Dragusanul - Blog

Deschiderea din anul 1856 (III)

LUCEAFARUL, 1904: fresca de la Voronet

„Deschiderea din anul 1856 / a mormintelor domneşti / care se află

în / Mănăstirea greco-ortodoxă Putna // Protocol şi Acte anexe /

întocmit de / K. A. Romstorfer”

Karl Adolf Romstorfer

Cernăuţi, 1904, Tipografiile Asociate din Cernăuţi

*

Traducere: Dr. ing. Ion Barbu

*

Al IV-lea mormânt

care, după cele menţionate în piatra de mormânt, ar fi al prinţului Ştefan VII, nepotul lui Ştefan cel Mare.

*

I). Detaliile tehnice ale săpăturilor din acest mormânt:

*

Acesta se găseşte la stânga celor două morminte, la 7 picioare de la mijlocul Pronaosului în direcţia celorlalte morminte şi este lung de 6 picioare şi 9 ţoli, la cap are 22 ţoli lăţime şi la picioare 20 ţoli lăţime, şi are o înălţime de 24 ţoli, de la pardoseala mormântului, care este făcută din plăci de piatră fin cizelată. Total diferit de celelalte morminte, aici se găseşte, deasupra pardoselii din piatră, cu grosimea de 6 ţoli, o reţea, formată din 11 bucăţi de şină metalică lată, care este prinsă cu mortar în pereţii laterali, laţi de 6 ţoli, pe care este aşezat coşciugul mortului.

*

Deşi par întregi, coşciugul şi trupul care se află în interiorul lui, în el s-au găsit numai puţine resturi de îmbrăcăminte dintr-un material care trebuie să fi fost foarte frumos, cu imprimeuri aurite pe mătase, şi resturi desprinse din coşciugul putrezit, care, după textura care se poate observa, a fost făcut dintr-un lemn tare, probabil din stejar.

*

Resturile putrezite s-au scurs prin reţeaua de şine metalice, care au fost puse acolo fără îndoială pentru a permite eliminarea umezelii din coşciug şi să permită o mai îndelungată păstrare a corpului.

*

Şi în acest mormânt se găseşte, deasupra capului, o deschidere, care este acoperită cu o piatră de formă neregulată din gresie. După îndepărtarea acestei pietre, ne surprinde imaginea unui os descompus de la un braţ superior. Acesta nu face parte din trupul celui îngropat aici şi asta o dovedeşte atât poziţia, cât şi stadiul de degradare în care se află. Acest aspect ne conduce la concluzia că acest os provine de la un alt corp şi probabil cu ocazia unei săpături, făcută de călugări, pentru cercetarea mormântului, a fost pus în acest loc.

Romstorfer; schiţe Voroneţ şi Dragomirna din 1896

II). Descrierea detaliată a resturilor găsite în mormânt:

*

Costumul mortului este la fel de descompus şi putrezit. Din cele câteva bucăţi, care s-au mai păstrat, se poate deduce forma unei mantale şi un patrafir, care, odinioară, era purtat şi de Domni. Mantaua a fost făcută dintr-un material greu de Damasc roşu, frumos lucrat cu bogate broderii şi căptuşit tot cu o ţesătură din mătase roşie.

*

Pe partea din spate a acestei mantii se mai poate vedea un semn al unui înalt grad bisericesc, sub forma unei cruci mari din dantelă de mătase cu fir de argint şi şnururi ale căror capete sunt nişte franjuri din mătase cu fir de argint.

*

Patrafirul a fost realizat dintr-un atlas greu, de culoare roşie, cu arabescuri imprimate cu aur pur. Un capăt încă nedegradat al acestui patrafir este bordurat cu o dantelă de mătase cu fir de argint şi se termină cu franjuri din mătase galbenă.

Romstorfer: schiţe Voroneţ din 1896

III). Bijuterii găsite:

*

1). Mai întâi s-au găsit 2 bucăţi de aur, care atârnau la coroană, fără a se fi găsit modul în care acestea erau ataşate. Un ametist, în formă de picătură care atârnă, este prins într-o montură de aur, frumos împodobită, care se termină cu o altă picătură de aur, gravată pe trei feţe. În partea superioară a ametistului se găseşte o bucată de sârmă din aur, cu lungimea de 3/4 ţoli, la capătul căreia se găsesc două plăcuţe ovale de aur, care de obicei atârnă de urechi. La jumătatea acestei sârme de aur se află montată o perlă neregulată, de mărimea unui bob de mazăre, care, datorită trupului, şi-a pierdut duritatea. Deasupra se mai găseşte un inel de aur deschis, de care atârnă întreaga montură a ametistului. Cea de-a doua piesă care atârnă constă, de asemenea, dintr-un ametist, sub care atârnă două picături de aur.

*

2). S-a găsit o piesă mare din aur, în formă de lacăt care atârnă. Pe o faţă a acesteia se află cizelate arabescuri şi sunt prinse podoabe din sârmă fină de aur, dintre care se mai păstrează încă 7 ineluţe. Pe cealaltă faţă a podoabei se găsesc montate 3 pietre de Rubin, de formă neregulată şi neşlefuite. Întreaga piesă este prinsă (atârnă) cu un inel de aur deschis.

*

3). S-au mai găsit 8 bucăţi (piese) din aur, care, după formă, par a fi zalele unui lanţ, împodobite pe toate feţele cu o lucrătură fină din sârmă de aur.

*

4). S-au găsit 6 piese sub formă de rozete din aur.

*

5). 6 piese de aur plate, de formă ovală neregulată, cu urechiuşe şi ineluşe.

*

6). S-au mai găsit 32 piese mici din plăcuţe de aur, cu urechiuşe şi ineluşe.

*

7). 157 perle, de diferite mărimi şi forme, care se află într-un înaintat stadiu de degradare, datorită timpului.

*

Astfel de podoabe precum cele enumerate mai sus par a fi servit la împodobirea unei coroane, deşi nu s-au găsit elemente care să conducă spre o astfel de ipoteză în resturile cercetate. Surprinzător este că, deşi s-a căutat cu mare atenţie, nu s-a găsit nici un inel pentru degete, ca în cazul celorlalte morminte.

Romstorfer: schiţe Voroneţ din 1896, ferestre

IV). Dintre resturile omeneşti, care au mai fost găsite în mormânt, enumerăm următoarele:

*

Osul frontal în întregime, cele două părţi ale osului nazal, ambele oase femurale putrezite şi degradate, partea dreaptă a maxilarului inferior (mandibula), o treime inferioară a piciorului stâng, total descompusă, partea internă a osului bazinului, pe baza căruia s-a concluzionat că avem o persoană adultă. Acesta s-a păstrat mult mai bine decât scheletele din celelalte trei morminte cercetate anterior. Se pare că reţeaua de şine metalice, pe care a fost aşezat coşciugul (înhumare călugărească tipică – n. I. D.) a favorizat conservarea mai bună a scheletului.

*

După această descriere detaliată a resturilor găsite în mormânt şi colectarea acestora, comisia a trecut mai departe, la săparea şi dezgroparea celui de-al cincilea mormânt..

Romstorfer: schiţe Siret şi Rădăuţi din 1896

 

Mormântul V

care se găseşte în Pronaos şi despre care nu avem nici o informaţie sau piatră funerară care să ne informeze.

*

Acest mormânt se află la est de peretele mormântului III, descris anterior ca aparţinând prinţului Bogdan, şi se întinde până la zidul care desparte Pronaosul de Naos (sau Pomelnic).

*

Diferit faţă de celelalte morminte, desfăcute anterior, acest mormânt (V) se află la o adâncime de numai 2 1/2 picioare sub nivelul pardoselii mănăstirii. Acesta are dimensiunile exterioare de 5 1/2 picioare lungime, 22 ţoli lăţime, cu o pardoseală de piatră şi cu un acoperiş cu înălţimea de 24 ţoli, făcut, ca şi în cazul celorlalte morminte, din cărămidă, cu grosimea de 6 ţoli. Comisia a găsit acoperişul mormântului în partea de vest, pe jumătate desfăcut, iar această parte a fost acoperită cu două plăci de piatră, groase de 4 ţoli, prelucrate regulat. După ce aceste două plăci au fost ridicate, s-a găsit un trup de mărime mijlocie, care era depus fără coşciug, îmbrăcat şi întins pe 13 şine de fier, puse transversal deasupra pardoselii din piatră a mormântului, cu grosimea de 6 ţoli. Capul celui îngropat era acoperit cu o căciulă, care avea o bordură de blană, şi era aşezat pe o zidărie de cărămidă cu lăţimea de un picior.

*

Din îmbrăcămintea încă nedescompusă complet a celui înmormântat s-a constatat că aceasta era făcută dintr-un material de atlas brun-închis, care probabil că la început a fost roşu, din mătase. Corpul se afla depus în poziţie naturală şi prezenta încă tari oasele capului, inclusiv oasele maxilarului inferior, cu majoritatea dinţilor, iar sub mâneci s-au găsit trei oase ale degetelor. După aceste constatări, comisia a conchis că acest corp, datorită stării sale de conservare (nefiind degradat, din cauza eliminării umezelii prin reţeaua de şine metalice), s-a păstrat mult mai bine decât cele din mormintele cercetate anterior.

*

Deoarece acest corp a putut fi descris şi observat după caracteristicile sale exterioare, fără să mai fie necesară o scoatere din poziţia sa iniţială, identificat clar ca aparţinând unui bărbat cu îmbrăcăminte, deci total altfel decât în celelalte morminte, unde resturile erau transformate în pământ, comisia a decis ca acesta să fie lăsat în starea în care a fost găsit la deschiderea mormântului. S-a procedat doar la îndoirea hainelor exterioare, sub care s-a găsit, în zona pieptului, o cămaşă naţională, încheiată des cu nasturi ca nişte boabe de mazăre, dintr-un metal oxidat.

*

După această constatare, hainele exterioare au fost aranjate în poziţia iniţială şi corpul a fost lăsat în poziţia în care a fost găsit iniţial, iar mormântul a fost acoperit la loc cu plăcile de piatră, exact aşa cum a fost găsit la deschidere.

Romstorfer: schiţe din 1896, Siret

După ce lucrările tehnice de pe construcţie s-au încheiat în Pronaos, s-a trecut la acoperirea mormintelor desfăcute.

Pentru a răspunde la întrebarea dacă cele 4 morminte deschise şi cercetate în Pronaos aparţin cu adevărat personalităţilor princiare, aşa cum se susţine în povestirile istorice din Moldova şi în Cronici şi pentru a lăsa în odihnă veşnică persoanele înmormântate, precum şi pentru constatarea de la deschiderea mormântului V, care nu avea nici o piatră funerară, comisia a concluzionat următoarele:

*

Mormintele care au fost deschise până în prezent se găsesc în aceeaşi ordine în care se află pietrele funerare, şi anume, de la dreapta, la stânga, sau de la sud, la nord, în Pronaos: Mormântul prinţului Bogdan, al prinţesei Maria, al Doamnei Maria şi al Domnului Ştefan al VII-lea (cel Fioros). Acoperămintele cercetate şi bijuteriile găsite vorbesc fără dubiu de corpuri princiare, care conţin, cel puţin în zona mediană a corpurilor, resturi de haine şi inele care probează amândouă că avea de a face cu persoane bogate, iar inelul găsit în mormântul prinţului Bogdan, cu Stema Moldovei (Zimbrul) încrustată în piatră scumpă este cea mai bună probă.

*

În ceea ce priveşte bogatul material găsit în mormântul IV, al lui Ştefan al VII-lea, la care s-au găsit multe asemănări ale îmbrăcămintei cu hainele purtate de preoţi, şi anume cu îmbrăcămintea călugărilor, cum nu se poate spune cu mare precizie că acestea au aparţinut unui călugăr, facem următoarea consultare:

*

În istoria Moldovei sunt multe cazuri când Domnul Ţării, înaintea morţii, se călugăresc (până la Lăpuşneanu, niciunul – n. I. D.), adesea ca să nu-i găsească moartea în pat, merg la mănăstire, unde îşi petrec ultimele zile. Deci este posibil ca Ştefan (supranumit cel Fioros), despre care povestirile istorice spun că ar fi fost otrăvit de către soţia sa, a decis ca ultimele zile înainte de moarte să le petreacă precum un călugăr la mănăstire.

*

Apoi crucile brodate pe hainele sale princiare, găsite în mormântul său, clarifică de ce, printre resturile găsite la cercetarea mormântului, nu s-a găsit nici un inel, acest obicei de a purta inel nefiind permis călugărilor.

*

Astfel s-a constatat că mormintele din Pronaosul bisericii Mănăstirii Putna reprezintă cu adevărat membri ai familiei princiare a lui Ştefan cel Mare, iar inscripţiile de pe pietrele funerare, traduse din limba sârbă (slavonă – n. I. D.) spun următoarele:

Bogdan-Vlad, fiul lui Ştefan cel Mare, finul lui Vlad Ţepeş, pe o frescă din biserica Sfântul Nicolae Domnesc din Iaşi

Mormântul I (al prinţului Bogdan): „Acest mormânt este al dreptcredinciosului Dom Ion Bogdan Prinţ şi Gospodar al Ţării Moldovei, fiul Domnului Ştefan, ctitorul acestei sfinte mănăstiri, care s-a săvârşit în anul 7025 de la facerea lumii şi în anul 1517 după Hrisos, la 20 aprilie, la miezul nopţii”.


1893: Serbarea din Bucovina

La începutul lunii iulie a anului 1893, românii bucovineni trăiau o adevărată sărbătoare naţională, preluată şi de românii din celelalte ţinuturi, inclusiv din Regat, cu ocazia jubileului lui Silvestru Morariu, lider spiritual incontestabil şi demn de luat ca model al întregii istorii bucovinene. Preluând un material din ziarul bucureştean „Adevărul”, pentru a atenţiona asupra amplorii sărbătoririi, îl voi prefaţa cu ce am scris în „Mărturisitorii. O istorie a scrisului bucovinean” despre această personalitate bucovineană emblematică.

*

Samuil Andrievici – Silvestru Morariu (14.11.1818-03.04.1895), viitorul mitropolit de luminoasă ulterioară aducere aminte, Silvestru Morariu, obligă la respectul memoriei. Ca versificator al Calendarului, dovedeşte o oarecare îndemânare („Astăzi dară te zoreşte / Alte zori nu aştepta, / Că nădejdea ameţeşte / Şi norocul te-a-nşela“), dar textele lui, scrise după ortografiile vremii, chiar şi adaptate de Constantin Loghin la ortografia unică, stabilită de Academia Română şi acceptată în 1904, rămân tot la nivelul versificării. „Mai importantă este fabula, devenită azi istorică, „Cucoşu curcănit“, scrisă în 1864. Aici poetul ne descrie pe „prinţul paserilor“, un cucoş „mândru şi frumos“, „cu coada încordată în şepte văpsele ca un curcubău“ şi cu glasul său puternic, care noaptea este un „oarnic bun“. Dar acest cucoş ambiţios, văzând pe curcani „rotindu-se şi urlucând“, s-a însoţit cu ei. Şi atunci curcanii au început a-l preface pe noul tovarăş după chipul şi asemănarea lor. „Curcanii-ndată creasta i-au ciupit / Penele i-au smuls şi… l-au păclişit“ de au făcut dintr-însul o simplă „caricatură“. Iar naivul cucoş se bucura că s-a uşurat „de straiul cel vechiu“. Şi, ca să placă şi mai mult curcilor, strângea pene ce cădeau de pe curci şi curcani şi şi le înfigea pe trup. Dar ce folos? „… când să răschira / El în pene ca curcanii, penele pica“. Ba chiar şi-a pierdut şi glasul. Şi poetul continuă: „În acest chip cucoşul cel mărit, / Vrând a fi curcan, s-au păclişit. / Smult, ciupit şi amorţit între curcani umbla / Şi cine îl videa râdea şi să mira“.

*

Iar morala acestei fabule? „Soiul tău păzeşte, nu te fă curcan, / Limba ta cinsteşte, de eşti moldovan! / Nu te urî însuşi, nu te depărta / De obiceiul tău şi de limba ta; // Că nici german, nici francez vei fi / Alt naţional nu vei dobăndi. / Şi, de laşi aice, pre ai tăi strămoşi, / Te prefaci în altul ca acel cucoş“.

*

Este această dojană foarte caracteristică, pentru că o aruncă un preot mai ales colegilor săi, pe atunci singura categorie de intelectuali români, cărora le plăcea să se umfle în penele împrumutate ale culturii germane şi care preferau să fie preoţi internaţionali ortodocşi, un tip creat de episcopul de tristă memorie Eugeniu Hacman“ (Loghin, op.cit., pp. 60, 61).

Samuil Andrievici, fiul parohului Gherasim din Mitocu Dragomirnei (la bătrâneţe, ieromonah al mănăstirii) şi al Zamfirei, fiica preotului Grigorovici din aceeaşi localitate, a făcut şcoala primară la Suceava, iar gimnaziul şi teologia la Cernăuţi (până în 1843). În al treilea an de teologie s-a căsătorit cu Ileana Ceahovschi, fata răposatului preot din Ceahor, care se trăgea din familia răzeşească Şcraba din Stăneştii de Sus (pe Ceremuş) şi a fost rânduit preot la Ceahor, după absolvirea seminarului teologic. La Ceahor rămâne vreme de două decenii, timp în care este numit şi protosviter al ţinutului Cernăuţi şi se ocupă, cu hărnicie şi pricepere, de înfiinţarea de şcoli poporale. Din 1862, Samuil Andrievici lucrează la Consistoriu, iar din 1865 a fost înaintat, prin decret imperial, consilier consistorial. S-a călugărit în 1874, luând numele Silvestru şi fiind numit, tot prin decret imperial, arhimandrit. Silvestru Morariu (numele, revendicat drept cel adevărat, îl obţine în 10 mai 1871, prin decret al guvernului) era preţuit de împăratul Francisc Iosif, pe care îl vizita adesea la Viena, după cum rezultă din comunicatele din presa bucovineană, iar prietenia aceasta slujeşte şi Bucovinei, Silvestru Morariu fiind desemnat Arhiepiscop şi Mitropolit al Bucovinei, curând după îmbrăcarea straiului monahal, în 1880.

*

După Silvestru Morariu au rămas 28 lucrări teologice, cele mai multe dintre ele publicate, începând cu „Cuvântare spre mângâierea şi îmbărbătarea norodului celui certat prin secetă, lăcustă, răsboi şi choleră în vara anului 1848“, tipărită pe cheltuiala sa, în condiţiile unui an nefericit, despre care vom mai vorbi, şi terminând cu „Apologie der orthodoxen griechisch-orientalischen Kirche der Bucovina“ (Cernăuţi, 1890). De-a lungul întregii sale vieţi, s-a implicat în activităţi sociale (pensii pentru preotesele văduve şi pentru orfanii lor; mărirea lefurilor dascălilor bisericeşti şi a preoţilor cooperatori; burse pentru copiii sărmani etc.) şi culturale (înfiinţarea de şcoli, sprijinirea financiară a publicaţiilor, tipăriturilor şi cărţilor  bucovinene etc.), fiind ales, în mai multe legislaturi, deputat în parlamentul imperial vienez şi-n cel provincial din Cernăuţi. În multe privinţe, Silvestru Morariu a fost, alături de Hurmuzăcheşti şi, mai târziu, după ei, un „Grach al Românilor“, cum obişnuia să spună Iraclie Porumbescu.

*

*

Jubileul 50 ani de preoţie a I. P. S. Silvestru Morariu Andrievici

Arhiepiscop al Cernăuţului şi Mitropolit al Bucovina şi Dalmaţiei.

*

Cernăuţi, 26 iunie 1893.

*

Marţi, 29 iunie (11 iulie, stil nou) 1893, se împlinesc 50 de ani de la hirotonisirea de preot a I. P. S. Silvestru Morariu Andrievici, arhiepiscop al Cernăuţului şi Mitropolit al Bucovinei şi Dalmaţiei. Românii bucovineni şi, în genere, toţi creştinii ortodocşi din dieceza Eminenţei Sale au decis a sărbători această zi cu strălucirea cuvenită şi au ales un comitet, care a adresat tuturor credincioşilor ortodocşi următoarea:

Cernăuţi, Palatul Episcopal – desen de Rudolf Bernt (1844-1914)

INVITARE

 

La serbarea jubileului de 50 ani de preoţie a Eminenţei Sale I. P. S Arhiepiscop şi Mitropolit Dr. Silvestru Morariu Andrievici.

*

La 29 iunie (11 Iulie) a. c., Eminenţa Sa Arhipăstorul nostru Silvestru împlineşte 50 ani ai activităţii Sale preoţeşti. Activitatea şi meritele acestui ilustru bărbat pentru biserica noastră ortodoxă-orientală din ţară, marele său devotament pentru luminarea şi dezvoltarea culturală şi religioasă a poporului, stăruinţa sa nemărginită pentru binele ţării şi succesele lucrării sale neobosite ne obligă pe noi, diecezanii ortodocşi-orientali ai Eparhiei a serba cu iubire fiască şi cu solemnitate această zi însemnată şi a aduce I. P. S. Sale cu devotată supunere omagiile noastre de mulţumire şi recunoştinţă.

*

Ne adresăm deci cu tot respectul către toţi diecezanii drept credincioşi de orice stare, ca să binevoiască a adăoga la splendoarea acestei serbări diecezane şi a participa în persoană la toate părţile ei, după următoarea programă:

*

a) În dieceză:

*

Duminică, în 27 iunie (9 Iulie) a. c., în toate bisericile diecezei, serbarea sfintei liturghii, cu doxologie şi predică.

Cernăuţi, Palatul Mitropolitan – desen de Rudolf Bernt (1844-1914)

b) În capitala ţării:

*

Luni, în 28 iunie (10 iulie) a. c.:

*

Seara, la 7 şi jumătate ore, vecernie cu litie în biserica seminarială.

*

Marţi, în 29 iunie (11 iulie) a. c.:

*

  1. Dimineaţa, la 8 şi jumătate ore, serviciu dumnezeiesc în biserica Sfânta Parascheva, cu doxologie.,
  2. La 11 ore, dimineaţa, plecarea in corpore a patronilor bisericeşti, a clerului, a eparhioţilor şi altor deputaţiuni la reşedinţa mitropolitană.
  3. La 12 ore, aducerea felicitărilor omagiale I. P. S. Sale Arhiepiscopului şi Mitropolitului şi predarea adresei din partea diecezanilor.
  4. Publicarea deciziunii de a înfiinţa fundaţiunea „Mitropolitul Silvestru” pentru ajutorarea copiilor de şcoală de confesiunea ortodoxă orientală, care fundaţiune se va forma din contribuirile benevole are diecezanilor.

*

Cernăuţi, în mai 1893.

 

Comitetul festiv: Preşedinte: Cavalerul dr. Ioan de Zotta.

Andronic Maximilian, Bacinschi Nicolai, Berariu Artemie, Calinescu Miron, Calinciuc Gavril, Cantemir Grigorie, Cozub Desiderie, Ciuntuleac Emanuil, Ciuntuleac Artemie, Czechowski Erast, Dimitrovici Ilie, Dracinschi Michail, Filipovici Ilarion, Grigorcea Modest, cav. de Homiuca Ioan, Br. Hormuzachi Eudoxie, Iliuţ Michail, Issecescul Alecu, Jacota Veniamin, Kiriliwicz Leon, Mandrila Ioan, dr. Onciul Dimitrie, Patras Piotrovschi Samuil, Procopovici Grigorie, dr. Seleschi Emanuil, Seleschi Dimitrie, Ştefanovici Constantin, Tabora Ioan, cav. de Thrnovieţchi Georgie, Tyminski Ioan, dr. Voiuţchi Emilian, dr. Volcinschi Ioan, cav. de Worobkiewicz Isidor, Zurcan Dimitrie”.

Cernăuţi, interiorul Bisericii Mitropolitane – acuarelă de Franz Xaver Knapp (1809-1883)

*

MITROPOLITUL SILVESTRU

*

Eminenta Sa Mitropolitul şi Arhiepiscopul Silvestru Morariu Andrievici este o personalitate care se bucură de dragostea şi admiraţiunea tuturor, atât pentru meritele sale păstoreşti, cât şi pentru înaltele sale sentimente umanitare. Comitetul pentru organizarea festivităţii jubileului proiectase serbări mari populare, însă Eminenţa Sa, văzând că inundaţiile din zilele trecut au adus mizeria în multe comune ale diecezei sale, a rugat pe organizatori ca să simplifice cât se va putea această festivitate, pentru ca să vină în ajutorul victimelor.

*

Pentru a da cititorilor noştri o idee despre meritele acestui înalt prelat, vom face aici o mică schiţă asupra vieţii şi activităţii Înalt Prea Sfinţiei Sale.

Eminenţa Sa Arhiepiscopul şi Mitropolitul Morariu Andrievici s-a născut, la 14 noiembrie 1818, în comuna Mitocul Dragomirnei, din Bucovina, dintr-o familie preoţească, şi a căpătat, la botez, numele de Samuil.

Cernăuţi, Sfinţirea apei, la serbarea Arătării Domnului – acuarelă de Franz Xaver Knapp (1809-1883)

Numele de Andrievici a fost adăogat pe lângă adevăratul nume al familiei sale, Morariu, când părintele său s-a dus să-l înscrie la Şcoala Normală din Suceava. Directorul acelei şcoli, rutean se vede, a declarat că numele de Morariu nu e frumos şi i l-a dat pe cel de Andrievici, după numele străbunului Eminenţei Sale, pe care-l chema Andrei. Urmarea acestei procedări fu că o parte din familia Morariu, care căpătă o instrucţiune, fu numită, în toate actele publice, Andrievici, în vreme ce partea din Mitocul Dragomirnei rămase cu cel de Morariu. Anomaliei acesteia îi puse capăt actualul Mitropolit, care, la 1869 revendică, pe cale legală şi cu documente autentice, adevăratul său nume de familie, Morariu, şi acest exemplu fu urmat de toată familia.

*

Samuil Andrievici (notele acestea sunt extrase din cartea : Culturhistorische und etnographische Skizzen über die Romaenen der Bucovina, de Constatin Morariu, duhovnicul bisericii Sfânta Paraschiva din Cernăuţi), înzestrat cu însuşiri morale superioare, şi-a făcut studiile liceale, filosofice şi teologice în Cernăuţi. După terminarea anului al 3-lea al facultăţii de teologie, în 1842, el se căsători cu fiica văduvei de preot Maria Cehovski, din Ceahor, numită Elena, şi fu hirotonisit diacon, după un an, la 29 iunie 1843. După un alt an, fu numit preot al comunei Ceahor, sat în apropiere de Cernăuţi. Acolo arătă, timp de 20 de ani, un zel aşa de mare, în slujba şi datoriile sale sufleteşti, încât Ceahorul este şi astăzi un model de parohie. În ultimii ani ai facultăţii sale acolo, Samuil Morariu Andrievici îndeplini şi administraţia protopresbiteriei din Cernăuţi, în care calitate izbuti să înfiinţeze mai multe şcoli primare.

Cernăuţi, biserica Sfânta Parascheva – acuarelă de Franz Xaver Knapp (1809-1883)

La 1862, fu numit referent la Consistoriul din Cernăuţi, unde funcţionase încă din timpul aflării sale la Ceahor, ca profesor de Tipicon şi de muzică religioasă la Seminarul clerical. Cu prilejul reorganizării Consistoriului Bucovinei, în 1865, Morariu fu ridicat la rangul unui consilier consistorial şi de atunci începe activitatea sa decisivă, care-i făcu un loc însemnat în întreaga dieceză.

*

La 1874, rămânând văduv, se călugări sub numele de Silvestru şi obţinu demnitatea de Arhimandrit de scaun. La 1 aprilie 1877, fu numit Arhimandrit consistorial şi vicar general al Arhiepiscopiei; iar la 12 martie 1880, fu înălţat pe scaunul de Arhiepiscop al Cernăuţului şi Mitropolit al Bucovinei şi Dalmaţiei.

*

Ca literat, Eminenţa sa ocupă un loc de frunte în literatura română, ceea ce se dovedeşte prin scrierile sale, care sunt următoarele: 1) Elementariu sau carte de cetire; 2) Aritmetica pentru şcoalele săteşti; 3) Metodica calculaciunii în cap; 4) Metodica calculaciunii cu cifre; 5) Die Lantirmethode oder Anleitung zur Erlernung des ersten Unterrichtes mit Benützung von 12 Wandtafeln; 6) O carte de cetire româno-germană pentru Şcoalele primare, sub titlul Comenius; 7) Liturghia, care coprinde scurta tâlcuirea rânduielilor liturgice după tipicul evangheliilor şi învăţătura uneia, sfinte, soborniceşti şi apostoleşti biserici a răsăritului; şi alte 13 opuri, dintre care relevăm Apologia bisericii ortodoxe greco-orientale a Bucovinei.

Pe lângă, acestea, I. P. S. redactă, de la 1850, până la 1863, Calendarul diecezan al Bucovinei; făcu parte, de la 1850-1851, din comisiunea pentru cenzurarea scrierilor bisericeşti la Ministerul de interne din Viena; mijloci tipărirea de cărţi bisericeşti, care, până la dânsul, se aduceau din străinătate; publică, în calitatea sa de vicepreşedinte al Societăţii pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina, mai multe lucruri, în Almanahul Calendarului diecezan şi în Foaia Societăţii; făcu, la 1871, un proiect de lege privitor la congresul bisericesc al Bucovinei, care fu sancţionat şi, în fine, aduse la îndeplinire apariţiunea foii bisericeşti „Candela”, la care colaborează.

*

Nu mai puţin mari sunt meritele sale ca arhipăstor. Lui îi datoresc văduvele de preoţi din Bucovina şi orfanii lor obţinerea şi mărirea pensiilor lor, din Fondul religios ortodox oriental; el a îmbunătăţit soarta cântăreţilor bisericeşti; o mulţime de studenţi săraci îşi datoresc cariera mărinimiei I. P. S. Sale şi mulţi săraci îi datoresc pâinea de toate zilele. De aceea, înaltul prelat se bucură de stima şi încrederea generală din partea clerului bucovinean şi, mai ales, din partea poporenilor. Dovadă despre aceasta e că, în mai multe rânduri, primul Colegiu electoral al marii proprietăţi bucovinene l-a ales deputat în Dietă şi în Reichsrath; Emimenţa Sa este şi acum membra al delegaţiunii Dietei Bucovinei şi membru al Camerei magnaţilor din Viena. De asemenea, pe lângă demnitatea de vicepreşedinte al Societăţii pentru Literatura şi Cultura Poporului Român, Eminenţa Sa este şi membru onorific al acestei societăţi, de la 1880.

Cernăuţi, Catedrala ortodoxă – desen de Rudolf Bernt (1844-1914)

Profesorii facultăţii de teologie din Cernăuţi îi dădură titlul de doctor sanclac teologiae honoris causa.

*

Toate cele arătate explică îndeajuns pentru ce serbarea jubileului Eminenţei sale este o adevărată sărbătoare naţională. Dăm în numărul de azi şi portretul I. P. Sfinţiei Sale, copie după portretul pictorului Eugen Maximovici. / I. H. (Adevărul, Anul VI, No. 1566, joi 1 iulie 1893)


Tânăra actriţă Maria Teişanu

 

Născută într-o casă în care se scrie poezie şi proză, se cântă muzică tradiţională, jazz şi rock, Maria Teişanu, o excelentă pictoriţă şi graficiană – atunci când stă la taifas cu propriul suflet, s-a făcut actriţă, meseria şi vocaţia aceasta însemnând un necontenit urcuş pe Golgota, o risipă de sine pe care numai răstignirea, mântuirea şi învierea scenică o presupun. Maria Teişanu este un scapăr de Bucovina, înfiripat cu aparent surprinzătoare vigoare în spaţiul inefabil al împlinirilor româneşti, un scapăr care conturează dezinvolt o autentică personalitate.

*

La mulţi ani, Maria Teişanu

şi Dumnezeu să ni te ţie

numai întru bucurie! 

*


Deschiderea din anul 1856 (II)

Putna, mănăstirea, în 1860 – acuarelă de Franz Xaver Knapp (1809-1883)

„Deschiderea din anul 1856 / a mormintelor domneşti / care se află

în / Mănăstirea greco-ortodoxă Putna // Protocol şi Acte anexe /

întocmit de / K. A. Romstorfer”,

Karl Adolf Romstorfer

Cernăuţi, 1904, Tipografiile Asociate din Cernăuţi

*

 

Traducere: Dr. ing. Ion Barbu

*

Lucrările vor începe din Pronaos, aflat în cea de-a doua cameră a Bisericii, aşa cum a fost ea compartimentată şi unde s-ar afla monumentelor ridicate la intrarea în mormintele numiţilor conducători ai Moldovei, Prinţii Bogdan şi Ştefan VII, apoi Doamna Maria şi Prinţesa Maria, cu toată familia lui Ştefan cel Mare.

*

Lucrările vor reface săpăturile anterioare, care au arătat că nu există nici o urmă de mormânt acolo, la intrarea în Biserică, unde s-au deranjat pietre din pavaj, în speranţa găsirii unor semne de necropolă, şi se vor face sub atenta supraveghere a comisarului pentru construcţii şi vor consta în desfacerea pardoselii până la o lăţime de 3-4 picioare, până spre mijlocul Pronaosului, unde se găseşte o piatră pătrată, de 2 picioare şi 6 ţoli grosime, din gresie fină cu vine albăstrui – Ambon sau altă piatră analogă – sub care se găsesc depuse circa 3 picioare de nisip şi 18 ţoli de amestec de pământ şi nisip, pentru a se ajunge astfel la intrarea principală a mormântului, în care se poate vedea o zidărie cu o spărtură acoperită cu o piatră de gresie, care acoperă o mică deschidere, care s-a găsit la săpare. Piatra care acoperă mormântul se va desface imediat şi se vor face observaţii, pentru motive de asigurarea sănătăţii, la deschiderea acestuia. La 7 picioare sub nivelul actual al pardoselii, s-a găsit o stofă cu incluziuni de aur, apoi resturi de lemn putrezit, dar care, după aspectul inelelor anuale, pare a fi din lemn moale, din care s-a făcut sarcofagul, sub care se află un acoperiş gros de 6 ţoli, care, după o atentă manipulare, a fost îndepărtat, fără a se deranja resturile mortuare, şi s-a găsit un coşciug de lemn, care avea următoarele dimensiuni exterioare: 7 picioare lungime, iar în partea de vest, la cap, 24 ţoli lăţime, iar la picioare, 21 ţoli lăţime. Acesta a fost aşezat într-o zidărie de cărămidă cu înălţimea de 30 ţoli pe cele două laturi lungi. Dimensiunea cărămizilor pătrate sunt de 12 ţoli, cu grosimea de 6 ţoli. Cărămizile sunt netede şi bine arse, şi s-au păstrat în condiţii bune, la 7 picioare sub nivelul actual al pavajului din biserică.

Putna, mănăstire – desen de Rudolf Bernt (1844-1914)

Cu atenţia cuvenită pentru o familie domnitoare şi cu smerenia şi pietatea necesare, comisia a făcut spălarea moaştelor, aşa cum s-au găsit la locul lor şi cum prevede biserica, la răsăritul soarelui, ca simbol al renaşterii (învierii din morţi).

*

Deşi, la prima vedere, mormântul pare nederanjat, s-a observat că în zona pieptului în coşciug nu s-a găsit nici o urmă de schelet. Aşa cum spune inscripţia de pe monument, timp de peste 3 veacuri toate s-au degradat şi au devenit pământ umed, format prin distrugerea şi înnegrirea resturilor.

*

Doar în locul unde ar trebui să fie pieptul s-au găsit materiale identificabile, cum ar fi resturile unui fastuos acoperământ (mantie) sau îmbrăcăminte, apoi, în zona capului, resturile unor la fel de valoroase ţesăturo brodate şi câteva obiecte metalice, care au fost găsite de către comisie, care a decis ca tot conţinutul mormântului să fie pus într-o ţesătură de pus pe mormânt, care se afla în biserică, pentru a fi cercetate mai atent, pentru a se afla dacă mormântul deschis este, într-adevăr, locul de odihnă veşnică al unuia dintre membrii familiei lui Ştefan cel Mare, aşa cum scrie pe piatra de mormânt din Pronaosul bisericii şi dacă nu cumva resturile găsite reprezintă mărturii arheologice şi istorice importante pentru cunoaşterea ştiinţifică a istoriei Bucovinei şi dacă oferă probe mărturiilor păstrate în amintiri.

Altarul bisericii mănăstirii Putna –
Familia, 1871 august 15

 

Rezultatul acestor cercetări a fost următorul:

*

În locul unde se credea a fi îngropat un corp uman s-a găsit, la deschiderea mormântului, o masă de pământ de culoare neagră, care nu mai emana nici un miros deosebit şi în care s-au găsit, amestecate cu resturi de lemn putrezit, provenind din coşciug, 5 oase ale mâinii, 3 dinţi şi 2 măsele, apoi resturile amestecate cu mortar ale unei părţi din maxilarul superior, câteva oase care, după mărime şi aspect, par a aparţine unei persoane adulte. Au mai fost găsite următoarele resturi demne de a prezenta informaţii despre cel îngropat acolo:

*

1). Resturile unui şal, purtat de către Doamne, care era realizat dintr-o ţesătură de mătase, a cărei culoare nu se mai poate recunoaşte. La cele două capete ale şalului se găsesc, pe o lăţime de 13 ţoli, câte o broderie cu aur şi argint, prevăzută cu franjuri. Acest acoperământ este cel mai bine conservat şi oferă o mărturie despre frumoasele lucruri de mână din vremuri apuse.

2). Resturile unei piese care acoperea capul, dintr-o mătase grea. Marginile acestei podoabe de cap erau brodate cu aur, din care se mai poate descifra semnul crucii.

3). În pământul care acoperă corpul mortului s-a observat că acesta era îmbrăcat cu o manta (tip Bajadére) grea, din mătase cu pete de aur, care se închidea cu nasuri mici, făcuţi din metal nenobil şi cu franjuri de aur şi perle. Perlele se află într-o stare înaintată de degradare.

4). Pe o bucată de ţesătură s-au găsit, în zona pieptului, 9 nasturi de argint, cu diametrul de 3/4 ţoli, prelucraţi prin batere, care în mare parte erau acoperiţi de oxid de culoare verde şi necesită o curăţare pentru o mai atentă observare. În sfârşit,

5). Două inele de aur, lucrate simplu, dintre care unul are o piatră de Turkis (piatră semipreţioasă de culoare între verde şi albastru), iar celălalt are un Rubin.

1880: Kloster Putna; fotografie de Julius Dutkiewicz

 

Între timp, lucrările de săpături în biserică au continuat şi, după depozitarea relicvelor găsite, s-a trecut la deschiderea unei a doua gropi de mormânt, aflată în stânga şi orientată spre nord în Biserică, alături de primul mormânt. După îndepărtarea materialului de deasupra, s-a găsit în stânga peretelui de 6 ţoli, din cărămidă, care pare a fi singura separare de celălalt.

*

Zidăria este făcută, ca şi cealaltă, tot din cărămidă de aceleaşi dimensiuni ca în mormântul alăturat, dar fără pardoseală şi cu mai puţină atenţie la realizarea tencuielii. Situat la aceeaşi adâncime ca primul mormânt, acesta pare să nu aibă vreo altă legătură cu acela.

*

Cu aceeaşi grijă, ca la primul mormânt, s-au prelucrat resturile găsite în acest mormânt, dar s-au găsit doar 2 dinţi şi o măsea, într-o stare relativ bună, care par a fi aparţinut unei persoane adulte, al cărei corp, închis în mormânt, s-a amestecat cu resturile care s-au transformat în pământ negru. În afară de dinţii menţionaţi, s-au mai găsit, în masa de pământ, următoarele:

*

1). O căciulă împodobită, care acoperea capul, cu broderii în formă de cruce. Resturile păstrate din această „căciulă” ne permit să apreciem forma sa iniţială.

2). Resturile unui ştergar, care acoperea capul doamnelor, cu franjuri din metal, şi 46 de năsturei din metal cu urechiuşe de prindere. Nu se poate stabili dacă aceştia fac parte dintr-o salbă, dar partea superioară este aurită şi aurirea i-a ferit de oxidarea înaintată.

3). Trei inele dintr-o mână relativ mică, toate din aur Nr. 3. Cel mai mare are o lucrătură cizelată cu o piatră de Turkis şi de Granat. Cel de-al doilea, lucrat la fel, este împodobit cu o piatră de Turkis, iar cel de-al treilea, cu o gravură neclară şi lucrătură în mozaic, reprezentând pe Maica Domnului şi pruncul Iisus.

Putna, în Roumanie, de Kurt Hielscher

După încheierea cercetărilor, se va proceda, ca şi mai înainte, la depozitarea celor găsite în locul unde vor face obiectul comemorării. După acoperirea din nou a mormântului, s-a trecut la deschiderea celui de-al treilea mormânt.

Putna, fereastră – desen de Romstorfer

Mormântul al III-lea, care se găseşte la dreapta faţă de primul mormânt deschis, în partea de sud a Bisericii, şi despre care inscripţia, care s-a găsit în apropiere, spune că ar aparţine prinţului Bogdan, fiul lui Ştefan cel Mare.

*

Datele tehnice ale acestui mormânt:

Mormântul este lung de 6 picioare şi 27 ţoli lăţime şi se află la 5 picioare adâncime, măsurată de la pardoseala de cărămidă, până la acoperământul mormântului din mortar şi cărămidă.

*

Pereţii au 6 ţoli grosime, iar cărămida care acoperă mormântul are tot 6 ţoli grosime. Pardoseala mormântului se găseşte la aceeaşi adâncime, faţă de pardoseala bisericii, ca şi primul mormânt.

*

Şi în acest caz, în acoperământul acestei a treia gropi mortuare se găseşte, ca şi la celelalte două, o deschidere, în zona picioarelor, de formă pătrată, cu latura de circa 15 ţoli, care este acoperită cu o piatră neregulată şi, ca urmare, în această deschidere corpul îngropat a fost găsit acoperit cu praf. De remarcat că deschiderea găsită se află în zona picioarelor, în timp ce la celelalte morminte se găseşte în zona capului celui înmormântat.

După deschiderea totală a mormântului, s-a trecut imediat, sub atenta coordonare a comisiei, la descrierea conţinutului, care a relevat următoarele:

*

I). Resturile a 16 dinţi, aparţinând unei persoane adulte. Resturile din trupul care a fost cândva, ca şi în celelalte cazuri, s-au făcut pământ negru.

II). Pe fundul mormântului: resturi putrezite ale unei mantale princiare, făcută dintr-un material scump, după forma şi petele de cusături aurite, care se mai păstrează pe guler şi dinainţi. Partea dinaintea gulerului şi parte din  umeri sunt încheiate cu năsturei din metal, care sunt într-o foarte înaintată stare de oxidare şi sunt degradaţi. Celelalte obiecte de îmbrăcăminte se află într-o stare avansată de descompunere şi au aspectul pământului, încât din acestea nu s-a mai găsit nici o urmă.

Putna 1875, „Albina”, nr. 42, 43, 1904, p. 1051

III). Acoperământul capului şi podoabele:

1). Resturile degradate ale unei coroane, care a fost făcută dintr-un material foarte gros şi a fost căptuşit şi finisat cu ţesături de mătase fină. Culoarea celor două materiale pare a fi roşu închis, iar forma coroanei nu poate fi ghicită după resturile rămase.

Pe coroană au fost prinse (sau desprinse de vreme) următoarele piese, care au fost găsite:

a). 52 bucăţi de aur de formă triunghiulară, cu marginile îndoite, cu o parte plană şi împodobită, pe cealaltă parte, cu pietre roşietice neşlefuite şi neregulate. La fiecare dintre acestea sunt prevăzute câte 5 găurele (orificii), care serveau la fixarea pe coroană a acestora.

b). 24 bucăţi podoabe de aur, de formă în 7 colţuri, lucrate la fel ca cele de sus, iar în mijloc de asemenea cu o piatră roşietică neşlefuită şi neregulată. În fiecare din cele 7 colţuri ale acestor podoabe se găsesc mici orificii, care serveau la fixarea acestora pe coroană.

c). 2 bucăţi grele de aur, sub formă de bumbi, care atârnau şi erau prevăzute cu decoraţiuni sub formă de struguri şi viţe, şi se aflau prinse într-un inel neînchis

LUCEAFARUL, 1904: Putna în secolul XVIII

În al doilea rând, s-au găsit 3 inele, dintre care unul este simplu şi are deasupra un cerc, cu un diametru de 1/5 ţoli, iar la partea superioară a acestuia se află dungi marginale şi un desen gravat.

Cel de-al doilea inel este tot din aur, gros şi împodobit, în partea de sus, cu un Topaz, iar lateral, de o parte şi de alta, cu un Rubin şi un Smarald, amândouă părţile laterale fiind împodobite cu arabescuri gravate.

Cel de-al treilea inel, care este şi cel mai greu, este tot din aur, înfrumuseţat în partea de sus cu un Carneol, piatră preţioasă în care este sculptat capul de zimbru, care reprezintă Stema veche a Moldovei. Părţile laterale ale acestui inel sunt decorate, de asemenea, cu arabescuri şi linii puţin adâncite gravate.

Kaindl: Chilia lui Daniil Sihastru, de la Putna

Progresele realizate de comisie au condus la deschiderea altor morminte.


„Istoria Sucevei trebuie căutată în Schmidt”

Nicole Iorga în cele trei conferințe bucovinene, rostite la Cernăuți, în 16 august („Bucovina în trecut”) și în 17 august 1919 („Ce este și ce poate fi Bucovina”), și, respectiv, la Suceava, în august 1919 („Menirea Sucevei”), atenționa, în ultima, că „istoria Sucevei e scrisă de Schmidt, care, când a murit, a vândut colecția lui de acte privitoare la istoria Molovei bucovinene, în special a Sucevei, la Nemzeti Muzeum, la Muzeul Național din Budapesta”.

1810: Franz Jaschke, Ansicht von Szutzawa in der Bukowina

„Să mă iertați, dar bine a făcut a făcut”, continua Iorga, fiincă lucrurile acestea trebuiau adunate de un Român, și, mai mult, de un Român care să aibă curajul de a rămânea aici, de a lucra pe pământul Bucovinei pentru scopuri bucovinene”[1].

1807: Franz Jaschke, Ansicht von Szutzawa in der Bukowina

În pagina următoare (74), Nicolae Iorga stigmatizează lenevia tradițională a culturii bucovinene, dar, de o sută de ani, nimănui nu-i pasă că „istoria Sucevei trebuie căutată în Schmidt” și că „nici nu s-a tradus în românește cartea lui”.

Suceava, biserica Mănăstirii Sf. Ioan – de Rudolf Bernt (1844-1914)

În concluzie: nu credeți că, în ultimul meu an de activitate, 2019, va trebui să dau curs imperativului lui Iorga și să public prima traducere în română a primei și singurei istorii a Sucevei?

*

[1] Iorga, Nicolae, Conferințe bucovinene, București, Tipografia „Cultura Neamului Românesc”, 1919, p. 73


Pagina 1 din 1.03012345...102030...Ultima »