cu Dumnezeu mă am destul de bine

*

cu Dumnezeu mă am destul de bine,

căci nu mă culc pe lacrima altui,

şi-adeseori el mai trezeşte-n mine

câte un strop din ce e harul lui,

căci viaţa mea, prin cântec închinată

luminilor, îi e cumva pe plac

şi-mi dăruieşte bolta înstelată

când mi-i urât aici şi-aş vrea să scap,

*

dar armonia asta-i otrăvită

de umbrele bigoţilor din drum

care aruncă-n ceruri o clipită

şi-mi maculează sufletul cu fum,

şi-atuncea râd, căci râsul e lumină

în armonia cosmică din jur,

ca să refuz prostia ce se-nchină

doar beznelor cu încâlcit contur,

 *

şi evadez, şi mă tot duc hai-hui,

convins că, în ursirile divine,

cum nu mă culc pe lacrima altui,

cu Dumnezeu mă am destul de bine