1869: Ducatul Bucovina

*

Bucovina este o ţară mică, dar frumoasă, binecuvântată şi interesantă. Am putea întrebuinţa, cu tot dreptul, acea asemănare prea uzitată, că ea este o mărgea frumosă în coroana Austriei, durere numai că nu ştim în ce loc al coroanei să înfigem această mărgea. Cu aceasta însemnăm o calamitate politică-naţională, pe care a suferit-o Bucovina, îndată după încorporarea ei cu Austria, şi până la 1849, şi care chiar şi acum se pare a o ameninţa. Această observare se reduce la programul lui Smolka, care voieşte ca, la împărţirea imperiului în grupe federative, Bucovina să formeze o grupă cu regatul Galiţiei; la aceasta cu greu se vor învoi locuitorii ţării, afară de Poloni, care sunt foarte puţini.

*

Noi credemu a face un serviciu locuitorilor noştri, nu numai în Bucovina, ci şi în celelalte ţări şi, cu osebire, în ţările germane, dacă îi vom informa, mai de aprope, despre relaţiunile acestei ţări interesante. Într-adevăr, nu este de prisos a da puţin ajutor, în privinţa aceasta, guvernanţilor austrieci, căci ei se interesează foarte puţin de depărtatele ţări negermane, ceea ce are o influienţă foarte dăunoasă asupra stării politice în Austria germană. S-ar fi putut evita multe rătăciri, care s-au petrecut şi se petrec încă în politica Austriei, dacă Germanii austrieci, care se ţin de ginta cea mai cultă, şi-ar fi ţinut de datoria culturii lor să cunoască mai bine relaţiunile, reminiscenţele, exigenţele şi pretenţiunile celorlalte ţări şi popoare.

*

Bucovina îşi are numele de la pădurile cele pompoase de fagi, cu care este ornată. „Buk” se numeşte, în limba polonă (sau ruteană?) fagul roşu. În mod special, se zice că Ştefan cel Mare, principele Moldovei, a plantat, după o victorie strălucită, tot câmpul de luptă cu fagi, şi de acolo s-a născocit numele Bucovina (numele e vechi, menţionat de cronicarii poloni şi de tratatele polono-magiare încă din anul 1407). La început, se ţinea de Transilvania; însă, de la 1482 (confuzia de date era firească, în 1869, la un popor fără memorie – n.n.), când fu cucerită de Ştefan cel Mare, s-a ţinut de Moldova, până la 1777 (octombrie 1774 – n.n.).

*

Bucovina, împreunată cu Moldova, era mai mare ca acum, cuprindea 250 de mile geografice pătrate; ea era, atunci, de o însemnătate mai mare ca însăşi Moldova. Siretul, Rădăuţii şi Suceava, aceste cetăţi străvechi, erau, mai înainte, locuri de o cultură înfloritoare. Suceava fu întemeiată încă de Daci şi se numea, pe atunci, Sucidaya (iarăşi, confuzie – n. N.). Ea a fost reşedinţa principilor moldoveni, de la începutulu secolului XV (sfârşitul secolului al XIV-lea – n.n.), până în mijlocul secolului XVI; avea 1.600 case şi 40 de biserici, era foarte întărită şi, totodată, şi scaunul mitropoliei moldovene. Rădăuţi a fost scaunul episcopatului ţării, care fu strămutat, în 1786, de către regimul austriac, la Cernăuţi.

*

Bucovina a fost câmpul multor lupte cu Tătarii, Polonii şi Turcii. Căzând Moldova sub domnia turcească (confizii în lanţ, inclusiv în paragrafele care urmează – n. n.), se împărtăşi şi Bucovina de această soartă tristă. Suceava fu cucerită şi devastată, prin Turci, la anul 1675 (devastatorul a fost voievodul Dumitraşco Cantacuzino – n. n.), încât nici nu se mai întregi cum a fost. Acum număra numai 78 de case şi 600 delocuitori (iarăşi, inexact).

*

Încorporarea Bucovinei cu Austria s-a făcut într-un mod care, într-adevăr, nu se ţine de paginilc cele strălucite ale istoriei austriece. Maria Teresia a luat parte, în anul 1772, la împărţirea Poloniei şi a împreunat Galiţia şi Lodomeria cu Austria. Confinele acestui nou teritoriu păreau periclitate de către est; pentru apărarea lor şi-a îndreptat privirea asupra Bucovinei. În răsboiul ruso-turc din anul 1776, Rusia a ocupat Moldova, şi această ocupaţie dete şansă Austriei a trimte ş ea trupele sale, ca să ocupe Bucovina. Trată, apoi, cu Poarta, pe cale diplomatică, ea să pună mâna pe Bucovina, zicând, că-i este de trebuinţă pentru apărarea fruntariei.

*

Sultanul se socotea de domn al Moldaviei, cu putere neţărmurită şi, prin urmare, îndreptăţit a renunţa la o parte a ei. În 25 februarie 1777, se făcu tratatul despre încorporarea Bucovinei cu Austria şi, după o co-înţelegere mai detaliată, se regulară gruniţele, în luna lui iunie a aceluiaşi an. Principele Moldovei de atunci, Grigore Ghica, protestă în contra acestui act nelegal (nici vorbă să o facă, el fiind numit domn după ocuparea Bucovinei, în 1774 – n. n.), care vătăma integritatea principatului, însă, drept răsplată pentru legala lui protestare, fu demis de către Sultanul şi omorât, mai târziu, la Iaşi, de ieniceri (fu ucis pentru trădare, în favoarea ruşilor – n. n.).

*

Austria primi Bucovina, într-o mărime de peste 181 mile pătrate austriece. Politica dc atunci nu ţinea de cuviinţa şi datoria de a respecta autonomia acestei ţări de o însemnătate istorică. Promiteau, în frazele lor tradiţionale, noilor supuşi că li se vor respecta drepturile şi libertatea. Dar nu li se concese să aibă dieta lor proprie, ca Polonii din Galiţia, chiar nici numele cel istoric al ţării nu se susţinu, ci fu împreunată cu Galiţia, sub nume de cercul Cernăuţiului. Astfel rămase până la 1849. Atunci deveni Bucovina o ţară proprie şi ca atare fu recunoscută şi prin Constituţia din februarie.

*

Acest ducat nu este reprezentat în mod caracteristic în emblema imperiului austriac. Bucovina purta, mai înainte, însemnele moldovene, adică un cap de bivol cu o stea între coarne, într-un câmp auriu. Bucovina este o ţară cu osebire muntoasă şi, cu toate c poziţia ei este ridicată, totuşi este foarte fructiferă şi bine dotată cu toate darurile naturii. Are păduri pompoase, câmpuri frumoase şi mănoase, cultivă, în abundenţă vite comute, cai, oi şi stupi, are mine de sare, de fier, de plumb şi de argint. S-a dezvoltat şi lăţit şi o industrie însemnată de pănuri, lemne, piele şi metale.

*

Poporaţia se urcă la 480.000. Constă din Români, Ruteni, Nemţi, Armeni, Poloni, Slovaci, Maghiari, Evrei şi Ţigani. Românii şi Rutenii formează 88 procente din toată poporaţia. Care din aceste două seminţii este mai numeroasă nu este dat cu siguranţă; desigur, ambele sunt de asemene tării. Totuşi, Romanii, cu osebire în timpurile mai noi, sunt de o însemnătate mai mare, atât în privinţa intelectuală, cât şi în cea politică, şi formează majoritatea şi în dietă. Şi totuşi, chiar Românii au propus egala îndreptăţire a limbilor.

*

Bucovina s-a germanizat, cu mare zel, din timpul Mariei Teresiei, încoace, aşa încât cetăţile mai mari şi, cu osebire, în noua capitală, Cernăuţi, domneşte o viaţă germană. Şi totuşi, adevărata poporaţie germană abia se urcă la şase procente. Polonii şi Maghiarii fac numai un procent al întregii poporaţii, celelalte seminţii sunt şi mai puţin reprezentate; totuşi Evreii, în proporţie, sunt numeroşi şi, dimpreună cu Armenii, au în mâinile lor negoţul.

*

Cărnăuţiul, capitala ducatului, care înfloreşte abia de la anul 1772, numără peste 20.000 locuitori, este situat într-un ţinut romantic, lângă Prut, şi este reşedinţa autorităţilor ţării, a mai multor institute de cultură şi locul unei industrii şi comerţ însemnate. Pe muntele Cetina, din apropiere, zac ruinele unei fortăreţe vechi; săpând acolo, au aflat o sabie mare şi chiar o coroană de metal preţios.

*

Suceava, capitala cea veche, am amintit-o deja. Ea cuprinde o mulţime de monumente istorice. În biserica catedrală cea veche este mormântulu sfântului Ioan de Novi, a patronului greco-neunit al ţării Bucovina. Aici se află o comună armenească, care are fabrici însemnate de safian şi corduan.

Siretul, una dintre cele mai vechi cetăţi ale ţării, este însemnat numai prin târgurile cele mari de cai.

Rădăuţi, scaunul cel vechi episcopal, este renumit prin o „stava arabisa[ (prăsilă de cai arabi). În biserica principală se află morminte frumose de-ale strămoşilor lui Ştefan cel Mare. El însuşi, dimpreună cu mai mulţi principi moldoveni, este îngropat în mănăstirea basiliană, în satul Putna, care zace singură în mijlocul unor păduri mari.

*

Comuna Iacobeni are mine de fier, care produc, pe an, 10.000 chintale de fier brut. Lângă comuna Novoseliţa zace aşa-numitul „confiniu triplice” al celor trei împăraţi. Prutul formează, cu pârâulu Roctina, ce se varsă în el, o strâmtoare, în care se ating între sine Austria, Rusia şi Turcia (ad. Moldova). Dacă luăm în considerare trecutul, starea prezentă şi însemnătatea Bucovinei, atunci trebuie să dorim, ba să şi pretindem, în favoarea intereselor, a pretenţiilor istorice şi a datoriilor ţării, ca această ţară să se respecte şi dc aici, înainte, ca o individualitate autonomă politic, pentru ca să se poată dczvolta ca atare, în mod fericit, în ceea ce a făcut, deja, progrese atât de frumoase.

*

Referinţele istorice şi de stat ale Bucovinei nu ne îndreptăţesc, în nici un caz, la o încorporare cu Galiţia. Ea a fost pusă, fără voie, ci prin împreunarea cu Austria, într-o posesie excepţională şi are dreptul de a pretinde ca să nu o arunce, după plac, încolo şi încoace. Dacă monarhia austriacă se va traforma, într-adevăr, în mod federativ, după cum seşsi speră, atunci reprezentanţii cei legali vor decide ca să se alipească ţara către vreo grupă sau ba.

*

(Federaţiunea, Anul II, No. 121-306, Vineri 5 noiembrie / 24 octombrie 1869, 483, 484)

1867: Nutriri interne pentru flămânzii externi

*

În „Bukowina”, foaia nemțească oficială din Cernăuți, nr. 103, cetim următoarea înștiințare:

„Frecvența călătorilor din Rusia, care apucă calea lor prin Bucovina, este, de două luni, încoace, înemnată. Folosirea căii ferate pentru călătorii de desfătare, de cură și de negoț, face explicabilă astă frecvență, deși nu se poate nega că unele circumstanțe, în care se ivesc călătorii muscălești pe pământul Bucovinei, sunt așa de bătătoare la ochi, că publicul află însă a-și cugeta multe de toate și a face feluri de conexiuni. Unii din acei călători nici nu seamănă a avea lipsa de cură sau că ar călători, în lumea largă, pentru desfătare sau în neguțare. Încă și petrecerea lor mai lungă, pe loc, fără de o cauză plauzibilă,  nu prea consună cu un scop ordinar de călătorie.

*

Se vede, din toate, că balaurul nordic, de care se zice că stă la pândă deasupra Galiției, nu s-ar împăca cu acea îmbucătură mare, cică capătă tot mai mult apetit și de Bucovina, ca să o înghită și pe ea, cum a înghițit, înainte cu câteva decenii, pe surioara ei, Besarabia. Altminteri nu ne putem explica vizitele numeroase ale domnilor muscali, despre care raportează, în acest mod, și un organ oficial, decât că acei pseudo-călători voiesc a se încredința dacă, prin manierele dă până acum, sunt destul de netezite căile în Bucovina pentru un alai panslav sau că poate ar mai fi de tramis o droaie (turmă) dc apostoli, care, prin miejloacele cunoscute, să câştige lipași și, cu ajutorul acestora, să prepare poporul bucovinean pentru o întâmpinare solemnă.

*

De atari înccrcări, devenite, prin alte țări, deja ordinare, nu ne mirăm nicicum, dacă cugetăm, deoparte, la nesațul de țări din secolul nostru, iar pe de altă parte, la proverbul „fata cu avere are mulţi pețitori”, care se poate aplica la Bucovina mai vârtos, deoarece astă țărișoară nu e numai avută, mai e și cât se poate de frumușică; însă de ce ne mirăm și reprobăm e cum de una ca aceasta nu se putu prevedea de cei ce stau în fruntea țării, când începură unii, alţii a-i da Bucovinei o față slavă, prin felurite sulimeneli (rumenele, albele) sociale și politice? Din cele multe de astă natură, atingem numai introducerea limbii rutene în gimnaziu și în școlile reale naționale din Cernăuți, cu înscrierea ridiculă și în limba ruteană pe tabla acesteia din urmă, precum și încercarea unei asemene introduceri în gimnaziul național greco-ortodox din Suceava; execiva întrebuințare a limbii rutene în școlile poporale din ținuturile mărginașe cu Galiția și aplicarea ei în multe alte școli din țară; cântările slavone prin biserici, după ceremonialul din Galiția și după note muzicale procurate din Moscova și Petrupole, și liturghisirile în limba rusească însăși în biserica catedrală din Cernăuți, în mania dorinței auzitorului; manifestările de politică cu limba rusească în scara ierarhică și guvernamentală, iar, mai cu seamă, în viața socială și chiar în adunările de petrecere: acestea numai atingând, lăsăm să judece oricine, cu mintea sănătoasă și nepreocupată, dacă nu s-a lucrat dinlăuntru, credem că numai din neprecauțiune și nu din culpabilitate, în mâinile externe, ce stau întinse de a cuprinde și astă țărișoară română?

*

Sperăm vârtos în simțul antislav al poporului din Bucovina, iar mai cu seamă în înțelepciunea și patriotismul nobilimii și a inteligenței naționale, și nu mai puțin în adeverința neclătită de comun a clerului către tronul Maiestăţii Sale, că încercările de la miazănoapte se vor respinge, cu disprețul meritat și cu toată puterea morală, și însăși fizică; dar, de ar înteți, totuși, nesațiul panslav a înghiți naționalitatea română din Bucovina și de i-ar succede a realiza, încâtva, planul și peste acest petec de pământ românesc, atunci toată responsabilitatea va cade pe capul celora ce, prin politica lor de până acum, au ahiesat apetitul străin, deoarece e lucru știut că pețitorul începe tocmai atunci a cugeta mai serios de nuntă, dacă, din partea pețitei, vede un surâs voios și aude un cuvânt după inima lui, iar de nu sunt acestea, se lasă curând de planurile sale și-și caută de cale.

*

Seriozitatea lucrurilor ne face, dară, a deștepta atenţia publică la pericole mai mult decât posibile pentru Bucovina și a provoca, cu tot adinsul, la o schimbare a politicii de până acum. Că la locotenența c. r. a țării consilierul de școli, dl Gustav Bozdech, care, precum e știut, este un ceh, cu suflet și cu trup, de va tot face raporturi și emise apologetice în favorea rutenismului, nu vor întârzia și în Bucovina certurile naționale, asemene celora din Boemia. Și la consistoriu, părintele episcop, de va păși, și de aci, înainte, a se folosi de procedura, îndătinată episcopilor servi prin diecesele romane, nu vor întârzia înverșunările asemene celora din Banat și Ungaria. Însuși din despărțământul gr. or. al Ministerului de culte, de se va tot demanda, bunăoară că, cu emisul din 29 iulie 1866, aplicarea limbii rutene în afacerile oficioase ale diecezei, cei puțini, ce sunt molipsiţi de ideea panslavismului, vor fi tot mai cutezători și, la a doua emanație panslavă din Moscova, nu se vor împiedica mult de a reprezenta și pe poporul din Bucovina. Însă ceea ce poate fi mai periculos este că, prin dispoziții oficioase de astufel, se netezește calea pentru domnii moscali, care vor zice, curând, și despre bucovineni, cum zic despre galițieni: „Eto nasie roseiske liudi na Bucovine, ca co u Galicie! Paidom do nech!” (Iacă oameni de-ai noştri și în Bucovina, ca în Galiția! Să mergem la dânșii!).

* 

(Albina, Anul II, Nr. 94-201, vineri 25 august / 6 septembrie 1867, p. 1)