Mihaela Popescu, modernitatea cântului ancestral

*

Mihaela Popescu este simbolul culturii moderne româneşti din Bucovina, în aceeaşi măsură în care Sofia Vicoveanca este emblema culturii tradiţionale. Mihaela şi-a născocit şi interpretat muzica drept suport divin al poeziei, iar ecourile de “daina” (la noi, doina) primordială, identificabile mai ales în interpretarea “Mioriţei” lui Labiş, iar după aceea, în toate cântecele ei, înseamnă, fără îndoială, istoricizare, adică un “revizited” modern şi plin de imaginaţie.

*

Născută cu aprioricul identitar în hăruire, Mihaela Popescu aude şi reverberează, cu o splendidă unicitate, care ţine şi de accesul, şi acesta înnăscut, dar şi educat, la cuprinderea a două octave în dezlănţuirile de armonii sonore, cosmicitatea muzicii, cum se tot tinde, de la formularea lui Pitagora, încoace, iar dacă ar fi plecat, la timp, din Suceava, altul şi desăvârşit ar fi fost destinul său artistic. Rămânând aici, doar destinul creator i s-a desăvârşit, nu şi cel artistic, poate şi din pricina intoleranţei la prostie publică, pe care a manifestat-o Mihaela Popescu dintotdeauna. Dar dincolo de toate, Mihaela Popescu este şi rămâne exponentul inimitabil al modernităţii cântecului ancestral, într-o lume opacă şi insensibilă, care nu o prea merită.

*

La mulţi ani, Mihaela Popescu, şi Dumnezeu să ni te ţie numai întru bucurie!

Gabi Havriliuc, discreţia din culisele culturii

*

Gabi Havriliuc, una dintre colegele noastre de la Centrul Cultural “Bucovina”, e un zvâcnet continuu, un freamăt de dinamism şi de hărnicie, adică o parte din discreţia din culisele culturii sucevene, care-i asigură acestei culturi elemente de siguranţă, de năzuire şi de confort. Iubeşte atât de vibrant ceea ce şi prin truda ei se înfăptuieşte, încât, şi în zilele libere, e prezentă la manifestările care-i sunt pe plac, căutându-şi un loc discret în public, cu care, de altfel, se şi identifică.

*

Gabi Havriliuc este atât de împătimită de frumuseţea actului creator, încât devine, subconştient, o trăsătură a tuturor dumnezeieştilor întâmplări care ţin de artă. Cu statul de salariat, Gabi este mai mult decât atât, prin pasiune, printr-o nestăvilită sete a sufletului şi a minţii şi printr-o solidaritate aproape mămoasă cu întâmplările cu adevărat vii ale Sucevei.

*

La mulţi ani, Gabi Havriliuc, şi Dumnezeu să ni te ţie numai întru bucurie!

Ștefan Stroe, călător prin pulberea vremii

Ştefan Stroe

*

Dacă spiritul viu și clocotitor și-a găsit, vreodată, o întrupare pe pământ, apoi acea vremelnicie dinamică s-a numit Ștefan Stroe. Un om cum nu mi-a fost dat să mai întâlnesc altul, care se durase arbore peste cenușa suferințelor din tinerețea lui de deținut politic, pentru că era flămând de lumină și de iluminare, pentru că avea destin de flacără încleștată pe cenușiul celorlalte existențe pământești. Întâmplarea a făcut să-l cunosc la botezul meu literar, când a oficiat cu seriozitate, cu afecțiune și cu un umor devastator, transformându-ne în prieteni pentru totdeauna. Nu până astăzi, când Ștefan Stroe, călător prin pulberea vremii, a pus capul pentru odihnă pe viața veșnică a minunatelor sale cărți. Cărți mărturisitoare și de lacrimă, dar și de contra-lacrimă. Cărți vii, adică întrupări definitive ale lui Ștefan Stroe. Onoare ție, Ștefan Stroe, pentru că ai trăit cu adevărat!

Gabriel Ghincea, un mohican al presei sucevene

*

Sărbătoritul exponențial al acestei zile, din lista mea de prieteni, este ziaristul Gabriel Ghincea, cândva truditor prin media bucureșteană, dar stabilit, de multă vreme, la Suceava, târgușor și județ în care aglomerația de prostie, trufie și slugărnicie publică l-a făcut să se retragă, pas cu pas, ca de pe un câmp de luptă, din jurnalism. Gabi Ghincea, un rasat al anchetei și al scrisului, cu un mare și onest respect pentru exponenții adevărați ai gazetăriei bucovinene, în ciuda deplinului său profesionalism sau poate că doar de aceea, înseamnă un reper indiscutabil al istoriei jurnalismului democratic bucovinean, bucovinismul nefiind o desprindere genetică, ci o trăire, în deplină cunoștință de cauză, a unei spiritualități. Nu am lucrat niciodată împreună, dar îi cunosc bine activitatea publicistică și, tocmai de aceea, îl respect și prețuiesc.

*

La mulți ani, Gabi Ghincea, și Dumnezeu să ni te ție numai întru bucurie!

Petru Oloieru, un vizionar al cântecului național

*

În urmă cu doi ani, am vrut să-i sărbătoresc viața și opera printr-o premieră, „Chemarea Străbunilor”, în interiorul Cetății de Scaun a Moldovei, dar, din motive obiective (veșnica neghioabă „Cântarea României” electorale), nu s-a putut, așa că spectacolul s-a amânat cu o săptămână. N-a fost bai, pentru că profesorul Petru Oloieru merită o săptămână de elogii, și nu doar din partea noastră, a prietenilor lui.

*

În doar doi ani de voluntariat întru slujirea memoriei românești, profesorul Petru Oloieru a pregătit, împreună cu „Zicălașii”, opt premiere absolute cu muzică veche românească (alte două sunt în pregătire), din care două ceremoniale, „Chindiile” (întreg ritualul muzical al nunții de odinioară) și „Vechi colinde românești din Bucovina” (48 colinde, nu vifleimuri, îmbrâncite de ignoranță din ceremoniile sărbătorești de Crăciun și de Anul Nou), iar împreună cu Răzvan Mitoceanu, la vioară, a fonotecat audio 340 cântece vechi bucovinene (în cele 8 premiere fonotecate video, 320 melodii), în tentativa de a realiza o hartă a cântecului național românesc în Bucovina.

*

Ca recuperator de memorie muzicală românească, dar și ca animator al vieții culturale sucevene contemporane (dirijor al Orchestrei „Bucovina” a Școlii de Arte „Ion Irimescu” din Suceava, orchestrator, componist, profesor, instrumentist inegalabil, consultant artistic etc.), profesorul Petru Oloieru binemerită o largă solidaritate sufletească, din partea celor ursiți și întru trăirea frumuseții spiritului, dar și o amplă recunoștință publică și oficială, ultima, nu doar în cazul lui, absolut inexistentă în județul Suceava.

*

 La mulți ani, Petrică Oloieru, și Dumnezeu să ni te ție numai întru bucurie!