Cronici sentimentale | Dragusanul.ro - Part 71

Cea mai frumoasă zi de naştere!

4 ore de repetiţii, în ziua de naştere a lui Petrică Oloieru

4 ore de repetiţii, în ziua de naştere a lui Petrică Oloieru

*

N-am mai trăit niciodată aşaceva. Numai Petrică Oloieru putea să-şi transforme ziua de naştere într-o splendidă invocaţie, „Chemarea Străbunilor„, cea de-a doua premieră a ZICĂLAŞILOR, însemnând o invocaţie în dublu sens, mai ales dinspre străbuni, înspre noi. Iar după un repertoriu de 60 de piese, împărţite inteligent (de către Petrică) pe două spectacole distincte, eu pot să trag o primă concluzie: muzica românilor înseamnă cea mai tulburătoare cronică a veacurilor. Aşezată, elegantă, cu dezvoltări dinamice şi bogate – în veacurile XVI-XVII, apoi mai frustă, ceva mai „glodu-mi ştie sufletul / că-i croit ca ţipătul'” spre sfârşitul amar al secolului XVII şi începutul secolului XVIII, apoi, iarăşi, plin de vitalitate şi de bogăţie, cu o coloristică tulburătoare, care înfăşură anii cei vechi într-o aură astrală.

*

Ascultam şi nu mă mai săturam, apoi, bănuitor, am întrebat dacă am parte de o interpretare la prima lectură, în baza orchestraţiei lui Petrică Oloieru. Bănuisem chestia asta pentru că Răzvan Mitoceanu înşfăca, adesea, câte o vioară, lăsând braciul deoparte, şi, după ce cânta singur câte o frază muzicală, exclama: „Dumnezeule, cât de frumos cântau oamenii odinioară!”. De pildă lăutarii moldoveni, care, însoţindu-l pe logofătul Tăutul, la înscăunarea Regelui Poloniei, în 1500, au cântat, printre altele, un cântec în şase sau opt părţi (n-am reţinut bine), cântec încă ştiut, dar numai în două părţi. Să ascult ceea ce, cu certitudine, a ascultat şi Ştefan cel Mare (Tăutul şi lăutarii plecau în misiune!), şi să datorez această bucurie şi celor doi violonişti tineri, tineri, Adrian Pulpă şi Narcis Rotaru, care „citeau” cu arcuşul partitura la prima vedere, era mai presus de vis, era deja mit, ba chiar metafizică.

*

Adrian Pulpă şi Narcis Rotaru

Adrian Pulpă şi Narcis Rotaru

V-aş mai povesti, şi o s-o fac atunci când mă voi întoarce, dar trebuie să fug, acum, la concertul lui Vali Boghean, la care, cum este şi firesc, participăm toţi Zicălaşii, continuând sărbătorirea zilei de naştere a lui Petrică Oloieru…

*

Paul Arva, prezentând trupa lui Vali Boghean

Paul Arva, prezentând trupa lui Vali Boghean

*

În splendidul club de la etajul Julius Mall ne-am adunat mai toţi cei din Centrul Cultural „Bucovina” care au vreo legătură cu ZICĂLAŞII. Şi Dănuţ Lungu, şi Corina Scîntei, şi Petrică Horvat, şi Lucian Căluşeriu, şi Gabi Sandu, şi Alina Irimia, şi fetele de la tehnic, pe care încă nu le ştiu după nume, deşi au merite incomparabil mai mari decât Gonda şi nu mai ştiu cum, înşurubata lui Varvaroi în coasta memoriei lui Ciprian Porumbescu, dar şi zicălaşii Răzvan Mitoceanu, Narcis Rotaru, Adrian Pulpă şi Ionuţ Chitic. Petrică Oloieru, însoţit de fratele lui, Ion, de cumnată şi de mândreţea lui de fată, Ana-Maria, avea o puzderie de invitaţi, prieteni şi colegi, ba chiar şi ucenici, la spectacolul spectaculoasei trupe de la Chişinău.

*

Vali Boghean şi trupa lui

Vali Boghean şi trupa lui

*

Din repertoriul trupei de peste Prut, cel mai mult mi-a plăcut prima piesă, un fel de „ska” inspirat  lucrată, structurată ceremonios precum „Dojana” trupei rock DOR DE DUH,  şi, tocmai de aceea, obligându-mă la autosugestia de a lua în calcul o eventuală prezenţă a virtuoşilor lui Vali Boghean la o viitoare ediţie Bucovina Rock Castle. A urmat, apoi, un concert amestecat, cu genuri muzicale care să acopere toate gusturile publicului şi care să permită punerea în valoare a virtuozităţii artiştilor, inclusiv a prietenului şi fostului coleg de facultate al lui Petrică, Valeriu Caşcaval, cu consecinţa unei spulberări stilistice, care m-a cam derutat.

*

Un concert de succes

Un concert de succes

*

Cum ascultasem, în după-amiaza zilei, împreună cu trei instrumentişti de la Ansamblu, cântecele „Chemării Străbunilor„, pe care zicălaşii lui Petrică Oloieru vi le vor oferi, duminică, 7 iunie, în Cetate, am trăit, la spectacolul trupei lui Vali Boghean, exact sentimentul dintr-o zi cu expoziţii, când, după inegalabila expunere a lui Victor Rusu, am mai participat la un vernisaj. Veneam de la nişte răscruci, una dintre ele fiind cea a adoptării, de către români, a dansului în doi, în patru şi în şase, prin transferul parţial de melodicitate vieneză a incredibilului „Verbunkos” în ulteriorul românesc „Bărbuncul„, veneam copleşit de mit şi de respiraţia străbunilor încă pulsând în melodicităţi limpezi, rotunde şi pline de vrajă, iar abordările moderne ale aceluiaşi melos, pe care le săvâşeşte trupa lui Vali Boghean, nu mai aveau loc sau poate că nu-mi mai găseau sufletul în cale, sufletul meu fiind frunză în vânt undeva, prin Dumnezeu ştie care veac, prin revolta ceremonială a cine ştie cărui străbun.

*

Petrică Oloieru şi Dănuţ Lungu, fanii trupei lui Vali Boghean

Petrică Oloieru şi Dănuţ Lungu, fanii trupei lui Vali Boghean

Trăisem şi încă mai trăiam sărbătoarea zilei de naştere a lui Petrică Oloieru, cea mai frumoasă aniversare la care am participat în 60 de ani de viaţă, o sărbătoare care spulberase barierele timpului, şi înspre trecut, prin cântecele zicălaşilor, şi înspre viitor, prin cântecele muzicienilor din Chişinău. Acolo unde-mi pot auzi şi descifra străbunii, acolo simt menirile sacerdotale ale oamenilor care-mi devin, astfel, prieteni. Ştiam toate acestea în clipa în care, din dragoste faţă de prieteni, am sărutat fruntea lui Petrică Oloieru, ca să mă întorc, apoi, în noapte.


Muzicianul muzician Petru OLOIERU, la 41 de ani

*

Profesoru, dirijorul şi compozitorul Petru OLOIERU

Profesorul, dirijorul şi compozitorul Petru OLOIERU

Muzician de calibru, şi ca instrumentist, şi ca orchestrator, şi ca dirijor, dar şi din postura de compozitor, profesorul Petru OLOIERU, absolvent al Colegiului de muzică „Ştefan Neaga” şi al Academiei de Muzică din Chişinău, cu cursuri de pedagogie studiate în timpul facultăţii, solist instrumentist, de-a lungul anilor, la Ansamblul „Joc” din Chişinău, la Ansamblul Artistic „Ciprian Porumbescu” din Suceava şi în Orchestra „Rapsozii Botoşanilor”, lucrează în cadrul instituţiilor Centrului Cultural „Bucovina” din anul 2000, din 2007 fiind şi profesor la Şcoala de Arte „Ion Irimescu”, şi dirijorul, orchestratorul şi coordonatorul Ansamblului „Bucovina” al Şcolii de Arte „Ion Irimescu”, dar şi al trupei de redescoperire a muzicii medievale româneşti Zicălaşii a Centrului Cultural „Bucovina”, cu care realizează „Fonoteca muzicii vechi româneşti”, cu volumul I deja înregistrat în studio, şi cu volumul II pregătit pentru o primă audiţie publică.

*

Practic, în 15 ani de activitate în instituţiile de cultură ale Consiliului Judeţean Suceava, profesorul Petru Oloieru a avut împliniri profesionale de excepţie şi din abundenţă, celor deja nominalizate adăugându-li-se activităţile de orchestrare şi de dirijare pentru multe dintre concursurile şi festivalurile organizate în cadrul Centrului Cultural „Bucovina”.

Disciplinat cu sine, profesorul Petru Oloieru este un excelent organizator, dar şi un dascăl preţuit în domeniul cizelării tinerelor talente artistice, pe care le promovează, cu perseverenţă, spre deplină împlinire profesională, cinci ucenici de-ai domniei sale din cadrul orchestrei Şcolii de Arte devenind, ulterior, profesionişti ai orchestrei Ansamblului Artistic „Ciprian Porumbescu”, ba chiar şi parteneri în realizarea primei „Fonoteci a muzicii vechi româneşti”, cu câte 30 de piese în fiecare volum al „Zicălaşilor”.

*

Îmi dorisem enorm ca, în ziua de 29 mai 2015, când prietenul meu, Petrică Oloieru, împlineşte 41 de ani, să-l sărbătoresc, împreună cu ceilalţi prieteni ai mei, zicălaşii Răzvan Mitoceanu, Adrian Pulpă, Narcis Rotaru, Gabriel Hurjui, Ionuţ Chitic, Constantin Irimia şi Dănuţ Lungu, printr-un nou concert de muzică veche românească, în Cetatea Sucevei, dar nu s-a putut, şi nu din pricina noastră.

*

Nu-i bai, îl vom trăi printr-o repetiţie a „Zicălaşilor„, apoi, în duminica din 7 iunie, dacă nu va ploua, vom continua sărbătorirea lui Petrică Oloieru şi a cântecelor vechi româneşti, pe care împreună, toţi nouă, le scoatem la iveală, prin lansarea albumului promis şi prin noul concert-premieră:

*

Dacă nu va ploua...

Dacă nu va ploua…


Dănuţ Lungu sau Ziua cu prieten

Dănuţ Lungu

Dănuţ Lungu

*

Mi-e coleg, mi-e prieten. Ba şi nepot de-al treilea – dacă nu mă înşel, deşi despre înrudirea noastră nu am ştiut până de curând.

*

Îl văzusem tremurând de emoţie pentru un spectacol al prietenului lui, Vasile Purice, apoi pentru un alt spectacol, al altui prieten al lui, Petrică Oloieru, apoi pentru formidabila expoziţie a lui Victor T. Rusu din iarnă, iar trăirile intense de bucurii ale altora întotdeauna au fost pe placul sufletului meu.

*

Dănuţ Lungu, colegul şi prietenul meu, încartiruit, pentru ceea ce înseamnă el ca om şi nu pentru înrudirea întâmplătoare, în clanul drăguşanilor, împlineşte, astăzi, o vârstă frumoasă. L-am întâlnit, dimineaţă, stors de oboseală, după trei îndelungate zile de manifestări artistice, pe care nu doar că le slujeşte, ci le şi trăieşte, şi am uitat să-i fac urările de cuviinţă. Nici nu prea era nevoie, pentru că Dănuţ Lungu ştie că şi eu, şi Petrică Oloieru, şi Vasile Purice, şi Mihai Pânzaru-PIM, şi Corina Scîntei, şi Oana-Maria Sârbu-Botezat, şi Andi Drăguşanul, şi Radu Bercea, şi Victor T. Rusu, şi Gheorghe Senciuc, şi Nicu Nuţu, şi Tiberiu Cosovan, şi Constantin-Emil Ursu, şi Constantin Horbovanu, şi Gabriela Teişanu, şi Lucian Căluşeriu, şi Gabriel Sandu, şi Marcel Horodincă, şi Mena Falek,  şi „Zicălaşii”, şi „Bucovina Rock Castle” şi aşa mai departe ne-am născut, ca şi el, pentru a trăi şi bucuriile altora, inclusiv pe cea reprezentată de ziua lui de naştere. La mulţi ani, prietene, şi, mai ales, Fericire!


Gheorghe SCÂNTEI: O carte a rostirilor definitive

Cartea care se va lansa miercuri, 22 aprilie 2015

Cartea care se va lansa miercuri, 22 aprilie 2015

*

Nu mi s-a mai întâmplat să întâlnesc, în viaţa asta, un om care să adune înţelepciune şi s-o tezaurizeze, cu încrâncenare, doar în sufletul său, apoi, la vremea vremii, să apuce sămânţa cea bună din sac şi să încerce să o încredinţeze, cu migală, brazdelor proaspete, primăvăratice. Nici n-am ştiut că un om se poate mulţumi, zilnic, cu doar atât de puţin, ca să descopere, cândva, că a adunat atât de mult încât nimeni nu-l mai poate egala şi în bogăţie, şi în îndestulare.

*

Nici măcar nu mi-am putut imagina că, undeva, pe lume, nu doar în vecinătatea propriilor mele nelinişti, s-ar fi durat un altar viu al cărţilor, al rostirilor definitive, care înfruntă cu măreţie vremuirile, izbândind împotriva timpului, asupra acestei ireparabile erori a imaginaţiei omeneşti, care stabileşte trecerea şi irosirea. Pentru că omul care a săvârşit această carte, domnul Gheorghe Scântei, cu religiozitatea pasiunii sale pentru rostiri înţelepte, asta este, un altar viu al cărţilor, cu străluminări discrete, în ciudata lor fermitate, spre reperele fundamentale ale condiţiei umane.

*

Nu cred că rostul cărţilor s-a mai desluşit, vreodată, cu atâta nepământească vigoare, încât să li se închine, timp de o viaţă de om, toate dimensiunile unui suflet conştient de sine, precum cel adăpostit în domnul Gheorghe Scântei şi care, cu certitudine, merită vegheat, pentru totdeauna, între copertele unei cărţi închinată cărţilor. Pentru că înseamnă o vocaţie nu să citeşti, ci să pricepi până la a-ţi modela sufletul, până la a te întrupa spirit din spirit, ca să fii îndreptăţit să-ţi ospătezi semenii la cina cea de taină a desluşirii luminilor.

*

Şi Lev Tolstoi, dar şi bucovinenii Vasile Gherasim şi Mircea Streinul obişnuiau să spună că, în fiecare clipă, păşim pe lângă bunul Dumnezeu, dar fără să ne dăm seama de asta. Ca cititori de cărţi, ni se întâmplă şi mai des, ba mai ajungem, uneori, şi la sacrilegiul păşirii indiferente peste tot ce este dumnezeire, semn că minţile noastre, mult prea ostenite de trăirea clipei, nu mai au puterea desluşirii de divin. În cărţile omenirii, veşnicia deja a durat punte luminoasă spre lumină şi rari sunt cei care o şi văd, contururile ei vindecătoare fiind sufocate de narativul propriei existenţe, pe care ne tot străduim să o dedublăm şi, dacă se poate, să-i conferim şi un sens. Domnul Gheorghe Scântei, însă, nu s-a căutat niciodată pe sine, semn că se cunoştea bine, ci a râvnit la zestrea de divin din conştiinţele umane, pe care, generaţiei după generaţie, le-au spulberat mărşăluirile fără de ţintă şi pururi înspăimântate de beznă.

*

Tezaurizând înţelepciune, domnul Gheorghe Scântei s-a tot rupt, conştient, din bezne, întrezărind adevăratele repere existenţiale; iar zicerile tezaurizate, prin voia sorţii şi a întâmplării, şi-au ocupat locul într-o stranie naraţiune astrală, pe care o puteţi descifra, dacă vă preocupă cu adevărat, din paginile acestei cărţi, care, în ciuda aparenţelor, nu înseamnă o colecţie, ci un mod de a năzui şi, deci, de a deveni (I. D.).


La Ierusalim, în MOZNAIM, datorită lui Mena Falek

Fumând, pe Mestecăniş, lângă Anatol Viere, Vasile Tărâţeanu şi Menachem Falek

Fumând, pe Mestecăniş, lângă Anatol Viere, Vasile Tărâţeanu şi Menachem Falek

*

La Ierusalim, am un prieten. Se numeşte Menachem Falek, dar eu îi spun Mena. E poet, prozator, publicist, eseist şi traducător. E om. Un om pe care ştiu că îl cunosc dintotdeauna.

*

Mena Falek are funcţii importante în comunitatea profesională a scriitorilor hebrei (Preşedintele Asociaţiei din Ierusalim şi Vicepreşedintele Asociaţiei Scriitorilor Hebrei din Israel – cum se numeşte Uniunea Scriitorilor la ei), dar prietenia dintre noi ţine de altceva, de truda comună pentru promovarea literaturii bucovinene în Israel şi a literaturii hebraice în Bucovina. Lucrăm, împreună, şi alte cărţi, nu doar antologii sau cărţi de autor (cum a fost cazul regretatului ex-rădăuţean Dan Pagis).

*

Astăzi, Mena Falek mi-a trimis, în format electronic, revista literară MOZNAIM, întemeiată în 1926, avertizându-mă că, la pagina 34, apar două dintre cântecele mele, traduse de el în hebraică. Nu sunt primul poet bucovinean tradus şi publicat de Menachem Falek în revistele literare din Israel.

*

Revista literară MOZNAIM

Revista literară MOZNAIM

*

În româneşte, cele două poeme, traduse, cu entuziasm, de prietenul meu Menachem Falek şi publicate în MOZNAIM, nu sună rău (la nivelul enunţurilor):

*

*

Cimitir pentru mituri ucise

*

Abia acum am prins să-nţeleg

câte amăgiri dau putere de viaţă,

păsările s-au prăbuşit în sângele străbunilor

şi-a rămas cerul o strânsoare de gheaţă.

*

Abia acum nu mă mai recunosc

dincolo de filele cărţii nescrise,

cartea aceea lucidă, acerbă,

cimitir pentru mituri ucise,

 *

cartea în care am trăit patrii, religii,

sacrificându-mă pentru-aceste iluzii pribege,

libertatea e lanţul pe care ţi-l pun fariseii

odată cu legea fărădelege.

 *

Dincolo de astea nu mai există nimic,

natura e o speranţă, iar Dumnezeu prea departe,

atât de departe încât o să-l aflu

aşa cum îl simt şi cum este prin moarte.

 *

Pagina 34 din MOZNAIM

Pagina 34 din MOZNAIM

*

Odată cu filele din calendare

*

Înţeleg că m-am născut într-o marţi,

că mă pot regăsi într-o temniţă grea,

într-o anume filă a calendarului

mereu sufocată de nea;

*

înţeleg că mi s-au pus orele lanţuri,

încât le mai aud huruind în neştire,

încă le mai trag deodată cu umbra

spre zarea ninsorii subţire

 *

şi mi-e frig de atâtea şi atâtea ninsori

repetat viscolite într-o temniţă zi

în care pereţii au prins să se surpe

de parcă ninsoare ar fi,

 *

altminteri n-aş trăi libertatea

ca pe o veşnică îndepărtare

şi nu s-ar mai rupe din mine ninsoarea

odată cu filele din calendare.


Pagina 71 din 88« Prima...102030...6970717273...80...Ultima »