Dragusanul - Blog - Part 4

Ţinutul Dorohoiului: Cârsteneştii

 

 

 

 

Ţinutul Dorohoiului: Cârsteneştii

 

22 iunie 1774

Ocolul Târgului

 

 

Cârsteneştii

 

 

 

Toată suma caselor: 29. Scădere rufeturi, însă 29: 24 călăraşi lui vel (mare) căpitan de Dorohoi, 4 scutelnici, 1 volintir ce slujeşte la comanda lui Andronachi Rugi.

 

 

Ce sunt călăraşi la vel căpitan de Dorohoi:

 

 

Pavăl, cumnat lui Grigoraş

Gheorghiţă Strătian

Andrei Strătian

Lupaşco zet (al) Dumitru

Anton Strătian, şchiop

Gavril Darie, holtei cu mamă

Neculai, ciubotar

Iordachi, ieşean

Simion sin (fiu) Anton

Ion fiu lui Anton

Macovei Slabul

Costandin fiul lui

Pavăl, şelar

Gavril Corjos, chihaie

Pentilie, rus

Nistor, cioban

Costandin Brânduşer

Andrei, ciubotar, şchiop

Aivaz, rus

Timoftii, ieşean

Gavril fiu lui Brânduşer

Dumitru, rus, bătrân, slab

Damian Datorie, tij (la fel) bătrân

 

 

Rufeturi:

 

 

Scutelnicii căpitanului Iordache

 

 

Grigoraş, rus

Vasile Iosip

Ion fiu lui Macovei

Toader Brânduşer

 

 

Volintiri: Mihaiu Nagâţ, volintir, ce slujeşte feciorul lui la armie, la comanda lui Andronachi Rugi

 

 

ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, I, Chişinău 1975, p. 492

 


Ţinutul Dorohoi: Ibăneşti

 

Diligența Dorohoi-Herța

 

 

 

Ţinutul Dorohoi: Ibăneşti

 

22 iunie 1774

Ocolul Târgului

 

 

Ibăneşti

 

 

 

Toată suma caselor: 133. Scădere rufeturi, însă 133: 47 poştaşi, 69 panţiri ce sunt pentru paza codrului Herţii, 8 femei sărace, cu 4 femei de la poştaşi, 4 scutelnici ai mănăstirii Suceviţei, 2 preoţi, 1 slugă a căpitanului Iordachi, 1 Dumitru, marchitan, 1 jidov.

 

 

Poştaşi:

 

 

Toader Băghiul

Ursul Ciocaboca

Istrati Orbul

Toader, cojocar

Andronic, păscar (pescar – n. n.)

Mihălache Călmăţui

Mihălachi Băghiul

Iordachi Breduşel

Ştefan Brahii

Istrati Brahii

Ştefan Ciocaboca

Tănasii zet (al) Nazarie

Pintelie Bulendre

Ioniţă Urican

Ioniţă sin (fiu) Istrati

Irimie nepot lui Horciag

Antohi Beghiul

Hilip Stan

Toader Stan

Ion Urican

Tudosii cumnat moldovanului

Ion, moldovan

Gheorghi Jalbă

Tănasii al lui Dodul

Ursul fiu Dodului

Ion Jâjâie

Lupul Jâjâie

Toader Mândrescu

Iacob, ungurian

Vasile, vătăman

Lupul, vătăman

Foca cel bătrân

Vasile fiu Focăi

Măteiu fiu lui Jalbă

Neculai fiu Brănduşăriţei

Ivan rus, argat la Ion Jâjâie

Vasile fiu lui Istrate

Toader Bubuţ, holtei

Andrei fiu Tomii

Ioniţă fiu Tomii

Ştefan Clătiniciu

Ion, chihae

Carpu Bahrin, văduvoi

Petre (brat) frate Mihaiu, rus

Ion a Chiţii

Neculaiu Mărgărit

Ion, ungurian

 

 

Panţiri ot Ibăneşti, care slujesc la Codrul Herţii:

 

 

Apostol Beghiul

Grigoraş Ţărigrădian

Ion Ciutârcă

Grigorii fiu păscăriţii

Grigoraş fiu păscariului

Andrei fiu Irina

Dumitraşco frate lui

Sandul Zaiţu

Ion fiu Irina

Grigorie Lavric

Ignat Romegia

Andrieş al Romege

Ion Straton

Toader Călmăţui

Vasile Scântei

Vasile, harabagiu

Ilieş, cărăuş

Ursul, puşcaş

Acsintii, puşcaş

Simion al Strati

Tănasii Horciag

Ion al Vrabii

Ion Carpu

Hilii Carpu

Carpu

Ştefan Zaiţu

Vasile Vrabii

Ioniţă fiu Vrabii

Andrei, păscar

Costandin Lavric

Ştefan Zaiţucu

Costandin Chiţoiu

Ion Săhăidacu

Toader Băţăcel

Simion Băţăcel

Grigorii Toma

Grigorii Jâjâie

Toader, ungurian

Gheorghi al ungurian

Gheorghe Struminschii

Grigoraş nepot lui Deli Ion

Timoftii, grosar

Gheorghiţă Pântecu

Toader Buhmag

Vasilachi Beţâcu

Vasile Grosu

Ştefan Călancia

Toader Călancia

Neculai Şuiu

Vasile Călancia

Ilie al lui Călancia

Simion Prisăcăran

Vasile Slabul

Ion fiu Săndulesii

Grigori Băţăcel

Vasile al Levrăciasăi

Toader fiu lui Vasile Călancia

Toader fiu Struminschii

Lupul fiu lui Băţăcel

Neculaiu Carpu

Ion fiu Zaiţu

Ion fiu păscăriţii

Toader Lavricu

Andrei Săhăidacu

Ion Roşca, chihae

 

 

Rufeturi:

 

Femei sărace, fără de ajutor din Ibăneşti, poştaşi

 

 

 

Cârstina Grigoroai

Ioana lui Vasili

Paraschiva lui Chiriac

Aniţa lui Chirică

Ursa, vădană din Ibăneşti, panţâră

Măriuţa, vădană de la Buhmag

Aniţa, vădana lui Haham

 

 

Scutelnicii mănăstirii Suceviţei:

 

 

Roman, rus

Mihaiu, rus

Vavil Călancia

Ion, ungurian

 

 

Preoţi, diaconi şi dascăli de aici:

 

 

Preotul Ion

Preotul Timoftii

 

 

Slugile: Sava, slugă a căpitanului Iordachi

 

Marchitani: Dumitru, marchitan străin, ce ţine satul Ibăneştii cu anul

 

Jidovi: Iţco, jidov

 

 

ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, I, Chişinău 1975, pp. 490-492

 


Ţinutul Tecuciului: Satul Slobozia Nouă

 

 

 

 

Ţinutul Tecuciului: Satul Slobozia Nouă

 

26 iunie 1774

Ocolul Târgului

 

Slobozia Nouă

 

al căpitanului Ilii ot Târgul Tecuciului

 

 

Toată suma caselor: 56. Scădere rufeturi, însă 15: 1 vornic, 1 vătăman, 1 popă, 6 nevolnici, 3 slugi, 1 ţigan, 1 lumânărar, 1 străin. Rămân birnici 41.

 

 

Birnici:

 

 

Ion Popoiul

Răzmeriţă

Vasilii Baltă

Andrei sin (fiu) Dumitru

Toader zet (al) Dumitru

Ştefan al lui Tudorachi

Grigori Ciopaga

Gheuca, rotar

Căzan, rotar

Grigorii, muntean

Ion, muntean

Radu Anton

Stănică

Mutul

Negoiţă fiu lui Stănică

Gheorghi Pană

Enachi, rotar

Constantin fiu lui Meleca

Ion Hârlău

Moise Hârlău

Ghenia Vezurian

Badiul frate lui Tudori, văcar

Oanca, muntean

Eni

Costantin Vezurian

Lupul fiul lui Petria, rus

Radu Mircia

Vasili, holtei cu mamă

Neculai, holtei cu mamă

Costantin, holtei cu mamă

Gheorghi Hârlău, holtei cu mamă

Voicul Gagiul, holtei cu mamă

Stan, vier al dumisale spătarului Ioniţă Canta

Necula Crivăţ

Costantin Belivacă

Anastasii, holtei cu mamă

Măteiu, muntean

Stănilă, merticar

Niagu Jămalţu

Vasili Bran, rus

 

 

Rufeturi:

 

 

Iftemii Modruz, vornic

Lupul Băjan, vătăman

Popa Pătraşcu

Uncheş Dumitru, nevolnic

Neculaiu Hârlău, nevolnic

Uncheş Dragomir, nevolnic

Stoica, muntean, nevolnic

Uncheş Tudorache, nevolnic

Ion, ungurian, străin

Costantin, bucătar, sluga dumisale căpitanului Ilii

Tudorache, holtei cu mamă, lumânărar isprăvnicesc

Tudor, ţigan, herar

Toader, păcurar, sluga căpitanului Ilii

Dumitru, cumnat lui Toader păcurar, la fel

Toader, văcar, nevolnic

 

 

ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, I, Chişinău 1975, pp. 568, 569

 


Ţinutul Tecuciului: Satul Fundenii de Sus

 

 

 

 

Ţinutul Tecuciului: Satul Fundenii de Sus

 

26 iunie 1774

Ocolul Târgului

 

 

Fundenii de Sus

 

 

 

Toată suma caselor: 190. Scădere rufeturi, însă 21: 2 vătămani, 8 nevolnici, 4 văduve, 2 popi, 5 slugi. Rămân birnici 169.

 

 

Birnici:

 

Mihalcia Gagiul

Stan sin (fiu) Gagiul

Şerban Hara

Uncheş Sava

Dumitru Borşu

Opre Zaharia

Şerban sin Zaharia

Gheorghi brat (frate) Şerban

Ştefan Ciocoiul

Badiul sin Cinpoca

Sandul Putineiu

Radul Cinpoca

Costantin Calmare

Mania sin Iorgăi, holtei cu mamă

Bogdan sin Niagul

Sandul brat (frate) Gheorghi

Ion, harabagiu

Dobre sin Muşat

Radu Corpatici

Vasili a babei Andrieni

Uncheş Scărlat

Gheorghi sin Pricopii

Ilii brat lui

Pricopii sin Iorgăi

Ioniţă Boţul

Dumitraşcu Boţul

Vasile, mocan

Niţul sin Miloş, croitor

Stoian zet (al) Smochină

Dragomir cumnat lui Scărlat

Ion Mertic

Nechifor

Sava Săcară

Toader brat lui

Dumitraşcu Gâţul

Stoica sin lui

Tudor cumnat lui Scărlat

Uncheş Gheorghi frate lui

Sima fiu lui Uncheş Tudor

Lupul, bejenar

Radul, bejenar

Dumitru, bejenar

Duminică fiu lui Bordar

Vlad al lui Iorgulesii

Lupul, văcar

Moiseiu, văcar

Necula

Ion Brehoiu

Ilii Brehoiu

Niculai, blănar

Radu fiu lui Sava

Stoica fiu lui Radu

Scărlat, muntean

Ivan fiu lui Ilii

Ilii fiu lui muntean

Ştefan

Lupul Crâstei

Ivan

Pană fiu lui Vlasii

Dumitraşcu fiu lui Găreliuţă

Ion fiu lui Rola

Niagul fiu lui Scărlat

Dumitru frate lui Bogdan

Scărlat fiu lui Ilii

Negoiţă Radu

Radu Gaciul

Voicu fiul lui

Costantin, cârciumar

Stan fiu lui Tănasă

Ivan Nechifor

Radu cumnat lui

Necula cumnat lui Negoiţă

Ioniţă Biserică

Constantin, pâslar

Dumitrachi

Ion, pâslar

Radu Clipa

Vasili Făinără

Marin Carabule

Nucula Odăiaş

Grigori cumnat lui

Antohi cumnat lui Negoiţă

Ion a babii Ştefanii

Apostol Bocăneţu

Iftimii Bocăneţu

Stan Bocăneţu

Ursul frate lui Chiriac

Chiriac

Ioniţă Diacul

Ion Diacul

Diacul cel Bătrân

Grigoraş Roibul

Niţă, ficior cu mamă

Ion Roibul

Dănăilă cumnat lui Voicu

Voicu al lui Tudor

Tănasii Crâstian

Ene Bălănuţă

Gheorghiţă Ţâganu

Gheorghi, sârbul

Enachi, sârbul

Neculai Calacaz

Toader Câra

Sandul fiu Cârii

Ioniţă Cula

Tănasii Bulaiu

Ioniţă Săracu

Zanfir sin Hrizii

Uncheş Hriza

Gheorghiţă Harapcia

Tănasii Badiul

Badiul

Petria Harapcia

Mutul fiu lui Boer

Gheorghiţă al babii Mihaicăi

Mania Antohi

Ion al babii Tudorii

Nan fiu viţălarului

Ion Săracul

Drăgan

Stanciul cumnat lui

Sandul Şorcar

Tănasă Necoară

Gheorghiţă cel mic

Gheorghiţă a Pârvului

Vostandin, giugănar

Ghiurme, brăilean

Tofan cumnat lui Tudor

Stoica, bejenar

Apostol, bejenar

Toader cumnat lui Tofan

Niagul, harabagiu, văduvoi

Ştefan Brodian

Postolachi Laza

Dumitru Covrig

Hriza al Buculesii

Uncheş Ion Nămolos

Dumitraşcu fiu lui

Gheorghiţă Parămoale

Ioniţă fiu lui Sofronii

 

Costantin Cucuţa

Mihaiu Săracul

Enachi Tudoran

Apostol, ciubotar

Ion, tăbăcar

Bolan brat lui Ion

Toader, viţălar

Tudoran al lui Negoiţă, săponar

Sămion Parămoale

Ştefan, cârciumar

Iordachi nepot lui Tudoraşcu

Vasilachi cumnat lui Ion, tăbăcar

Costantin, bejenar

Neculai al lui Antohii

Ilii cumnat harabagiului

Alicsandru al Şendrii, ce a fost scutelnic al dumisale bănesii Dumitrăchioai

Grigoraş sin Covrig

Todiraşcu a Buzatului

Dumitrachi fiu lui Ion Nămolos

Ivaşcu, cârciumar, ce a fost scutelnic dumisale spătarului Conachi

Eni Săcul, la fel

Năstasii, morar, la fel

Ioniţă, podar, la fel

Toderaşcu, la fel

Ion, chelar, văduvoi, la fel

Pavăl, chelar, la fel

Ştefan al lui Pavăl, la fel

Ilii, bejenar

 

 

Rufeturi:

 

 

Ştefan socru lui Postolachi, nevolnic

Maria Albuliasă, văduvă

Tudorache, vătăman

Ion cumnat lui Mihaiu, nevolnic

Vasilii Covrig, vătaf al dumisale spătarului Conachi

Popa Meleca

Hriza Uncheş, nevolnic

Dragomir fiu lui Udria, nevolnic

Dragomir al babii Andrienii, nevolnic

Miloş, croitor, nevolnic

Stana, văduvă

Frăţilă, vătăman

Uncheş Stanciul, nevolnic

Chirica, văduvă

Niaga, văduvă

Stanciul, sluga dumisale Manolachi Conachi

Dumitraşcu, croitor al dumisale spătarului Conachi

Ştefan Jilţu, la fel

Ion Jilţu, la fel

Popa Costantin

Istrati Busuioc, nevolnic

 

 

ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, I, Chişinău 1975, pp. 567, 568

 


Legenda lui Costache Pompierul, de Alexandru Davila

 

Theodor Aman: Taraful lui Ionică Ochialbi

 

 

Despre legendarul scripcar Costache Pompieru, care a compus celebra sârbă care îi înveșnicește porecla, au legendat diferit și Alexandru Odobescu, și Alexandru Davila. Odobescu, de pildă sugera că autorul sârbei publicate de Dimitrie Vulpian, în „500 de hore românești”, drept „Sârba Pompierilor”, este fratele mai mare al lui Ionică și al lui Gheorghe Ochi-Albi, și, deci, fecior al lui Năstasi din Botoșani, care, pe la 1850, făcuse albeață la ochi, și nepotul vestitului lăutar „Suceavă”, de la 1774-1810, conform lui Ubicini, și care se numea, de fapt, Ion Angheluță din Suceava. Năstase și-a făcut propriul taraf abia în 1810, dar la Botoșani, pentru a nu concura cu taraful tatălui său, Ion Angheluță având, în Suceava, o concurență puternică, din 1774, în taraful lui Vasile Pletosu din Pintig, care, în 1802, cânta la sărbătoarea breslelor din Suceava, folosind, împreună cu fiul și ginerele său, vioara, cornul englezesc și clarinetul (descrierea evenimentului, în colecția de documente „Suceava – File de istorie”, realizată de Arhivele Statului din Suceava).

 

 

Precum Năstasi, odinioară, cei trei feciori ai lui, Costache, Gheorghe și mezinul Ionică, s-au mutat la Iași, în 1852, unde și-au făcut propriul lor taraf. Ulterior, adică după 1860, aveau să plece, odată cu Curtea Domnească, la București și să se impună, deși aveau în basarabenii Ciolacu și Dinicu o minunată concurență. Costache Năstasi Ochi-Albi avea să fie cunoscut drept Costache Pompieru încă din perioada ieșeană.

 

 

În 1852, după ce rușii și turcii s-au retras din disputa pentru principatele dunărene, asigurarea ordinii fiind făcută, prin decizia Puterilor Garante, de către austrieci și polonezi, un ofițer polonez (numele îl găsiți în scrierile din tinerețe ale lui Odobescu) a organizat serviciul de pompieri în capitala Moldovei, adeseori fiind văzut pe tulumbă chiar și în halat de casă. Pompieria face să crească adrenalina (știu asta, din perioada serviciului militar), iar Costache Ochi-Albi, care deja compusese „Cântecul lui Bujor” (doar haiducul Pietraru își compunea singur cântecele, plătind lăutarii să le învețe și să le răspândească – spune Odobescu), s-a înscris printre voluntarii polonezului și, de aici, porecla și aparentul nume de mai târziu.

 

 

Ofițerul polonez avusese și el o întâmplare cu Bujor (socrul lui Darie, haiducul din Marginea bucovineană), care îi aținuse calea pe la Târgu-Frumos și i-a luat toți banii. Apoi, întrebându-l cine e, pentru că i se părea cunoscut, darie îi… dăruiește 5 monede, din punga pe care i-o luase, pentru că pompierul-ofițeri salvase de pârjol și casa surorii lui din Iași – cât și dacă a primit și Costache Ochi-Albi zis „Pompieru”, care participase la salvarea casei surioarei haiducului Bujor încă nu am aflat. Dar un lucru vreau să-l subliniez: în spatele oricărui cântec național românesc demn de neuitare, dar îmbrâncit în uitare chiar de către români, se află câte o tulburătoare poveste de viață și de creație. De aici ideea de a începe, cu „Zicălașii”, fonotecarea altor 300 de cântece vechi naționale, cu un film document, în care să spunem cât știm din povestea fiecărui cântec sau lăutar, precum și a celor care le-au notat, ca să nu se piardă – în mare majoritate, germani.

 

 

Și iată că, în 1922, Alexandru Davila venea cu o altă legendă, meritată desigur, despre legendarul violonist:

 

 

„Într-o seară de vară, plictisiţi amândoi, bătrânul Cazes şi cu mine, plictisiţi de căldură probabil, ne duserăm să luăm masa la Şosea, la Vila Regală, în care fusese în vremuri instalată instituţiunea V. A. Ureche. Cocoţaţi pe o moviliţă unde era pusă masa, aşteptam la răcoare să ne vie aperitivele şi mâncarea, când deodată nişte piţigăituri, discrete dar stăruitoare, străbătură prin tufişuri. Bâzăit ca de albine, ar fi zis Eminescu. Cunoşteam aceste piţigăituri, nu erau de albine, ci de cine ştie ce lăutari oropsiţi şi cărora le cădeau pleaşcă muştirii degeaba aşteptaţi şi degeaba doriţi. Zbârnăitul acesta în­semna: „Chemaţi-ne şi pe noi, să vă cântăm ceva, ca să ne daţi câţiva gologani“. I-am fi chemat, desigur, împlinindu-le astfel dorinţa şi nădejdea, dar, zău, prea cântau fals. Bătrânul Cazes, cunoscându-mi damblaua, scoase parale şi-mi zise: „Dă-le ce vei voi, Alecule, ca să ne lase în pace”. Mă dusei să împlinesc cerinţele prietenului meu şi, după o clipă, venii iar la el, cam plouat îngânai: „E un moşneag”. Cazes mă pricepu, strâmbă din nas şi zise: „Fie în voia ta!”, atât aşte­ptam şi eu făcui repede un semn spre tufiş şi, urmat de alţi lăutari zdrenţăroşi, unul cu naiul, altul cu cobza, bătrânul scripcar, zdrenţăros şi el, îşi făcu apariţiunea puţin elegantă şi puţin impunătoare! Se aşează bine în lumină şi îmi zise: „Nu mă mai cunoşti, coane hilică? Fireşte, că e de mult de-atunci. Să fi fost dumneata de vreo 5-6 ani. Acum dec!, eşti băiat mare!”. Zgâiam ochii la bătrânul lăutar. Îi priveam mustaţa şi sprân­cenele cărunte, faţa sarbădă, zbârcită, pleoapele grele, dar mişcându-se repede peste nişte ochi scânteietori. Degeaba mă uitam la moşu: nu-l recunoşteam. El con­tinuă: „Coane hilică, eu sunt Pompierul!”. „Care Pompieru?”, strigă Cazes. „Păi Pompieru, ăl cu sârba!”. Cazes sărise în picioare. Acum privea la bătrân cu ochii ţintă şi şopti: „Te credeam mort de mult”. „Muream eu, dar m-a vindecat Domnul General”, mormăi moşneagul. Eram tustrei, Cazes, Pompieru și cu mine, pătrunşi de o adâncă emoţiune. Se aşternuse pe moviliță o greoaie tăcere. Cazes o rupse: „Cântă sârba ta”, zise el moşneagului. Moşul dădu din cap, se retrase mai în umbră, acordă, calea-valea, strunele bietei scripci crăpate (o sârmă şi trei coarde prost răsucite), îşi în­dreptă căluşul, îşi trase arcuşul pe sacâzul lipit de gâtul scripcii şi apoi, bătând tactul cu piciorul, cântă sârba pompierului.

 

Am auzit această sârbă, cântată mai bogat de tarafuri mai mari, înzestrate cu fel de fel de instrumente; dar acea zguduire sufletească n-am mai aflat-o niciodată nicăieri. Şi era doar o zbârnăială, o biată zbârnâială. Să pun impresia pe seama momentului, dacă vreţi. Dar nu mi-ar fi iertat s-o las uitării. Cine era Pompierul? Cum îl chema? Nu ştiu şi poate nici el nu mai ştia. El era Pompierul. Scurt.

 

Pe la 1840, ţigănuş mititel, venind cine ştie de unde, el apucase o scripcă aruncată, încinsese pe ea patru sfori şi zbârnăia din ea cum da Dumnezeu. Aninat de un taraf, care colinda din sat în sat, el cutreieră aşa multe meleaguri şi prinse din gura poporului multe cântece. Turcii lui Omer-Paşa, îl goniră spre Bucureşti, unde fugise întreaga populaţiune dinspre Dunăre. Armata opusă de capitala ţării celor patruzeci de mii de oameni ai lui Omer-Paşa se compunea din pâlcul de pompieri din Dealul Spirii. Se căutau voluntari pentru a mări această mână de viteji adoratori ai duhului de jertfă, tânărul ţigan îşi aruncă scripca şi se angajă. Făcându-şi zdravăn datoria, el fu rănit în pântece de o baionetă turcească. Cinci ani de-a rândul purtă această rană, pe la toate babele şi pela toţi bărbierii din mahalale. În 1853, venind în Bucureşti tată-meu, ca trimis al guvernului francez, după cererea lui Vodă Barbu Stirbey, tânărul medic – un apostol oarecum – descoperi rănitul din ’48 şi îi dădu îngrijirile necesare. Pompierul, vindecat, îşi regăsi meseria de scripcar, numele însă nu, şi ră­mase Pompierul. Cam pe atunci compuse el frumoasa sârbă. O mai fi compus el şi alte bucăţi, dar cine le mai ştie? S-au pierdut ca şi adevăratul lui nume. Astfel, din trecutul său turbure poporul păstrează în amintirea sa, ca într-o comoară, mărgăritarele nepreţuite: un cântec, un mănunchi de versuri, o poreclă”[1].

 

 

[1] Davila, A., Pompierul, în Gândirea, No. 5, Anul II, 15 iunie 1922, p. 94


Pagina 4 din 1,337« Prima...23456...102030...Ultima »