Cântec pentru Olga Finiş

Desen din “Sinteze“

*

Există, în lumea asta mare, oameni de o frumuseţe deosebită, cărora, vorba persanului Hafez, mă simt dator cu o sută de vieţi, de-odată. Oameni pe care, întotdeauna, i-am întâlnit drept bucurie şi care, parcă fără de veste, s-au transformat în membri de drept ai familiei mele. Dovadă că ursita a ştiut să-mi fie, cel mai adesea, mai mult decât favorabilă.

*

Un astfel de om este Doamna Dr. Olga Finiş. Doamna Doamnă Olga Finiş. Din nefericire, o altă Doamnă Doamnă, Doina Ilieş, s-a grăbit la reîntâlnirea cu Dinu şi dureros ne lipseşte de aproape cinci ediţii de Bucovina Rock Castle. Din nefericire, nu-mi mai aduc bine aminte dacă am apucat să-i spunem cât de mult o iubim.

*

Tocmai de asta, încetul cu încetul, nu o să mai ratez nici o mărturisire afectivă, aşa că lor, membrilor hăruiţi ai familiei mele, o să le închin, încetul cu încetul, câte un poem omagial.

*

Nu se scrie greu un astfel de poem: când simţi că sufletul nu-ţi mai încape în trup, laşi cuvintele să şiroiască în pagină şi recapeţi puteri.

*

Cântecele acestea le voi scrie, în primul rând, pentru mine. Cum e şi normal, o să încep cu cel care o omagiază pe Doamna Doamnă Doctor Olga Finiş:

*

*

În lumea noastră scapără pe cer

şi împleteşte zările-n lumină

ca ramura cireşului ce-nchină

deasupra zilei muguri şi mister

*

căci ne e soră prin sortire sfântă

şi ne e suflet geamăn şi duios

cu care viaţa seamănă prinos

ca şi cireşul de la geam ce cântă

 *

şi ne e Doamnă – pururi Doamna noastră

de veghe luminoasă prin destin,

căci ne e Olga Finiş un senin

la fel ca şi cireşul din fereastră

*

şi mai presus de el şi mai adânc,

ea vindecă prin suflet cu migală

când caii prin serbările de gală

trec zornăind cu clipe la oblânc,

*

 dar nouă nu ne pasă nici de oră,

de ani ce trec, de trecerea în sine,

cât ne-a fost dată rază în destine

ea, Olga Finiş, steaua noastră soră!