Au fost odată nişte zicălaşi…

“Pe locul arătat de Dumnezeu, anume Solca”, au fost, odată nişte zicălaşi. Şi a mai fost şi un Învăţător, pe nume Alexandru Voievidca, avansat de la Suceava la Boian, care a încredinţat muţeniei unui veac 48 dintre cântecele solcanilor. Şi au mai fost odată, în 5 octombrie 2016, şi alţi zicălaşi, care au aprins candelele cântecelor vechi, visând să se facă lumină. Din nefericire, e prea multă beznă în Bucovina orbilor, ca să se mai poată zări şi căţuia de la Solca, licărul acela de armonii, care a făcut pe unii dintre solcani fericiţi că pot respira din bucuriile stră-străbunilor lor.

*

Azi! Aşa exclamau şi lăutarii solcani, odinioară, într-o anume zi de vară, când erau chemaţi să cânte la curtea boierului Kapri din Iacobeşti, mai ales că venea şi domnul Voevidca, să noteze cântecele şi să vorbească, întotdeauna plin de admiraţie, cu Gheorghe Chiciu, care avea vârsta lui Mihăiţă Cotos, cu Bujdei Ioan Ienciu, care avea vârsta mea, cu Nicolae şi Anghel Ienciu, care erau de-o seamă cu Răzvan Mitoceanu şi cu Petrică Oloieru, cu alţi şi cu alţi lăutari îndumnezeiţi de cântec, de-un leat cu Adrian Pulpă (Casă de piatră, prietene!) sau cu Narcis Rotaru sau cu Ionuţ Chitic. Dar vin vânturile, ploile, ninsorile, se rostogolesc frunzişurile peste corzile viorilor şi, când se împrimăvărează, Anghel Ienciu îşi priveşte mâinile, care sunt ale lui Răzvan Mitoceanu, ba – ciudat capriciu al sorţii! – chiar şi tânărul profesor de vioară, de la Şcoala de Arte “Ion Irimescu” din Suceava, Mihăiţă Cotos, când încearcă un glisando elegant pe griful viorii, zăreşte alte mâini, la fel de îndemânatece, dar din veacul ce va să vină.

*

Cel puţin cam aşa simţeam noi, tehnicul Centrului Cultural “Bucovina” (Tiberiu Cosovan, Corina Scîntei, Dănuţ Lungu, Nicolae Gabriel Sandu, Gheorghe Senciuc, Liviu Velniciuc şi Marian Moştoflei), călătorind, dinspre cântecele lui Sorin Filip şi, implicit, ale generaţiilor de azi, înspre dezlănţuirile armonice, aproape preclasice, ale melosului străvechi românesc. Apoi, am revenit pe muchia clipei, în minunata sală de nunţi a restaurantului “Costa Rica” din Solca (mii de mulţumiri, doamnelor şi domnilor, pentru gratuitatea locaţiei!), unde, din pricina frigului şi a ploii, ne-am văzut nevoiţi să mutăm concertul şi filmarea.

*

Partiturile şi textele cântecelor solcanilor le-am oferit, frumos legate, tânărului primar Cornel Tehaniuc, ştiind că, energic şi plin de intenţii bune, cum se arată, le va folosi aşa cum trebuie. Filmul concertului, realizat de Nicolae Gabriel Sandu, dar cu sunet făcut, cu track-uri pentru fiecare instrument, de Dănuţ Lungu, va fi postat pe net în câteva zile (Dănuţ, al doilea component al “Zicălaşilor”, după mine, deşi nici unul dintre noi nu cântă,  mi-a promis, din proprie iniţiativă, că va fi gata joi seara, adică în 24 de ore), iar cei din lumea largă, conştienţi ca şi mine că toţi suntem doar o carte scrisă, pe care deja s-a oploşit colbul viitorimii, vor putea asculta muzica minunată şi adevărată a românilor, desprinsă, odinioară, din arcuşurile lăutarilor solcani. În fond, prin muzica veacurilor, putem deveni veşnici.

*

Pregătirea spectacolului:

*

*

Concertul “Cântecele solcanilor”

*

Zicălaşii, în clasa profesorului Oloieru

*

Mâine, 5 octombrie 2016, vom pleca la Solca, pentru a propune o călătorie, cu “Cântecele solcanilor”, care să acopere peste un veac (1800-1911). Astăzi, la repetiţie, am descoperit cântece şi mai vechi, precum hora boierilor Şeptilici, numită “Şapte fraţi”, pentru că atâţia erau şi de aceea au fost numiţi Şeptilici, înainte de ctitorirea Dragomirnei (ulterior îşi vor slaviza numele, devenind Semaca), sau “Pe o stâncă-naltă”, sau, şi mai vechi, cântecul “Haiducii”, pe care l-a cântat taraful care însoţea solia moldovenească, în 1502, la înscăunarea regelui Poloniei, în Krakowia (a fost notată de Jan z Lublina). Ce-i drept, piesa aceasta, numită ulterior “Banul Mărăcine”, iar şi mai târziu “Ardeleneasca” (unul dintre multele cântece cu acest nume), figura în repertoriul lăutarilor solcani într-o variantă în două părţi, faţă de cea iniţială, cântată în şase părţi. Există şi un “Arcanul”, care se cânta numai la Solca, există 48 de piese minunate, pe care, mâine, le vom retrezi la viaţă, fie în Parcul Central – dacă nu e prea frig şi nu plouă, fie în modernul restaurant “Costa Rica”, din faţa Parcului Central din Solca.

*

Ca întoarcere în contemporaneitatea folclorică, “Zicălaşii” vor încheia concertul filmat cu trei piese noi, acompaniindu-l pe Sorin Filip, care ne este, în primul rând, prieten şi abia apoi manager. E invitatul meu şi al nostru, pentru că a început să-mi placă şi să-l preţuiesc pe băiatul ăsta plin de bun simţ şi de cumsecădenie. Vom cânta cu trei primaşi (Adrian Pulpă, Narcis Rotaru şi Mihăiţă Cotos), cu un b(r)aci (Răzvan Mitoceanu, şef de orchestră la Ansamblul “Ciprian Porumbescu”), cu un ţambal (profesorul Petru Oloieru) şi cu un contrabas (Ionuţ Chitic), de sunet, de înregistrări, cu track-uri separate, şi de filmări ocupându-se, ca întotdeauna, Dănuţ Lungu.

*

O scurtă cronică fotografică a repetiţiei de astăzi poate sugera truda care stă în spatele fiecărei bucurii încredinţată contemporanilor noştri:

*