ce întruneşte condiţiunile prescrise de art. 7, Ş II, lit. a din Constituţiune şi, prin subsemnatul numit raportor, vă roagă să binevoiţi a-i acorda împământenirea cu dispensă de stagiu, votând proiectul de lege următor, aşa cum s-a votat şi de onorata Adunare a deputaţilor. / Raportor, D. C. Popescu. / LEGE / Art. unic. În virtutea art. 7, $ II, lit. a din Constituţiune, se acordă Dlui Vladislav Laczynski, din comuna Hudeştii Mari, judeţul Dorohoi, împământenirea cu dispensă de stagiu. / Această lege s-a votat de Adunarea deputaţilor în şedinţa de la 24 Februarie 1893, şi s-a adoptat cu majoritate de şesezeci şi şese voturi, contra a cinci. / Preşedinte, G. Manu. / (L. S. A. D.) Secretar, Docan”[29].

 

1897: S-a născut, la Hudeşti Mari, Emil Serghie, poet şi traducător, fiul lui Ion şi Zoia Sârghie. A semnat cu pseudonimul Emil Sârgu ciclul de poezii Din acordurile toamnei, inclus în placheta Poeme, publicată la Iaşi în 1924. A fost director al Teatrului Naţional din Iaşi între anii 1933-1937[30].

 

1908: Hudeştii-Vatra. Remarcabile sunt pentru această moşie Сеtăţuia în pădurea despre Prut, înconjurată de mari şanţuri şi cu val interior, şi apoi Fântâna-Doamnei, în care se zice că s-ar fi aruncat capul tăiat al unei doamne”[31].

 

1907, februarie 22: „S-au ridicat şi primele sate din judeţul Dorohoi, Hăneşti şi Hudeştii Mari”[32].

 

1908: În învăţământul hudeştean a fost promovată: „71. ALEXANDRESCU ELENA / St. pers. 3353 A / Născută în 3 februarie 1871 la Zamostea, Dorohoi. / Şc. centrală Iaşi 1888. / Înv. supl. Zvoriștea, Dorohoi 1. IX. 1889. / Inst. supl. Mihăileni, Dorohoi 1. XI. 1891. / Înv. prov. Mihăileni, Dorohoi 1. X. 1896. / Prov. Pomârla Dorohoi 1. XI 1896. / Def. Hudeştii-Mari Dorohoi 15. X. 1900.

 

Un hudeştean, 84. ALEXANDRESCU ION EM. DIACON / Stat. pers. 6 B / Născut în 15. VIII. 1862, la Hudeştii-Mari, Dorohoi. / Căsătorit / Sem. gr. I Iași. 1888, / Inst. prov. Şcoala de băieţi nr. 2 Botoşani, din 1. IX. 1899 / avea să obţină definitivatul la Şcoala de băieţi nr. 2 Botoşani, în februarie 1899.

 

  1. ANDREI GHEORGHE / St. pers. 3870. A. / Născut 1. X. 1881. Durmeşti, Botoșani. / Şc. norm. înv. Iaşi. 1901. / Înv. prov. Hudeştii-Mari, Lupeni, Dorohoi, din 1. IX. 1901. /Calfă, Constanţa, din 1. IX. 1902 / Coţuşca, Miculinţi, Dorohoi, din 1.IX. 1903 / Hăneşti, Dorohoi, din 1. IX. 1904. / Suharău, Dorohoi, din 1. I. 1904. / Def. Suharău, Dorohoi, din 1905.

 

911. BRĂTIANU ELENA ȘT. / St. pe s. 292 B / Născută în 4.IV.1880, la Roman. / Şcoala normală de institutori Iași, 1902. / Înv. prov. Hudeştii-Mari, Dorohoi, din 1.IV. 1902. / Şc. Nr. 2 fete Vaslui, din 1.IV. 1902. / Deleni, Vaslui, din 1.IX. 1902. / Săbăoani, Roman, din 1.X.1903. / Şc. nor. „Carol I” Roman, din 1.IX.1904. / Şc. Nr. 2 băieţi Roman, din 1.II.1905. / Def. şc. Nr. 2 băieţi Roman, din noiembrie 1906. / Băceşti, Roman, din 1.V.1907. / Inst. def. Şc. Nr. 2 fete Brăila, din 1.IX.1907. / Şc. Nr. 3 fete Brăila, din 1.IX.1908.

 

1871. CRISTEA ELISABETA / GH.-I, / St. pers. 1212 B / Npscută în 21.IV.1881, la Fălticeni, Suceava / Căsptorită / Şc. norm. Inst. Iaşi 1899. / Înv. prov. Bodeştii Precista, Neamţ, din 1.IX.1901 / Liteni, Suceava, din 1. IX. 1902. / Bodeștii Precista, Suceava, din 1.IX.1902. / Uscaţi-Războieni, Neamţ din 1.III.1904. / Hudeştii Mari, Lupeni, Dorohoi, din 1.X.1906. / Inst. prov. Şcoala de fete, Isaccea, Tulcea, din 1.IX.1908.

 

1923. CUCU CONST. GH. / St. pers. 2473 A / Născut în 5.X.1874, la Hudeştii Mari, Dorohoi. / Căsătorit / Şc. norm. Iaşi 1894. / Înv. sup. Oroftea, Dorohoi, din 1.X.1894. / Prov. Hudeştii Mari, Conteşti, Dorohoi, din 1.IX.1895. / Def. Hudeştii Mari, Conteşti, Dorohoi, din 1900. / Darabani, Dorohoi, din 1.IV.1902. / Hudeştii Mari, Conteşti, Dorohoi, din 1.IX.1902.

 

1937. CUMANU IOAN / St. pers. 599 D / Născut în 19.V.1869, la Hudeştii Mari, Dorohoi / Şc. arte şi meserii Botoşani, în 1886. / Maistru şcolar superior arte şi meserii, în Iaşi, din 15.X.1902. / Maistru şcolar super. arte mes. Iaşi, din 1.X.1907.

 

3967. GHEORGHE CRISTEA / St. pers. 2792 / Născut în 27.V.1879, la Vlăsineşti, Dorohoi. / Căsătorit, / Şc. norm. înv. Iaşi 1900 / Înv. prov. Sârbi, Dorohoi, din 2.IX.]900. / Hudeştii Mari, Lupeni, din 1.XI.1900. / Avrămeni, Dorohoi, din 1.IX.1901, până în 15.IX.1903. / Negreşti, Dragomirești, Neamţ, don 1.II.1904 / Corni, Bodeşti-Precista, din 1.III.1904. / Războieni, Neamţ, din 2.X.1904. / Hudeştii Mari, Dorohoi, din 1.IX.1906. / Vorniceni, din 1.III.1907. / Hudeştii Mari, din 1.IX.1907.

 

8030. TRUFIU IOAN S. / St. pers. 2360 A / Născut în 26. IX.1875, la Vlăsineşti, Dorohoi. / Căsătorit. / Şc. norm. „V. Lupu“ Iaşi 1897. / Înv. prov. Hudeştii-Mari, Dorohoi, din 1.X.1897 / Ştiubeiu-Petricani, Dorohoi, din 1.I.1898. / Sârbi-Vlăsineşti, din 1.XI.1900 / Def. În 22.XII.1902. / Învăţător ambulant agricol din 1.III.1904, până în 1.XI.1904”[33].

 

1914: „Lista de numele şi pronumele preoţilor, întocmită conform ordinului dlui ministru al cultelor si instrucţiuni publice No. 35.145913, în judeţul Dorohoi: Gh. Dimitriu, parohia Alba, comuna Hudeşti; / C. Iftodiu, parohia Concesti, comuna Hudeşti”[34].

 

1914: În Hudeştii Mari exista o importantă fabrică de spirt, cu distribuţie în întreaga lume, proprietatea lui T. Frank[35].

 

Diligența Dorohoi-Herța

 

[1] Gonţa, Alexandru, I., Documente privind Istoria României / A. Moldova / Indicele numelor de locuri, Bucureşti 1990, p. 128

[2] Ştrempel, Gabriel, Catalogul manuscriselor româneşti, N. A. R. 1-1600, Bucureşti 1978, p. 101

[3] Academia Română, Documenta Romaniae Historica / A. Moldova, volumul I, București 1975, doc. 184, pp. 259-262

[4] Academia Română, Documenta Romaniae Historica / A. Moldova, volumul XVIII, București 2006, doc. 341, p. 414

[5] Iorga, Nicolae, Studii şi documente cu privire la Istoria Românilor, vol. V, Bucureşti 1903, p. 533

[6] Academia Română, Documenta Romaniae Historica / A. Moldova, volumul XXIII, București 1996, doc. 78, pp. 99-103

[7] Academia Română, Documenta Romaniae Historica / A. Moldova, volumul XXIII, București 1996, doc. 150, p. 188

[8] Academia Română, Documenta Romaniae Historica / A. Moldova, volumul XXVII, București 2005, doc. 357, p. 345; Ghibănescu, Gh., Surete şi izvoade, vol. IV, Iaşi 1908, doc. CLX, p. 156

[9] Academia Română, Documenta Romaniae Historica / A. Moldova, volumul XXVIII, București 2006, doc. 322, pp. 260-269

[10] Academia Română, Documenta Romaniae Historica / A. Moldova, volumul XXVIII, București 2006, doc. 336, pp. 282, 283

[11] Academia Română, Documenta Romaniae Historica / A. Moldova, volumul XXVIII, București 2006, doc. 500, pp. 426, 427

[12] Ghibănescu, Gh., Surete şi izvoade, vol. IV, Iaşi 1908, doc. CIII, p. 92

[13] ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, I, Chişinău 1975, pp. 499 şi 503

[14] Lahovari, George Ioan, Marele Dicţionar Geografic al României, vol. III, Bucureşti 1900, p. 207

[15] Gorovei, Artur, Monografia oraşului Botoşani, Fălticeni 1926, p. 118

[16] Codrescu, Theodor, Uricarul sau colecţiune de diferite acte care pot servi la Istoria Românilor, vol. XV, Iassi 1889, pp. 370, 371

[17] Sturdza, Dimitrie A.; Colescu-Vartic, C., Acte şi Documente relative la Istoria Renaşterii României, Vol. VI, Partea I, Bucureşti 1896, p. 8

[18] Steaua României, Anul II, No. 61, 65, Iaşi, sâmbătă 18 martie şi joi 23 martie 1878, p. 4

[19] Răuţu, Melete, Cetatea, cu monografia oraşului Soroca, Oradea 1932, p. 72

[20] Filipescu-Dubău, Nicu, Dicţionar geografic al judeţului Dorohoi, Iaşi 1891, p. 183

[21] Bucureşti, 1893

[22] Op. cit., pp. 44, 45

[23] Ibidem, pp. 46, 47

[24] Ibidem, pp. 72, 73

[25] Ibidem, pp. 76, 77

[26] Ibidem, pp. 144, 145

[27] Ibidem, pp. 146, 147

[28] Ibidem, pp. 220, 221

[29] Dezbaterile Senatului, No. 75, 11 iunie 1893, p. 1087

[30] Sasu, Aurel, Dicţionarul biografic al literaturii române, Ed. Paralela 45, 2015, pp. 555, 556

[31] Odobescu, Al. I., Opere complete, vol. III, Bucureşti 1908, p. 162

[32] Studii / Revistă de istorie, Tom 20, nr. 2, Bucureşti 1967, p. 223

[33] Ministerul Instrucţiunii şi al Cultelor, Anuarul Oficial întocmit de Serviciul Statelor Personale şi al Statisticii la 13 noiembrie 1908, Bucureşti 1908, pp. 350, 354, 386

[34] Monitorul Oficial, No. 262, sâmbătă 22 februarie / 7 martie 1914, p. 12107

[35] Kelly’s Directory of Merchants, Manufactures and Schippers of the World, London 1914, p. 1149

 


Pagina 4 din 1,483« Prima...23456...102030...Ultima »