1863: Institutul de fete din Cernăuţi

*

În anii trecuţi, se deschise, la Suceava, gimnaziul român, durere – numai cu numele, însă promite a deveni cu totul astfel.

În anul expirat, înregistrarăm, în acest ziar, din Bucovina două acte momentoase din câmpul învăţământului şi culturii naţionale, adică Adresa către Excelenţa Sa Episcopul Eugeniu Hacman, în cauza şcolii reale, înfiinţată în Cernăuţi, şi cuvântul ţinut de Alexandru Hurmuzachi, la deschiderea Reuniunii române din Cernăuţi. Ce sunt acestea, decât tot atâtea semne de renaştere, de deşteptare din amorţirea în care românii din Bucovina au zăcut, un timp prea îndelungat, cum zice chiar domnul Alexandru Hurmuzachi? Multe au de-a face fraţii Bucovineni, pentru adevărata renaştere; şi învăţământul, în spirit curat român, este puntea care îi va trece la adevărata viaţă.

*

Ce se atinge de educaţia sexului femeiesc, în Bucovina, n-avem ce ne mira de cutare corespondent din „Gazeta Transilvaniei”, care se plânge că, în Bucovina, toată educaţia fetelor este deznaţionalizantă, nu, pentru că educaţia fetelor, şi la noi, mare parte nu este mai naţională; înţelegem asta, la familiile ceva mai înstărite şi mai de frunte, care, vezi dumneata, încă s-ar ţine în fuga mare de afurisita de modă, care şi învaţă fetele a îmbla, vorbi, a se îmbrăca şi a face toate numai după modă; care vor a face, din fetele lor, tot altceva, numai mame bune de familie nu.

Un singur institut de fete, cu tendinţă naţională, se ridică, în astă toamnă, în Cernăuţi, de către Doamna Olimpia Simiginovici.

Ca publicul cititor să-şi poată face o idee despre întocmirea şi spiritul ce promite a nutri acest institut, iată, reproducem, după „Românul”, programul acelui institut, în întreg cuprinsul, care astfel sună:

 *

„Femeia este sufletul familiei; ea este aceea pentru casă ce este regina pentru stupi. Nimeni nu poate tăgădui marea înrâurinţă a femeilor asupra stării morale a societăţilor. Învăţăturile cele mari trebuie să vină, pururi, de Ia ele sau către copii, ca de la mame, sau către bărbaţi, ca de la soţii. Pretutindeni, unde femeia are mari simţăminte, bărbatul ia exemplu de la dânsa, pentru a o întrece. Ca să corespundă femeia acestei chemări înalte şi adevărate, îi trebuie, neapărat, o creştere potrivită acestei idei şi potrivită împrejurărilor timpului de faţă, căci secolul în care trăim cere, neapărat, cultivarea spiritului, cere, mai cu seamă, cultivarea inimii femeii, unde face focul cel sacru, care face din femeie un exemplu, un mustru de virtute şi de fapte măreţe.

Pătrunsă fiind de necesitatea unei creşteri asemenea pentru fetiţele noastre, de la care singure atârnă viitorul moral al societăţii, şi provocată fiind, din mai multe părţi, iată, mă hotărăsc de a înfiinţa un institut naţional pentru creşterea fetiţelor într-acest înţeles.

*

Scopul acestui institut va avea, mai cu seamă, cam cutare direcţiuni: înfăţişarea cuviincioasă a fetiţelor, purtarea lor casnică şi cultivarea inimii şi a spiritului.

Aşadar, grija institutului va fi aţintită într-acolo: ca elevele să-şi păstreze şi să-şi întărească sănătatea; să se deprindă în purtări cuviincioase şi potrivite sexului femeiesc; ca iubirea spre rânduială, curăţenie şi lucrare să se deştepte în ele şi să se înrădăcineze, odată pentru totdeauna, fiindcă acestea-s ornamentul cel mai frumos pentru o femeie; ca să li se dezvolte şi cultive puterile minţii, înnobilându-li-se inima şi deşteptându-se în ele simţăminte nobile, îndemnătoare şi lucrătoare, şi aşa să Ii se întemeieze şi întărească un caracter moral, care să rămână statornic şi neclătinat în oricare împrejurări ale vieţii şi în orice schimbări ale sorţii. Deprinderea în economia casnică şi în cruţare va fi un lucru de frunte, aşa încât elevele, pe lângă cină şi toate acelea ce se ţin de dânsa, să ştie croi şi coase orice veşminte, să ştie face mult din puţin şi aşa să aibă o rezervă „de bani albi, pentru zile negre”, după cum e vorba.

Obiectele de învăţătură se vor împărtăşi, în toţi cei patru ani, precum urmează:

*

Anul I.

1. Deprinderea în citire şi scriere.

2. Istoria biblică, propusă ca o poveste.

3. Numărarea.

4. Limba germană.

Anul II.

1. Citirea, cu înţelegere.

2. Caligrafia.

3. Gramatica.

4. Ortografia.

5. Limba germană, adică citirea, scrierea şi tălmăcirea.

6. Istoria biblică şi catehismul.

7. Geografia universală.

8. Calculul, cele patru operaţiuni.

Anul III.

1. Citirea, cu înţelegere şi tălmăcire.

2. Gramatica, cu ortografia.

3. Caligrafia.

4. Limba germană, adică citirea, cu înţelegere şi tălmăcire, gramatica şi ortografia.

5. Morală.

6. Geografia ţărilor române.

7. Istoria românilor şi istoria ţărilor române.

8. Istoria universală, din punct de vedere al civilizaţiei.

9. Calculul.

Anul IV.

1. Citirea, cu înţelegere, cu tălmăcire, gramatica şi ortografia.

2. Istoria bisericească.

3. Limba germană, că în al 3-lea an.

4. Istoria literaturii române.

5 . Istoria naţională (urmare).

6. Istoria universală (urmare).

7. Economia de casă (culinară, vaci, găini, legumărit, mătăsuri ş. a.).

8. Istoria naturală şi fizica populară.

9. Calculul.

*

Lucrările de mână şi gimnastica se vor deprinde în toţi patru ani, pentru învăţătura din obiectele arătate mai sus, precum şi pentru cost, straie (afară de schimburi, încălţăminte şi mantale); se va plăti o sumă anuală de 3.000 florini v. a. (vienezi – n. n.).

Muzica instrumentală şi vocală, desenul, alte limbi, jocul, precum şi învăţături mai înalte, pentru fetiţele care au gătit aceşti patru ani sau Şcoala Normală din Cernăuţi, ba şi pregătiri pentru guvernante, încă se vor preda, Ia cerere deosebită.

*

De Crăciun şi de Paşti, se pot lua copilele, de părinţi, pe acasă, pe cel mult 15 zile, altminteri, în decursul anului, vor fi copilele libere, de două ori pe lună, duminica, de a cerceta părinţii sau pe alţi consângeni, însă totdeauna numai sub conducerea şi vegherea unui mădular al familiei copilei.

În anul curgător, se va începe cursul Ia 15 septembrie.

Recomandându-mă bunăvoinţei stimabilului public, îmi subscriu cu respect.

*

Teresia Olimpia Simiginovici

Cernăuţi, la 6 August 1862”

*

(Amicul Şcolii, Anul IV, Nr. 2, 12 ianuarie 1863)

1897: Lupta în Bucovina

*

Peste trei, patru săptămâni, vor începe, în Bucovina, alegerile pentru parlamentul din Viena. În Bucovina, cu câteva zile mai curând, decât în celelalte provincii ale monarhiei! De aceea, uşor se înţelege că toţi s-au grăbit să se lămurească cum să stea în faţa acestui lucru, de mare însemnătate, şi pe cine să aleagă. Şi fruntaşii poporului român din Bucovina s-au adunat la Cernăuţi şi s-au chibzuit asupra acestei trebi. Multe s-au pus, aici, la cale şi multe va trebui să zicem despre acea adunare. Dar lăsăm să le vină rândul.

*

Acum, vom vorbi numai despre ce s-a hotărât pentru alegerea în curia a cincia, pentru că această alegere e cea dintâi şi chiar foarte aproape. Fruntaşii români, adunaţi la Cernăuţi, au hotărât ca toţi românii, la acea alegere, să-şi dea glasul pentru Dr. George Popovici, din Cernăuţi, bărbat tânăr încă, ajuns abia în floarea vieţii. Naţia românească din Bucovina a intrat, acum, în timpuri grele, că-i prigonită de cei de la putere. Cu atât mai vârtos, trebuie să se pună ea pe lucru, trebuie să sară în luptă. Mai ales ţărănimea din Bucovina pătimeşte mult şi are multă lipsă de ajutor.

*

Toate liftele străine se aşează în ţară şi strâmtoresc pe bieţii români. Trebuie să fi văzut Bucovina cu ochii tăi, ca să ştii cât de jalnică soartă au nepoţii ostaşilor lui Ştefan Vodă. De aicea urmează că alegerile de deputat sunt un lucru deosebit de însemnat pentru naţia românească din Bucovina. Dacă va fi ales un om cuminte, cu inimă cinstită şi cu voinţă tare, el va putea multe îndrepta.

Fruntaşii români, adunându-se la Cernăuţi, au chibzuit că de folos ar fi, mai ales acuma, dacă s-ar alege deputat, pentru curia a cincia, dl Dr. George Popovici. Dr. Popovici este un bărbat care poate ajuta poporului român din Bucovina şi este omul care vrea să ajute. Căci mulţi sunt care pot, dar sufletul lor e mic şi împietrit. Dl Dr. George Popovici e unul dintre cei dintâi bărbaţi de carte din Bucovina. E un tânăr înţelept şi cald la inimă. Tinerimea românească din Bucovina i se încrede ca unui sfânt. Silinţele mari, ce şi-a dat, cu Internatul din Cernăuţi şi cu cabinetele de cetire, de pe la sate, sunt aminte tuturor românilor din Bucovina. Aşa un bărbat, care lucră şi cu mintea, şi cu fapta, le trebuie Românilor bucovineni. E adevărat că dl Dr. George Popovici e încă tânăr. N-a fost încă deputat şi-i va trebui câtăva vreme, până s-a deda în cele ale deputăţiei.

*

Dar ca om întreg ce este, în un an, doi, va fi deprins şi meşter. Şi Românii din Bucovina ştiu ce este răbdarea. Ei nu vor cere fructe înainte de timp. Dar fără îndoială că, punându-şi toată speranţa în un om şi dându-i timp şi răgaz, nu se vor lăsa, când va fi sosit ziua vedelei, amăgiţi numai cu vorbă dulce, ci vor cere fapte.

Până atunci, însă, vor avea încredere, pentru că bărbatul de care e vorba are nume bun şi cinstit. La începutul lunii viitoare, românii din districtele de miazăzi ale Bucovinei îşi vor da, cu toţii, glasul pentru Dr. George Popovici şi vor fi dobândit un tare apărător, care, cu sabia ascuţită a vorbirii sale înţelepte, va cuceri, pentru poporul român din Bucovina, o soartă mai cu dreptate. Să le ajute Dumnezeu Bucovinenilor. / Minor.

 *

(Tribuna poporului, Anul I, Nr. 20, sâmbătă 1/13 februarie 1897)

1900: Bucovinenii şi Rutenii

*

Trebuie să relevăm un simptom din cele mai triste, ce se manifestă, constant în creştere şi ameninţând cu un adevărat dezastru, în viaţa fraţilor noştri din Bucovina. Românii din Bucovina se deznaţionalizează, se rutenizează cu locul, „en masse”.

Mai deunăzi, o foaie bucovineană înregistra, ca un mare eveniment, zvonul că credincioşii unei parohii de acolo ar avea de gând să se unescă cu Roma şi să-şi cheme de paroh un preot de la noi.

*

Prilejul proxim al acestei pretinse „mişcări” ar fi o nemulţumire, provenită din pricină că consistoriul din Cernăuţi n-ar fi voit să le dea de paroh pe persoană dorită de credincioşi… Poate că nu era nimic serios, în toată treaba, poate că era numai o manoperă „electorală”, de care se folosesc mulţi, cu uşurătate; poate nu se intenţiona decât să se facă o blândă presiune asupra celor competenţi a hotărî în afacere. Şi totuşi, unele ziare, de la noi şi din România, s-au grăbit să reproducă articolul foii bucovinene, ca un fel de alarmă despre pericolul mare, ce ar ameninţa românismul.

*

Din Cernăuţi, ştirea acesta neînsemnată, în sine, s-a pornit, cu paşi mari, în voiaj prin ziare şi a făcut adâncă impresiune la Bucureşti, la Sibiu, la Arad, Caransebeş etc. Poate pretutindeni unde trăiesc Români şi unde mai bate, cu căldură, o inimă „ortodoxă”.

O „funestă mişcare e în pornire!”, îşi vor fi zis mulţi. Fraţii noştri din Bucovina sunt gata să treacă la papistaşi, sunt gata să se lepede de „legea strămoşească”, să se dea uniaţi. Cam aşa vor fi comentat articolul din chestiune mulţi, în multe părţi.

Ei bine, trebuie să spunem, în faţa acestei proceduri, că noi n-am luat în serios „funesta mişcare” de la Cernăuţi. Dar, chiar şi dacă ar fi serioasă, trebuie să declarăm că ea, departe de a fi funestă, ar fi chiar foarte norocoasă şi necesară, în interesul bine înţeles al bucovinenilor, şi spre binele comun al românismului întreg.

*

Din contră, trebuie să caracterizăm de funestă tocmai procedura aceea, a presei româneşti, dovedită, şi cu acest prilej, procedura de a sări ca muşcată de şarpe, ori de câte ori e vorbă de o apropiere a Românilor, fie în orice formă, de catolicism; şi viceversa, de a închide ochii şi a tace, ca un păcătos sau ca un nepăsător, ori de câte ori se dovedeşte că ortodoxismul e păgubitor, e periculos intereselor superioare ale neamului românesc, Şi, în unele părţi, e primejdios chiar existenţei neamului nostru.

Când constatăm acest lucru, vrem să abstragem, pe un moment, de la partea religioasă a chestiunii şi să vorbim numai în teză politică. Nu pentru că partea teologică nu ar fi pentru noi, ci pur şi simplu numai pentru că cei visaţi, în acest articol, ştim că sunt în majoritate oameni care, dacă le vorbeşti cu scriptura şi cu sfinţii părinţi în mână, spun că nu dau nimic pe ele, pentru că ei, aşa le place a zice, sunt întâi şi întâi Români şi numai Români.

Ei bine, să vorbim, acum, din punct de vedere curat românesc.

*

Înainte de toate, să constatăm că situaţia Românilor din Bucovina este foarte tristă. În Macedonia, stăm rău de tot, pentru că Bulgarii şi Grecii stau să înghită pe Români, de dragul ortodoxiei. Dar să zicem că acolo niciodată n-am stat mai bine ca acum, şi să ne mângâiem cu atâta.

În Basarabia, românismul e ca pierdut, graţie ortodoxismului. Pentru că, sub domnia Atotputernicului Ţar, se pot susţine necontopiţi Polonii catolici, deşi sunt de neam slavic şi ei, căci îi susţine religia lor, sub scutul căreia s-au dezvoltat ca individualitate naţională. Dar nu se pot susţine Românii, deşi de neam latin, pentru că-s ortodocşi, de o confesiune cu Ţarul.

Acesta să ne-o însemnăm şi să trecem înainte.

*

Stăm rău şi noi, Românii din Ardeal şi Ungaria, ca străini sub un regim cu totul duşmănos. Graţie însă sentimentului naţional, deşteptat în inteligenţă şi popor, de şcoala naţionalistă, latinistă, creată de unire, nu ne temem de deznaţionalizare; tot Români rămânem noi, în mijlocul tuturor presiunilor, ademenirilor şi intrigilor duşmane. Şi cât timp Români vom fi, nu ne temem că om pieri.

Cum stăm, însă, în Bucovina? Mai rău ca oriunde! Românii se deznaţionalizează en masse şi se fac Ruteni, graţie ortodoxismului pravoslavnic!

*

Abstrăgând de la partea confesională a chestiunii, faptul în sine este atât de grav şi important, încât merită atenţiunea fiecărui Român de bine. Toţi câţi au scris despre Bucovina, mai în urmă, dl George Bogdan-Duică, în monografia sa („Bucovina”, Sibiu, 1895), arată că poporaţiunea română, locuitorii băştinaşi ai ţării, cedează Rutenilor teritoriul moştenit. Nimeni, însă, n-a relevat, în toată mărimea sa, pericolul acesta, ca autorul, de altfel necunoscut, al broşurii germane, apărută în vara acesta, la Viena, sub titlul: Die Slavisirung der Bucovina in XIX Iahrhundert[1].

Broşura e scrisă de un Român şi, după cum se pare, de un Român na­ţionalist. Să vedem, dar, pe baza acestei broşuri, în ce constă pericolul pentru românism şi Bucovina.

Mai mulţi bărbaţi competenţi, care s-au ocupat cu chestiunea, constată că elementul românesc pierde terenul, faţă cu elementul rutean. Dr. Adolf Ficher, şeful comisiunii statistice, în scrierea sa ,,Hundert Jahre” scrie:

*

„Românii, a căror limbă domnea aproape exclusiv în Bucovina, încă în ultimele decenii ale secolului trecut, prin rapida înaintare a Rutenilor, în Nord şi Vest, au fost reduşi la Est şi Sud, aşa încât mulţi din conaţionalii lor, mai ales între Nistru şi Prut, învăluiţi de Ruteni, s-au alipit la naţionalitatea ruteană”.

Tot aşa se esprimă, dintre statisticienii austrieci, Dr. Romstorfer şi Dr. Wiglitzky. Iar Elisée Reclus, celebrul geograf francez, zice (în Nouvelle Geographie Universelle) că elementul latin este mânat, încetul, spre miazăzi, lăsând Slavilor superioritatea numerică. Asemenea, Bertrand Anerbach zice (Les races et les nationalités en Autriche-Hongrie, Paris, 1898) că Rutenii pătrund, în marş victorios, la inima populaţiunii româneşti şi că evoluţiunea etnică, ce urmează, în Bucovina este în defavoarea românismului.

*

E cu atât mai dureros a constata acest fapt de regres, că e deja dovedit şi recunoscut chiar de străini, ca Miklosich, că, într-o vreme, elementul românesc înaintase spre Nord, până în Galiţia, lăsând urme şi dovezi despre existenţa sa, acolo, în numiri de locuri, care şi azi există. În Galiţia estică sunt munţi cu numele: Petrosu, Stogu, Ardeluşa, Runcu, Bujor, Sihlenii, Puşcariu, Mencel, (Muncel), Rotunda etc. În Bucovina, în părţi, locuite azi numai de Ruteni, există încă numiri de locuri ca acestea: Sărata (râuleţ) Petrăşeni, Mareniceni (sate), Lungul, Tomnatic, Cornu, Pleşu, Fruntea (munţi în cercul Vijniţa).

*

Îndată după anexarea Bucovinei la Austria, în 1786, s-a făcut un „Regulirungs plan” (ex consilio aulae bellicae), stabilind, în şcolile districtuale, limbile română şi germană ca limbi de propunere. Atari şcoli s-au fost întemeiat şi în Vaşcouţi, şi în Zastavna. Astăzi, aceste comune sunt tocmai la mijlocul părţii rutene a ţării!

Prin anii 1850, comunele mari, Toporăuţi (cu 5.108 locuitori) şi Rarancea (cu 4.275 locuitori) erau curat româneşti. Astăzi, sunt rutenizate! Şi ca acestea, multe, multe altele.

La 1777, când s-a anexat Bucovina, se zice că erau vreo 40.000 Români şi 6.000 Ruteni. Astăzi, cu 68.000 sunt mai mulţi Rutenii decât Românii.

*

Câteva date statistice comparative ne vor ilustra, şi mai mult, grozavul dezastru naţional.

*

*

Şi dacă aceste cifre n-ar fi chiar corecte, ele ne arată, totuşi, disproporţia cea mare, ce s-a stabilit în dezvoltarea celor doue elemente. De altfel, procesul de rutenizare se continuă şi decurge sub ochii noştri.

„Patria” ne vestea, în ultimele numere ale existenţei sale, despre comune întregi, care s-au rutenizat. Dacă cercetăm, mai adânc, cauza acestei deznaţionalizări, aflăm, că, zău, în ultimă analiză, ea se datorează ortodoxismului.

„Aşa ne-a fost fatalul destin al istoriei”, esclamă, cu durere, un istoriograf al nostru, expunând cum neamul românesc s-a rupt de către Roma, de dragul Bulgarilor. În acest strigăt de durere, se cuprinde mult adevăr şi nu e numai întâmplător că ţipătul acesta plin de regret a izbucnit din inima unui Român bucovinean (Dimitrie Onciul, profesor universitar la Bucureşti, de origine Bucovinean).

*

Dimitrie Onciul

*

De fapt, şi autorul broşurii de care ne ocupăm, recunoaşte şi constată că pricina rutenizării este „ortodoxia” fraţilor noştri din Bucovina. Pe de o parte, biserica „naţională” şi „strămoşească” a Românilor din Bucovina nu a dezvoltat o înrâurire culturală asupra credincioşilor săi, cum a dezvoltat, de exemplu, biserica noastră, după unire, iar pe de altă parte, clerul rutean, deşi nu are putere în guvernământul bisericesc, seduce poporul credul, cu vorbe că cine nu ştie ruteneşte nu se poate ferici, „că în rai se vorbeşte numai ruteneşte, şi Iisus Christos, când va veni să judece lumea, va vorbi ruteneşte” (pag. 16 a broşurii).

Să nu se mai înfioare, deci, fraţii din Bucovina, dacă unii dintre ei s-ar uni cu Roma, căci mare farmec pentru românism zace în acest cuvânt: Roma. În el este mântuire şi viaţă pentru Români.

* 

Romanus

*

(Unirea, Anul X, Nr. 51, 22 decembrie 1900)

1905: Interpelarea deputatului prof. G. Popovici

*

Raporturile externe de drept ale bisericii ortodoxe din Bucovina,

nefiind încă regulate nici până acum,

deputatul prof. George Popovici a înaintat,

în parlamentul din Viena, în privinţa aceasta, următoarea interpelare:

 *

T. Robeanu (George Popovici) – Luceafărul, nr. 13, 1905, p. 290

*

„De mai mult de jumătate de secol durează năzuinţele bisericii greco-orientale din Bucovina, privitoare la autonomie. Regularea şi ordinarea politică a raporturilor juridice ale acestei biserici se bazează, până astăzi, pe planul regulativ, emis, cu decretul Consiliului aulic de război, din 29 Aprilie 1876, Nr. 2484, care formează unicul fundament legal.

Această operă legislativă, care deja atunci, când a fost emisă, n-a fost Inspirată de dispoziţiunile canonice şi instituţiunile tradiţionale ale bisericii ortodoxe- orientale, nu mai corespunde concepţiunii actuale asupra raportului între stat şi biserică. Acest plan regulativ e un product al sistemului de drept canonic aprobat de stat, îndeobşte dominant în jumătatea a doua a sec. XVIII, cunoscut în Austria sub numirea de „Iosefinism”, a cărui particularitate a constat în restrângerea vieţii independente a bisericii şi în subordonarea ei, pentru promovarea scopurilor statului.

*

Dispoziţiunile acestui plan regulativ sunt, în cea mai mare parte, depăşite şi nu mai pot fi aplicate. Nesiguranţa juridică, ce se naşte de aici, îi cauzează adesea şi administraţiei politice a cultelor greutăţi considerabile.

E explicabil, deci, că, în acel timp, când a început, în Europa întreagă, o dezvoltare istorică mare, care a dus, pe terenul politic, la revoluţiunea anului 1848 şi au zguduit, pe terenul bisericesc, învăţăturile canoniştilor iosefinişti asupra raportului între stat şi biserică, a început şi biserica greco-orientală din Bucovina ca să tindă la emancipare de sub tutela statului. Iar când a fost proclamat, prin legea din 2 Decembrie 1867, F. l. i. Nr. 142, principiul libertăţii bisericii şi i s-a garantat fiecărei biserici recunoscute de lege regularea proprie a afacerilor interne şi posesiunea averii, atunci a devenit, şi la membrii bisericii gr.-or. din Bucovina, şi mai ardentă dorinţa ca cuvintele pline de speranţe ale legii fundamentale din stat să se împlinească şi cu privire la astă biserică, cum s-a făcut aceasta la celelalte biserici din monarhie.

*

Nenumărate sunt petiţiunile, memorandumurile şi rezoluţiile care au fost adresate, de la 1848, încoace, până în timpul cel mai recent, de membrii bisericii ort.-or. şi de reprezentanţii lor, în corpurile reprezentative, către administraţia politică a cultelor.

Fără de a intra în detalii, voim să amintim numai că toate aceste năzuinţe au tins mai ales la acordarea unui congres bisericesc şi elementul lor la guvernarea bisericii, mai ales la ocuparea scaunului arhiepiscop şi administrarea averii bisericeşti. Îndreptăţirea principală a postulatelor privitoare la congres a fost recunoscută şi de autoritatea politică. Fazele singuratice ale dezvoltării acestei întrebări îi sunt cunoscute guvernului c. r. De aceea, se observă numai atâta, că, în urma rezoluţiei prea înalte, a fost publicat, în foaia legilor pentru Bucovina, din 7 Septembrie 1871, Nr. 12, regulamentul alegerilor pentru congres şi că, în intervale mai lungi, a şi urmat convocarea congresului.

*

După ultima închidere a congresului din 1891, a urmat o stagnare în astă afacere, şi ne putem pune, cu tot dreptul, întrebarea de n-a abandonat guvernul, în mod definitiv, încercările de-a introduce, ca organ al bisericii ortodoxe din Bucovina, pentru apărare a autonomiei complete, un congres bisericesc, la care să participe şi elementul laic, şi de poate fi privit acest congres încă ca existent. Această stare e de tot regretabilă, din punctul de vedere al bisericii ortodoxe din Bucovina, mai ales de un şir de ani, în special de la opoziţia partidului rutean tânăr, de la 1890, încoace, au devenit stările din biserica ortodox-orientală din Bucovina de tot critice.

Pe când, mai înainte, era recunoscut caracterul unitar istoric al arhidiecezei din Bucovina, de către toţi membrii bisericii, fără privire la naţionalitate, tinde acum populaţiunea ruteană, reprezentată prin partidul rutean tânăr, la divizarea diecezei şi la introducerea unui dualism român-rutean, luat fiind acest postulat în programul partidului rutean tânăr.

*

Lipsind un congres bisericesc, în care ar putea populaţiunea greco-orientală ca să aducă la expresie îngrijorările şi dorinţele ei, pe terenul bisericesc, se manifestă aspiraţiunile tuturor elementelor, care nu sunt mulţămite cu stările actuale din biserica gr.-orient., în alt mod, ele apucă calea agitaţiunii.

Această agitaţiune dezvoltată, adesea, cu multă pasiune, e fără îndoială o apariţie regretabilă, căci ea subminează şi zguduie credinţa şi spiritul religios al păturilor celor largi ale populaţiunii. Ea se îndreaptă, în prima linie, contra autorităţii supreme bisericeşti, a consistoriului gr.-orient. şi a organelor acestuia, apoi şi contra acelei părţi a preoţimii ort.-orient., care nu aparţine partidului rutean tânăr.

Îndreptăţirea îngrijorărilor celor multe, aduse la expresie, nu voim s-o cercetăm aice.

*

Dacă şi pot fi, în cazuri izolate, unele stări nemulţumitoare, ceea ce provine, în fiecare corporaţiune şi oficiu, apoi totuşi nu greşim dacă aducem în legătură un număr mare din aceste îngrijorări, cu altă agitaţie, şi o privim ca mijloc spre ajungerea scopurilor mai depărtate, cu privire la schimbarea organizaţiunii şi constituţiunii bisericeşti.

Fapt e că timpul cel mai recent a ţinut nu numai administraţia politică a cultelor, ci şi autoritatea bisericească, în mod prevenitor, cont de dorinţele credincioşilor săteni. Că aceste atacuri, în contra forului bisericesc, trebuiesc privite, în mare parte, ca mijloace pentru promovarea scopurilor amintite, rezultă acuma din asta, că partea cea mai mare a administraţiei statului, ale cărei hotărâri sunt în ultima linie decisivă.

Un inconvenient deosebit al acestor stări triste zace în aceasta că ocuparea posturilor mai înalte bisericeşti, care se acordă de Maiestatea Sa, la propunerea administraţiei cultului şi a arhiepiscopului, întâmpină cele mai mari greutăţi şi dau adesea prilej la nemulţămiri între populaţiunea gr. orientală. La aceste ocupări, exercită, adică, reprezentanţii politici ai coreligionarilor gr. Orient. o astfel de influenţă, că ridică astfel de ocupări la chestii de partid.

*

Dacă, în cazuri speciale, nu corespund propunerile arhiepiscopului intenţiunilor unui partid politic, care-i decizător asupra hotărârilor guvernelor, atunci se nasc, din această incongruenţă, cele mai mari nemulţămiri, care uşor pot tulbura buna înţelegere, atât de dorită, între autorităţile statului şi cele bisericeşti.

Astfel, a devenit vacant, înainte de timp mai îndelungat, prin numirea actualului arhiepiscop şi mitropolit, postul unui vicar general (arhimandrit consistorial).

Din posturile sistemizate de cosilieri consistoriali, sunt două, adică un post de consilier şi postul de protopop catedral, care are loc şi vot în consistor, de un timp îndelungat neocupate. Propunerile de ocupare ale arhiepiscopului pentru toate aceste posturi stau, de ani, la guvernul c. r. din Cernăuţi, nu pot să fie însă prezentate, din cauza pertractărilor, la infinit, cu partidele politice. Această trăgănare nu aduce bisericii nici un folos şi nici nu poate promova o administrare satisfăcătoare în biserică şi ridica vaza ei la populaţiune.

*

Dacă privim aceste stări, din orişicare punct de vedere, stă afară de toată îndoiala că poziţiunea bisericii gr. Orient. din Bucovina a devenit insuportabilă, şi că astfel s-au tulburat mai ales relaţiunile între poporul român şi cel rutean.

Sub astfel de referinţe, începe a răsuna, acum, şi în tabăra română glasul dezbinării Românilor de Ruteni, pe terenul bisericesc. În timpul din urmă, a declarat conducătorul partidului român liberal şi prezidentul majorităţii unirii liberale, din dieta ţării, deputatul dietal Dr. Aurel cav. de Onciul, într-o serie de articole, apărute în ziarul „Bukowinaer Post”, din Cernăuţi, că va prezenta în dietă un proiect de lege, relativ la regularea raporturilor juridice în biserica gr. Orient. din Bucovina şi instituirea unui congres bisericesc.

În considerarea acestei manifestări, de care aţi fost, Excelenţa Voastră, informat, prin interpelaţia din parlament a deputatului Pihuliak, în şedinţa a 299, din această sesiune, în 7 Februarie 1905, precum şi în considerarea faptului că chestiunea bisericească va fi desfăşurată, probabil, chiar în sesiunea proximă din dieta bucovineană, a devenit aceasta chestiune actuală şi-i de mare importanţă nu numai pentru subsemnaţii, ci şi întreaga populaţiune gr. orien. din Bucovina, de a cunoaşte punctul de vedere care-l are a. r. administraţie a cultului, în chestiunea organizării bisericii gr.- or. din Bucovina.

*

Subsemnaţii îşi permit, deci, a vă pune, Excelenţei Voastre, următoarele întrebări:

1. Sunteţi, Excelenţa Voastră, dispus a exopera, la Majestatea Sa c. r. apostolică, convocarea congresului bisericesc pentru Bucovina, care-i încuviinţat acuma de Maiestatea Sa şi s-a adunat, de multe ori, în scopul regularii definitive a chestiunilor organizatorice ale acestei biserici?

2. Sunteţi, Excelenţa Voastră, dispus de a ordona prezentarea cât mai grabnică a propunerilor arhiepiscopului şi mitropolitului, relative la ocuparea postului unui vicar general, unui protopop catedral şi a postului unui Consilier consistorial, vacant, eventual a unuia ce ar deveni vacant, la consistoriul din Cernăuţi, care propuneri zac la guvernul c. r. din Bucovina, şi a exopera ocupare a tuturor acestor posturi?

Această interpelaţie a fost subscrisă de deputaţii : Popovici, Hormuzaki, Lupul, Dr. Bartoli, Mazorana , Dr. Verzegnassi, Zambosi, Dr. Bennati, Scaramanga, Malfati, Dr. Antoneli, Mauroner, Lenassi, Polesini”.

*

(Candela, apud Biserica şi şcoala, Anul XXIX, Nr. 13, 27 martie / 9 aprilie 1905)