Dragusanul - Blog - Part 938

Ion Minulescu: Rugă de Paşti

Durer Iisus plangand Univ lit 1927

*

Dezleagă-mă, Părinte, de ce-am jurat să fiu

Şi iartă-mă că-n viaţă n-am fost decât ce sunt –

Un cântec prea devreme sau poate prea târziu,

Un ropot scurt de ploaie

Şi-un mic vârtej de vânt.

 *

Dezleagă-mă de vina de-a fi-ncercat să fac

Granit din cărămidă

Şi bronz din băligar,

Colan de pietre scumpe din sâmburi de dovleac

Şi-un Pegas cu-aripi duble, din clasicul măgar…

 *

Şi iartă-mă că-n viaţă n-am fost decât aşa

Cum te-am crezut pe tine

(Deci cum credeam că-i bine)…

Azi, însă,

Şterge-mi chipul de pe icoana Ta

Şi fă să nu mai seamăn deloc, de-acum, cu Tine!…

*

1927                                               Ion MINULESCU

*

(Universul literar, Anul XLIII, No. 17, 24 aprilie 1927, p. 258)


Umorul ca nostalgie a normalității

Portretul-contur al lui Constantin Horbovanu

Portretul-contur al lui Constantin Horbovanu

*

Într-o epocă a dezbinărilor multiple, în care ura își caută și își află justificări și întețiri în politică, în religie, în sport, ba chiar și în spațiul creator, „un om între oameni”, umoristul Constantin Horbovanu, propune, „cu cărțile pe față”, o ciudată nostalgie a normalității, în care bucuria trăirii intense a fiecărei clipe, chiar și prin nevinovăția unei farse, capătă dimensiuni existențiale ample, mai ales prin semnificația disimulată, care nu provoacă, decât cu rare excepții, și atitudini tranșante. Atitudini în contra dezbinărilor și a urii sociale, deja patologică: „Am văzut toată lumea şi vă spun, în cunoştinţă de cauză: aveţi o ţară ca în poveşti! Trebuie să o iubiţi şi să vă uniţi, dacă mai vreţi să fie a voastră, dacă mai vreţi să fiţi!”.

*

Hobovanu operează, în noua lui carte, predominant cu tipologii, iar senzația de frescă socială a clipitei, pe care o reprezintă societatea generațiilor noastre, răbufnește din detalii, starea de răbufnire definind, în fond, caracterul de nostalgie a normalității, pe care îl are horbovanismul, adică stilul care îl definește pe Constantin Horbovanu drept discret vehiculator și de înțelepciune – și nu doar prin „însemnările unui trecător” – și de bucurii trăite. Statutul de frescă socială, pe care îl capătă prozele scurte din această carte, ține de străvezimea spre roman, spre conturarea unor tipologii distincte, pe fundalul acelorași vremuri, vremuri din care nu se poate evada decât printr-o exacerbare a optimismului, ba chiar și printr-un dezarmant egoism al aceluiași optimism. Tipologii Ticu/Tilică sunt, uneori, desfășurate amplu în mai multe narațiuni, alteori travestite în alte personaje, în intenția creatorului de tipologii de a reflecta și descifra societatea contemporană din mai multe unghiuri, din perspective, și ele tipologice, aparent diferite. Aparent, pentru că tipologiile nu înseamnă, în fond, decât produse și producte sociale, deci nu adversități, ci, în cel mai bun caz, dizidențe.

*

Construcția cărți, bazată pe aceeași dispunere tridimensională (cugetări, proze umoristice scurte și, de data asta, miniaturi satirice, în loc de epigrame), premeditată ca atare cu mult înainte de șiroirea cuvintelor în pagini, întărește și argumentează, prin premeditare, individualizarea stilului, a ceea ce numeam horbovanism. Un stil în care seninătatea domină și, din perspectiva seninătății, impune o blajină toleranță față de tot și de toate, toleranța zâmbet, adică plină de înțelepciune existențială și, tocmai de aceea, în simetrie antagonică sigură cu epoca dezbinărilor multiple, în care ne împinim destinele.

*

Constantin Horbovanu ne oferă, prin noua lui carte, doar „p-AS-tile de cap” (cum își numise rubrica umoristică de la Radio AS și, în omagierea ei, miniaturile), încercând să ne lecuiască de încrâncenări, să ne favorizeze evadări din cenușiul tipologic al lumii în care trăim.

*

Fluidă, relaxată și relaxantă, noua carte a umoristului sucevean poate însemna un refugiu propice pentru vindecarea sufletelor noastre de sfârtecările provocate de epocă, dar numai pentru cei care n-au uitat că mai au, ba chiar își conștientizeaă cu luciditate sufletul. Fiind cel mai atent cititor al cărții, datorită posturii de consultant, la rândul meu – „cu cărțile pe față”, o recomand cu căldură. Și epocii, și oamenilor.


Ion Lungu mai are de defrişat!

Primarul Lungu: Încă un mandat, că mai am de defrişat!

Primarul Lungu: Încă un mandat, că mai am de defrişat!

*

Cu ponta spiritului liberal în venele femurale (cu capul nu are probleme!), bravul primar Ion Lungu a schimbat atât de profund faţa Sucevei, încât nu o mai recunoşti. Comunismul îşi bătuse joc de terenul municipal, tovarăşi, lăsând spaţii uriaşe între blocuri cu pârloagă şi prelipcă de copaci neroditori, iar aşa-ceva nu se poate accepta într-o societate liberală. Prin urmare, simţind un zvâc prin femurale (cu capul nu are probleme), bravul liberal Ion Lungu a redat terenurile virane cu prelipci de parcuri proprietăţii private constructive, în vederea eficientizării dezvoltării arhitectonice intensive în Suceava.

*

Iată, mai jos, dovezi ale spiritului gospodăresc al primarului Sucevei, distinsul cărturar Ion Lungu, care, cu multă hărnicie şi pricepere, a redat legendarului Meşter Manole (nu ăla de la TV!), un spaţiu eficient, până mai adineaori umbrit inutil de zece ditamai copacii neroditori:

*

Defrisat 1

Defrisat 2

*

În viitorul mandat, harnicul vostru primar va avea mult de trudit cu stârpirea acestor banale relicve rurale, care sunt copacii, şi care nu au ce căuta într-o Suceavă modernă, europeană, betonată, din capăt în capăt, la fel de cochet precum centrul Sucevei.

*

Suceveni, dragii lui suceveni! Numai primarul Ion Lungu vă poate stârpi bălăriile păduroase din oraş, pentru a aşeza, sub paşii voştri cutezători, un necuprins de dale viu colorate şi anual schimbate, pentru confortul dragilor lui suceveni. De ce să vă înfruptaţi din sarmalele şi din manelele folclorice, pe care vi le dăruieşte anual cu atâta drag, sub tei, mesteceni sau brazi adăpostitori de gângănii şi păsări cântătoare, dar găinăţătoare, când aţi putea servi creştineasca pomană ca europenii, în armonioase peisaje din dale şi asfalt, ascultând trilurile menestrelului Daco Recolciuc?

*

Suceveni, dragii lui suceveni! Nu daţi găluştele din mână pe copacii de după gard – că oricum au fost tăiaţi la timp. Dovediţi, încă o dată, că îl meritaţi pe deplin pe întâiul barbat al Sucevei: I-on Lun-guuu lu’ Beeest!…


1584: Superstiţii în legătură cu calendarul nou

Târgu Mureş

Târgu Mureş

*

Pedeapsă divină pentru căsătoriile ce­lebrate după calendarul vechi şi care, după cel nou, cădeau în postul Cră­ciunului 1583. Două asemenea nunţi au avut loc, în cursul aceleiaşi săptămâni, în Feneşul săsesc, în două case deosebite.

*

Într-una din ele, în chiar noaptea aceea, în care să făcea nunta, fiul cel mai iubit al bărbatului care îşi mărita fata s-a îmbolnăvit şi, a doua zi, a murit, şi, scurtă vreme după aceea, au ajuns la aşa mare neînţelegere între ei mirii, încât mireasa a fugit de la mire şi nu mai vrea să trăiască cu el.

*

Iar în cealaltă, un altul, care se însurase, a fost atacat, deodată, de demon, a doua zi, şi, prăbuşindu-se la pământ, a început să facă spume la gură şi să sufere rău de tot, şi să vorbească lucruri îngrozitoare, şi să vadă şi să declare lucruri care se întâmplau în lipsa lui, şi aceasta a ţinut trei zile în şir; după trei zile, s-au adunat, la el, rudele celui muncit de diavol şi mulţi bărbaţi şi femei, parte catolici, parte eretici. Însă demonul îl îndemna să nu-l primească pe Mihail Fazakas sau Olarul, şi nici să nu vorbească cu el, însă, totuşi, acela a venit şi el, în prezenţa căruia demonul nu a vrut să scoată nici un cuvânt. Atunci el, Fazakas, a îndemnat pe catolici, care erau de faţă, ca, plecând genunchii lui Dumnezeu, să se roage pentru acela, iar el, într-ascuns, a făcut semnul crucii pe fruntea celui muncit de dia­vol şi, atunci, a început demonul să-l chinuiască mai rău ca înainte, încât toţi care erau de faţă au fost stăpâniţi de mare spaimă şi opt bărbaţi, din cei mai puternici, abia puteau să-l ţină.

*

Şi noi nu am încetat să ne rugăm, până ce nu ar vorbi… Este pus să recite „Tatăl nostru” şi abia poate rosti anumite părţi. La fel, pus să spună „Crezul”, se opreşte la articolul despre duhul sfânt, zicând: „Nu mă lasă demonul să spun cele ce vreţi”.

*

În sfârşit, pus să se lepede de Satana, suferă mai crunt şi se face vânăt tot şi negru, dar, în cele din urmă, diavolul fuge ruşinat. Cel posedat, care era eretic, s-a făcut catolic după aceea! (Călători străini despre Ţările Române, III, Bucureşti, 1971, pp. 115, 116).


Moldovenii, “ca şi cum toţi ar fi tâlhari”

Cluj

*

„Moldovenii primesc oricâţi preoţi le-am trimite, numai să le garantăm că sunt preoţi. Cât despre deprinderile lor, ei au aici (în Clujul anului 1584 – n.n.) un nume rău, ca şi cum toţi ar fi tâlhari; încât, cine trece printre ei şi nu este omorât sau jefuit agaţă o tăbliţă de mulţumire la biserică” (Ferrante Capeci, Călători…, III, p. 99).


Pagina 938 din 1,486« Prima...102030...936937938939940...950960970...Ultima »