1867: Bucovina. De pe dealul Dominic

*

în Cernăuţi, în ajunul anului nou 1867

*

Biata ţărişoară Bucovina! Nicicând nu fu ea atâta de amar cercetată şi atâta de crâncen bântuită, ca în decursul anului 1866. De o parte, lipsa cea mai ne-descriptibilă de pâine îi aduse pe mulţi la leşinul de moarte, încât pretutindeni, iar mai ales peste Prut, se aflară omeni morţi pe drumuri; de altă parte, însă, holera şi tifosul îi secera pe mulţi, încât vocea mamei Rachela din Rama semăna a se auzi pe alocurea răsunând.

*

Aceasta am luat-o drept o încercare dumnezeiască şi locuitorii români din Bucovina, cei ce morţiş s-au ţinut, se ţin şi se vor ţine de principiile cele curate ale religiei strămoşilor săi, au şi considerat aceste două plăgi numai de o certare a Dumnezeirii („teza” aceasta fusese lansată de mitropolitul Hacman, care îi certa pe bucovineni că, datorită necredinţei lor, Dumnezeu le-ar fi trimis, din 1848, încoace, vreo două decenii de „plăgi”, începând cu invazia de lăcuste, din vara anului 1848, şi terminând cu epidemiile din anii următori – n. n.), pentru oarecare păcate comise contra ei.

*

*

Dară nevoia ţării n-a rămas restrânsă numai la cele ce s-au întâmplat în sfatul Dumnezeirii, ci, pe furiş, fără de voia Acesteia, aşadar nu precum s-a întâmplat odinioară, în privinţa prea dreptului Ioo, s-a răsculat asupra credincioşilor fii români ai Bucovinei încă şi infernul, adică unele inimi duşmane şi înrăutăţite acuzându-i pe Românii bucovineni de ne-loialitate către înaltul tron.

*

Sună proverbul cel iezuitic: „finis justificat media”, şi acest proverb nu numai că seamănă, dară experienţa ne demonstră că cei ce sunt străini de naţionalitatea noastră şi, prin urmare, unii duşmani ai progresului nostru l-au îmbrăţişat în toată întinderea lui cea imorală. Sunt adică, în ţara noastră, oameni venetici, care, în ţările lor, s-ar lupta, până la încruntare, pentru cauza naţionalităţii lor, iară mânându-i lipsa de mijloacele susţinerii prin alte ţări, în special şi în ţara noastră cea binecuvântată, în loc ca să fie iubitori de pace şi să se arate mulţămitori, la toată ocaziunea către pământul spre care luară calea şi care îi nutreşte, aşijderea şi către fiii patriei, care, din cauza lor, trebuie să pătimească, necăpătând ei posturi înalte, acei venetici mai vârtos, din răsputeri şi cu o deosebită neruşinare se opintesc de a ţese o politică infernală contra fiilor patriei, aţintind, cu aceasta, atât zădărnicirea realizării dorinţelor acestora, înaintea tronului Maiestăţii Sale, al prea iubitului nostru împărat, cât şi într-un chip prevalent, însăşi a lor excelare şi devenire la posturi mai înalte sau măcar câştigarea oarecărui ord, pe seama onoarei politice a altora.

*

*

Nu numai că te prinde ciuda, dară te înveninează până în fibrele cele mai intime ale inimii, auzind pe nişte asemenea venetici rostind, la întâia-le venire: „Schönes Land, gutes Volk”, dară sunt căptuşiţi cu toţi şerbii infernalului; şi, apoi, dacă ar ştii măcar politiza, sunt însă nişte omeni degradaţi, care astăzi îţi vin la casă, te linguşesc, şi abia eşti în stare de a le umple burţile, simulând ei, la această ocazie, cea mai mare sinceritate, iar mâine, tot aceia sunt în stare de a te aburca pe grămada de lemne.

*

Lasă să fie, căci şi noi n-am fi altmintrelea, dacă am auzi, din gura ospătarului nostru, oarecare cuvânt de hulă contra regimului sau dacă am observa în dânsul o dispoziţie străină de principiul statului nostru. Însă oare provenit-a din Bucovina, ceea care ce este prea credincioasă Împărăţiei, oarecând, vreuna ca aceasta? Putem zice că Bucovina, în privinţa lealităţii sale, ocupă rangul cel dintâi, chiar şi înaintea Tirolului.

*

Fără de a voi a constata, în amănunţime această alăturare, trecem peste dânsa şi constatăm aici numai lealitatea Bucovinenilor faţă cu înaltul tron, nu însă a tuturor Bucovinenilor, ci numai a celor români, pentru că numai aceştia fură, în timpul din urmă, defăimaţi de ne-leali, aceştia, care, în tot timpul, au dat militari împărăţiei, spre apărarea frontierelor împărăteşti de incursiunea străină şi duşmană; aceştia, care, totdeauna, cu supunere au purtat cheltuielile statului; aceştia, care, în toate bătăliile au participat şi cu spese extraordinare; aceştia, care, prin inteligenţa lor şi prin antiştii lor comunali, au subscris, în timpul războiului trecut, adrese de sinceră lealitate către Maiestatea Sa; aceştia, ai căror fii au rămas morţi pe câmpiile de bătaie sau au venit răniţi acasă, picându-le părinţilor şi rudelor spre sarcină; aceştia, Românii din Bucovina, care nutresc, în piept, dorinţa unei vieţi oneste şi folositoare pentru tron şi pentru Împărat, numai aceştia fură, în timpul războiului din urmă, defăimaţi de ne-leali, deci numai lealitatea acestora ne este scopul de a o constata, aici, faţă cu întreg publicul, nu numai cu cel român, ci fie el de orişice naţionalitate.

*

Cernăuţi, Uliţa Mare – acuarelă de Franz Xaver Knapp (1809-1883)

*

Încă în lunile iunie şi iulie, se răspândise, în întreaga ţară, calomnia cum că Românii bucovineni ar conspira cu regimul principatelor dunărene, iar calomniatorii aflară, de bază a acestor bârfeli, împrejurarea că principele de Hohenzollern este înrudit cu casa regală din Prusia. Inteligenţa română din Bucovina nu admite de a se aduce aceste calomnii în public şi adică, de două ori, în foaia „Albina”, iar o dată, în „Zukunft”.

*

În aceste trei articole, se arată netemeinicia calomniilor acelora şi se răspunse atât în mod serios, cât şi umoristic, arătându-se ridicolul lor. Cu toate acestea, însă, inimile duşmănoase nu încetară, nici după aceea, de a-şi voma veninul urgiei şi al duşmăniei asupra bravilor fii români bucovineni, căci, interesându-ne noi de politica binevoitore înaltului tron, după zguduiturile ce le pătimi statul, în războiul cel nenorocit, de la miazănoapte, şi care să fie binevoitore şi naţiunii noastre române, ceea ce întregeşte monarhia Austriei, acuma de mult înţeleserăm, prin mai mulţi conaţionali ai noştri, cum că, după finitul războiului, mai mulţi străini, din oarecari cauze private şi neînţelegeri personale, ar fi iscodit, contra câtorva preoţi români ai diecezei Bucovinei, cum că aceştia ar agita în contra regimului şi ar fi înţeleşi cu principele de România, spre anexarea Bucovinei la aceasta. Auzirăm şi, cu cât o cumpărarăm, cu atâta o şi vândurăm.

*

Dar iată, răutăcioşii străini iscodiră şi mai departe, că în casele unor preoţi s-ar fi ţinut chiar consilii formale, unde s-ar fi dezbătut asupra unei adrese către regimul României, şi care adresă să se fi şi subscris de către mai mulţi preoţi. Ce iscoadă mârşavă! Ce intenţie satanică! Ce mijloc infernalul de a-şi arăta parşiva a sa activitate în sfera politică!

*

Cernăuţi, Sfinţirea apei, la serbarea Arătării Domnului – de Franz Xaver Knapp

*

Amărăciunii noastre nu putem să-i dăm altfel de răsuflu, decât prin citirea poemelor „Plângerea şi tânguirea patriei” şi „Blestem pentru nelegiuirea lor”, de Paris Mumuleanul. Răspândindu-se calomnia aceasta în ţară şi fiind, afară de aceasta, preoţii respectivi avizaţi încă şi prin epistole binevoitore, despre diavoleasca politică, ce se ţese în contra lor, nu pregetară de a lua măsurile cele potrivite, nu numai spre a respinge, de la sine şi de la faţa întregii biserici şi a naţiunii, această defăimare proastă, ci, mai vârtos, de a se purifica, pe cale juridică, în confruntare cu răutăcioşii calomniatori. Drept aceasta, se adresară, cum avurăm ocaziune a ne înştiinţa, preoţii respectivi, într-un mod de tot energic, către Excelenţa Sa Domnul episcop, rugându-l a face paşii cei cuviincioşi, spre pedepsirea acelor persoane calomniatoare, susţinând cauza aceasta şi însăşi Maiestăţii Sale Împăratului.

*

Mare senzaţie produseră acele plângeri, ale acelor preoţi, în toată eparhia şi multă amărăciune produseră ele în inima Excelenţei Sale şi a consilierilor consistoriali, ceea ce se înţelege din cuvintele episcopului: „Ich werde nicht zulassen, dass einem treuen Mitgliede meiner Diöcese auch nur ein Haar gekrümmt werde”.

*

Rezultatul paşilor episcopali, în cauza aceasta, vitală pentru biserică şi naţiune, se vede din următoarea circulară a episcopului, scrisă în limba german (publicată în nr. 106 al „Albinei” – n. n.), şi prin care Excelenţa Sa, domnul episcop, face cunoscut cum că prezidiul ţării, în răspunsul său, arată că denunţuri nu există, din contra, recunosc alipirea clerului.

*

(Albina, Anul II, Nr. 3-110, vineri 6/18 ianuarie 1867)

1913: Criza bisericească din Bucovina

*

Într-o scurtă notiţă, am remarcat şi noi criza de care suferă biserica ortodoxă română din Bucovina. Am spus că rutenii au provocat, acum, lupta pe faţă în biserică şi intenţionează să pună mâna pe cârja mitropolitană şi, prin ea, pe toate fondurile și averile bisericii româneşti din Bucovina. Ruteanul Manastersky a fost numit arhimandrit cu scaun şi, astfel, e numai o chestie de timp, până îl vom vedea şi mitropolit, în Cernăuţi, şi cap văzut al bisericii ortodoxe naţionale româneşti.

Decadenţa la care a ajuns, prin aceasta, biserica românească din Bucovina e, pentru marele public, neexplicabilă, căci doar Biserica bucovineană e curat românească şi fondurile, din care se susţin aşezâmintele ei şi se salarizează preoţii, sunt averile mănăstireşti de pe vremuri, avere aşadar curat românească.

*

Cum, însă, în Austria politica pan-germană a dat faliment, pe întreagă linia, politicianismul vienez a căutat alt reazem pentru scopurile sale și l-a aflat în vechiul sistem de guvernare: Divide et impera. Asupra românilor din Bucovina, deci, a slobozit puhoiul rutean şi jidovesc, care, apoi, au distrus nu numai economiceşte pe românii de acolo, dar au corupt moralul public şi au împestriţat ţara, încât cu greu vei mai cunoaşte, în heloţii de azi, pe mândrii viteji ai lui Ştefan cel Mare, de odinioară. Pe tema omogenităţii confesionale, s-au vârât, între zidurile bisericii ortodoxe româneşti, rutenii şi, îndată ce s-au văzut în număr corespunzător acolo, au pretins drepturi şi şi-au cerut partea lor, în administraţie şi la averea bisericească. Românii au pierdut tot mai mult terenul de subt picioare, au cedat mereu rutenilor, până ce, azi, au ajuns aceia în situaţie ca să pună piciorul pe grumazul lor şi manile pe fondurile şi averiie bisericeşti româneşti.

*

Politica nemţească nu s-a mărginit la aceste măsuri de corcire, ci, în aceeaşi vreme, a menajat pe conducătorii poporului românesc bucovinean şi i-a înstrăinat pe de-a-ntregul de la aspiraţiile poporului. Salarizarea preoţilor, funcţionarismul intelectualilor şi-au avut roadele lor. Astăzi, în Bucovina, nu este opinie publică românească şi nici o lovitură, cum e cea de acum, nu e capabilă să închege rândurile conducătorilor bucovineni.

Îmi aduc aminte că regele Carol a cercetat, acum, câţiva ani, aceste locuri istorice şi cu duioase tradiţii, şi, între mulţi delegaţi şi onoraţiori, câţi l-au întimpinat, a fost şi o nobilă porodiţă dintr-un vechi neam de oameni, un oarecare baron Mustatza. Regele Carol, înviorat de împrejurarea că are în faţă pe o descendenţă atât de nobilă românească, i-a grăit româneşte, la care nobilul baron a rămas detot neplăcut atins, apoi a zis: „Majestät, wir sind hier deutsch erzogen – Maiestate, noi suntem, aici, crescuţi nemţeşte”.

*

Aceste elocvente vorbe ale baronului Mustaţă se pot aplica la întreagă inteligenţa românească bucovineană, afară de unele cuvioase excepţii, se poate zice că e nemţită cu desăvârşire. Doar nicăieri nu a fost atât de dezastruoasă, pentru intelectualii unui popor, cultura germană, ca la românii din Bucovina. Cei mai independenţi materialiceşte, dacă mai ştiu româneşte, în sentiment şi aspiraţii sunt deutsch gesinnt, ceilalţi, în slujbe de stat şi provinciale fiind, sunt cu atât mai mult înstrăinaţi. Iar clerul bucovinean îşi păstrează graiul cel mult pentru altarul, de pe urma căruia trăieşte, încolo, e înstrăinat şi el şi îi place să facă paradă cu cultura şi cunoştinţele lui germane. Viaţa de stat, slujbele şi lefurile, dotaţia deosebită a clerului, aşadar, şi-au avut efectele lor, în cursul vremii. Inteligenţa şi clerul bucovinean român s-au despărţit definitiv de poporul ce rămase, cu sufletul, averea, aspiraţiile sale, pradă străinilor. Între astfel de împrejurări, guvernul din Viena şi locotenența din Cernăuţi îşi făceau mendrele cum voiau. A trebuit o mare doză de indolenţă şi o totală inconştienţă ori reacredinţă, ca să-ţi creşti pe cap, în biserica proprie, cu banul şi bunurile tale, pe rutenii venituri pe titlul că sunt ortodocși şi ei. Numai o turmă total aservită a putut privi, cu mâinile încrucişate, la guvernul din Viena, cum vâra, unul, după altul, pe ruteni în fortăreţele naţionale ale poporului din Bucovina.

*

În acest hal a ajuns, acum, bisesica ortodoxă naţională din Bucovina. De naţională ce e, mai trăim să vedem cum rutenizează în masă pe românii bucovineni, prin şcoală şi biserică, cu ajutorul fondurilor religionare româneşti. Şi, pe urma acestei lovituri, nici nu vedem pornindu-se aceea grandioasă protestare, care cel puţin să rămână ca document a unei conştiinţe clare naţionale. Intelectualii trec indiferenţi pe lângă ţipătul clerului, şi parcă nici nu prea înţeleg la ce strigă, când este dotat atât de bine.

*

Iar poporul de rând îşi face cursul obişnuit al acestei scurte vieţi pământene. Părăsit de intelectuali, cercetat, numai strict în cadrele slujbei, de preoţi, înşelat de jidani şi dezmoştenit de ruteni, el nu multe mai are ce căuta pe acest pământ.

Când guvernul vienez atât de puţin a taxat valoarea poporului românesc din Bucovina, încât s-a pretat la astfel de dispoziţii, nu e greu de ghicit că vor urma alte surprinderi, şi mai dureroase pentru românii de acolo. Batăr dacă acestea ar trezi opinia publică bucovineană la cruda realitate, ca să vadă limpede cât plăteşte dragostea străinului!

*

Şi e pentru întreg neamul românesc o mare învăţătură, că cel ce se reazemă pe străin, pe umbră se reazemă. Nu vom căpăta, niciodată, nimic de la stăpânitori, nici favoruri, nici drepturi, nici apărare, ci toţi se vor năzui să ne destrame, să ne spargă rândurile, să ne vulnerabilizeze, unde suntem mai slabi. Singura noastră mântuire, şi aici, şi în Bucovina, şi aiurea, e constiiinţa limpede a unei mari datorii, de a ne strânge rândurile şi a ne cunoaşte interesele.

*

Nu cel slab, dezolat, ticăloşit, dezmoştenit şi vândut va fi respectat, cândva, în viaţa de stat, ci cel puternic, bine organizat, conştient şi disciplinat.

Aceste calicative i-au lipsit, până acum, clerului şi inteligenţei din Bucovina. Numirea lui Manastersky îi va readuce la realitate şi vor căuta să se incopcieze de popor şi aspiraţiile aceluia ca, prin el, să devină puternici şi capabili a-şi apăra legea şi moşia.

*

(Unirea, Anul XXIII, Nr. 109, marți 28 octombrie 1913)

1907: Cum lucră frații Bucovineni

la răspândirea economiei raţionale?

*

Ca să arătăm lucrurile acestor fraţi, lăsăm să urmeze, aici, o Circulară, primită de la secretariatul Însoţirilor economice române din Bucovina, Nr. 2202/1907, Cernăuţi, în 22 August 1907.

*

Onorată însoţire!

*

Răspândirea economiei raţionale, la poporul nostru, este, în împrejurările grele de azi, de importanţă deosibită. Instituţiunile noastre economice, precum este Centrala şi însoţirile raiffeiseniene, respectiv însoţirile agricole, sunt datoare a sprijini dezvoltarea economică a poporului nostru, cu toate mijloacele posibile. Ele sunt datoare a supraveghea dezvoltarea economică a poporului, în cercul lor de activitate, şi a da sfaturi bune poporului, în afaceri agricole şi economice. Răspândirea cunoştinţelor economiei raţionale, la poporul nostru, să poate face, pe de o parte, prim exemple şi demonstraţiuni practice, pe de altă parte, prin cetirea, cu atenţiune, a foilor economice, în care se cuprind şi se aduc în publicitate rezultatele obţinute în economie.

*

Cu ocaziunea inspecţiunilor făcute de inspectorul nostru, pe la însoţirile diferite, s-a constatat că poporul nostru, deşi dispune de o inteligenţă foate mare, se ocupă prea puţin cu economia raţională şi lucră pământul, aproape cu excepţiune, aşa precum a învăţat de la părinţii săi, fără a ţinea cont de înnoirile şi de progesul ce se face pe terenul agriculturii raţionale. Un mijloc care ar contribui la îmbogăţirea cunoştinţelor economiei raţionale sunt, fără, îndoială foile economice şi agricole.

Avem, la noi, în ţară, o foaie agricolă, editată de către Consiliul cultural al ţării, şi anume foaia „Agricultorul”. Această foaie se ceteşte, de către popor, foarte puţin. Cauza este nu atât analfabetismul, cât, mai mult, neorientarea şi chiar indiferentismul.

*

Consiliul cultural al ţării este gata de a pune agricultorului foaia sus numită, chiar şi pe lângă solvirea unei taxe anuale de abonent, de o coroană, la dispoziţie, în cazul când, din fiecare comună, s-ar abona la această foaie o sumă mai considerabilă a agricultorilor noştri.

Este, deci, de dorit ca onorata însoţire să recomande, cu orice ocaziune, agricultorilor din comună abonarea acestei foi agricole.

Întrucât membrii însoşirii dumneavoastră sunt în stare de a abona chiar mai multe foi agricole, nu putem trece cu vederea de a vă recomanda încă alte două foi economice foarte bine redactate şi anume, „Bunul Econom” (redacţia: protopresbiterul Vasile Domşa, în Orăştie (Szászváros), comitatul Hunyad, Ardeal) şi „Economia” (redacţia: Caransebeş, Banat).

În speranţa că veţi contribui, în primul rând, la răspândirea foii noastre din ţară, „Agricultorul”, şi, în urmă, şi la celelalte două foi economice, semnăm, salutându-vă cu toată stima:

*

Centrala însoţirilor economice române din Bucovina,

asociaţie înregistrată cu garanție limitată.

Dr. Lupu m. p.                                                                               Cuparenco m. p.

*

(Bunul Econom, Anul VIII, Nr. 34/35, 15 septembrie 1907)